Pentru a-i ajuta pe oameni să fie diferiţi şi să prospere, la facerea lumii
Dumnezeu a dat printr-o Lege Divină fiecărei naţii câte două virtuţi. Pe elveţieni i-a făcut – ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi; pe nemţi – disciplinaţi şi raţionali; pe englezi – perseverenţi şi studioşi; pe japonezi – muncitori şi răbdători; pe unguri – hotărâţi şi buni meseriaşi; pe francezi – culţi şi rafinaţi; pe spanioli – veseli şi ospitalieri… şi tot aşa, Domnul a dat fiecărei naţii câte două caracteristici proprii şi lăudabile. Dar când a ajuns la români, Domnul i-a spus îngerului care nota: românii să fie inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni. Iată însă că abia când Legea Divină s-a publicat în „Monitorul Cerului” s-a observat că Dumnezeu greşise, fiindcă la toate naţiile le-a dat câte două virtuţi, numai românilor le-a dat trei. Se înţelege că, pentru a se corecta eroarea, s-a dat imediat o Ordonanţă de Urgenţă prin care s-a făcut precizarea că, indiferent câte virtuţi va avea un popor, el nu va putea folosi deodată decât două. Şi astfel se explică de ce românii - care sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică; - cei care sunt cinstiţi şi fac politică, în mod sigur nu sunt inteligenţi; - cei care fac politică şi sunt inteligenţi, categoric nu sunt cinstiţi.