RAIUL COPIILOR „Lăsaţi copiii să vină la Mine!

”
SERIE NOUĂ. ANUL VIII. NR. 17 EXEMPLAR GRATUIT. PENTRU SUSŢINEREA ACESTEI REVISTE
MAI 2024 DONAŢIILE SUNT BINEVENITE. DONAŢIA RECOMANDATĂ: 1 LEU.

Lumina Domnului Înviat să vă umple de har, de bucurie, speranță

și senin. La multe primăveri frumoase în strălucirea Învierii!
Sărbători cu oameni fericiți și binecuvântați, cu copilași
veseli și îmbujorați, bucurie și sănătate!

Memoria
Scrisoarea
episcopului
Pastorală a
Marton Aron,
PS Claudiu
omagiată la Cluj
pag. 4-5
pag. 10-11

Cine este noul

Paginile
Nunțiu Apostolic
copiilor
în România?
pag. 13-15
pag. 12
 CĂRȚILE LUNII

RECENZIE A JOCULUI WEBKINZ CLASSIC

de Beatrice Fărcaș, 10 ani
Webkinz classic este un joc
interactiv prin care poți învăța limba
mult iubită de toți, engleza. În acest
joc poți să îți hrănești animalul, să îi
faci o baie și să îl speli pe dinți etc.
La început, trebuie să îți faci un cont
cu nume de utilizator și parolă, dar nu
uita parola sau îți vei pierde pe veci
contul.
După ce îți faci un cont, alegi un
animăluț dintr-o gamă de mai multe
animăluțe cum ar fi și o pisică, un
elefant, un cățel etc. În acest joc poți
merge cu animalul tău la școală sau
să mergi la magazinul de curiozități
după diamante, poți merge la
magazin ca să cumperi mâncare,
mobilă, podele, tapet. Sau dacă vrei
haine și accesorii, mergi la outlet-ul la shopping spree, tot la sala de jocuri, acolo dai cu zarul
din joc. de trei ori, iar dacă ai ajuns la final poți câștiga un premiu.
Poți merge la sala de jocuri, unde te poți juca Poți să îți mărești familia de animăluțe prin a cumpăra
Jummberry Fields, unde poți câștiga un premiu sau mergi coduri de adopție. Cu bani adevărați…

Revista Raiul Copiilor – serie nouă este o publicaţie a Parohiei Române Unite cu Roma,
Greco‑Catolică, Andrei Mureşanu din Cluj‑Napoca
Îndrumător spiritual: pr. Mircea Marţian
Editor coordonator: Bianca Pădurean
Redactor: Claudiu Pădurean
Redactori juniori: Emanuel Acampora-Crăiuț, Beatrice Fărcaș, Mark Emil Sohorca,
Antonia Bălan, Iulia Micle, Andrei Victor Neag, Alexandra Târca
Revistă realizată cu sprijinul ClujToday.ro
Tehnoredactor: Ioachim Gherman
ISSN (print) 2559 ‑ 0669; ISSN (on‑line) 2559 ‑ 1517; ISSN‑L (print și on‑line) 2559 ‑ 0669
www.parohiaandreimuresanu.ro

2 RAIUL COPIILOR
 EDITORIAL
CRISTOS A ÎNVIAT!
- Prin rugăciune spre înviere -
Cu inima plină de bucurie și emoție, celebrăm
sărbătoarea cea mare a Paștelui, un moment de înălțare
spirituală și de reînnoire a credinței noastre. După un
parcurs de rugăciune și post ajungem la momentele
culminante care ne amintesc împlinirea planului de
mântuire și răscumpărare al lui Dumnezeu Tatăl. Toate
aceste momente sunt marcate de o trăire mai profundă a
rugăciunii în familia Bisericii. Este un timp propice pentru
un dialog mai profund cu Dumnezeu și o (re)intrare în
comuniune cu fiecare dintre frații noștri, mai ales cu cei
mai mici.
Lex orandi, lex credendi, lex
vivendi - ceea ce ne rugăm, aceea
credem și astfel și trăim - faimoasa
maximă din primele secole ale
creștinismului rămâne valabilă și
astăzi. Credem că Isus Cristos, Fiul
lui Dumnezeu, om și Dumnezeu
adevărat, cel care a luat chip de
rob, s-a smerit pe sine, până la
moartea pe cruce. Credem că El,
pe când noi încă eram dușmani,
s-a jerfit pentru noi și a înviat
pentru ca noi toți să ne ridicăm.
El ni-l arată pe Tatăl iubitor și ne
promite venirea Mângâietorului.
Acestui Dumnezeu ne rugăm și
în El credem iar viața noastră se
schimbă radical.
Astfel, prin rugăciunea atât
de intensă în familia Bisericii,
în Săptămâna Mare, cu credință în Dumnezeu-Iubire,
mergem spre Înviere schimbați, lăsând omul cel vechi și
imitând tot mai mult pe noul Adam. În grădina Ghetsimani,
Isus s-a rugat cu o inimă plină de încredere și supunere
în fața planului lui Dumnezeu. În drumul spre Golgota și
pe cruce, El se roagă Tatălui pentru cei ce-L răstigneau.
Astăzi, rugăciunea continuă să ne îndrume către Înviere,
să ne ofere putere și speranță în fața provocărilor și
incertitudinilor vieții noastre. Este o modalitate prin care
putem experimenta prezența lui Dumnezeu în viața
noastră și să ne umplem inimile cu lumina și iubirea Sa
nesfârșită.
Chiar dacă uneori ne simțim copleșiți de teamă sau
îndoieli, suntem încurajați de cuvintele Mântuitorului: „Nu
vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei” (Mt. 28,10). Prin
aceste cuvinte suntem chemați să fim mărturisitori ai
credinței noastre și să vestim lumina și speranța Învierii
în mijlocul întunericului și necazului. Chiar dacă ne simțim
neputincioși sau nesiguri, să ne amintim că puterea lui
Dumnezeu lucrează prin noi și că suntem încurajați să
mergem înainte fără frică.
RAIUL COPIILOR
Învierea lui Cristos este speranța noastră!, spune
Sfântul Augustin. Aceasta este ceea ce Biserica proclamă
cu bucurie. Fideli cuvintelor Domnului să mergem și
noi, ucenicii de astăzi, să-L vestim pe Cristos cel înviat.
Învierea Domnului nu este o teorie, ci o realitate istorică
revelată de Isus Cristos prin „Paștele”, adică „trecerea” lui,
care ne-a deschis calea către Cer. Prin învierea Lui noi
toți suntem chemați să aflăm viață, viața veșnică. Nu mai
există frică de moarte. Domnul a biruit pentru ca și noi să
biruim, trăind în lumina Spiritului Sfânt.
Cum vestim noi, fraților, astăzi?
Suntem chemați să arătăm iubire
unii față de alții, asemenea primilor
creștini care au trăit iubirea unii
față de alții într-un mod atât de
puternic încât au devenit lumină și
speranță în lumea lor. Cum putem
face acest lucru? Prin gesturi
simple de iubire și bunătate, prin
grija și atenția față de cei din jurul
nostru. Atunci când împărtășim un
zâmbet, un cuvânt de încurajare
sau o mână întinsă spre cei în
nevoie, vestim prezența lui Cristos
în mijlocul nostru. Să fim ca niște
raze de lumină în întunericul lumii,
aducând bucurie și speranță acolo
unde este nevoie. În felul acesta,
vom face cunoscută Învierea lui
Cristos prin fiecare faptă bună pe
care o facem și fiecare cuvânt de
iubire pe care-l rostim.
Rugăciunea devine vie atunci când trăim iubirea în
fiecare zi. Prin fiecare act de generozitate și compasiune,
noi aducem lumină și speranță în viețile celor din jurul
nostru, iar astfel Învierea lui Cristos devine o realitate vie
în mijlocul nostru. Gândindu-ne la versetul „Iată Eu cu voi
sunt în toate zilele” (Mt. 28,20), ne reamintim că Dumnezeu
nu ne abandonează niciodată și că El ne veghează și ne
îndrumă în fiecare pas al călătoriei noastre.
Așadar, dragi credincioși, să trăim această perioadă a
Paștelui cu inimi pline de recunoștință, curaj și încredere
în prezența și puterea lui Dumnezeu. Să ne rugăm, să
vestim și să trăim în lumina și iubirea Învierii lui Cristos,
aducând astfel bucurie și speranță în viețile noastre și a
celor din jurul nostru.
Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare în parte și să
vă dăruiască pacea Sa! Cristos a înviat!
Pr. Radu-Vlad Pupăză
3
 SCRISOARE PASTORALĂ
Scrisoare Pastorală la
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
2024
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări
și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor
creștinilor iubitori de Dumnezeu.
Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus
Cristos!
Iubiți credincioși,
Sărbătoarea Învierii Domnului ne conduce sufletește
la adevărul central al credinței creștine, invitându-ne să
celebrăm biruința lui Isus asupra păcatelor și asupra
morții și să ne deschidem inimile pentru a-L primi pe Cel
Înviat în viețile noastre. Noi celebrăm de aproape două
mii de ani acest eveniment unic din istoria noastră, în
care Fiul lui Dumnezeu transformă moartea într-o trecere
spre adevărata viață.
Învierea Domnului reprezintă epicentrul unei schimbări
radicale a omenirii, punctul de cotitură în care și din care
timpul este inundat de viața veșnică. Dacă până atunci
păcatul părea să stăpânească libertatea omului, iar
moartea își etala atotputernicia, condamnându-l pe om
la tăcere și la resemnare, Isus Cristos ne răscumpără din
robia păcatelor, ne dăruiește harul de a trăi în sfințenie,
ne face părtași în prezent vieții veșnice și ne călăuzește
pașii spre înviere.
Cântările liturgice de la Slujba Învierii ilustrează acest
adevăr, numind Sfintele Paști „praznic al praznicelor și
sărbătoare a sărbătorilor” și insuflându-le creștinilor o
sfântă bucurie: „Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare!
Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe
pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi, cei
ce cântăm cântare de biruință”!
Celebrarea liturgică a Învierii lui Isus înseamnă să Îl
întâlnim, să Îi îngăduim să ne lumineze, să fie Domnul
inimilor noastre și fratele nostru în încercări și suferințe.
În mod firesc, întâlnirea liturgică cu El trebuie să fie
continuată în viața zilnică, unde fiecare creștin, urmând
pilda Mariei Magdalena, este chemat să spună, prin
cuvinte și prin fapte, că L-a văzut pe Domnul (cf. In
20,18). Cu toate că mărturisim cu buzele acest mister al
mântuirii noastre și cântăm „Cristos a înviat din morți”,
adevărata provocare este aceea de a-l face prezent în
fiecare clipă din viață, pentru noi și pentru lumea în care
trăim.
Lumea în care trăim o cunoaștem destul de bine. Este
o lume a războiului din noi și dintre noi. Avem războaie
la granița țării și în alte părți ale lumii, avem războaie
în inimi. Avem războaie în familii, în cercurile noastre de
cunoscuți, în societate, între popoare și între Biserici.
Avem războaie online și acestea, chiar dacă par a fi mai
ușor de dus, fiind sub protecția anonimatului, au o reală
putere de distrugere. Această situație, în care lumea se
lasă condusă de interese meschine, de egoism și ură,
folosindu-și resursele împotriva vieții, a demnității și a
4 RAIUL COPIILOR
libertății, se află într-un contrast evident cu scopul Învierii
Domnului: „Înviind Isus din mormânt, precum mai înainte
a zis, ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă”.
Răspândirea epidemiei de violență și de nedreptate
ne pune în fața unei chestiuni esențiale: în ce fel Învierea
Domnului luminează efectiv aceste locuri întunecate
pentru noi care ne numim creștini, pentru noi care ne
considerăm poporul credincios? Totul trebuie să înceapă
de la noi și nimic nu se poate schimba cu adevărat dacă
nu suntem noi primii dispuși să ne schimbăm. Credința în
Învierea Mântuitorului ne aduce o responsabilitate care
ne privește în mod personal, o datorie pe care nu o putem
delega altcuiva și pe care trebuie să ne-o asumăm!
Anul acesta îl trăim sub semnul rugăciunii, atât în
Episcopia de Cluj-Gherla, cât și la nivelul întregii Biserici
Catolice. Motivul e unul destul de simplu: atunci când ne
rugăm creăm un canal de comunicare între noi și Cer,
pentru ca, prin rugăciune, o parte din armonia Împărăției
Cerurilor să ajungă în viața noastră și prin noi în lumea în
care trăim. În rugăciune, lumina și bucuria Învierii alungă
umbrele războiului din viața noastră și noi devenim, așa
cum spune rugăciunea Sfântului Francisc, instrumente
ale împăcării dintre oameni.
Sfântul Apostol Pavel ne invită să ne rugăm pururi
(cf. 1Tes 5,17), fiindcă fără rugăciune nu suntem capabili
de nimic. Prin noi înșine suntem asemenea unor bucăți
de metal, reci, amorfe, obscure. Atunci când lăsăm focul
rugăciunii să cuprindă viețile noastre, bucata de metal
devine incandescentă, similară cu focul de care este
cuprinsă. Dacă însă lăsăm să se stingă focul rugăciunii,
redevenim obscuri și reci.
Botezul a adus o scânteie din lumina Învierii în sufletele
noastre, dar e nevoie să întreținem zi de zi această
scânteie pentru ca ea să crească și să înflăcăreze, să
lumineze întreaga noastră viață. În felul acesta, Îl vom
întâlni pe Cristos cel Înviat, prezent în Sfânta Euharistie
și în Cuvântul Sfintei Scripturi, Îi vom simți prezența
mângâietoare când vom fi asaltați de încercări și vom
deveni mesageri ai luminii și milostivirii lui Dumnezeu
pentru toți cei aflați în dificultate, pentru cei suferinzi sau
marginalizați de societate.
Iubiți frați și surori în Cristos,
Se împlinesc cinci ani de la momentul beatificării
Episcopilor noștri martiri. Pe Câmpia Libertății din Blaj,
glasul Preafericitului Părinte Lucian răsuna puternic și
plin de emoție, cerând Sfântului Părinte Papa Francisc,
în numele întregii Biserici Române Unite, să-i proclame
Fericiți pe cei șapte Episcopi care și-au dat viața pentru
Cristos și pentru comuniunea cu Biserica Lui. Sunetul
solemn al clopotelor Catedralei Arhiepiscopale Majore
însoțea încuviințarea Urmașului lui Petru. Pentru noi,
acel moment a fost un moment de vindecare, un moment
 SCRISOARE PASTORALĂ
în care umbra lui Petru, care vindeca pe căile Galileii în
primii ani după Înviere, a ajuns și la noi. A fost momentul
unui nou început, un moment de har în care privirea
noastră, năucită de rănile persecuției, a primit vigoare
și strălucire. Glasul lui Petru, care răsuna în Lida (cf.
Fap 9,32-41), a ajuns până la noi, vuind de pe buzele
urmașului său, în Mica Romă, pentru Biserica noastră:
„Fiică, scoală-te!”, iar noi am început să cântăm cu
psalmistul: „Nu voi muri, ci voi fi viu și voi spune lucrurile
Domnului” (Ps 117,17).
Momentul acela a fost plin de har, deoarece, prin
Episcopii noștri martiri, noi am învățat că adevărata
și singura cale de a câștiga un război este aceea de
a-l opri în sufletul nostru, de a nu-l lăsa să treacă mai
departe, de a ne lăsa răstigniți pentru a câștiga. Cu cât
a fost mai intensă persecuția, cu atât mai puternică le-a
fost în suflete flacăra credinței, focul dragostei și lumina
Domnului! Nu e ceva inovativ în atitudinea lor, fiindcă
aceasta nu e decât calea lui Cristos, însă, deși știam
teoretic toate aceste lucruri, în momentul beatificării ele
au devenit și mai mult parte din ființa Bisericii noastre.
Care este această cale? Este cea din momentul
începutului misiunii publice a lui Isus în sinagoga din
Nazaret. Mântuitorul vestește un an al îndurării Domnului,
citând din prorocul Isaia care în același timp vorbește
despre un an al răzbunării, al mâniei lui Dumnezeu.
Cum se pot concilia aceste două aspecte? Când pot sta
împreună milostivirea și mânia Domnului? Doar atunci
când același Dumnezeu, care dăruiește milostivirea, își
asumă și pedeapsa păcatelor, când Fiul Unul Născut ia
RAIUL COPIILOR
asupra Lui păcatele noastre și le răstignește pe Cruce în
Trupul Său. Aceasta este scena pe care o contemplăm
în Săptămâna Mare, felul în care suferința, batjocurile și
răstignirea devin, din semne ale morții, locuri de mântuire,
răscumpărare și înviere.
Începând din momentul Bunei Vestiri, trecând prin
răstignirea și moartea pe Cruce a lui Isus și ajungând
la viețile noastre, totul este marcat de acest paradox
al împreună-prezenței bucuriei și durerii, iubirii și
suferinței, Crucii și Învierii. Când Arhanghelul Gabriel îi
bine vestește Mariei din Nazaret, este un moment de
bucurie nu doar pentru ea, ci pentru întreaga omenire.
În același timp, însă, la puțină distanță, în Templul din
Ierusalim, Simeon îi spune Maicii Sfinte: „prin sufletul
tău va trece sabie” (Lc 2,35). În momentul răstignirii,
Maria este prezentă la picioarele Crucii, purtând
în inimă promisiunea Arhanghelului, însă prin
inima ei trece o sabie, fiindcă Fiul ei preaiubit, care
trebuie să domnească veșnic, moare pe Cruce. În
acest război, între ceea ce Dumnezeu îi promite și
realitatea pe care o vede cu ochii ei, Maica Sfântă
alege Cuvântul și promisiunea lui Dumnezeu și de
aceea vede Învierea.
E la fel pentru Biserica noastră și pentru
fiecare dintre noi. Fericitul Iuliu Hossu alege
perspectiva Cerului dincolo de ceea ce lumea și
oamenii lumești îi prezintă ca singura perspectivă
posibilă. Cardinalul, pentru care credința și viața
sunt unul și același lucru, este convins că Biserica
fondată pe stânca lui Petru nu poate dispărea și
nu poate fi biruită, crezând cu tărie în momentul
ieșirii la Lumină pe care noi astăzi îl trăim, de care
noi astăzi ne bucurăm: „Crucea, răscumpărare;
moartea, înviere tuturor celor ce cred întru Numele
Lui preasfânt! Aștept, așteptăm învierea morților;
așteptăm, Doamne, întărește-ne credința, să
vedem mărirea Ta: învierea Bisericii Tale, a
neamului nostru înviere, a țării noastre dezrobire”.
Este la fel și în viața noastră. Un dans al bucuriei
și al suferinței ne însoțește în fiecare clipă. Putem
alege disperarea și războiul lumesc în sufletele
noastre și în lumea în care trăim, sau perspectiva
creștină în care înțelegem că nimic din ceea ce se
întâmplă nu poate exista fără voința sau permisiunea
lui Dumnezeu și, în cazul acesta, înțelegem că
Domnul este pururi prezent în viețile noastre, chiar
dacă într-o manieră tainică, ascunsă. În loc să ne războim
cu cei de lângă noi, să alegem să ducem lupta lui Cristos,
care nu e împotriva oamenilor, ci împotriva spiritelor rele,
împotriva păcatelor și a tuturor formelor de nedreptate,
trăind și vestind Evanghelia Iubirii.
Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a Fericiților
Episcopi Martiri, Îl rog pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus
Cristos să vă ocrotească și să vă binecuvânteze cu haruri
cerești! Învierea Domnului să ne fie lumină, speranță și
tărie în luptele noastre de fiecare zi!
Cristos a înviat!
† Claudiu Lucian Pop
Episcop de Cluj-Gherla
5
 SCRISOARE PASTORALĂ
Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2024
† Cardinal LUCIAN
prin harul și mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și
Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită
cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de
credință cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
Cuvioșilor călugări și călugărițe,
Iubiților credincioși greco-catolici,
și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu
„Să se scoale Dumnezeu şi
să se risipească vrăjmașii Lui
Şi să fugă de la fața Lui cei care îl urăsc pe Dânsul!
... Și drepții să se veselească” (Ps 67, 1-3)
Prin aceste versete care dau tonul timpului liturgic în
noaptea de Paşti, la Slujba Învierii, ne alăturăm ritmului
paşilor femeilor purtătoare de mir. Împreună cu ele,
ne întoarcem de la mormântul gol, alergând să ducem
discipolilor lui Isus din toate timpurile, Vestea cea bună
primită de la înger: Cristos a înviat!
Sfântul Evanghelist Matei consemnează că femeile
„plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie,
au alergat să dea de ştire discipolilor lui” (Mt 28, 8). Frica
și bucuria sunt fiorii trăiți în faţa unui fapt nemaiîntâlnit, de
neînchipuit, dar şi fiorii unei bucurii nesperate. Când totul
pare să se prăbușească, când nimic nu mai are sens,
primim o Veste Bună care spulberă toate previziunile,
calculele și strategiile: „Unde îți este, moarte, biruința
ta?” (1Cor. 15,55). Vecinătatea suprafirescului provoacă
un fel de teamă, dar și atrage, fiind perceput în conștiință
ca tremendum et fascinans, un eveniment cutremurător
și deopotrivă fascinant. De aceea, îngerul le-a întâmpinat
cu cuvintele Nu vă temeţi!, iar Isus cel Înviat, care li
se arată mai apoi, le-a îndemnat: „Bucuraţi-vă!”. Prin
întâlnirea cu Cel Înviat, femeile trec de la tristețe la
bucurie și devin mărturisitoare ale Vieții care nu putea fi
ținută în robia morții. Moartea, în sfârșit, nu mai are nicio
putere. Întunericul se risipește, lumina inundă Universul
întreg. Starea lor sufletească se aseamănă cu luminarea
zbuciumului Apostolului Toma, cel care în final exclamă:
„Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (In. 20,28).
Psalmul 67 are, în fundalul său, peregrinarea poporului
ales prin pustiu, după ieşirea din Egipt şi primirea Legii,
când erau conduşi de ceva ca un nor. Când norul ce
stătea deasupra Cortului Mărturiei se ridica, ridicau şi ei
tabăra pentru a porni la drum. Iar când era ridicat Chivotul
Legământului, Moise zicea: „Scoală-Te Doamne, și să se
6 RAIUL COPIILOR
risipească vrăjmașii Tăi şi să fugă de la faţa Ta cei ce Te
urăsc pe Tine!”. Iar când se oprea, el zicea: „Întoarce-Te,
Doamne, la miile și zecile de mii ale lui Israel!” (Num. 10,
34-35).
La fel și noi, dragi credincioși, cântăm aceste cuvinte în
timp ce ne aflăm pe drumul spre Împărăția lui Dumnezeu,
spre Țara Făgăduinței, spre Patria Cerească. Și noi
străbatem calea prin pustiu, mutându-ne mereu tabăra,
întrucât nu avem aici cetate stătătoare (Evr. 13,14). Casa
noastră finală este Veșnicia lui Dumnezeu.
Înțelesul spiritual ilustrat în textul sacru este acela că
Domnul lucrează mereu pentru fiecare dintre noi, pentru
mântuirea noastră. Întregul psalm este o celebrare
a Providenței și arată că Dumnezeu rămâne mereu
aproape de omul care îl iubește. Biruința lui Dumnezeu nu
are semnificații triumfaliste și politice, ci un sens profund
spiritual, în care se întrepătrund dragostea și umilința,
compasiunea și iertarea. Dumnezeu, prin Fiul Său, care
a pătimit, a murit și a înviat pentru mântuirea noastră, a
învins în lupta împotriva păcatului și a morții, câștigând
inimile prin dăruire totală de sine și deschizându-ne, prin
moarte, poarta Vieții veșnice.
Aceasta este „victoria” prin excelență a Dumnezeului
celui Viu: o cucerire prin iubire și prin iertare! Biruința
asupra inamicilor este ilustrată ca un parcurs, ca un
drum, care implică nu numai traversarea unor locuri și
îndreptarea spre o destinație, ci și trecerea prin zone
întunecate, inaccesibile, care se găsesc în adâncurile
inimii umane. Este „marea călătorie” al cărei protagonist
este Însuși Dumnezeu cel Sfânt, El care călătorește cu
noi, El care pășește alături de Poporul Său din moarte la
Viață și de pe pământ la Cer!
Dragii mei,
Dumnezeu, într-adevăr, s-a sculat din morți și a
biruit puterea întunericului, cu viața Lui pe moartea
noastră călcând. Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Său,
Domnul nostru Isus Cristos, care și-a dat viața ca jertfă
desăvârșită pentru păcătoși. Prin Spiritul Sfânt, Fiul a fost
înviat din morți, proclamând biruința asupra păcatului și
asupra morții, scoțând pe poporul lui Dumnezeu din
robie, oferind iertarea păcatelor și împăcarea cu Tatăl.
Încredințându-ne lui Cristos, putem gusta și noi puterea
credinței în mijlocul luptelor noastre sufletești. Asemenea
lui Moise, putem striga și noi către Dumnezeu și să cerem
ca El să se scoale printre noi pentru a gusta biruința
asupra păcatelor noastre, asupra sentimentelor noastre
de singurătate, asupra rușinii noastre pentru eșecurile
suferite, asupra nedreptății din jurul nostru.
Credința în învierea lui Cristos ne aduce speranță,
dar, privind la viețile noastre, ne simțim uneori ca și cum
am merge prin pustiu, fiindu-ne teamă că nu vom avea
credința atât de puternică încât să trecem prin valea
 SCRISOARE PASTORALĂ
umbrei morții. Ispita descurajării ne pândește adesea,
nu numai din cauza încercărilor sufletești, ci mai ales
datorită răului pe care îl vedem în jurul nostru în fiecare zi:
conflicte, violență, încălcări ale demnității și ale libertății
umane. Cu toate acestea, Sfânta Sărbătoare a Învierii
Domnului ne întărește credința și ne însuflețește cu acea
speranță pe care nimeni și nimic nu o pot distruge.
Unindu-ne cu Cristos cel Înviat, devenim apostoli ai
iubirii și ai păcii într-o lume zguduită de violență. În acest
sens, Papa Francisc a subliniat gravitatea situației în care
ne aflăm și a propus căi de pace și de rugăciune: „Și să
nu uităm de popoarele aflate în război. Războiul este o
nebunie, războiul este întotdeauna o înfrângere! Să ne
rugăm. Ne rugăm pentru oamenii din Palestina, din Israel,
din Ucraina și din multe alte locuri unde este război”.
Fericiții noștri Episcopi Martiri ne învață că spirala
violenței și a urii poate fi întreruptă numai prin iubire.
Iubirea, însă, nu coincide cu resemnarea sau cu
predarea în fața nedreptății și a răului, deoarece implică
mărturisirea adevărului și a credinței până la capăt, chiar
cu prețul propriei vieți. Împlinirea, pe 2 iunie, a cinci ani
de la ridicarea la cinstea altarelor a Fericiților Episcopilor
Martiri Greco-Catolici Români, ne reamintește exemplul
lor curajos de trăire a credinței și chemarea de a fi și
noi, asemenea lor, „mărturisitori ai libertății și milostivirii”.
Totodată, face să răsune din nou în inimile și conștiințele
noastre îndemnul pe care Papa Francisc ni l-a adresat
pe Câmpia Libertății din Blaj, de a le împărtăși semenilor
noștri lumina Evangheliei și de a continua lupta împotriva
noilor ideologii, „care disprețuiesc valoarea persoanei, a
RAIUL COPIILOR
vieții, a căsătoriei și a familiei”.
Moartea și învierea Domnului pentru mântuirea
noastră ne dezvăluie cât de importanți suntem pentru
Dumnezeu, cât de mare este valoarea vieții și demnitatea
fiecărei persoane. Se cuvine, așadar, să folosim în mod
etic toate energiile și capacitățile noastre, creativitatea
rațiunii și progresul tehnic, inclusiv inteligența artificială,
pentru a umaniza și a schimba în bine societatea și
lumea în care trăim, Casa noastră comună.
Vino, Isuse Doamne, în lumea noastră care are atâta
nevoie de Tine! Vino, Bunule Păstor, în mijlocul atâtor
violențe, conflicte, tensiuni și suferințe! Vino, Mântuitorule
Bun, în mijlocul omenirii, care rătăcește în această vale
de lacrimi și care Te caută! Știm, Isuse, că oricât de
crâncenă va fi lupta noastră împotriva răului, putem să
fim siguri de făgăduințele Tale! Tu ești cel Biruitor
prin slăbiciunile și neputințele noastre! Atunci când
suferim și când suntem loviți pe nedrept, când ne
simțim abătuți sau învinși, atunci găsim refugiu și
alinare în lumina Ta, Dumnezeule Viu și Adevărat,
având deplină încredere că Tu îi vei risipi pe
vrăjmașii noștri sufletești. Tu, Cristoase Doamne,
ai gustat amărăciunea morții, iar noi astăzi, putem
să gustăm cu Tine dulceața biruinței Binelui și a
Luminii.
Dragi frați și surori în Domnul,
În timpul liturgic pascal ne salutăm cu bucurie
rostind „Cristos a înviat!” și răspundem: „Adevărat
a înviat!”. Să nu pronunțăm aceste cuvinte ca
pe un simplu „bună ziua”, ci ca pe o mărturisire
adevărată de credință în Învierea lui Isus Cristos,
temelia credinței noastre. Învierea Domnului este
și trebuie să fie adevărul central al trăirii noastre
creștine. Așadar, să nu-l exprimăm doar cu buzele,
ci și printr-o viață creștină trăită în mod coerent cu
valorile Evangheliei și cu învățătura Bisericii. Iar
aceasta nu doar în Timpul Paștelui, ci în fiecare
zi. Să o facem „cu bucurie mare” (Mt 28,8) și
fără teamă, asemenea femeilor din Evanghelie,
care, odată ce au cunoscut adevărul Învierii, în
dimineața Paștelui, aleargă să-l împărtășească
celorlalți.
Sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului să fie,
pentru noi toți, prilej de primenire sufletească și de
reînnoire a speranței! Prin mijlocirea Preacuratei
Fecioare Maria, Mama lui Isus și Mama Bisericii, să
ne deschidem inimile pentru a primi lumina lui Cristos
și pentru a fi, la rândul nostru, purtători de lumină și de
mângâiere!
Împreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcopul
nostru Auxiliar, Vă doresc tuturor Sărbători sfinte și
binecuvântate cu alese haruri cerești!
Cristos a înviat!
† Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit al
Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite
cu Roma, Greco-Catolică
7
 FILE DE ISTORIE

ORDINUL DE MALTA, PREZENT ÎN

ROMÂNIA DE APROAPE 800 DE ANI
Una dintre cele mai ilustre prezențe de pe actualul
teritoriu al României este cea a Ordinului Suveran
Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de
Rodos și de Malta. Cel mai nobil dintre toate ordinele
cavalerești este prezent în România prin trei structuri:
Ambasada Ordinului de Malta, care este reprezentanța
diplomatică a acestui subiect de drept internațional,
Asociația Română a Ordinului de Malta, care îi reunește
pe cavalerii ioaniți, precum și Serviciul de Ajutor al
Ordinului de Malta în România. Ambasadorul Ordinului
de Malta este Excelența Sa cavalerul Roberto Musneci,
iar președintele Asociației Române a Ordinului de Malta
este contele Tibor Kalnoky. Serviciul de Ajutor Maltez
are 18 filiale și sucursale și este condus de trei cavaleri:
președinte de onoare este Zoltan Puskas, președinte
este Mihaly Denes, iar secretar general este Ferenc
Tischler. În Cluj, Serviciul de Ajutor al Ordinului de Malta
a înființat în 1991 o Grădiniță Malteză dedicată educării
și recuperării copiilor cu dizabilități. Un alt program
longeviv este Masa pe roți. În prezent, zeci de persoane
primesc zilnic o masă caldă livrată de voluntarii maltezi.

8 RAIUL COPIILOR
 FILE DE ISTORIE

De asemenea, voluntarii maltezi din Cluj s-au

remarcat prin ajutorul acordat refugiaților ucraineni.
”Activitatea Ordinului de Malta în România este
bazată pe principiile carității creștine, așa cum ne-a
învățat Mântuitorul nostru, Isus Cristos. În esență,
este vorba de a-i ajuta pe care aflați în nevoie și
în suferință, precum și de a apăra credința creștină
păstrată intactă de Sfânta Biserică Catolică, sub
îndrumarea Vicarului lui Cristos pe pământ, Sfântul
Părinte Papa Francisc”, a declarat ambasadorul
Roberto Musneci.
Prezența cavalerilor Sfântului Ioan pe actualul
teritoriu al României a fost atestată din 2 iunie 1247,
atunci când ei au primit misiunea de apăra Banatul
de Severin, pe atunci aflat în componența Regatului
Ungariei. Cavalerii ioaniți nu au întemeiat doar
cetăți în România, ci și așezăminte de binefacere.
Primul spital din România de azi a fost creat de ei
în Oradea.
În anul 1932, Regatul României și Ordinul de
Malta au stabilit relații diplomatice. Acestea au
încetat după instaurarea comunismului, atunci când
a început persecuția împotriva Bisericii Catolice,
însă cavalerii maltezi români și-au continuat
activitatea în exil. Relațiile diplomatice dintre
România și Ordinul de Malta au fost reluate în 1991.

Sfântul Gerard →

RAIUL COPIILOR 9
 EVOCARE
Memoria episcopului
Marton Aron, omagiată la Cluj
Memoria unui dintre cei mai mari prelați catolici din
Transilvania a fost omagiată la Cluj în acest an, în 12
februarie. În Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail,
s-au rugat episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla,
PS Claudiu Lucian Pop, episcopul auxiliar emerit de
Alba Iulia, PS Jozsef Tamas, preoți catolici din toată
Transilvania, precum și mulți laici. Ei au sărbătorit, astfel,
împlinirea a 85 de ani de la consacrarea episcopală a
lui Marton Aron. Marele ierarh al Transilvania este, în
prezent, obiectul unui proces de beatificare, aflat pe rolul
Congregației pentru Cauzele Sfinților de la Vatican.
Marton Aron s-a născut în 28 august 1896, în
Sândominic, pe atunci parte a Austro-Ungariei. El a mers
la școală în satul său natal, apoi la Șumuleu Ciuc, iar
apoi la Alba Iulia. La izbucnirea Primului Război Mondial,
Marton Aron a fost înrolat în armata austro-ungară, cu
gradul de locotenent. A fost rănit de mai multe ori.
10
În perioada 1918 – 1920, a devenit muncitor în
Brașov, iar în 1920 a decis să înceapă studiile teologice
în Alba Iulia. A devenit preot în anul 1924. A servit ca
preot în Ditrău și Gheorgheni, iar în paralel cu activitatea
preoțească, a devenit și profesor de religie. În 1930, a
fost rechemat la Curia din Alba Iulia, iar apoi a fost numit
preot la Cluj, în biserica Sfântul Mihail.
În 24 decembrie 1938, Papa Pius al XI-lea a decis
să îl numească episcop romano-catolic de Alba Iulia. În
februarie 1939, Marton Aron a fost consacrat episcop
de către nunțiul apostolic în Regatul României, Andrea
Cassulo. Marton Aron a fost unul dintre intelectualii care
s-au opus cursei înarmărilor care avea să ducă la Cel
de-al Doilea Război Mondial.
Din 1940, după împărțirea Transilvaniei, el a rămas la
sediul său episcopal, în Alba Iulia, deși acesta rămăsese
în Regatul României, spre deosebire de Transilvania de
Nord, care fusese atribuită Ungariei. În timpul războiului,
a încercat să aline durerile provocate de conflagrație și
s-a opus deschis deportării evreilor în lagărele morții de
la Auschwitz. Un discurs al său, ținut în biserica Sfântul
Mihail din Cluj în 18 mai 1944, a fost atât de curajos, încât
autoritățile fasciste ungare l-au expulzat în România pe
liderul spiritual al maghiarilor catolici din Transilvania.
În anul 1945, Papa Pius al XII-lea a dorit să îl
numească primat al Bisericii Catolice din Ungaria și să îl
înalțe la rangul de cardinal, însă comuniștii maghiari s-au
opus. Marton Aron a ajuns în conflict și cu comuniștii
români, pentru că a pledat pentru respectarea dreptului
la libertatea religioasă.
În 21 iunie 1949, Marton Aron a fost arestat de
Securitatea românească, iar la jumătatea anului 1951
a fost condamnat la închisoare pe viață. A fost închis
alături de numeroși români și maghiari care se opuneau
comunismului. Potrivit mărturiei regretatului monsenior
Tiberiu Marțian, care a fost închis alături de Marton Aron
în temnița din Gherla, marele prelat și-a păstrat tăria de
caracter. Papa Pius al XII-lea l-a numit arhiepiscop ad
personam în timp ce era închis.
În anul 1955, Marton Aron a fost eliberat. Întoarcerea
sa în Alba Iulia a declanșat o explozie de bucurie, care
a înspăimântat autoritățile comuniste. Acestea au decis
să îl plaseze în arest la domiciliu. Pentru un deceniu,
autoritățile nu i-au permis să părăsească clădirea
episcopiei. A reușit să iasă din clădire abia în 1967.
În 1970, el a fost ales președintele Conferinței
Episcopilor Catolici din România, pe care a condus-o până
la moartea sa, în 1980. A reușit să călătorească de câteva
ori până la Roma, unde l-a întâlnit pe Papa Paul al VI-lea.
RAIUL COPIILOR
 EVOCARE
Marton Aron și-a dovedit până la capăt prietenia
adâncă pentru români. Episcopul maghiar a admis studenți
greco-catolici la Facultatea de Teologie Romano-Catolică,
RAIUL COPIILOR
în condițiile în care Biserica Greco-Catolică era interzisă.
De asemenea, a cerut preoților romano-catolici să îi
asiste spiritual pe credincioșii greco-catolici. În cele din
urmă, comuniștii au impus exmatricularea studenților
greco-catolici. Unii dintre ei și-au terminat studiile
teologice în clandestinitate. Unul dintre acești studenți
este Preafericitul Lucian cardinal Mureșan, Arhiepiscopul
Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
de azi. La moartea sa, în 1980, România a pierdut un
reper al moralității și al dragostei creștine.
Cauza de beatificare a lui Marton Aron a început în
anul 1992.
11
 EVENIMENT
Noul Nunţiu Apostolic
a sosit în România
Noul ambasador al Sfântului Scaun în România și
Republica Moldova, Nunțiul Apostolic Giampiero Gloder,
a sosit la București. Arhiepiscopul Giampiero Gloder
urmează să își prezinte scrisorile oficiale de acreditare
autorităților din cele două state.
Înaltul prelat a fost numit Nunțiu Apostolic în România
și Moldova de către Papa Francisc, în 23 februarie 2024.
Anterior, el a fost, din 2019, Nunțiu Apostolic în Cuba.
12
În perioada 2013 – 2019, Excelența Sa Arhiepiscopul
Giampiero Gloder a fost președinte al Academiei Pontificale
Ecleziastice, cea care pregătește viitorii diplomați ai Sfântului
Scaun. Din anul 2014, a fost numit vicecamerlengo sau
viceșambelan al Sfintei Biserici Romane.
Giampiero Gloder a fost consacrat arhiepiscop în
anul 2013, cu scaunul titular de Telde, o localitate din
Insulele Canare (Spania). Din anul 2009, el era șef de
oficiu cu însărcinări speciale în cadrul
Secretariatului de Stat al Vaticanului.
Secretariatul de Stat este echivalentul
unui guvern în statele laice. Giampiero
Gloder lucra în cadrul administrației
Statului Vatican din anul 1995.
Giampiero Gloder a intrat în
diplomație în 1992, când a fost trimis
la Nunțiatura din Guatemala. El fusese
sfințit preot în 1983, la Padova. Noul
Nunțiu Apostolic în România și Moldova
are un doctorat în Teologie Dogmatică la
Universitatea Pontificală Gregoriană și o
licență în Drept Canonic la Universitatea
Pontificală Sfântul Toma de Acquino. El
este născut în 15 mai 1958, în localitatea
Asiago, lângă Vicenza.
RAIUL COPIILOR
 PAGINILE COPIILOR

CINE A FOST SALVADOR DALI

de Beatrice Fărcaș, 10 ani
Salvador Dali a fost un artist care a sătuc la marginea mării, numit Cadaques.
experimentat mai multe stiluri de pictură Tatăl lui era notar, o poziție ce se
avangardistă, în primul rând cubismul, bucura de putere politică și socială. În
purismul și multe altele. El a aflat despre copilărie, Salvador Dali se temea de
aceste lucruri prin intermediul unor tatăl său, care era compulsiv, de aceea
reproduceri care apăreau în reviste de el se refugia în brațele mamei sale.
artă. A început să își expună lucrările în La patru ani, tânărul Salvador Dali a
galerii de artă din Barcelona și Madrid. început să meargă la școală, în Figueres.
Dali a avut două expoziții personale. Nu îi cam plăcea școala. Petrecea cel
La vârsta de 37 de ani în anul 1941, mai mult timp visând cu ochii deschiși.
Salvador Dali a terminat de scris prima Supărat din cauza faptului că nu
lui autobiografie. Când a fost publicată, progresa deloc, tatăl său l-a transferat la
o scoală privată, unde toate cursurile se
predau în limba franceză.
Deși Dali vorbea catalană acasă și la școală învăța
limba spaniolă, franceza a fost limba în care s-a exprimat
ca artist.
Însă, în continuare nu-i plăcea să meargă la școală,
deoarece ura sentimentul de a fi închis într-o clasă. El
mereu visa la vacanța de vară la casa de pe malul mării
și acolo el picta.
La reședința de vară din Cadaques a studiat pentru
prima dată pictura împreună cu Ramon Pichot. Acest pictor
era prieten cu mulți alți artiști ca și Pablo
Picasso, care a fost primul mentor al lui
Dali în perioada adolescenței sale.
În 1922, prietenul lui Dali, Luis
Bunuel, a creat un film scurt de
avangardă intitulat „Un câine andaluz”...
În ultimii ani de viață, Dali a pictat tot
un an mai târziu, cartea a dezvăluit fapte mai puțin. El a rămas cunoscut drept
reale și fictive din viața lui. Atunci el era un artist internațional cu majoritatea
deja o celebritate internațională. lucrărilor expuse în expoziții de
Familia lui locuia în orașul Catalan renume din lumea întreagă.
Figueres. Totuși el, vara, stătea într-un

Canalul meu de YouTube

de Andrei Victor Neag, 9 ani
Canalul meu de YouTube
se numește Andrei YT 938.
În crearea lui am fost ajutat
de verișorul meu mai mare
din Bârlad. Eu filmez autobuze
din Cluj-Napoca și vorbesc
despre ele pe canalul meu. Sunt
pasionat de autobuze foarte vechi,
fiindcă sunt rare și se conduc / se
manevrează greu. YouTube este cea mai populară platformă
unde utilizatorii pot încărca și viziona materiale audio-video și
se pot crea canale pentru a urmări anumiți oameni. YouTube
aparține de Google şi este plin de informații.

RAIUL COPIILOR 13
 PAGINILE COPIILOR
Cozonac cu nucă
rețetă scrisă de Alexandra Târca, 8 ani
INGREDIENTE
· Pentru aluat: 1 kg făină, 50 g drojdie
proaspătă, 500 ml lapte, aproximativ 150
ml ulei, 250 g zahăr, 6 gălbenușuri, 1
linguriță sare, coajă de lămâie , 2 plicuri
de zahăr vanilat.
· Pentru umplutură: 400 g miez de
nucă măcinată, 6 albușuri, 150 g zahăr, 1
praf de sare, esență de rom.
· Pentru uns cozonacii: 1 ou, 1 linguriță
de zahăr.
Făina – pentru un cozonac pufos,
cernem făina de vreo 3 ori, cu vreo câteva
ore înainte de preparare.
Aluat:
· Laptele – îl încălzim și adăugăm coaja de lămâie cele
2 plicuri de zahăr vanilat. Se amestecă bine, bine.
· Gălbenușurile – se amestecă împreună cu cele 250 g
de zahăr, până acesta se topește.
· Plămădeala se face astfel: Drojdia se amestecă
împreună cu o linguriță de zahăr până la omogenizare. Se
adaugă 3 linguri de lapte cald și o lingură de făină.
· Făina se pune într-un vas mare. În mijloc, facem
un fel de cuib unde punem plămădeala și o acoperim
cu un strat subțire de făină ,o lăsăm la dospit cam 10-15
minute.
· Gălbenușurile frecate cu zahăr se amestecă cu
puțin lapte călduț
· Când plămădeala își dublează volumul, punem
1 praf de sare, laptele călduț cu gălbenușurile frecate
anterior cu zahăr și lapte.
· Se frământă cu pumnii și palmele și se adaugă din
când în când lapte călduț iar uleiul se adaugă câte puțin
spre sfârșitul frământării , până se desprinde aluatul de
pereții vasului cam 20 minute.
· Aluatul se pune la dospit timp de o oră, acoperit,
undeva la cald.
14
Umplutura:
· Albușurile – le batem spumă,
împreună cu 1 praf de sare, peste care
se adaugă 150 g zahăr treptat.
· Nuca măcinată este amestecată cu
1 linguriță esență de rom și albușurile
spumă. (amestecăm ușor pentru a nu
pierde consistența pufoasă a compoziției!)
Finalizare:
· Aluatul crescut se împarte în 2 porții
egale.
· Pe masă presărăm făină, și întindem
fiecare porție cu sucitorul până ajunge
de dimensiunea aproximativă a unui
cozonac. Adăugăm apoi pe fiecare porție
întinsă câte o jumătate din compoziție,
întinsă uniform. Iar apoi rulăm.
· Nu uitați să puneți hârtie pentru copt în forma pentru
cozonac, unsă cu puțin ulei. Cozonacii vor fi apoi lăsați la
crescut până li se dublează volumul .
· Cozonacii crescuți îi ungem cu 1 ou bătut cu 1 linguriță
de zahăr. Se pun la cuptor timp de o oră (180 grade).
Recomandare: nu deschideți cuptorul în
primele 20 de minute.
· Pentru a verifica folosim un bețișor de
grătar.
REGULI
O primă regulă este ca toate ingredientele
să fie la temperatura camerei. De aceea, cu
o zi înainte de preparare, seara, pregătește-
le în bucătărie, unde vei avea grijă să fie
cald. Temperatura din bucătărie trebuie să
fie constantă (în jur de 25 de grade) și să
nu fie deschise ferestrele. Când pregătești
ingredientele lichide (lapte, ulei), ai grijă să fie
călduțe, nu fierbinți. Fiindcă riști să opărești
aluatul. Ai grijă ca vasul în care frămânţi
aluatul să fie călduţ. Clătește-l înainte cu apă
fierbinte, după care şterge-l foarte bine. Cerne făina înainte
de a o folosi. Pregătește nuca. Cozonacul trebuie frământat
cam 20 de minute. Semnul că a fost suficient frământat este
când aluatul se desprinde ușor de pe mâni, este elastic și
face bășici. Unge bine blatul cu ulei și mâinile înainte de a
pregăti aluatul pentru tăvi. După ce ai pus umplutura, mai
lasă cozonacii să crească și în tăvi, până ajung la marginea
de sus a tăvii. Apoi, înainte de a-i băga în cuptor, unge-i
cu ou bătut cu puțin lapte. Temperatura cuptorului trebuie
să fie între 160-180 de grade când bagi tăvile. În primele
20 de minute nu se deschide ușa cuptorului. Apoi se poate
scădea temperatura la o treaptă inferioară. După ce s-au
rumenit deasupra, îi poți acoperi cu o foaie de copt ca să nu
se ardă, până se coc și în interior. Se poate pune o tavă cu
apă în cuptor, sub formele de cozonac pentru a se rumeni
mai frumos.
RAIUL COPIILOR
 PAGINILE COPIILOR

Care e povestea Florii Paştelui

de Emanuel Acampora-
Crăiuț, 9 ani
Când Bunul Dumnezeu a creat cerul
și pământul, apele, vegetația, lumina,
animalele și omul, a împodobit Grădina
Raiului cu flori multicolore, dar între ele și
niște floricele albe.
Totuși, această floare este regina florilor
o dată pe an de Paști. Și-a câștigat acest
nume deoarece pe drumul ce ducea la
mormântul lui Isus Cristos era plin de aceste
flori albe, ce păreau că plâng împreună cu
femeile mironosițe.
Isus Cristos a înviat a treia zi după
răstignire. În ziua a treia, din mormântul lui Isus Cristos, când acesta a
înviat, a apărut o lumină mare. Florile care erau triste în fața mormântului, au
devenit vesele și au devenit albe gălbui, strălucitoare. Florile, împreună cu
toată lumea cântau Cristos a înviat. De atunci, aceste flori se numesc Florile
Paștelui și, că în fiecare an, ele înfloresc la Învierea Domnului.

De unde vine obiceiul udatului?

de Iulia Micle, 9 ani
Obiceiul udatului, a apărut prima
dată în Evul Mediu, în Transilvania, a
fost preluat de către sași, o populație
germanică, apoi de către maghiari și
chiar și de români.
În a doua zi de Paște, băieții vin
și stropesc fetele cu apă sau parfum,
simbolizând venirea primăverii, pentru
a rămâne proaspete, frumoase, să
aibă parte de bunăstare și șanse mai mari să se mărite.

Curiozități despre animale

de Mark Emil Sohorca, 9 ani
Lumea animalelor este fascinantă, însă am selectat cinci curiozități despre ele:

1. Veverițele zburătoare fac salturi uimitoare, ele pot atinge prin planare o
distanță de 50 m.
2. Vidrele de mare au până la 800 de milioane de fire de păr spre deosebire
de oameni, care au numai 5 milioane.
3. Câinele husky poate alerga cu viteze de aproximativ 31 km/h.
4. Linxul iberic se întâlnește doar în Spania, deşi mai demult a trăit în Franța
şi în multe alte țări din Europa.
5. Aye-Aye este de fapt un lemurian deosebit, degetul său mijlociu este lung și subțire. Îl introduce sub scoarța
copacilor și scoate cu gheara larvele insectelor cu care se hrănește.
Sunt foarte multe lucruri interesante în lumea animalelor, s-au scris multe cărți despre aceste curiozităţi.

RAIUL COPIILOR 15
 SĂRBĂTORI
Legenda ouălor roșii
de Antonia Bălan, 9 ani
Se spune că în vreme ce Isus era
răstignit pe cruce și suferea pentru păca-
tele noastre, în cetatea Ierusalim venea
o femeie ce aducea un coș cu ouă. Ea a
zis că Isus a fost pedepsit și condamnat
la moarte pe muntele Golgota. Inima ei
fusese cuprinsă de o mare durere, fiul ei a
fost grav bolnav și Isus l-a vindecat.
Ea atunci a fugit pe muntele Golgota
pentru a se ruga pentru Isus.
El era răstignit pe cruce și păzit de
soldați. Femeia puse coșul cu ouă sub
cruce și începu a se ruga.
În acest timp din rănile lui Isus curgea
sânge pe ouăle care din albe se făcură
roșii.
PROGRAM SPECIAL
ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ (AD 2024)
DUMINICĂ, 5 MAI – ZIUA ÎNVIERII
DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS
08.30 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
10.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
11.30 Liturghia animată de copii
18.30 Liturghia de seară
LUNI, 6 MAI – A DOUA ZI DE PAŞTI
08.30 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
10.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
11.30 Liturghia animată de copii
12.30 Tradiționalul concurs de ciocnit ouă roșii (la finalul
Liturghiei animate de copii și tineri)
18.30 Liturghia de seară
16
Femeia, când văzuse că ouăle sunt
deja roșii, plină de bucurie, merse în
oraș pentru a anunța minunea.
După alte câteva zile fuse la mor-
mântul lui Isus care deja era gol.
Ea a început să împartă ouăle copiilor,
bătrânilor și sărmanilor, în amintirea lui
Isus. Mereu vorbea despre minunile
făcute de Domnul și cu bucurie spunea
Cristos a înviat, și în amintirea lui Cristos
îi punea pe oameni să ciocnească ouă.
De la această femeie obiceiul de
a vopsi ouăle roșii de a ne saluta cu
„Cristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”.
În amintirea patimilor sale!
MARŢI, 7 MAI – A TREIA ZI DE PAŞTI
06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
07.30-08.50 Rugăciunea Rozariului
09.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
18.30 Liturghia de seară
ALTE ACTIVITĂŢI:
Concursul de ciocnit ouă roșii – în a doua zi de
Paști, luni, 6 MAI 2024, ora 12.30 (după Liturghia copiilor).
Inaugurarea unei expoziții de icoane pe sticlă, care
va fi vernisată duminică, 9 IUNIE 2024, la finalul Liturghiei
copiilor.
Sărbători binecuvântate
pline cu Haruri cereşti!
RAIUL COPIILOR