După ce Peter și-a promovat expediția, el, impreună cu 80000 de soldați tereștri și 

100000 de cavaleri, au fost primii care au trecut strâmtoarea Lombardiei. Apoi, înaintând pe
teritoriul Ungariei, a ajuns în orașul regal. Căci, după cum oricine poate presupune, galii nu erau
doar foarte pasionați și impulsivi, dar, de asemenea, îndemnați de un impuls, nu pot fi verificați
ulterior. Împăratul nostru, conștient de suferințele lui Peter din partea turcilor, l-a îndemnat să
aștepte sosirea celorlalte unități.
Dar, Peter mai sus menționat a fost primul ce a ajuns la Constantinopol, în prima zi a
lunii august, cu el aflându-se o mulțime de alemanni. Acolo a găsit adunați lombarzi, longobarzi
și mulți alții. Împăratul a poruncit ca acestor oameni să li se dea o piață, asemenea celei din oraș.
Le-a spus: "nu treceți strâmtoarea până când liderul creștinilor a venit cu voi, întrucât nu sunteți
suficient de puternici să vă luptați cu turcii." Creștinii s-au purtat rău, distrugând și incendiind
clădirile orașului, au scos plumbul cu care au fost construite bisericile și l-au vândut grecilor.
Împăratul s-a înfuriat pe ei, și le-a ordonat să treacă strâmtoarea. După ce au trecut-o, aceștia nu
au încetat purtarea lor rea, incendiind și jefuind casele și bisericile. Atunci când au ajuns în
Nicomedia, lombarzii, longobarzii și alemanni s-au separat de franci, francii fiind mereu
aroganți.

Lombarzii și longobarzii și l-au ales drept lider pe Reinald. Alemanni au făcut același
lucru. Au intrat în România și preț de 4 zile au înaintat dincolo de orașul Nicaea. Au găsit o
cetate, Xerogord, lipsită de oameni și au cucerit-o. În cetate au găsit o cantitate mare de cereale,
vin și carne, alături de o abundență de alte bunuri. Turcii, auzind că cetatea a fost cucerită de
creștini, au asediat-o. Înaintea porții cetății era o cisternă, iar la baza cetății o apă curgătoare,
lângă care Reinald i-a capturat pe turci. Dar, turcii, care au venit de ziua sfântului Michael, l-au
gâsit pe Reinald și pe cei ce erau alături de el și i-au omorât. Cei ce au rămas în viață s-au
refugiat în cetate, pe care turcii au asediat-o rapid, lăsându-i pe cei din interior fără apă. Oamenii
noștri sufereau atât de mult de sete, încât au băut sângele cailor. Alții și-au înmuiat brâurile și
batistele în cisternă și și-au stors apa în gură. Unii au urinat în palmele altora și au băut, iar alții
au săpat pământul umed, s-au întins pe spate și și-au întins pământul peste piept, pentru a reduce
setea excesiva. Episcopii și preoții au continuat să consoleze oamenii, sfătuindu-i să nu cedeze,
spunând: " Fiți mereu puternici în numele lui Dumnezeu și nu vă fie teamă de cei ce vă vor
persecuta, așa cum Domnul a spus, "nu vă fie frică de cei ce omoară corpuri, dar de cei ce
omoară suflete." Această suferință a durat timp de 8 zile. Apoi, conducătorul alemanni a făcut o
înțelegere cu turcii, în care trebuia să-și predea oamenii turcilor; și, prefăcându-se că merge la
luptă, a fugit de partea lor, alături de mulți alți oameni. Însă, cei ce nu au vrut să încalce spusele
Domnului, au obținut pedeapsa cu moartea; unii, care au fost luați în viață, s-au împărțit printre
ei, precum oile; alții au fost folosiți drept ținte și loviți cu săgeți; pe alții i-au vândut, precum
animalele. Pe unii i-au luat ostatici pentru propriile case, în Chorosan, în Antioch, în Aleppo, sau
oriunde au trăit. Aceștia erau primii care au avut parte de un martiriu fericit, în numele
Domnului.

Apoi, turcii, aflând că Peter Pustnicul și Walter erau în Civitote, aflat deasupra orașului
Nicaea, au mers cu plăcere să-i omoare pe ei și pe cei ce erau cu ei. Iar când au ajuns, l-au
întâlnit pe Walter cu oamenii săi, pe care turcii i-au ucis curând. Dar Peter Pustnicul a mers
pentru scurt timp la Constantinopol, nefiind apt să prevină una din gărzi, care nu dorea să-l
asculte. Turcii, bineînțeles că s-au grăbit spre acești oameni, omorând mulți dintre ei. Pe unii i-au
găsit dormind, pe unii stând pe jos, pe alții dezbrăcați; i-au omorât pe toți. Cu acești oameni, au
găsit un preot, oficiind liturghia, pe care l-au martirizat imediat în fața altarului. Cei ce au putut
scăpa, au fugit imediat la Civitote; alții s-au aruncat în mare, în timp ce alții s-au ascuns în păduri
și munți. Dar turcii, urmărindu-i la cetate, au adunat lemn, pentru a-i arde în interorul cetății.
Creștinii care de aflau în cetate, au dat foc la lemnele adunate, focul mergând în direcția turcilor,
incinerând o parte din ei. Dar din foc, Domnul a adus oamenii noștri la acel timp. Cu toate
acestea, turcii i-au luat încă în viață și i-au împărțit, așa cum au făcut și cu ceilalți, împrăștiindu-i
prin toate regiunile, unii în Chorosan, alții în Persia. Asta s-a întâmplat în luna octombrie.
Împăratul, auzind că turcii au împrăștiat oamenii noștri așa, a fost extrem de bucuros și a trimis
după turci, lăsându-i să treacă strâmtoarea. După ce au ajuns pe partea cealaltă, a cumpărat toate
armele lor.