Componentele primare ale mediului

Mediul geografic este un sistem specific Terrei, rezultat din combinarea şi interacţiunea tuturor
componentelor proprii Pământului: litosfera, atmosfera, hidrosfera, biosfera, inclusiv omul şi
activităţile sale.

Pe parcursul evoluţiei geologice a Pământului, între componentele mediului geografic s-au

stabilit multiple relaţii de ordin cauzal, temporal, dinamic și spaţial, relaţii care au generat
procese fizice, chimice, mecanice, biotice, antropice, având ca rezultat formarea diferitelor
tipuri de relief, de soluri, de comunităţi şi formaţiuni vegetale. Pe spaţii extinse s-au
individualizat diverse complexe naturale şi antropizate. Astfel, la scară planetară s-a format
mediul geografic global, care constituie un înveliş specific, numit învelişul geografic, unic în felul
său în Sistemul Solar.
Mediul geografic este constituit din trei grupuri de componente:
- Componente primare – abiotice care sunt rocile, relieful, aerul, apa, cuprinse în cele trei
geosphere: litosfera, atmosfera, hidrosferă;
- Componente secundare – biotice plantele şi lumea animală, care s-au dezvoltat în baza
componentelor primare, transformându-le în timp. La aceste componente se adaugă şi solurile,
la a căror formare au participat atât componentele primare, cât şi cele derivate;
- Componente antropice – care s-au format după apariţia omului, preponderent în ultimele
secole, ca urmare a activităţii umane din domeniul industriei, agriculturii, transporturilor etc.

Atributul de primare evidențiază primordialitatea genetică a lor. Se pare că, partea solidă a
Terrei, în special scoarţa, s-a născut în acelaşi proces comun de segregare a materiei
geoplanetare cu atmosfera şi hidrosferă. Ele au compus mediul fizic iniţial când s-a trecut de la
faza de protoplanetă la faza geoplanetară. Procesul ulterior de diversificare a durat foarte mult
şi a fost întreţinut de schimbul material, energetic şi informaţional.

1
După apariţia vieţii, acest proces s-a complicat, coevoluţia în relaţia organic-anorganic a condus
la îmbogăţiri reciproce, la calităţi şi funcţii noi. În prezent, componentele primare ilustrează, în
fond, o întrepătrundere cu cele derivate şi, inclusiv, cu omul şi activitatea acestuia.

Substratul petrografic şi structural

De la prima închegare a materiei solide pe Terra, aceasta a suferit transformări continue.

Ordonarea zonal-concentrică pe învelişuri este concretizată prin cele trei componente: nucleu,
manta şi scoarţă. Într-o altă concepţie sunt delimitate: litosfera, mantaua inferioară şi nucleul.
Litosfera, la rândul său, reuneşte partea superioară a mantalei, situată deasupra astenosferei, şi
scoarţa. Ea are legăturile cele mai strânse cu geosferele externe-hidrosfera, atmosfera,
biosfera, pedosfera şi antroposfera.

Deoarece omul şi-a putut desfăşura activitatea sa preponderent asupra scoarţei terestre,
relaţiile cu aceasta au dus la cele mai profunde şi complexe intereferenţe în mediu. Pentru
vieţuitoare, pentru om, dar şi pentru masa hidro-atmosferică suporturile legăturilor cu scoarţa
sunt multiple. Dintre ele reliefăm câteva:

- Soarta constituie suportul fizic solid care asigură existenţa celorlalte componente pe Terra. În
substratul petrografic omul şi-a amplasat construcţii civile şi industriale, obiective hidrotehnice,
infrastructură de circulaţie etc.

- Scoarţa stochează resursele de subsol la care omul a apelat de timpuriu, antrenând aceste
stocuri în circuite materiale şi energetice care definesc civilizaţiile în diferite periaode (civilizaţia
pietrei, a bronzului, fierului etc.)

- Printre primele resurse antrenate în schimburile şi transformările mediului se număra rocile

folosite ca materiale de construcţie (argilă, calcar, granit, bazalt etc.). Civilizaţia contemporană
dislocă mase imense de roci naturale pentru construcţii şi amenajări şi pentru industria
materialelor de construcţie (lianţi, cermică, sticlă etc.). Relocările şi transformările care au loc,
deosebit de puternice în anumite arii geografice, determină profunde mutaţii în mediu (cariere,
halde, poluanţi solizi de la fabricile de ciment, reziduuri industriale etc.).

2
- Exploatarea şi prelucrarea minereurilor metalifere şi nemetalifere amplificate continuu, au
generat masive concentrări teritoriale de bunuri, servicii şi oameni. Centralele industriale
iniţiale legate de metalurgie au crescut prin ataşarea altor ramuri: industria chimică, textilă, a
bunurilor de consum. Ca urmare, mediul natural a fost puternic transformat, substituit prin
mediu artificializat, de factură industrială.

Rolul limitativ al structurilor geologice este evident în multe regiuni ale Globului. Procesele
geologice de forma vulcanismului, cutremurelor, subsidenţelor, prăbuşirilor de mase au chiar
un impact negativ asupra celorlalte componente fizice, biotice şi antropice. Se poate vorbi chiar
de mari arii de vulnerabilitate a mediului după procesele geologice dominante şi după efectele
posibile.

Relieful

Relieful, alături de substratul petrografic şi structural, participă la edificiul mediului fizic şi la

organizarea setului componentelor derivate şi antropice.

Suprafaţa Pământului dată de relieful acestuia serveşte drept limită şi totodată, drept câmp al
reacţiei dintre procesele endogene şi cele exogene. Această reacţie exprimată teritorial, are
diverse forme de răspuns geomorfologic, care participă la edificarea mediului. Reacţia şi
răspunsul se manifestă în existenţa formelor geotecturale, morfostructurale şi
morfosculpturale, fiecare participând la arhitectura mediului.

La nivelul scalar superior, sunt prezente elementele genetice geotecturale, sub forma
continentelor şi bazinelor oceanice. Ele sunt responsabile de existenţa celor două tipuri
fundamentale ale mediului planetar: acvatic-oceanic de 71% şi terestru de 29%.

Analiza bazinelor oceanice, pune în evidenţă trei mari unităţi structurale: dorsalele medio-
oceanice, câmpiile abisale şi fosele. Dacă la acestea asociem elementele din zona de trecere
continent-ocean, adică şelfurile şi povârnişurile continentale, se obţine profilul mediului
submers cu următoarele subdiviziuni: zona litorală; zona pelagică; zona batială; zona abisală.

3
Acestor medii hidrice li se ataşează mediile specifice, legate de unele componente
geomorfologice, cum ar fi: mediul dorsalelor şi rifturilor; mediul vulcanic submers şi izolat;
mediul insular biogen.

Altitudinea, tipul predominant de fragmentare şi valoarea acesteia, la care se asociază

orientarea, expoziţia, individualizează tipuri de relief montan cu participare diferenţiată la
edificarea verticală a mediului terestru.

Munţii înalţi se definesc prin altitudini ridicate de peste 4000-5000 m, pante accentuate şi
grade neuniforme de fragmentare. Parciparea lor la constituirea mediului depinde foarte mult
de localizarea geografică.

Munţii mijlocii şi mici prin relieful domol, cu forme convexe, suprafeţe de netezire
cvasiorizontale, procese geomorfologice diminuate oferă condiţii pentru instalarea aşezărilor
omeneşti şi pentru economie, exemple edificatoare sunt munţii: Urali, Appalaşi, Ardeni,
hercinici ai Europei Centrale etc.

Câmpiile şi platourile joase, indiferent de originea lor oferă un relief plat cu roci sedimentare,
soluri fertile, resurse de apă - uneori cu apariţia excesului de umiditate, înveliş vegetal ierbos,
elemente care, în general, au dus la concentrarea populaţiei.

Relieful vulcanic, constituie un tip aparte, el fiind rezultatul proceselor de intruziune sau
extruziune a magmelor şi lavelor de la diferite adâncimi din scoarţă. Atât formele intruzive ivite
în diverse forme: cupole, masive, vârfuri, cât şi cele de factură efuzivă condiţionează un mediu
distinct pe Terra.

Atmosfera

Având în vedere că limită superioară a mediului pe Terra este dată de centura de ozon,
preocupările vor avea în vedere doar ecartul atmosferei geografice, de la suprafaţa scoarţei
până la limita amintită.

Imporanţa aerului în structura mediului

4
Aerul s-a conturat ca masă atmosferică printr-un proces de segregare din nebuloasă primară şi
prin degazeificarea mantalei, crustei şi rocilor. La îmbogăţirea atmosferei au contribuit
procesele şi activitatea organismelor. Transformările în timp din învelişul geografic s-au
reflectat în evoluţia atmosferei cu trecere de la atmosfera iniţială fizică, la atmobiosferă şi, în
final, la atmosfera geografică actuală. Componenta atmosferică participă la alcătuirea mediului
prin masă, compoziţie, proprietăţi fizico-chimice, dinamică şi mod de manifestare şi organizare:
vreme şi climă.

Circulaţia atmosferică are un rol major de interferenţă cu celelalte geosfere şi de a contribui la

echilibrul geoplanetar. Regulatorul - atmosferă - contribuie la distribuţia luminii, căldurii,
umidităţii, presiunii şi, în corelaţie cu ceilalţi factori, asigură constituirea unităţilor climatice:
zone, regiuni, arii, locuri şi diferenţierea pe macroclimă, microclimă şi topoclimă.
Atmosfera, prin toate calităţile sale, reprezintă un mediu specific al Terrei, în care vieţuiesc
diverse organisme şi îşi desfăşoară o parte din activitate omul. Fără aer nu există viaţă şi nici
dezvoltarea mediului.
Apa
Apa a avut şi are un rol important în apariţia şi menţinerea vieţii pe Terra. Ea constituie mediul
primar de apariţie a vieţii pe Pământ, în acelaşi timp fiind un element cu o pondere şi un rol
apreciabil în susţinerea existenţei şi activităţii societăţii umane.

Apa intră în componenţa tuturor celorlalte componente ale mediului, în proporţii diferite (apa
din atmosferă cumulează 0,001% din totalul resurselor de apă, apa subterană 1,7%, apa
biologică 0,0001%, apa din sol 0,001%), având rol funcţional, rol de solvent şi de reactiv.

Apa stă la baza evoluţiei şi dinamicii tuturor componentelor mediului,. Este de remarcat
utilizarea antropică a apei, atât ca substanţă vitală, cât şi ca suport esenţial în activitatea
productivă. Apa contribuie la funcţionarea şi structurarea mediului într-o diversitate de moduri,
astfel fiind considerate componentă de bază a mediului.

Bibliografie
1. Ungureanu Irina, (2005), Geografia Mediului, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi.
2. Roşu, Al., (1987), Terra – Geosistemul vieţii, Editura Ştiinţifică şi Encilopedică, Bucureşti.
5