TOP 10 SUBSTANȚE

ANORGANICE DIN VIAȚA MEA

Realizat de: Atamanenco Gabriela, clasa a 8-a ,,B”
 CE ESTE CHIMIA
ANORGANICĂ?
Chimia anorganică este o ramură a chimiei care studiază
proprietățile elementelor chimice și a compușilor anorganici (toți
compușii chimici formați din aceste elemente, cu excepția celor
organici, care sunt subiectul chimiei organice). Interpretarea
compușilor anorganici se face cel mai bine prin modele calitative
ale mecanicii cuantice. Această ramură are aplicații extrem de
diverse în industria chimică, prin studiul catalizatorilor,
polimerilor, pigmenților, surfactanților, combustibililor, etc.

Fiind o știință experimentală, informațiile fundamentale despre

reactanți, produși de reacție sau mecanismele de reacție sunt
obținute prin observații experimentale. Diversele ramuri ale
chimiei anorganice (chimia organometalică, chimia polimerilor
anorganici, chimia combinațiilor complexe) sunt într-o continuă
dezvoltare. Chimia anorganică are în sfera de studiu reacțiile
chimice, legăturile chimice, proprietățile elementelor chimice din
sistemul periodic și a compușilor formați de aceștia.
 APA
Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe
ori, sau ușor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase. Apa
este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de
forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenți.
Apa este un compus chimic al hidrogenului și al oxigenului,
având formula chimică brută H2O. Apa este una din
substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând
unul din învelișurile acesteia, hidrosfera. Pe Pământ, apa există
în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă
sărată există în oceane și mări. Sub formă de apă dulce în stare
solidă, apa se găsește în calotele polare, ghețari, aisberguri,
zăpadă, dar și ca precipitații solide, sau ninsoare. Sub formă de
apă dulce lichidă, apa se găsește în ape curgătoare, stătătoare,
precipitații lichide, ploi, și ape freatice sau subterane. În
atmosferă, apa se găsește sub formă gazoasă alcătuind norii sau
fiind difuzată în aer determinând umiditatea acestuia.
Considerând întreaga planetă, apa se găsește continuu în
mișcare și transformare, evaporarea și condensarea, respectiv
solidificarea și topirea alternând mereu. Această perpetuă
mișcare a apei se numește ciclul apei și constituie obiectul de
studiu al meteorologiei și al hidrologiei.
 CUPRU
Cuprul (numit și aramă) este un element din tabelul periodic având
simbolul Cu și numărul atomic 29. Acesta este un metal de culoare
roșcată, foarte bun conducător de electricitate și căldură. Cuprul a fost
folosit de oameni din cele mai vechi timpuri, arheologii descoperind
obiecte din acest metal datând din 8700 î.Hr. A fost unul din primele
metale folosite, deoarece cantități mici din el apar în unele locuri în stare
liberă. Principalele minereuri ale cuprului sunt: calcozina (sulfura de
cupru), calcopirita sau criscolul (ferosulfura de cupru), cupritul (oxidul
cupros) și malachitul și azuritul (ambele forme ale carbonatului basic de
cupru). Metoda folosită pentru extracția de cupru depinde de natura
minereului. Dacă cuprul se găsește în stare liberă, el poate fi separat prin
sfărâmarea minereului în bucăți mici și amestecarea sa cu apa. Cuprul,
fiind relativ greu, se depune la fund. Cuprul care are o puritate de peste
99% este folosit la fabricarea conductelor de gaz și de apă, a materialelor
pentru acoperișuri, a ustensilelor și a unor obiecte ornamentale. Deoarece
cuprul este un bun conducător de căldură, se utilizează la boilere și alte
dispozitive ce implică transferul de căldură. Sub formă de folie de cupru
laminată, pe un strat izolator, se folosește la fabricarea circuitelor
imprimate. Acestea pot fi simplu strat, cu folie pe o singură față, sau dublu
strat, cu folie pe ambele fețe. Pentru realizarea circuitelor imprimate cu
mai multe straturi, se realizează sandwich-uri din circuite dublu placate si
izolatoare. Originea numelui: din cuvântul latinesc cyprium (după insula
Cipru)
 ZINC
Zincul este un element chimic care are simbolul Zn și numărul
atomic 30. Zincul este un metal de culoare albăstruie spre alb,
care devine maleabil în jurul a 100°-150 °C. Se obține din
minereuri și din compuși, fiind folosit în aliaje cu alte metale
pentru protejarea acestora împotriva oxidării (ruginirii). În
antichitate, înainte de a fi identificat ca element chimic, zincul
era folosit pentru obținerea alamei. Un aliaj conținând
aproximativ 87% zinc s-a găsit în unele ruine preistorice din
Transilvania. Printre cele mai importante se numără alama,
bronzul comercial, aluminiu de sudura și alpaca. Zincul nu e
considerat toxic, totuși dacă se inhalează oxid de zinc (ZnO)
apare o tulburare cunoscută sub numele de "tremurat de zinc". În
Europa modernă, zincul metalic a fost redescoperit de Margraff
în 1746, prin reducerea calaminei cu mangalul. Zincul a fost un
factor important în procedeul de descoperire al bateriei, astfel
savantul Alessandro Volta l-a utilizat pentru a inventa Pila Volta,
prima baterie din lume. Ea era alcătuită din diferite straturi
succesive de cupru, zinc și postav îmbibat în acid sulfuric, care
produceau curent electric. Această invenție a fost făcută în anul
1800.
CALCIU
Calciul este elementul chimic cu numărul 20
în tabelul periodic al elementelor. Este un
metal alcalino-pământos de culoare gri, cel de-
al cincea element din punct de vedere al
răspândirii în scoarța terestră. Calciul este de
asemenea al cincilea dintre cei mai răspândiți
ioni dizolvați în apa mărilor, după sodiu, clor,
magneziu și sulfați. Calciul a fost cunoscut ca
element din anul 1808 cand Sir Humphry
Davy și renumitul chimist suedez J. J.
Berzelius il obțineau prin electroliza clorurii
de calciu folosind un catod de mercur.
Separarea calciului metalic din amalgamul de
calciu rezultat din electroliză era realizată
printr-o distilare in vid.
 CLOR
Clorul este un element chimic cu numărul atomic 17 și cu simbolul Cl. Este
al doilea cel mai ușor halogen, fiind în grupa acestora situat sub fluor și
deasupra bromului, astfel încât proprietățile sale sunt oarecum intermediare
celor două elemente. Clorul este un gaz de culoare galben-verzui în condiții
normale de temperatură. Este un element extrem de reactiv și un agent
oxidant puternic: în comparație cu celelalte elemente, are cea mai mare
afinitate pentru electroni și a treia cea mai mare electronegativitate (singurii
mai electronegativi fiind doar fluorul și oxigenul). Cel mai răspândit compus
al clorului, clorura de sodiu (denumită de obicei sare de bucătărie), a fost
cunoscut încă din timpuri străvechi. În jurul anului 1630, clorul gazos a fost
sintetizat în urma unei reacții chimice, dar la acel moment nu a fost
recunoscut ca o substanță importantă la nivel fundamental. Carl Wilhelm
Scheele a realizat o descriere a clorului gazos abia în 1774, crezând că este
un oxid al unui nou element. În 1809, chimiștii au sugerat faptul că noul gaz
ar putea fi un element pur, ceea ce a și fost confirmat de către Humphry
Davy în 1810, care a denumit elementul după termenul din limba greacă
veche χλωρός khlôros (verde-pal,) pe baza culorii sale. Datorită reactivității
sale foarte mari, toată cantitatea de clor din scoarța Pământului se află sub
formă de compuși ai clorului, de obicei cloruri ionice, printre care se numără
și sarea de bucătărie. Este al doilea cel mai răspândit halogen (după fluor) și
al 21-lea cel mai răspândit element chimic din scoarța terestră. Pe de altă
parte, cantitatea de săruri de clor din depozitele subterane sunt minore în
comparație cu cantitatea imensă de clorură de sodiu dizolvată în apa de mare
 MAGNEZIU
Magneziul este elementul chimic din tabelul periodic al
elementelor care face parte din grupa a doua si care are
simbolul Mg și numărul atomic 12. Magneziul este al
optulea element și al treilea metal după aluminiu și fier
ca abundență în scoarța solidă terestră, formând
aproximativ 2% din masa acesteia. Magneziul este al
treilea ca și componență în sărurile dizolvate în apa
mării. Denumirea este de origine greacă, Magnesia
fiind numele unei regiuni din Tessalia. Englezul Joseph
Black a identificat pentru prima oară magneziul ca
element în anul 1755, Sir Humphry Davy a obținut
pentru prima dată magneziu pur în 1808, dintr-un
amestec de oxid de magneziu și HgO, iar A.A.B. Bussy
l-a preparat într-o formă legată in 1831. Magneziul este
un metal alcalino-pământos și de aceea nu se întâlnește
decât combinat cu alte elemente. Se găsește în
zăcăminte mari de magnezit (carbonat de magneziu),
dolomit și alte minerale de exemplu talc.
 ALUMINIU
Aluminiul este un element chimic, notat cu simbolul Al.
Numărul atomic al aluminiului are valoarea 13, iar masa
atomică este 26.982. Este un element chimic comun, ocupând
poziția a treia, după oxigen și siliciu, ca răspândire terestră,
existând în procent de 7.4%. Compușii aluminiului constituie
8.13% din scoarța terestră, fiind întâlniți în substanțele
minerale, precum și în lumea vegetală și animală. În stare
naturală este întâlnit sub forma mineralelor, dintre care amintim
silicații, silicoaluminații (feldspat, mică, argile), criolitul
(fluoaluminat de sodiu), bauxita, corindonul. După fier, acesta a
devenit metalul cu cea mai largă întrebuințare. Aluminiul a fost
remarcat pentru faptul că este un metal ușor, cu o densitate de
2.7 g/cm3. Această calitate îl face să fie utilizat în cantități mari
în industria navală și aeronautică. Capacitatea mare de reflexie
este folosită în construirea oglinzilor metalice. Este un bun
conducător electric și termic, fiind folosit în industria
electrochimică sub formă de sârmă, înlocuind conductoarele
electrice din cupru, care sunt mai scumpe.
 AUR
Aurul este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul Au și
numărul atomic 79. Se utilizează aliat cu cuprul sau argintul, pentru
fabricarea de podoabe, obiecte de artă, monede etc. Datorită proprietăților
sale este considerat (alături de argint) singura formă reală de bani. Aurul
este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind răspândit în
stare nativă în natură, el se putea obține ușor în cantități mici. Se crede că
aurul a fost descoperit înaintea cuprului. Cules sub forma unor bucăți
strălucitoare din nisipurile râurilor și din depunerile aluvionare, aurul a
fost dintotdeauna un metal de ornament, apreciat pentru luciul său galben,
dar mai ales pentru stabilitatea sa față de agenții corozivi. Ușor de
prelucrat, prin ciocănire, el poate lua forma diverselor obiecte de podoabă
sau de cult cunoscute în antichitate. Aurul pur (care este întotdeauna
galben) este prea moale pentru folosirea sa ca bijuterie. Metalele care se
folosesc în amestec cu aurul, pentru a-l întări, pot modifica culoarea
acestuia, rezultând astfel un aur de diferite nuanțe de galben, alb și roșu.
Acest amestec determină numărul de carate al aurului. Este unul dintre
cele mai dense metale. De peste 5.000 de ani, aurul este un important
element pentru civilizația umană, facilitând tranzacțiile ce au dus la
specializarea indivizilor, o mai mare eficiență prin specializare conducând
la produse/servicii mai bune și creativitate prin satisfacerea unor
cerințe/nevoi noi cerute de piață (piața fiind totalitatea indivizilor într-un
sistem bazat pe schimb)
MERCUR
Mercurul (υδράργυρος, greacă Hydrargyros, latină
„argentum vivum”, „vif argent”, „argento vivo” sau argint
viu) este un element chimic reprezentat prin simbolul Hg
și care are numărul atomic 80. De asemenea, mercurul
reprezintă unul din cele 6 elemente care sunt lichide la o
presiune și temperatură apropiată de cea a
camerei.Mercurul este și singurul metal lichid. Mercurul
este foarte toxic și era folosit la termometre, dar acest
lucru a început să fie oprit din cauza toxicității sale. În
tabelul periodic al lui Mendeleev, acesta aparține blocului
d. Un alt element care este întâlnit în aceleași condiții este
bromul. Comparativ cu alte metale, mercurul nu
reacționează cu majoritatea acizilor, cum ar fi acidul
sulfuric diluat, deși acizii oxidanți precum acidul sulfuric
și acidul azotic concentrat sau apa regală îl dizolvă,
rezultând sărurile sulfate, nitrate și clorurile. Reacționează
totodată cu pulberea de sulf, utilizată în kitul de protecție
contra scurgerilor accidentale de mercur, pentru absorbirea
vaporilor degajați de acesta.
 OXIGEN
Oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8. Face
parte din grupa calcogenilor și este un element nemetalic foarte reactiv și un
agent oxidant care formează foarte ușor compuși (în special oxizi) cu
majoritatea elementelor. După abundență, oxigenul este al treilea cel mai
întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de
temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma
dioxigenul, un compus diatomic, incolor, inodor și insipid, cu formula O.
Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la
susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e prea
reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera Pământului fără
a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din plante, care folosesc energia
luminii Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă. Altă formă
(alotrop) a oxigenului, ozonul (O3), absoarbe radiațiile UVB și, consecvent,
stratul de ozon de la mare altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile
ultraviolete, dar e un poluant lângă suprafață unde este un produs secundar al
smogului. La altitudini chiar mai mari, oxigenul atomic are o prezență ridicată
și e o cauză pentru eroziunea rachetelor spațiale. Oxigenul e produs industrial
prin distilația fracțională a aerului lichefiat, folosirea zeoliților cu adsorbția la
presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte
metode. Întrebuințările oxigenului elementar includ producția oțelului,
plasticului și textilelor, lipirea, sudarea și tăierea oțelurilor și altor metale,
propulsoare de rachete, terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții în
aeronave, submarine, zborul spațial și scufundare.
VĂ MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE