Unitatea de învăţare 3

ACTIVITATEA (MODUL SPECIFIC DE EXISTENŢĂ AL SISTEMULUI PSIHIC

UMAN). COMPORTAMENTUL ŞI OPTIMIZAREA ACESTUIA

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Activitatea umană şi comportamentul – manifestări adaptative ale sistemului
psihic uman
3.3.1. Activitate şi adaptare
3.3.2. Jocul, învăţarea, munca – activităţi umane fundamentale
3.3.3. Comportament – reglare/autoreglare. Analiza funcţională a comportamentului
3.3.3.1. Comportamentul – precizări conceptuale. Reglarea şi autoreglarea
3.3.3.2. Analiza funcţională a comportamentului
3.3.3.3. Metoda observaţiei şi cunoaşterea comportamentului
3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
3.5. Bibliografie

3.1. INTRODUCERE
Asa cum mişcarea este modul de existenţă al materiei,
consideră P. Popescu-Neveanu (1978), activitatea este modul de
existenţă a psihicului uman (ca expresie evoluată a vieţii de
relaţie), ce fiinţează pe baza recepţionării şi prelucrării
informaţiilor despre lumea externă şi a comparării lor cu stările
proprii de necesitate, în vederea elaborării răspunsurilor cu sens
adaptativ. Psihicul (SPU) este cel ce “conduce” activitatea: o
declanşează, o susţine pe tot parcursul desfăşurării ei şi o
reglează, urmărind adaptarea - supravieţuirea fiinţei umane,
precum şi obţinerea stării de confort fizic şi psihic (ca “trăire”
subiectivă a rezultatului activităţii).
Ecoul în plan psihosomatic al adaptării este starea de bine,
starea de sănătate somatopsihică (de aceea se şi consideră că
inteligenţa este funcţie de adaptare). Un proces adaptativ este acel
proces prin care sistemul îşi optimizează funcţionarea în raport cu
mediul, indiferent de nivelul sistemic la care se realizează.
Organismul bine adaptat se caracterizează printr-o stare
generală de bine, de sănătate şi confort total (fizic, mental şi
social), de aceea se şi consideră capacitatea de adaptare ca fiind
expresie a inteligenţei.
În accepţiunea cea mai largă, comportamentul reprezintă
ansamblul răspunsurilor (R) adaptative, obiectiv-observabile pe
care un sistem le dezvoltă la stimulii din ambianță (S), precum şi
ansamblul efectelor acestei interacţiuni asupra coordonatelor de
definiţie ale celor doi termeni: SR.

Una dintre temele de foarte mare interes ale

1
psihopedagogiei, cât şi pentru psihologia sportului este controlul
şi optimizarea comportamentului, deoarece se leagă direct de
creşterea eficienţei activităţii, optimizare personală (sănătate)
precum şi de dezvoltarea personală şi dezvoltarea capacităţii de
performanţă.

3.2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE UNITĂŢII DE

ÎNVĂŢARE

Obiectivele unităţii de învăţare

- explicarea conceptului de activitate, a organizării sistemice
ierahice, a raportului: activitate – acţiuni – operaţii – acte;
- prezentarea tipurilor fundamentale de activitate (jocul, învăţarea,
munca) şi a valenţelor formative ale acestor;
- explicarea conceptului de comportament, a conceptelor de
reglare şi autoreglare a comportamentului;
- explicarea metodei analizei funcţionale a comportamentului.

Competenţele unităţii de învăţare

-utilizarea modelului organizării ierarhice a activităţii (activitate –
acţiuni – operaţii – acte motrice) în analiza şi proiectarea
activităţilor;
-utilizarea analizei funcţionale pentru explicarea cunoaşterea şi
controlul comportamentului.

Timp alocat unităţii: 2 ore

2
3.3. ACTIVITATEA UMANĂ ŞI COMPORTAMENTUL –
MANIFESTĂRI ADAPTATIVE ALE SISTEMULUI PSIHIC
UMAN

3.3.1. Activitate şi adaptare

Activitatea reprezintă „o modalitate specific umană de adaptare la

mediu şi a mediului la condiţia socioumană” (Popescu-Neveanu, 1978:
16). Organismul bine adaptat se caracterizează printr-o stare generală de
bine, de sănătate şi confort total (fizic, mental şi social), de aceea se şi
consideră capacitatea de adaptare ca fiind expresie a inteligenţei.

Raportul inteligență –dezvoltare cognitivă - adaptare în concepția

lui J. Piaget
J. Piaget, în lucrarea “Psihologia inteligenţei” consideră că
“adaptarea mentală cea mai înaintată, instrumentul indispensabil al
schimburilor dintre subiect şi univers, atunci când circuitele lor
depăşesc contactele imediate şi momentane, pentru a atinge relaţii
cuprinzătoare şi stabile” este inteligenţa (în esenţa ei un sistem de
operaţii vii şi active).
El explică evoluţia inteligenţei şi dezvoltarea cognitivă, în general,
prin formarea de scheme, care se elaborează ca urmare a necesităţii
adaptării la condiţiile mereu variabile ale mediului.
Adaptarea se realizează prin interacţiunea dinamică a două
procese majore: asimilarea şi acomodarea. Prin asimilare sunt
încorporate informaţii despre obiecte în schemele conduitei. Altfel spus,
în urma unor acţiuni repetate cu obiectele, se interiorizează ceva. Mai
întâi se fixează o schemă de acţiune în planul extern, concret. Schema
va fi asimilată, interiorizată, preluată de structurile mentale, interne care
se vor acomoda. Prin acomodare, noua achiziţie va fi integrată,
modelele de cunoaştere se vor restructura, starea anterioară a sistemului
fiind depăşită. Pe baza acestor procese se realizează un nou echilibru, la
un nivel mai înalt, structurile mentale devenind apte să coordoneze
activităţi mai complexe şi să solicite asimilări mai bogate în conţinut,
mai diversificate. Se remarcă o dinamică evolutivă, ascendentă a
structurilor operatorii ale inteligenţei → noile asimilări vor conduce la
noi acomodări (sunt posibile asimilări ale asimilărilor şi acomodări ale
acomodărilor).
Interiorizarea acţiunii presupune dezvoltarea şi angrenarea a două
mecanisme: mecanimsul operatoriu (transformarea acţiunii în operaţie
prin dobândirea reversibilităţii) şi mecanismul semiotic (trecerea de la
acţiunea asupra obiectelor la operarea în reprezentare şi la operaţii
asupra semnelor şi simbolurilor obiectelor).
Ontogeneza cognitivă se prezintă, în viziunea lui J. Piaget, ca o
succesiune de stadii, fiecare stadiu al dezvoltării intelectuale dispunând

3
de organizare totală, prin includerea achiziţiilor stadiului precedent, dar
depăşindu-le pe acestea, constituindu-se în structuri global-complexe.

Activitatea (desfăşurare de energie în timp şi spaţiu, sub influenţa

informaţiei) este o formă particulară a mişcării. Aceasta este
determinată de 4 dimensiuni (în concepţia lui P. Constantinescu, 1990):
informaţia (măsură a finalităţii şi sinergiei), energia (măsură a mişcării),
spaţiul şi timpul.
Activitatea umană exprimă conjugarea fenomenelor emoţional -
energetice cu cele informaţionale, care dau sens acţiunii. Ea apare
în dublă ipostază: de produs şi de condiţie a adaptării umane;
priveşte construcţia şi reconstrucţia proprie cât şi modelarea
mediului prin interveţie activă. Are funcţie de adaptare şi de
transformare.
Activitatea este „o formă fundamentală de existenţă a
psihicului, de manifestare şi afirmare a personalităţii umane (sub
raport istoric şi ontogenetic), ansamblu al manifestărilor
psihocomportamentale cu caracter deliberat şi conştient” 1 (Gorgos,
1987).
Activitatea se construieşte şi se organizează în ontogeneză, ca
urmare a necesităţilor extrem de complexe de adaptare a
individului la mediu, devenind un sistem individual structurat, a
cărui arhitectonică rezultă din înlănţuirea şi organizarea sistemică
a acţiunilor2 -reglate în mod sinergic (în viziunea A. Dragnea şi A.
Bota, 2000), acţiuni care, la rândul lor cuprind operaţii3 şi acte4
(motrice şi mentale). Apare, astfel, ca fiind o structură armonioasă
şi coerentă, deoareace ea “integrează, unifică, organizează
elementele ierarhic inferioare, care îi asigură substanţa” (Dragnea
A., Bota, A., 1999).
Activitatea, ca sistem ierarhic, se caracterizează prin faptul că
este conştientă, se desfăşoară după un program deliberat,
intenţionat, conform unui scop (reflectare a anticipării rezultatului)
şi susţinut de o motivaţie proprie conştientizată (apud V. Horghidan,
1994). Activitatea, în ansamblul ei are caracter voluntar, însă pot
apărea episodic, mişcări involuntare sau automatizate.
Activitatea psihică „este conceptul de bază, care sintetizează şi
1
Gorgos Constantin (1987), Dicţionar enciclopedic de psihiatrie. Bucureşti, Editura Medicală.
2
Acţiunea are scop propriu (exprimat de obicei, ca scop intermediar sau ca etapă), caracter
voluntar, dar nu se caracterizează printr-o motivaţie proprie conştientizată. Fiind componente
structurale ale activităţii, acţiunile sunt orientate prin sistemul motivaţional al acesteia.
3
Acţiunile, la rândul lor, conţin o serie de operaţii ca mijloace de realizare a scopului acţiunii, iar
operaţiile la rândul lor, atunci când se desfăşoară în planul extern, se compun din mişcări sau
gesturi motrice.
4
Gesturile motrice (numite şi gesteme), sunt pentru exprimarea motrică ceea ce sunt fonemele
pentru lombajul oral. „Gestema este cea mai mică unitate motrică, din care se alcătuiesc gesturile,
mişcările şi acţiunile” EPURAN Mihai (2011). Motricitate şi psihism în activităţile corporale -
vol. 1. Bucureşti: FEST.

4
înglobează mecanismele şi procesele psihice în determinarea lor
materială (sistemul nervos central) şi socială (ambianţa)” (Epuran
Mihai, 2011: 168).

3.3.2. Jocul, învăţarea, munca – activităţi umane fundamentale

Crescând progresiv solicitările, copilul îşi construieşte prin
asimilare şi acomodare structurile psihice (cognitive, afective,
motivaţionale, volitive, de personalitate etc) precum şi pattern-urile
reacţional-motorii prin care reuşeşte să se adapteze solicitărilor la
nivele treptat mai înalte. Totodată fiecare achiziţie creează bazele unor
noi asimilări şi acomodări în spirala ascendentă a evoluţiei psihice,
finalitatea fiind cea adaptativă. Specificul adaptării la om priveşte
dezvoltarea şi optimizarea psihică precum şi transformarea mediului.
In funcţie de particularităţile motivaţiei şi ale scopurilor
(aspecte ce se dezvoltă şi elaborează în ontogeneză), se disting
următoarele tipuri de activităţi:
Jocul - este dat de un ansamblu de conduite, fără finalitate utilă,
căruia subiectul i se dedică din plăcere, specific copilului, dar care
însoţeşte întreaga evoluţie a omului (chiar dacă forma de
manifestare şi caracteristicile acestuia se schimbă în ontogeneză),
având funcţie generativă la vârstele de creştere şi regenerativă la
adulţi şi senescenţi.
M. Epuran, (1976) consideră că principalele caracteristici ale
jocului sunt următoarele: este o activitate naturală, spontană
(răspunzând unor trebuinţe de bază ale omului), liberă, fără
constrângeri, ce angajează întreaga fiinţă umană şi aduce beneficii
prin ea însăşi; este recreativă şi compensatorie.
Printre beneficiile obţinute în urma practicării acestui tip de
activitate sunt:
- asimilarea de cunoştinţe,
- formarea de structuri (la copil, în special până la vârsta şcolară
mică reprezintă principalul mod prin care poate să-şi apropie
realitatea de înţelegerea sa: ca în cazul jocului simbolic, sau
jocurilor cu reguli, al jocurilor de explorare, de construcţie etc),
- exersarea diferitelor mişcări (ca în jocurile de mişcare şi sportive
etc),
- echilibrarea şi tonifierea psihică,
- descărcarea diferitelor tensiuni care, în alte condiţii, ar putea
perturba activitatea psihică.
- Pe lângă acestea, se obţine un beneficiu emoţional prin satisfacţie
de ordin senzorial (auditiv, vizual, kinestezic etc).
De aceea jocul are şi importante funcţii informativ-
formative, educative şi terapeutice.

5
 Specific copilului implicat în joc este conduita ludică (ce nu are
corespondenţă altor structuri ale activităţii umane) şi care se poate
menţine, uneori, şi în manifestările serioase ale adultului, permiţând
manifestarea spontană a diferitelor aspecte ale personalităţii acestuia.

 Învăţarea, acumularea de experienţă (nouă) socială şi individuală

(apud Şchiopu & Verza, 1997), formarea de structuri psihice, reprezintă
una dintre formele fundamentale de activitate umană care, alături de
modificările adaptative, asigură supravieţuirea sistemelor vii.
M. Epuran (1976), consideră că învăţarea este un fenomen
psihocomportamental, de ameliorare a adaptării individului la
situaţiile vieţii. „Învăţarea este o activitate de restructurare a
mecanismelor psihocomportamentale în raport de nevoile de
echilibrarecu ambianţa materială şi socială, pe baza experienţei
individuale şi a comunicării, îndrumării şi controlului social” (M.
Epuran, 2011: 116).
Se poate spune că toate structurile de care dispune un sistem viu
la un moment dat (cunoştinţe, instrumente de operare, algoritmi etc.) şi
care nu sunt înnăscute reprezintă rezultatul învăţării. Încă de la naştere,
fiinţa umană este capabilă să înveţe. Ca sistem cibernetic de natură
energetic-informaţională, omul este “programat” din momentul naşterii
pentru astfel de procesări ale informaţiei. Astfel, mecanismele de
învăţare, ca şi cele adaptative, se bazează pe achiziţie de informaţie şi
energie, pe reglajele cu reacţie negativă, pozitivă, corective şi
prospective (P. Constantinescu, 1986), fiind baza structurilor psihice.
Din acest punct de vedere învăţarea reprezintă organizarea internă pe
criterii genetice şi particular personale a experienţei individuale, în
vederea unei adaptări superioare la mediu (Şt. Tudos, 2000).
Perfecţionarea mecanismelor învăţării se face în paralel cu
creşterea capacităţii de selectare a informaţiei esenţiale şi
îmbunătăţirea reglajelor adaptative. Specific uman este faptul că
învăţarea poartă pecetea culturii. Tranziţia de la palierul biologic
la cel cultural, ce defineşte omul (operarea cu concepte,
mecanismele anticipative şi prospective, reglarea acţiunii pe baza
programului mental etc), presupune realizarea triadei “concept –
obiect – semn” şi apariţia limbajului. Faptul că, la om, învăţarea
este mediată verbal, determină accesul subiectului la tezaurul
cultural al umanităţii. Specific uman este, de asemenea, prezenţa
intenţiei, a scopului şi anticiparea rezultatului (ceea ce înseamnă
organizare logică, sistematizare, integrare).
Învăţarea, ca activitate fundamentală umană, este controlată de
societate, are o suprastructură adecvată şi este orientată “în direcţia
asimilării sistemelor de cunoştinţe şi de deprinderi elaborate social-
istoric şi de utilitate pe acest plan, în vederea formării, dezvoltării şi
consolidării structurilor psihice particulare (cognitive, afective,

6
motivaţionale, volitive ale personalităţii angajate social)” – (Şchiopu
Ursula & Verza Emil, 1997: 391).

Munca – este o activitate conştientă, organizată, specific umană,

utilă, prin care subiectul îşi asigură (într-o măsură mai mare sau
mai mică, în funcţie de recunoaşterea pe care societatea o acordă
rezultatelor acestei activităţi) mijloacele necesare vieţii. Munca este
activitatea care stă la baza evoluţiei sociale şi a progresului
economic, social şi cultural, determinând calitatea vieţii şi
bunăstarea.

3.3.3. Comportament – reglare/autoreglare. Analiza funcţională a

comportamentului. Tehnici de promovare a comportamentelor
dezirabile şi de remisie a comportamentelor dezadaptative.

3.3.3.1. Comportamentul – precizări conceptuale. Reglarea şi

autoreglarea
Orice comportament este îndreptat către adaptarea la mediul
ambiant - este o afirmație care, pentru unele metode și tehnici
psihoterapeutice, (de exemplu NLP - Programarea neuro-lingvistică),
reprezintă, de fapt, o axiomă.
În accepţiunea cea mai largă, comportamentul reprezintă
ansamblul răspunsurilor (R) adaptative, obiectiv-observabile pe
care un sistem le dezvoltă la stimulii din ambianță (S), precum şi
ansamblul efectelor acestei interacţiuni asupra coordonatelor de
definiţie ale celor doi termeni:
S R
- orice tip de activitate manifestă a unui organism ca răspuns (R) la
diverși stimuli (S), fie ei de natură exterioară sau interioară.
Parametrii de definire ai comportamentului din punct de vedere
operaţional sunt starea, transformarea şi finalitatea.
STAREA: din punct de vedere al psihologiei cibernetice, starea
reprezintă mulţimea valorilor coordonatelor fundamentale de definiţie
ale sistemului la un moment dat (Golu, M., 1975). Problematica
stărilor psihice este extrem de importantă în ştiinţele despre om,
însăşi SANĂTATEA fiind definită de către Organizația Mondială
a Sănătății ( 1946 ) ca fiind „o STARE pe deplin favorabilă atât
fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a
infirmităților”.

PROFIL DE STARE GENERALIZAT ŞI PROFIL DE STARE

PARŢIAL
Corelarea şi integrarea într-o expresie unitară a valorilor tuturor
coordonatelor fundamentale ale sistemului ne dau profilul de stare

7
generalizat, care caracterizează sistemul ca tot unitar în relaţiile sale cu
mediul la momentul dat. Dacă studiul nu se extinde asupra întregului sistem,
ci rămâne să se efectueze asupra unor subsisteme ale lui, aşa cum se întâmplă
de cele mai multe ori, rezultatele investigaţiilor se vor cuprinde, în formă
sintetică, într-un profil de stare parţial. Atributul de parţial introduce, dintr-
o dată, ca restricţie metodologică, limitarea funcţiei explicative a profilului
dat doar la subsistemul cercetat, fără a se extinde asupra sistemului totalitar”
(Golu, M., 1975: 25).

 STAREA PSIHICĂ
Fiind un paramentru principal de definire al comportamentului
psihic, starea psihică are o importanță deosebită asupra eficienței
activității și asupra performanței. Ea este funcție de timp și spațiu.
Starea psihică (S i) este dată de mulţimea valorilor
coordonatelor fundamentale de definiţie ale sistemului psihic uman
la un moment dat.
În Programarea Neurolingvistică starea este definită ca
fenomen holistic ce cuprinde ansamblul minte-corp-emoții,
dispoziție, condiție emoțională; suma totală a tuturor proceselor
fizice și neuropsihice experimentate de o persoană la un anumit
moment dat.
Pentru cunoașterea și evaluarea stării psihice , acest moment (Mi)
trebuie strict delimitat din punct de vedere al circumstanţelor: condiții
de timp şi condiții de spaţiu, acestea având o importanță deosebită
asupra sistemului.
Evoluția sistemului poate fi privită ca o succesiune de stări,
care s-au manifestat succesiv şi s-au “fixat” prin procesarea
informaţiei formând structuri. Fiecare experiență de viață trăită și
depășită contribuie la creșterea capacității adaptative a subiectului.
Exemplu:
Mihai Epuran (1985) consideră că ”în jocurile cu miză se manifestă
stări psihice de limită, care variază între cei 2 poli ai eficienței și ineficienței” i.
Astfel, o serie de stări psihice pot genera comportamente foarte eficiente
(exemplu: luciditatea, atenția trează, vigilența, entuziasmul, siguranța și
stăpânirea de sine, optimum motivațional etc), iar altele pot perturba
activitatea și pot provoca comportamente inficiente și eșec (exemplu:
anxietatea, confuzia, apatia, teama de succes sau de eșec, ezitarea,
nehotărârea, hiper sau hipomotivația etc).

TRANSFORMAREA
Astfel, pornind de la starea iniţială A, prin lanţuri cauzale de tipul A  B 
C  …  F , se poate ajunge la o stare finală F, atât prin fixarea de invarianţi
(fenomene ce prezintă un caracter durabil în timp), precum şi prin reglaje
prospective.

Legea exclusivităţii pune în evidenţă o serie de caracteristici ale

comportamentului uman:

8
- Comportamentul este orientat, focalizat, sistemul psihic uman
având capacitatea de a subordona toate componentele atingerii
obiectivului ales în acel moment;
- Comportamentul este rezultatul unui proces decizional care
antrenează întregul sistem psihic uman;
- Manifestarea comportamentală este controlată prin complexe
mecanisme de activare – blocare a diverselor verigi ale acesteia (M.
Golu, 2000) – de exemplu, legea interesului- orice conduită e dictată
de un interes).

FINALITATEA (F) – exprimă scopul (obiectivul)

comportamentului

 REGLAREA ŞI AUTOREGLAREA

Reglarea se poate realiza:

A) în cadrul aceluiaşi sistem S între:

Subsistem numit Subsistem numit

Mecanism de reglare Obiect al reglării
(SBMR) (SBOR)

În acest caz, pentru sistem este vorba de autoreglare.

B) Între diferite sisteme FR  OR:

Sistem numit Sistem numit

Factor de reglare Obiect al reglării
(FR) (OR)

C) Între sistem şi o variabilă de definiţie a mediului ambiant

Variabilă de definiţie a
Sistem numit mediului, numită
Factor de reglare Obiect al reglării
(FR) VOR

Reglarea presupune un ansamblu de acţiuni exercitate:

9
 -de către un subsitem (SBMR) faţă de alt
subsitem (SBOR)- în cadrul aceluiaşi sistem;
-sau de către un sistem (FR) faţă de alt
sistem (OR) sau faţă de o variabilă de
definiţie a mediului ambiant (VOR)
în scopul menţinerii sau al
aducerii acestor „obiecte” ale
reglării la anumite valori
„convenabile” sau „optime”
(M. Golu, 1975: 47).

Reglarea și autoreglarea comportamentului presupun acțiunea

sinergică a tuturor componentelor sistemului psihic uman.
Autorelgarea presupune modificări adaptative ale
comportamentului şi conduitei prin prelucrarea efectelor (realizate sau
doar anticipate) pe care le produc reacţiile sistemului, presupune
învățare. Deci, condiţia principală a autoreglarii este feed-back-ul.
Specific fiinţelor umane este perfecţionarea mecanismelor de
autoreglare prin implicarea mecanismelor cognitive logice şi a
limbajului, a mecanismelor comunicaţionale. Un rol deosebit în
autoreglare îl are subsistemul activator-dinamizator. Acesta uneşte
ierarhic afectivitatea – cu mecanisme neurohormonale sub comandă
vegetativă (automată-inconştientă), cu motivaţia – care are şi
componente, pulsiuni inconştiente, în majoritatea fenomenelor de
natură motivaţională fiind însă conştiente şi cu cele voluntare (voinţa),
care sunt sub control exclusiv conştient.

3.3.3.2. Analiza funcţională a comportamentului

În activitatea educativă, o problemă deosebit de importantă

este întărirea, promovarea, dezvoltarea comportamentelor
adaptative, eficiente, pozitive (dezirabile) ale copilului şi
ameliorarea, stingerea, remisia comportamentelor dezadaptative
(indezirabile).

Comportamentele pot fi, în funcţie de prezenţa sau nu a verigii

efectorii:
 exteriorizate sau deschise – răspunsuri ale organismului ca întreg (şi
care pot fi observate direct şi măsurate). Acestea, la rândul lor, pot fi:
 Operante – voluntare şi intenţionate;
 Respondente – involuntare şi neintentionate.
 interiorizate sau închise – comportamente care nu pot fi obervate şi
măsurate direct (pentru că se manifestă doar in planul intern), însă pot
fi observate şi măsurate indirect.

Explicarea unui comportament (consideră Mircea Miclea în

lucrarea: „Modificări congitiv-comportamentale – Note de curs), constă
în a preciza „relaţiile funcţionale dintre variaţia comportamentului
respectiv şi alţi factori care produc variaţia. O etichetă generală,
indiferent că este rezultatul unei observaţii cotidiene sau a unui inventar
de personalitate, poate să prezică un comportament, nu să îl explice.
Explicaţia trebuie căutată în altă parte decât în eticheta lingvistică,

10
anume în analiza funcţională a comportamentului ”.
Analiza funcţională a unui comportament este o modalitate de
colectare şi testare de informaţii, pe baza cărora poate fi descris
sistemul motivaţional care stă la baza acestuia şi funcţiile pe care le
îndeplineşte acel comportament.
Analiza funcţională presupune stabilirea antecedentelor (a
complexului de factori care determină un comportament) şi a
consecinţelor acelui comportament.

OPERAŢIONALIZAREA COMPORTAMENTULUI
Operaţionalizarea comportamentului se referă la:
-identificarea cu corectitudine a unui anumit comportament;
-specificarea, denumirea şi descrierea sa generală; Informaţiile pe
care le culegem despre un comportament sau o grupare de comportamente ne
dau posibilitatea unui diagnostic, adică a integrării lor într-o categorie
nosologică
-descompunerea sa în elemente specifice, măsurabile,
identificabile.

ANALIZA SITUAŢIEI
Dacă un anumit comportament apare într-o anumită situaţie,
înseamnă că există un complex de factori în situaţia respectivă, care
favorizează acel comportament. Astfel, prin intermediul analizei
funcţionale putem să răspundem la întrebări precum: „În ce condiţii
există o probabilitate mai mare de apariţie a unui comportament?”,
„Care sunt circumstanţele care favorizează apariţia unui anumit
comportament?”
Sau: „În ce condiţii este cel mai puţin probabil să apară un anumit
comportament?”, respectiv: „Care sunt circumstanţele care inhibă
apariţia unui anumit comportament?”
Conform M. Miclea, câteva elemente ale unei situaţii prezintă o
valoare informaţională mai ridicată:
1.ANTECEDENTELE – se referă la complexul de factori şi situaţiile
care preced producerea comportamentului.
(„Unde, când, în ce context/condiţii s-a aflat subiectul înainte de a emite
comportamentul respectiv?”. Antecedentele ne oferă deci informaţii, în
legătură cu „Unde, când, în ce context/condiţii este probabil să apară, sau,
dimpotrivă, să nu apară un anumit comportament)
2.ELEMENTELE BIOGRAFICE care uneori sunt factori
proximali, alteori – distali, care ar putea influenţa manifestările
comportamentale. Aici intră informaţii despre istoria personală de
exemplu, date referitoare la debutul problemei, despre recurenţa
unor episoade, despre experienţele relevante – în raport cu
problema în cauză – pe care le-a trăit persoana respectivă.
3.MEDIUL SOCIO-CULTURAL ŞI FIZIC
(vezi Metoda ABC – activitate seminar)

11
3.3.3.3. METODA OBSERVAŢIEI ŞI CUNOAŞTEREA
COMPORTAMENTULUI
Observaţia - reprezintă percepţia condusă şi dirijată prin indici
verbali şi interpretată conceptual prin care se efectuează cunoaşterea în
confruntare directă cu obiectele, fenomenele şi situaţiile concrete.
Observaţia, ca fenomen psihic este însoţită de implicarea fenomenelor
cognitive superioare, a gândirii şi raţionamentului. În observaţie se
reunesc percepţia şi înţelegerea, deoarece activitatea perceptivă este
intenţionată, orientată spre scop, reglată prin cunoştinţe generale şi
condusă sistematic, conştient şi voluntar. Spiritul de observaţie
reprezintă aptitudinea de a sesiza rapid, uşor şi cu precizie ceea ce este
slab, ascuns nerelevant, însă important pentru scopurile individului
respectiv.
Observaţia – metodă de cercetare
Ca metodă de cercetare observaţia presupune scopul
cunoaşterii, organizarea ştiinţifică, metodică (are la bază o teorie),
sistematică după anumite reguli bine determinate şi verificate şi vizează
explorări atente ale faptelor obiective, prin mobilizarea cunoştinţelor
anterioare. În ştiinţele socioumane ea este întotdeauna observarea
omului de către om (S. Chelcea, 2001, Tehnici de cercetare
sociologică) ”Observaţia psihopedagogică constă în urmărirea
sistematică a manifestărilor psihocomportamentale ale copilului în
condiţiile activităţilor lui natural de joc, învăţare şcolară şi
extraşcolară”5
Pentru culegerea datelor, metoda observaţiei presupune
utilizarea unor mijloace tehnice adecvate de înregistare audio-video,
care permit amplificarea posibilităţilor de detecţie, precum şi fixarea
materialului.
Observaţia urmăreşte:
 Contemplarea şi consemnarea intenţionată, sistematică şi fidelă a
unui proces sau fenomen (a unor manifestări ale unui subiect sau
manifestări colective);
 Evaluarea simptomaticii stabile (de exemplu, trăsăturile
bioconstituţionale ale individului şi fizionomia);
 Evaluarea simptomticii labile (comportamentul) – de exemplu
aspecte ale comportamentului nonverbal (mimica şi pantomima,
modificările vegetative) sau ale comportamentului verbal şi
paraverbal (vorbirea şi aspectele prozodice şi vocale)
 Raportarea datelor obţinute de la un anumit subiect la sistemul de
informaţii de care dispune cercetătorul;
 Alcătuirea unei baze de date referitoare la fenomenul studiat.
5
Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil (1995). Psihologia copilului. București:E.D.P.

12
 Baza teoretică a aprecierii importanţei folosirii acestei metode
în psihologie, constă în înţelegerea psihicului uman ca fiind determinat
de factori şi condiţii ce pot fi detectate prin observaţie, analizate şi
interpretate; atât mulţimea intrărilor (input-ul), cât şi mulţimea ieşirilor
(out-put-ul, în cazul acesta comportamentul subiectului) sunt direct
observabile şi pot fi înregistrate pentru a fi, ulterior, interpretate.

Comportamentul reprezintă ansamblul răspunsurilor adaptative,

obiectiv-observabile pe care un sistem le dezvoltă la stimulii din
ambianţă care, sunt şi ei direct observabili, precum şi ansamblul
efectelor acestei interacţiuni asupra coordonatelor de definiţie ale celor
doi termeni Mi (mulţimea mărimilor de intrare) - Mo (Mulţimea
mărimilor de ieşire). Pornind de la observarea comportamentului
(acesta este rezultatul unui proces decizional care antrenează întregul
sistem psihic) putem deduce elemente importante privind
caracteristicile psihice ale copilului. P. Janet, introduce termenul de
conduită, ”semnificând activitatea sau acţiunea sub toate formele lor,
intern-subiective şi extern-motorii şi întotdeauna considerând unitatea
dintre psihic şi faptele de comportament”6.
Tipuri de observaţie:
După obiectivul urmărit în cercetare se disting 2 tipuri :
 integrală – urmăreşte surprinderea a cât mai multe manifestări de
comportamentale;
 selectivă – vizează un număr restrâns de manifestări comportamentale
În funcţie de condiţiie în care se realizează înregistrarea:
 Observaţia realizată în condiţii obişnuite de viaţă (Şcoala franceză a
dezvoltat, începând cu anul 1918, metoda observaţiei în mediu deschis:
OMO – observation en milieu ouvert). Rolul observatorului în mediu
deschis este de a observa copilul “în situaţie”, în familie, în mediul său
natural, în anturajul său obişnuit, în cadrul lecţiilor, antrenamentelor,
concursurilor etc. Durata medie a unui astfel de studiu este de 6 luni.
 Observaţia în condiţii speciale (de exemplu, în timp ce subiectul este
supus anumitor probe: în timp ce i se face anamneza, când rezolvă testele
psihologice, când completează chestionare etc).
După gradul de structurare al observaţiei:
 Structurată (sau sistematică)- dacă se utilizează explicit planuri
pentru selecţial înregistrarea si codificarea datelor) – de exemplu,
cea utilizată în experimentele de laborator
6
Popescu-Neveanu Paul, Dicţionar de psihologie. București, Editura Albatros, 1978.

13
  Nestructurată - dacă aceste procese sunt implicite şi emergente
(G.J.McCall (1984), citat de S. Chelcea, (2001) – de exemplu, cea
întânită în studiile de teren.
După orientarea actului observaţional:
 Autoobservaţia – orientată către surprinderea particularităţilor propriului
comportament;
 Observaţia propriu-zisă – orientată către observarea manifestărilor
comportamentale ale altor persoane.
După prezenţa sau absenţa observatorului:
 Directă – bazată pe prezenţa observatorului şi pe conştientizarea ei de
către subiecţii observaţi;
 Indirectă – observatorul este amplasat în spatele unor geamuri cu vedere
unilaterală;
 Cu observator uitat, ignorat – observatorul este atât de cunoscut de către
subiecţii investigaţi, încât este ignorat;
 Cu observator ascuns – în spatele unor draperii, paravane etc.
În funcţie de durata observării:
 Continuă – pe o perioadă mare de timp;
 Discontinuă – pe unităţi de timp mai mici şi la intervale diferite.
Condiţii de eficienţă:
Pentru a creşte calitatea observaţiei este necesară respectarea mai
multor condiţii, precum: stabilirea clară a scopului, a obiectivului urmărit;
stabilirea mijloacelor necesare (aparate pentru înregistrare audio şi video
cronometre, etc) - de multe ori, de aparatura utilizată depinde şi calitatea
rezultatelor; elaborarea unui plan riguros de observaţie; notarea imediată a
celor observate, deoarece ”oricât de bună memorie ai avea, observaţia care nu
se notează de îndată, poate fi considerată ca şi pierdută” Henri H.Stahl (1943),
citat de S. Chelcea (2001); efectuarea unui număr optim de observaţii;
varierea condiţiilor; asigurarea discreţiei asupra rezultatelor; apelarea la o
serie de repere de control.

Exemplu: Ghid pentru observarea jocului şi comunicării (G. Mitrache, 2004)

Numele copilului ………………………………….

Anul Luna Ziua

Data observţiei: ____ __ __ Ora ………………….
Data naşterii: ____ __ __
Vârsta cronologică
(se face scăderea) __ __ __
Şcoala ……………………………………………….
Clasa ………………………………………………..

1. La ce tip de stimuli reacţionează copilul şi frecvenţa reacţiilor:

Modalitatea Niciodată Rar Uneori Des F.des Observaţii
Senzorială

14
Auditiv
Vizual
Kinestezic
Tactil
Olfactiv
Gustativ

2. Mod de comunicare copil-copil

Copilul comunică prin: Observaţii
Limbaj corporal
Sunete
Expresivitate/mimică
Gesturi
Simboluri
Semne
Limbaj verbal
Alte modalităţi

3. Mod de comunicare copil-adult

Copilul comunică prin: Observaţii
Limbaj corporal
Sunete
Expresivitate/mimică
Gesturi
Simboluri
Semne
Limbaj verbal
Alte modalităţi

4. Cât de schimbător este în activitatea ludică

……………………………………………………………………………..
5. Durata menţinerii jocului
……………………………………………………………………………..
6. Întreruperi
……………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………..
Cauzele distragerii copilului de la activitate ……………………………
Nr. de întreruperi în timpul unui joc …………………………………...

7. Spaţiul de joc
- Extins
- Restrains

8. Acceptarea regulilor:
- Acceptă regulile
- Nu acceptă regulile

15
 9. Cât de schimbător este în activitatea la o disciplină şcolară preferată
……………………………………………………………………………..
10. Durata menţinerii activităţii la o disciplină şcolară preferată
……………………………………………………………………………..
11. Întreruperi (în cazul unei activităţi şcolare preferate)
……………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………..
Cauzele distragerii copilului de la activitate ………………………………
Nr. de întreruperi în timpul activităţii ...…………………………………...

12. Cât de schimbător este în activitatea la ora de educaţie fizică şi sport

……………………………………………………………………………..
13. Durata menţinerii activităţii la ora de educaţie fizică şi sport
……………………………………………………………………………..
14. Întreruperi (în cazul activităţii la ora de educaţie fizică şi sport)
……………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………..
Cauzele distragerii copilului de la activitate ………………………………
Nr. de întreruperi în timpul activităţii ...…………………………………...

Durata observaţiei …………………………………………………………………

Locul desfăşurării observaţiei ……………………………………………………
Condiţii de spaţiu …………………………………………………………………
Condiţii de timp …………………………………………………………………..
Factorii de mediu care pot influenţa comportamentul: …………………………
 Temperatura …………………………………………………………………
 Iluminatul ……………………………………………………………………
 Zgomote ……………………………………………………………………
 Altele (Care?) ………………………………………………………………

Aparate utilizate …………………………………………………………………

 CARACTERISTICILE OBSERVABILE ŞI MĂSURABILE

ALE COMPORTAMENTULUI sunt:
frecvența - de câte ori a apărut un anumit comportament în unitatea de
timp;
durata - intervalul de timp cuprins între momentul iniţierii
comportamentului şi cel al încetării acestuia;
intensitatea - forţa, „magnitudinea”, amplitudinea (apud M Miclea),
cu care se manifestă un anumit comportament;
latența - timpul scurs între apariţia unui stimul (sau situaţia sau
contextul care induce un anumit comportament) şi apariţia
comportamentului.

16
 CONCEPTUL DE COMPORTAMENT DEZADAPTATIV
Comportamentul dezadaptativ sau disruptiv reprezintă răspunsul
indezirabil al copilului la diferite contexte educaţionale. Un
comportament dezadaptativ se caracterizează prin faptul că încalcă
normele sociale specifice comunităţii în care trăieşte copilul, îi
deranjează pe cei din jur (Zarkowska şi Clements, 1996), are un efect
negativ asupra mediului în care trăieşte copilului dar şi asupra
dezvoltării armonioase a personalităţii copilului, reduce oportunităţile
copilului de dezvoltare personală

În concepţia lui Mih Viorel (2010), o tehnică de modificare a

comportamentului7 este eficientă dacă:
- este utilă în profilaxie;
- reduce incidenţa comportamentelor indezirabile;
- dezvoltă comportamente adaptative (dezirabile) alternative.

3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

Asa cum mişcarea este modul de existenţă al materiei, consideră P. Popescu-
Neveanu, activitatea este modul de existenţă a psihicului uman. Psihicul (SPU) este cel ce
“conduce” activitatea: o declanşează, o susţine pe tot parcursul desfăşurării ei şi o
reglează, urmărind adaptarea - supravieţuirea fiinţei umane, precum şi obţinerea stării de
confort fizic şi psihic (ca “trăire” subiectivă a rezultatului activităţii).
Organismul bine adaptat se caracterizează printr-o stare generală de bine, de
sănătate şi confort total (fizic, mental şi social), de aceea se şi consideră capacitatea de
adaptare ca fiind expresie a inteligenţei.
Activitatea umană:
-este o formă fundamentală de existenţă a psihicului, de manifestare şi
afirmare a personalităţii umane;
-apare ca fiind un sistem individual structurat ce se dezvoltă în
ontogeneză, a cărui arhitectonică rezultă din înlănţuirea şi organizarea
sistemică a acţiunilor, operaţiilor şi actelor - reglate în mod sinergic.
Activitatea, ca sistem ierarhic, se caracterizează prin faptul că este
conştientă, se desfăşoară după un program deliberat, intenţionat, conform
unui scop (reflectare a anticipării rezultatului) şi susţinut de o motivaţie
proprie conştientizată;
-activitatea apare în dublă ipostază: de produs şi de condiţie a adaptării
7
Printre tehnicile de promovare a comportamentelor dezirabile şi de ameliorare a
comportamentelor dezadaptative menţionam: întărirea graduală (shaping); principiul lui premack;
contractul de contingenţe; promptingul; controlul comportamentului indezirabil prin factori
situaţionali; controlul comportamental (Tehnici de remisie a comportamentelor dezadaptative:
time-out-ul; dezvoltarea abilităţii de autocontrol (automonitorizarea, autosugestia, monologul
interior); reatribuirea; relaxarea; rezolvarea de probleme; modificarea percepţiei stimei de sine şi
a eficienţei proprii; metoda câştig-câştig).

17
 umane; priveşte construcţia şi reconstrucţia proprie cât şi modelarea
mediului prin interveţie activă. Astfel, analiza activităţii unui subiect (aflat
într-o anumită etapă a dezvoltării sale) conţine foarte multe informaţii
privind ontogeneza subiectului respectiv.
În funcţie de particularităţile motivaţiei şi ale scopurilor (aspecte ce se dezvoltă şi
elaborează în ontogeneză), se disting următoarele activităţi umane fundamentale:
Jocul - este dat de un ansamblu de conduite, fără finalitate utilă, căruia subiectul i se
dedică din plăcere; jocul este specific copilului, dar care însoţeşte întreaga evoluţie a
omului (chiar dacă forma de manifestare şi caracteristicile acestuia se schimbă în
ontogeneză), având funcţie generativă la vârstele de creştere şi regenerativă la adulţi şi
senescenţi. Este o activitate naturală, spontană (răspunzând unor trebuinţe de bază ale
omului), liberă, fără constrângeri, ce angajează întreaga fiinţă umană şi aduce beneficii
prin ea însăşi; este recreativă şi compensatorie (M. Epuran, 1976). Printre valenţele
formative ale jocului menţionăm: asimilarea de cunoştinţe, formarea de structuri (la
copil, în special până la vârsta şcolară mică reprezintă principalul mod prin care poate să-
şi apropie realitatea de înţelegerea sa: ca în cazul jocului simbolic, sau jocurilor cu reguli,
al jocurilor de explorare, de construcţie etc); exersarea diferitelor mişcări (ca în jocurile
de mişcare şi sportive etc); echilibrarea şi tonifierea psihică; descărcarea diferitelor
tensiuni care, în alte condiţii, ar putea perturba activitatea psihică, precum şi obţinerea
unui beneficiu emoţional prin satisfacţie de ordin senzorial (auditiv, vizual, kinestezic
etc). De aceea jocul are şi importante funcţii informativ-formative, educative şi
terapeutice. Specifică, copilului implicat în joc este conduita ludică (ce nu are
corespondenţă altor structuri ale activităţii umane) şi care se poate menţine, uneori şi în
manifestările serioase ale adultului, permiţând manifestarea spontană a diferitelor aspecte
ale personalităţii acestuia.
 Învăţarea, acumularea de experienţă (nouă) socială şi individuală (apud Şchiopu &
Verza, 1997), formarea de structuri psihice, reprezintă una dintre formele fundamentale
de activitate umană care, alături de modificările adaptative, asigură supravieţuirea
sistemelor vii. Învăţarea „este o activitate de restructurare a mecanismelor
psihocomportamentale în raport de nevoile de echilibrare cu ambianţa materială şi
socială, pe baza experienţei individuale şi a comunicării, îndrumării şi controlului social”
(M. Epuran, 2011: 116). Se poate spune că toate structurile de care dispune un sistem viu
la un moment dat (cunoştinţe, instrumente de operare, algoritmi etc.) şi care nu sunt
înnăscute reprezintă rezultatul învăţării. Încă de la naştere, fiinţa umană este capabilă să
înveţe. Ca sistem cibernetic de natură energetic-informaţională, omul este “programat”
din momentul naşterii pentru astfel de procesări ale informaţiei.
Din acest punct de vedere învăţarea reprezintă organizarea internă pe criterii
genetice şi particular personale a experienţei individuale, în vederea unei adaptări
superioare la mediu (Şt. Tudos, 2000). Specific uman este faptul că învăţarea poartă
pecetea culturii. Tranziţia de la palierul biologic la cel cultural, ce defineşte omul,
(operarea cu concepte, mecanismele anticipative şi prospective, reglarea acţiunii pe baza
programului mental etc), presupune realizarea triadei “concept – obiect – semn” şi
apariţia limbajului. Faptul că, la om, învăţarea este mediată verbal, determină accesul
subiectului la tezaurul cultural al umanităţii. Specific uman este, de asemenea, prezenţa
intenţiei, a scopului şi anticiparea rezultatului (ceea ce înseamnă organizare logică,
sistematizare, integrare). Învăţarea, ca activitate fundamentală umană, este controlată de

18
societate, are o suprastructură adecvată şi este orientată “în direcţia asimilării sistemelor
de cunoştinţe şi de deprinderi elaborate social-istoric şi de utilitate pe acest plan, în
vederea formării, dezvoltării şi consolidării structurilor psihice particulare (cognitive,
afective, motivaţionale, volitive ale personalităţii angajate social)” – (Şchiopu & Verza
Emil, 1997: 391).
Munca – este o activitate conştientă, organizată, specific umană, utilă, prin care
subiectul îşi asigură (într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de recunoaşterea pe
care societatea o acordă rezultatelor acestei activităţi) mijloacele necesare vieţii. Munca
stă la baza evoluţiei sociale şi a progresului economic, social şi cultural, determinând
calitatea vieţii şi bunăstarea.
În accepţiunea cea mai largă, comportamentul reprezintă ansamblul răspunsurilor
(R) adaptative, care pot fi observate (prin observaţie directă sau indirectă), pe care un
sistem le dezvoltă la stimulii din ambianță (S), precum şi ansamblul efectelor acestei
interacţiuni asupra coordonatelor de definiţie ale celor doi termeni: SR.
Orice comportament este îndreptat către adaptarea la mediul ambiant.
Parametrii de definire ai comportamentului din punct de vedere operaţional sunt
starea, transformarea şi finalitatea.
Din punct de vedere al psihologiei cibernetice, starea reprezintă mulţimea
valorilor coordonatelor fundamentale de definiţie ale sistemului la un moment dat (Golu,
M., 1975). Problematica stărilor psihice este extrem de importantă în ştiinţele despre
om, însăşi SANĂTATEA fiind definită de către Organizația Mondială a Sănătății
( 1946 ) ca fiind „o STARE pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu
doar absența bolilor sau a infirmităților”.
Fiind un paramentru principal de definire al comportamentului psihic, starea
psihică are o importanță deosebită asupra eficienței activității și asupra performanței. În
Programarea Neurolingvistică starea este definită ca fenomen holistic ce cuprinde
ansamblul minte-corp-emoții, dispoziție, condiție emoțională; suma totală a tuturor
proceselor fizice și neuropsihice experimentate de o persoană la un anumit moment dat.
Evoluția sistemului poate fi privită ca o succesiune de stări, care s-au manifestat succesiv
şi s-au “fixat” prin procesarea informaţiei formând structuri. Fiecare experiență de viață
trăită și depășită contribuie la creșterea capacității adaptative a subiectului.
Transformarea se referă la faptul că, pornind de la starea iniţială A, prin lanţuri
cauzale de tipul A  B  C  …  F , se poate ajunge la o stare finală F
Legea exclusivităţii pune în evidenţă o serie de caracteristici ale
comportamentului uman:
-Comportamentul este orientat, focalizat, sistemul psihic uman având
capacitatea de a subordona toate componentele atingerii obiectivului ales
în acel moment;
-Comportamentul este rezultatul unui proces decizional care antrenează
întregul sistem psihic uman;
-Manifestarea comportamentală este controlată prin complexe mecanisme
de activare-blocare a diverselor verigi ale acesteia (M. Golu, 2000) – de
exemplu, legea interesului - orice conduită e dictată de un interes.

19
 Finalitatea F exprimă scopul (obiectivul) comportamentului
Reglarea presupune un ansamblu de acţiuni exercitate:
-de către un subsitem (SBMR) faţă de alt subsitem (SBOR) - în cadrul aceluiaşi sistem;
-sau de către un sistem (FR) faţă de alt sistem (OR) sau faţă de o variabilă de definiţie a
mediului ambiant (VOR)
acţiuni îndreptate în scopul menţinerii sau al aducerii acestor „obiecte” ale reglării la
anumite valori „convenabile” sau „optime” (M. Golu, 1975: 47).
Comportamentele pot fi, în funcţie de prezenţa sau nu a verigii efectorii:
 exteriorizate sau deschise – răspunsuri ale organismului ca întreg (şi care pot fi
observate direct şi măsurate). Acestea, la rândul lor, pot fi:
 Operante – voluntare şi intenţionate;
 Respondente – involuntare şi neintentionate.
 interiorizate sau închise – comportamente care nu pot fi obervate şi măsurate direct
(pentru că se manifestă doar in planul intern), însă pot fi observate şi măsurate indirect.
Analiza funcţională a comportamentului urmăreşte cunoaşterea şi explicarea acestuia.
Explicarea unui comportament (apud M. Miclea), constă în a preciza „relaţiile
funcţionale dintre variaţia comportamentului respectiv şi alţi factori care produc variaţia.
analiza funcţională a comportamentului ”.
Analiza funcţională a unui comportament este o modalitate de colectare şi testare de
informaţii, pe baza cărora poate fi descris sistemul motivaţional care stă la baza acestuia
şi funcţiile pe care le îndeplineşte acel comportament. Analiza funcţională presupune
stabilirea antecedentelor (a complexului de factori care determină un comportament) şi a
consecinţelor acelui comportament.
Operaţionalizarea comportamentului se referă la:
-identificarea cu corectitudine un anumit comportament;
-specificarea, denumirea şi descrierea sa generală; informaţiile pe care le culegem
despre un comportament sau o grupare de comportamente ne dau posibilitatea unui
diagnostic, adică a integrării lor într-o categorie nosologică;
-descompunerea sa în elemente specifice, măsurabile, identificabile.
Analiza situaţiei
Dacă un anumit comportament apare într-o anumită situaţie, înseamnă că există un
complex de factori în situaţia respectivă, care favorizează acel comportament. Astfel,
prin intermediul analizei funcţionale putem să răspundem la întrebări precum: „În ce
condiţii există o probabilitate mai mare de apariţie a unui comportament?”, „Care sunt
circumstanţele care favorizează apariţia unui anumit comportament?”
Sau: „În ce condiţii este cel mai puţin probabil să apară un anumit comportament?”,
respectiv: „Care sunt circumstanţele care inhibă apariţia unui anumit comportament?”
Conform M. Miclea, câteva elemente ale unei situaţii prezintă o valoare
informaţională mai ridicată:
Antecedentele – se referă la complexul de factori şi situaţiile care preced producerea
comportamentului.
(„Unde, când, în ce context/condiţii s-a aflat subiectul înainte de a emite comportamentul
respectiv?”. Antecedentele ne oferă deci informaţii, in legătură cu „Unde, când, în ce

i
Epuran Mihai, Horn Egon (1985) Mecanisme de influențare a comportamentului în fotbal.
București: Sport-Turism.

20
context/condiţii este probabil să apară, sau, dimpotrivă, să nu apară un anumit
comportament)
Elementele biografice – uneori sunt factori proximali, alteori distali, ar putea influenţa
manifestările comportamentale. Aici intră informaţii despre istoria personală, de
exemplu, date referitoare la debutul problemei, despre recurenţa unor episoade, despre
experienţele relevante – în raport cu problema în cauză – pe care le-a trăit persoana
respectivă.
Mediul socio-cultural şi fizic
(vezi Metoda ABC – activitate seminar) Vezi fişierul
Caracteristicile observabile şi măsurabile ale comportamentului sunt:
frecvența - de câte ori a apărut un anumit comportament în unitatea de timp;
durata - intervalul de timp cuprins între momentul iniţierii comportamentului şi cel al
încetării acestuia;
intensitatea - forţa, „magnitudinea”, amplitudinea (apud M Miclea), cu care se
manifestă un anumit comportament;
latența - timpul scurs între apariţia unui stimul (sau situaţia sau contextul care induce un
anumit comportament) şi apariţia comportamentului.
În concepţia lui Mih Viorel (2010), o tehnică de modificare a comportamentului
este eficientă dacă:
- este utilă în profilaxie;
- reduce incidenţa comportamentelor indezirabile;
- dezvoltă comportamente adaptative (dezirabile) alternative.

Concepte şi termeni de reţinut: proces adaptativ, joc, învăţare, muncă, stare,

transformare, finalitate, operaţionalizarea comportamentului.

 Un proces adaptativ este acel proces prin care sistemul îşi optimizează
funcţionarea în raport cu mediul, indiferent de nivelul sistemic la care se realizează.
 Organismul bine adaptat se caracterizează printr-o stare generală de bine, de
sănătate şi confort total (fizic, mental şi social), de aceea se şi consideră capacitatea
de adaptare ca fiind expresie a inteligenţei.
 Jocul - este dat de un ansamblu de conduite, fără finalitate utilă, căruia subiectul i
se dedică din plăcere; jocul este specific copilului, dar care însoţeşte întreaga evoluţie
a omului (chiar dacă forma de manifestare şi caracteristicile acestuia se schimbă în
ontogeneză), având funcţie generativă la vârstele de creştere şi regenerativă la adulţi
şi senescenţi. Este o activitate naturală, spontană (răspunzând unor trebuinţe de bază
ale omului), liberă, fără constrângeri, ce angajează întreaga fiinţă umană şi aduce
beneficii prin ea însăşi; este recreativă şi compensatorie (M. Epuran, 1976).
 Învăţarea, acumularea de experienţă (nouă) socială şi individuală (apud Şchiopu
& Verza, 1997), formarea de structuri psihice, reprezintă una dintre formele
fundamentale de activitate umană care, alături de modificările adaptative, asigură
supravieţuirea sistemelor vii. Învăţarea „este o activitate de restructurare a
mecanismelor psihocomportamentale în raport de nevoile de echilibrare cu ambianţa

21
 materială şi socială, pe baza experienţei individuale şi a comunicării, îndrumării şi
controlului social” (M. Epuran, 2011: 116).
 Munca – este o activitate conştientă, organizată, specific umană, utilă, prin care
subiectul îşi asigură (într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de
recunoaşterea pe care societatea o acordă rezultatelor acestei activităţi) mijloacele
necesare vieţii. Munca stă la baza evoluţiei sociale şi a progresului economic, social
şi cultural, determinând calitatea vieţii şi bunăstarea.
 În Programarea Neurolingvistică starea este definită ca fenomen holistic ce
cuprinde ansamblul minte-corp-emoții, dispoziție, condiție emoțională; suma totală a
tuturor proceselor fizice și neuropsihice experimentate de o persoană la un anumit
moment dat. Evoluția sistemului poate fi privită ca o succesiune de stări, care s-au
manifestat succesiv şi s-au “fixat” prin procesarea informaţiei formând structuri.
Fiecare experiență de viață trăită și depășită contribuie la creșterea capacității
adaptative a subiectului.
 În accepţiunea cea mai largă, comportamentul reprezintă ansamblul răspunsurilor
(R) adaptative, care pot fi observate (prin observaţie directă sau indirectă), pe care un
sistem le dezvoltă la stimulii din ambianță (S), precum şi ansamblul efectelor acestei
interacţiuni asupra coordonatelor de definiţie ale celor doi termeni: SR.
 Transformarea presupune că pornind de la starea iniţială A, prin lanţuri
cauzale de tipul A  B  C  …  F , se poate ajunge la o stare finală F, atât prin
fixarea de invarianţi (fenomene ce prezintă un caracter durabil în timp), precum şi
prin reglaje prospective.
 Finalitatea F exprimă scopul (obiectivul) comportamentului
 Reglarea presupune un ansamblu de acţiuni exercitate:
-de către un subsitem (SBMR) faţă de alt subsitem (SBOR) - în cadrul
aceluiaşi sistem;
-sau de către un sistem (FR) faţă de alt sistem (OR) sau faţă de o variabilă
de definiţie a mediului ambiant (VOR) .
 Legea exclusivităţii pune în evidenţă o serie de caracteristici ale
comportamentului uman:
o Comportamentul este orientat, focalizat, sistemul psihic uman având
capacitatea de a subordona toate componentele atingerii obiectivului ales
în acel moment;
o Comportamentul este rezultatul unui proces decizional care antrenează
întregul sistem psihic uman;
o Manifestarea comportamentală este controlată prin complexe mecanisme
de activare-blocare a diverselor verigi ale acesteia (M. Golu, 2000) – de
exemplu, legea interesului- orice conduita e dictata de un interes.
Comportamentele pot fi, în funcţie de prezenţa sau nu a verigii efectorii:
 exteriorizate sau deschise – răspunsuri ale organismului ca întreg (şi care pot fi
observate direct şi măsurate). Acestea, la rândul lor, pot fi:
 Operante - voluntare şi intenţionate;
 Respondente – involuntare şi neintenţionate.

22
 interiorizate sau închise – comportamente care nu pot fi obervate şi măsurate direct
(pentru că se manifestă doar in planul intern), însă pot fi observate şi măsurate indirect.
 Explicarea unui comportament (consideră Mircea Miclea în lucrarea: „Modificări
congitiv-comportamentale – Note de curs), constă în a preciza „relaţiile funcţionale
dintre variaţia comportamentului respectiv şi alţi factori care produc variaţia”.
 Analiza funcţională a unui comportament este o modalitate de colectare şi testare
de informaţii, pe baza cărora poate fi descris sistemul motivaţional care stă la baza
acestuia şi funcţiile pe care le îndeplineşte acel comportament. Analiza funcţională
presupune stabilirea antecedentelor (a complexului de factori care determină un
comportament) şi a consecinţelor acelui comportament.
 Operaţionalizarea comportamentului se referă la:
-identificarea cu corectitudine un anumit comportament;
-specificarea, denumirea şi descrierea sa generală; informaţiile pe care
le culegem despre un comportament sau o grupare de comportamente ne
dau posibilitatea unui diagnostic, adică a integrării lor într-o categorie
nosologică;
-descompunerea sa în elemente specifice, măsurabile, identificabile.
 Analiza situaţiei - „În ce condiţii este cel mai puţin probabil să apară un
anumit comportament?” respectiv: „Care sunt circumstanţele care inhibă apariţia unui
anumit comportament?”
Conform M. Miclea, câteva elemente ale unei situaţii prezintă o valoare
informaţională mai ridicată:
o Antecedentele – se referă la complexul de factori şi situaţiile care preced
producerea comportamentului.
o Elementele biografice – care uneori sunt factori proximali, alteori distali,
care ar putea influenţa manifestările comportamentale. Aici intră
informaţii despre istoria personală de exemplu, date referitoare la debutul
problemei, despre recurenţa unor episoade, despre experienţele relevante –
în raport cu problema în cauză – pe care le-a trăit persoana respectivă.
o Mediul socio-cultural şi fizic
o (vezi Metoda ABC – activitate seminar)
 Caracteristicile observabile şi măsurabile ale comportamentului sunt:
o frecvența - de câte ori a apărut un anumit comportament în unitatea de
timp;
o durata - intervalul de timp cuprins între momentul iniţierii
comportamentului şi cel al încetării acestuia;
o intensitatea - forţa, „magnitudinea”, amplitudinea (apud M Miclea), cu
care se manifestă un anumit comportament;
o latența -timpul scurs între apariţia unui stimul (sau situaţia sau contextul
care induce un anumit comportament) şi apariţia comportamentului.
 Comportamentul dezadaptativ sau disruptiv reprezintă răspunsul indezirabil al
copilului la diferite contexte educaţionale. Un comportament dezadaptativ se
caracterizează prin faptul că încalcă normele sociale specifice comunităţii în care
trăieşte copilul, îi deranjează pe cei din jur (Zarkowska şi Clements, 1996), are un efect

23
 negativ asupra mediului în care trăieşte copilului dar şi asupra dezvoltării armonioase a
personalităţii copilului, reduce oportunităţile copilului de dezvoltare personală.
 În concepţia lui Mih Viorel (2010), o tehnică de modificare a
comportamentului este eficientă dacă:
- este utilă în profilaxie;
- reduce incidenţa comportamentelor indezirabile;
- dezvoltă comportamente adaptative (dezirabile) alternative.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Argumentaţi afirmaţia conform căreia organismul bine adaptat se caracterizează

printr-o stare generală de bine, de sănătate şi confort total (fizic, mintal şi social).
2. Caracterizaţi activitatea umană – ca sistem organizat ierarhic.
3. Caracterizaţi jocul, învăţarea şi munca – ca activităţi umane fundamentale.
4. Definiţi comportamentul.
5. Explicaţi comportamentul pornind de la parametrii de definire din punct de vedere
operaţional: starea, trasnformare şi finalitatea.
6. Explicaţi în ce constă reglarea şi autoreglarea comportamentului.
7. Explicaţi în ce constă analiza funcţională a comportamentului.
8. Prin ce se caracterizează comportamentul dezadaptativ.
9. Completaţi CHESTIONARUL DE PREFERIŢE ACŢIONALE (ROCO,M.,
DUPĂ D.CHALVIN ŞI N.HERRMANN) şi realizaţi caracterizarea pentru propria
persoană.

Chestionar de preferinţe acţionale (ROCO,M., DUPĂ D.CHALVIN ŞI

8
N.HERRMANN)
Instructaj: Prezentăm, mai jos, o listă cu diferite moduri de a gândi sau de a acţiona. Fiecare dintre
întrebările chestionarului de mai jos se referă la aceste moduri. Vă rugăm să citiţi cu atenţie fiecare
dintre cele 72 de întrebări ale chestionarului şi să arătaţi în ce măsură modurile respective de a gândi şi
de a acţiona vă caracterizează. Există cinci varianate de răspuns, notate cu 1, 2, 3, 4, 5, având
următoarea semnificaţie: 1 – foarte puţin; 2 – puţin; 3 – moderat; 4 – mult; 5 – foarte mult.
Dumneavoastră veţi alege una dintre cele cinci variante de răspuns, care corespunde cel mai bine
modului propriu de a gândi sau acţiona. Nu există răspunsuri bune sau rele, ci numai răspunsuri sincere
sau nesincere.

A
8
Roco Mihaela (2001) Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Polirom.

24
1. Sunteţi înclinat să consideraţi lucrurile sau ideile prin componentele lor, deci analitic mai curând
decât global, luate ca întreguri (ansambluri)? ____
2. Când stabiliţi planul unei excursii (călătorii), vă gândiţi la cele mai mici amănunte? ____
3. Sunteţi genul de om care gândeşte astfel: „Ştiu la ce să mă aştept datorită lucrurilor care mi s-au
întâmplat până acum”? ____
4. Percepeţi, înţelegeţi şi manipulaţi cu uşurinţă cifrele? Aveţi îndemânare în operarea cu cifre sau
calcule? ____
5. Manifestaţi interes pentru relaţiile numerice, pentru măsurarea cantităţilor, dimensiunilor,
proporţiilor? ____
6. Vă exprimaţi bine în scris? Preferaţi să vă manifestaţi mai mult în scris decât oral? ____
7. Vedeţi lucrurile succesive, unele în continuarea altora, în şiruri sau serii? ____
8. Aveţi capacitatea de a înţelege şi utiliza cunoştinţele teoretice sau pe cele tehnice? ____
9. Vă exprimaţi clar şi eficient prin cuvinte? Aveţi aptitudini pentru exprimarea orală? ____
10. În rezolvarea problemelor procedaţi metodic, din etapă în etapă? ____
11. Sunteţi înclinat să verificaţi ideile, soluţiile? ____
12. Sunteţi competent în manipularea datelor cantitative referitoare la costuri, buget, investiţii? ____
13. Pentru realizarea oricărui lucru sau acţiuni, simţiţi nevoia unor instrucţiuni cât mai precise şi mai
complete? ____
14. Când vă exprimaţi opiniile, simţiţi nevoia să le argumentaţi? ____
15. În alegerile pe care le faceţi vă bazaţi pe raţiune, prin opoziţie cu afectivitatea? ____
16. Când aveţi de făcut un lucru important, repetaţi de mai multe ori modul în care veţi proceda? ____
17. În şcoală v-a plăcut algebra? ____
18. Atunci când vă referiţi la un lucru văzut sau citit, aveţi tendinţa să o faceţi cât mai exact posibil? Nu
omiteţi şi nu adăugaţi nimic, respectând întru totul ordinea în care s-au produs evenimentele? ____
B
19. În ce măsură folosiţi capacitatea dumneavoastră de a concepe idei şi de a dezvolta concepte
generale, plecând de la cazuri particulare? ____
20. Sunteţi apreciat ca un om care vede lucrurile din unghiuri noi, le recunoaşte într-un mod imaginativ,
cu multe idei noi? ____
21. Aveţi tendinţa de a reuni elemente, idei noi într-un tot relativ nou (de a sintetiza)? ____
22. Sunteţi un om care vede lucrurile, ideile, faptele, într-o manieră globală; care înţelege uşor
ansamblul fără să-l reducă la elementele lui? ____
23. Sunteţi predispus de a face combinaţii noi, de a stabili noi asociaţii sau de a găsi soluţii noi? Aveţi
uşurinţă în a elabora imaginile unor obiecte pe care nu le-aţi văzut direct sau ale unor lucruri care nici
nu există în realitate? ____
24. Sunteţi considerat ca fiind înclinat spre operarea de schimbări? Vă place să vă străduiți să
introduceţi metode noi, strategii noi, produse sau aparate noi? ____
25. În ce măsură reuşiţi să combinaţi părţi ale lucrurilor, elemente ale ideilor sau ale situaţiilor în
ansambluri armonioase şi coerente? ____
26. Cunoaşteţi unele lucruri, fenomene fără să apelaţi la raţionamente; nu aveţi nevoie de evidenţe sau
dovezi pentru a înţelege imediat (dintr-o dată) un lucru? ____
27. Sunteţi considerat un om original, care are idei inedite, personale, cu totul diferite de cele cunoscute
şi recunoscute? ____
28. Reuşiţi să vă ocupaţi de două lucruri, de două acţiuni în acelaşi timp, indiferent dacă sunt diferite
(vizuale, verbale, muzicale)? ____
29. Surprindeţi cu uşurinţă relaţiile dintre obiecte în spaţiu, vedeţi cum formează ele un ansamblu, le
puteţi manipula, asambla? Aveţi o bună vedere spaţială? ____
30. Vă place sau sunteţi dotat în domeniile: pictură, desen, sculptură, muzică? ____
31. În exprimarea gândurilor folosiţi comparaţii, analogii, metafore? ____
32. Vă angajaţi în acţiuni care implică risc? ____
33. În şcoală v-a placut geometria? ____
34. Când ascultaţi sau vedeţi idei diferite sau lucruri diferite sunteţi înclinat să stabiliţi convergenţe, să
determinaţi ce au ele în comun? ____
35. Vi se întâmplă să visaţi cu ochii deschişi? ____
36. Pentru a înţelege o problemă, căutaţi să vizualizaţi elementele ei, înlocuiţi cuvintele prin imagini?
____

25
 C
37. Aveţi preferinţe pentru ceea ce este tradiţional, adică pentru metode, căi a căror eficienţă a fost
dovedită? ____
38. Vă obligaţi la stăpânire de sine, la controlul emoţiilor şi al reacţiilor comportamentale? ____
39. Judecaţi atent valoarea sau fezabilitatea unui lucru, analizaţi defectele? ____
40. Sunteţi mai atent la propriile idei, reacţii, decât la cele aparţinând lumii exterioare dvs.? ____
41. Acordaţi atenţie şi importanţă detaliilor? ____
42. Aranjaţi, ordonaţi, îmbinaţi lucruri, fapte, idei, persoane în asociaţii curente? ____
43. Vă atrag lucrurile, situaţiile care inspiră siguranţă? ____
44. Vă interesază mai mult “cum” decât “de ce” trebuie făcut un lucru? ____
45. Vă caracterizează spiritul de contradicţie? Vi se întâmplă să aveţi păreri, idei opuse celor pe care le
auziţi sau citiţi? ____
46. Sunteţi preocupat să vă realizaţi cât mai repede proiectele? ____
47. Sunteţi de părere că orice instrucţiuni, orice regulă trebuie respectată ad litteram? ____
48. Vedeţi mai curând deosebirile decât asemănările dintre diverse lucruri, fapte, idei? ____
49. În cele mai multe situaţii daţi dovadă de fermitate, de hotărâre? ____
50. Sunteţi considerat un bun orator, care stăpâneşte arta vorbirii? ____
51. În orice faceţi, simţiţi nevoia să planificaţi totul până în cele mai mici amănunte? ____
52. Sunteţi un om ordonat? ____
53. Reuşiţi să vă impuneţi unui grup prin ideile şi opiniile dvs.? ____
54. Sunteţi realist? ____
D
55. Înţelegeţi şi împărtăşiţi sentimentele, reacţiile, suferinţele altora; reuşiţi să exprimaţi acest lucru?
____
56. Sunteţi predispus la emoţii puternice pe care le exprimaţi prin comportament? ____
57. Vă interesează lumea exterioară mai mult decât propria persoană? Vă exprimaţi rapid şi uşor ideile,
sentimentele faţă de alţii? ____
58. Utilizaţi obiecte, figuri, desene, imagini pentru a prezenta idei şi fapte logice? ____
59. Vă interesează mai mult ceea ce priveşte spiritul, ceea ce este imaterial decât ceea ce este material?
____
60. Vă place mai mult să daţi viaţă (aplicaţi) proiectele dvs. decât să le concepeţi? ____
61. Aveţi capacitatea de a-i convinge pe ceilalţi? ____
62. În relaţiile cu semenii dvs. manifestaţi afecţiune? ____
63. Dacă în realizarea unui lucru sunt multe incertitudini, semne de întrebare, porniţi la drum? ____
64. Sunteţi meloman, vă place să ascultaţi sau să interpretaţi lucrări muzicale? ____
65. Vă atrag lucrurile noi, experienţele noi? ____
66. Vă place să daţi sfaturi altora? ____
67. Sunteţi sociabil, stabiliţi cu uşurinţă relaţii cu cei care vă înconjoară? ____
68. Reuşiţi să explicaţi altora concepte, metode, idei astfel încât să le poată înţelege şi folosi?
69. Manifestaţi încredere în alţii? ____
70. Vi s-a întâmplat ca, privind pentru prima dată locuri, situaţii, lucruri, să aveţi impresia că le-aţi mai
văzut altă dată? ____
71. Vă place să vă comportaţi cât mai firesc, cât mai natural şi să nu fiţi nevoiţi a vă controla cuvintele
şi reacţiile? ____
72. Cuvintele sau comportamentul neadecvat al semenilor dvs. vă afectează puternic şi pentru mult
timp? ____

Cunoscând valorile pentru cele patru sectoare cerebrale (A – cortical stâng; B – cortical drept;
C – limbic stâng; D – limbic drept), putem determina atât dominanţa de stânga sau de dreapta, cât şi
relaţia dintre raţionalitate şi emoţionalitate, după cum urmează:
(Co S) + (Li S) : 2 = Mod stâng de operare al creierului
(Co D) + (Li D) : 2 = Mod drept de operare al creierului
(Co S) + (Co D) : 2 = Raţionalitate
(Li S) + (Li D) : 2 = Emoţionalitate

26
 Completaţi schema următoare cu procentele obţinute în urma aplicării chestionarului.

Tab 3.1. Comunicarea cu sportivii/ elevii în funcţie de modalitatea de operare a creierului

Mod stâng de operare al creierului Mod drept de operare al creierului (cortical

(cortical stâng şi limbic stâng)
Persoana preferă ca acţiunile, ideile, faptele să
fie prezentate făcându-se apel la raţionamentul
logic, precis; preferă deducţia logică (de la
general la particular), prezentarea materialului
pe paragrafe, capitole, cu multe scheme;
Persoana are nevoie de soluţii practice, de un
plan detaliat, cu termene fixe; este important ca
specialistul să fie metodic, organizat, altfel
jucătorul intră uşor în stare de teamă;
drept şi limbic drept)
cuvintele îl plictisesc repede, preferă un desen bun,
preferă ca specialistul să vizualizeze totul în
prezentare (scheme, grafice); nu îi plac detaliile
(înţelege global lucrurile); orice idee nouă, în
prezentarea informaţiilor, este apreciată;
pentru a fi eficient, ambianţa în care se desfăşoară
comunicarea este foarte importantă (trebuie să
existe o ambianţă caldă, pozitivă); totodată,
specialistul îşi poate manifesta entuziasmul,
valorile şi credinţele sale;

27
 Mod stâng de operare al creierului
(cortical stâng şi limbic stâng)
persoana apreciază cuvântul, îi place să discute,
are nevoie de fapte, cifre; vrea să îşi evalueze
nivelul la care a ajuns în pregătire (doreşte să
ţină evidenţa în ceea ce priveşte evoluţia sa
personală);
Persoana preferă instruirea programată, iar
pentru a dobândi abilităţi practice este important
să cunoască procesualitatea perioadei de
învăţare; agreează studiul de caz.
Mod drept de operare al creierului (cortical
drept şi limbic drept)
persoana învaţă prin descoperire personală
(favorizează experimentarea în raport cu teoria); nu
îi place să urmeze forţat un anumit grafic al vieţii
şi al muncii, vrea să exploreze noi abordări;
reuşita învăţării depinde de ambianţă – absenţa
conflictelor este de preferat; cunoştinţele sunt
dobândite atunci când sunt împărtăşite celorlalţi (îi
plac interacţiunile sociale); agreează jocul de rol.

Teste de evaluare/autoevaluare

Completaţi cât mai rapid afirmaţiile şi schemele de mai jos:

J. Piaget, în lucrarea “………….. …………….” consideră că “adaptarea mentală
cea mai înaintată, instrumentul indispensabil al schimburilor dintre subiect şi univers,
atunci când circuitele lor depăşesc contactele imediate şi momentane, pentru a atinge
relaţii cuprinzătoare şi stabile” este ……………...
El explică evoluţia inteligenţei şi dezvoltarea cognitivă, în general, prin formarea
de …………, care se elaborează ca urmare a necesităţii …………. la condiţiile mereu
variabile ale mediului.
Adaptarea se realizează prin interacţiunea dinamică a două procese majore:
………… şi ………………...
Orice comportament este îndreptat către …………….. la mediul ambiant

Reglarea se poate realiza:

A) în cadrul aceluiaşi sistem S între:

În acest caz, pentru sistem este vorba de autoreglare.

B) Între diferite sisteme FR  OR:

C) Între sistem şi o variabilă de definiţie a mediului ambiant

28
 Reglarea presupune un ansamblu de acţiuni exercitate:

-de către un subsitem …….. faţă de alt în scopul menţinerii sau al

subsitem …… - în cadrul aceluiaşi sistem; aducerii acestor „obiecte” ale
-sau de către un sistem ….. faţă de alt reglării la anumite valori
sistem ……. sau faţă de o variabilă de „convenabile” sau „optime”
definiţie a mediului ambiant ……. (M. Golu, 1975: 47).

Reglarea și autoreglarea comportamentului presupun acțiunea sinergică a tuturor

componentelor sistemului psihic uman.
Autorelgarea presupune modificări adaptative ale comportamentului şi conduitei
prin prelucrarea ……….. (realizate sau doar anticipate) pe care le produc reacţiile
sistemului, presupune ………….. . Deci, condiţia principală a autoreglarii
este……………………..

Conform M. Miclea, câteva elemente ale unei situaţii prezintă o valoare

informaţională mai ridicată:
1. ………………………… – se referă la complexul de factori şi situaţiile care preced
producerea comportamentului.
2. ………………….. …………………… care uneori sunt factori proximali, alteori
distali, care ar putea influenţa manifestările comportamentale. Aici intră informaţii
despre istoria personală de exemplu, date referitoare la debutul problemei, despre
recurenţa unor episoade, despre experienţele relevante – în raport cu problema în
cauză – pe care le-a trăit persoana respectivă.
3. ……………………………………………………………………….

3. 5. Bibliografie

● DRAGNEA Adrian, BOTA Aura. (1999). Teoria activităţilor motrice.

Bucureşti: EDP.
● EPURAN Mihai (2011). Motricitate şi psihism în activităţile corporale - vol.
1. Bucureşti: FEST.
● EPURAN Mihai, HORN Egon (1985) Mecanisme de influențare a
comportamentului în fotbal. București: Sport-Turism.
● GORGOS Constantin, (1987). Dicţionar enciclopedic de psihiatrie. Bucureşti:
Editura Medicală.
● MICLEA Mircea, Modificări cognitiv-comportamentale- Note de curs. Cluj-
Napoca, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Facultatea de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei.
● MIH Viorel (2010). Psihologie educaţională (vol I, II). Cluj-Napoca: ASCR.
● POPESCU NEVEANU Paul, (1978). Dicţionar de psihologie. Bucureşti:
Albatros.
● ROCO Mihaela (2001) Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Polirom

29
● ȘCHIOPU Ursula (coord.). (1997). Dicționar de psihologie. Bucureşti: Babel.

Pagini WEB
http://lmg.ttv.ubbcluj.ro/cursuri/lectie/disciplina-6-tehnici-de-modificare-
comportamentala-2/

30