Budulea Taichii

„Budulea Taichii” este o nuvelă care îi aparține lui Ioan Slavici și care
a fost publicată pentru prima oară în anul 1880, în revista „Convorbiri
Literare”. La distanță de doar un an, în 1881, opera a fost inclusă în
volumul de debut al autorului, care poartă numele de „Novele din
popor”. Publicul a aflat de acest text în anul 1879, în cadrul uneia dintre
ședințele Junimii, primind cuvinte de laudă din partea lui Titu Maiorescu.

Acțiunea nuvelei se desfășoară pe un singur plan narativ și urmărește

dezvoltarea personalității protagonistului, un băiat pe nume Huțu,
supranumit Budulea Taichii. De-a lungul celor opt capitole ale poveștii,
cititorul este martorul maturizării personajului principal, care caută o
direcție în viață.

Detalii despre întreaga evoluție a personajului, tema abordată de autor,

un rezumat complex al operei, dar și informații despre
alte personaje care iau parte la acțiunea nuvelei vei găsi în paginile
acestui eBook. În plus, îți punem la dispoziție un material care
conține ideile principale, iar astfel îți va fi mult mai ușor să reții detaliile
esențiale în ceea ce privește acțiunea.

Profesorii noștri au elaborat acest ghid cât mai complex pentru a te ajuta să
înțelegi care sunt momentele cheie ale operei, dar și pentru a-ți oferi o sursă
de inspirație pentru pregătirea temelor la limba română.

Fișă de lectură
Titlul operei literare: „Budulea Taichii”

Autorul: Ioan Slavici

Date despre operă: Nuvela „Budulea Taichii” a fost citită pentru prima
dată într-o ședință a grupării literare „Junimea”, în anul 1879. Acolo, ea s-a
bucurat de aprecierile lui Titu Maiorescu. Prima publicare a nuvelei a avut
loc în revista „Convorbiri literare”, în anul 1880.

Date importante despre viața și activitatea autorului: Ioan Slavici a

fost un important scriitor, jurnalist și pedagog român. S-a născut în data de
18 ianuarie 1848, în localitatea Șiria, în Imperiul Austro-Ungar.
Opera lui Ioan Slavici este inspirată de lumea satului ardelean, cu valorile,
obiceiurile și credințele oamenilor din popor. Bun observator al societății
rurale, Slavici surprinde în nuvelele și studiile sale esența spirituală a
sătenilor, în funcție de statutul lor social. Aceasta este înfățișată în detaliu,
de la îmbrăcăminte până la vorbire și mimică. Memoriile scriitorului,
publicate în anul 1924 în volumul „Amintiri”, au o importanță deosebită
pentru istoria literaturii române.

Slavici a fost un jurnalist renumit, profesând, printre altele, și ca redactor la

publicația „Timpul” în București fiind, mai apoi, fondator al „Tribunei din
Sibiu”. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-
Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus
spion austro-ungar.

Scriitorul s-a stins din viață în data de 17 august 1925, la Crucea de Jos, în
România.

Alte opere ale autorului: „Pădureanca”, „Mara”, „Popa Tanda”, „Moara

cu noroc”

Specia literară: Nuvelă

Gen literar: Genul epic

Tipul nuvelei: Nuvelă realistă

Personaje: Huțu, Budulea cel Bătrân (tatăl lui Huțu), dascălul Clăiță,
Cornelia, Livia, Mili, personajul-narator, Safta (mama lui Huțu), profesorul
Wondracek, seca Lenca (gazda), părintele Avesalom Toda

Semnificația titlului: Titlul nuvelei reprezintă porecla personajului

principal. Huțu, protagonistul, se afla la școală când tatăl lui a venit în
vizită, și-a strecurat capul în clasă și l-a strigat: „Măi, Budulea Taichii!”. De
atunci, aceasta a rămas porecla băiatului, iar titlul a fost ales astfel încât
cititorul să deducă faptul că atașamentul față de familie și de valorile
specifice satului natal nu s-a îndepărtat niciodată de Huțu.

Tema principală: Tema nuvelei este reprezentată de evoluția

protagonistului, al cărui destin ia multe turnuri neașteptate înainte de a fi
stabilit cu certitudine. Astfel, Huțu trece prin îndelungi perioade de
confuzie, fiind indecis în ceea ce privește alegerea potrivită pentru el. Întâi
ascultă sfatul dascălului din sat și dorește să învețe pentru a fi și el, la
rândul lui, profesor, alături de cel care îi predase. Apoi se gândește să
devină preot sau chiar călugăr, dezamăgit fiind de viața sa amoroasă. În
final, ajunge protopop și are parte de o căsnicie fericită și de o viață liniștită
alături de familia sa.
Viziunea autorului: Ioan Slavici s-a născut la granița dintre Banat și
Ardeal, în Imperiul Austro-Ungar. Astfel, acesta a crescut cu conștiința
necesității unei bune comunicări între oameni, fiindcă în satul lui
conviețuiau reprezentanți ai mai multor etnii: români, maghiari, sârbi etc.
Astfel, pentru Slavici, dialogul și cultura internalizată, iar apoi transmisă
celorlalți, reprezintă bazele împlinirii de sine. Aceasta include și
cunoașterea mai multor limbi străine care, precum muzica (cântată de tatăl
protagonistului nuvelei), constituie calea către formarea unui limbaj
universal.

Perspectiva narativă: Perspectiva narativă este subiectivă, narațiunea

realizându-se la persoana întâi, de către un personaj-narator, martor direct
al evenimentelor relatate. Acesta nu este, însă, așa cum se obișnuiește,
protagonistul nuvelei, ci un bun prieten al personajului. El povestește viața
lui Huțu din punctul său de vedere, fiind implicat în faptele petrecute,
întrucât multe dintre ele îl afectau în mod direct.

Rezumat
Nuvela „Budulea Taichii” a fost publicată pentru prima dată în revista
„Convorbiri literare”, în anul 1880. Un an mai târziu, în 1881, a apărut în
volumul de debut al lui Slavici, intitulat „Novele din popor”. Opera a fost
prezentată pentru prima dată publicului într-una dintre ședințele „Junimii”,
în 1879, unde a fost apreciată de către Titu Maiorescu.

Acțiunea nuvelei se desfășoară pe un singur plan narativ și urmărește

dezvoltarea personalității protagonistului, un băiat pe nume Huțu (Budulea
Mihai). De-a lungul celor opt capitole, cititorul este martorul maturizării
personajului principal, care este în căutarea unei direcții pe care să o
urmeze în viitor. Astfel, nuvela începe cu perioada copilăriei lui Huțu, care îl
are în centru pe tatăl lui. Acesta din urmă știa să cânte la cinci instrumente,
întrucât aceasta era ocupația lui. El era prezent la toate evenimentele
petrecute în sat, iar cel mic îl însoțea, întrucât soția îl părăsise pe când
copilul avea numai cinci ani.

Dascălul satului încearcă să-l convingă pe Budulea (tatăl) să-l trimită pe cel
mic la școală la oraș, pentru ca atunci când va termina studiile să predea și
el alături de cel care îi fusese profesor. Tatăl copilului consideră că, întrucât
acesta avea cunoștințe de bază (scris, citit, socotit, cântat la biserică) și nici
nu înțelegea maghiara, nu era nevoie de studii suplimentare. Într-un final,
naratorul, care îl cunoștea pe Budulea, îl convinge să-i permită fiului său
cele sugerate de dascălul Clăiță. Băiatul îi mulțumește acestuia, dar
sfârșește prin a merge la școala maghiară, întrucât în oraș avea nevoie de
patru clase primare pentru a fi acceptat. Deoarece povestitorul studia și el la
școala maghiară, băiatul se bucură să învețe împreună cu acesta.

În oraș, Huțu stătea în gazdă împreună cu încă alți cinci tineri. Fiindcă se
angajase să se ocupe de unele dintre treburile gospodăriei, plătea jumătate
din prețul plătit de ceilalți băieți. O dată pe săptămână, tatăl lui venea în
vizită. Era mândru de fiul său și spunea cui apuca faptul că băiatul studia în
oraș, la o școală bună. După câteva săptămâni, apare și mama lui Huțu,
Safta, care vine împreună cu dascălul și tatăl băiatului la Lenca, gazda din
oraș. Aflând că băiatul era la școală, ei pornesc într-acolo, unde, făcând
abstracție de faptul că profesorul preda, Nea Budulea strecoară capul după
ușă, strigând, „Măi, Budulea taichii!”. De atunci, Huțu a primit porecla
„Budulea Taichii”. După întâlnirea emoționantă cu mama lui, viața familiei
se îndreaptă, iar femeia decide să rămână acasă.

Fiindcă Huțu are rezultate bune la învățătură, profesorul Wondracek îl ia la

el acasă, în schimbul unor mici treburi pe care băiatul trebuie să le facă: să-i
curețe hainele și ghetele, să-i umple pipele, să măture școala și să însoțească
la și de la școală doi elevi de clasa întâi. Profesorul vrea să-l trimită pe băiat
la școlile latinești, ceea ce nu îl bucură pe dascălul Clăiță, care se teme că
astfel, tânărul va fi îndepărtat de planurile inițiale. Budulea, însă, este
mândru și bucuros la gândul că fiul său va învăța multe limbi străine.

De Crăciun, Budulea aduce daruri fetelor dascălului, precum și părinților

săi. Aceștia sunt fericiți să fie împreună cu toții, pentru prima dată de când
se întorsese și Safta acasă. Dascălul Clăiță, în schimb, îl admonestează pe
Huțu, acuzându-l că dorea să frecventeze școlile latinești, că-și abandonase
limba și se lepădase de obiceiurile și religia lui, adăugând că ar fi dorit să i-o
dea de nevastă pe Cornelia, fata lui cea mare. Dascălul se înmoaie, însă,
când băiatul argumentează că latina se afla, de fapt, la baza limbii române.

De Paști, când Huțu revine acasă, întreg satul știa despre noile studii ale
tânărului și cum avea el să învețe despre originile neamului românesc.
Dascălul nu mai e supărat pe el, iar „Budulea Taichii” dorește să devină
profesor de gimnaziu, dar și călugăr. Cornelia se logodește cu un alt dascăl,
iar Huțu se îndrăgostește de Livia. Între timp, Mili, sora Liviei și a Corneliei,
nu-și poate lua ochii de la Huțu. Povestitorul, care e bun prieten cu Huțu, e
gelos pe fata care îi răpise din timpul pe care i-l acorda, de obicei, amicul
său. Când cei doi discută, Huțu îi mărturisește dorința de a se însura cu
Livia și de a profesa ca dascăl sau preot. Anii necesari pregătirii încep să le
pară prea mulți tatălui și dascălului băiatului, iar Livia alege să se mărite cu
fiul directorului școlii. Trist, dezamăgit și presat de insistențele celor din jur
privind studiile sale, Huțu se înstrăinează de tatăl său și începe să se
neglijeze pe sine.
Protagonistul pleacă apoi în călătorie prin Europa, în compania unei familii
înstărite. La Viena, el studiază filosofia, urmând ca apoi să se călugărească.
Îngrijorați, părinții lui îl roagă pe narator să-i trimită o scrisoare din partea
lor, rugându-l să se întoarcă pentru a le fi alături la bătrânețe. Huțu
procedează întocmai și se angajează ca arhivar la episcopie. Alături de
narator, el urmează cursul clerical. E stângaci în preajma femeilor, nu stă
prea mult lângă Livia, iar Mili îl evită.

După o vizită la părintele Avesalom Toda, Huțu devine confuz în privința

planurilor sale de a se călugări. Nu știa dacă va dori să se însoare și să aibă o
familie sau prefera să nu aibă parte de toate acestea. Părinții tânărului și-ar
fi dorit să-l vadă însurat și la casa lui, și din când în când vorbeau cu Mili,
care părea să fi păstrat din entuziasmul pe care îl avusese față de Huțu.
Când băiatul îl vizitează pe dascălul Clăiță și îi povestește despre fetele
părintelui Todea, Mili se întristează, dar Huțu o liniștește și îi mărturisește
că, de fapt, pe ea o iubea.

Așadar, destinul lui Huțu sfârșește prin a fi unul fericit. El ajunge protopop
și se căsătorește cu Mili, fiica dascălului Clăiță, care devenise, între timp,
inspector școlar. Împreună, cei doi tineri căsătoriți au adus pe lume un
copil, care avea să fie „Budulea bunicului”. Naratorul este invitat la botezul
copilului și toată lumea este mulțumită, începând cu Huțu și încheind cu
părinții lui, care se bucură că au parte de o familie întreagă și fericită.

În concluzie, nuvela „Budulea Taichii” înfățișează evoluția unui tânăr

dintr-un sat ardelean. Aceasta se realizează prin studiu, muncă intensă,
modestie și dragoste față de familie. Valorile pe care Slavici le promovează
în operele sale sunt prezente și în „Budulea Taichii”, Huțu rămânând pe tot
parcursul nuvelei un om care nu-și uită niciodată rădăcinile, ducând cu sine
principiile internalizate în satul lui și în casa părintească.