Citare

Doc 12. Scrisoarea papei Inocențiu al III-lea către conducătorul cruciaților Bonifaciu de
Monteferrat după jefuirea Constantinopulului
Neavând nici drept, nici putere asupra Greciei, v-ați abătut în mod nechibzuit de la intenția voastră curată,
îndreptându-vă privirea spre Constantinopol, în loc de Ierusalim, dând prioritate bunurilor lumești față de
cele Dumnezeiești. Dar vinovăția voastră devine și mai mare pentru faptul că nu ați cruțat absolut nimic și pe
nimeni – nici sânul religios, nici vârsta, nici sexul. Și nu v-a fost de ajuns că ați jefuit până la fund bogățiile
împăratului și că i-ați jecmănit pe cei mari și pe cei mici – voi ați ridicat mâna asupra averii bisericii și, ceeaa
ce e mult mai grav – asupra obiectelor sfinte din ele, distrugând altarele și scândurile de argint, zdrobind
odoarele, însușindu-vă icoanele, crucile și relicvele, făcând ca biserica grecească și nu mai vrea să se supună
tronului apostolic, văzând din partea latinilor numai fapte diabolice și criminale, ceea ce le dă dreptul de a-i
privi cu dezgust, ca pe niște câini.
Хрестоматия по истории средних веков Т И – Москва 1949б с 349
 Interpretare
Descendent al unei nobile familii romane, cardinalul-diacon Lothar de Segni, ca papă Inocențiu al III-lea,
a urmat teologia la Paris și dreptul la Universitatea din Bologna. A fost ales papă în anul 1198, la vârsta de
numai 37 de ani. Principalele sale preocupări au fost restabilirea ordinii în statul papal, rezolvarea problemei
siciliene, reînsuflețirea ideii cruciadelor și reforma Bisericii in capite et membris.
Implicarea s-a în contextul cruciadelor este rezultatul unei influențe precare în politică încă de la început,
acext context politic trebuie analizat pentru a face anumite revelații critice asupra sincerității cu care papa se
adresează în scrisoare, analizând activitatea s-a, care se extindea nu doar în biserică ne face să vedem un
altfel de comportaent decât cel care se ascunde în spatele regretelor din scrisoare, astfel, după moartea lui
Henric al VI-lea, situația Germaniei s-a înrăutățit, prin dubla alegere, cea dintâi din 8 martie 1198, de la
Muhlhausen, în Turingia, unde rege a devenit Filip de Suabia și cea de la 9 iunie, același an, de la Köln, unde
a devenit rege Otto de Braunschweig. Acesta din urmă era susținut de minoritatea Stauferilor și alegerea s-a
făcut din inițiativa arhiepiscopului Adolf din Colonia. Filip a fost încoronat la Mainz cu insignele imperiale,
iar Otto la Aachen, locul tradițional al încoronărilor. Totul a degenerat în război civil, papa fiind curtat de
fiecare fracțiune. După o perioadă de neutralitate, papa a scris nobililor germani, invitându-i la împăcarea
taberelor, în caz contrar a promis că va susține pe acel candidat ce-i va fi mai devotat. Implicat în această
dispută, papa a ținut să-și afirme de fiecare dată dreptul său de a atribui coroana imperială și chiar „a
subliniat întâietatea puterii ecleziastice asupra celei regale’’, chiar a atras atenția că o decizie în această
chestiune constituie în primul rând misiunea sa, întrucât Papa este acela care a transferat Imperiul din Răsărit
în Apus și Papa este acela care conferă coroana imperială. Disputele au continuat ani în șir, papa oscilând
când într-o parte când în alta. Cei doi pretendenți se întreceau în a face promisiuni papei, dar rezolvarea a
survenit odată cu asasinarea lui Filip de Suabia, la 21 iunie 1208, ceea ce a dus la recunoașterea lui Otto al
IV-lea, care a și fost încoronat de papă la Roma, în Bazilica San Pietro, un an mai târziu, la 4 octombrie
1209. Deși intervenția pentru tronul german a fost una dintre cele mai importante măsuri ale lui Inocențiu al
III-lea, nu a fost singura. El a avut conflicte atât cu regele englez cât și cu cel francez.
Documentul ales se referă la consecințele cruaciadei a IV-a. Dacă analizăm începutul cruciadei, înainte de
căderea Constantinopolului, observăm că cruciada însuși a început la apelul papei Inocențiu al III-lea, autorul
respectiv al scrisorii din document, deci deși la început se proeicta plecarea în Egipt, expediția s-a terminat cu
cotropirea Constantinopolului și cu zdrobirea Imperiului Bizantin. Deși scrisoarea adresată lui Bonifaciu pare
să demonstreze că defapt papa nu a purtat nici o vină în consecințele care au schimbat practic cursul istoriei,
și au schimbat raportul de forțe politice, prin slăbirea Bizanțului, putem determina o altă perspectivă din care
să observăm că papa a marcat prin atitudinea s-a avansarea acțiunilor de pe avanscena creată. Inocențiu
al III - LEA se află la originea devierii ideii de cruciade : el falsifică ideea de „cruciade politice” care vor fi
preluate de succesorii săi. El este primul care a ridicat impozitele pentru finanțarea cruciadelor și, de
asemenea, și-a exprimat dreptul la „expoziția în stăpânire”, adică dreptul Papei de a permite catolicilor să
pună mâna pe pământurile celor care nu ar suprima erezia. . Din 1199, el amenință să lanseze o cruciadă
împotriva unui partizan al Imperiului . El le oferă tuturor celor care participă la reducerea ereziei aceleași
indulgențe ca și pentru cruciații din Țara Sfântă, dar, în plus, le dă pământurile cucerite în timpul cruciadei.
Al IV- lea Consiliu Lateran din 1215 confirmă aceste prevederi. Sinodul a ordonat, de
asemenea, predicarea unei noi cruciade în întreaga creștinătate. El cere indulgența plenară, care se extinde la
cei care contribuie la construcția de bărci pentru cruciadă, în timp ce până atunci au beneficiat de ea doar
combatanții. Este un apel direct pentru armatorii din orașele italiene. De asemenea, el decide să impună un
impozit de o douăzecime asupra veniturilor ecleziastice și asupra proprietății papei și a cardinalilor cu un
impozit de o zecime.  Rolul hotărâtor în schimbarea direcției expediției l-a jucat Veneția căreia neavând flotă
proprie i s-au adaresat cruciații. Oligarhia financiară care se afla în fruntea Republicii Veneția, a hotărât să
profite de aceasta pentru afirmarea propriilor poziții în Bizanț. Dogele Veneției Enrico Dondolo, a cerut
pentru servicii o sumă colosală – 85 de mii de mărci de argint. Cruciații au acceptat aceste condiții. Curând
însă s-a dovedit că ei nu sunt în stare să plătească toată suma . Atunci Dandolo, vrând să zădărnicească
expediția în Egipt cu care venețienii făceau comerț sistematic, le-a propus cruciaților ca în calitate de
compensare pentru banii neplătiți să acorde ajutor veneției în cucerirea orașului Zadar din Dalmația, mare
centru comercial de pe litoralul de est al Mării Adriatice, ce conncura cu negustorii venețieni. Filip al
Suabiei, cumnatul lui Alexis Angel, fiul împăratului bizantin căzut Isaac al II-lea , promite
ajutorul Imperiului Bizantin pentru cruciadă dacă Isaac va fi readus pe tronul său. Inocențiu al III – lea  speră
să profite de diviziunile bizantine pentru a restabili unitatea Bisericii. Dar a IV- a cruciadă nu ia turul
planificat de Papa. Cruciații care nu își pot plăti călătoria la armatorii venețieni sunt deturnați de aceștia
către Zara pe coasta dalmată, pe care o iau în numele Veneției. Papa excomunică cruciații și Veneția, dar
ridică foarte repede excomunicarea pentru cruciați. După o nouă abatere a cruciadei spre Constantinopol și
capturarea orașului de către cruciați și venețieni,13 aprilie 1204, Inocențiu III acceptă mai întâi faptul
împlinit, fiind mulțumit de promisiunile de unire a Bisericilor și de sprijin pentru statele latine din est. Dar,
informat despre excesele cruciaților, vorbește despre deturnarea cruciadei, de care îi acuză pe venețieni. Ideea
unei devieri de la această cruciadă este deci contemporană cu evenimentele, totuși, Inocențiu III este
disprețuitor pentru greci , pe care îi supără. Când clerul din Constantinopol i-a scris Papei în 1208 să-i
recunoască primatul și să ceară autorizația de a alege un patriarh al ritului grecesc alături de patriarhul latin ,
ca în Antiohia și Ierusalimul , Papa nici nu s-a hotărât să le răspundă. Vestea despre devastarea
Constantinopolului de către cruciați a provocat nemulțumirea și mânia papei care își dădea seama că violența
manifestată de cruaciați asupra grecilor și a Bisericii Ortodoxe va provoca ura populației băștinașe și va
împiedica realizarea visului papei de a depăși schisma și de a reuni biserica creștină sub egida papațității,
astfel, indignarea s-a față de jefuirea Constantinopolului era mai mult una formală, și purta un caracter
personal.
În scrisoare, Papa Inocențiu al III-lea face apel la oroarea acțiunilor cruciaților, accentuând cu referire la
cruciați că anume: ,,voi ați ridicat mâna asupra averii bisericii și, ceeaa ce e mult mai grav – asupra
obiectelor sfinte din ele, distrugând altarele și scândurile de argint, zdrobind odoarele, însușindu-vă icoanele,
crucile și relicvele’’, prin aceste cuvinte face apel la jefuirea templului ,,Sf Sofia’’, care în sine purta o istorie
largă, construită în secolul al IV-lea, din iniţiativa împăratului Constantin, după ce acesta s-a convertit la
creştinism, biserica a fost ridicată, după cum au arătat cercetările arheologice, pe ruinele unui vechi templu al
lui Apollo, pe un deal cu vedere la Marea Marmara. A fost reconstruită, în timpul împăratului bizantin
Iustinian, al cărui vis a fost să refacă Imperiul Roman (creştinat însă), prin unirea Imperiului de Apus şi de
Răsărit, tragedia acestui loc sfânt este că își v-a pierde din simbolicul cu care a fost inițiată de către
Constantin, deoarece, În 1453, după Căderea Constantinopolului, cucerit de către otomani, Catedrala Sfânta
Sofia va fi transformată în moschee, păstrându-i-se numele – Ayasofya.
Remarca Papei precum că ,,biserica grecească și nu mai vrea să se supună tronului apostolic, văzând din
partea latinilor numai fapte diabolice și criminale, ceea ce le dă dreptul de a-i privi cu dezgust, ca pe niște
câini’’, este un alt fragment care schițează un moment istoric de până la Cruciadă, dezvăluiește chiar
pretextul inițial care îi permite lui Bonifaciu să trimită flota aspre Constantinopol, desigur că apelul lui
Alexie după ajutor, deoarece, în urma acestui apel, Alexie asigură că în cazul când acțiunea respectivă se v-a
încheia cu succes, biserica greacă va fi supusă pristolului Apostolic, dar papa Inocențiu al III-lea a acordat de
fapt ajutor căpeteniilor cruciaților în înfăptuirea planurilor lor. Indignarea papei era cauzată de imaginea
bisericii în continuare, și de frica să nu fie judecat penntru că nu a reacționat pentru a preveni acțiunile
barbare ale latinilor
În concluzie, pot spune că, documentul analizat este important prin faptul că trateaza consecințele
Cruciadei a IV-a, catalogând căderea Constantinopolului din perspectiva puterii ecleziastice. Documentul
demonstrează că în ciuda interdependeței dintre stat și biserică, fiecare urmărea să-și atingă propriile interese,
încercând să se afirme în mod propriu. Dacă statul încerca să obțină încredere prin capacitatea de a cuceri,
biserica încerca să se afirme prin tendința de a răspândi milostenie, în acest sens scrisoarea arată cum biserica
poartă statutul ei de îndrumător spre bine, judecător de ce e rău, problema principală tinde a rămâne în
sinceritatea cu care biserica încerca să-ți execute rolul de întoarcător a fiilor rătăcitori, precum și cât de
valabile mai rămâneau prejudecățile dogmatice atunci când la mijloc erau puse interese materiale, astfel,
concluzionez că în ciuda statului de puritate dumnezeiască care îl are biserica, prin acțiunile sale, în ciuda
propovăduirilor și învățăturilor pentru care pledează, biserica capătă un caracter materialist, ascuns după
cauze milostive și acțiuni de luptă anti-eretice.