PRINCIPIILE ȘI METODOLOGIA

ÎNVĂȚĂRII FIZICII
PRINCIPIILE DIDACTICE: PRINCIPIUL INTUIȚIEI
Învățarea implică perceperea directă a obiectelor și fenomenelor studiate,
cunoștințele fiind profunde, precise și operative.
Cunoașterea intuitivă se obține prin experimentul demonstrativ al profesorului, prin
lucrări de laborator, prin materiale intuitive sub formă de desene, schițe diagrame,
machete, proeicții, evocarea verbală.
Este aplicat prin folosirea metodei experimentale însoțită permanent de explicațiile
profesorului pentru orientarea percepției elevilor.
Noțiunile fizice se formeză mai repede prin metode intuitive, asigurând baza
concret-senzorială a a cunoașterii.
PRINCIPIUL INTEGRĂRII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI CU
CERCETAREA ȘI PRODUCȚIA:
Prin aplicarea în practică a cunoștințelor acestea se pot considera pe deplin însușite,
pentru o aplicare eventuală în diverse condiții;
Dezvoltarea rapidă din fizică impune menținerea la un nivel înalt preluarea
elementelor noi, dezvoltarea capacităților creatoare și de investigare, famializarea
cu problemele curente ale producției;
Inegrarea fizicii se realizează prin rezolvarea de probleme aplicative și tehnice, prin
studiul principalelor aplicații tehnice ale fenomenelor prin lucrări de laborator și de
cercetare de fizică, unde usnt aplicate cunoștințele teoretice.
PRINCIPIUL ÎNSUȘIRII CONȘTIENTE ȘI ACTIVE A
CUNOȘTINȚELOR:
Se referă la necesitatea ca noile cunoștințe, deprinderi și abilități când elevul este
problematizat pentru a descoperi singur o parte cât mai mare din materialul învățat;
Elevul este pus în situația de a raționaliza, de a face concluzii;
Însușirea activă și conștientă permite realizarea de către elevi a unui sistem de
cunoștințe ce se sprijină reciproc, noile cunoștințe nefiind adăugate prin simpla
sumare, ci integrându-se în sistemul cunoștințelor anretioare, care se modifică,
integrând în sistem cunoștințe noi, care permit sesizarea treptată e fenomenelor.
PRINCIPIUL ÎNSUȘIRII TEMEINICE A
CUNOȘTINȚELOR:
Cunoștințele, abilitățile și deprinderile achiziționate de elevi în procesul de învîțîmânt
trebuie să fie persistente în timp;
Cunoașterea intuitivă și făcută accesibilă, utilizată în variate condiții practice,
obținută prin participarea activă a elevilor la procesul de învățare;
Aprofundarea noțiunilor se obține prin lucrări de laborator, cât și prin rezolvarea
unor probleme adecvate; prin repetare (interogare orală sau scrisă), reactualizarea
cunoștințelor pentru introducerea unei teme noi, aplicațiile practice și rezolvarea
problemelor din tema curentă, dar și recapitulările semestriale și anuale.
 PRINCIPIUL ACCESIBILITĂȚII CUNOȘTINȚELOR:
Reiese din principiul psihopedagogic al luării în considerare a particularităților de vârstă și
individuale ale elevilor în procesul de învățământ.
Recomandă prezentarea cunoștințelor la nivel de înțelegere al elevilor, fără a exclude
efortul lor în activitatea de învățare. Sunt accesibile acele cunoștințe pe care le pot însuși
singuri prin efort personal.
Principala sarcină a profesorului este crearea cunoștințelor accesibile, prin luare în
considerație a particularităților individuale ale elevilor.
Demersul instructiv-educativ trebuie adaptat condițiilor concrete ale clasei de elevi, stabilind
un raport oportun între efortul solicitat elevului și ajutorul care i se acordă în învățare.
PRINCIPIUL SISTEMATIZĂRII ȘI AL
CONTINUITĂȚII CUNOȘTINȚELOR:
Se referă la conținutul învățământuli și afirmă necesitatea organizării logice și
gradate a cunoștințelor, programarea și sistematizarea activității didactice,
organizarea și eșalonarea activităților de formare a abilităților și deprinderilor.
Sistematizarea cunoștințelor este reflectată de structura programei și a manualului.
Prin sistematizarea cunoștințelor, abilităților profesorul face ca procesul de învățare
să capete comportare de sistem, manifestându-se ca un ansamblu cu evoluție
continuă, ascendentă.
TEORIA ÎNVĂȚĂRII
Este activitate compleză de adaptare a individului la mediul social.
Este procesul de selectare, prelucrare și asimilare a unor informații prin care subiectul
își structurează sau restructurează modalitățile funcționale și comportamentale.
Însușirea cunoștințelor și a noțiunilor se face prin investigarea și explorarea realității
externe.
ELEMENTE ALE ÎNVĂȚĂRII:
Condiția de maturitate biologică;
Învățarea este formativă, o acumulare de experiențe în interacțiunea individului cu
mediul;
Învățarea este un proces conștient, o acomodare finalistă ce induce o schimbare
comportamentală;
Învățarea are o latură cognitivă (însușire de cunoștințe) și alta practică, acțională
(formare de priceperi, deprinderi, atitudini).
RECOMANDĂRI PRACTICE ALE TEORIEI
ÎNVĂȚĂRII:
Învățarea trebuie să înceapă cu stabilirea unui scop sau principiu director, utilizând
experiența anterioară a subiectului;
Învățarea este mai eficientă prin recompensă decât prin pedeapsă, prin încurajare
decât prin evidențierea negativă;
Învățarea este eficientă dacă este realistă, deci în conformitate cu posibilitățile
subiectului;
Se învață ușor și trainic un material inteligibil, informațiile disipate și fără sens se
rețin greu și se uită repede;
RECOMANDĂRI PRACTICE ALE TEORIEI
ÎNVĂȚĂRII:
Învățarea este favorizată dacă elevul este informat asupra performanței realizate
(eroare, succes);
Transferul cunoștințelor este mai eficient când elevul descoperă singur modalitatea
de transfer;
Cel care învață trebuie să fie activ și interesant, nu pasiv;
Materialul de învățat trebuie structurat spre a putea fi controlat de subiect prin
elementele sale;
Ritmurile de învățare sunt diferite, elevii ”buni” au ritm alert.
CONDIȚII EXTERNE CARE ASIGURĂ SITUAȚIA DE
ÎNVĂȚARE SUNT:
Conținutul învățării;
Metodele didactice;
Mijloacele de învățare.
CONDIȚIILE INTERNE ALE ÎNVĂȚĂRII:
Condiții psihologice de natură cognitivă (calitatea cunoștințelor deja asimilate,
maturitatea stadială capabilă să asigure pregătirea pentru învățare, capacitatea
intelectuală corespunzătoare sarcinii de învățat);
Condițiile psihologice interne pot fi separate în atitudine școlară, motivație și unele
aspecte de personalitate.
Tipurile de învățare școlară.
ETAPELE ÎNVĂȚĂRII:
Receptarea- presupune o stare de orientare-investigare, prin care mecanismele
cerebrale interne orientează și acționează sistemele de recepție pentru a permite
înregistrarea, perceperea activă a datelor;
Însușirea este etapa în care informația recepționată este supusă unor procese
mintale și astfel prelucrată devine înțeleasă, fiind condensată sub formă de noțiuni și
principii;
Stocarea – dacă nu este necesară imediat, informația însușită intră mai întâi în
memoria operativă (durată de câteva minute), apoi în cea de durată nelimitată.
Capacitatea de stocare informațională este în acest caz o caracteristică importantă
a învățării.
MOTIVAȚIA ÎNVĂȚĂRII:
Cuprinde interese, satisfacții, aspirații, care determină gradul de angajare a elevului
în învățare.
Motivația intrinsecă- se declanșează în structura intimă a elevului, acesta simțind
interior nevoia de a învăța. Este pregătită de familie și de școală, obținându-se pe
parcursul școlarizării.
Motivația extrinsecă este impusă elevului din exterior (poate crea condiții psihologice
atât pozitive cât și negative).
PENTRU STIMULAREA MOTIVAȚIEI ÎNVĂȚĂRII SE
RECOMANDĂ:
Precizarea naturii sarcinii (obliagtorii sau facultative), a finalității acestora
(memorare, înțelegere, aplicație, transfer) și modul de evaluare (orală, scrisă, test,
probleme);
Evitarea sarcinilor controlabile imediat, ca elevul să se angajeze în sarcini complexe
și de durată, pe câteva lecții;
Crearea, la elevii mai slabi, a unei motivații suplimentare, prin emulație, colaborare,
și care să favorizeze dorința lor de integrare și sincronizare informațională cu clasa;
PENTRU STIMULAREA MOTIVAȚIEI ÎNVĂȚĂRII SE
RECOMANDĂ:
Dozarea în timp a informației și evitarea noutăților de complexitate care să
depășească dezvoltarea intelectuală a elevilor;
Evidențierea la timp a performanțelor elevilor și recompensarea lor pedagogică,
asigurând securitatea afectivă a tuturor;
Utilizarea motivațiilor pozitive, de autorealizare a elevilor.
CAPTAREA ȘI MENȚINEREA ATENȚIEI PE DURATA
ÎNVĂȚĂRII:
Atenția are două proprietăți importante: gradul de concentrare (capacitatea de a
transfera cât mai complet informația de la o sursă și de a diminua concomitent
informația de la alte surse colaterale) și selectivitatea (indică în ce mod se distribuie
atenția între diferite elemente ale câmpului de stimul și se manifestă prin
performanțele memorării, gândirii și învățării);
FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA ATENȚIEI ELEVILOR:
Captarea atenției la începutul lecției noi se face prin evidențierea elementelor
interesante și de noutatea temei;
Se începe cu activități mai interesante, după care se intercalează și din cele mai
puțin agreate de elevi;
Creșterea progresivă a dificultăților și varierea aspectelor, a perspectivelor de
prezentare, a mijloacelor didactice;
Structura interesantă a conținutului, alternarea activităților ce necesită tipuri diferite
de atenție și concentrare;
Evitarea dispersării atenției, la experimentl demonstrativ, prin utilizarea mijloacelor
simplificate, fără detalii de prisos;
FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA ATENȚIEI ELEVILOR:
Stabilirea de relații amicale elev-profesor;
Detensionarea atmosferei de maximă concentrare printr-o glumă, evocarea unei
situații plăcute;
Utilizarea gesticii adecvate, sublinierea unor aspecte, folosirea scurtei pauze de efect
oratoric, intercalarea unor întrebări pentru asigurarea feedbackului și pentru a
menține interesul asupra subiectului învățării.
 ASPECTE SPECIFICE ALE ÎNVĂȚĂRII ȘCOLARE A
FIZICII:
Trecerea de la concret la abstract – noțiunile și raționamentele sunt modalități de reflectare
abstractă a realității.
-abstractizarea operația gândirii prin care se desprind și se rețin unele din
caracteristicile și relațiile importante ale obiectului studiat;
-generalitatea este operația logică prin care se trece de la noțiuni cu o sferă mai
restrânsă și conținut mai bogat, la noțiuni cu sferă mai largă dar cu conținut restrâns;
-idealizarea este metodă de simplificare mintală a fenomenelor sau situațiilor fizice,
prin eliminarea unor caracteristici mai esențialeîn prima aproximație, utile în descrierea
completă a fenomenului sau situației analizate (punct material, gaz ideal, corpt absolut negru
etc.).
ASPECTE SPECIFICE ALE ÎNVĂȚĂRII ȘCOLARE A
FIZICII:
Definirea noțiunilor de fizică- redarea concisă a conținutului.
Noțiunile pot fi definite cu sens mai restrâns derivat din sens general.
Noțiunea poate fi introdusă ”ca mărime fizică”, după care se citește relația
matematică de definiție.
Noțiunea poate definită ”ca fenomen fizic”.
Noțiunea poate fi definită ”ca proces”.
Noțiunea poate fi definită ”ca parametru”.
PRINCIPALELE TIPURI DE ÎNVĂȚARE:
Învățarea limbajului științific – se face pe parcursul cvazitotalizării lecțiilor, printr-
un proces de aproximații asuccesive. Limbajul trebuie să refelcte o gândire clară și
eficientă, riguros controlată.
Învățarea observațional-experimentală – asigură dezvoltarea spiritului de
observare al elevilor și favorizează cunoașterea în profunzime a fenomenelor.
Formează structuri cognitive specifice.
Învățarea prin analogie și modelare – permite achiziționarea unor noi cunoștințe
plecând de la atele deja fixate. Modelul fizic este un sistem, material sau teoretic, ce
înlocuiește un alt sistem, mai complex, care trebuie studiat.
 PRINCIPALELE TIPURI DE ÎNVĂȚARE:
Modelul trebuie să fie simplu, diferit de original, dar analog cu acesta.
Modelarea este recomandată prin analogiile pozitive pe care le tranzitează, dar ascunde
pericolul analogiilor negative, inevitabile tocmai pentru că modelul nu poate fi identic cu
originalul.
Învățarea prin deducție – formă principală de raționament, în care gândirea operează
exclusiv în planul conceptelor, iar concluzia decurge cu necesitate din premise.
PRINCIPALELE TIPURI DE ÎNVĂȚARE:
Învățarea prin sinteză inductivă – merge de la prticular spre general și consideră
că o proprietate demonstrată de câteva exemplare ale unei mulțimi de obiecte
poate fi, în anumite condiții, atribuităși celorlalte elemete ale mulțimii date.
Raționamentul inductiv este mai puțin riguros și eficient decât cel deducitv întrucât
trecerea de la particular la general duce riscul erorii.
Învățarea ierarhică a cunoștințelor – este cerută de interdependența elementelor
caracteristice ale fenomenelor, de structura lor internă, de gradul de complexitate al
acestora.
 METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
CONVERSAȚIA
Poate fi individuală sau frontală, fiind de tip euristic (apelează la gândirea elevului)
intervine la începutul unei activități de instruire, este de scurtă durată și urmărește
orientarea elevilor în noua activitate, noul capitol, sau pentru a trezi interesul și a
capta atenția pentru lecție.
- conversația de însușire a noilor cunoștințe conduce capacitățile intelectuale
ale elevilor spre stabilirea noțiunilor noi, soluționarea problemelor noi.
- conversația de fixare și sistematizare urmărește clarificarea și
aprofundarea cunoștințelor deja existente.
 METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
CONVERSAȚIA
- conversația de verificare a cunoștințelor stabilește modul de însușire a
cunoștințelor, gradul de înțelegere și de aprofundare.
Condițiile psihopedagogice ale conversației:
-Întrebările să fie clare, precise, corecte formal și stilistic;
-Să fie cuprinzătoare și complexe, fără a fi duble sau triple;
-Să nu sugereze sau să conțină răspunsul, nici să nu accepte un răspuns monosilabic;
-Să stimuleze gândirea logică, să suscite interes;
-Să fie în succesiune logică, să vizeze o singură noțiune;
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
-Să verifice gradul de înțelegere și flexibilitatea gândirii;
-Profesorul va orienta discuția fără a-și impune părerea;
-Răspunsul să fie corect, argumentat, integral, precis;
-Să reflecte înțelegerea fenomenelor, faptelor, condiționărilor;
-Să fie oportun, fără digresiuni și paranteze inutile;
-Să fie urmărit, apreciat și eventual completat de profesor.
TIPURILE DE ÎNTREBĂRI CARE SOLICITĂ
GÂNDIREA:
Cer delimitarea și esențializarea unui fenomen, proces etc.;
Cer comparații (asemănări și deosebiri) între fenomene etc.;
Cer caracterizarea procesului, fenomenului, conceptului;
Cer explicații, demonstrații, argumentări;
Cer evidențierea sensului și semnificației unui concept;
Cer stabilirea cauzei unei manifestări, a unui proces.
TIPURILE DE ÎNTREBĂRI CARE SOLICITĂ
MEMORIA:
Cer o definiție, o formulă, o lege;
Solicită enunțuri, date, constante de material, exemple;
Cer prezentarea unei clasificări și a criteriilor de utilizare;
Cer prezentarea elementelor componente ale unui dispozitiv etc.
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
EXPLICAȚIA
Este o expunere orală de scurtă durată, bazată pe argumentarea rațională, prin
care profesorul prezintă coerent și cursiv însușiri, relații cauze, condiții de realizare,
despre fenomene sau sisteme fizice, când aceste cunoștințe esențiale nu pot fi extrase
de elevi din materialul informațional de care dispun.
Este folosită pentru asimilarea de cunoștințe noi.
Demonstrația logică este folosită pentru clarificarea și justificarea comportarea
sistemelor fizice sau evoluția fenomenelor, folosindu-se de raționalmente inductive sau
deductive, sau analogice.
METODA EXPLICAȚIEI ESTE EFICIENTĂ DACĂ
ESTE:
În concordanță cu adevărul științific;
Scurtă, menținând doar elementele strict necesare;
Prezentată ca un șir logic de raționamente și idei;
Redată într-un limbaj științific corect, clar, precis.
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
PRELEGEREA ȘCOLARĂ
Este o exspunere sistematică și continuă mult mai amplă, recomandată pentru clasele
terminale de liceu, fiind o expunere dificilă nu atât ca timp, cât mai ales prin nivelul
înalt al prezentării, prin succesiune de raționamente și argumentări abstracte, prin
complexitatea temelor.
Pentru a menține interesul prelegerea este însoțită de prezentarea unor planșe,
diapozitive, materiale intuitive și ilustrative.
Se termină cu discuții de sinteză prin care se verifică gradul de înțelegere a celor
prezentate, când elevii pun întrebări și primesc explicații suplimentare.
PROCEDEE DE EXPUNERE:
Analitic, când se pleacă de la fenomen, proces, pentru a face generalizări;
Sintetic, când se prezintă întâi caracteristicile generale și se merge regresiv spre
particular și amănunt:
Expunere genetică, urmărind evoluția formării conceptelor și a cristalizării teoriei;
Expunerea cronologică, ce urmărește evoluția istorică a cunoașterii fenomenelor, și a
esplicării lor treoretice;
Procedeu demonstrativ cu planșe, experimente, metode.
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
DEMONSTRAȚIA
Este metoda bazată pe prezentare de experimente, procese, material ilustrativ,
desene pe tablă, proiecții, cu socpul de a facilita contactul direct cu realitatea și a
asigura astfel cunoașterea științifică a acesteia.
Prin demonstrație de urmărește justificarea și sprijinul afirmațiilor referitoare la
conținuturile de asimilat în lecție, într-un caz concret, plecând de la obiectivele lecției.
După materialul utilizat demonstrația poate fi: observația, experiment demonstrativ,
demonstrația figurativă (cu desen, cu modele, cu mijloace audiovizuale).
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
EXPERIMENTUL
Este realizarea intenționată a fenomenului sau procesului studiat în scopul observării
lui directe, a măsurării unor parametri, ca și a modificării evoluției ecestuia, spre a
pune în evidență unele conexiuni cauzale.
Presupune o gândire formală (abstractă) din partea elevului, stăpânirea
raționamenului ipotetico-deductiv și a celui inductiv, capacitatea de a formula și
combina ipoteze concrete de lucru, în scopul elucidării unor aspecte fundamentale și
în condițiile concrete de lucru.
EXPERIMENTUL POATE FI:
Cu caracter de cercetare (redescoperire);
Cu caracter demonstrativ (efectuat de profesor sau elev);
De formare a deprinderilor și abilităților experimentale.
Poate fi cantitativ (fenomenul este doar observat) și calitativ (când sunt măsurați
parametrii cu diminuarea erorilor).
Se utilizează în lecțiile mixte sau lucrări de laborator și se recomandă ca circa
jumătate din activitatea didactică de fizică să aibă caracter experimental.
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
EXERSAREA
Este metoda prin care se urmărește formarea conștientă și consolidarea unor acțiuni
mintale și motrice, care se fixează ca priceperi și deprinderi de aplicare, prin
gândire logică, a cunoștințelor, se exersează cunoștințe intelectuale, dar și
deprinderi practice de manipulare corectă a aparatajului de laborator.
La lecțiile de recapitilare- sistematizare exersarea va urmări rezolvarea unor
probleme complexe.
Se face frecvent prin teme de acasă, lucru individual.
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
PROBLEMATIZAREA
Cunoștințele de asimilat sunt astfel prezentate încât constituie dificultăți pentru elev,
acesta neavând un răspuns gata elaborat, rezolavarea îi solicită restructurarea și
completarea cunoștințelor anterioare.
Întrebările problematice nu se confundă cu problemele sau întrebările de fizică, ce
urmăresc aplicarea în condiții date a cunoștințelor, semnificația problematizării este
de conflict interior pentru elev, conflict generat de nepotrivirea dintre ce cunoaște el
sau se așteaptă să se întâmple și ceea ce i se cere sau constată că se produce.
POSIBILITĂȚI DE PROBLEMATIZARE:
Prin unele probleme de fizică;
Prin experiment (demonstrativ sau distractiv);
Prin enunțarea unor noi principii și legi.
MERITELE METODEI PROBLEMATIZĂRII:
Asigură un proces rapid în cunoaștere;
Intensifică posibilitatea de căutare și de elaborare a soluției, fiind o învățare prin
căutare și descoperire;
Oferă elevului satisfacția reușitei întărindu-i motivarea intrinsecă;
Dezvoltă capacitatea de aplicare a cunoștințelor în condiții variate;
Dezvoltă capacitățile cognitive, ingeniozitatea, creativitatea.
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
DESCOPERIREA
Metodă euristică și creativă care crează situații de a afla singuri adevărul științific.
Are avantajul nu numai de însușire în condiții de maximă înțelegere a cunoștințelor, ci
și conștientizarea mijloacelor de a obține aceste cunoștințe ca și formarea
priceperilor și deprinderilor implicate.
Etapizarea: pregătirea, incubația, inspirația, verificarea.
METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
MODELAREA
Constă în orientarea observației și gândirii elevilor spre conținuturile informaționale
de asimilat, prin intermediul unor modele adecvate.
Alegerea modelului trebuie să țină cont de simplitatea acestora, de forța de
sugestie, de concordanța suficientă cu originalul.
Avantaje: facilitează abstractizarea și generalizarea, ușurează înțelegerea și
conștientizarea unor relații, legități, permite formarea operațiilor mentale prin
transpunerea cunoștințelor în limbajul simbolurilor.
De menționat modelarea idelă utilizată la elaborarea teoriilor fizice.
ETAPELE MODELĂRII:
Perceperea senzorială a modelului, la care se adaugă procese de analiză, sinteză;
Compararea cu fenomenele sau situațiile cunoscute anterior;
Elaborarea mentală a modelului și a ipotezelor de lucru;
Modelarea propriu-zisă;
Munca cu modelul;
Evaluarea rezultatelor;
Compararea cu originalul și justificarea analogiei utilizate.
 METODOLOGIA DIDACTICĂ APLICATĂ LA FIZICĂ:
ALGORITMIZAREA
Set de reguli, operații, indicații, raționamente, fiind specific unei clase de probleme sau
activități care aplicat la orice problemă sau activitate duce la rezolvare.
Urmărește formarea de priceperi, abilități de muncă intelectuală sau aplicativă.
Algoritmii specifici: de stabilire a unității de măsură a unei mărimi fizice, de verificare
dimensională a unei relați fizice, de rezolvare a problemelor specifice etc.
Avantaje: economia de energie nervoasă și dezvoltarea gândirii convergente, orientate,
sistematice, operative, eliminând eforturile inutile.
EXEMPLU: ALGORITM DE REZOLVARE A
PROBLEMEI:
Analiza textului și stabilirea sensului mărimilor și noțiunilor;
Separarea mărimilor cunoscute de cele care se cer;
Descompunerea în subprobleme mai simple;
Formularea unor ipoteze de lucru conform cunoștințelor teoretice;
Compararea ipotezelor și elaborarea strategiei de rezolvare;
Dezvoltarea ipotezei, utilizând raționamente, desene, calcule;
Formularea rezultatului, verificarea, argumentarea acestuia.
LUCRU INDIVIDUAL
Pentru 2 metode de predare creați proiectul didactic al lecției;
Va fi prezentat în martie, cu prezență fizică; expediate pe
alisa.curlicovschi@gmail.com