CRONICA ANONIMĂ A PRIMEI CRUCIADE

(către 1100)

S-a produs o puternică frământare în toate ținuturile Galiei, cu scopul de a face ca

oricine dorea să-l urmeze pe Domnul, cu zel și în curăția inimii și a duhului,
împovărându-se, asemenea lui, cu crucea în credință, să apuce fără zăbavă pe calea
Sfântului Mormânt.
Cel ce ocupa scaunul apostolic de la Roma, Urban al II-lea, a trecut munții fără
întârziere împreună cu arhiepiscopii, episcopii, abații și preoții săi și începu să îndemne și
să predice cu multă pricepere: oricine, spunea el, dorea să-și mântuiască sufletul nu
trtebuie să șovăie să urmeze cu smerenie calea Domnului; dacă-i lipseau banii din belșug,
milostivirea Domnului avea să se îngrijească de aceasta. Și Domnul apostolic adăuga:
«Fraților, trebuie să îndurăm multe suferințe pentru numele lui Cristos: mizerie, sărăcie,
goliciune, prigoane, lipsuri, boli, foame, sete și altele asemenea, după cuvântul spus de
Domnul ucenicilor săi: „Trebuie să suferiți pentru numele meu” 1 și „Să nu [vă] fie rușine
dar de mărturisirea Domnului nostru”2 și iară „Știți că veți primi de la Domnul răsplata
moștenirii”3»
Acest cuvânt s-a tot răspândit pe întregul cuprins al ținuturilor Galiei. Auzind
aceste cuvinte, Francii, nu întârziară să-și coasă pe veșminte cruci, pe umărul drept,
spunând că vor merge cu toții pe urmele lui Cristos, care îi smulsese din ghearele
Gheenei. [...]
Vineri, în zori, atacarăm orașul din toate părțile, fără izbândă și eram cu toții
uimiți și tare înspăimântați. Dar, aproape de ceasul când Domnul nostru Isus Cristos a
binevoit să sufere crucea pentru noi, cavalerii noștri se bătură vitejește în castelul 4 plasat
sub comanda ducelui Godefroy5 și a fratelui său, contele Eustațiu. Atunci, unul din
cavaleri noștri, pe nume Lieutaud, s-a cățărat pe zidul orașului. La scurt timp după ce s-a
cățărat, apărătorii cetății au luat-o la fugă pe întărituri și prin cetate. Ai noștri îi urmară și-
i fugăriră, ucigându-i și trecându-le trupurile prin sabie, până la templul lui Solomon 6.
Acolo fu un astfel de măcel încât ai noștri călcau prin sânge până la glezne.
[...] Cei aflați între zidurile orașului se luptau cu ai noștri în mod uimitor,
folosindu-se de foc și de pietre. La auzul veștii că francii erau în cetate, contele 7 le spuse
oamenilor săi: «Ce mai așteptați? Iată, că toți francii sunt deja în oraș!»
Emirul aflat în turnul lui David se predă contelui și îi deschise poarta, unde
pelerinii obișnuiau să plătească tribut. Odată intrați în cetate, pelerinii îi urmăriră și
masacrară pe sarazini până în templul lui Solomon, unde aceștia se adunaseră luptându-se
cu furie cu ai noștri, astfel încât tot templul șiroia de sângele lor. În cele din urmă, păgânii
fură biruiți. Ai noștri puseră mâna în templu pe un mare număr dintre ei, bărbați și femei,
pe care îi uciseră sau îi cruțară, după bunul lor plac. Pe acoperișul templului lui Solomon

1
Cf. Fap 9,16.
2
2 Tm 1,8.
3
Col 3, 24.
4
Construcție din lemn, plasată lângă zidurile cetății asediate.
5
Duce de Bouillon, supranumit Ascetul, este unul din principalii conducători ai cruciadei. A refuzat să fie
rege al Ierusalimului, spunând că «nu dorea să poarte coroană de aur acolo unde Cristos a purtat coroana de
spini». A fost ucis cu o săgeată la asediul cetății Iafa, în 1100.
6
Devenit moscheea Omar.
7
Raymond de Saint-Gilles, conte de Toulouse, unul din cei mai puternici și bogați conducători ai cruciadei.
era adunată o mare mulțime de păgâni, de ambe sexe, cărora Tancred 8 și Gaston de Bearn
le dăduseră stindardele lor drept scăpare.
Curând francii alergară prin tot orașul, prăduind aur și argint, cai și catâri, case
pline cu tot felul de bunuri. Apoi, plini de veselie și plângând de bucurie, ai noștri
merseră să adore mormântul Mântuitorului nostru Isus, împlinindu-și marea datorie față
de el.
În dimineața următoare, se cățărară cu grijă pe acoperișul templului, se năpustiră
asupra sarazinilor, bărbați și femei, și îi decapitară cu tăișul sabiei. Unii se aruncară în gol
de pe streașina templului. Văzând acestea, Tancred se mânie foarte tare.

8
Nepot al lui Bohémond, prinț de Calabria și Taranto, alt conducător al cruciadei, care va guverna cetatea
Antiohiei în locul unchiului său.