Regii Romei

Roma a avut parte de şapte regi înaintea instaurării republicii. După cum ne relatează Titus Livius ,aceştia au fost :

Rege Perioada

Romulus 753 BC-716 BC

Numa Pompilius 715 BC-674 BC

Tullus Hostilius 673 BC-642 BC

Ancus Marcius 642 BC-617 BC

Lucius Tarquinius Priscus 616 BC-579 BC

Servius Tullius 578 BC-535 BC

Lucius Tarquinius Superbus 535 BC-510 BC

Datele corespunzătoare perioadelor de domnie a regilor mai timpurii sunt aproximative.

Roma a fost fondată conform tradiţiei în 753 Î.Hr. de către Romulus şi Remus, fii gemeni ai muritoarei Rhea Silvia şi ai zeului Marte. Au fost deasemen
ea descendenţi ai lui Aeneas şi ai refugiaţilor troieni, a căror poveste ne-o relatează Virgilius în poemul Eneida. Romulus îşi ucide fratele şi va deveni unicul
stăpânitor al Romei.. Mare parte din cei şase regi care l-au succedat purtau nume etrusce, sugerând faptul că membri ai vechii civilizaţii etrusce de la nord de
Roma, dominau oraşul.
Ultimul rege a fost alungat de către cetăţeni şi a fost înlocuit cu o formă de guvernământ republicană. Înlăturarea regelui şi fondarea republicii (509 î.Hr) este
oarecum privită ca şi o rupere a populaţiei latine propriu-zis de controlul pe care-l exercita asupra sa familia conducătoare etruscă.
Înainte de împăraţii romani şi consuli, Roma a fost o monarhie guvernată de către regi (latină: rex). Regii, excluzându-l pe Romulus, el fiind fondatorul
oraşului, au fost fiecare aleşi de către poporul Romei pentru a servi pe viaţă, niciunul dintre aceştia nebazându-se pe forţa militară pentru a câştiga tronul.
Deşi nu este specificat vreun principiu ereditar în alegerea primilor patru regi, începându-se cu al cincilea, Tarquinius Priscus, moştenirea regală curgea prin
soţiile regelui decedat. În consecinţă, istoricii antici afirmă că regele era ales pe baza virtuţilor sale, şi nu cea a descendenţilor. Istoricii Romei antice îngreunează
determinarea puterilor regelui din pricina faptului că făceau referire la acesta cu puterile omologilor săi republicani (şi anume consulii). Unii scriitori moderni
consideră că puterea supremă a Romei rezida în mâinile oamenilor şi că regele era doar şeful executiv pentru Senat şi popor, în timp ce alţii susţin că regele
poseda puterea suverană, iar Senatul şi poporul aveau doar un rol minor în privinţa puterilor sale.
Ce se ştie sigur este că numai regele deţinea dreptul de auspiciu din partea Romei ca Augurul său şef, iar nici un eveniment public nu putea fi executat
fără voinţa zeilor, făcută cunoscută prin auspicii. Oamenii vedeau regele ca mediatorul dintre ei şi zei, privindu-l astfel cu respect religios. Aceasta făcea regele
şeful religiei naţionale şi şeful religios executiv, având puterea de a controla calendarul roman, de a dirija toate ceremoniile religioase şi de a numi oficiile şi
 ofiţerii religioşi subalterni. A fost Romulus cel care a instituit colegiul augurilor şi s-a crezut a fi cel mai bun augur dintre toţi. De asemenea, regele Numa
Pompilius a instituit colegiul pontifilor şi prin aceştia dogma religioasă a Romei. Dincolo de autoritatea sa religioasă, regele era investit cu autoritate militară şi
judiciară supremă prin uzul Imperiumului. Imperiumul regelui era acordat pe viaţă şi îl proteja pe acesta de a fi vreodată judecat pentru acţiunile sale. Ca singurul
deţinător de Imperium în Roma la vremea respectivă, regele deţinea autoritate militară necontestată, fiind comandant suprem al tuturor legiunilor Romei. De
asemenea, legile ce protejau cetăţenii de abuzul magistraţilor care deţineau Imperium nu existau în vremea regelui.
Imperiumul regelui îi acorda atât puteri militare, dar şi calificarea de a se pronunţa în judecată legală în toate cazurile, ca şef al justiţiei Romei. Deşi putea numi
pontifi în slujbe de judecători minori în unele cazuri, avea autoritatea supremă în oricare dintre acelea aduse în faţa sa, atât civile, cât şi criminale. Aceasta făcea
regele suprem atât în vremuri de război, cât şi pace. Un consiliu sfătuia regele în timpul tuturor proceselor, însă acesta nu avea o putere în a controla deciziile
regelui. Deşi unii scriitori consideră că nu exista posibilitatea unui apel la deciziile regelui, alţii menţionează că o propunere pentru apel putea fi adusă de către
orice patrician în timpul unei întâlniri a Adunărilor curiate.
O altă putere a regelui era aceea de fie a numi sau nominaliza toţi oficialii la oficii. Regele putea numi un tribunus celerum pentru a servi ca tribun al
tribului Ramnes din Roma, dar şi în calitate de comandant al gărzilor de corp personale ale regelui, legătură similară cu cea dintre împăratul roman şi prefectul
pretoriului. Regele era obligat să numească tribunul la intrarea în serviciu, iar tribunul părăsea oficiul doar la moartea regelui. Tribunul era al doilea rang după
rege şi deţinea, de asemenea, puterea de a convoca adunarea curiată şi discuta legislaţia în faţa acesteia.
Un alt ofiţer numit de către rege era cel de praefectus urbanus, care acţiona ca paznicul oraşului. Când regele era absent din oraş, prefectul deţinea
toate puterile şi abilităţile acestuia, până la punctul de a i se acorda Imperium cât timp se afla în interiorul oraşului. Regele a primit chiar dreptul de a fi singura
persoană care putea numi patricieni în Senat pentru a lucra drept senatori. Sub rege, Senatul şi Adunarea curiată dispunea de o foarte mică putere şi autoritate.
Senatul şi Adunarea curiată nu erau corpuri independente deţinând dreptul de a se reuni şi discuta problemele statului. Ele puteau fi convocate numai de rege şi
puteau discuta strict problemele aduse în faţa acestora de către rege. În timp ce Adunarea curiată putea plasa legi pe care regele le accepta, Senatul reprezenta
numai un consiliu onorabil. Putea sfătui regele privind acţiunile sale, dar în nici o ipostază nu-l putea preveni de la acţiona. Singurul lucru pe care regele nu îl
putea face fără aprobarea Senatului era declararea războiului împotriva naţiunilor străine.
Însemnele regilor Romei erau 12 lictori conducând legăturile ce purtau topoare, dreptul de a se aşeza pe un scaun curul, toga picta de culoare roşu
închis, încălţăminte roşie şi o diademă albă în jurul capului. Dintre toate aceste însemne, cea mai importantă era toga.

Domnia lui Romulus

Romulus nu a fost doar primul rege al Romei, dar şi fondatorul ei. În 753 î.Hr., Romulus a început construirea oraşului pe dealul Palatin. După fondarea
Romei, el a invitat criminali, slavi fugari, exilaţi şi alte astfel de populaţii indezirabile, oferindu-le azil. În această manieră, Romulus a populat cinci dintre cele
şapte dealuri ale Romei. Pentru a oferi cetăţenilor săi neveste, Romulus a invitat tribul vecin , sabinii, la un festival unde a răpit femeile sabine şi le-a adus înapoi
în Roma. După războiul dus împotriva sabinilor, Romulus a adus atât romanii, dar şi adversarii lor sub acelaşi conducător.

Rapirea sabinelor , tablou de Jean Louis David , 1794-99

Muzeul Louvru, Paris

După fondarea oraşului, Romulus a divizat oamenii Romei între cei pregătiţi şi cei inapţi pentru luptă. Luptătorii au format Legiunea Romană, constituită din 6000
infanterie şi 600 cavalerie. Restul a format poporul roman, iar din acest rest Romulus a selectat 100 dintre cei mai nobili pentru a-i servi drept senatori într-un
consiliu consultativ al regelui, Senatul Roman. Pe aceşti oameni i-a numit patricieni şi aveau să devină nobilii şi elita oraşului în timpul Republicii.
 După 38 de ani petrecuţi ca rege al Romei, Romulus a luptat în mai multe războaie în care a învins, mărind controlul Romei în tot Latiumul şi în multe dintre
zonele înconjurătoare. De asemenea, Romulus a instituit colegiul Augurilor ca parte a religiei romane. Romulus avea să fie amintit de timpuriu drept cel mai
mare cuceritor al Romei şi unul dintre cei mai religioşi oameni din istoria romană. După moartea sa la vârsta de 54 de ani, Romulus a fost zeificat ca zeul
războiului Quirinus şi a servit nu doar ca unul dintre cei trei zei importanţi ai Romei, dar şi ca zeitatea asemănată oraşului Roma.

Domnia lui Numa Pompilius

După strania şi misterioasa moarte a lui Romulus, domnia a căzut în mâinile lui Numa Pompilius. Lăudat pentru înţelepciunea sa naturală, domnia lui Numa
a fost marcată de pace şi prosperitate. La numirea ca rege, fiind sabin la naştere, a mărit Senatul pentru a include 100 de nobili sabini care veniseră la Roma în
timpul domniei lui Romulus. Aceşti oameni erau numiţi, de asemenea, patricieni, în timp ce descendenţii lor aveau să devină elita Republicii.

Denar roman republican emis de Pompeius Magnus . Pe avers regăsim efigia lui Numa Pompilius purtând diademă cu inscripţia NVMA. Crawford 446/1. *

Numa a reformat Calendarul roman ajustându-l pentru anul solar, instituind la fel de bine mai multe ritualuri religioase ale Romei. El a organizat zona din afara
Romei în districte pentru un management mai uşor. El este, de asemenea, creditat pentru organizarea primelor bresle profesionale ale Romei.
Numa este amintit ca cel mai religios dintre regi (surclasându-l chiar pe Romulus), iar în timpul domniei sale, a introdus Flamenii, Virginele vestale ale
Romei, Pontifii şi Colegiul Pontifilor. De asemenea, în timpul domniei sale se spune că un scut din partea lui Jupiter ar fi căzut din cer cu soarta Romei scris pe el.
Numa a ordonat copierea scutului în unsprezece exemplare, acestea devenind sacre romanilor.
Domnia sa avea să dureze 41 de ani şi avea să aibă o moarte naturală, uşoară.

Bibliografie: http://www.numismatica-antica.ro/articole%20files/Regii%20Romei.html