Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 5

Tablouri biblice, Tudor Arghezi

Adam și Eva
Urându-i-se singur în stihii,
A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii
Si s-a gândit din ce sa-i faca,
Din borangic, argint sau promoroaca,
Frumosi, cinstiti, nevinovati.
Se puse-asezamântul dintre frati.

Dar i-a iesit cam somnoros si cam


Trândav si naravas stramosul meu
Adam;
Ca l-a facut, cum am aflat,
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa încerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi,
Ca, de urât, scuipând în patru zari,
Stingher,
Facuse si luminile din cer.

Dar iata ca l-a nimerit,


Din pricina aluatului, gresit,
Si ca Adam, întâiul fiu
Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici o poza nu ne-nvata
Cum ar fi fost omul dintâi la fata.

Nici unda lacului nu l-a pastrat,


În care se-oglindea la scapatat.
Puterea lui dumnezeiasca,
Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Si-a zamislit-o si pe Eva.

Mai poti casca de lene, iarasi,


Când ai o sora si-un tovaras?
S-au luat de mâini si-au cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat.

Sa nu te miri ca, sovaind si mici,


Li se julea si nasul prin urzici.

1
PARADISUL
"Grădina se chemase Paradis şi
Rai.
Acolo totdeauna-i mai, -
Oftează Eva a pustiu,
Când povesteşte, mai târziu,
Copiilor ţinuţi în poală
De câte ori îi culcă şi îi spală, -
Acolo anul ţine, fără greş,
De la caise până la cireşi,
De la cireşe până la caise.
De două luni e anul pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atât.
Nu-i viscol, ger şi timp urât,
Doar poame bune, cu toptanul.
Cât e grădina şi cât ţine anul.

Un râu de miere şi un râu de lapte


Se-mpreunau în miazănoapte.
Şi am văzut şi altceva:
Bomboane-n flori şi gârle de cafea.
Zahăr movili şi cornuri mari cu mac,
Stafide, nuci cu cozonac.

Puneai o chiflă şi ieşeau o mie,

Crescute câte cinci pe-o farfurie,


Cu frişcă şi muiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gând şi, tăvi, nu mai ţin minte,
Veneau pe fugă cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uşi
Aduse de băieţi şi de păpuşi.

Peştii ieşeau, să întrebaţi pe tata,


Din iazuri, la dorinţă, copţi de-a gata,
Şi alegeai, pe sus, orice friptură,
Şi se prăjea prin aer, pân' la gură.
Orice ai fi vrut şi jinduit
2
Era de ajuns să fi râvnit.
Tata mişca numai sprânceana
Şi vinul alerga cu damigeana.

Aşa era în Paradis. Păcat


Că l-am pierdut şi nu am ascultat!".

PORUNCA
Prin Rai copiii-au dus-o foarte bine,
Cum ar fi dus-o orișicine,
Jucîndu-se cu gîzele și iezii,
Care stăteau pe mugurii livezii.

Nici : " Culcă-te devreme ! " Nici " Te scoală ! "


Nu era cine ține socoteală
Că întîrzii Adame, de la școală,
Că lecția s-o spui fără greseală,
Că, Eva, încă nici te-ai pieptănat
Și te găsește prînzul tot în pat.

Nimic, nici tați, nici mame, nici dădace,


Nici profesoară, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgîrci în beregată,
Care să sîcîie băiatul și pe fată.
Totul era de glumă și de joacă
Și așteptai doar pomii să se coacă.

Dar ce-i veni-ntr-o zi lui Dumnezeu.


Că se-arătă încins în curcubeu
Și dete-ntîile porunci,
Anume ce-i iertat și nu e să mănînci.
- " Din pomul asta, Evo și Adame,
Să nu v-atingeți nicidecum de poame.
De unde nu, cunoașteți ce v-așteaptă :
Pedeapsa mea cea crîncenă și dreaptă. "
- " Ai auzit ? "
- " Am auzit ! "
- " Ce fel,
Că se mînie Domnul, însuși el ? "

3
- " Mi-e tare poftă, dragul meu, să gust
Tocmai din pomul ăla, plin de must."
PĂCATUL
Pomul pe care Domnul îl oprise
Făcea de toate, și caise,
Smochine, chitre, pere moi și prune,
Cari de cari mai grase și mai bune,
Castan cu fel de fel de crăci,
Cu flori, miresme și murmure. Căci
În Paradis se îmbinau deodată
Tot bunătăți din lumea toată.

Să nu te-ndemne gândul: „Ia și papă!”.


Să nu îți lase gura apă
Și să mai ții porunca minte
A sfântului și bunului Părinte?
Înger să fii, și tot și-ar fi dat brânci
Inima – vai – să rupi și să mănânci,
Necum să fii băiat și fată,
La pomul care da și ciocolată.

Ei se uitau la poame, iar pe


Copac se-ncolăcise ispititorul șarpe
Și ochii lui de mâță, aurii,
Îi împingeau să guste pe copii,
Care dădeau copacului târcoale,
Măcar din portocale;
Că se cojesc, mai mare dragul,
Nejerpelite cu briceagul.

Ce-or fi mâncat, ce nu vor fi mâncat,


Destul că au căzut în greu păcat.
Ba de abia atunci, mi se pare,
Li s-a deschis mai bine pofta de mâncare
Și-au învățat la Raiul din pădure
De-abia să sară legea și să fure.

4
Pedeapsa
Credeau că Domnul e culcat
Și n-o să știe ce s-a întâmplat,
Că n-avea doară fluturii iscoade
La fieștecare soi de roade.

Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot,


Nu se-așteptau că Domnul vede tot:
Că ochiul lui deschis, într-adevăr,
Și depărtările le vede în răspăr.

Nici nu-nghițiseră o-mbucătură


C-au fost și prinși cu ea în gură,
Și cel puțin nu apucase
Să puie poame în sân, vreo cinci sau șase.

El, Dumnezeu, venind în rotogoale,


În supărarea Prea Sfinției Sale
I-a luat din scurt, poruncile știute
Cum le-au călcat așa de iute.

Adam pe Eva lui o a pârât


Eva pe șarpe, care s-a târât.
Nici unul n-a voit s-aleagă,
Să-și ia asupra-și vina lui întreagă.

De mișelie, nu atât de furt,


Răspunsul aspru fu și scurt;
Că Dumnezeu lovește-ntotdeauna
Mai tare decât faptele minciuna.

Din Raiul dulce și din tihna bună


Domnul i-a dat afară, în furtună.

S-ar putea să vă placă și