UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE

FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE, ARTE
Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Schisma papală
- lucrare de seminar -

Coordonator:
Pr. Lect. Univ. Dr Dorinel Dani
Student:
Pașca Ștefan Gheorghe

Baia Mare
2018

1
 Introducere

Odată cu disparția de pe scena istoriei a ultimului împarat din familia

Hohenstaufen și cu mutarea pentru 70 de ani a reședinței papale în Franța, la
Avignon (1309-1377), Biserica romano-catolică inaugura o nouă epocă în viața sa,
iar pentru conștiința oamenilor și a popoarelor se anunță o etapă de tot mai multă
nestatornicie și de lipsă de unitate.Fenomenul era mult mai profund decât să fie
redus la preponderența politică, de astă dată de coloratură franceză, asupra vieții
bisericești.Criza era mult mai adâncă și ea nu se rezuma la faptul că fiecare stat și
fiecare popor dorea să-și ridice pe scaunul papal un pontif din sânul lor, și nici
măcar atunci când, pentru ani în șir, vor fi aleși câte doi sau chiar trei papi în
același timp, fiecare continuând să-și mențină curia și administrația proprie.
Dupe sute de ani de conviețuire și uneori de colaborare condamnabilă cu
instituțiile atât de nestatornice ale regimurilor feudeale, Biserica se va resimți
profundă în însăși ființa ei.Simțea din adâncul ei, o strigau toți părinții și fiii ei de
bună credință , că trebuie să accepte reforme fundamentale în însăși căpetenia și
madularele sale.Va trebui să spunem totuși că nici de astă data nu s-au tras toate
consecințele dintr-o criză atât de adâncă și lungă, ci se vor încerca rezolvări numai
periferice.De aceea când va veni în sec. XVI Reforma, Biserica Apuseană se va
dovedi profund răvășită și slăbită.1

1
Pr.prof.Ioan Rămureanu,Pr.Prof Milan Seșan, Pr.Prof. Teodor Bodogae Istoria Bisericească Universală vol.II
E.I.B.M.O.R

2
 Captivitatea babilonică a papilor de la Avignon

Bertrand De Got, născut la Villandraut în ținutul Gironde, a fost așadar ales

la 5 iulie 1305; el studiase la Orleans și Bologna și fusese ales ca arhiepiscop de
Bordeaux de către Bonifaciu al VIII-lea.Era însă în relații prietenești cu regele
Franței și, dornic să devină papa, s-a supus total dorințelor acestuia; mai întâi, un
gest seminificativ în acest sens a fost invitația adresată celor care-l aleseseră de a
veni în Franța, pentru că dorea să fie încoronat ca pontif în patria sa.
Cea ce s-a și întâmplat, la 13 noiembrie 1305, la Lyon, fiind prezenți Filip
cel Frumos, Carol de Valois, ducele Ioan al Bretaniei, precum și mulți baroni
francezi; Bertrand de Got și-a luat numele de Clement al V-lea.După ce a mai
schimbat două reședințe, Bordeaux în 1305-1306 și Politiers în 1307-1308, în 1309
se hotărăște pentru Avignon, unde papalitatea avea un mic domeniu, numit
Venaissin.De acum încep cei 70 de ani de „exil babilonic” al papilor, care a durat
din 1309 până la 1377, când papa Grigorie al XI-lea (1370-1375) părăsi Avignonul
și de la 17 ianuarie 1377 și se stabili la Roma.2
Clement V s-a dovedit un nesăbuit cheltuitor.Banii strânși pentru cruciadă
au ajuns în buzunarele prietenilor săi.Din cei 10 cardinali nou numiți, 9 erau
francezi.Timp de 5 ani, cât a petrecut la Avignon el a plătit regelui francez Filip IV
cel Frumos (1285-1314) „zeciuiala bisericii” anulând bulele emise anterior de papa
Bonifaciu VIII (1294-1303) și înscenând la dorința regelui, răsunătorul proces
împotriva „templierilor”, al căror ordin a fost desființat în Sinodul de la Viena pe
valea Ronului, în 1311-1312.3

2
Cludio Rendina „Papii-Istorie și secrete”
3
Pr.prof.Ioan Rămureanu,Pr.Prof Milan Seșan, Pr.Prof. Teodor Bodogae opcit pg.88

3
 Doi ani dupa moartea lui, scaunul a rămas vacant: cardinalii nu s-au putut
înțelege pe cine să aleagă.Cei trei cardinali italieni voiau un compatriot de-al lor
revenit la Roma, pe când cei 15 cardinali francezi voiau unul de-al lor, în
Avignon.Așa a fost ales viitorul Ioan XXII (1316-1334), care în toți cei 18 ani de
pontificat, n-a părăsit palatul rezidențial din cabinetul căruia își conducea
acțiunile.În timpul lui s-a făcut și alegerea împăratului german, în persoana lui
Ludovic de Bavaria (1314-1347).Papa a contestat alegerea lui, aruncând Germania
în furtuna luptelor civile și dezlănțuind din nou conflictul dintre suveranii germane
și papalitate.În 1324 papa aruncă anatema asupra lui Ludovic.Drept răspuns, acesta
acuză pe papa de erezie.Atunci papa îl depune.În vremea lui au apărut în public
primele formulări ale ideologiei conciliariste, socotite ca singurele căi care ar mai
putea salva papalitatea.Desigur cărțile apăreau anonim „Defensor pacis” de
Marsilius de Padova (1272-1342) și „Dialogus” W.Occam (1270-1349), dar în
urma cercetărilor autorii lor fiind identificați ai fost condamnați întocmai ca și
unele propoziții din scrisul celui mai mare teolog contemplative german Meister
Eckart (1260-1327).Lupta cu Ludovic de Bavaria degenără tot mai mult.4
Conclavul pentru alegerea succesorului lui Ioan al XXII-lea s-a reunit la
Avignon dupa zece zile și, la 20 decembrie 1334, își incheiase deja lucrările; a fost
ales cardinalul francez Jacques Fournier, care, consacrat la 8 ianuarie 1335, și-a
luat numele de Benedict al XII-lea.Fiu al unui morar din Savardin, în ținutul Foix,
el fusese călugăr cistercian, episcop de Palmiers și apoi de Mirepoix, dupa care
Ioan al XII-lea îl făcuse cardinal; având o solidă cultură teologică, se situa neabătut
pe linia ortodoxă și nu admitea nici o erezie.Avea totuși un caracter destul de
diferit de cel al predecesorului său și, preluând sistemul financiar instaurat de Ioan
al XXII-lea, a încercat sa elimine abuzurile care se comiseseră până atunci.Din

4
Ibidem 88

4
cauza unor tratative sabotate de Filip al VI-lea, Benedict intră în conflict cu regele
Ludovic.
Treisprezece zile după ce, la Avignon, murise Benedict al XII-lea, la 7 mai
1342, cardinalii l-au ales papă pe Pierre Roger de Beaufort; născut la Malmont, în
1291; călugăr benedictin din fragedă tinerețe, fusese profesor la teologie la Paris,
episcop de Arras și cancelar al lui Filip cel Frumos.Episcop apoi de Sens și de
Rouen, fusese ridicat la rangul de cardinal de Benedict al XII-lea; a fost consacrat
papă la 19 mai, sub numele de Clement al VI-lea.5
Era un mare arghirofil și veșnic preocupat de căpătuirea nepoților.Având
nevoie de cât mai mulți bani, el a înăsprit și mai mulț fiscalitatea curiei papale care
și așa era prea încărcată.Impozitele excesive, încasate de papă sub diferite numiri
erau:onorarii pentru numiri și confirmări de episcopi și abați; onorarii primite de la
episcopi la vizitele periodice în Roma; darea anuală de la mănăstirile și de la
statele vasale ale Sf.Scaun; subsidii sau zeciuială după venituri speciale; beneficii
după posturile vacante; beneficii speciale „jus spolii” și onorarii la vizite
canonice.În afară de acestea mai erau o serie întreagă de „rezervații ” cu ocazia
acordării de funcții, dreptul de cumul etc.Pe drept cuvânt, spuneau doctrinarii,
„papa are drept să păstorească turma, dar nu s-o și tundă”.Dar păcatele feudale se
încuibaseră adânc și în Biserica romano-catolică.De aceea vor cere cei mai mulți
„reformation Ecclesiae in capite et membris” – „Reforma Bisericii în conducerea și
membrele ei”.
Clement al VI-lea a murit la Avignon, la 6 decembrie 1352, și a fost
înmormântat în mănăstirea Chiase Dieu în regiunea Loara Superioară. 6

5
Cludio Rendina „Papii-Istorie și secrete”

6
Ibidem 89

5
 La dousprăzece zile dupa moartea sa, Clement al VI-lea avea deja un
successor; la 18 decembrie 1352, cardinalii l-au ales pe francezul Etienne Aubert,
născut la Mont, lângă Beyssac, în dioceza Limoges.Un canonic foarte învățat, fost
episcop de Noyon și Clermont, din 1342 era cardinal la Ostia; a fost consacrat papă
la 30 decembrie și și-a luat numele de Inocențiu al VI-lea. Pe vremea lui Inocențiu
VI (1352-1362), administrarea domeniilor din Roma ajunsese în mâinile regelui
Robert de Neapole care, neputând face ordine, a provocat o răscoală condusă de
tribunul Cola din Rienzo.În 1344 acesta a însuflețit poporul printr-o nouă
constituție.Din nefericire, osândit de papa, tribunul a plătit visul său cu moartea.El
a murit la 12 septembrie 1362, la Avignon; afost înmormântat în mănăstirea
Villeneuve-les-Avignon pe care o înfiițase el.
Succesorul lui Inocențiu al VI-lea a fost Guillaume de Grimoard, dintr-o
familie nobila din Grisac, unde s-a născut în 1310; călugăr benedictin și profesor
de drept canonic la Montpellier.A fost ales la 28 octombrie 1362, pe când se afla la
Napoli, ca legat pontifical, așa încât consacrarea la Avignon nu a putut avea loc
înainte de 6 noiembrie; și-a luat numele de Urban al V-lea.În vizita făcută în 1365
de împăratul german Carol IV (1346-1378), acesta încercat să-l convingă pe papa
Urban V să se mute din nou la Roma, lucru pe care-l și face în 1367, dar aspectul
jalnic al Romei l-a făcut să plece din nou la Avignon, unde și moare, la 19
decembrie 1370.
La moartea lui Urban al V-lea, colegiul cardinalilor conta doar pe trei italieni
și un englez; ceilalți erau francezi.A fost de ajuns doar o singură zi de conclave și,
la 30 decembrie 1370, a fost ales Pierre Roger de Beaufort, nepotul lui Clement al
VI-lea, care-l numise cardinal la numai optsprezece ani.Născut la Rosier în 1329,
era încă la stadiul de diacon, astfel încât a trebuit să fie consacrat preot și apoi
episcop înainte de a putea fi încoronat ca papa, la 5 ianuarie 1371; și-a luat numele
de Grigorie al XI-lea.Deși francez de origine, s-a mutat definitive la Roma, dar
6
presimțind că grupările eclesiastice se vor antrena iarăși într-o lucrare și mai
condamnabilă: schisma, el și-a sfârșit zilele în amărăciune, nu însă înainte de a fi
adus o hotărâre salvatoare ca la alegerea viitorilor suverani pontifi să decidă
majoritatea absolută a voturilor cardinalilor.7

Marea schismă papală din Apus

(1378-1417)

Marea Schismă papală s-a declarant îndată, sub urmașul său,

Urban VI, pentru motivul că din cei 23 de cardinali, 6 rămăseseră la
Avignon, unul la Toscana, iar 16 la Roma.Din aceștia, 11 erau francezi,
4 italieni și unul spaniel.În timp ce cardinalii se zbăteau neștiind pe cine
să aleagă, poporul forțând ușile a manifestat zgomotos, cerând un papa
roman.Urban al VI-lea a început să înfiereze luxul din Biserică, de
aceea cei 6 cardinali din Avignon, împreună cu alți 3 din Roma au ales
alt papa, un francez cu numele de Clement al VII-lea (1378-1394).Așa
începe marea schismă, care va dezbina Biserica de 40 de ani.Fulgerele
afuriseniilor și interdictului zburau de la o reședință papală la alta.La un
moment dat aproape întreaga creștinătate s-a trezit exclusă din Biserică
de unul sau de celălalt papă.Când i-a ajuns la urechi știrea ca s-a pus la
cale un complot împotriva lui, papa a dispus întemnițarea a 6 cardinali,
care au murit în chinuri cumplite.Provocând indignare, revolta și scârbă

7
Cludio Rendina „Papii-Istorie și secrete”

7
împotriva papei s-au transformat într-un elan de bucurie când s-a
răspândit vestea morții lui.
La moartea lui Urban al VI-lea, Clement al VII-lea era încredințat
că va obține recunoașterea oficială ca unic pontif, dar la Roma, cei 14
cardinali care-i erau dușmani declarați, continuau să-l considere drept un
intrus și au procedat la o nouă alegere; la 2 noiembrie 1389, a fost ales
napolitanul Pietro Tomacelli, care a fost consacrat în ziua de 9 a
aceleiași luni, sub numele de Bonfaciu al IX-lea.Nepătat, dar lipsit de
energie față de asalturile nepoților și lipsit de experiență, noul papă n-a
găsit altă pasiune mai mare decât căpătuirea rudelor.La moartea papei
Clement al VII-lea de la Avignon în 1394, Universitatea din Paris era de
părere ca un timp să nu mai fie ales nici un urmaș, dar cardinalii il aleg
pe Benedict al XIII-lea (1394-1424), un om șiret și fățarnic, care când
vorbea credeai că aduce pacea pe loc în Biserică, dar când îi vedeai
faptele observai că nicicând nu s-a gândit la ce spusese, nevrând să
renunțe pentru nimic în lume la tiara pe care o primise pe neașteptate.8
La moartea lui Bonifaciu al IX-lea, Roma a căzut pradă
tulburărilor, alimentate în principal de cei din familiile Orsini și
Colonna, reveniți în prim-plan, la conducerea taberelor adverse; cei
dintâi susțineau Capitoliul, care se afla în mâinile unui frate al
defunctului papă, ceilalți pledau pentru o reîntoarcere la idealurile
democratice, cerând intervenția lui Ladislau de Napoli pentru o
rezolvare democratică a confilcutului.În această atmosferă încordată,
8
Ibidem 90

8
cardinalii s-au reunit în conclav și, sub amenințarea apropierii regului
Neapolelui, s-au grăbit să-l aleagă ca papă, la 17 octombrie 1404, pe
Cosimo Migliorati.Născut la Sulomona pe la 1336, fost arhiepiscop de
Ravenna și apoi episcop de Bologna, era din 1389 cardinal la Santa
Croce.Noul ales și-a luat numele de Inocențiu al VII-lea, dar a trebuit să
aștepte o lună pentru a fi încoronat; de fapt, chiar dacă fusese ales ca
suveran pontif al Romei, nu era stăpân nici la Vatican, nici în Capitoliu
și nici la Sant Angelo, toate controlate de răsculați9.Inocențiu a jurat că
va căuta toate posibiltățile pentru tămăduirea schismei, fie chiar
demisionând, dacă va fie nevoie.
Inocențiu a murit la 6 noiembrie 1406 și a fost înmormântat în
bazilica Sf.Petru.La moartea sa, cardinalii nu s-au gândit să nu mai intre
„în conclav”, punându-se în această privință în legătură cu cei din
Franța.10

9
Cludio Rendina „Papii-Istorie și secrete”

10
Ibidem 90-91