Mercurul

Definiţie
Mercurul este un element chimic natural care se găsește în scoarța
terestră, inclusiv în zăcămintele de cărbune. În tabelul periodic al
elementelor are simbolul “Hg”, de la denumirea sa în limba greacă,
Hydrargyros. În natură se găsește sub 3 forme diferite.

Proprietăţi
Mercurul este singurul metal care este întâlnit în starea de agregare lichidă în condiții
standard de temperatură și presiune; este un metal non-combustibil, greu, de culoare argintie,
care se va contracta sau își va mări volumul odată cu creșterea temperaturii, făcându-l un
material ideal pentru termometre.
Prezintă un punct unic de topire, -38,83 °C, un punct de fierbere de 356,73 °C, și are o
densitate de 13.5336 g/cm3. La încălzire, metalul se dilată în mod uniform, fierbând la
temperatura de 357,01 °C și vaporizânduse la 360 °C. Mercurul prezintă solubilitate mar

Utilizări
1. Termometrul - Termometrul cu mercur a fost inventat de fizicianul și inginerul german
Daniel Gabriel Fahrenheit; după ce a fost trimis la Amsterdam în 1714 (fiind plasat într-un
orfelinat după moartea părinților săi), Fahrenheit va întâlni un termometru florentin (inventat în
Italia în 1654 de către Arhiducele Ferdinand al II-lea al Toscanei, membru al familiei de Medici).
Din nefericire, termometrele florentine (precum și alte termometre ale epocii respective) nu erau
la fel de exacte, iar reperele de temperatură erau ziua cu cea mai scăzută temperatură din an și
ziua cu cea mai înaltă temperatură.

2. Barometrul - Barometrul este instrumentul de măsură a presiunii atmosferice; principiul de

bază al unui barometru pe baza de mercur este acela al acțiunii presiunii atmosferice asupra unei
suprafețe de mercur din interiorul unui rezervor, care este echilibrată de către greutatea unei
coloane de mercur din interiorul unui tub de sticlă.

3. Explozibili - Fulminatul de mercur(II), sau Hg(CNO)2, este un exploziv primar ce a fost

descoperit în anul 1823, iar cea mai importantă proprietate a acestei substanțe este cea de
detonare facilă. Este sensibilă la impact, lumină solară și fricțiune, iar detonarea se face prin
scântei și flame. Această sensibilitate termică și cinetică este atribuită și trinitrotoluenului. În
urma detonării, se eliberează monoxid de carbon, azot și mercur.
 Forme
A. Mercur elementar/metalic – este un metal strălucitor, alb-
argintiu, denumit în mod istoric argintul viu, și este lichid la
temperatura camerei. Se găsește în termometrele mai vechi, becurile
fluorescente și unele comutatoare electrice. Când cade, mercurul
elementar se împrăștie în picături mici, care se pot strecura în cele
mai fine crăpături sau se pot atașa strâns de anumite materiale. La
temperatura camerei, mercurul elementar expus se poate evapora,
transformându-se în vapori toxici invizibili, inodori. Dacă este
încălzit, devine un gaz incolor, inodor. Mercurul elementar este un
element care nu a reacționat cu o altă substanță. Când reacționează
cu alte substanțe, formează împreună cu ele compuși precum
sărurile anorganice sau organice de mercur.

B. Mercur anorganic – apare din abundență în mediu, în principal sub formă de minerale și
de impurități în alte minerale. Mercurul se poate combina ușor cu clor, sulf și cu alte elemente cu
care formează săruri anorganice. Sărurile anorganice de mercur pot fi transportate de apă și pot fi
regăsite în sol. Praful care conține aceste săruri poate ajunge în aer din depozitele de minereuri
care conțin mercur. Degajarea de mercur elementar sau anorganic poate apărea de la centralele
electrice pe cărbune, de la arderea deșeurilor menajere și medicale și de la fabricile care
utilizează mercur. Mercurul anorganic poate intra în apă sau sol prin dezintegrarea rocilor care
conțin săruri anorganice de mercur și de la fabrici sau instalații de tratare a apei care eliberează
apă contaminată cu mercur.

C. Metilmercur – sărurile anorganice de mercur se pot atașa de particule aeriene. Ploaia și

zăpada depun aceste particule pe pământ. Chiar și după ce mercurul este depus pe uscat, acesta
se întoarce adesea în atmosferă, sub formă de gaz sau atașat de particule, iar apoi se reașază în
altă parte. Pe măsură ce circulă între atmosferă, pământ și apă, mercurul suferă o serie de
transformări chimice și fizice complexe, multe dintre ele nefiind înțelese complet. Organismele
microscopice pot combina mercurul cu carbonul, transformându-l astfel dintr-o formă anorganică
în formă organică. Metilmercurul este compusul organic cel mai des întâlnit în mediu, și este
foarte toxic.