Conversie profesională: Seria 4 - Agricultură

Anul I, sem. II
Cursant: Diaconu Ionuț-Cătălin

Factorii de solificare
SOLUL a fost definit ca fiind stratul afânat de la suprafaţa scoarţei terestre (litosfera),
care a acumulat în timp elementele însuşirii sale specifice FERTILITATEA.
Această afânare a scoarţei terestre s-a produs prin acţiunea (în timp şi simultană) a
unui complex de factori naturali numiţi şi factori de formare a solului, de solificare, sau
factori pedogenetici.
Principalii factori de solificare sunt: organismele vegetale şi animale, clima, rocile,
relieful, apa freatică şi stagnantă, timpul şi omul.

A. CLIMA CA FACTOR DE SOLIFICARE

Prin climat atmosferic se înţelege starea medie a atmosferei unui teritoriu sau altul
(Glob Pământesc, ţări, regiuni etc.), caracterizate prin parametri medii ai elementelor
meteorologice (temperatura, curenţii atmosferici, precipitaţiile, umiditatea aerului etc.).

Rolul multilateral al climei ca factor de solificare constă în următoarele:

- climatul este factorul indispensabil dezvoltării proceselor biologice şi biochimice;

- climatul atmosferic exercită o influenţă foarte mare asupra regimului aerohidric,

termic şi oxidoreducător al solului;

- de condiţiile climatice sunt strâns legate procesele de transformare a combinaţiilor

minerale în sol (direcţia şi viteza de alterare a rocilor, acumularea produşilor de pedogeneză
etc.) ca şi a resturilor organice din sol;

- nu în ultima instanţă, climatul exercită o mare influenţă asupra proceselor de

eroziune a solurilor prin vânt şi apă.

B. ROLUL ORGANISMELOR

Climatul local, solul, plantele, animalele şi microorganismele care locuiesc în sol,

condiţiile de relief, rocile parentale, apa de suprafaţă şi freatică ale fiecărui landşaft etc.
formează un sistem complex ecologic de interdependenţă.
 Resturile vegetale, sub acţiunea organismelor vii ce populează solul, sunt supuse
proceselor de transformare şi /sau de mineralizare până la unele combinaţii simple – dioxid de
carbon, apă, gaze şi săruri simple, sau se transformă în noi combinaţii complexe (humusul din
sol).
Vegetaţia, influenţând asupra direcţiei procesului de solificare, apare în mod cert ca
indicator al schimbării condiţiilor de sol. Adesea, după schimbarea spaţială a asociaţiilor
vegetale, cercetătorul poate destul de exact să stabilească graniţele arealelor de soluri. Totuşi
o deplină corespondenţă între tipul de fitocenoze şi tipul de sol se realizează după o perioadă
de timp destul de lungă. Schimbarea caracterului învelişului vegetal se produce mult mai
repede decât schimbarea solului.
Acţiune excepţional de intensă asupra solului o au râmele, prin activitatea cărora în sol
se acumulează compuşi biochimici specifici, neproduşi de nici un alt agent chimic din natură.
Anual, trec prin intestinul lor la un hectar. în diferite zone pedoclimatice, de la 50 la 600 t de
pământ fin. Rol similar au şi numeroase insecte, larvele lor precum şi alte animale din sol.
O altă funcţie a animalelor din sol constă în acumularea în corpul lor a elementelor de
hrană şi în principal în sinteza compuşilor cu caracter proteic ce conţin azot.
După terminarea ciclului de viaţă al animalelor, are loc descompunerea ţesuturilor şi
revenirea în sol a substanţelor şi energiei acumulate în corpul acestora.
Întru totul specific şi deosebit de important este rolul pe care îl joacă
microorganismele în procesul de pedogeneză. Microorganismele îndeplinesc o serie de funcţii
importante şi diverse în transformarea substanţelor şi energiei în procesul de solificare, printre
care enumerăm: mineralizarea substanţelor organice, formarea diferitelor combinaţii simple
organice, participare la descompunerea şi neoformarea mineralelor din sol şi la migrarea şi
acumularea produşilor de pedogeneză.
De acţiunea microorganismelor sunt strâns legate desfăşurarea şi natura proceselor
biochimice, nutritive, oxidoreducătoare, de aeraţie a solului, condiţiile de reacţie alcalino –
acide etc.
În timp ce plantele superioare apar ca principalul producător al masei biologice,
microorganismelor le revine rolul de bază în deplina şi profunda descompunere a substanţelor
organice. Particularitatea microorganismelor din sol constă în capacitatea lor de a
descompune combinaţiile alcătuite din molecule mari până la compuşi simpli finali: gaze
(CO2, amoniac şi altele), apă şi combinaţii minerale simple.
În concluzie, se poate sublinia că întregul bios al solului se găseşte într-o strânsă
legătură cu legităţile ecologico – geografice ale distribuirii solurilor pe suprafaţa Globului
Pământesc şi reflectă specific relaţiile reciproce care se instaurează între factorii organici şi
alţi factori ai pedogenezei.

C. ROLUL ROCII ÎN PEDOGENEZĂ

Pe aceleaşi roci, în condiţii climatice, de vegetaţie şi relief diferite, se formează unităţi

diferite de soluri, şi invers pe roci diferite de solificare, dar în aceleaşi condiţii generale (cele
amintite), se formează aceleaşi unităţi de soluri.
Există însă şi soluri a căror formare este legată de existenţa anumitor roci de solificare:
rendzinele se formează pe calcare, vertosolurile pe argile gonflante etc.
Roca parentală are un rol important şi în formarea structurii învelişului de soluri.
Astfel, la un material parental uniform se constată o mare uniformitate a învelişului de soluri;
în condiţii de mare împestriţare a rocilor parentale cu forme de relief variate, se remarcă o
mare mezo- şi microcomplexitate a învelişului de soluri şi a vegetaţiei.

D. ROLUL RELIEFULUI ÎN FORMAREA SOLULUI

Macrorelieful. Cuprinde cele mai reprezentative forme de relief care determină

aspectul global al unui teritoriu: munţi, podişuri şi câmpii. Originea macroreliefului este
legată mai ales de fenomenele tectonice care au avut loc în scoarţa Pământului.

Macrorelieful determină şi reflectă, în concordanţă cu condiţiile bioclimatice,

zonalitatea învelişului de soluri, structura sa şi caracterul macrocombinării solurilor tipice
pentru zona dată.

Mezorelieful. Se referă la forme de relief de dimensiuni medii: coline, dealuri, vâlcele,

văi, terase. Apariţia mezoreliefului este legată, în principal, de procese geologice exogene
(procese de denudaţie, formarea depozitelor continentale asupra

E. ROLUL APELOR FREATICE ŞI STAGNANTE

De regulă, solificarea decurge în condiţii normale de umiditate, sub acţiunea

precipitaţiilor ce cad într-o zonă sau alta, cantitatea acestora influenţând procesele de eluviere
şi iluviere, bioacumularea etc.
În anumite situaţii, solificarea are loc în condiţii de exces de apă, care poate fi de
natură stagnantă (provenită din precipitaţii) sau freatică (pânza de apă aflată la anumite
adâncimi, uneori la suprafaţă sau aproape de suprafaţă).
 Apa provenită din precipitaţii sau scurgeri de suprafaţă se acumulează la suprafaţa
solului, în zonele umede în condiţiile unui drenaj extern slab ori datorită permeabilităţii
reduse pentru apă a materialului parental sau a unui orizont pedogenetic.
În prezenţa excesului de apă solificarea capătă anumite particularităţi: datorită aeraţiei
slabe au loc predominant procese de reducere, formându-se compuşi reduşi de fier şi mangan,
solubili, care au culori specifice pe care le imprimă şi solului.

F. TIMPUL CA FACTOR PEDOGENETIC

Solurile actuale sunt produsul istoriei îndelungate şi complexe geologice a suprafeţei

Pământului.
În legătură cu formarea şi evoluţia solurilor, pe lângă vârsta absolută, deosebim la
acestea şi o vârstă relativă, adică gradul de dezvoltare a învelişului de sol – noţiune ce
presupune numeroase discuţii ştiinţifice. Vârsta relativă caracterizează viteza procesului de
pedogeneză, rapiditatea schimbării unui stadiu de dezvoltare a solului în altul fiind legată de
influenţa compoziţiei şi însuşirilor rocilor parentale, de condiţiile de relief asupra vitezei şi
direcţiei procesului de pedogeneză.
Despre relativa tinereţe sau vechime a solurilor se pot face aprecieri după gradul de
dezvoltare a profilului lor, mai puternic humifere, mai alterate, mai diferenţiate, cazuri în care
se consideră ca stadii mai mature; sau după gradul lor de sărăcire în unele sau alte combinaţii
în raport cu rocile de formare, sau după gradul de acumulare a unor componenţi sau altora etc.

G. FACTORUL ANTROPIC ÎN PROCESELE DE SOLIFICARE

Prin luarea solului în cultură, omul influenţează direct geneza şi evoluţia solului şi, pe
măsura trecerii timpului – solul, corp natural – începe să capete caracterele unui produs al
activităţii omului ca de exemplu:
➢formarea psamosolurilor prin fixarea nisipurilor mobile;
➢formarea solurilor turboase prin desecarea – drenarea turbăriilor;
➢modificarea aproape completă a profilului de sol sau amestecarea orizonturilor, în cazul
executării arăturilor adânci, în vederea înfiinţării unor plantaţii de pomi sau vie;
➢numeroasele modificări survenite în procesul de solificare ca urmare a luării solului în
cultură prin defrişarea pădurilor şi a desţelenirii pajiştilor.