Liana POP, Rodica Frenţiu, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj

Deci neconcluziv

L‟article propose une analyse pragmatique de deci („donc”) pour le roumain. Une
comparaison antérieure avec le français et une étude diachonique nous ont aidée à démontrer
que deci non conclusif n‟est pas un tic verbal „national” ou un mot à la mode, ni le résultat
d‟une pragmatisation, comme semblent affirmer d‟autres chercheurs.

1. Introducere

Scopul articolului de faţă este de a propune o analiză pragmatică a lui deci pentru limba
românaă şi anume a acelor întrebuinţări faţă de care logicienii sau puriştii sunt rezervaţi şi care
privesc în special ceea ce am numit în titlu un deci neconcluziv. Continuăm prin aceasta un
studiu comparativ pe care l-am efectuat cu altă ocazie, între funcţionarea lui deci şi cea a lui
donc din franceză (cf Pop 2008), şi care ni s-a părut relevant tocmai pentru a demonstra că
aceste întrebuinţări sunt specifice şi altor limbi1.
Studii româneşti asupra lui deci pragmatic, efectuate pe ocurenţe ale sale în corpusuri
orale, există deja şi sunt extrem de detaliate (Dascălu Jinga 2007), de aceea mai jos vom da un
demers analitic mai restrâns, cel pe care l-am adoptat pentru comparaţia cu donc. Ne vom
delimita faţă de cercetările existente şi prin analiza pe care am efectuat-o asupra lui deci pe
texte mai vechi, ceea ce ne va ajuta să demonstrăm că întrebuinţările lui deci neconcluziv nu
derivă din cele logice, de tip concluziv, ci conduc spre ipoteza unei evoluţii inverse, de
gramaticalizare. Corpusul a fost alcătuit din mai multe surse: exemple preluate de la autorii
care s-au ocupat anterior de analiza lui, texte vechi, dar şi texte orale, recente.

2. Dificultăţi la nivelul categoriei gramaticale: conjuncţie sau adverb?

Prima dificultate în descrierea lui deci ţine de categorizarea sa gramaticală, mai precis de
încadrarea cuvântului în coordonarea concluzivă ori în subordonarea consecutivă. Cu oricare
dintre aceste funcţii, deci nu poate fi însă considerat decât conjuncţie, ceea ce deci şi este
considerat încă în DEX:
1
So din engleză şi also din germană par să funcţioneze similar. Mulţumim aici profesorului Rudolf Windisch
pentru semnalarea similitudinii funcţionale a lui also cu deci.
DEX: deci conj. prin urmare, în consecinţă, drept care, aşa fiind. De + aici.

Clasarea lui ca adverb datează totuşi de 40 de ani, când acest statut al său a fost cu multă
pertinenţă demonstrat în cadrul şcolii clujene de sintaxă (Draşoveanu 1968; 1997). Tot în
cadrul acestei şcoli s-a distins între conective gramaticale şi conective semantice (Gruiţă
1980), fără a se face încă referire la întrebuinţări neconcluzive ale lui deci. Considerăm totuşi
aceste studii ca anticipând categoria de conector pragmatic.

3. Dificultăţi la nivel conceptual: este deci doar logic-concluziv?

Referirea la întrebuinţările neconcluzive, „nelogice” ale lui deci a început să se facă mai ales
de către analiştii discursului şi de către cercetătorii preocupaţi de observarea textelor orale. Or,
este ştiut că şi pentru alte limbi acest tip de corpus a adus lingviştii în faţa unei evidenţe, aceea
că discursul oral se construieşte cu alte strategii şi necesită considerarea altor funcţii decât
strict a celor „canonice”, din sintaxa gramaticală a frazei.
Am constatat, parcurgând bibliografia lui deci (ca şi a lui donc din franceză), că
sensurile care i se atribuie sunt extrem de „alunecoase”, ceea ce pare să provină din utilizarea
unei terminologii vagi, în care chiar termenul „concluziv” este înţeles diferit2şi este pus în
concurenţă cu termenul de „consecutiv”, ori cu denumiri care trimit la operaţii ale logicii:
„implicaţie”, „implicitare”, „implicatură”,„inferenţă”, „deducţie” etc. În studiile mai recente,
sensurile care i se atribuie sunt cele de conector discursiv şi, mai specific, de „marcă de
structurare a conversaţiei” sau „marcă de parcurs”. Cele mai vagi şi nerelevante sensuri care i
au fost atribuite credem că sunt cele de „intensiv” şi „fatic”. Spaţiul nu ne permite să analizăm
aici pertinenţa atribuirii fiecăreia dintre aceste accepţiuni.
Ni se pare însă regretabilă categorizarea care se face lui deci în ultima ediţie a
Gramaticii limbii române (GA), în contextul în care studii punctuale asupra conectorului în
limba română sunt deja efectuate cu succes de Cilianu-Lascu (1985) şi de Dascălu Jinga
(2004; 2007). Pe de altă parte, studiile pe conectori echivalenţi în alte limbi ar fi putut schimba
de multă vreme perspectiva de analiză3. Pare limpede, cu un comentariu ca cel reprodus mai
jos, că presiunea perspectivei logicizante asupra lui deci persistă încă în abordările româneşti,
care continuă să condamne întrebuinţări ale sale dintre cele mai
2
În multe cazuri chiar „concluzia” este înţeleasă în sensul larg din limbajul cotidian.
3
Ne referim aici la Shiffrin (1987) pentru so din engleză, la Ferrari & Rossari (1994) pentru comparaţia lui donc
cu dunque, la Culioli (1990) şi Moeschler & Reboul (1994 şi altele) pentru donc.
naturale, ignorând analizele pragmatice şi, prin aceasta, fundamentarea pragmatică a
funcţionării sale:
„Conectorul deci este folosit în mod abuziv în limba actuală, având posibilităţi largi de punere în
conexiune a componentelor discursului. Acest conector leagă frecvent acte de vorbire de tip diferit: Am
repetat întrebarea, deci ai înţeles? (aserţiune + întrebare), Îţi promit că te voi urma, deci mergi înainte.
(promisiune + ordin). Deci este şi marcă a rolului argumentativ de tip concluzie: A realizat multe în
viaţă, deci este un om împlinit. În anumite contexte, deci stabileşte o relaţie de echivalenţă, fiind sinonim
cu adică (Vor veni peste exact o lună, deci pe 20 august.). În conversaţie, conectorul deci
devine un tic verbal, un element superfluu, nejustificat decât pragmatic, permiţând un răgaz de gândire,
acoperind un gol de exprimare: Cazanul este din aceşti treizeci şi şase de milioane? –Deci, deci, cum să
vă spun, deci ei scriu aşa: saună opt, nouă persoane. (IVLRA)( GAII: 737).

Acest vag conceptual se justifică, după cum vom vedea, prin multitudinea de sensuri pe care le
vehiculează deci, dar nu scuză modul de abordare. Ipoteza pe care o avansăm este aceea că
toate sensurile (căci va fi evident că trebuie acceptate mai multe decât singurul şi canonicul
sens concluziv-consecutiv), ca şi vagul conceptual pe care îl conţine conectorul se justifică din
punct de vedere cognitiv printr-un sens invariant foarte larg, acela de implicaţie sau inferenţă
logico-pragmatică, recunoscut de mai mulţi cercetători pentru donc din franceză, printre care
şi Ferrari & Rossari (1994). Ceea ce va susţine aici cu mai multă putere această ipoteză sunt
întrebuinţările lui deci din mai multe texte vechi româneşti, unde etimologia cuvântului (de +
aici) şi sensuri apropiate de cele din limba orală actuală obligă în mod evident la a lua în
considerare mai mult decât simplul şi reductivul sens logic concluziv reţinut de gramaticile şi
dicţionarele tradiţionale.

4. Semantica lui deci

În cele ce urmează, vom considera pertinente şapte mari sensuri distincte ale lui deci, pe care
le vom ilustra cu exemple din corpusuri diverse. Ele vor fi numerotate deci1, deci2, ... decin şi
vor prelua în linii mari sensurile atribuite lui deci în gramatici, dicţionare sau studii diverse.
Vom da pentru fiecare sens delimitat descrierea acestuia în termeni procedurali.

4.1. deci1 de concluzie logică (demonstraţie, entimemă) : p1 ,[ p2,], deci1 q Lingviştii sunt de
acord în a considera că deci are în primul rând un sens concluziv, ca cel din logică, şi o fac în
general preluând exemple ale filosofilor, de tipul raţionamentului logic, în trei timpi (1), ori al
reducerii acestuia, ca entimemă (2):
 (1) Toţi oamenii sunt muritori. Socrates e om. Deci1 Socrates e muritor.
(2) Toţi oamenii sunt muritori. Deci1 Socrates e muritor.

Sensul procedural al lui deci concluziv ar putea fi formulat ca:

<deci1 arată că enunţul care urmează este o concluzie logică a enunţului/enunţurilor precedent(e)>.

4.2. deci2 de consecinţă (factual, referenţial) : p1 [p2],, deci2 q

Dacă, pentru nevoile analizei, exemplele 1 şi 2 cu un deci1 logic sunt construite ca generice şi,
în consecinţă, prin definiţie decontextualizate, exemplele 3 şi 4 de mai jos par a fi mult mai
ancorate în contextul comunicativ şi a respecta, aşadar, ordinea temporală şi cauzală naturală,
progresivă: cauză > consecinţă. Aceste întrebuinţări ale lui deci2 se disting de cele precedente
în primul rând prin tipul de referinţă în care efectuează conexiunea în discurs – o referinţă la
lumea factuală – şi, în al doilea rând, printr-o succesiune evenimenţială mai degrabă decât
logică (cum a fost cazul pentru exemplele 1 şi 2).
Exemplele 3 şi 4 provin din GA, unde ilustrează, print-o suită de evenimente factuale,
coordonarea concluzivă (GA II : 23):
(3) Este frig, deci2 lacul îngheaţă.
(4) A muncit mult, deci2 a reuşit. (=aşa încât)
Sensul procedural comunicat prin deci2 ar fi:
<deci2 arată că enunţul care urmează este o consecinţă factuală a enunţului/enunţurilor precedent(e)>.

În schimb, exemplele 5 şi 6 sunt preluate din corpusuri orale şi indică mai puţin o
succesiune/consecinţă canonică în timp, cât o relaţie de implicaţie spaţială sau logică,
glosabilă prin topoi de genul: <Când citeşti, nu eşti atent în altă parte>, pentru 5; <Absenţa e o
problemă>, pentru 6:
(5) AG: acolo mergea:: . televizoru↑ şi eu stăteam în faţa televizorului↑ şi mă uitam prin nişte ziAre↑ deci2
NU eram atentă la chestia aia↑ am văzut că e un rus care zice nu ştiu ce↑ cum era atunci cu . ruşii↓ ştii↑ pe
postu rusesc↑ (CORV)

(6) merg să cumpăr acolo→ niciodată nu găsesc ROşii româneşti⁄↓ nu găsesc FRUCti româneşti⁄↓ deci2↓
asta este problema ⁄↓ (Corpus Pop, in Verba volant)

Această alunecare de la factual înspre mental poate explica accepţiunea vagă atribuită frecvent
conceptului de „consecinţă / consecuţie”. Or, noi considerăm aici împreună cu Traugott şi
Dasher (2005 passim) că această alunecare este rezultatul unui proces natural de schimbare
semantică ce merge dinspre obiectiv-factual înspre subiectiv-mental:

4.3. deci3 regresiv (deci invers): q, deci3 p

Următoarei întrebuinţări ale lui deci i s-au atribuit denumiri diferite (deci regresiv, contextual,
presupoziţional sau deductiv), pentru exemple în care ordinea raţionamentului este inversată.
Menţionăm că această inversiune nu este posibilă decât printr-un proces de subiectivizare
implicită, care ar permite locutorului să prezinte în discurs mai întâi consecinţa şi abia pe
urmă condiţia. Interpretarea concluzivă se va face aici printr-un proces mental inferenţial.
Exemplul 7 pentru acest tip de întrebuinţare îl preluăm din GA:
(7) Uşa este forţată, deci3 a intrat un hoţ (GAII : 24)
Sensul procedural comunicat prin deci3 ar fi:
<deci3 arată că enunţul care urmează trebuie interpretat ca o condiţie pentru enunţul/enunţurile precedent(e)>.
Chiar dacă leagă secvenţe factuale, deci2 şi deci3 par să indice un calcul mental de tip
inferenţă.

4.4. deci4 „de parcurs”4

Pentru întrebuinţările lui donc ca marcă de parcurs (cf Culioli 1990), am demonstrat în alt loc
(Pop 2008) că deci nu se aliniază acestor întrebuinţări ale concetorului pragmatic donc, pentru
care româna preferă un da(r) de contrarietate, ca în exemple în care donc se combină cu acte
de limbaj imperative, interogative sau exclamative.5

4.5. deci5 para/metadiscursiv : p discursiv ± vag > deci5 q metadiscursiv Pentru deci
metadiscursiv existând, prin studiile Laurenţiei Dascălu Jinga (2004, 2007) descrieri extrem
de detaliate, ne mărginim aici la câteva cazuri prototipice.

4
Culioli explică astfel noţiunile de parcours, stabilisation, site şi issue : dacă prin relaţie se înţelege « o schemă
de reperaj care situează/stabilizează relaţia » (o relaţie fiind bine formată dacă ea comportă termeni stabilizaţi), în
cazul termenilor nestabilizaţi se pune în funcţie o operaţie de parcurs sau de căutare a unui sit, ceea ce corespunde
unui proces de stabilizare spre o « ieşire » (issue)(Culioli 1990: 170). Hug (1997) îl consideră, mai vag, pe donc
în aceste condiţii un „donc intensiv”.
5
deci41 + imperativ. Donc din exemplul 8 şi echivalentul său da(r) din 11 nu se leagă de un alt enunţ, ci de un
context nonverbal (postură / stare de spirit a interlocutorului), iar deci este inacceptabil în acest caz: (8)
Mettez-vous donc41 à l‟aise ! CONTRARIETATE/ SFAT/DECIZIE (9) Da(r) simţiţi-vă ca acasă ! [/?Deci simţiţi-vă ca acasă!]
donc41/da(r)
Or, dintr-o nevoie de conexitate discursivă5, Moeschler propune pentru donc + imperativ un context dialogal, ca
în 10, pentru care se vede că un echivalent cu deci este problematic:
(10) A : J‟ai mal à la tête.
B : (Mais) Prends donc4 une aspirine. (Moeschler 1989 : 179-183)
(11) Da(r) luaţi o aspirină ! [?Deci luaţi o aspirină !]
GA confecţionează, însă pentru deci + imperativ un exemplu monologal, „în frază completă” cum e 12, cu un p
explicit (relaţia e stabilizată): p, deci q! Acceptabilitatea lui deci este relativă, în schimb în 13, unde contextul
rămâne implicit – (p) deci q! – deci este inacceptabil:
(12) Este târziu, deci41 nu mai lungi vorba ! (GAII: 24)
(13) Da(r) nu mai lungi vorba! [/?Deci nu mai lungi vorba !]
deci42 + interogaţie. Ca în exemplele precedente, stabilizarea relaţiei lui donc singur în 14 depinde de
identificarea contextului care precedă enunţul. Această întrebuinţare indică starea de contrarietate a locutorului,
iar în română echivalentul nu este deci, ci da(r), ca în 15. Din nou însă, GA forţează/stabilizează artificial
structura şi propune pentru deci4 un context explicit, ca în 16: p, deci4 q? Context rămâne însă implicit în 17 şi,
spre deosebire de 15, acceptabilitatea întrebării cu deci se poate explica prin posibilitatea reperării contextului în
17 (vs nereperarea contextului în 15):
(14) Où donc42 est-il ? CONTRARIETATE (15) Da(r) unde-i ?/ Unde naiba e ? [*Deci unde e ?]
donc42/da(r)
(16) Ai învăţat cursul, deci42 vei merge la examen ? (GAII: 24) CONCLUZIV
(17) [Ai învăţat cursul] Deci42 vei merge la examen ?
Deci în context exclamativ nu e posibil în română, aşa cum e posibil pentru donc în franceză (cf Pop 2008)5.
Oricum, pentru această zonă de noncoincidenţă a lui deci cu donc din franceză, ar fi necesar un studiu mai
detaliat. Aici şi în Pop (2008) nu am făcut decât să semnalăm fenomenul.
deci51 paradiscursiv6
Acest tip de deci introduce o dificultate sau un conflict de structurare discursivă, poate fi
digresiv sau poate semnala rupturi diverse în discurs. În exemplul 18, deci51 marchează
asemenea operaţii:
(18) R.bine aţi venit ↓
I. ă::→ bine v-am găsit⁄↓ […] deci52↓ produsele româneşti POT fi competitive pe piaţă→ şi cu cele
străine→ deci51,52↓ io:→ după părerea mea→ cu toate piEţele străIne⁄↓ în primu rî:nd→ deci51↓ io:↓
aicea↓ sunt în Timişoa:ra↓ şi normal că: ungurii sunt aproa:pe de-aici↓ (Corpus Pop, in Verba volant)

Glosarea funcţiei sale s-ar putea face astfel: <deci51 indică, prin ruptură de construcţie, o dificultate
locutorie sau de structurare a discursului>,
însă el pare să cumuleze şi sensul: <deci51 introduce o secvenţă
alternativă>. Aceasta explică ocurenţa lui în structuri sintactice telescopate (anacoluturi).

deci52 reformulativ
La nivel local, operaţii propriu-zis metadiscursive sunt şi cele de reformulare în general, prin
reluare, rectificare, precizare, glosare, ca în 19-21 mai jos:
(19) a cunoscut o spanioloaică/↓ care era catolică↓ deci52 creştină↓ (Corpus Pop, in Verba volant) (20) cu
concubinu ei cu ălalaltu dinaintea mea cu concubinu ei deci52 ăla dinaintea mea/↓ (Corpus Pop, in Verba
volant)
(21) R. în rest↓ totul era din imPORT↓ aCUma/↓ cînd suntem în luna noIEMbrie⁄↓ cînd am adunat
MErele din POM⁄↓ nu↑ PErele din pom⁄↓ avem fructe totuşi să ieşim cu ele pă piaţă↓ unde sunt fructele
româneşti↑
I. deci52↓ acelaşi lucru vroiam să-l spun şî Io↓ (Corpus Pop, in Verba volant)

Sensul procedural comunicat de deci52 ar fi: <deci52 arată că enunţul care urmează trebuie interpretat ca o
reformulare a enunţului/enunţurilor precedent(e)>. Coocurenţa lui acelaşi lucru voiam să-l spun şi io
confirmă sensul reformulativ al lui deci.

deci53 MSC
Unele operaţii de tip meta sunt considerate cele de structurare a discursului, prin tematizare,
reluarea firului discursiv după digresiuni (22), schimbarea cadrului discursiv sau trecerea la
altă etapă discursivă (23). Cu aceste funcţii, deci poate fi clasat, ca echivalentele sale din alte
limbi, marcă de structurare a conversaţiei (MSC).
(22) GP: Profesoru↑ chiar în situaţia-n care totuşi . . pentru Profesor↑ /ă institutu ăsta a fost /ă: . . biserica dânsului↓
adică . . ceva: mai mult chiar decât faMIlia pot să spun. Aicea şi-a petrecut /ă cred cei (AK) cel (AK) CEle mai
 multe ore din viaţă şi cei mai //
VJ: →Chit că ţinea eNORM la familie↑ =
GP: Chit că ţinea la //
VJ: da‟ VIAţa lui era aici.
GP: Viaţ- Exact↓ era concentrată PENtru institut.
VJ: Da.

6
În Pop (2000) am distins între „paradiscursiv” şi „metadiscursiv” astfel: în prima categorie am inclus operaţii de
primă formulare, cu rateuri posibile, ezitări, tematizări etc., iar în a doua, operaţii de revenire asupra formulării
prin reformulare, reluare, corectare, precizare etc.
GP: Deci53 CHIAR în situaţii în care:: CEL puţin doi oameni /î:: au lovit <Î prin acţiunile lor↓ Î> au lovit în
interesele institutului↑ /î: Profesoru <Î nu Î> s-a dispensat de ei. (CORV: 161)
(23) Salz….Shtiu ca nu prea sunt placuta pe forumu‟ asta..da‟ hai sa ma prezint shi eu totusi…)) Deci53..Sal
Florentina Gabriela parca!))) Eu ma numesc Ioana (IoNiShKa PishKa) P, am 12 anishori, sunt din Piatra-Neamt…
(trandafiiirrr de la Moldova…) sunt din zodia Fecioara shi cam atat … shi sunt NEBUNA DE LEGAT !!!!!!)))) Asa
ca ar fi bine sa va feritzi de .. j3☺)))))
Pa-pa-pa-pa!!!! }{}{}{}{}{ (Popcorn, in Verba Volant)
Se poate observa, ceea ce se întâmplă des cu acest tip de marcă de structurare, că deci53
însoţeşte, în secvenţele în care „reînnoadă” firul discursului, reluări ale unei structuri
abandonate (chiar în situaţia-n care [...] deci53 chiar în situaţia-n care, în 22, sau Salz [...]
deci53 Sal, în 23). Aceste reluări indică şi ele, dar şi întăresc, prin confirmare, sensul
pragmatic-discursiv pe care îl deţine deci în aceste situaţii. Acest sens procedural ar putea fi
formulat ca : <Prin deci53 vorbitorul reia ceea ce a abandonat anterior în discurs>.

deci54 de rezolvare periodică

Structurarea discursului în perioade pare să fie semnalată tot printr-un deci MSC, care este, în
acest caz precis, ceea ce se cheamă un „punctuant”7. În 23, deci54 pare sa semnaleze, pe lângă
o operaţie de precizare (deci52), o operaţie de segmentare periodică: mai exact, deci54 introduce
ceea ce în structura perioadei ocupă poziţia finală (rezoluţia, concluzia în sens larg):
(24) L1. dup-aia armata e cu noi↑ era un C.A.P. o ieşit afară locotenentul ăla major→ trăiască România
liberă armata este cu voi/↓ ş-o-nceput să tragă în sus cu mitraliera p-acolo aşa de bucurie↓ e da pînă→ în
26↓ xxx da dar în 20 dimi- cînd o venit lumea deci52,54
L4. asta era în 20↓ da da↓
L1. întreprinderile n-o mai putut să-i ţină↑ (Corpus Pop, in Verba volant)
Putem spune că, pe acelaşi parcurs discursiv, deci54 este aici echivalentul lui eh bien din
franceză. Or, conform descrierii noastre anterioare a acestui din urmă conector pragmatic, am
putea da ca sens procedural al ocurenţei deci54: < deci54 anunţă sfârşitul unui parcurs discursiv>.

deci55 de completitudine/rezumativ/recapitulativ
Cu această funcţie, deci55 introduce o operaţie de rezumare. Acest sens este adesea confirmat/
validat de coocurenta unor mărci explicite de rezumare, ca în 25 (io zic că totu: se rezumă) sau
în 26 (acesta a fost invitatul nostru de azi), care „închid” un întreg program discursiv (o
emisiune radiofonică):
 (25) I. Deci2,3↓ io voiam să v:: vă expun serioziTAtea unei fi:rme⁄↓
R. da↓ am→ am înţeles↓ da↓ da↓
I. deci2,3↓ deci2,3↑ XXX→ aicea la noi nu există serioziTAte⁄↓ dacă cumperi ceva→ şi nu-ţi convine↓
patronul numa:‟ că nu te dă afa:ră→ sau la fabrică nici nu po:ţi să discu:ţi⁄↓ R. poate înVAţă doamnă⁄↓
din acest program↓ mă rog↓ sau din:: faptul că: noi→ consumatorii→ vom deveni mai: vigilenţi↓ vom
învăţa să ne apărăm: drepturile↓ poate înVAţă→ în cele din urmă→ că↑ I. deci55↓ io zic că totu: se
rezumă:↑
R. vorba aia: cliENtu nostru→ stăPÎnu nostru: N-Au:: spus-o degeaba ⁄↓

7
Termenul de ponctuant provine din terminologia franceză şi desemnează mărci discursive care au rol similar cu
cel al semnelor de punctuaţie.
I. se rezumă→ în primu rînd→ la serioziTAtea cu care se: se luCREAză cu clientu⁄↓ (Corpus Pop, în
Verba volant)
(26) H. Deci55, acesta a fost invitatul nostru de azi. Cristi Petrea. [...] Urmăriţi-ne şi mîine la MTV Select
cu un alt invitat surpriză. Pînă atunci, Pa. (Corpus Pop, in Verba Volant)

Enunţarea sensului procedural se poate atunci face sub forma: <deci55 rezumă etapa discursivă
anterioară>.

4.6. deci6 introductiv : [p] >deci6 q

Contextele în care deci este neagreat de purişti sunt mai ales acelea unde apare ca „starter” (cf
Edmonson, apud Dascălu Jinga 2007), poziţie în care infirmă sensul său îndeobşte recunoscut
de „concluziv”. Or, reamintim că frecventa sa întrebuinţare în acest caz este larg descrisă atât
în bibliografia străină referitoare la mărci discursive (e vorba de echivalenţele sale lexicale: fr
donc, en so, it dunque), cât şi, mai punctual, în cea românească (Cilianu Lascu 1985; Dascălu
Jinga 2007). Sensul care i se conferă este acela de a prezenta discursul ca o urmare a
contextului său situaţional: „(acum trebuie să vorbesc), deci (spun că...)‟ (Zafiu, R., 1992,
„Deci”, în Luceafărul, 25 (124), p. 4 la rubrica Povestea vorbei, apud Dascălu Jinga 2007).8
Reducem aici numeroasele cazuri discutate în Dascălu Jinga (2005) la două, majore:

deci61 introductiv de schimb verbal/ de replică

La Zafiu (1989: 317, apud Dascălu Jinga 2007), acest caz este calificat drept „ambreior de
răspuns”, dar sensul cumulează şi o aşteptare de „rezolvare” a unei întrebări, în context
dialogal:
(27) I. bună-ziua ⁄↓
R. bine aţi venit↓
I. Tatiana Gheorgheţ mă nume:sc→ din Iaşi↓
R. da↓
I. deci61:↓ mă bucur că: aţi aborDAT acest subiect⁄↓ pentru că am impresia că am rămas aşa::⁄↓
vorbe:sc→ (…) asta este părerea mea→
R. da↓
I. mulţi dintre româ:ni↓ cu un fel di: cosmopolitism↓ (Corpus Pop, in Verba volant)

Sensul procedural este: < deci61 introduce o replică aşteptată ca reacţie la o întrebare>
deci62 introductiv de discurs (deci al istoriei conversaţionale)
La fel ca sensul anterior, deci62 trimite la „memoria discursivă”, mai precis, în acest caz, la
ceea ce s-a numit „istorie conversaţională”, marcând, în introducere absolută într-o situaţie de
comunicare, un discurs aşteptat dintr-o serie. Exemplele se pot da, pentru registrul scris, din

8
Descrierea aceasta corespunde celei din litereatura francofonă, pentru donc în acelaşi context: «De par le
raisonnement inférentiel qu‟il déclenche, donc permet dans ces emplois de donner lieu à un type d‟opération
semblable à celle délenchée par les reformulatifs : il introduit une représentation conceptuelle q qui réactualise de
l‟information préalable, qui n‟est pas, nous l‟avons vu, nécessairement cernable de manière univoque». (Rossari
1994, p. 39)
rubrici permanente la ziar (28), din serii de scrisori 29, 30) sau forumuri (31), situaţii în care
destinatarul contextualizează în raport cu evenimente verbale anterioare; pentru regsitrul oral,
exemple se pot prelua din cursuri universitare sau conferinţe, cazuri în care există, de fiecare
dată, un univers de aşteptare care îşi delimitează finalul prin deci:
(28) Deci62 : chestia e că butonînd eu la taste, m-am gîndit că, între atîtea probleme de politică domestică
şi debate-uri care confuzează opinia publică, ca editor (cu accenti pe i, please) al unei reviste care
hostuieşte issues culturale, ar trebui să dedic un număr limbii...ăăă... române. (M. Vasilescu) (29) Scriem
noi Bârlâdeniĭ, anume ţăraniĭ, câţĭ amŭ fost lăcuitorĭ în satul Săseştĭ, cum am avut tocmeală cu
dumnealuĭ cu Postelnicul cel Mare anume Iorga, de i-am vândut un vad de moară den în apa Sereţelului,
şi loc până în casa luĭ Mltiri; deč62 dumnealuĭ au trimis pe credinčos sluga dumisal[e], anume Toader
starostea de neguţătorĭ, carele aŭ fost ispravnic la silitră, şi pe Gorghiţ[ă], cum să strângem mulţĭ omenĭ
bunĭ, şi den în sus şi de în ğos. Se măsoară cîte “pămănturĭ” sînt, “şi se-au neguţat dereptu 30 ugh[l]”. Se
face înnaintea mai multor oamenĭ şi popĭ “ot Focşani”, “Rădileştĭ”, “Bidileştĭ” şi “Bodeştĭ”. Sese peceţi
fără înscripţie. – 167/LXX. (SDIR:70)
(30) †Sănătate. Ioane a luĭ Gherasim Adocăĭ din Maer. Alta n‟avem cătră dumnevoastră, făr de cât am
înţeles că veţ eşi la munţĭ; deč62, de cum să scurs apele, să nu eşiţ, că veţ păgubi făr grăş, - că vor vini
Turcĭ şi Tătarĭ şi Simenĭ, şi vor prăda bucatele, ş-apoĭ voĭ să nu bănuiţ. De bin[e] voitoriŭ, eŭ Simion
Negrea, nemesnicul din Dorna: de acĭasta să fie în ştir[e] la Maer, la Singhiuz, la Rodna.
Ačasta în ştire să vă fie dumilor voastre, să nu vă pae şagă, că s‟aŭ trecut de şuguire; precum scrie
Negrea maĭ sus, foarte să înţelegeţ, - că apoĭ să nu bănuiţ. De bine voitoriŭ: Ereĭ Mihail ot Dorna.
(SDIR: 382)
… mie imi place muzika veche…care e intr
(31) Salut…first of all Nice 2 meet U…I‟m Ioana! Soooo62
adevar muzica ADEVARATA…am si eu cateva exemple…Sper sa nu se supere nimeni De ce zici ca
melodiile astea noi sunt najpa ? cel mai “nou” album e Spaghetti Incident si sunt melodii faine si pe
albumul ala. Albumul Chinese Democracy inca nu e scos…nu cred..nust sigur…in fin… (Popcorn, in
Verba Volant)
Dacă în 28 această întrebuinţare este parodiată de purişti, se poate vedea totuşi bine în
exemplele următoare, 29 şi 30, că autorii scrisorilor de la 1600 folosesc extrem de des un
deci62 introductiv de îndată ce introducerea a fost încheiată. Acelaşi lucru se întâmplă în
exemplul 31, contemporan, unde autoarea mesajului pe un forum se prezintă, pentru ca apoi
să introducă intervenţia ei propriu-zisă printr-un so echivalent al lui deci. Acest din urmă
exemplu se apropie mult de deci61 introductiv de replică, având în vedere că în forumuri,
fiecare intervenţie monologală vine ca replică la o întrebare iniţială pusă anterior tuturor
„forumiştilor”. Vom spune că sensul procedural ar fi pentru toate aceste cazuri: < deci62 introduce
un discurs aşteptat într-o serie>. Aceste exemple confirmă teza noastră că deci6 introductiv nu este o
anomalie şi nici o întrebuinţare recentă în limba română, aşa cum s-a afirmat sau ironizat în
repetate rânduri. Întrebuinţările vechi, mai cu seamă, lasă loc concluziei că deci1 logic nu este
întrebuinţarea primară din care ar fi derivat celelalte, ci mai degrabă o întrebuinţarea derivată
din sensurile larg concluzive ale lui deci. Alte exemple din scrieri vechi vor confirma această
ipoteză, susţinută fără dubiu şi de etimologia conectorului.

4.7. deci7 continuativ : p > deci7 q/p> deci7 q/p...

În fine, există frecvente întrebuinţări ale lui deci care nu par să aibă altă funcţie decât aceea a
unei mărci continuative de discurs, indicând o implicaţie discursivă în sens larg, o succesiune
cronologică în text (şi apoi). Deci7 ar echivala în aceste cazuri cu un şi discursiv.
Cele mai multe exemple de acest tip provin din texte vechi, şi dăm deocamdată aici
exemplul 32, al unui asemenea, text prin excelenţă narativ:
(32) [...] Scrii domneata, ca un[ul] carele eşti domneta destul înţeleptu; pren[tru] aceia dăm ştir[e]
domniitale şi a tot Svatul domniital[e] forte cu mar[e] dereptate cum ştim noi, cu suflete[le] nostre, dă
răndul acestor oamini, anume Gligorie feciorul popei Petrei den Rebrişora şi Luca feciorul lui Mătei den
Bărgău-cel-de-sus, cum ei au venit aicea în oraş. Deč6 n‟au şedzut la o cas[ă] de om bun, unde-au băut,
sau la gazdă, ce, daca s‟au îmbătat, ca nieşte omini făr de isprav[ă], ei au eşit nopte de au înblat ca neşte
tălhai cu sabii şi cu cordur[i] şi cu toporă. Deč7 e‟au dat de straj[ă], straj[a] i-au întrebat ce oamin[i]
săntu de înblă aşa cu arme gole pren trăgu. Ei s‟au semeţit: ce-au dat aşa, au şi tăiat pre fecior a
sstrăjerilor, de dzač[e] aşa demicat, căt el va muri, şi, aşa, făcăndu ei, au sărit straj[a] de i-au prinsu, că
de bun[ă] voe nu [să] dă. Deč7 apoi noi vrum să-i băgăm în cetat[e] ca pre neşte răi făcători, iar apoi daca
s‟au spus că-s den idicul domii tal[e], noi i-am lăsat, numai să se înpač[e] cu acei omini ce i-au vătămat
şi dzac răniţi, şi încă, de va muri omul, ei-şŭ vor mai întreba cu dănşii. Deč2 au datŭ unul bărbiiariului o
fotă şi o năfram[ă], iar altul au dat iar bărbiiariului, să îmble să tămăduiască pre cel om ce dzač[e] tăiat
dănşii de au dat 3 zloţi şi giumătate, şi globa au plătit 6 zloţi. (DIR XV, II: 1153-1154).
Că sensul pentru două ocurenţe ale lui deci din acest scurt text este narativ, de succesiune
cronologică, o confirmă, cel puţin într-un caz, colocaţia Deč7 apoi. Prima ocurenţă este însă un
deci6 iniţiativ de discurs, iar ultimul, un deci2 consecutiv.
Se poate vedea doar din acest text că deci avea în secolul al XVII-lea mai multe
sensuri. Se poate însă lesne observa că deci are şi multe forme grafice, instabile încă, în acea
perioadă. Incursiunea care urmează nu face aici decât să semnaleze unele constatări, dar este
evident că fenomenul este extrem de complex în diacronie şi are nevoie de un studiu special.

5. Deci în diacronie

Starea lui deci în diacronie nu se arată deloc o încercare uşoară. Un prim impediment este
absenţa lui din Dicţionarul Academiei, în care fascicolul dedicat literei D se opreşte la de,
lipsindu-ne astfel de o prezentare exhaustivă a lui. Sunt apoi numeroase istorii ale limbii
române sau tratate de dialectologie românească în care nu se face nici o menţiune referitoare
la deci. Iar acolo unde apare menţionat (vezi ILR: 362), deci este interpretat drept un element
conjuncţional compus, cu valoare concluzivă, al cărui parcurs istoric ar avea ca punct de
plecare dacoromâna, în care locuţiunea de aici ar fi trecut prin stadiile fonetice şi grafice: de
aci (<eccum hic) > deaci > deci:
(33) Fiiul lui Dumnezeu, cela ce învinse den moarte, cîntămu-ţi, lăudămu-te. De aciia să se închine acela
şi preutul înnaintea lui să meargă. (Coresi, Liturghier: 132)
(34) Iar de-aciĭ, după moartea mea, eĭ să n-aibă a-şi ţinea ocina... (SDIR 1906: 273)
(35) Deacĭ, vădzăndu pururilea price şi cuvente, eŭ însumĭ m‟amu rugat... (ibid.)
(36) Deci, deaca văzui că e lucru dumnezeiesc, iară eu nu mai cruţai... (Coresi, Evanghelie cu învăţătură:
566; apud Gheţie 1982).
O urmărire atentă a evoluţiei diacronice a lui deci ar putea însă clarifica, credem, printre
altele, şi statutul lui morfologic. Ocurenţele lui deci de-a lungul timpului lasă loc constatării că
denumirea de „conjuncţie intermediară”, cum i s-a spus adeseori lui deci, pentru a-i justiufica
atât comportamentul adverbial, cât şi pe cea de element relaţional pe care pare să le deţină, nu
este justificată. Sprijinind demonstraţia făcută de D.D.Draşoveanu (1997, p. 236- 241), deci
privit istoric, conduce înspre încadrarea lui în clasa morfologică a adverbului. Dănăoară, spre
exemplu, apare inventariat la Rosetti (1968: 553) la capitolul dedicat adverbului şi locuţiunilor
adverbiale, propunându-i-se etimologia de una hora. Se poate recunoaşte uşor acelaşi model
ce stă şi la formarea lui deci, respectiv o prepoziţie (de) combinată cu o categorie gramaticală:
de tip nominal în cazul lui dănăoară, adverbial în cazul lui deci (aci). S-ar mai adăuga acestui
argument ce ţine de structura formală a lui deci şi un altul, legat de întrebuinţarea lui drept
simplu continuativ (temporal sau nu), caz în care i se poate conferi, neîndoielnic, semnificaţia
de „apoi”. (cf. Gheţie, coord. 1982, p. 192):
(37) Atunce să-l cumenece omul, deci să întoarcă cumenecătura iară la besearăcă. (Pravila lui Coresi:
6-8). Alte apariţii ale lui deci, regăsibil cu o frecvenţă redusă în textele religioase (Catehismul
lui
Coresi, Pravila lui Coresi, Fragmentul Todorescu), dar considerabil numeroasă în scrisorile şi
actele publicate de Nicolae Iorga sub titlul Studii şi documente privind istoria românilor,
afirmă o statistică ce vorbeşte de la sine şi recunoaşte în deci un conector pragmatic. Ceea ce
apare analizat drept un deci cu nuanţă copulativă în exemplul 38:
(38) Iară un voinic, el va ieşi la războiu, deci se vor împenge cu alt voinic, deci (s.n.) va birui unul pre
alalt, deci va fugi (Pravila lui Coresi: 6-10; în Gheţie, coord. 1982, p. 192)
pare să justifice mai degrabă o interpretare pragmatică, contextuală, decât una gramaticală.
Deci a devenit, credem, o marcă a discursului narativ, iar variantele de început de secol XVII
echivalente cu şi sau apoi sunt întrebuinţate astăzi cu aceeaşi valoare de lianţi într-un discurs
narativ. Credem că scrisoare prin care primarul Câmpulungului îl vesteşte pe primarul Bistriţei
că Domnul Moldovei a trimis sooli la hanul tătăresc, pentru a-i împiedica pe tătari să treacă
prin Moldova, este un exemplu ilustrativ în acest sens:
(39) [...] Dăm ştiri domilor voastre de răndul veştilor: cu mila lui dumnedzău avem veşti bune şi pač<e>
de toate părţile; puţinie Tătar<i> au fostu veniţi čiaste dzile, neşte Ğĕlaly, deči i-au turnatu înnapoi şi au
mănatu Măriia sa Vod<ă> soli la Hanul pentru aeştĕ Ğĕlaly, căči au venitu. Deč a adus vĕste bun<ă>; deč
dumnĕvoastră să nu aveţ nič o grije dentr‟aiasta parte, [...] (LR: 42)
Deci pare să devină apoi o marcă emfatică de persuasiune într-o scrisoare trimisă de vornicul
Câmpulungului către primarul Bistriţei, pentru o femeie ce-şi părăsise bărbatul şi fugise în
Ardeal, trecând de strajă. Primarul e rugat ca femeia să fie extrădată pentru ca locuitorii
Câmpulungului să nu plătească amenda:
(40) Deč ne rugăm dumilor vostre să o daţi în mâna čestui om če va aduc<e> şi cartĕ, [...] că ačesta au
fost străjar, deč lui i să duč<e> capul acumu şi noâ bucate<le> (LR: 73-74).
Repetarea lui deci indică, în acelaşi timp, sublinierea rugăminţii, dar şi insistenţa ca
rugămintea să fie luată în considerare. Ar fi vorba aici de un deci persuasiv. Nu putem aici
conchide asupra multiplelor întrebuinţări ale lui deci în textele vechi, căci problema reclamă
un studiu complex. Dar putem totuşi susţine, în această fază a observaţiei, că sensurile
reperate în aceste texte argumentează masiv în favoarea normalităţii unui deci neconcluziv,
pragmatic, cu multiplele sale accepţiuni. În orice caz, ceea ce pare să se fi produs cu deci în
evoluţia sa este un parcurs care merge de la un anaforic – o metaforă spaţială, de tip
metadiscursiv (<de + aici „din cele ce am spus”, sau varianta de aici vine că) – prin
desemantizare, spre un sens extins de implicaţie, cu utilizări temporale, coordonatoare,
inferenţiale etc. Ceea ce mai merită văzut îndeaproape este sinonimia contextuală a lui deci cu
alte forme anaforice din texte vechi; am reperat mai ales cvasisinonimele: dĕaiasta, de ačesta,
dĕčesta, dĕčiia înainte, de care, la care, pentru care, dereptu aceia, de care lucru etc.

6. Concluzii
Conchidem, împreună cu alţi cercetători, că deci cumulează o serie de sensuri subsumate
unuia invariant: implicaţia în sens larg. Numeroasele sale sensuri sunt adeseori accentuate şi,
asadar, confirmate de mărci suplimentare, mai explicite, aşa cum s-a putut vedea în analizele
de mai sus.
Comparaţia cu alte limbi e utilă pentru stabilirea zonelor de diferenţă, dar, mai ales,
pentru a infirma teoriile conform cărora deci ar fi „ticul nostru naţional” (cf Slama-Cazacu,
apud Dascălu Jinga 2007: 283), sau un cuvânt „la modă”. Studiul textelor vechi vine să
infirme, de asemenea, teoria conform căreia deci ar fi suferit un proces de pragmatizare care ar
fi mers de la sensul său logic înspre cel pragmatic (Dascălu Jinga 2007: 283).

Bibliografiie
CILIANU-LASCU, Corina, Le connecteur pragmatique donc en français et en roumain – inférence et
argumentation, în Iordan, I./ T. Cristea / M. Sala / S. Reinheimer Rîpeanu (edd.): Sémantique lexicale et
sémantique énonciative (Bulletin de la Société Roumaine de Linguistique Romane XV). Bucarest: Université de
Bucarest, 1985, p. 209–226.
CULIOLI, Antoine, Pour une linguistique de l’énonciation. Tome 1 : Opérations et représentations, Ophrys, 1990.
DASCĂLU JINGA, Laurenţia & POP, Liana (coord.) Dialogul în româna vorbită. Omagiu profesorului Sorin Stati
la a 70-a aniversare, Bucureşti, Oscar Print, 2004.
DASCĂLU JINGA, Laurenţia, Digresiunile în conversaţia spontană, în Dialogul în româna vorbită, Bucureşti,
Oscar Print, 2004, p. 128-142.
DASCĂLU JINGA, Laurenţia, Despre folosirea lui deci in româna actuală, în: Studii lingvistice. Omagiu
profesoarei Gabiela Pană Dindelegan la aniversare, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007, p.
283-297.
DRAŞOVEANU, D.D., Observaţii asupra cuvintelor relaţionale, în CL XIII, nr 1, 1968, p. 19-33.
DRAŞOVEANU, D.D., Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 1997.
DUMITRESCU, Florica (coord.) Istoria limbii române, Bucureşti, Editura Didactcă şi Pedagogică, 1978.
FERRARI, A. & ROSSARI, C., De donc à dunque et quindi : les connexions par raisonnement inférentiel, în
Cahiers de linguistique française no 15, 1968, p. 7-50.
GHEŢIE, Ion (coord.) Texte româneşti din secolul al XVI-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1982. ***Gramatica
limbii române. I. Cuvântul. II. Enunţul, Editura Academiei române, 2005. (GA) GRUIŢĂ, G., Conective
gramaticale – conective semantice, în Limba română, XXIX, nr 6, 1980, p. 597-603. HUG, M., Emploi de donc.
Remarques sur mille cinq cents emplois relevés dans Frantext, ds Kleiber&Riegel (eds), Les formes du sens,
1997, p. 173-181.
MOESCHLER, J. & REBOUL, A., Dictionnaire encyclopédique de pragmatique, Seuil, 1994. MOSEGAARD HANSEN,
M.-B., The semantic status of semantic markers, în Lingua 104, 1998, p. 235-260. NØLKE, H., Syntaxe,
sémantique et modèles modulaires, în Auchlin, A. et al., Structures et discours. Mélenages offerts à Eddy Roulet,
Ed. Nota bene, 2004, p. 287-302.
POP, Liana, Eh bien c‟est la fin d‟un parcours», in Fernando Sánchez Miret (ed.), în Actas del XXIII Congreso
Internacional de Lingüística y Filología Románica, Salamanca, 24-30 septiembre 2001. Tübingen, Niemeyer,
2003, p. 217-231.
POP, Liana, Bonjour donc je me présente. Deci et donc, approche contrastive roumain-français, în Actele celui
de-al XXV-lea Congres de Filologie Romanică, Innsbruck, sept. 2008 (în curs de apariţie). ROSETTI, Alexandru,
Istoria limbii române de la origini pînă în secolul al XVII-lea, Bucureşti, Edituira Pentru Literatură, 1968.
ROSETTI, Alexandru (coord.) Istoria limbii române, vol. II, Bucureşti, Editura Academiei, 1969. ROSSARI, C.,
Connecteurs et relation de discours : les liens entre cognition et signification, Presses Universitaires de Nancy,
2000.
ROULET, Eddy et al., L’articulation du discours en français contemporain, Berne, Peter Lang, 1985/1987.
SHIFFRIN, D. Discourse Marquers, Cambridge University Press, 1987.
TUŢESCU, Mariana, L’argumentation. Introduction à l’étude du discours, Bucureşti, Ed. Universităţii, 1998.
ZENONE, A., La consécution sans contradiction : donc, par conséquent, alors, ainsi, aussi, în Cahiers de
linguistique française nos 4, 1982, p. 107-142 ; et 5, 1983), p. 189-214.

Corpus
CORV: Dascălu Jinga, Laurenţia, Corpus de română vorbită, Bucureşti, Oscar Print, 2002.
Corpus Pop = Pop, L., Verba volant. Recherches sur l’oral, Cluj, Ed.Echinox, 2004.
LR = Lettres roumaines de Bistritza (Publiées par Al. Rosetti), Institutul de Lingvistică, Bucureşti, 1929. SDIR =
Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor V/I (N. Iorga) Ed. Ministerului de instrucţie 1903; XI, 1906.
Vasilescu, M., Deci : o zi bună !, în Dilema Veche, anul III nr 108, 17 februarie 2006.

Pour citer cet article:

Liana Pop, Rodica Frenţiu, « Deci neconcluziv », în G.G.Neamţu, Şt. Gencărău, A. Chircu, Limba
română. Abordări tradiţionale şi moderne, Presa Universitară Clujeană, 2009 : 485-498.