Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Utilizarea Energiei Electrice - Ion Piroi (2009)
Utilizarea Energiei Electrice - Ion Piroi (2009)
UTILIZAREA
ENERGIEI
ELECTRICE
3
4
Cuprins
Cu p ri n s
Cuprins ....................................................................................................... 5
Prefaţă ........................................................................................................ 9
5
Utilizarea energiei electrice
Capitolul 3. INSTALAŢII ELECTROTERMICE PENTRU
ÎNCĂLZIREA PRIN INDUCŢIE................................................................ 68
3.1. Încălzirea prin inducţie.......................................................................... 68
3.2. Clasificarea instalaţiilor de încălzire prin inducţie................................ 81
3.3. Cuptoare electrice pentru topire prin inducţie....................................... 82
3.3.1. Cuptoare electrice de inducţie cu canal.......................................... 83
3.3.2. Cuptoare electrice de inducţie cu creuzet....................................... 87
3.4. Încălzirea în volum a metalelor............................................................. 90
3.5. Instalaţii de călire superficială prin inducţie ......................................... 91
8
Prefaţă
Pr ef aţă
9
Utilizarea energiei electrice
dielectrică, cu microunde şi cu radiaţii infraroşii, care au o extindere mai
redusă, având la bază fenomene „mai puţin clasice“.
În capitolele opt, nouă şi zece am prezentat instalaţii relativ moderne,
numite în multe lucrări instalaţii care utilizează tehnologii
„neconvenţionale“. Astfel, am prezentat instalaţii de prelucrare cu plasmă,
cu fascicul de electroni, cu laser.
În capitolul 11 sunt prezentate elementele necesare pentru întocmirea
auditului energetic, care este un instrument de analiză ce conduce spre cea
mai eficientă modalitate de utilizare a energiei electrice.
În capitolul 12 am inclus elementele de bază ale instalaţiilor pentru
protejarea persoanelor împotriva electrocutării.
Tratarea tuturor problemelor s-a făcut în stil clasic, stabilind corelaţii
– când a fost cazul – cu elemente aparţinând altor discipline.
Aduc mulţumiri tuturor celor care au făcut observaţii pe parcursul
elaborării lucrării – de care am ţinut cont în lucrare. Mulţumesc colegilor
care m-au ajutat – într-o formă sau alta – la realizarea acestei lucrări, şi în
special dlui ing. dipl. Florin Pomoja, care a realizat tehnoredactarea şi
grafica computerizată a lucrării cu o grijă deosebită.
10
Capitolul 1
*
Nivel de tensiune tolerat, nerecomandat pentru extinderi sau linii noi.
11
Utilizarea energiei electrice
MVA, care se alimentează din linii electrice aeriene sau în cablu cu
tensiunea nominală de 20 kV;
clasa D – consumatori cu un consum mai mic de 2,5 MVA, care se
alimentează din linii electrice de regulă în cablu cu tensiunea
nominală de 6 kV , 10 kV sau 20 kV.
În funcţie de efectele produse de întreruperea în alimentarea cu
energie electrică, în instalaţiile consumatorilor pot exista patru categorii de
consumatori:
categoria 0 (specială), la care întreruperea alimentării cu energie
electrică poate duce la explozii, incendii sau distrugeri de utilaje şi
pierderi de vieţi omeneşti;
categoria I, la care întreruperea alimentării cu energie electrică
conduce la dereglarea proceselor tehnologice în flux continuu, ceea ce
necesită perioade lungi pentru reluarea activităţii la parametrii
cantitativi şi calitativi existenţi în momentul întreruperii alimentării
sau la rebuturi importante de materii prime, materiale auxiliare, scule
tehnologice, semifabricate;
categoria a II-a, la care întreruperea alimentării cu energie electrică
conduce la nerealizări de producţie, practic numai pe perioada
întreruperii, iar producţia nerealizată poate fi, de regulă, recuperată;
categoria a III-a cuprinde consumatorii care nu se încadrează în
categoriile precedente.
În funcţie de scopul utilizării energiei electrice instalaţiile şi
echipamentele electrice folosite, consumatorii se pot clasifica astfel:
instalaţii şi echipamente electrice pentru iluminat;
instalaţii şi echipamente electrice pentru forţă, ce cuprind: instalaţii
electrice pentru motoare electrice, pentru cuptoare electrice necesare
tratamentelor termice şi pentru maşini de ridicat şi transportat;
instalaţii electrice pentru curenţi slabi, ce cuprind: instalaţii electrice
pentru semnalizări acustice, optice şi mixte, instalaţii electrice fonice
şi video etc.;
instalaţii electrice speciale, ca de exemplu instalaţii de iluminat (de
siguranţă) în teatre şi cinematografe, instalaţii pentru retransmisii de
radio şi de televiziune;
instalaţii electrice de compensare a factorului de putere
instalaţii pentru protecţia omului împotriva electrocutării;
instalaţii pentru protecţia construcţiilor şi echipamentelor electrice
împotriva descărcărilor atmosferice (fulgere, trăsnete).
Nivele de tensiune tolerate, nerecomandate pentru extinderi sau linii noi.
12
Capitolul 1
13
Utilizarea energiei electrice
Un consumator poate fi racordat la SEN prin unul sau mai multe
puncte, în funcţie categoria din care face parte.
Punctele de delimitare între consumator şi furnizorul de energie
electrică se consideră distincte dacă prin fiecare dintre ele se poate asigura
întreaga energie electrică necesară consumatorului atunci când – din motive
de avarie – oricare dintre ele este singurul rămas în funcţiune.
Instalaţia electrică cuprinsă între sistemul electroenergetic naţional şi
un receptor se numeşte cale de alimentare, putând cuprinde: linii electrice
aeriene LEA, sau linii electrice în cablu LEC, separatoare, întreruptoare,
transformatoare, bobine de reactanţă, tablouri generale de distribuţie TGD
sau tablouri de distribuţie TD. Două căi de alimentare sunt distincte dacă un
defect la una dintre ele nu o afectează pe cealaltă.
Unii consumatori au şi centrale electrice proprii, care determină o
siguranţă mai mare în alimentarea cu energie electrică a respectivilor
consumatori şi valorifică sau recuperează unele surse de energie primară sau
secundară1.
1
Comşa, D. ş.a. Proiectarea instalaţiilor electrice industriale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983.
14
Capitolul 1
2
Normativ privind combaterea efectului de flicker în reţelele de distribuţie, (Indicativ PE 142-93),
15
Utilizarea energiei electrice
tensiune cu caracter repetitiv, ciclice sau aleatorii, ce au un gradient de
tensiune relativă U/Un în raport cu timpul, mai mare de 1% pe secundă
(U/Un/t>1%/s):
PR Q X
U [%] 2
100. (1.1)
Un
În relaţia (1.1) cu P şi Q au fost notate puterea activă, respectiv reactivă pe
linia de alimentare analizată, iar R şi X sunt parametrii longitudinali ai liniei
respective, iar Un este tensiunea nominală.
Fluctuaţiile de tensiune sunt determinate de necesarul de putere
reactivă al unor receptoare de joasă tensiune (frigidere, ascensoare, aparate
de sudare), de medie tensiune (pompe, compresoare, locomotive electrice,
laminoare) şi de înaltă tensiune (cuptoare electrice cu arc, laminoare).
Efectul de flicker are drept consecinţe variaţia vizibilă a fluxului
luminos emis de sursele de iluminat, deformarea imaginii televizoarelor,
monitoarelor de calculator, deranjarea funcţionării unor instalaţii electrice şi
electronice etc. El produce stres şi oboseală, afectând ochiul uman, şi în
consecinţă starea de concentrare şi de sănătate a omului.
Din punct de vedere al fluctuaţiilor de tensiune un receptor poate fi
conectat la reţea dacă curba fluctuaţiilor de tensiune determinată de acesta
este situată sub curba limită de iritabilitate redată în figura 1.23. Combaterea
efectului de flicker se face cu una dintre următoarele metode: utilizarea
bobinelor de reactanţă montate în circuitul de alimentare; mărirea puterii de
scurtcircuit a reţelei în punctul de racord; utilizarea unor valori cât mai mari
ale tensiunii de racord; folosirea compensatoarelor statice pentru
compensarea dinamică a şocurilor de putere reactivă; exploatarea
corespunzătoare a maşinile şi aparatele electrice.
Bucureşti, 1993.
3
Mircea, I. Instalaţii şi echipamente electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
16
Capitolul 1
U/Un [%]
4
Normativ privind limitarea regimului deformant (Indicativ PE 143-93), Bucureşti, 1993.
18
Capitolul 1
40
Ud U n [V],
2
(1.5)
n 2
n 2
5
Mircea, I. Instalaţii şi echipamente electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
19
Utilizarea energiei electrice
ks0 U A U B U C
100
[%], (1.12)
Un 3
unde mărimile din relaţie au aceeaşi semnificaţie ca mai sus.
Analog se poate defini coeficientul de asimetrie pentru curenţi.
Experimental s-a constatat că efectele produse de regimurile
nesimetrice sunt practic aceleaşi cu cele produse de regimurile deformante.
Reducerea nesimetriilor se poate realiza prin simetrizarea liniilor circuitelor
electrice şi prin echilibrarea sarcinilor electrice.
Frecvenţa tensiunii de alimentare este o mărime foarte importantă
pentru buna funcţionare a receptoarelor, pentru menţinerea preciziei
aparatelor de măsură şi pentru funcţionarea optimă a motoarelor de curent
alternativ. Frecvenţa se poate modifica datorită variaţiilor importante de
sarcină sau datorită avariilor grave din sistemul energetic. Menţinerea
constantă a frecvenţei industriale (f=50 Hz) este sarcina dispeceratului
energetic naţional, fiind condiţionată de operativitatea acestuia şi de puterea
centralelor electrice aflate în rezerva SEN. După ce ţara noastră a devenit
membră a UCTE (Union for the Co-ordination of Transmission of
Electricity) prin conectarea SEN la sistemul european de transport,
frecvenţa este urmărită în timp real la nivel european.
Abaterile maxime admise pentru frecvenţă sunt de 0,5 Hz.
Continuitatea în alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor este cea mai importantă condiţie calitativă a acesteia. În
funcţie de acest criteriu de calitate consumatorii se clasifică în cele patru
categorii prezentate în § 1.1. (categoria 0 – specială, categoria I, categoria
a II-a, categoria a III-a).
Clasificarea consumatorilor pe categorii, cu stabilirea duratei de
realimentare – deci şi a duratei întreruperilor admisibile în alimentare – se
efectuează de către proiectantul general, după consultarea furnizorilor de
echipamente, a beneficiarului investiţiei şi a proiectantului de specialitate.
Durata de realimentare este mai mare decât valoarea minimă de 3 secunde
(la consumatorii din categoria 0 sau I), putând ajunge până la câteva ore (la
consumatorii din categoriile a II-a şi a III-a) – fără a depăşi 24 ore.
Conform PE 124/93 – Normativ privind alimentarea cu energie
electrică a consumatorilor industriali şi similari nu se mai prevede
clasificarea consumatorilor pe categorii în funcţie de efectele produse în
cazul nealimentării cu energie electrică a acestora. Se recomandă
alimentarea consumatorilor de la o singură sursă, printr-o singură cale, la
trepte de tensiune stabilite pe bază de calcule tehnico-economice6.
Regulamentul de furnizare şi utilizare a energiei electrice – PE 932/93
– referindu-se la consumatorii similari cu cei cuprinşi în categoria 0 prevede
6
Mircea, I. Instalaţii şi echipamente electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
20
Capitolul 1
ur
ig
iv
in
în
ra
re
er
ar
er
m
er
er
m
pl
în
ul
ul
m
sf
N
G
el
at
Clasa Observaţii
si
C
tr
ti
o
n
u
d
u
p
de
e
z
a
cc
e
a
ze
ă
ds
22
Capitolul 1
A B C D
8
Mircea, I. Instalaţii şi echipamente electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
23
Utilizarea energiei electrice
ramuri sau subramuri industriale. Acestea din urmă au o importanţă
deosebită în calculele de proiectare. Curbele de sarcină pot fi reprezentarea
valorilor absolute ale puterii sau a valorilor raportate (puterea momentană
raportată la puterea maximă).
Se pot ridica curbe de sarcină pentru un utilaj, un atelier, o secţie, o
întreprindere, un post (staţie) de transformare sau pentru sistemul energetic
naţional.
Forma caracteristică a unor curbe de sarcină zilnică pentru energie
electrică activă este prezentată în figura 1.3, iar în figura 1.4 este redată o
P P
PM PM
1,0 1,0
0,8 0,8
0,6 0,6
0,4 0,4
tc 0,2 tc
0,2
[h] [h]
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24
a) b)
Fig. 1.3 Curbe de sarcină zilnice pentru putere activă într-o întreprindere:
a) cu un schimb; b) cu două schimburi.
P
curbă de sarcină anuală.
Pi Din figura 1.3 se remarcă
repartiţia sarcinii la două întreprinderi
cu numere diferite de schimburi. Se
PM
observă că sarcina are variaţii
Pmed aleatoare de vârfuri de consum şi de
goluri, deci curbele de sarcină nu pot
fi modelate matematic, în schimb pot
fi ridicate în timp real cu ajutorul unor
t sisteme de achiziţie adecvate şi al
calculatorului, inclusiv pentru
tP i
prelucrarea şi apoi stocarea datelor.
tPM În cazul sistemului energetic
tc naţional curbele de sarcină permit
cunoaşterea puterii instalate, a puterii
Fig. 1.5 Explicativă la indicatorii
curbelor de sarcină.
în funcţiune şi a celei de rezervă,
P
PM
1,0
0,8
24 0,6
0,4
0,2
I F M A M Iun Iul A S O N D
Fig. 1.4 Curbă de sarcină activă anuală a unei întreprinderi.
Capitolul 1
25
Utilizarea energiei electrice
specialitate 9, 10.
Pentru ca la nivelul SEN puterea instalată care trebuie să funcţioneze
numai la vârf să fie cât mai redusă se adoptă sisteme de tarifare adecvate,
care să stimuleze aplatizarea curbelor de sarcină. În acest sens se pot utiliza
mai multe metode.
La nivelul consumatorilor industriali:
defalcarea orei de începere a programului între ateliere, secţii,
întreprinderi;
defalcarea orei de prânz şi a zilelor libere;
utilizarea celor trei schimburi;
utilizarea receptoarelor care permit stocarea energiei electrice sub
alte forme de energie: aer comprimat (compresoare), apă (pompe),
sisteme de ventilaţie, baterii de acumulatoare, sisteme cu volant;
programarea încercărilor care necesită putere mare în perioada de
noapte;
utilizarea receptoarelor electrotermice în afara vârfului de sarcină şi
în zilele nelucrătoare.
La nivelul sistemului energetic naţional:
utilizarea resurselor energetice secundare (energie electrică, gaze
combustibile, apă caldă);
utilizarea orei oficiale de vară;
utilizarea resurselor locale de energie neconvenţională (solară,
eoliană, geotermică, biogaz);
interconectarea sistemelor energetice ale întreprinderilor, ţărilor,
comunităţilor economice şi folosirea – în perspectivă – a diferenţei de
fus orar între ţări (continente).
9
Albert, H. ş.a. Alimentarea cu energie electrică a întreprinderilor industriale, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1979.
10
Iordănescu, I., Iacobescu, Gh. Alimentarea cu energie electrică a întreprinderilor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
26
Capitolul 1
27
Utilizarea energiei electrice
prin conductor în regim permanent de funcţionare cu relaţia următoare,
relaţie din care rezultă că lungimea conductorului nu influenţează valoarea
acestui curent:
A a i S a i 2 D3
Ia [A]. (1.21)
1 20 a 20 l 1 20 a 20 4
Valorile curentului maxim admisibil pentru diferite tipuri, diametre,
număr de conductoare într-un cablu, material şi condiţii de pozare (aşezare)
sunt date în literatura de specialitate. În cazul pozării conductoarelor în alte
condiţii decât cele indicate în tabele se va aplica o corectare a valorii
curentului maxim admisibil cu coeficienţi de corectare care sunt de
asemenea indicaţi în literatură11.
În cazul încărcărilor intermitente curentul maxim admisibil indicat în
tabele se corectează prin înmulţire cu factorul a dat de relaţia următoare:
0,875
a , (1.22)
D A
în care DA este durata relativă de conectare, adică raportul dintre timpul cât
conductorul este parcurs de curent şi durata ciclului de funcţionare.
11
Manualul inginerului electrician, vol. VII, Editura Tehnică, Bucureşti, 1958.
28
Capitolul 1
unde Psj este puterea activă a receptorului j din grupul de receptoare care
funcţionează simultan; j – randamentul receptorului j amintit; n – numărul
de receptoare care constituie consumatorul în discuţie.
Randamentul reţelei r are în mod obişnuit valoarea 0,98÷1,0.
Factorul de putere mediu al receptoarelor se poate determina cu relaţia
n P
sj
j1 j
cos m . (1.28)
n Psj
j1 j cos j
29
Utilizarea energiei electrice
Având în vedere relaţiile (1.24), respectiv (1.23) se poate determina şi
puterea reactivă cerută:
1 cos 2 m
Qc Pc tgm Pc [VAr]. (1.29)
cos m
Puterea aparentă cerută va fi
Pc
Sc [VA]. (1.30)
cos m
Cunoscând tensiunea de linie U a sursei de alimentare şi puterea de
calcul se determină curentul de calcul – pe baza căruia se va alege secţiunea
conductorului – cu relaţia
Pc
Ic [A], (1.31)
3 U cosm
Se verifică dacă secţiunea aleasă îndeplineşte celelalte criterii (la
densitatea maximă a curenţilor de vârf, la pierderea de tensiune etc.).
b) Metoda coeficienţilor de cerere
Această metodă se aplică atunci când consumatorul conţine un număr
mare de receptoare şi constă în utilizarea unor coeficienţi de cerere
prestabiliţi pentru grupe de receptoare.
Pentru categoria de receptoare k având puterea instalată totală Pik,
coeficientul de cerere kc şi factorul de putere indicaţi tabelar în literatura de
specialitate se calculează puterea activă cerută Pck folosind relaţia (1.23).
Pentru receptoare identice din aceeaşi categorie coeficientul kc se
înlocuieşte cu k’c, dat de relaţia
1 kc
k 'c k c , (1.32)
ka
unde ka este un coeficient de influenţă, dependent de numărul de receptoare
identice din aceeaşi categorie12 (Tabelul 1.3).
Tabelul 1.3
Număr
4 6 10 15 20 30 40 50
receptoare
ka 1,7 2,5 3,3 4,3 5,5 8,1 9,5 10
12
Comşa, D., ş.a. Proiectarea instalaţiilor electrice industriale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980.
30
Capitolul 1
1
Qc Pc tg Pc 1 [VAr], (1.33)
cos 2
unde cos este factorul de putere corespunzător categoriei respective de
receptoare.
Se adună separat puterile active şi reactive cerute ale diferitelor
categorii de receptoare şi rezultă astfel puterea cerută activă totală şi
reactivă totală Pct, respectiv Qct:
Pct Pck kck Pik [ W ]; (1.34)
Qct Qck Pck tgk [VAr], (1.35)
unde Pck este puterea activă cerută de grupa de receptoare k; kck –
coeficientul de cerere pentru grupa de receptoare k; cosk – factorul de
putere pentru aceeaşi grupă de receptoare; Pik – puterea instalată a tuturor
receptoarelor din grupa k.
Acum se poate calcula factorul de putere corespunzător puterii totale
cerute:
P Pct
cos m ct , (1.36)
S ct P Q
2 2
ct ct
31
Utilizarea energiei electrice
13
Centea, O., Bianchi, C. Instalaţii electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
14
Manualul inginerului electrician, vol. VII, Editura Tehnică, Bucureşti, 1958.
15
Idem – 13, 14.
32
Capitolul 1
unde a Px max este cel mai mare dintre termenii de forma a Px , iar b Pn
este suma tuturor termenilor corespunzători grupelor de receptoare
considerate.
Puterea reactivă cerută pe grupe de receptoare, respectiv totală se
calculează cu relaţia (1.33), respectiv (1.35). Factorul de putere medie se
calculează cu relaţia (1.36).
Spre exemplificare, se va calcula secţiunea necesară pentru o coloană
de distribuţie cu 3 conductoare din aluminiu izolate cu PVC, montate în aer.
Tensiunea nominală a reţelei este 380 V.
Consumatorii sunt constituiţi din:
– grupa 1, formată din motoare ce acţionează maşini-unelte de
prelucrare la cald în serii mari şi pe bandă, având din 8 motoare de putere
nominală individuală de 1,5 kW, 5 motoare de putere nominală individuală
de 2,5 kW şi 2 motoare de putere individuală de 7,5 kW;
– grupa a 2-a, formată din poduri rulante în turnătorii, având 8
motoare cu putere instalată individuală de 30 kW şi 2 motoare cu putere
nominală individuală de 75 kW.
Rezolvare. Din Manualul inginerului electrician rezultă:
– pentru grupa 1: x1=5; a1=0,5; b1=0,26; cos=0,65 (tg=1,17);
– pentru grupa a 2-a: x2=3; a2=0,3; b2=0,09; cos=0,5 (tg=1,73).
Pentru cele două grupe de consumatori puterea cerută se calculează
astfel:
Pc1 a1 P5 1 b1 Pi15 1 0,5 2 7,5 3 2,5 0,26 2 7,5 5 2,5 8 1,5
11,25 10,27 21,52 kW;
Pc2 a 2 P3 2 b2 Pi10 2 0,3 2 75 1 30 0,09 2 75 8 30 54,0 35,1 89,1 kW.
Puterea activă totală cerută se calculează cu relaţia (1.40):
Pct a Px max b Pn 54 10,27 35,1 99,37 kW.
Puterile reactive cerute sunt:
Qc1 Pc1 tg1 21,52 1,17 25,18 kVAr;
Qc2 Pc2 tg 2 89,1 1,73 154,52 kVAr;
Qct Qc1 Qc2 25,18 154,52 179,7 kVAr.
Factorul de putere mediu se determină cu relaţia (1.36):
Pct 99,37
cos m 0,483.
Pct Qct
2 2
99,37 2 179,7 2
Curentul de calcul corespunzător se determină cu relaţia (1.31):
Pc 99,37
Ic 312 A.
3 U cos m 3 0,38 0,483
Din Normativul I 7–98, Anexa 8, se aleg două cabluri de aluminiu în
paralel cu secţiunea conductorilor pe fază de 95 mm2. Curentul admisibil pe
conductorul unui cablu este de 166 A, deci curentul 2·166=332 A este
acoperitor.
33
Utilizarea energiei electrice
16
Normativ I 7–98.
34
Capitolul 1
17
Comşa, D. Utilizările energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
35
Utilizarea energiei electrice
(la consumator), iar Un este tensiunea nominală a liniei. Această relaţie se
aplică atunci când se cunosc U1, U2 şi Un, deci pentru o linie existentă.
Pentru o linie ce se proiectează calculul căderii de tensiune se face cu
relaţia (1.51), sau cu relaţia
PR Q X
u 2
100 [%], (1.52)
Un
în care R şi X sunt rezistenţa, respectiv reactanţa liniei de alimentare
(distribuţie) – dimensionată cu una dintre metodele mai sus prezentate, iar P
şi Q sunt puterea activă, respectiv reactivă transmise prin linia respectivă.
Calculul pierderii de tensiune se face pe traseul cel mai lung şi cel mai
încărcat, începând de la tabloul general sau racord, până la cel mai
îndepărtat consumator. În cazurile în care pierderea de tensiune efectivă
depăşeşte pe cea admisibilă se majorează secţiunile conductoarelor cu o
treaptă şi se reia calculul de verificare, până când pierderea de tensiune se
încadrează în valorile prescrise.
36
Capitolul 1
37
Utilizarea energiei electrice
2 9
8
~ 5 1 3 10
1
~ 1
1 9
9
a) b) 8
c) d) ~
1 9 1 9 ~ 7 6
7
3
~ 3
6
10 1 1
e) f) g) h)
1 4 1 13
11 12
14
15
~ ~ ~
16
17
1 1
i) j) k) l)
Fig. 1.6 Transformarea energiei electrice în căldură: 1 - material de încălzit;
2 - rezistoare; 3 - izolaţie termică; 4 - sursă de radiaţii infraroşii; 5 - transformator; 6 - arc
electric; 7 - electrozi; 8 - miez feromagnetic; 9 - inductor; 10 - creuzet din material refractar;
11 - condensator de încălzire; 12 - sonotrod (dipol radiant); 13 - dispozitiv de încălzire; 14 -
catod; 15 - electrod de focalizare; 16 - flux de electroni; 17 - electrod de accelerare.
39
Utilizarea energiei electrice
constantă până ce întreaga masă a materialului a trecut în faza lichidă.
Valorile uzuale ale randamentului termic sunt de 7095%.
Randamentul electric e al instalaţiei este dat de relaţia
Qu Qp
e 100 [%], (1.56)
Qu Qp Qe
unde Qe reprezintă pierderile de energie electrică care se produc în
echipamentul de alimentare cu energie electrică al instalaţiei. Randamentul
electric are valori de 8095% pentru încălzirea cu rezistoare şi 6080%
pentru încălzirea prin inducţie.
Randamentul total al unei instalaţii electrotermice este
Qu
100 [%], t e [%]. (1.57)
Qu Qp Qe
Consumul specific de energie electrică Qs al instalaţiei electrotermice
este un indicator a cărui valoare exprimă economicitatea instalaţiei.
Consumul specific se defineşte cu relaţia
P t i J
Qs , (1.58)
m kg
unde P este puterea absorbită din reţeaua electrică, iar t este timpul de
funcţionare.
40
Capitolul 2
C a p i t o l u l 2 . I N S TA L A Ţ I I
ELECTROTERMICE DE ÎNCĂLZIRE CU
REZISTOARE (CUPTOARE ELECTRICE)
18
Altgauzen, A.P. ş.a. Instalaţii electrotermice industriale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975.
41
Utilizarea energiei electrice
Transmiterea căldurii prin conducţie în regim staţionar prin pereţi
plani paraleli (Fig. 2.1).
Considerăm un perete de grosime a [m] şi de conductibilitate termică
[W/mC] presupusă constantă.
Faţa 1 a peretelui are temperatura 1 [°C],
iar faţa 2 are temperatura 2, mai mică decât 1.
Fluxul termic care se transmite între două
suprafeţe izotermice situate la distanţa x [m],
respectiv x+dx de faţa 1 a peretelui este d
d
A [W]. (2.5)
dx
Separând variabilele şi integrând între limitele
zero şi a, respectiv 1 şi 2 rezultă x
a A1 2 [W m], (2.6) x dx
de unde a
1 2
[W]. (2.7) Fig. 2.1 Transmiterea
a căldurii printr-un perete
omogen.
A
Prin analogie cu rezistenţa electrică raportul dintre variaţia de
temperatură (diferenţa) şi fluxul termic întreţinut de aceasta este numit
rezistenţă termică:
2 a C
RT 1 . (2.8)
A W
Densitatea fluxului termic rezultă din relaţiile (2.4) şi (2.7):
2 W
q 1 m 2 . (2.9)
a
În cazul unor pereţi plani compuşi din mai
multe straturi omogene – Fig. 2.2 – prin analogie
cu cazul de mai sus rezultă
n 1
n1 [W], (2.10)
ai
i 1 i A i
1 2
[W]. (2.14)
1 r2
ln
2 h r1
Rezistenţa termică în acest caz are
expresia
1 r C
RT ln 2 . (2.15)
2 h r1 W
Densitatea fluxului termic este definită în acest
caz fie în raport cu suprafaţa interioară:
2 W
q1 1 , (2.16)
r1 r2 m 2
ln
r1
fie cu suprafaţa exterioară:
2 W
q2 1 . (2.17)
r2 r2 m 2
ln
r1
În cazul peretelui cilindric format din mai multe straturi omogene de
conductibilităţi termice diferite – 1, 2,… i… – expresia fluxului termic
transmis între suprafaţa limită interioară de temperatură 1 şi suprafaţa
limită exterioară de temperatură n+1 este
1 n1
[ W]. (2.18)
1 r
ln i1
2 i h ri
În cazul câmpurilor de temperatură nestaţionare determinarea prin
calcul a transmisiei căldurii conduce la relaţii matematice complicate, motiv
pentru care se recurge la rezultate experimentale.
Transmisia căldurii prin convecţie are loc între suprafaţa
unui solid şi un fluid în mişcare, între care există o diferenţă de temperatură.
Convecţia depinde de natura mişcării fluidului, de regimul de curgere,
de proprietăţile fizice ale fluidului, forma şi dimensiunile suprafeţei spălate
43
Utilizarea energiei electrice
de acesta. În cazul cuptoarelor electrice convecţia prezintă importanţă la
calculul termic al cuptoarelor funcţionând la temperaturi de până la 700C,
la determinarea pierderilor de căldură prin pereţi şi a căldurii evacuate în
instalaţiile de răcire cu aer sau cu apă. Convecţia poate fi naturală sau
forţată.
Fluxul termic transmis prin convecţie între suprafaţa unui perete solid
aflat la temperatura p2 şi fluidul care-l spală aflat la temperatura m2 este
dat de formula lui Newton19:
c p2 m2 A [ W ], (2.19)
c fiind coeficientul de transmitere al căldurii prin convecţie [W/m 2C], iar
A [m2] suprafaţa solidului spălat de fluid.
Rezistenţa termică de convecţie este dată de relaţia
m1 1 C
Rc p 2 . (2.20)
c A W
Valoarea lui c depinde de viteza de deplasare a fluidului, de
temperatura peretelui şi fluidului, de forma şi dimensiunile peretelui, de
proprietăţile fizice ale fluidului. Calculul coeficientului c se face fie pe
bază de relaţii empirice, fie pe baza rezultatelor experimentale, exprimate cu
ajutorul criteriilor de similitudine.
Câteva valori ale coeficientului de transmitere al căldurii prin
convecţie sunt: pentru convecţia liberă a aerului cca 12 W/m 2·K, pentru
gaze 10÷200 W/m2·K, pentru apă 1.000÷5.000 W/m2·K, pentru abur
5.000÷10.000 W/m2·K, pentru metale topite 20.000÷50.000 W/m2·K (sau
W/m2·°C).
Transmiterea căldurii pri n radiaţie este fenomenul de
propagare a energiei sub formă de unde electromagnetice. Acest fenomen
este deosebit de fenomenele de conducţie şi de convecţie prin faptul că este
însoţit de un dublu proces de transformare a energiei: energia termică a unui
corp se transformă în energie de radiaţie, care se propagă sub forma undelor
electromagnetice şi întâlnind un alt corp se transformă parţial în energie
termică. Transmiterea căldurii prin radiaţie are importanţă în calculul termic
al cuptoarelor funcţionând la o temperatură de peste 700C, la determinarea
pierderilor de căldură prin uşile şi capacele deschise ale cuptoarelor şi de la
suprafaţa pieselor încălzite.
Emisia de căldură prin radiaţie respectă legile lui Stefan Boltzmann şi
legea lui Wien-Planck (legea deplasării maximumului).
Conform legii lui Stefan Boltzmann fluxul termic transmis prin
radiaţie între două suprafeţe A1 şi A2, aflate la temperaturile T1 şi T2 (în K)
este
19
Altgauzen, A.P. ş.a. Instalaţii electrotermice industriale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975.
44
Capitolul 2
T 4 T 4
cr 1 2 A12 [ W ], (2.21)
100 100
unde cr este coeficientul redus de radiaţie:
cn W
cr r cn 2 4 . (2.22)
1 1 m K
1 112 121
1 2
În relaţia (2.22) c n 5,67 W este constanta de radiaţie a corpului negru;
m K4
2
1, 2 sunt gradele de înnegrire ale celor două corpuri de suprafaţă A1, A2; r
– gradul redus de înnegrire; A12=12A1=21A2 – suprafaţa reciprocă de
radiaţie [m2]; 12, 21 – coeficienţi care reprezintă fracţiunea din radiaţia
totală a unei suprafeţe care ajunge pe cealaltă suprafaţă.
În cazul radiaţiei între doi pereţi plani paraleli există relaţiile:
A12 A1 A 2 , 12 21 1; (2.23)
T 4 T 4
c12 1 2 A1 [W]; (2.24)
100 100
cn
c12 . (2.25)
1 1
1
1 2
În cazul a doi pereţi cilindrici coaxiali (A1A2) se pot scrie relaţiile:
A
A12 A1 ; 12 1; 21 1 ; (2.26)
A2
cn
c12 . (2.27)
1 1
21 1
1 2
Fluxul termic în acest caz se calculează cu relaţia (2.24), în care se
introduce coeficientul redus de radiaţie dat de relaţia (2.27).
Gradul de înnegrire al unui corp depinde de material, de calitatea
suprafeţei şi de culoarea ei, fiind indicat în literatură20. Suprafeţele ce
urmează să disipeze căldură se recomandă a se vopsi în culori închise şi
mate, iar suprafeţele ce urmează să păstreze căldura se recomandă a se vopsi
în culori deschise şi lucioase.
Transmiterea complexă a căldurii. Cele trei fenomene
analizate reprezintă componente ale procesului de transmitere a căldurii
care nu există separat, ci simultan, influenţându-se reciproc. Schimbul
global de căldură are loc prin acţiunea simultană a conducţiei, convecţiei
20
Comşa, D. Utilizări ale energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
45
Utilizarea energiei electrice
şi radiaţiei termice.
Considerăm un perete plan
de grosime a şi conductibilitate
termică , spălat de o parte de un
m1
c1 A m1 p1 1A m1 p1 , (2.30)
100 100 100 100 100
1 [W/m2·°C] fiind coeficientul de transmitere a căldurii prin convecţie şi
radiaţie pentru fluidul 1. Valorile lui depind de material şi de temperatură,
fiind date în literatură21.
În regim staţionar, fluxul transmis de fluidul 1 peretelui şi de acesta
fluidului 2 este acelaşi.
Fluxul transmis prin perete este dat de relaţia
A
p1 p2 [W]. (2.31)
a
Fluxul de căldură transmis de la perete la fluidul 2 este
2 A p2 m2 [W], (2.32)
unde 2 este coeficientul de transmitere a căldurii prin convecţie şi radiaţie
pentru fluidul 2.
Având în vedere egalitatea fluxurilor date de relaţiile (2.30), (2.31),
21
Văzdăuţeanu, V. Electrotermie, Litografia Institutului Politehnic „Traian Vuia“, Timişoara, 1978.
46
Capitolul 2
47
Utilizarea energiei electrice
48
Capitolul 2
mm 2
m
din carborund mai sunt cunoscute sub numele de silită sau globar.
A 100b
a
a
5 20
b
t 2d
53
Utilizarea energiei electrice
– materialul ce urmează a fi încălzit;
– forma şi dimensiunile încărcăturii;
– regimul tehnologic necesar (timpul de încălzire, temperatura de
încălzire, timpul de menţinere, temperatura de menţinere, timpul de răcire);
– condiţii tehnologice speciale (de exemplu atmosferă de protecţie,
vid etc.);
– productivitatea cuptorului.
Proiectarea constă în:
– alegerea tipului şi a numărului necesar de cuptoare pe baza unui
calcul tehnico-economic;
– calculul termic şi al construcţiei cuptorului ales;
– calculul termic al rezistoarelor.
Calculul termic al cu ptorului electric cu rezistoare
Scopul calculului termic este acela de a determina consumul de
căldură şi puterea cuptorului, mărimi necesare pentru realizarea regimului
tehnologic impus. Se numeşte diagramă de funcţionare a unui cuptor
variaţia temperaturii încărcăturii (pieselor) p în funcţie de timp.
La cuptoarele cu funcţionare intermitentă cele mai obişnuite diagrame
de funcţionare sunt prezentate în figura 2.8.
25
Văzdăuţeanu, V. Utilizarea energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
26
Comşa, D. Utilizări ale energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
55
Utilizarea energiei electrice
Tabelul 2.4
D Dreptunghiulare
Rotunde Pătrate L 2
a
D – dimensiunea deschizăturii; (D =) (D=l) l 1
a – grosimea peretelui (D=L)
0,5 0,30 0,35 0,44
1 0,48 0,52 0,58
2 0,66 0,70 0,75
3 0,74 0,77 0,82
4 0,79 0,81 0,86
5 0,82 0,85 0,88
6 0,85 0,87 0,90
56
Capitolul 2
Qî
Pi k P k [ W ], (2.46)
tî
în care k=1,11,5 este coeficientul de siguranţă care ţine seama de
posibilitatea forţării regimului de încălzire al cuptorului aflat în stare rece,
de posibilitatea scăderii tensiunii reţelei faţă de valoarea sa nominală, de
scăderea în timp a proprietăţilor izolaţiei termice, de îmbătrânirea
elementelor încălzitoare – care determină o rezistenţă mai mare decât cea
calculată iniţial şi deci o
putere dezvoltată mai
mică.
La un cuptor cu
rezistoare cu funcţionare
continuă regimul termic
este indicat în figura 2.10.
Împărţirea pe zone
termice a cuptorului cu
P1
P2
determinată de curba de
încălzire a pieselor,
stabilită de tehnolog.
Pentru fiecare din
zonele termice se
calculează puterea
instalată pe baza relaţiilor
utilizate la cuptorul cu funcţionare intermitentă, pornind de la consumul de
căldură pentru încălzirea pieselor şi acoperirea pierderilor termice pe
porţiunea zonelor respective. Puterea instalată a cuptorului este suma
puterilor instalate a tuturor zonelor cuptorului. Lungimea diferitelor zone ale
cuptorului este dată de relaţia
mp t i
Li [m], (2.47)
Ms
unde mp este productivitatea cuptorului, în [kg/h], Ms – încărcarea specifică
de piese pe unitatea de lungime a cuptorului, în [kg/m], iar indicele i poate
însemna: încălzire, menţinere sau răcire.
Calculul electric al cuptorului cu rezistoare
Calculul electric al cuptorului electric cu rezistoare constă în:
– alegerea materialului rezistoarelor;
– stabilirea schemei de conexiuni;
– determinarea dimensiunilor rezistoarelor;
– stabilirea amplasării rezistoarelor în interiorul cuptoarelor;
– determinarea randamentului şi consumului specific.
57
Utilizarea energiei electrice
Datele necesare pentru calcul sunt:
– puterea instalată a cuptorului Pi;
– tensiunea de alimentare U; pentru protecţia împotriva electrocutări-
lor alimentarea rezistoarelor se face de obicei cu tensiune până la 500 V;
– temperatura maximă de lucru a cuptorului cm sau a zonelor termice
la care se referă calculul.
Materialul rezistoarelor se alege astfel încât temperatura sa maximă de
lucru (vezi tabelul 2.3) să depăşească cu 1020% temperatura maximă de
lucru a mediului din interiorul cuptorului. Rezistoarele pot fi conectate
trifazat (stea, triunghi) sau monofazat.
Pentru a determina dimensiunile rezistoarelor este necesar a se defini
şi calcula puterea specifică a acestora Ps:
P W
Ps 2 , (2.48)
A m
unde P este puterea dezvoltată de către rezistor, în [W], iar A este suprafaţa
laterală a rezistorului, în [m2].
1) Puterea specifică a rezistoarelor din cuptoarele cu temperatură
înaltă (peste 700)27. În aceste cuptoare căldura este transmisă de la rezistoare
către piese preponderent prin radiaţie.
Considerăm un cuptor ideal, în
care nu există pierderi prin căptuşeală
(Qp=0), nu sunt piese auxiliare, iar
rezistorul este realizat sub forma unei
table subţiri care înconjoară piesa de
încălzit, având aproximativ aceeaşi
suprafaţă ca şi aceasta.
Ecuaţia schimbului de căldură
prin radiaţie între rezistor şi piesă (Fig.
2.11) este
T1 4 T2 4
P c12 A [W], (2.49)
100 100
unde P este puterea rezistorului; T1, T2 sunt temperaturile rezistorului,
respectiv ale piesei, în [K]; C12 este coeficientul redus de radiaţie, în
[W/m2K4] – dat de relaţia (2.25), iar A este suprafaţa laterală a rezistorului,
în [m2].
În condiţiile prezentate mai sus rezistorul se încălzeşte la
temperatura T1, dată de următoare relaţie:
27
Comşa, D. Utilizări ale energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
58
Capitolul 2
4
T
2 K .
P
T1 100
4 (2.50)
c12 A 100
Puterea specifică a rezistorului ideal va fi
P T1 4 T2 4 W
Psid c12 2 . (2.51)
A 100 100 m
*
Dacă rezistorul şi piesa
Psid ·10 4 sunt corpuri absolut negre
1 =1
70
W 56 0C o
(1=2=1) atunci puterea
m 2 specifică ideală este
48 16
00
C
o T1 4 T2 4 W
Psid cn
*
.
100 100 m 2
40 1 50
0C o
(2.52)
32 14
00 o
Având în vedere relaţiile
C
(2.22), (2.51), (2.52) rezultă
24 W
Psid 12 Psid* 2 , (2.53)
13
00 o
C
120
0C o
m
16
110
0C
o
unde 12=r este coeficientul de
100
o 0C
înnegrire, fiind dat de relaţia
8 900
o
C 1
o
o
800
700 C
C r 12 . (2.54)
1 1
1
o 600 C
2
200 600 1000 1400 [ºC] 1 2
Fig. 2.12 Curbele puterii specifice Puterea specifică ideală
ale rezistorului ideal absolut negru: *
1 - temperatura rezistorului;
Psid transmisă între corpuri abso-
2 - temperatura piesei. lut negre depinde de temperatura
rezistorului 1 şi a piesei 2, fiind
reprezentată în figura 2.12.
La un cuptor electric real,
cu rezistoare reale (Fig. 2.13)
transmiterea căldurii prin radiaţie
nu are loc doar între rezistor şi
piesă. Schimbul de căldură este
mai complex, putându-se
exprima simplificat prin trei
ecuaţii de bilanţ termic, în
ipoteza existenţei unui câmp de
temperatură staţionar (p=ct.).
Se disting următoarele
fluxuri termice: 12 – fluxul termic transmis de la rezistor către piesă; 13 –
59
Utilizarea energiei electrice
28
Comşa, D. Utilizări ale energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
61
Utilizarea energiei electrice
W
c 1 2 2 ,
P
Ps (2.64)
A m
unde P este puterea rezistorului, în [W]; A este suprafaţa laterală a
rezistorului, în [m2]; c – coeficientul de transmitere a căldurii prin
convecţie, în 2 ; 1, 2 – temperatura rezistorului, respectiv a
W
m C
fluidului, în [K].
Dimensionarea rezistoarelor se face considerând că întreaga putere
electrică Pf absorbită de un rezistor de la o fază a reţelei se transmite sub
forma fluxului termic:
Pf Ps A W . (2.65)
Dar
2 2
U U
Pf f f , (2.66)
R l
S
unde Uf este tensiunea de fază aplicată la bornele rezistorului, în [V]; R –
rezistenţa rezistorului []; – rezistivitatea rezistorului la temperatura de
lucru [·m]; S – secţiunea conductorului, în [m2]; Pf – puterea rezistoarelor
montate pe o fază. Mărimile neprecizate se iau în sistemul internaţional (SI).
Pentru rezistoare din sârmă cu diametrul d, rezultă
4 Pf
2
d 3 m; (2.67)
Ps 2 U f
2
Pf U f
2
l 3 m. (2.68)
4 Ps2
a
Pentru rezistoare din bandă, notând m – Fig. 2.7 d) – se obţin
b
următoarele dimensiuni ale benzii:
Pf
2
b3 m; (2.69)
2m m 1 U f Ps
2
a m b [m]; (2.70)
m Pf U f2
l3 [m]. (2.71)
4m 1 Ps2
2
62
Capitolul 2
temperatura
prescrisă
Temperatura cuptorului creşte în intervalul Tm chiar după deconectarea
rezistoarelor, creşterea fiind proporţională cu panta tg. Dacă limitele de
reglare sunt prea largi, în cazul folosirii regulatorului cu două poziţii
Tm
0,2 se recomandă folosirea unui regulator continuu – PI sau PID.
T
Reglarea temperaturii cuptorului electric se realizează prin variaţia
puterii absorbite din reţea. Acest lucru este posibil de realizat fie prin
modificarea valorii tensiunii de alimentare, fie prin modificarea
conexiunilor rezistoarelor.
Modificarea valorii tensiunii de alimentare se poate realiza prin
următoarele metode:
– schimbarea raportului de transformare al transformatoarelor cu
ajutorul unui comutator cu prize sub sarcină;
– comutarea conexiunii primare a transformatorului din triunghi în
stea (puterea cuptorului scade de 3 ori);
– utilizarea autotransformatoarelor cu contacte alunecătoare;
– conectarea de reactanţe saturabile în serie cu cuptorul;
– utilizarea tiristoarelor sau a triacelor în scheme de tip contactor
de curent alternativ. Aceasta ultimă variantă permite uşor reglarea continuă
a temperaturii din cuptor.
Contactorul de curent alternativ cu tiristoare sau triace se realizează
folosind câte două tiristoare conectate în antiparalel sau un triac pe fiecare
fază – Fig. 2.16. Un bloc de comandă pe grilă BCG furnizează impulsurile
64
Capitolul 2
65
Utilizarea energiei electrice
fierbere, radiatoarele electrice, aerotermele (radiatoare cu turbină), uscătoare
de păr, boilere, convertoarele electrice, pernele electrice, frigiderele,
maşinile de spălat rufe şi vase, călcătoare etc.
Plita electrică constă dintr-o placă metalică l, în ale cărei şanţuri sunt
aşezate rezistoarele spiralate 2, izolate faţă de aceasta, din diferite aliaje: pe
bază de nichel, fier şi crom, pe bază de crom, fier şi aluminiu, izolate faţă de
placă cu magnezită. Placa metalică, ce are şi rol de protecţie împotriva
electrocutării prin atingere directă, cu
1 2
rezistoarele se sprijină pe o izolaţie 3
termică 3, iar ansamblul este
consolidat prin carcasa metalică 4. În
partea sa inferioară placa încălzitoare 4
este prevăzută cu patru fişe 5 – Fig.
2.17. Fişa cu lungimea cea mai mare –
5
care intră prima în priză – face
legătura cu nulul reţelei. Celelalte fişe Fig. 2.17 Plită electrică: 1 - placă
servesc pentru comutarea metalică; 2 – rezistoare spiralate; 3 -
izolaţie termică; 4 - carcasă metalică; 5 -
conexiunilor rezistoarelor în vedere fişe de contact.
modificării puterii. Reglajul automat
al temperaturii se realizează cu ajutorul unui regulator cu două poziţii cu
bimetal.
Cuptoarele electrocasnice sunt formate din două carcase, între care
se poziţionează rezistoarele, pe feţele de către interior. Spre exterior se
prevede un strat de izolaţie termică (vată de sticlă sau zgură). Cuptoarele
sunt prevăzute cu orificii pentru evacuarea gazelor ce se formează.
Maşinile de gătit constă din plite şi cuptoare electrice asamblate în
acelaşi corp. Puterea totală a acestora poate fi reglată între 100 şi 5.000 W
prin modificarea conexiunii elementelor încălzitoare la reţeaua de
alimentare.
Acumulatorul de apă caldă (boilerul) serveşte la prepararea apei
calde. Este format din doua carcase metalice, între care se introduce un
material de izolaţie termică. Apa introdusă în interior este încălzită cu
ajutorul elementului încălzitor, care este conectat în serie cu dispozitivul de
reglare a temperaturii la bornele de alimentare cu energie electrică. Pentru
încălzirea apei se poate folosi energia electrică în perioadele cu consum
redus (noaptea), mai ales când contorul de energie electrică montat în
locuinţă este cu dublu tarif. Datorită stratului de izolaţie termică temperatura
apei scade – dacă boilerul este deconectat – cu circa 2C pe oră. Capacităţile
boilerelor sunt foarte diferite (5–120 litri), pentru puteri de 400–6.000 W.
Fierul de călcat sau călcătorul electric are o suprafaţă plană (talpa)
încălzită cu rezistoare spiralate din aliaje, integrate într-un suport ceramic.
Reglajul automat al temperaturii se realizează în funcţie de natura ţesăturii,
cu ajutorul unui regulator bimetalic – Fig. 2.18.
66
Capitolul 2
8
10 5 3
7 4
9
6
1 2
a) b)
67
Utilizarea energiei electrice
C a p i t o l u l 3 . I N S TA L A Ţ I I
ELECTROTERMICE PENTRU ÎNCĂLZIREA
PRIN INDUCŢIE
A
H 0 t H 0 max sin t . (3.1)
m
Datorită extinderii infinite după axa x [m] a materialului conductor şi
a omogenităţii materialului, toate mărimile de stare ale câmpului se
consideră numai funcţii de timp şi de coordonata x, adică în materialul
conductor se poate scrie H H x,t , E E x,t , J J x,t .
Energia electromagnetică emisă de inductor se propagă sub formă de
undă, ecuaţia acesteia fiind stabilită în funcţie de ecuaţiile fundamentale ale
câmpului electromagnetic (ecuaţiile lui Maxwell), având în vedere că în
metale curentul de deplasare este neglijabil faţă de cel de conducţie:
B
rot H J ; rot E ;
t
div H 0; div E 0; (3.2)
B H ; J E.
unde E este intensitatea câmpului electric, în ; H este intensitatea
V
m
câmpului magnetic, în ; B este inducţia magnetică, în [T]; J este
A
m
densitatea curentului electric de conducţie, în 2 ; este permeabilitatea
A
m
magnetică a metalului, în ; este conductivitatea electrică a metalului,
H
m
29
Hütte, Manualul inginerului. Fundamente, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995.
69
Utilizarea energiei electrice
1
E rot H . (3.6)
Determinând expresiile mărimilor E şi H , prin rezolvarea ecuaţiilor
(3.5) şi (3.6) se obţine energia electromagnetică absorbită de unitatea de
suprafaţă a conductorului în unitate de timp (puterea specifică). Această
mărime, numită şi vectorul densităţii fluxului de energie (vectorul lui
Poynting) este
S E H. (3.7)
Având în vedere că H H x, t , aplicând operatorul câmpului
magnetic, relaţia (3.5) devine
2 H H
(3.8)
x 2
t ,
ceea ce în complex simplificat se scrie astfel:
2 H
j H. (3.9)
x 2
Soluţia generală a acestei ecuaţii este
H A e x B e x , (3.10)
unde j , iar A şi B sunt constante complexe arbitrare.
Viteza de scădere a intensităţii câmpului magnetic în profunzimea
materialului este caracterizată prin mărimea , numită adâncime de
pătrundere:
2 1
δ . (3.11)
ωσ μ k
Deoarece 2 j 1 j , soluţia ecuaţiei (3.9) este
H A e 1 j k x B e 1 j k x . (3.12)
Determinarea constantelor A şi B se face având în vedere condiţiile
limită: pentru x, primul termen al soluţiei (3.12) ar fi infinit, deci A=0;
pentru x=0, H=H0, deci B=H0.
Aşadar, soluţia în complex a ecuaţiei (3.9) este
H H 0 e 1 j k x H 0 e k x e j , (3.13)
unde H0 este valoarea efectivă a intensităţii câmpului magnetic la suprafaţă,
iar =–kx este defazajul variabil al vectorului H .
Valoarea instantanee a intensităţii câmpului magnetic este coeficientul
părţii imaginare a mărimii complexe dată de relaţia (3.13), adică
H x, t Imag 2 H e jt 2 H 0 e k x sin t . (3.14)
Deci H variază ca undă în spaţiu şi timp, amplitudinea sa descrescând
în funcţie de distanţa x de la suprafaţă.
70
Capitolul 3
Sp0 Sp
1 e 2 0,865.
(3.21)
Sp0
Din relaţia (3.21) rezultă că 86,5% din puterea activă ce pătrunde
într-un corp metalic pe unitatea de suprafaţă se transformă în căldură în
zona delimitată de adâncimea de pătrundere a câmpului electromagnetic.
joasă frecv. medie frecvenţă înaltă frecvenţă
150 Hz 4 kHz
500 Hz 2 kHz 10 kHz 0,45 MHz 3 MHz
[mm] 50 Hz
100
10
0.0
00 .
10 -8
10.
000 .
10 -8
10 1.0
00 .
10 -8
10 .
01 -
0 8 Cărbune
10 .
10 -8
1 Grafit
1 1. -
0 8
=0
,1 1. OL la 1200oC
0 -8
m OL la 650oC
0,1 OL la 300oC
Alamă
Aluminiu
Cupru
0,01 Argint
OL la 60oC
OL la 20oC
72
Capitolul 3
ch 2 cos 2 ch 2 cos 2
a
unde k a este adâncimea relativă de pătrundere, iar kp şi kq sunt
funcţii a căror variaţie în raport cu este indicată în figura 3.3 b). Se
observă că pentru 3, kp=kq=1, deci vectorul lui Poynting are aceeaşi
valoare ca şi în cazul semispaţiului conductor.
z H dl
kp, kq
1,4
H=0 1,2 kp
H=0
1,0
H0 0,8
kq
0,6
S0 H dl x 0 1 1,57 2 3 4
E0 a
a) b)
Fig. 3.3 a) conductor plan de grosime finită, excitat pe una din feţe;
b) variaţia funcţiilor kp şi kq în raport cu
sh 1 j k x
E H 0 k 1 j . (3.27)
ch 1 j k
a
2
a
Pentru x , puterea absorbită pe unitatea de suprafaţă este
2
sh sin sh sin
S 0 E 0 H 0 H 02 k j H 0 k k p j k q . (3.28)
* 2
ch cos ch cos
Funcţiile kp şi kq sunt reprezentate în figura 3.4 în raport cu . Se
observă că pentru 6, kp=kq=1 şi vectorul lui Poynting are aceeaşi expresie
ca şi în cazul semispaţiului conductor. Valoarea maximă pentru kp se obţine
când =3. Cum grosimea plăcii excitată pe ambele feţe este impusă
tehnologic, se impune:
– alegerea frecvenţei sursei de alimentare astfel încât adâncimea de
a
pătrundere a câmpului corespunzătoare acelei frecvenţe să fie 2 , 2 fiind
3
adâncimea de pătrundere a câmpului electromagnetic în piesa de încălzit.
r 2
e
a) 2,5
1,6 r 2
e
2 parametrul
1,2
2,5
1,5 4-4,5 2 3 4 5 7
a 0,8
b)
1
2,4
kp 0,4
2,0
0 1 2 3 4 a 5
1,6 c)
r 2
e
parametrul
1,2
0 1 2 3 4 a 5
de 2
3
de 2
7
de 2 de 2
3 7
ri 5
ri 2
3
4
3 ri 2
7
2
a
a) b)
1
ri 2
Fig. 3.8 a) conductor cilindric gol excitat în kq 3
interior; b) variaţia funcţiilor kp şi kq.
0 0,5 1,0 1,5 2,0 a 2,5
În cazul unui cilindru gol excitat din interior – Fig. 3.8 a) – puterea
absorbită de unitatea de suprafaţă este dată tot de relaţia (3.29), în care
77
Utilizarea energiei electrice
valorile funcţiilor kp şi kq se iau din figura 3.8 b), pentru valorile
corespunzătoare razei interioare ri.
Analizând figura 3.8 b) se constată:
– pentru ca încălzirea bobinei inductoare şi a ecranelor magnetice să
fie cât mai redusă este necesar ca grosimea ţevii din care este realizată
bobina să fie a=1, 1 fiind adâncimea de pătrundere în materialul din care
este realizat inductorul. În acest caz, kp – deci şi puterea activă – au valori
minime.
– pentru ca încălzirea cilindrului gol excitat din interior să se facă cu
un randament mărit este necesar ca 0,5. Având în vedere că grosimea a a
plăcii este impusă tehnologic, pentru a fi respectate concluziile de mai sus se
alege frecvenţa sursei care alimentează inductorul astfel încât 2≥2a.
Randamentul transmiterii energ iei electromagnetice
între inductor şi piesă
În instalaţiile de încălzire prin inducţie se folosesc inductoare de
diferite forme şi dimensiuni, în funcţie de scopul încălzirii, de forma şi
dimensiunile piesei de încălzit. Cel mai des se utilizează inductoarele
cilindrice şi plane. Fenomenele ce au loc în inductoare sunt aceleaşi cu cele
analizate mai sus, respectiv în cazul plăcii conductoare de grosime finită şi a
cilindrului gol. Pierderile active şi reactive de putere se determină cu relaţia
(3.29), în care se introduc din grafice valorile corespunzătoare ale funcţiilor
kp şi kq pentru cazul concret.
Randamentul electric al sistemului inductor-piesă este determinat de
relaţia
P2 1
e 100 100 [%], (3.30)
P1 P2 1
P1
P2
unde P1 şi P2 sunt puterile active corespunzătoare
conductorului, respectiv piesei metalice. Pentru
determinarea în cazuri concrete a randamentului se
înlocuiesc în relaţia (3.30) valorile concrete ale
puterilor P1 şi P2, luând în considerare dimensiunile
inductorului şi ale piesei, precum şi factorul de
umplere al spirelor inductorului:
b
g , (3.31)
s
unde b este dimensiunea axială a spirei, iar s este
pasul spirei (Fig. 3.9). Având în vedere că în relaţia (3.29) se indică atât
puterea activă SpP, cât şi cea reactivă SqQ pe unitatea de suprafaţă,
puterea activă corespunzătoare întregii suprafeţe S1 a inductorului este
78
Capitolul 3
P1 H 02 1 k1 k p1 d1 h1 g [W], (3.32)
unde d1 este diametrul interior al inductorului, h1 este lungimea inductorului
inclusiv izolaţia între spire, iar g este factorul de umplere. Mărimea h1g
reprezintă lungimea activă a inductorului.
Puterea corespunzătoare suprafeţei S2 a indusului este
P2 H 02 2 k 2 k p2 d 2 h2 [W], (3.33)
unde d2 este diametrul piesei de încălzit (presupusă cilindrică), care se află
în câmpul electromagnetic creat de inductor, iar h2 este lungimea piesei de
încălzit. Celelalte mărimi au fost precizate mai sus.
Randamentul electric al sistemului inductor-piesă va fi în acest caz
1
e 100 [%]. (3.34)
d1 h1 1 1 k p 1
1 g
d 2 h2 2 2 k p
2
32
Comşa, D. Utilizări ale energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
79
Utilizarea energiei electrice
randamentul generatorului – (35-50%) pentru generator electronic şi (72-
83%) pentru generator rotativ – se obţine un randament global al metodei de
încălzire prin inducţie destul de scăzut: (4-35%)33. Randamentul electric al
sistemului inductor-piesă, deci şi randamentul global al încălzirii prin
inducţie, este influenţat de frecvenţă, deoarece mărimile kp1, kp2 depind de
frecvenţă, şi anume e creşte cu frecvenţa.
Factorul de putere al sistemului inductor-piesă depinde de mărimea
d2
şi de raportul diametrelor –
2 2
Fig. 3.10. Frecvenţa influenţează
factorul de putere prin intermediul d1
adâncimii de pătrundere 2 şi prin d
2
valoarea funcţiei kp2. Valoarea
maximă a factorului de putere
(0,707) s-ar obţine pentru cazul
ideal, când diametrul inductorului
d2
şi diametrul piesei de încălzit ar fi
2
egale. Valorile mici ale factorului
de putere se compensează până
către valoarea 1 cu ajutorul
bateriilor de condensatoare al sau compensatorului sincron.
Determinarea necesarului de amper-spire şi a tensiunii pe bobine
inductoare pentru o piesă şi o putere specifică date
În cazul încălzirii superficiale a unei piese din relaţia (3.28) se observă
că puterea activă specifică Ps nu depinde de dimensiunile piesei, ci doar de
mărimile caracteristice ale materialului şi
ale câmpului.
În cazul unei piese cilindrice
încălzită utilizând un inductor cilindric
(Fig. 3.11) puterea specifică de suprafaţă
N spire
(3.28):
Ps S p H 02 f k p [W]. (3.36)
Alegând un contur de integrare care să
înconjoare numai inductorul, trecând prin
interstiţiul dintre inductor şi piesă, rezultă
dl H N1 I1 [A], (3.37)
N1 fiind numărul de spire al inductorului şi
I1 curentul prin inductor; în exteriorul solenoidului câmpul este nul, iar în
33
Văzdăuţeanu, V. Electrotermie, Litografia Institutului Politehnic „Traian Vuia“, Timişoara, 1978.
80
Capitolul 3
34
Pantelimon, L., ş.a. Utilizarea energiei electrice şi instalaţii electrice. Probleme, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
35
Comşa, D. Utilizări ale energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
36
Altgauzen, A.P., ş.a. Instalaţii electrotermice industriale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975.
81
Utilizarea energiei electrice
După frecvenţa curentului de alimentare se deosebesc:
– instalaţii de frecvenţă industrială, care se alimentează direct de la
reţeaua de 50 Hz sau prin transformatoare coborâtoare speciale;
– instalaţii de frecvenţă medie (500÷10.000 Hz), care se alimentează
de la convertizoare de frecvenţă rotative sau statice;
– instalaţii de frecvenţă înaltă, care se alimentează de la generatoare speciale.
canalului [m].
Efectul de contracţie limitează puterea cuptorului, ceea ce constituie
un dezavantaj la cuptoarele cu canal orizontal descoperit.
La cuptoarele cu canal vertical efectul de contracţie nu se constată,
deoarece presiunea hidrostatică a
metalului din rezervorul superior
este suficient de mare pentru a 1
37
Văzdăuţeanu, V. Utilizările energiei electrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1968.
84
Capitolul 3
deoarece temperatura metalului din canal este mai ridicată decât cea a
metalului din rezervor. Agitaţia electrodinamică (Fig. 3.14) a băii de metal
topit este utilă pentru uniformizarea temperaturii, dar o agitaţie exagerată
produce o eroziune puternică a cuptorului, antrenând zgura în metal.
Reglarea agitaţiei băii se poate face prin modificarea frecvenţei de
alimentare sau modificarea poziţiei relative a canalului şi a bobinei
inductoare.
Echipamentul electric al cuptorului cu canal cuprinde separatorul,
siguranţele de protecţie la scurtcircuit, întreruptorul, transformatorul sau
autotransformatorul cu prize de tensiune, bateria de condensatoare pentru
compensarea factorului de putere, aparataj de protecţie, măsură, comandă şi
control, instalaţie de răcire cu apă sau aer (Fig. 3.15).
38
Piroi, I. Maşini electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004.
85
Utilizarea energiei electrice
R
S IR
T R
IL
L C L r
Ir
C0 IT IC C
T
L0 R0 IS
S
a) b)
R
UTR IL
IL
IR
Ir
IL
IC IS
IT URS
T S
UST
Ir IC
IC
Ir
c)
Fig. 3.16 Simetrizarea încărcării reţelei în cazul cuptoarelor de
topire monofazate: a) schema de principiu; b) schema echivalentă;
c) diagrama fazorială.
I R IS IT . (3.46)
Pentru a absorbi din reţea numai putere activă, curenţii de linie trebuie
să fie în fază cu tensiunile de fază (factorul de putere pe fiecare fază este 1).
Diagrama fazorială din figura 3.16 c) este realizată ţinând seama de aceste
condiţii impuse. Se consideră că elementele de simetrizare sunt ideale.
În acest caz curentul IL prin bobina L este defazat în urmă faţă de
tensiunea de linie UTR cu 90º, iar curentul în condensator IC este defazat
înainte faţă de tensiunea de linie UST cu 90º. Triunghiul corespunzător
relaţiei (3.43) este isoscel, având două unghiuri de 30º.
În consecinţă,
I r 2 I R cos 30 3 I R . (3.47)
Triunghiul corespunzător relaţiei (3.45) este echilateral, deci
IC IL IT . (3.48)
Rezultă că la realizarea simetrizării trebuie să fie îndeplinită condiţia
I
IL IC r . (3.49)
3
În scrierea relaţiei (3.49) s-a avut în vedere şi relaţia (3.46).
Compensarea sarcinii se poate verifica măsurând curenţii prin
condensatorul C0 şi prin bobina L0, care trebuie să fie egali. Deoarece în
timpul încălzirii L0 şi R0 variază, rezultă că C0 trebuie să fie un condensator
reglabil.
În timpul încălzirii variază şi r, deci şi Ir. În consecinţă, pentru a
îndeplini condiţia de simetrizare inductanţa L şi condensatorul C de
asemenea trebuie să fie reglabile39.
Obţinerea unei simetrizări perfecte ar fi prea costisitoare, necesitând
elemente de circuit cu reglare continuă. În aplicaţiile industriale se acceptă
realizarea unei simetrizări aproximative prin utilizarea unor bobine,
respectiv baterii de condensatoare având un număr de 3-4 trepte de reglare.
88
Capitolul 3
hr
h
a) b)
Fig. 3.18 Fenomenul de agitaţie electrodinamică al băii de metal: a) distribuţia
forţelor electrodinamice care acţionează asupra suprafeţelor metalului topit;
b) curenţii de metal topit .
Puterea cuptorului se poate regla modificând tensiunea sursei de
alimentare prin intermediul unor transformatoare monofazate speciale sau
transformatoare trifazate cu ele mente de simetrizare, formate din bobine şi
condensatoare.
Echipamentul electric al cuptorului cu creuzet cuprinde sursa de
alimentare, transformatoare speciale, aparatajul de comandă, măsură şi
protecţie şi bateria de condensatoare conectată la bornele cuptorului, în
scopul îmbunătăţirii factorului de putere.
Pentru mărirea siguranţei în funcţionare, cuptoarele cu creuzet se
prevăd cu un dispozitiv de semnalizare a perforării creuzetului. Acest
dispozitiv constă din electrozi îngropaţi în vatră, alimentaţi prin intermediul
unui transformator de separaţie. În momentul apariţiei unei fisuri în creuzet,
curentul electric ce se va închide între electrozi prin baia de metal topit va
acţiona un contactor ce va pune în funcţiune instalaţia de semnalizarea
optică şi acustică.
Consumul specific de energie electrică este de 550÷600 kWh/t la
cuptoarele pentru topirea fontei şi a aluminiului, 350÷380 kWh/t la
cuptoarele pentru topirea alamei, 400÷450 kWh/t la cele pentru topirea
aliajelor de magneziu şi 675÷1.000 kWh/t la cuptoarele pentru topirea
oţelului. Valorile mai mari corespund cuptoarelor de capacitate mai mică.
Factorul de putere este cuprins între 0,1 şi 0,2, valorile mai mici
corespunzând cuptoarelor de medie frecvenţă.
Instalaţiile de încălzire prin inducţie în volum (în profunzime) se
utilizează pentru încălzirea semifabricatelor metalice – din oţel, cupru,
89
Utilizarea energiei electrice
aluminiu şi aliaje ale acestora – ce urmează a fii deformate la cald prin
forjare, matriţare, presare, laminare.
Faţă de încălzirea rezistivă sau cu flacără încălzirea prin inducţie în
volum are următoarele avantaje:
crusta de oxizi formată la suprafaţă are o grosime foarte mică, deci
pierderile de metal sunt reduse;
temperatura se poate regla uşor şi precis;
viteza de încălzire are o valoare ridicată, determinând o
productivitate mare;
permite încălzirea locală a semifabricatelor;
instalaţia ocupă o suprafaţă redusă;
permite adaptarea instalaţiei pentru diverse piese este simplă.
temperatură dintre stratul cel mai rece şi stratul cel mai cald (50÷100C),
timp care la rândul lui limitează superior puterea specifică la circa 0,5
kW/cm2 (5 MW/m2).
Experimental, s-au stabilit relaţiile
t 4 d 2 [s]
sau (3.50)
t 5 b 2 [s],
în care d este diametrul semifabricatului cilindric, b este latura mică a
secţiunii semifabricatului dreptunghiular [cm], iar timpul t este dat în [s] 40.
În cazul încălzirii unei piese cilindrice având diametrul d alegerea
frecvenţei tensiunii de alimentare a inductoarelor se face astfel încât raportul
d
să aibă valori cuprinse între 2,5 şi 741, unde este adâncimea de
pătrundere a câmpului electromagnetic în piesă.
Echipamentul electric al instalaţiei de încălzire în volum cuprinde:
– sursa de alimentare, care poate fi reţeaua de frecvenţă industrială,
multiplicatoare de frecvenţă cu miezuri feromagnetice, generatoare rotative
de frecvenţă sau convertoare de frecvenţă cu tiristoare;
– aparatajul de conectare, protecţie, măsură şi comandă şi bateria de
condensatoare pentru îmbunătăţirea factorului de putere scăzut (0,1÷0,3).
Conductoarele de alimentare a inductorului se execută, de regulă, din
ţevi de cupru răcite cu apă.
40
Comşa, D. Utilizări ale energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
41
Comşa, D., Pantelimon, L. Eletrotermie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
91
Utilizarea energiei electrice
Pentru mărirea randamentului călirii superficiale este necesar ca
frecvenţa tensiunii de alimentare să fie suficient de mare, astfel încât
curenţii induşi în piesă să circule doar într-un strat subţire la suprafaţa
acesteia. Puterea specifică transmisă piesei trebuie de asemenea să fie
suficient de mare pentru a permite realizarea unui timp de încălzire scurt,
timp în care transmiterea căldurii prin conductibilitate spre straturile
interioare ale piesei să nu provoace încălziri inadmisibile ale părţilor
interioare ale piesei.
Pentru frecvenţe medii (8.000 Hz) – când se obţin grosimi minime de
călire între 1,5 şi 15 mm – se recomandă42 ca puterea specifică SP să fie mai
mică sau egală cu 12 kW/cm2, iar pentru frecvenţe înalte – când se obţin
grosimi minime de călire de 0,2 mm – se recomandă ca puterea specifică SP
să fie mai mică sau egală cu 20 kW/cm2.
Timpul de încălzire în vederea călirii este de obicei de ordinul
fracţiunilor de secundă, este funcţie de mărimea puterii specifice (fiind cu
atât mai mic cu cât puterea specifică este mai mare), de tipul de călire
(simultană, simultană-succesivă, continuă-succesivă), de temperatura
maxim admisă la suprafaţa piesei. Determinarea timpului de încălzire în
vederea călirii pentru o anumită frecvenţă de lucru se face experimental.
Frecvenţa de lucru se stabileşte în funcţie de grosimea stratului de
călit , avându-se în vedere că există două posibilităţi teoretice de încălzire:
– încălzirea în profunzime pentru călire, când adâncimea de pătrundere
în piesă este mai mare decât grosimea stratului de călire
– încălzirea superficială pentru călire, când , caz în care încălzirea
stratului de călit are loc şi prin conducţie termică. Pentru ca suprafaţa
piesei să nu fie „arsă“ este necesar ca timpul de încălzire să nu fie mare şi
puterea specifică redusă.
Experimental, s-a stabilit că frecvenţa de lucru trebuie aleasă astfel
încât adâncimea de pătrundere realizată să satisfacă relaţia
4 [m]. (3.51)
Inductoarele – realizate de regulă din ţeavă de cupru de secţiune
pătrată sau circulară – sunt răcite cu apă, forma acestora depinzând de forma
piesei. De cele mai multe ori inductoarele au o singură spiră. Uneori se
utilizează şi circuit feromagnetic, cu scopul de a concentra câmpul magnetic
pe zona de călit (Fig. 3.20).
Echipamentul electric al instalaţiei de călire superficială se
compune din:
– sursa de alimentare, care poate fi un generator rotativ pentru medie
frecvenţă sau generator static cu tuburi sau semiconductoare pentru înaltă
frecvenţă;
42
Comşa, D., Pantelimon, L. Eletrotermie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
92
Capitolul 3
93
Utilizarea energiei electrice
C a p i t o l u l 4 . I N S TA L A Ţ I I
ELECTROTERMICE DE ÎNCĂLZIRE CU ARC
ELECTRIC
U U U
Uam
Uam Ust
Ust
U1
3 U2 I
2
1
I I1 I
a) b) c)
Fig. 4.1 Caracteristicile tensiune-curent ale arcului electric: a) caracteristica statică
pentru diferite lungimi ale arcului: 1 - arc scurt, 2 - arc de lungime medie, 3 - arc lung;
b); c) caracteristici dinamice.
95
Utilizarea energiei electrice
96
Capitolul 4
constantă ua până la scăderea tensiunii sursei sub această valoare, când are
loc stingerea arcului. În momentul (t1+t2) arcul se stinge şi reaprinderea lui
are loc când tensiunea sursei depăşeşte din nou tensiunea de amorsare. Deci în
acest caz arcul va arde cu pauze, având efecte nefavorabile asupra stabilităţii,
iar datorită deformării puternice a curentului şi tensiunii, factorul de putere va
fi scăzut (0,75÷0,85).
b) Arcul electric înseriat cu o bobină L – Fig. 4.3 a). În acest caz
teorema a doua a lui Kirchoff se scrie astfel:
di
us L ua . (4.5)
dt
di
L
dt
43
Văzdăuţeanu, V. Utilizarea energiei electrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
97
Utilizarea energiei electrice
La cuptoare electrice cu arc stabilitatea este satisfăcută şi în cazul în
care relaţia (4.8) nu este îndeplinită, deoarece electrozii puternic încălziţi au
o inerţie termică suficient de mare pentru a împiedica deionizarea în timpul
pauzelor de curent.
Inductivitatea L din figura 4.3 pe lângă rolul de stabilizare a arcului
are şi rolul de limitare a curentului prin arc.
În cazul arcului electric trifazat apare avantajul încărcării simetrice a
reţelei de alimentare. În sistemele trifazate cu conductor nul, comportarea
arcului este identică cu cea a arcului monofazat. În sistemele trifazate fără
conductor de nul, reaprinderea arcului stins al uneia dintre faze, are loc mai
rapid decât în cazul arcului monofazat, din cauza deplasării nulului, şi deci a
creşterii tensiunii pe faza stinsă. Stabilitatea arcului este îmbunătăţită în
acest caz.
100
Capitolul 4
101
Utilizarea energiei electrice
Datorită regimului liniştit de funcţionare a cuptoarelor cu arc şi
rezistenţă, bobinele pentru limitarea curenţilor de scurtcircuit nu mai sunt
necesare. Drept consecinţă factorul de putere este mai mare la acest tip de
cuptoare (0,78÷0,93). Curenţii în secundarul transformatorului de alimentare
a electrozilor au valori cuprinse între 13 şi 87 kA pentru puteri de 2,5 până
la 33 MVA. Datorită variaţiei rezistenţei cu temperatura tensiunea
secundarului transformatorului trebuie să fie reglabilă, având valori între 70
şi 250 V.
Reglarea automată a poziţiei electrozilor se poate face utilizându-se
scheme de comandă automată cu contactoare şi relee, amplificatoare
magnetice, tiristoare sau triace etc. pentru alimentarea motorului trifazat de
acţionare a portelectrozilor sau a altor elemente de execuţie.
103
Utilizarea energiei electrice
Viteza maximă de deplasare a electrozilor este de 150 mm/s, adică
9 m/min44.
Elementul de comparaţie poate fi reprezentat de:
– înfăşurarea de comandă a unei amplidine;
– înfăşurare de comandă a unor amplificatoare magnetice;
– bobinele unui releu diferenţial (reglare bipoziţională);
– înfăşurările statorice ale unui motor bifazat;
– înfăşurarea unui electromagnet plonjor;
– un comparator electronic.
La reglarea cu amplidină – Fig. 4.7 a) – elementul de măsură 3
sesizează o mărime proporţională cu k1·Ia–k2·Ua. Proporţionalitatea faţă de Ia
(termenul k1·Ia) se realizează printr-un transformator de măsură TI, puntea
redresoare 4 şi rezistorul 6. Proporţionalitatea faţă de Ua (termenul k2·Ua) se
realizează prin puntea redresoare 5 şi rezistorul 7. Curentul de măsură,
rezultat din elementul de măsură, relativ mic parcurge elementul de
comparaţie, care este înfăşurarea de excitaţie 8 a amplidinei 2. Amplidina
alimentează motorul de curent continuu 1 de antrenare al electrodului.
Pentru a mări stabilitatea sistemului mai există două înfăşurări ale
amplidinei, una alimentată de la bornele motorului de antrenare 1
(înfăşurare de reacţie) şi cealaltă de la o tensiune constantă (înfăşurare de
compensaţie).
44
Comşa, D., Pantelimon, L. Eletrotermie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
104
Capitolul 4
TI
k1·Ia 2
1 Rz RT RC DC 3
k2·Ua
(+) Ex
M
+ ( )
Fig. 4.9 Sistem de reglare automată a puterii cuptorului cu arc electric, cu acţionare electromecanică,
cu punte redresoare comandată.
106
Capitolul 4
I t I I n dt 0;
t
(4.11)
o
107
Utilizarea energiei electrice
Neglijând curentul de magnetizare al transformatorului în raport cu
curentul de sarcină, schema electrică echivalentă a cuptorului este
reprezentată în figura 4.10, unde:
r RB RT RL , (4.12)
iar
x XB XT XL (4.13)
reprezintă suma parametrilor bobinei B a transformatorului T şi a reţelei
scurte L (raportată la primarul transformatorului). Cu R este notată rezistenţa
arcului electric raportată la primarul transformatorului, care variază între
zero (la scurtcircuitul electrozilor cu şarja) şi infinit (la stingerea arcului
electric), iar U este tensiunea de fază a reţelei de alimentare.
Funcţionarea cuptorului cu arc este
i r x
determinată de valoarea tensiunii secun-
dare a transformatorului cuptorului şi de
rezistenţa şi reactanţa reţelei scurte şi a
arcului. Dacă se are în vedere schema
U
R
simplificată din figura 4.10, funcţionarea
cuptorului este determinată de valorile
mărimilor U, x, r, R. Cu ajutorul acestor
mărimi se pot scrie ecuaţiile de funcţio-
Fig. 4.10 Schema electrică
echivalentă a cuptorului cu arc. nare ale cuptorului şi pe baza lor se pot
determina condiţiile de funcţio- r R
nare optimă ale cuptorului (adică Rm
transfer maxim de putere în arcul
B C
electric şi utilizarea cât mai A D
m
completă a transformatorului). sc
Z
Pentru o anumită valoare a Zm
x
rezistenţei arcului (Fig. 4.11)
impedanţa circuitului cuptorului m
este
Z x 2 r R , (4.14)
2
Fig. 4.11 Diagrama impedanţelor cuptorului cu arc.
iar
x rR
tg ; cos . (4.15)
rR x r R
2 2
108
Capitolul 4
109
Utilizarea energiei electrice
sc
m , (4.25)
2
x
unde tgsc (vezi relaţia 4.15).
r
Transferul maxim de putere (vezi şi figura 4.11) are loc dacă
R r 2 x2 . (4.26)
Puterea disipată în arc în acest caz – vezi relaţiile (4.20) şi (4.25) – este
U2
Pam . (4.27)
2(r r 2 x 2 )
Puterea absorbită din reţea în
acest caz – vezi relaţiile (4.21) şi (4.25)
cos?, P,
Pa, Pr
– este
S
cos? U2
Pm . (4.28)
0,8 2 r 2
x 2
In
Folosind diagrama cercului se pot trasa caracteristicile de
funcţionare ale cuptorului electric cu arc (Fig. 4.13). Stabilirea curentului
nominal se face avându-se în vedere realizarea unui transfer maxim de
putere în arc, dar şi realizarea unui factor de putere cât mai mare.
110
Capitolul 4
111
Utilizarea energiei electrice
în funcţie de puterea cuptorului. Grosimea căptuşelii refractare a bolţii se ia
egală cu lungimea cărămizii refractare standardizate folosite45.
Calculul termic al cuptorului se face în scopul stabilirii cantităţii
de căldură necesară procesului tehnologic.
Calculul se face pentru perioada de încălzire a încărcăturii până la
temperatura finală f. În principiu se procedează ca şi la cuptoarele cu
rezistoare, cu deosebirea că la calculul pierderilor prin pereţi şi boltă se
consideră 75% din grosimea zidăriei refractare, deoarece zidăria refractară a
acestor părţi se arde aproximativ pe jumătate din cauza căldurii transmise
prin radiaţie.
Tabelul 4.1
Puterea Diametrul Tensiunea Puterea
Capaci- electrodului
transforma- secundară de bobinei de
tatea [mm]
torului linie reactanţă
[t]
[kVA] Grafit Cărbune [V] [kVA]
1…1,5 900 100 150 150…65 400
1,5…2 1.200 150 150 150…65 400
2…3 1500 150 180 165…70 500
3…4 1800 150 200 180…75 600
4…5 2200 180 230 190…80 750
5…6 2700 180 230 205…85 850
6…8 3200 200 250 220…90 950
8…10 4000 230 300 235…95 1100
10…12 4500 250 300 250…100 1300
12…15 5500 300 350 265…165 1450
15…20 6500 300 400 285…110 1700
20…25 8000 350 450 310…115 2000
25…30 10.000 400 500 330…120 2250
35…40 13.000 400 550 365…130 2500
40…50 15.000 450 600 380…140 2600
50…60 18.000 500 650 410…150 2800
60…80 25.000 550 750 440…160 300-400
80…100 30.000 600 850 480…180 300-400
100…150 36.000 700 950 530…200 350-500
150…200 50.000 700 1000 600…250 400-600
114
Capitolul 5
C a p i t o l u l 5 . I N S TA L A Ţ I I
ELECTROTERMICE PENTRU ÎNCĂLZIRE
DIELECTRICĂ
115
Utilizarea energiei electrice
117
Utilizarea energiei electrice
prezentate în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Tangenta Rigiditatea
Densitatea Permiti- Temp.
unghiului Frecvenţa dielectrică Temp. de
’ vitatea
de
de
Materialul f Estr deformare
[kg/dm3] relativă sudare
pierderi [MHz] la 50 Hz [°C]
r [°C]
tg [kV/cm]
Etil
1,09-1,17 2,8-3,9 0,01-0,06 >1 1,40-2,00 50-88 150-075
celuloză
Acetat de
1,28-1,32 4,0-5,5 0,04-0,06 1-10 1,00-1,40 55-71 175-200
celuloză
Triacetat
1,26-1,34 3,2-7,0 0,01-0,1 >1 1,00-1,45 50-100 –
de celuloză
Nitrat de
1,34-1,40 6,4-7,0 0,06-0,09 1-10 1,20-2,40 60-70 125-150
celuloză
Poliamide
1,13-1,14 4,0-4,7 0,04-0,13 1-10 0,85-1,15 130-170 250-275
(nailon)
PVC
1,25-1,35 3,5-4,5 0,09-0,10 1-3 3,20-4,00 70-80 100-175
moale
PVC tare 1,35-1,45 2,8-3,1 0,01-0,02 >1 1,75-5,20 55-78 150-200
Policlorură
1,65-1,72 3,0-4,0 0,05-0,08 >1 1,40 55-90 100-175
de vinil
–4
Polistiren 1,04-1,06 2,4-2,6 2·10 1-100 2,50-3,00 70-100 –
Polietilenă 0,91-0,92 2,3-2,4 5·10–4 >1 1,85-2,00 60-80 200
Policlorură
trifluor- 2,1 2,5 0,01 >1 10,00 – –
etilen
Răşini de
1,1 1,8-3,8 0,04-0,20 0,5-100 0,50-1,50 – –
presare
118
Capitolul 5
r
=1,5ºC tg
=95ºC
80 15ºC
75ºC
45ºC
45ºC
60 75ºC 0,1
95ºC 15ºC
40 1,5ºC
0,01
20
105 106 107 108 109 1010 f [Hz] 105 106 107 108 109 1010 f [Hz]
a) b)
Fig. 5.2 a) permitivitatea relativă r şi b) tangenta unghiului de pierderi tg a apei, în funcţie de
frecvenţa f şi temperatura de încălzire .
119
Utilizarea energiei electrice
ca generatorul să aibă un regim eficient de lucru se procedează la acordarea
sarcinii cu bobine sau condensatoare variabile introduse în circuitul
condensatorului de lucru.
tg r
tg r
0,4 4
30 6
0,3 3
20 4
0,2 2
10 2 0,1 1
48
Altgauzen, A.P. ş.a. Instalaţii electrotermice industriale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975.
120
Capitolul 5
Tabelul 5.3
Puterea pe Intensitatea
Frec- Volumul / Durata
unit. de câmpului
Materialul venţa f masa tratamentului
volum p electric E
[MHz] încărcăturii termic
[W/cm3] [V/cm]
Lemn (uscare) 0,3-0,75 0,008-0,05 50-400 3-15 m3 8-30 h
Lemn (încleiere) 0,5-15 0,02-0,05 400-700 până la 1 m3 10-20 min.
Plăci aglomerate din
– 0,5-0,8 300-600 0,1-0,7 m3 2-14 min.
lemn
Miezuri de
6-50 1-3 200-800 până la 50 kg 2-20 min.
turnătorie (uscare)
121
Utilizarea energiei electrice
Puterea pe Intensitatea
Frec- Volumul / Durata
unit. de câmpului
Materialul venţa f masa tratamentului
volum p electric E
[MHz] încărcăturii termic
[W/cm3] [V/cm]
Seminţe (uscare în
10-12 0,08-0,09 50-100 până la 250 kg 0,75-1,2 h
vid)
Vulcanizarea
5-10 1,4-5 200-700 10-30 kg 4-8 min.
cauciucurilor
Hârtie în baloturi
20-30 3-5 300-800 10-500 kg 0,25-3 h
(uscare)
3
Hârtie, foi (uscare) 20-30 100-500 200-5700 0,1-1 m 5-40 s
Conserve de fructe
25-35 3-7 250-300 12-0,5 kg 40-110 s
(sterilizare)
Policlorură de vinil 1.000-
20-75 100-600 0,1-0,5 m3 0,5-20 s
(sudare) 10.000
Material plastic 1.000- 3.000-
40-200 (3-10)10–3 kg 0,03-0,2 s
(sudare cu role) 1.500 30.000
122
Capitolul 6
C a p i t o l u l 6 . I N S TA L A Ţ I I
ELECTROTERMICE DE ÎNCĂLZIRE CU
MICROUNDE
49
Comşa, D., Pantelimon, L. Electrotermie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
123
Utilizarea energiei electrice
axei amintite. Ghidurile de undă uniforme au secţiuni transversale cilindrice,
dreptunghiulare, eliptice, identice în fiecare punct de pe direcţia de
propagare50 (axa longitudinală).
Ca orice undă electromagnetică, microundele se caracterizează prin
adâncimea de pătrundere a acestora în mediile dielectrice care le absorb,
dată de relaţia
0 m, (6.1)
2 tg r
unde 0 [m] este lungimea de undă în aer, tg este tangenta unghiului de
pierderi dielectrice, r este permitivitatea relativă a dielectricului.
În interiorul adâncimii de pătrundere 86,5% din energia undei
electromagnetice intrată prin suprafaţa dielectricului se transformă în căldură.
Tangenta unghiului de pierderi dielectrice şi permitivitatea relativă a
dielectricului depind nu numai de proprietăţile dielectricului de încălzit, ci şi
de frecvenţa câmpului, de temperatura dielectricului şi de umiditatea acestuia.
Efectul de încălzire se datorează pătrunderii undelor electromagnetice
în anumite materiale nemetalice, cu proprietăţi dielectrice, unde în volumul
materialului se produce o mişcare a microparticulelor, care au tendinţa de a
urmări variaţiile câmpului electromagnetic.
S-a constatat experimental că moleculele dipolare de apă prezintă cele
mai mari pierderi prin histerezis dielectric la frecvenţele specifice
microundelor. Deoarece pe parcursul încălzirii parametrii materialului care
conţine apă se modifică substanţial cu temperatura, iar pierderile prin
histerezis scad odată cu evaporarea apei, sarcina generatorului de microunde
poate varia în limite foarte largi, cu consecinţe nedorite asupra valorii
randamentului încălzirii.
Procesarea materialelor în instalaţii cu microunde poate conduce la
modificarea proprietăţilor acestora datorită densităţii mari de energie pe
unitatea de volum, care duce la creşteri importante de temperatură în timp
foarte scurt.
După comportarea lor în câmpuri de microunde materialele se
clasifică astfel:
– materiale opace, care reflectă microundele, constând în materiale
metalice (alamă, aluminiu, oţeluri inoxidabile). Acestea reflectă
microundele şi nu pot fi încălzite în acest fel;
– materiale transparente, care sunt străbătute fără efecte de microunde,
folosite pentru ambalarea produselor procesate cu microunde;
– materiale absorbante (puternic, normal sau slab absorbante) care pot
fi procesate cu microunde.
50
Ravigan, F. Utilaje şi tehnologii neconvenţionale – Notiţe de curs.
(http://em.ucv.ro/Specializari/Nou/Ciclul1/EM_FR/Cursuri/Anul4/boteanu/UTN-final%2009.pdf ).
124
Capitolul 6
51
http://mainland.cctt.org/istf2008/images/magnetron.jpg
52
Ravigan, F. Utilaje ţi tehnologii neconvenţionale – Notiţe de curs.
126
Capitolul 6
127
Utilizarea energiei electrice
în industria alimentară încălzirea cu microunde se utilizează pentru:
- decongelare şi sterilizarea cărnii;
- pasteurizarea unor produse alimentare;
- încălzirea gustărilor, uscarea legumelor etc.;
- încălzirea sosurilor, cremelor, amestecurilor cu ciocolată.
Astfel, se deosebesc:
cuptoare cu microunde de
tip radiator – Fig. 6.3 a);
cuptoare cu microunde de
tip ghid de unde (pentru
materiale plane) – Fig. 6.3 b);
cuptoare cu microunde cu
cavitate rezonantă – Fig. 6.4.
În general, o instalaţie de
încălzire cu microunde conţine:
– generatorul de microunde;
– cuptorul în care sunt
dispuse materialele de încălzit;
– elemente de interconectare
(cablu coaxial sau ghiduri de undă
de secţiune dreptunghiulară sau
circulară)53.
53
Nicolae, G. Tuburi electronice speciale cu microunde, Universitatea „Transilvania“ Braşov.
128
Capitolul 6
54
NEXUS Magazine, Volume 2, #25 (April-May '95).
55
http://www.cspinet.org/nah/04_05/microwavemyths.pdf
56
Iordache, Daniela şi Niculae, Dumitru Metodă de încălzire a apei utilizând efectul termic produs
de materialele ceramice susceptoare de microunde, Forumul Regional al Energiei – FOREN, Neptun,
15-19 iunie 2008.
130
Capitolul 6
131
Utilizarea energiei electrice
C a p i t o l u l 7 . I N S TA L A Ţ I I Ş I E C H I PA M E N T E
ELECTRICE DE ÎNCĂLZI RE ŞI USCARE CU
RADIAŢII INFRAROŞII
a) b)
Fig. 7.1 Spectru de emisie: a) continuu; b) discontinuu (de benzi).
exp
T
W
unde C1=3,707108 2 4
, C2=1,432104 [Km] sunt constante,
m m
[m] este lungimea de undă, T [K] – temperatura absolută, Pn – puterea
emisă de către un metru pătrat de suprafaţă a corpului negru pe lungimea de
132
Capitolul 7
134
Capitolul 7
de unde
4,6
d0 . (7.14)
k
Această relaţie exprimă faptul că adâncimea de pătrundere a radiaţiilor într-
un anumit material este cu atât mai mică cu cât constanta de extincţie este
mai mare. Având în vedere relaţia (7.10), constanta de extincţie se poate
scrie
1 1
k ln . (7.15)
d 1 a
Calculul adâncimii de pătrundere d0 a radiaţiilor infraroşii într-un
material se face astfel: se calculează cu relaţia (7.15) constanta de extincţie
pentru acel material, factorul de absorbţie a şi grosimea d a materialului
fiind cunoscute. Se introduce valoarea rezultată pentru k în relaţia (7.14) şi
astfel rezultă adâncimea de pătrundere d0.
Spectrul de absorbţie şi transmisie
Factorul de absorbţie spectral şi factorul de transmisie spectral variază
cu lungimea de undă. Variaţia factorului de absorbţie al unui material având
o anumită grosime de strat (grosimea materialului corespunzătoare distanţei
parcurse de radiaţii în interiorul acestuia) în funcţie de lungimea de undă
reprezintă spectrul de absorbţie al materialului respectiv.
135
Utilizarea energiei electrice
Din figura 7.4 se observă că spectrul de absorbţie (respectiv
transmisie) este influenţat de grosimea de strat a materialului absorbant
(apa). Maximele şi minimele au valori diferite pentru diverse grosimi de
strat, dar corespund aceloraşi lungimi de undă. Pentru calculul încălzirii şi
uscării cu radiaţii infraroşii a materialelor pe bază de celuloză se admite o
grosime aproximativă pentru pelicula de apă de 0,6 mm. Radiaţiile infraroşii
de lungime de undă mai mică de 1,3 m vor fi transmise în totalitate de
pelicula de apă, care nu se va încălzi. În schimb, materialul suport le va
absorbi şi se va încălzi.
Datorită faptului că în majoritatea cazurilor apa se află legată chimic
cu corpul care trebuie uscat, la calculul lungimii de undă a maximului de
absorbţie care defineşte tipul sursei de radiaţii se va ţine seama de
coeficienţii de absorbţie ai tuturor elementelor componente.
Reflexia radiaţiilor infraroşii are loc conform legilor de
reflexie valabile pentru toate radiaţiile electromagnetice.
Dacă se notează cu Io intensitatea fasciculului de radiaţii incident pe
suprafaţa unui corp şi cu Ir intensitatea fasciculului de radiaţii reflectat de
această suprafaţă se poate defini factorul global de reflexie:
I
r r. (7.16)
I0
Între mărimile Io, Io' (vezi relaţia 7.8) şi Ir există relaţia
W
I0 ' I0 Ir 2 . (7.17)
m str
În general, corpurile nu reflectă în aceeaşi măsură radiaţiile infraroşii
şi cele vizibile.
Pentru studiul surselor de radiaţii infraroşii şi pentru aplicaţiile sale
practice este necesară cunoaşterea factorului de reflexie al materialelor
utilizate.
La majoritatea metalelor factorul de reflexie spectral r (, T) creşte cu
lungimea de undă şi tinde asimptotic către 1 (Fig. 7.5).
Factorii de reflexie şi absorbţie globală ai materialelor folosite în
tehnică pentru radiaţii infraroşii (în ordine crescătoare a factorului de
reflexie) sunt daţi în tabelul 7.1.
Argintul, aurul, cuprul şi aluminiul au factor de reflexie mare în
infraroşu. Datorită acestui fapt argintul se foloseşte ca oglindă în vasele
termoizolante (termosuri, vase Dewar), iar cuprul şi aluminiul ca reflectoare
la lămpile cu radiaţii infraroşii.
Factorul de reflexie este dependent, la lungimi mici de undă, de starea
suprafeţei. La lungimi mari de undă starea suprafeţei nu mai prezintă
importanţă. Din figura 7.5 se constată că, pentru acelaşi material, valoarea
factorului de reflexie depinde şi de modul de depunere a acestuia pe suprafaţa
de bază (curbele 9 şi 10). Depunerea prafului pe suprafaţa metalelor
136
Capitolul 7
5 7
0,6
6
0,4
0,2
0
0,4 0,8 1,2 1,6 2,0 2,4 2,8 3,2 3,6 4,0
a)
1,0
8
r 9
0,8
10
0,6 11 13
14
0,4
12
0,2
0
0,4 0,8 1,2 1,6 2,0 2,4 2,8 3,2 3,6 4,0
b)
Fig. 7.5 Factorul de reflexie spectrală a metalelor: a) pentru elementele 1-8;
b) pentru elementele 9-14; 1 - argint, 2 - aur, 3 - rodiu, 4 - platină, 5 - wolfram,
6 - molibden, 7 - oţel, 8 - cupru, 9 - aluminiu depus prin evaporare,
10 - aluminiu polisat, 11 - nichel, 12 - zinc, 13 - crom, 14 - antimoniu.
Tabelul 7.1
Factorul de
Materialul
reflexie r [%] absorbţie a [%]
Corp negru absolut 0 100
Grafit 2-13 98-87
Azbest (placă) 3 97
137
Utilizarea energiei electrice
Factorul de
Materialul
reflexie r [%] absorbţie a [%]
Negru de fum 3-13 97-87
Cărbune de lemn (pulbere) 4 96
Funingine + sticlă solubilă 4 96
Funingine de lampă 5 95
Hârtie neagră mată 5 95
Perete 6 94
Sticlă 6 94
Dioxid de mangan 7-8 93-92
Cărămidă 7 93
Cauciuc 7 93
Hârtie lăcuită negru 7 93
Lemn 7 93
Nigrosim cu apă 8 92
Vopsea de ulei – orice culoare 8 92
Lac email 9 91
Sulfat de cupru 9 91
Fontă brută 10 90
Sulfat de nichel 10 90
Cuarţ 12 88
Ebonită 12 88
Hârtie colorată cu Nigrosim 12 88
Linoleum 12 88
Hârtie înnegrită cu grafit
(strălucitoare) 12 88
Cauciuc moale 13 87
Zăpadă 13 87
Şamotă 15 85
Hârtie colorată cu verde malachit 16 84
Răşini, uree, formol 16-25 84-75
Albastru de metil 17 83
Hârtie colorată cu albastru de metil 17 83
138
Capitolul 7
Factorul de
Materialul
reflexie r [%] absorbţie a [%]
Lac negru (pentru şpriţ) 17 83
Nigrosim pulbere 17 83
Acetat de cupru 18 82
Antimoniu pulbere 18 82
Zinc pulbere 18 82
Placă fier oxidată 19 81
Gips 20 80
Galben de cadmiu 20-26 80-74
Lemn alb brut 20-30 80-70
Mică praf (aglomerat cu silicat de 20-30 80-70
sodiu)
Piele tăbăcită (spalt) 20-26 80-74
Albastru de Prusia 22 78
Cupru oxidat 22 78
Galalit, deşeuri, pulbere 22 78
Hârtie imitaţie-piele colorată cu roşu 22 78
Nichel pulbere 22 78
Bronz pulbere 22-26 78-74
Răşină fenol brută 22 78
Stofă, lână, mătase 22 78
Porţelan alb mat 23 77
Porţelan alb lucios 25-35 75-65
Cărămidă refractară 24 76
Acetat de sodiu 24 76
Bumbac alb 25-36 75-64
Carton cenuşiu 25 75
Piele tăbăcită (faţă) 25-30 75-70
Preşpan 25-35 75-65
Cupru electrolitic pulbere 26 74
Hârtie colorată cu „roşu direct“ 26 74
Hârtie mătase galbenă 26 74
139
Utilizarea energiei electrice
Factorul de
Materialul
reflexie r [%] absorbţie a [%]
Răşini, uree, formol (translucidă) 26-30 74-70
Lemn alb lustruit 28-47 72-53
Hârtie albă comună 30-35 70-65
Hârtie galbenă (falvină bazică) 30 70
Hârtie de desen 30-35 70-65
Hârtie cafenie 30 70
Borat de sodiu 30-40 70-60
Clorură de stronţiu 30 70
Mică în strat subţire 30 70
Oxid de cupru (roşu) 30 70
Acetat neutru de plumb 32 68
Apă 33 67
Ferocianură de potasiu 34 66
Borat de potasiu 35-50 65-50
Cărămidă de magneziu (albă) 35 65
Clorură de bariu 36 64
Triclorură de bariu 38 62
Caseină 39 61
Alamă oxidată 40 60
Turnesol 40-44 60-56
Verde de crom 40-48 60-52
Azotat de potasiu 44 56
Clorură de zinc 44 56
Fuxină acidă 44 56
Fosfat de sodiu 46 54
Violet de metil 46 54
Acetat de zinc 17 53
Sulfat de aluminiu 48 52
Biflorură de potasiu 50 50
Formiat de sodiu 52-56 48-44
Fosfatină 52 48
140
Capitolul 7
Factorul de
Materialul
reflexie r [%] absorbţie a [%]
Sulfură galbenă de bariu 52-57 48-43
Ultramarin 55-60 45-40
Amidon solubil 56 44
Pergament de potasiu 57 43
Clorat de potasiu 58-70 42-30
Acetat de plumb pur 60 40
Bicarbonat de sodiu 60 40
Făină de grâu 60 40
Fenolftaleină 60 40
Roşu Congo direct 60 40
Roşu de metil 60 40
Silice – granule 60 40
Var 60-72 40-28
Bicromat de potasiu 61 39
Sulfură de stronţiu 61 39
Vopsea de aluminiu 61 39
Carbonat de potasiu 64 36
Chinină 64 36
Cupru 64 36
Aluminiu brut 65 35
Azotat de sodiu 66 34
Bronz de aluminiu 66 34
Mică – pulbere 66 34
Nichel oxidat 67 33
Dioxid de staniu 70-74 30-26
Caolin spălat 70-74 30-26
Fluorură de plumb 70 30
Sulfat de stronţiu 70 30
Carbonat de calciu 72 28
Tablă galvanizată 72 28
Placă de fier polizată 73 27
141
Utilizarea energiei electrice
Factorul de
Materialul
reflexie r [%] absorbţie a [%]
Aluminiu polizat 74 26
Galben de crom, clar 74-80 26-20
Cromat de sodiu 75 25
Fluorosilicat de sodiu 75 25
Oxid galben de plumb 75 25
Carbonat de zinc 76 24
Talc – pulbere fină 76 24
Tablă galvanizată oxidată 76 24
Sulfură de zinc pulbere 77 23
Sulfat de calciu 78 22
Silicagel 80 20
Sulfat de plumb 80-85 20-15
Sulfit de sodiu 80-88 20-12
Oxid de zinc 84 16
Borat de plumb 85 15
Aluminiu 88 12
Oxid de aluminiu (pur) 88 12
Zirconiu 88 12
Aluminiu oxidat 90 10
Cupru polizat 90 10
Alamă mată 93 7
Alamă polizată 95 5
Aur 95 5
Argint 97 3
142
Capitolul 7
m
100 h=20
h=40 m
60
21 17 13 9 5 0 5 9 13 17 21
d [cm] d [cm]
Fig. 7.7 Curbele de temperatură ale lămpii IR - 250 W.
144
Capitolul 7
d
d d
a) b)
Fig. 7.9 Panouri radiante cu radiatoare circulare aşezate: a) în linie; b) în şah.
146
Capitolul 7
57
Berman, A., Roth, A. Încălzirea şi uscarea cu radiaţii infraroşii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1957.
147
Utilizarea energiei electrice
Astfel, principalele domenii de utilizare sunt următoarele:
– uscarea vopselelor şi a lacurilor în industria constructoare de maşini
şi aparate;
– uscarea materialelor textile (lână, bumbac, pânzeturi, tricotaje);
– uscarea produselor din lemn (hârtie, carton, placaje, furnire etc.);
– uscarea pieselor din porţelan, argilă, şamotă;
– uscarea miezurilor de turnătorie;
– uscarea pieilor tăbăcite, a încălţămintei;
– uscarea produselor farmaceutice;
– uscarea produselor agricole şi deparazitarea seminţelor;
– uscarea hârtiei fotografice;
– încălzirea încăperilor;
– tratamente medicale;
– coacerea produselor de panificaţie (biscuiţi).
Utilizarea încălzirii cu radiaţii infraroşii în domeniile în care rezultă
clar eficienţa sa este determinată de următoarele avantaje:
timpul de încălzire este mai redus faţă de încălzirea prin conducţie
sau prin convecţie;
creşterea rapidă a temperaturii corpului de încălzit după punerea în
funcţiune a instalaţiei, ceea ce permite deconectarea instalaţiei atunci
când apar intervale în încărcarea instalaţiei;
reglarea temperaturii se poate continuu şi precis;
încălzirea corpurilor nu se face numai la suprafaţă ci şi în
profunzime, până la o oarecare adâncime în material;
asigură condiţii excelente de curăţenie şi siguranţă.
Cu toate aceste avantaje, există cazuri în care încălzirea cu radiaţii
infraroşii nu poate fi aplicată, de exemplu la corpurile foarte voluminoase,
suprafeţe cu factor de reflexie ridicat, materiale cu umiditate peste 50% etc.
148
Capitolul 8
C a p i t o l u l 8 . I N S TA L A Ţ I I
ELECTROTERMICE DE PRELUCRARE CU
PLASMĂ
149
Utilizarea energiei electrice
al descărcării luminiscente)
Descărcare neautonomă
descărcare neautonomă -
Descărcare luminiscentă
Descărcare luminiscentă
– nu acoperă tot catodul
descărcare autonomă
– arc electric
Arc electric
59
Hütte, Manualul inginerului. Fundamente, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995 (trad. din lb. germană,
după ediţia a 29-a).
152
Capitolul 8
153
Utilizarea energiei electrice
Aceste perturbaţii se propagă cu viteze mari, producând ionizări în
avalanşă, în consecinţă determinând apariţia plasmei. Exemplul de plasmă
produsă prin unde de şoc este aceea care se formează în jurul şi mai ales în
faţa vehiculelor spaţiale în timpul reintrării în atmosfera terestră.
Ionizarea prin presiune se află în stadiul de cercetare, iar în natură
acest proces joacă un rol important în interiorul stelelor de mare densitate
(piticele albe) şi, după unele ipoteze, chiar în nucleul Pământului60.
U U U
+ + +
3
R
4
6
8
a) b) c)
Fig. 8.3 Schema de principiu a unui pasmatron: a) cu arc electric direct; b) cu arc electric indirect;
c) cu arc electric combinat.
60
Şora, I., Golovanov, N. (coordonatori) Electrotermie şi electrotehnologii, vol. II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1999.
154
Capitolul 8
4
11
12 3
10 +
+ 2
9
13
8 5
7 6
157
Utilizarea energiei electrice
Sudarea se face cu material de adaos 5. Arcul electric netransferat 6
(arc pilot), amorsat între electrodul de wolfram 1 şi duza 12 pentru gaz
plasmagen, este utilizat doar pentru ionizarea spaţiului necesar pentru
amorsarea arcului principal (sau transferat) 7 între electrodul din wolfram 1
şi piesa 8.
Amorsarea arcului pilot este realizată prin impulsuri de înaltă
tensiune, cu ajutorul combinaţiei de surse 3 şi 4. Gazul plasmagen 9 are un
debit redus, pentru a nu produce turbulenţe. El nu poate asigura şi protecţia
metalului topit faţă de atmosferă, motiv pentru care este necesară utilizarea
unui al doilea gaz 10, de protecţie, exterior gazului plasmagen. Duza 11
pentru gazul de protecţie asigură spaţiul necesar curgerii acestuia.
Sudura 13 rezultată prin utilizarea plasmei are o calitate superioară
faţă de sudarea WIG, grosimea maximă a acesteia putând ajunge până la 10
mm.
Comparativ cu sudarea WIG, sudarea cu plasmă prezintă următoarele
avantaje:
puterea specifică poate ajunge până la 105 W/cm2, determinând o
pătrundere mai mare şi o lăţime mai mică a sudurii;
viteza de sudare este mai mare;
deformaţiile produse sunt mai reduse;
arcul de plasmă are o formă cilindrică, faţă de forma conică a unui
arc care arde liber, ceea ce determină ca dimensiunea petei de ardere
pe piesă să nu depindă de lungimea arcului;
stabilitatea arcului de plasmă este mai bună, putându-se astfel
utiliza valori ale curentului mai mici, în condiţiile unei lungimi mai
mari a arcului electric;
se pot suda table foarte subţiri (grosimi de ordinul zecilor de m,
în cazul oţelurilor inoxidabile).
Faţă de aceste avantaje există şi dezavantajul că instalaţia de sudare cu
plasmă este mai complexă, şi deci mai scumpă.
Există instalaţii în care arcul de plasmă este combinat cu o rază laser,
obţinându-se astfel o eficienţă şi performanţe mai bune, instalaţii cu care se
pot îmbina table subţiri, cu grosimi de 0,5 şi 1,0 mm.
– Pulverizarea cu plasmă face parte din procedeele de pulverizare
termică când un material de adaos, sub formă de pulbere sau sârmă, este
încălzit, topit şi transportat cu viteză mare, sub acţiunea unui gaz de
transport, pe un material de bază.
Depunerea realizată conferă o serie de caracteristici speciale, diferite
de cele ale materialului de bază. În figura 8.7 este prezentat principiul
pulverizării de pulbere cu ajutorul jetului de plasmă 1. Pulberea este
introdusă în arcul de plasmă cu ajutorul unui gaz de transport 3, de acelaşi
tip ca şi gazul plasmagen 4, formând cu ajutorul plasmei fasciculul de
pulverizare 2.
158
Capitolul 8
9 4
Arcul de plasmă, asigurat de
sursa electrică 5, este amorsat
2 între catodul 6 şi duza 7, care
6 constituie anodul. Pulberea
5 + pulverizată se depune pe
7 materialul de bază 8, care poate fi
metalic sau nemetalic.
Temperatura înaltă care se
3 dezvoltă în timpul procesului,
precum şi posibilitatea utilizării
9
1
unor gaze inerte recomandă acest
procedeu şi pentru acoperiri cu
2
materiale greu fuzibile şi reactive.
8
Apa de răcire 9 împiedică uzura
prematură a componentelor
capului de pulverizare şi a piesei
de contact pentru catod.
– Topirea cu plasmă este
folosită în metalurgie pentru
Fig. 8.7 Depunere de pulbere, prin obţinerea unor oţeluri de calitate
pulverizare cu plasmă. superioară, cu conţinut de oxigen
şi azot, de valoare comparabilă cu cel obţinut în cuptoarele cu vid.
Cuptoarele cu plasmă determină o ardere a elementelor de aliere mai
redusă comparativ cu cuptoarele cu arc electric (excepţie făcând aluminiul şi
titanul).
Din punct de vedere constructiv cuptorul cu plasmă (Fig. 8.8) este
asemănător cu cel cu arc electric, electrozii de grafit fiind înlocuiţi în acest
caz cu un generator de plasmă 1. în vatra cuptorului este amplasat un anod
2, răcit cu apă.
În interiorul cuptorului se află argon. Topirea începe de la baza
cuptorului, progresând în sus, oţelul 3
topindu-se, iar generatorul de plasmă
se ridică treptat. Golirea cuptorului se
face prin gura de acces 4.
În industrie se mai folosesc
instalaţii cu plasmă pentru retopire şi
rafinare – în vederea obţinerii de
oţeluri înalt-aliate, pentru tratamentul
termic al unor suprafeţe, pentru
prelucrarea prin aşchiere etc.61
61
Şora, I., Golovanov, N. (coordonatori) Electrotermie şi electrotehnologii, vol. II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1999.
159
Utilizarea energiei electrice
O altă utilizare a plasmei, diferită de cele prezentate mai sus, este în
generatoarele magnetohidrodinamice, care se prognozează a avea o pondere
importantă în producerea de energie electrică în următoarele decenii.
Convertoare magnetohidrodinamice (generatoare
MHD)
Ideea de a obţine energie electrică pe baza metodei
magnetohidrodinamice aparţine lui Faraday, care în anul 1836 a încercat să
măsoare tensiunea electrică dintre malurile fluviului Tamisa, produsă prin
mişcarea apei fluviului în câmpul magnetic terestru.
Convertorul (generatorul) MHD este o instalaţie în care energia
cinetică (termică) a unui gaz ionizat (plasmă) sau lichid conductor aflat într-
un câmp magnetic exterior este transformată direct în energie electrică, cu
randamente ce pot depăşi 55%. Funcţionarea generatoarelor MHD are la
bază efectul forţei Lorentz:
F q v B . (8.2)
Plasma (gazul ionizat) intră cu viteza v în câmpul magnetic de
inducţie B . Sub efectul forţei Lorentz electronii sunt deviaţi în sus şi
colectaţi pe placa superioară, în timp ce ionii pozitivi deviaţi în jos sunt
colectaţi de placa inferioară. Prin sarcina exterioară conectată la aceste plăci
(borne) se închide curentul I (Fig. 8.9).
Lucrul mecanic necesar deplasării
electronilor şi ionilor din plasmă către cele
două plăci este produs prin destinderea
gazului ionizat.
Au fost realizate generatoare MHD
experimentale şi de exploatare de mai multe
tipuri, individuale sau combinate cu centrale
electrice clasice sau nucleare, cu ciclu deschis
sau închis.
Există centrale MHD cu ciclu închis, combinate cu o termocentrale cu
abur, puterea acestora nedepăşind câteva zeci de megawatt-i.
160
Capitolul 9
C a p i t o l u l 9 . I N S TA L A Ţ I I
ELECTROTERMICE DE PRELUCRARE CU
FA S C I C U L D E E L E C T R O N I
62
Şora, I., Golovanov, N. (coord.) Electrotermie şi electrotehnologii, vol. II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1999.
161
Utilizarea energiei electrice
concentrarea electronilor sub
4
forma unui fascicul de mare 1 2
densitate de energie. Sistemul
de orientare cu câmp magnetic
7 controlează spotul de
electroni.
În interiorul incintei 8 se 10
realizează vid înaintat (10 –
4 11
÷10–2 Pa, adică 10–9÷10–7 3
5
bar). Acest vid asigură 9
63
Şora, I., Golovanov, N. (coord.) Electrotermie şi electrotehnologii, vol. II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1999.
162
Capitolul 9
radiaţie
Roentgen <1% ioni <1%
166
Capitolul 9
167
Utilizarea energiei electrice
– necesitatea realizării unui vacuum înaintat în zona de lucru;
– necesitatea protejării personalului de exploatare împotriva radiaţiilor
Röentgen, care apar când tensiunea de accelerare depăşeşte 20 de kV;
– necesitatea calificării înalte a personalului care utilizează aceste
instalaţii – având în vedere complexitatea lor;
– dificultăţi în realizarea sistemului de vizualizare a procesului;
– costuri ridicate ale instalaţiei.
169
Utilizarea energiei electrice
C a p i t o l u l 1 0 . I N S TA L A Ţ I I
ELECTROTERMICE DE ÎNCĂLZIRE,
TĂIERE ŞI SUDARE CU LASER
170
Capitolul 10
64
Hütte Manualul inginerului. Fundamente, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995.
171
Utilizarea energiei electrice
factor de reflexie unitar, iar oglinda O2 are un factor de reflexie subunitar,
dar apropiat de unu. Acestea sunt plasate la distanţa L, care trebuie să fie
multiplu întreg de /2 ( fiind lungimea de undă a laserului), între ele fiind
mediul laser, denumit mediu activ (mediu optic).
Condiţiile de apariţie ale laserului sunt următoarele:
– existenţa unui mediu activ având cel puţin trei nivele energetice, în
care se realizează inversiunea de populaţii de electroni, cu ajutorul unei
energii de pompare din exterior;
– mediul activ să fie transparent pentru fotoni (deci mediu optic);
– existenţa unei cavităţi rezonante, limitată de cele două oglinzi, cu o
lungime multiplu întreg de /2.
În aceste condiţii se obţine o radiaţie cu lungimi de undă în apropierea
lungimilor de undă corespunzătoare spectrului vizibil.
Pentru pompaj se pot utiliza mai multe metode, în funcţie de mediul
activ:
– iradiere optică, pentru mediu activ solid;
– ciocniri electronice prezente la descărcările în gaze, pentru mediu
activ gazos;
– inducţie magnetică, pentru mediu activ gazos;
– disociaţie (reacţie chimică), pentru mediu activ lichid;
– injecţia unui curent direct printr-o joncţiune pn, pentru mediu activ
semiconductor.
Din prezentarea de mai sus rezultă că – în funcţie de mediul activ –
există:
lasere cu mediu activ solid;
lasere cu mediu activ lichid, foarte puţin dezvoltate şi utilizate;
lasere cu mediu activ gazos.
Există lasere cu emisie în impulsuri, la care se indică energia unui
impuls [J] şi lasere cu emisie continuă, la care se indică puterea [W]. Pentru
a aprecia performanţele laserelor se folosesc:
• densitatea de putere, de 104÷1010 W/cm2;
• densitatea de energie, de 102÷108 J/cm2 .
10.2.1. L as eru l cu ru b i n
5
3
rază laser
66
www.wikipedia.org
67
Idem.
174
Capitolul 10
8 3
9
10
rază
8 3 laser
5
11 11 4
2
Fig. 10.6 Schema de principiu a unui laser cu CO2 cu flux longitudinal de gaz.
175
Utilizarea energiei electrice
Heliul din amestec are rolul de a menţine o descărcare electrică
stabilă, contribuind esenţial la evacuarea căldurii spre pereţii tubului,
deoarece are o conductibilitate termică ridicată.
După circa 2.000 de ore de funcţionare emisia laser se reduce la
jumătate, necesitând înlocuirea gazelor din tub.
Laserele cu CO2 pot lucra în regim continuu sau în regim de impulsuri
cu durate de 1÷105 s. Tubul poate fi alimentat în curent continuu sau în
curent alternativ. Alimentarea în curent alternativ se face la frecvenţe mari
(20÷30 MHz). Intensitatea razei laser se poate regla prin modificarea
curentului de descărcare.
Randamentul laserelor cu CO2 este între 9% şi 15%.
În figura 10.7 este prezentată o variantă actuală a unui laser cu CO2, în
care cavitatea de rezonanţă etanşă este formată din doi electrozi 9 cărora li
se aplică tensiunea de excitaţie 5 (de frecvenţă radio), două oglinzi: 7 –
perfect reflectantă, şi 3 – parţial reflectantă, un spaţiu între electrozi 8,
conţinând mediul de descărcare cu CO2, intrarea 4 şi ieşirea 6 a sistemului
de răcire cu apă. În figură mai este reprezentat formatorul 2 de rază laser 1.
68
http://www.rofin.com/index-e.htm
176
Capitolul 10
Raza laser este caracterizată prin valori foarte mari ale densităţii de
putere – în cazul funcţionării continue, sau de energie – în cazul funcţionării
în impulsuri, fapt care face ca instalaţiile cu laser să fie ideale la momentul
actual pentru prelucrări de materiale, cum ar fi: sudări, găuriri, tratamente
termice de suprafaţă etc.
Aceste proprietăţi ale razei laser conduc la următoarele avantaje ale
aplicării instalaţiilor cu laser:
– se pot prelucra materiale metalice sau dielectrice cu capacitate mare
de absorbţie pe lungimea de undă proprie laserului, indiferent de
duritate, formă sau dimensiune;
– se reduce timpul de prelucrare, având în vedere viteza mare de
pătrundere a laserului în materiale, care conduce la o deplasare rapidă
a capului de prelucrare;
– se elimină contactul mecanic între sculă şi piesă;
– se elimină deformaţiile sau tensiunile interne prezente la alte tipuri
de prelucrare cunoscute;
– zona de influenţă termică este minimă;
– se elimină necesitatea unor ajustări ulterioare;
– se înlocuieşte un lanţ de maşini de trasare, debitare, găurire, frezare,
finisare etc. şi manopera aferentă;
– se pot prelucra piese aflate în incinte transparente;
– se elimină necesitatea unei atmosfere controlate în zona de lucru;
– se pot realiza multe prelucrări speciale, care cu alte metode fie ar
necesita instalaţii complexe, fie manoperă costisitoare;
– se folosesc soft-uri implementate pe calculatoare de proces, care fac
necesară prezenţa operatorului doar pentru supraveghere.
Fenomenele care se petrec la interacţiunea razei laser cu materialul de
prelucrat sunt determinate de densitatea de putere şi de durata impulsului
acesteia. La densităţi mai mici de putere se produce încălzirea materialului
pe o adâncime care depinde de constantele de material şi de durata
impusului. La densităţi de putere ce depăşesc 105 W/cm2 materialul se
topeşte la suprafaţă şi se încălzeşte în interior. La densităţi de putere ce
depăşesc 1011 W/cm2 materialul se încălzeşte, se topeşte şi se vaporizează,
vaporii rezultaţi fiind ionizaţi şi formându-se plasma.
69
www.wikipedia.org
178
Capitolul 10
180
Capitolul 11
C a p i t o l u l 11 . A U D I T U L E N E R G E T I C ,
INSTRUMENT DE ANALIZĂ A CONSUMULUI
DE ENERGIE
70
www.arceonline.ro
181
Utilizarea energiei electrice
economică aduce cu sine o serie de avantaje:
– control al utilizării energiei;
– reducerea cu 5÷15% a costurilor energetice, prin măsuri
organizatorice (nu necesită investiţii);
– informare în timp real asupra consumurilor energetice – determină
decizii corecte privind optimizarea lor;
– cunoaşterea amănunţită a costurilor de producţie;
– creşterea productivităţii activităţilor desfăşurate şi calităţii
produselor;
– perfecţionarea elaborării bugetelor energetice pe baza obiectivelor
de consum determinate;
– perfecţionarea procesărilor de date;
– introducerea unei filosofii generale de comparare a datelor reale cu
cele standard.
182
Capitolul 11
– bilanţ de recepţie;
– bilanţ real;
– bilanţ optimizat (normat).
Bilanţul de proiect se elaborează pentru unităţile care urmează a
intra în funcţiune. Acest bilanţ se întocmeşte în faza de proiect, pe baza:
unor calcule analitice;
a datelor furnizate de literatura de specialitate sau de situaţii
analoage cunoscute;
unor oferte;
unor documentaţii;
experienţei în exploatare a unor echipamente asemănătoare;
analizei comparative a avantajelor şi dezavantajelor de ordin
tehnologic şi energetic al unor echipamente cunoscute, care realizează
acelaşi produs.
Bilanţul de proiect este documentul pe baza căruia se dă avizul
energetic de introducere a obiectivului în proiectele lucrărilor de investiţii.
Bilanţul de omologare se elaborează de către unităţile
producătoare de echipamente sau instalaţii. El are scopul validării relaţiilor
de calcul folosite în proiect, precum şi aptitudinile echipamentelor sau
instalaţiilor, la variaţii de regim de exploatare.
În cazul în care la probele de omologare nu se obţin valorile din
proiect, sarcina rezolvării abaterilor revine proiectantului, iar valorile
parametrilor tehnologici şi energetici realizate la omologare devin valori de
referinţă pentru bilanţul de recepţie.
Bilanţul de recepţie se elaborează de către unităţile economice
beneficiare ale echipamentului sau instalaţiei incluse în obiectivul de
investiţie, împreună cu unităţile economice de proiectare şi de construcţii-
montaj care au colaborat la realizarea acestuia. Se vor efectua minimum trei
probe de funcţionare şi măsurători de bilanţ, la mai multe valori de sarcină
ale echipamentului, una dintre probe fiind obligatorie la sarcina nominală.
Dacă apar diferenţe faţă de valorile de referinţă (erori de montaj, erori
de proiectare) până la rezolvarea definitivă a acestora bilanţul de recepţie
constituie bilanţul de referinţă pentru unitatea economică de exploatare.
Valorile de referinţă stabilite în cadrul bilanţului de recepţie se înscriu
în cartea tehnică a echipamentului sau instalaţiei.
Bilanţul real se elaborează de către unităţile beneficiare ale
obiectivelor de investiţii, pe baza măsurătorilor şi calculelor analitice, la
diferite intervale de timp. La fiecare cinci ani se elaborează bilanţuri pentru
echipamentele şi instalaţiile componente ale obiectivului, sau ori de câte ori
au intervenit modificări constructive sau funcţionale, la nivelul secţiilor,
uzinelor şi întreprinderilor.
Scopul întocmirii bilanţului energetic este de a determina pierderile de
energie în totalitatea lor, defalcarea lor pe categorii, analizarea cauzelor ce
185
Utilizarea energiei electrice
produc sau favorizează diferitele pierderi şi de a lua măsurile necesare
pentru reducerea la minimum posibil a acestor pierderi.
Cel mai frecvent se evidenţiază următoarele categorii de pierderi (care
au pondere mare în totalul pierderilor):
pierderi datorate imperfecţiunilor instalaţiilor şi utilajelor (de
exemplu, repararea necorespunzătoare a motoarelor electrice);
pierderi datorate întreţinerii necorespunzătoare a utilajelor (de
exemplu, pierderi mecanice prin frecare);
pierderi datorate încărcării necorespunzătoare a utilajelor (de
exemplu, încărcarea cu sarcini sub 40% din puterea nominală a
utilajului);
pierderi datorate funcţionării în gol a utilajelor;
pierderi datorate utilizării unui sistem de iluminat necorespunzător
sau a unor surse cu eficacitate luminoasă scăzută;
pierderi datorate vehiculării pe liniile de alimentare şi distribuţie a
unor puteri reactive mari.
Bilanţul optimizat se elaborează de către unităţile economice de
exploatare de fiecare dată când se elaborează bilanţul real. Acesta cuprinde
valorile până la care pot fi reduse pierderile din echipamente, respectiv
instalaţii, în termenul la care se referă bilanţul real, prin aplicarea
măsurilor organizatorice şi tehnice, care urmăresc creşterea eficienţei
energetice.
Dacă valorile parametrilor determinaţi în cadrul acestui bilanţ sunt
mai mari decât cele de referinţă, acestea devin noi valori de referinţă, şi se
fac modificări în cartea tehnică a echipamentului sau instalaţiei.
În procesul de întocmire a bilanţurilor complexe (totale) este necesar
ca diferitele forme/purtători de energie să fie exprimate numai sub o formă:
– tone combustibil convenţional (t.c.c.);
– căldură (kcal.);
– energie electrică (kWh).
Pentru aceasta se utilizează următoarele relaţii:
1 kWh=3.600 kJ=3,6∙10–3 GJ=0,359∙10 –3 t.c.c.
11.4.1. Def i n i ţi i
186
Capitolul 11
T n
1
P u i dt U I cos , [W] (11.1)
T1 1
71
Bogoevici, N. Energia electromagnetică, Editura Politehnica, Timişoara, 1999.
187
Utilizarea energiei electrice
activă Ea şi reactivă Er, măsurate pe acea perioadă de timp:
Ea
cos . (11.6)
Ea 2 Er 2
Energia reactivă nu este propriu-zis utilă, însă este necesară pentru
crearea câmpului electromagnetic al unor maşini şi aparate.
Principalii consumatori de energie reactivă într-o întreprindere
industrială sunt: motoarele asincrone, transformatoarele, cuptoarele de
inducţie, cuptoarele cu arc, lămpile cu descărcări în gaze sau vapori de
mercur, liniile electrice aeriene funcţionând în sarcină, maşinile asincrone
subexcitate.
Consumul de energiei reactivă are următoarele efecte negative asupra
instalaţiilor electrice:
determină creşterea pierderilor de energie activă la producerea şi
transportul energiei electrice;
determină creşterea căderilor de tensiune pe liniile de transport şi de
distribuţie – vezi şi relaţiile (1.51), (1.52);
reduce posibilităţile de încărcare cu energie activă a instalaţiilor de
producere, transport şi distribuţie a energiei electrice;
implică necesitatea supradimensionării instalaţiilor electrice, ceea
ce atrage cheltuieli de investiţie mai mari;
determină creşterea costurilor de producţie.
Datorită acestor efecte negative, consumatorii industriali sunt obligaţi
să compenseze consumul de energie reactivă până când factorul de putere
atinge valoarea neutrală 0,92. Pentru factori de putere mai mari decât
factorul de putere neutral consumatorii industriali sunt scutiţi de plata
energiei reactive.
Observaţie: dacă un consumator de energie electrică compensează
factorul de putere, ajungând peste valoarea neutrală de 0,92 pentru a
numită sarcină activă, şi pentru o anumită perioadă sarcina activă şi cea
reactivă scad, el devine furnizor de energie reactivă. Dacă noul factor de
putere – capacitiv de această dată – este sub valoarea neutrală,
consumatorul plăteşte furnizorului energia reactivă. Aceasta deoarece,
indiferent dacă acel consumator absoarbe sau produce energie reactivă, el
încarcă linia de distribuţie a furnizorului.
Pentru realizarea unui factor de putere mai mare sau egal cu factorul
de putere neutral, în unităţile economice se utilizează două căi:
– măsuri tehnico-organizatorice;
– măsuri tehnice.
Măsurile tehnico-organizatorice cuprind:
188
Capitolul 11
189
Utilizarea energiei electrice
Tabelul 11.1
Qn Un C
Tipul condensatorului Nr. faze
[kVAr] [kV] [F]
CU – 0,38 – 15 – 3 15 0,38 110 3
CU – 0,50 – 15 – 3 15 0,50 64 3
CU – 0,50 – 15 – 1 15 0,50 192 1
CU – 0,91/6,3 – 15 – 1 15 0,91/6,3 57,8 1
CS – 0,38 – 15 – 3 15 0,38 110 3
CS – 0,38 – 20 – 3 20 0,38 146 3
CS – 0,50 – 15 – 3 15 0,50 64 3
CS – 0,91/6,3 – 15 – 1 15 0,91/6,3 57,8 1
CS – 0,38 – 15 – 1 15 0,38 330 1
CS – 0,38 – 20 – 3 20 0,38 146 3
CS – 0,50 – 15 – 1 15 0,50 193 1
CS – 3,64/6,3 – 100 – E 100 64/6,3 24 1
CS – 6,06 – 100 – E 100 6,06 8,65 1
CS – 3,3 – 80 – E 80 3,3 23,4 1
190
Capitolul 11
191
Utilizarea energiei electrice
a
2
ν 2
δ (11.16)
a
2
ν 1
192
Capitolul 12
C a p i t o l u l 1 2 . I N S TA L A Ţ I I D E P R O T E C Ţ I E
Î M P O T R I VA E L E C T R O C U T Ă R I I
12.1. Generalităţi
5000
b c
a
2000
1000
500
IV
III
II
200
I
100
50
20
Ih
10
5 10 20 50 100 200 500 1000 2000 5000 [mA]
Fig. 12.1 Dependenţa efectelor electrocutării de valoarea
curentului şi de timpul trecerii lui prin corp: zona I - în mod normal
nici un efect psiho-patologic periculos; zona II - în mod normal,
nici un risc de fibrilaţie; zona III - fibrilaţie posibilă (probabilitate
sub 50%); zona IV – risc de fibrilaţie (probabilitate peste 50%).
Efectele fiziologice produse de electrocutare sunt:
electroşocurile, determinate de acţiunea curentului asupra sistemului
nervos şi asupra organelor interne, constând în: zguduiri, comoţii, pierderea
193
Utilizarea energiei electrice
temporară a auzului şi a vocii, pierderea cunoştinţei, oprirea respiraţiei,
fibrilaţia, oprirea inimii, decesul;
electro-traumatismele, constând în arsuri şi metalizări ale epidermei,
ca urmare a acţiunii arcului electric.
Electrocutarea poate interveni ca urmare a atingerii directe sau a
atingerii indirecte.
Prin atingerea directă se înţelege atingerea unui obiect conductor
dintr-o instalaţie electrică, aflat normal sub tensiune, nemijlocit sau prin
intermediul unui alt obiect conductor.
Prin atingere indirectă se înţelege atingerea unui obiect conductor al
unei instalaţii electrice, intrat accidental sub tensiune, datorită unui defect în
instalaţia electrică.
În funcţie de măsurile ce se iau pentru prevenirea electrocutărilor,
între cele două posibilităţi de atingere există diferenţe esenţiale. Dacă
împotriva atingerilor directe personalul este instruit, locurile periculoase
îngrădite sau semnalizate, împotriva atingerilor indirecte trebuie luate
măsuri speciale de protecţie, locul şi timpul apariţiei tensiunii pe carcasele
echipamentelor nefiind cunoscute.
Curentul prin om Ih este curentul care trece prin corpul omului supus
unei diferenţe de potenţial. Acest curent este determinat de diferenţa de
potenţial (tensiunea) la care este supus corpul uman şi de rezistenţa electrică
a corpului omenesc, Rh. Aceasta este definită de la persoană la persoană,
depinzând de starea şi gradul de curăţenie a epidermei, de umiditatea
epidermei şi a mediului în care se găseşte omul. Pentru calculele de
protecţie, rezistenţa electrică a corpului uman se normează (STAS 2612-82,
valabil şi în prezent) la valorile următoare:
• 1.000 în calculele de protecţie împotriva atingerilor directe,
• 3.000 în calculele de protecţie împotriva atingerilor indirecte.
Curenţii prin om maxim admişi, consideraţi nepericuloşi, pentru un
timp mai mare de 3 s, sunt:
– 10 mA în curent alternativ;
– 50 mA în curent continuu;
– 30 mA în curent alternativ, dacă în calcule se consideră Rh=0.
Pentru timpi mai mici de 3 s, curenţii consideraţi nepericuloşi sunt
indicaţi în figura 12.1, curba b, şi în tabelul 12.1, în care cu t s-a notat
timpul în care omul se află sub acţiunea curentului.
194
Capitolul 12
Tabelul 12.1
t
0,01 0,02 0,03 0,05 0,10 0,20 0,30 0,50 0,80 2 3
[s]
I
1.200 600 550 450 320 185 160 120 95 65 60
[mA]
Ua
Upas
0,8 m 0,8 m
Tabelul 12.2
Locul de muncă
Categoria puţin periculos foarte periculos
Amplasare
utilajelor Timpul de deconectare [s]
≤3 >3 ≤3 >3
fix şi mobil 65 40 65 40
La suprafaţă
JT portabil 65 40 24 24
În subteran toate – – 24 24
fix şi mobil 110 65 110 65
La suprafaţă
ÎT portabil 110 65 24 24
În subteran toate – – 24 24
195
Utilizarea energiei electrice
Tensiunea de atingere Ua este partea din tensiunea unei instalaţii de
conectare la pământ, la care este supus omul aflat la o distanţă de 0,8 m de
obiectul atins (Fig. 12.2).
Tensiunea de pas Upas este partea din tensiunea unei instalaţii de
conectare la pământ, la care este supus omul când atinge concomitent cu
picioarele două puncte de pe sol (pardoseală) aflate la distanţa de 0,8 m între
ele, în apropierea unui obiect racordat la instalaţia respectivă de conectare la
pământ.
Tensiunile de atingere şi de pas maxim admise Ua şi Upas [V] sunt
standardizate (STAS 2612-82), fiind date în tabelul 12.2.
196
Capitolul 12
197
Utilizarea energiei electrice
– I d k I n [A], (12.3)
In fiind curentul nominal al siguranţei fuzibile montată pe conductorul activ,
iar k=3,5 sau 5, după cum siguranţa fuzibilă are curentul nominal mai mic
sau mai mare de 63 A.
Pe conductorul de nul de protecţie este interzis a se monta siguranţe
sau elemente care îl pot întrerupe. Întreruperea conductorului de nul de
protecţie poate avea consecinţe grave, motiv pentru care nulul de protecţie
se leagă suplimentar la pământ în apropierea sursei de alimentare şi în toate
tablourile de distribuţie (generale, principale, intermediare şi secundare) –
Fig. 12.3.
În figura 12.3 se deosebesc următoarele elemente: 1 – consumator
monofazat în carcasă metalică; 2 – consumator trifazat în carcasă metalică.
De la ultimul tablou de distribuţie, nulul de protecţie Np şi nulul de lucru N
folosesc conductoare separate.
72
Comşa, D. ş.a. Proiectarea instalaţiilor electrice industriale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983.
199
Utilizarea energiei electrice
Rezultă că tensiunea de atingere are valoarea
3 U f Rp
U a Rp I p [V]. (12.6)
2 Rp r
Din această relaţie se poate deduce valoarea maxim admisă pentru Rp,
când Ua=Ua max.adm.
R
Id
S
U
T
Tr
Ir Ir Ir Id
a) r3 r2 r1
Ih
Ip
Rp
b) R
UR IR r
r Ir
O
UT S IS rp Ip
US
T rh Ih
IT r
200
Capitolul 12
201
Utilizarea energiei electrice
b2 b1
C
bc pământ suplimentară ra de
TDC d
R maximum 10 . Cu acest
R sistem se poate asigura
S
T deconectarea de la reţea a
N echipamentului cu defect în
M M
0,2 s.
3~ 3~ La sistemul PACD
elementul sensibil este tot un
R0 Rp releu d, care sesizează
Fig. 12.7 Schema unei instalaţii PACD. dezechilibrul curenţilor
73
www.asro.ro.
202
Capitolul 12
204
Bibliografie
B i b l i ograf i e
207