Barbu Ștefănescu Delavrancea

Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua

Delea-Nouă din bariera Vergului, București, ca fiul cel mic al unei familii
modeste. Tatăl său, Ștefan Tudorică Albu, descendent din ciobani
vrânceni, era cunoscut ca "căruță-goală" și lucra ca căruțaș de grâne pe
traseul București-Giurgiu, fiind și "staroste al cărăușilor din barieră".
Mama sa, Iana (Ioana sau Ana), provenea din satul Postrăvari și era fiica
văduvei Stana, locuind pe moșia familiei Filipescu.

Copilăria lui Delavrancea a fost marcată de viața în ulița Vergului, alături

de tatăl său, și de începuturile sale în educație sub îndrumarea diaconului
Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou. A urmat apoi Școala de
Băieți Nr. 4, unde a avut învățători ca Spirache Danilescu, și apoi Școala
Domnească, studiind cu E. Becarian și Ion Vucitescu. După cele patru
clase primare, a fost înscris la Liceul "Sf. Sava" ca bursier, unde a învățat cu
profesori de seamă precum D.A. Laurian, Anghel Demetriescu și Vasile
Ștefănescu.

Debutul său literar a avut loc în 1878, când a publicat primul său volum de
poezii, "Poiana lungă. Amintiri". A urmat apoi o perioadă de studii la
Facultatea de Drept din București, unde și-a obținut licența și a publicat
lucrări juridice.

După întoarcerea din Paris, Delavrancea a

devenit un nume important în literatura
română, colaborând cu diverse publicații și
reviste precum "România Liberă", "Epoca",
"Lupta", și "Voința națională". A scris nuvele,
povestiri, poezii și a fost activ și în domeniul
jurnalistic, exprimându-și opinii critice și
politice în articolele sale. A militat pentru
dezvoltarea literaturii românești și a fost
recunoscut pentru observațiile sale în
domeniul artei și folclorului.

Delavrancea a avut o carieră prolifică și

variată, contribuind semnificativ la
literatura și cultura românească din secolul
al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.