LECŢIA

DE LA
„PRIMA ORĂ”

IOSIF ANCA

Arad, 2020
 LECŢIA
DE LA
„PRIMA ORĂ”
O carte
pentru
copii,
adolescenţi
şi tineri

IOSIF ANCA

Arad, 2020
 Prefaţă
Prezentarea unor oameni buni sau răi, a unor animale, a
unor păsări sau a unor plante în activităţile lor naturale şi simbolice,
cu scopul învăţării unor adevăruri şi principii sfinte, a fost
întotdeauna pentru mine o mare onoare şi pasiune.
La noi în adunare m-am adresat copiilor, adolescenţilor şi
tinerilor cu astfel de predici în trei idei, expuse în aproximativ zece
minute. Mai târziu am început să scriu articole în forma aceasta
pentru revista Betel. Acum, după o adaptare necesară, au fost puse
împreună în cartea de faţă, care m-am gândit că este potrivit să
poarte titlul Lecţia de la „prima oră”, pentru că scopul unor astfel
de expuneri este învăţarea cât mai repede posibil a adevărurilor
sfinte.
Dragi copii, adolescenţi şi tineri, dacă o societate fără
Dumnezeu depune eforturi uriaşe pentru a vă oferi sfaturi şi lecţii
cât mai timpuriu posibil, cu atât mai mult noi, ca părinţi naturali şi
educatori spirituali, suntem datori să vă sfătuim încă de „la prima
oră”. Scopul informării noastre este cunoaşterea adevărurilor eterne
aşa cum sunt stabilite în gândirea lui Dumnezeu, Cel care ne-a creat
şi care are toată autoritatea în Univers. Este foarte important să ştiţi
că informaţiile din lumea de afară vin de la duşmanul lui Dumnezeu
şi al omului, de la diavolul. El va mai stăpâni abuziv peste lumea
aceasta doar pentru un timp scurt, căci domnia peste toţi oamenii
care vor fi găsiţi vrednici să trăiască în noua ordine cosmică, va fi
preluată definitiv de Dumnezeu. El a conceput salvarea noastră într-
un plan etern, care are ca punct central ispăşirea prin Domnul nostru
Isus Hristos, Cel care a murit pe cruce pentru noi.
Cele puţin peste o sută de pagini ale acestei cărţi, cu
cincizeci şi două de titluri (câte unul pe fiecare săptămână a unui
an), pot fi citite câte una sau mai multe, după cum vă va îndemna
setea sufletului vostru. Eu vă doresc să preluați tot ceea ce este
vrednic de urmat din vieţile şi experienţele prezentate în aceste
lecţii şi totodată să vă feriţi de tot ceea ce alţii au greşit, pentru a nu
le împărăşi soarta.
Fiţi binecuvântaţi de la „prima oră”!
 Cuprins

1. Adam 27. Doi copii orfani

2. Eva 28. Iona
3. Cain 29. Iosia
4. Abel 30. Ioiachin
5. Enoh 31. Ebed Melec etiopianul
6. Noe 32. Daniel
7. Isaac 33. Cei trei din Babilon
8. Rebeca 34. Neemia
9. Esau 35. Estera
10. Iacov 36. Haman
11. Iov 37. Iosif, bărbatul Mariei
12. Dina 38. Maria, mama Domnului
13. Maria, sora lui Moise 39. Ioan Botezătorul
14. Moise 40. Natanael
15. Omul care a strâns lemne 41. Toma
16. Saul 42. Orbul din naştere
17. Sluga lui Saul 43. Femeia samariteancă
18. Mefiboşet 44. Tânărul bogat
19. Goliat 45. Saul (Pavel)
20. Amnon 46. Nepotul lui Pavel
21. Absalom 47. Întâiul născut
22. Ahimaaţ 48. Corbul
23. Şimei 49. Furnica
24. Ahazia 50. Rândunica
25.Ioram, fiul lui Iosafat 51. Viţelul
26. Fii prorocilor 52. Smochinul
 1. Adam

Context: Dumnezeu a creat zi de zi lucruri propice vieţii,

iar la sfârşitul săptămânii creaţiei l-a pus pe om în gradina Eden.
Acolo Adam a luat cunoştinţă de fenomene şi fiinţe din lumea
noastră. Privind la comportamentul lui, noi toţi putem învăţa din
lucrurile bune şi greşelile pe care el le-a făcut.
1. Adam, omul care a trăit în cea mai frumoasă grădină
- „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit;
şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise...a făcut să răsară din
pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare...a
luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o
păzească. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poţi
să mănânci după plăcere din orice pom din grădină...»” (Geneza 2:
8-15) Când Adam a deschis ochii, în jurul lui erau tot felul de pomi,
flori şi o mulţime de animale. Aceste lucruri şi fiinţe sunt o plăcere
pentru fiecare dintre noi. Cred că doreşti să vizitezi o grădină
botanică sau zoologică, dar mai interesant este să întâlneşti direct în
natură sau într-o rezervaţie diferite animale create de Dumnezeu.
Aminteşte-ţi că Adam le-a pus nume, căci mâncare nu trebuia să le
dea, dar grădina trebuia să o lucreze.
Dar dacă părinţii sau bunicii tăi au pământ şi gospodărie,
doreşti să lucrezi în grădină şi să îngrijeşti de animale?
2. Adam, omul care n-a ascultat de Dumnezeu - „Femeia a
văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul
era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui
şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea şi bărbatul a
mâncat şi el.” (Geneza 3:6) Prima greşeală a lui Adam s-a datorat
ascultării de „colega” lui. A gustat din cele despre care Dumnezeu
le spusese clar (la amândoi) că suntinterzise şi au efecte rele (nu
ştiau ei cum este moartea!) El s-a lăsat influenţat şi abia apoi şi-a
dat seama, dar era prea târziu. A încercat să se ascundă, dar fără
succes, căci a fost pedepsit.
Cu siguranţă că şi tu ai provocări din partea colegilor: o ţigară,
puţină băutură, droguri sau şi altele care se gustă cu ochii, căci şi
pomul era plăcut la privit. Să ştii că diavolul are mare pasiune
pentru copii şi prin cei de lângă ei vrea să-i seducă să intre în
contact cu lucruri ce cauzează moartea. Ştii că diavolul s-a dus şi la
Domnul Isus în pustie, chiar dacă acolo nu era o grădină și L-a
ispitit prin pietre. Apoi I-a arătat toată lumea, ca pe internet, dar El
a refuzat toate momelile. Să-l refuzi şi tu, ca Domnul Isus, nu ca
Adam!
3. Adam, omul judecat şi condamnat - „Şi Domnul
Dumnezeu a zis: «Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat
din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?» Omul a
răspuns: «Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a
dat din pom şi am mâncat»...Omului i-a zis: «Fiindcă ai ascultat de
glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi
poruncisem: «Să nu mănânci deloc din el» blestemat este acum
pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în
toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci
iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până
te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi
în ţărână te vei întoarce.»” (Genesa 3:11-19)
Un tânăr ce a trăit câţiva ani în fapte vinovate îmi spunea că în
momentul în care a fost demascat şi prins de poliţie, dintr-o dată s-a
văzut (din „cineva” cum se credea el) foarte mic. A ajuns în
închisoare, unde a stat mai mulţi ani. Oare Adam a plâns? Ştiu sigur
că a transpirat muncind şi poate a flămânzit după ce a fost alungat
din grădină. Din nefericire, mulţi copii şi adolescenţi îşi gustă
„roadele” neascultării lor, acum sau mai târziu în viaţă. Cine-i de
vină? Eva, aşa cum a zis Adam? Şarpele, aşa cum a zis Eva? Toţi au
fost de vină şi toţi au fost pedepsiţi.
Adam (dacă eşti băiat), Eva (dacă eşti fată) nu te lăsa
păcălit(ă) de diavolul! Ascultă de Dumnezeu şi vei ajunge în
Grădina Paradisului etern!
 2. Eva

Context: În grădina Edenului, într-o frumuseţe de nedescris, trăia

Eva alături de Adam. Asta până într-o zi, când a cedat în faţa
ispititorului (diavolului), căci imediat au fost judecaţi de Dumnezeu
şi alungaţi din Eden, datorită păcatului.
1. Eva, prima femeie care a povestit cu diavolul -
„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le
făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu
cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Femeia a
răspuns şarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din
grădină». Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii,
Dumnezeu a zis: «Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de
el, ca să nu muriţi». Atunci şarpele a zis femeii: «Hotărât, că nu
veţi muri! dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi
se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi
răul». Femeia...a luat, deci, din rodul lui şi a mâncat...şi bărbatul a
mâncat şi el.” (Genesa 3:1-6) Diavolul a venit cu viclenie, după
cum spune proverbul: „Şarpele nu este periculos pentru că muşcă,
ci pentru că se ascunde când vrea să muşte.” Satan (alt nume al
diavolului) a început prin a pune la îndoială Cuvântul - porunca
sfântă: „oare a zis Dumnezeu cu adevărat?” Femeia a răspuns (eu
cred că era mai bine să nu răspundă, dar în general copiii şi în mod
special fetele se abţin foarte greu să nu dialogheze) cu corectitudine
şi multă prudenţă, afirmând inviolabilitatea hotărârii divine şi chiar
nevoia păstrării distanţei de păcat, o zonă tampon, de siguranţă.
(versetul 3) La un asemenea refuz ne-am fi aşteptat ca diavolul să
cedeze, el însă a schimbat tactica, lansând o reclamă şi afişând o
imagine pe monitorul „computerului” Evei. Efectul a fost maxim şi
rezultatul ispititorului atins. Eva a călcat porunca, fapt pentru care
s-a ales cu pedepse imediate şi îndepărtate. (Genesa 3:16; 23-24)
2. Eva, prima femeie care a fost înșelată de diavolul -
„«Dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor
deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul».
Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi
că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din
rodul lui şi a mâncat...şi bărbatul a mâncat şi el.” (Genesa 3:5-6)
Promisiunea diavolului a fost extraordinară: „veţi fi ca Dumnezeu”
- Fiinţă pe care Eva o ştia şi o privea cu atracţie şi admiraţie, iar
cunoaşterea cu pricina era o altă puternică provocare. Observaţi că
nimic nu părea rău intenţionat, în afară de neascultarea poruncii.
Câtă asemănare între Eva şi copii, a căror curiozitate este un
mediu foarte favorabil pentru ispite. Începând cu jocuri pe telefon,
continuând cu altele pe computer, filme şi până la droguri, toate
conţin promisiuni grozave. Însă din aceste promisiuni nu a rămas
decât o privire, un gust nou şi dureri repetate legate de condiţii de
viaţă nefavorabile. Păstrează-ţi curiozitatea în limitele ascultării şi
fii încredinţat că Dumnezeu şi Biblia nu interzic lucrurile bune, aşa
cum Adam şi Eva puteau gusta din toţi pomii din grădină după
plăcere.
3. Eva, prima femeie judecată şi condamnată - „Omul a
răspuns: «Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a
dat din pom şi am mâncat»...Femeii i-a zis: «Voi mări foarte mult
suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele
tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.»”
(Genesa 3:12-16) Într-o altă ordine de idei, greşeala Evei a constat
în acţiunea ei independentă de Dumnezeu şi voia Lui şi faţă de
Adam. De aceea a fost pus apoi Adam să o controleze.
Dorinţa de a face cum vrei, nu cum este scris sau cum cer
părinţii, este iarăşi ceva provocator. O, ce bine era dacă Eva nu
acţiona cum a crezut ea că este bine! Nu uita că, de la Eva şi până la
noi, porunca ascultării este urmată de binecuvântări, iar
neascultarea de blestem.
 3. Cain

Context: După ce Adam şi Eva au fost alungaţi din rai, în

familia lor s-au născut Cain şi Abel. Ca şi părinţii lor, ei puteau să
asculte de Domnul şi să-I slujească sau să se lase influenţaţi la rău
de Satan. Cain s-a îndepărtat de Domnul şi a sfârşit în blestem şi
moarte.
1. Cain, primul om cu o religie de formă - „După o bucată
de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele
pământului...dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere.
Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul i-a
zis lui Cain: «Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât
faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci
rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu
să-l stăpâneşti.»” (Genesa 4:3-7) Potrivit educaţiei şi – cred -
modului de practică al familiei, Cain a adus o jertfă pe care Domnul
nu a apreciat-o favorabil. Drept urmare, Cain s-a mâniat, văzând că
doar jertfa fratelui său Abel a fost primită. De ce a fost respins?
Pentru că toată religia lui era formală, el nu-şi punea problema
greşelilor şi păcatelor lui, de aceea a continuat să păcătuiască chiar
mai mult.
La fel se poate întâmpla celor din familiile de credincioşi.
Astfel, ei pot să frecventeze adunarea şi să slujească, dar totul de
formă, fără a se trudi să înţeleagă că nu ne putem apropia de
Dumnezeu fără o jertfă, acum a Fiului Său, necesară ispăşirii
vinovăţiilor noastre.
2. Cain, primul criminal - „Însă Cain a zis fratelui său
Abel: «Haide să ieşim la câmp». Dar pe când erau la câmp, Cain
s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.” (Genesa 4:8)
Cain a respins chemarea Domnului care îl îndemna să se pocăiască
şi s-a răzbunat pe Abel, care era nevinovat. Aceasta-i forma
maximă a seducţiei demonice: să fii vinovat şi să-i consideri pe alţii
vinovaţi, trecând totodată la pedepsirea lor. Se prea poate să fii
mustrat de părinţi, de fraţii din adunare sau chiar de profesori la
şcoală, în timp ce alţii sunt evidenţiaţi. Ce atitudini vei avea?
Fereşte-te de supărări şi de dorinţe de răzbunare, căci aceasta ar fi
cea mai mare greşeală. Nu-ţi da singur dreptate. Nu urî pe colegii
sau fraţii tăi nici chiar dacă ţi se pare că ai motive. De ce să
constataţi apoi că erai de vină şi să nu mai poţi întoarce efectele
faptelor tale?
3. Cain, primul om care n-a învăţat din păţăniile
părinţilor săi - „Domnul i-a zis lui Cain: «Unde este fratele tău
Abel?» El a răspuns: «Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?» Şi
Dumnezeu a zis: «Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă
din pământ la Mine. Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul
acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele
fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui.
Pribeag şi fugar să fii pe pământ». Cain a zis Domnului:
«Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.»” (Genesa 4:9-13)
După ce s-a răzbunat, Cain a fost chemat de Dumnezeu la
mărturisire. El a refuzat să-şi recunoască fapta. Imediat a fost
blestemat cu o pedeapsă pe care a considerat-o prea mare, deşi nu a
mai îndrăznit să mintă după ce i-a fost pusă fapta în faţă.
Care este câştigul păcatului? Ce satisfacţii şi viaţă va avea cel
ce nu ascultă de Domnul şi se lasă influenţat de Satan? Bietul Cain,
a avut parte de supărări, sărăcii, pribegii şi peste ani l-a omorât un
strănepot al său, după o viaţă de trudă (Genesa 4:23-24), iar după
toate acestea, urmează o veşnicie îndepărtat de la faţa Domnului, în
moarte.
Ce gând te încearcă re(auzind) aceste întâmplări? Eu mi-am
amintit despre un predicator care, într-o săptămână de
evanghelizare, a vorbit despre Domnul Isus şi Împărăţia ce ne-o
pregăteşte, dar oamenii au refuzat să se predea Domnului, cu toată
insistenţa lui. În ultima seară le-a vorbit despre Satan şi pedeapsa
veşnică şi în final le-a zis: „Duceţi-vă cu Satan”, folosindu-se şi de
cuvintele Domnului din Matei 25. În istoria biblică sunt multe
exemple de sfinţi, pe care părinții şi învățătorii te-au îndemnat să-i
urmezi. Acum scriu celor ce n-au ascultat: „Dacă nu vrei să fii ca
sfinții începând cu Abel, du-te cu fratele lui, Cain!” Poate aşa îţi vei
da seama de situația greșită în care te afli, vei birui păcatul şi vei fi
fericit.
 4. Abel

Context: După ce Adam şi Eva au fost alungaţi din rai, în

familia lor s-au născut Cain şi Abel. Ca şi părinţii lor, ei puteau să
asculte de Domnul şi să-I slujească sau să se lase influenţaţi la rău
de Satan. Abel a căutat să fie credincios Domnului.
1. Abel, copilul care nu a urmat căile rele ale fratelui
lui mai mare - „A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era
cioban...Abel a adus şi el o jertfă de mâncare...Domnul a privit cu
plăcere spre Abel și spre jertfa lui.” (Geneza 4:2-4) Din cele scrise
pe scurt reiese că Abel era un copil bun, căci numai aşa se explică
faptul că „Domnul a privit cu plăcere spre Abel.” Biblia notează
concret: „faptele (lui Abel) erau neprihănite.” (1 Ioan 3:12) Cu
siguranţă a fost ascultător de părinţi, drept dovadă, mai târziu, la
naşterea lui Set, Eva îşi mai dorea un copil ca Abel - „în locul lui
Abel.” (Geneza 4:25) El s-a ferit de rău, neurmând căile fratelui său
Cain, care nu a biruit răul, după cum Domnul l-a sfătuit (Geneza
4:7).
Copiii pot fi uşor influenţaţi de fraţii mai mari sau de alți
copii răi din societate. Dar ferice de copii ca Samuel, care deşi a
avut două exemple rele, în fiii lui Eli, el, ca şi Abel, nu a urmat
faptele lor rele. Nu-i urma pe cei răi, căci într-o zi te vor ucide, dar
nu trupul ca şi Cain lui Abel, ci sufletul, ceea ce este mult mai grav.
Chiar dacă trebuie să trăieşti în compania lor, fiind poate în aceeaşi
familie, adunare sau clasă, evită intimitatea lor şi ia alte modele,
mai sfinte, care să te ajute să ajungi plăcut Domnului!
2. Abel și slujbele lui sfinte - „După o bucată de
vreme...Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute
ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre
Abel şi spre jertfa lui.” (Geneza 4:3-4) Nu ştim ce vârstă avea Abel
când a adus o jertfă Domnului, dar a fost „mai bună” (Evrei 11:4)
decât a fratelui său. Diferenţa a constat şi în superioritatea ofrandei
sale: „din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor.” În
primul rând, jertfa lui a fost viaţă – sânge, cerinţă absolută pentru
iertarea păcatelor. În al doilea rând, el nu a adus orice jertfă, ci una
de valoare maximă din proprietatea lui. Gestul său este o imagine a
gândirii sale, care ţintea spre necesitatea unei ofrande de maximă
valoare – Domnul Isus Hristos, „Mielul fără cusur şi fără
prihană.” (1 Petru 1:19)
Aplicaţia cere şi din partea copiilor o slujire potrivit cu
capacitatea şi posibilităţile lor. Abel a adus oi ca jertfă pentru că era
cioban. Vei aduce ceva potrivit cu valorile tale spirituale,
intelectuale şi materiale? Vei da lui Dumnezeu totul la superlativ?
Aceasta înseamnă timpul cel mai bun, preocuparea cea mai
pasionată, cei dintâi bani şi orice altceva ce merită un Dumnezeu
care a dat pentru noi ce a avut mai scump, pe Fiul Său preaiubit.
Dacă vei sluji fără a pune toată inima şi puterea în ceea ce faci
pentru Domnul, El nu va fi mulţumit, dar dacă te vei dedica slujirii
sfinte, Domnul va privi cu plăcere spre jertfa ta, bineînţeles, cu
îndeplinirea şi a primei cerinţe: evitarea căilor rele.
3. Abel, ecoul veşnic al slujirii lui - „Prin credinţă a
adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a
căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit
darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, cu toate că este mort.”
(Evrei 11:4) Abel a obţinut o bună calificare, iar „mărturia” lui este
încă valabilă „şi prin ea vorbeşte el încă, cu toate că este mort.”
Exemplul său a motivat generaţii de copii şi tineri şi cred că va fi un
imbold şi pentru tine. Frumuseţea vieţii şi valoarea slujirii lui Abel
vor mai vorbi o dată, la învierea lui, când va primi răsplata pentru
tot ce a făcut. Atunci va vedea adevărata Jertfă, pe care a
simbolizat-o prin darurile lui.
Despre tine ce se poate spune? Ecoul unei vieţi şi sunetul
faptelor unui om se formează încă din copilărie, dar nu se stinge la
moarte. Ai grijă că „vorbeşti” mult mai puternic prin ceea ce faci,
decât prin ceea ce spui. Ce frumoase sunt relatările despre oamenii
care au trăit frumos! Biblia şi alte cărţi prezintă mulţi urmaşi ai lui
Abel, ale căror vieţi merită să le citești. Ei sunt „predicatori” peste
veacuri, aşa cum şi-a intitulat fratele Petru Popovici cartea care
descrie viaţa unor credincioşi: „Lumini peste veacuri”. „Cărarea
celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire
merge mereu crescând până la miezul zilei.” (Proverbe 4:18)
Fie ca lumina lor să aprindă şi făclia ta şi apoi lumina ta să
strălucească în eternitate!
 5. Enoh

Context: În a şaptea generaţie de la Adam, lumea din jur a

cunoscut o dezvoltare economică fără precedent şi muzica o nouă
dimensiune, dar şi păcatul s-a extins şi multiplicat. În această
perioadă a trăit Enoh, un bărbat cu soţie şi copii, un om care a fost
luat de Dumnezeu în cer pentru a trăi veşnic cu El. De ce şi cum?
Din puţinele informaţii biblice despre el aflăm printre altele
următoarele:
1. Enoh, familistul - „La vârsta de o sută şaizeci şi doi de
ani, Iared a născut pe Enoh...La vârsta de şaizeci şi cinci de ani,
Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a
umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.”
(Genesa 5:18-22) Aşadar, Enoh s-a născut şi a crescut într-o familie
cu mulţi copii şi el la rândul lui, a avut mai mulţi copii. Mai mult, el
a profeţit sub inspiraţia Domnului, deci a ajuns ca prin Duhul Sfânt
să cunoască faptul că sfinţii (cei credincioşi), la fel ca îngerii,
trăiesc în comunităţi mari, zicând: „Iată că a venit Domnul cu
zecile de mii de sfinţi ai Săi.” (Iuda 1:14) Despre David, un alt copil
dintr-o familie mare este scris că a ajuns să aibă „o tabără mare, ca
o tabără a lui Dumnezeu.” (2 Cronici 12:22) „Carele Domnului se
numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii; Domnul este în mijlocul
lor, venind din Sinai în locaşul Său cel Sfânt.” (Psalmul 68:17)
Eşti bucuros să fii în mijlocul adunării şi să slăveşti pe
Domnul împreună cu fraţii şi surorile? Dumnezeu merită şi în veci
va fi slăvit de o mulţime de fiinţe. Enoh te aşteaptă, alături de îngeri
şi sfinţii dintre oameni, să cânţi împreună cu ei în cor la Tronul lui
Dumnezeu!
2. Enoh, credinciosul - „După naşterea lui Metusala, Enoh
a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.”
(Genesa 5:22); „Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe
pământ...Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este
plăcut lui Dumnezeu.” (Evrei 11:5) Enoh „a umblat cu
Dumnezeu”, la fel ca Noe (Genesa 6:9), ceea ce înseamnă că era
nedespărţit de Dumnezeu. Cuvintele şi activitatea lui Enoh îi
permiteau să trăiască în lumina şi sfinţenia Domnului. Lui Enoh i-a
plăcut o aşa părtăşie. Imaginează-ţi că ai umbla întotdeauna însoţit
de un înger şi el ar decide unde poţi să mergi şi ce trebuie să faci.
Iar într-o zi îngerul ţi-ar spune că trebuie să plece la cer. După ani
de prietenie foarte apropiată, cred că ai suferi la gândul despărţirii.
Dar deodată îngerul să zică: „Am primit aprobare să te iau cu mine
în cer!” Aşa a fost luat Enoh de Dumnezeu.
Dar tu, după felul în care umbli, cine o să vină după tine sau
cu cine o să fi trimis? Cu Domnul sau cu Satan? Altă companie şi
părtăşie nu există şi nimeni nu poate umbla de unul singur.
Comportarea bună este prietenie cu Dumnezeu, iar faptele rele sunt
o asociere cu cel rău, căci răul de la el vine.
3. Enoh, nemuritorul - „Prin credinţă a fost mutat Enoh de
pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că
Dumnezeu îl mutase.” (Evrei 11:5) De ce a umblat Enoh cu
Dumnezeu? De ce a fost luat de pe pământ să nu vadă moartea?
Pentru că a dorit să trăiască fără păcat, conştient că plata păcatului
este moartea. El era „plăcut lui Dumnezeu” tocmai pentru că a
respins modul păcătos de viaţă al celor din vremea sa. El a avut
greşeli ca şi copil şi părinte, de aceea numai credinţa l-a „calificat”
înaintea lui Dumnezeu. Mutarea lui s-a produs pentru că trăia aşa
cum eşti învăţat şi tu la biserică şi acasă.
Alege să trăieşti în voia lui Dumnezeu, iar la revenirea
Domnului vei avea parte de viaţă şi fericire eternă. Dacă vei neglija
şi dispreţui cele învăţate, vei avea parte de chin şi moarte.
Dumnezeu îţi pune înainte viaţa şi moartea, tu alegi. Gândeşte-te
încă o dată la Enoh şi decide să „umbli cu Dumnezeu”!
 6. Noe

Context: În a zecea generaţie de la Adam s-a născut Noe.

El s-a căsătorit şi, împreună cu soţia, cei trei fii şi nurorile lui, au
fost singurii care au scăpat de la potop, în corabia pe care Domnul
le-a cerut să o construiască.
1. Noe, un copil dorit să fie mângâierea părinților - „La
vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu. El i-
a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru
osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe
care l-a blestemat Domnul.” (Geneza 5:28-29) Când tatăl lui i-a
pus numele Noe, ceea ce înseamnă mângâiere, a acţionat profetic,
anticipând că el va fi copilul prin care inima părinţilor va fi
înviorată. Lameh, asemenea Evei care dorea ca Set să fie bun ca
Abel și nu rău ca fratele lui mai mare, Cain – și ca orice tată sau
mamă - voia să aibă copii buni. În timp, s-a dovedit că acest copil
a fost o bucurie, după cum scria înţeleptul Solomon: „Un fiu
înţelept este bucuria tatălui.” (Proverbe 10:1)
Cu siguranţă şi tu îţi dai seama dacă părinţii tăi sunt sau nu
sunt mulţumiţi de tine. Dar trebuie să te gândeşti că mai ai un Tată
în cer. Dacă El este bucuros de tine, ferice de tine, iar dacă nu, să
ştii că vei avea aceeaşi soartă ca și ceilalţi copii din vremea lui
Noe, care au murit prin înec.
2. Noe, un tată neprihănit care și-a salvat familia –
„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că
toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în
fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe
om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: „Am
să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la
om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului;
căci Îmi pare rău că i-am făcut.” Dar Noe a căpătat milă înaintea
Domnului...Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din
vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” (Geneza 6:5-9) În vremea
aceea toţi oamenii, de la bătrâni până la copii, erau foarte răi şi nu
voiau să ştie de Dumnezeu. Între toţi locuitorii pământului exista o
singură familie de credincioşi. În mod special „Noe era un om
neprihănit”, trăind foarte diferit de vecinii şi colegii lui.
Atitudinea lui a fost răsplătită de Dumnezeu, care a hotărât, cu
îngerii Lui, să-l trateze diferit de ceilalţi oameni care aveau un
comportament rău în fiecare zi. Atunci oamenii trăiau cu sutele de
ani şi se bucurau de prosperitate economică, dar ei n-au văzut în
toate acestea bunătatea lui Dumnezeu şi s-au aliat cu Satana. Toate
până într-o zi când a început să plouă puternic timp de patruzeci
de zile. Unii poate că au murit în prima săptămână, alţii poate au
supravieţuit o lună întreagă. Dar după 40 de zile, numai Noe şi
familia lui au supravieţuit, pentru că doar ei erau credincioşi lui
Dumnezeu.
3. Noe, ispita băuturilor alcoolice - „Noe a început să fie
lucrător de pământ şi a sădit o vie. A băut vin, s-a îmbătat şi s-a
dezgolit în mijlocul cortului său. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut
goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. Atunci
Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-
ndăratelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le
erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor. Noe s-a
trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai
tânăr.” (Geneza 9:20-24) După lucrurile frumoase menţionate
despre Noe până acum, Scriptura îl prezintă şi săvârşind un păcat
cu efecte nedorite, ca toate păcatele de altfel. Beţia a condus la
dezgolirea trupului şi s-a găsit cineva care să-l privească. O
dezbrăcare a hainelor este specifică doar copiilor mici şi celor
afectaţi mintal. Dar în vremea noastră reînvie nudismul, iar
promiscuitatea atinge cote sodomice. Astfel, există tendinţe de
descoperiri tot mai provocatoare ale trupului, iar alţii, ca fiul lui
Noe, sunt ispitiţi să privească trupurile dezbrăcate sau îmbrăcate
sumar. Se va vedea în final că atât dezvelirea cât şi privirea
vinovată vor fi urmate de blestem.
 7. Isaac

Context: Experienţele vieţii lui Isaac, de la naşterea

miraculoasă la binecuvântările oferite fiilor lui, sunt relatate în
cartea Geneza. În cele ce urmează, vom analiza naşterea, „jertfirea”
şi căsătoria lui.
1. Isaac, un copil cu părinţi bătrâni - „Sara a rămas
însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea
hotărâtă despre care-i vorbise Dumnezeu... Avraam era în vârstă
de o sută de ani, la naşterea fiului său Isaac.” (Geneza 21:2-5)
Fiecare dintre noi avem istoricul naşterii noastre, despre care cu
siguranţă ştiu mai multe părinţii noştri. Nu se poate ca Avraam şi
Sara să nu fi avut ocazia să vorbească despre felul în care
Dumnezeu i-a făcut să aştepte până la limita puterii lor de înţelegere
a voii şi puterii Lui. Isaac înseamnă „râs”, cu referire la faptul că în
braţele părinţilor săi era socotit mai degrabă în braţele bunicilor.
Poate este ceva de râs şi la tine: că ai, ca şi Isaac, părinţi bătrâni, că
sunteţi mulţi la părinţi, că sunteţi numai băieţi sau numai fete, că
locuiţi într-o zonă săracă etc. Ceea ce nu era de râs, ci de bucurie, în
cazul lui Isaac şi poate fi şi în dreptul tău este că Dumnezeu te-a
rânduit să te naşti în familia părinţilor tăi. Să ştii că El are un plan
cu viaţa ta, plan care a început prin apariţia ta în lume!
2. Isaac, un copil învăţat să se închine Domnului -
„Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: «Tată!» «Ce
este, fiule?» i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: «Iată focul şi
lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?» «Fiule», a
răspuns Avraam, «Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru
arderea-de-tot.» Şi au mers amândoi împreună înainte.” (Geneza
22:7-8) Întrebările lui Isaac arată că el era obişnuit cu aducerea
jertfelor. De altfel este scris frecvent despre altarele ridicate de
Avraam, tatăl său. Mai mult, este scris că Dumnezeu era sigur că
Avraam va fi un tată atent cu educația pe care trebuia să o dea în
familie: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui
şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi
bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a
făgăduit.” (Geneza 18:19) În baza îndeplinirii acestei condiţii
referitoare la educarea copiilor în a umbla pe Calea Domnului i-a
fost promis că fiul lui – Isaac, „va ajunge, negreşit, un neam mare
şi puternic şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile
pământului.” (Geneza 18:18) Peste zeci de ani îl întâlnim pe Isaac
ridicând altare după cum a învăţat în copilărie. El a lăsat ca
moştenire spirituală practica închinării adevărate înaintea
Domnului, lui Iacov. Tu ai învăţat din copilărie să aştepţi lângă un
altar până se consumă întreg ceremonialul unei slujbe sfinte? Ştii ce
trebuie să cuprindă o slujbă sfântă? Ferice de copiii care învaţă că
jertfa Fiului lui Dumnezeu pe care o prefigura Isaac este preţul care
s-a plătit pentru păcatele noastre.
3. Isaac, un tânăr care s-a căsătorit bine - „Într-o
seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii
şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile. Rebeca a ridicat şi ea
ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă. Şi a zis robului:
«Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe câmp?»
Robul a răspuns: »Este stăpânul meu!» Atunci ea şi-a luat marama
şi s-a acoperit. Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le
făcuse. Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe
Rebeca, ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat
Isaac pentru pierderea mamei sale.” (Geneza 24:63-67) Până la
aceste cuvinte, care descriu intrarea lui Isaac în scena căsătoriei lui,
el pare absent, într-un episod care urmează hotărârile unui plan pus
la cale de Avraam, dar monitorizat îndeaproape de Dumnezeu, care
prin Îngerul lui face ca toate evenimentele şi toate persoanele
implicate în acest proces marital să execute fără greşeală totul în
favoarea acestui tânăr credincios. Din cele scrise, înţelegem că şi
Isaac s-a interesat de toate cele întâmplate, dar el ştia că Dumnezeu
va veni în ajutorul lui. Fără minunea lui Dumnezeu el nu ar fi venit
pe lume. Fără intervenţia divină, el ar fi fost sacrificat ca jertfă şi
acum tot ceea ce se întâmpla era continuarea acestui plan de
binecuvântare al lui Dumnezeu, promis părintelui lui, Avraam.
Tu vei sta liniştit şi în meditaţii sfinte ca Isaac, în vederea
realizării la termen a căsătoriei sau te vei grăbi să-ţi alegi tu
perechea care-ţi place? Aşteaptă mandatul de sus şi vei avea dreptul
nu numai la o nuntă fericită aici, pe pământ, ci şi să stai la masă cu
patriarhii şi soţiile lor.
 8. Rebeca

Context: Istoria căsătoriei lui Isaac ne prezintă o fecioară

cu multe calități bune, un model de urmat pentru toate fetele.
Relația ei cu cei din familie, dar și cu străinii, principile morale și
maturitatea ei au calificat-o să intre în familia lui Avraam, prietenul
lui Dumnezeu.
1. Rebeca, o fată grabnică la ascultare şi harnică -
„Robul a alergat înaintea ei şi a zis: «Dă-mi, te rog, să beau puţină
apă din vadra ta». «Bea, domnul meu» a răspuns ea. Şi s-a grăbit
de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea. După ce i-a dat şi a
băut până s-a săturat, a zis: «Am să scot apă şi pentru cămilele
tale, până vor bea şi se vor sătura.» A vărsat în grabă vadra în
adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a
scos pentru toate cămilele lui.” (Geneza 24:17-20) Rebeca a luat o
notă bună la examenul final şi imediat a fost premiată cu aur, pentru
că atunci când a fost rugată să-l servească pe robul lui Avraam, a
făcut-o cu toată bucuria, fără nicio ezitare. Mai mult, s-a oferit la un
serviciu suplimentar de proporţii. A da apă de băut la zece cămile,
dintr-o fântână la care te coborai pe trepte; să scoţi mai multe vedre
pentru un necunoscut şi fără să te aştepţi la o răsplată este o dovadă
de ascultare desăvârşită şi totodată de hărnicie.
Cum reacţionezi atunci când cei din familie sau vreun
străin îți solosită un serviciu mai mic sau mai mare? Efectuezi
treaba până la sfârşit sau faci ca fiul din pildă, care a zis că se duce,
dar nu s-a dus? Robul lui Avraam era obişnuit cu astfel de atitudini
şi nu s-a grăbit să felicite fata până la finalizarea lucrării la care se
angajase. El „o privea cu mirare şi fără să zică nimic” (verestul
21), dar apoi a fost sigur de caracterul fetei.
Unii ar face şi ei fapte de calitate dacă ar şti că sunt
„filmaţi” sau „premiaţi”, dar „caracterul unui om se măsoară prin
binele pe care-l face unui om de la care nu se poate aştepta la nicio
răsplată”. Domnul Hristos spunea în Matei 25 că în final unii vor fi
moştenitori pentru că s-au îngrijit de „fraţii Domnului”, iar alţii
respinşi pentru că au fost indiferenţi la problemele celor din jur.
2. Rebeca, o fată sociabilă, dar cu standarde morale
înalte - „Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi nici un bărbat
n-avusese legături cu ea.” (Geneza 24:16) Când viaţa se putea
derula într-un spaţiu mult mai restrâns decât astăzi, se putea ca o
fată să fi rămas doar în jurul cortului, dar iată că Rebeca, deşi era
foarte sociabilă, interacţionând cu serviabilitate cu un străin, s-a
păstrat curată. Când robul lui Avraam „...a alergat înaintea ei şi a
zis: «Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta». «Bea,
domnul meu» a răspuns ea.” (versetele 17-18a) Intrând în vorbă cu
el, se descoperă că familia lor era primitoare de oaspeţi şi totuşi fata
se păstrase departe de orice bărbat, păstrându-se pentru soţul ei. „Şi
i-a zis mai departe: «Avem paie şi nutreţ din belşug şi este şi loc de
găzduit peste noapte.»” (vers. 25) Acum există multe provocări, dar
nepoatele Rebecii vor şti cine „cere apă” cu bune intenţii şi cine
este un lup răpitor ca Amnon, care a înşelat pe Tamar prin serviciul
ce i l-a cerut şi apoi i-a distrus viitorul. Cu siguranţă dacă cineva i-
ar fi cerut Rebecii să o plimbe pe cămilă, l-ar fi refuzat. Dar fetele
care interacţionează fără nicio necesitate pe internet cu necunoscuţii
care le urmăresc tocmai pentru că sunt frumoase ca Rebeca, vor
sfârşi prin a avea legături păcătoase.
3. Rebeca, o fată ce avea o bună relaţie cu părinţii -
„Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întâmplate.”
(Geneza 24:28) O bună relaţie cu familia oferă împlinirea necesară
prieteniei şi protejează angajarea într-o relaţie nechibzuită. Aşa ca
nora ei mai târziu (Geneza 29:12), fapt ce arată că era o problemă
de educaţie şi ascultare, Rebeca discută cu părinţii „cele
întâmplate”. Abordarea împreună cu familia a problemelor
copilăriei, adolescentei şi tinereţii aduce biruinţa. Istorisirea Rebecii
arată buna părtăşie ce era între ei, de aceea la cererea binecuvântată
în căsătorie, deşi ei toţi au înţeles că lucrul venea de la Domnul
(versetul 50), „fratele şi mama fetei au zis: «Fata să mai rămână
câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.»”
(versetul 55) În final au căzut toţi de acord să nu mai amâne nunta.
Este relaţia ta cu mama ta ca a Rebecii? Întoarce-te la
mama şi discută cu ea, mulţumeşte-i că te-a născut şi fă tot ce poţi
pentru păstrarea armoniei în casa părintească, ca să fii
binecuvântată când te vei căsători.

9. Esau
 Context: În familia lui Isaac şi Rebeca, după o aşteptare de
douăzeci de ani, s-au născut gemenii Esau şi Iacov. Ei au crescut în
atmosfera închinării sfinte, avându-l până la vârsta de cincisprezece
ani alături de ei şi pe bunicul Avraam, cel despre care Dumnezeu a
spus că îşi învăţa copiii să ţină „Calea Domnului”. Dar în timp, s-a
văzut de ce Dumnezeu a zis: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am
urât.” (Romani 9:13)
1. Esau, a preţui sau nu dreptul de întâi-născut - „Cel
dintâi a ieşit roşu de tot: ca o manta de păr; şi de aceea i-au pus
numele Esau.” (Geneza 25:25-26) În vremea aceea era foarte
important dreptul de întâi-născut. Onoarea şi moştenirea lui erau
mai mari decât ale fratelui său, dar Esau a pierdut acest drept într-o
zi: „Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la
câmp rupt de oboseală. Şi Esau i-a zis lui Iacov: «Dă-mi, te rog, să
mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de
oboseală.» Esau a răspuns: «Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi
slujeşte dreptul acesta de întâi-născut?» „Şi Iacov a zis: „«»Jură-
mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi-născut
lui Iacov. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a
mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit
Esau dreptul de întâi-născut.” (Geneza 25:29-34) Esau a dovedit
în această împrejurare că nu ştia să evalueze corect valorile şi că nu
avea control peste poftele trupului. Din faptul că imediat ce a
mâncat a şi plecat, putem înţelege că nu era chiar atât de obosit.
Schimbul acesta a fost foarte păgubos pentru el, căci a dat un drept
ce i-ar fi conferit toată viaţa avantaje unice în schimbul unei
împliniri fizice de moment. Mai târziu, când a văzut efectele
binecuvântării rezervate prin providenţa divină celui ce deţinea
dreptul de întâi născut, a dat vina pe fratele său. Corect era să
recunoască faptul că el i-a vândut dreptul de întâi născut. Esau a zis:
„Iacov...m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi-născut
şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” (Geneza
27:36)
Ispita aceasta se poate consuma în viaţa oricărui copil din
familie de credincioşi, care nu valorifică moştenirea lui spirituală, ci
este atras de ofertele lumii, precum Esau de relaţiile lui cu
canaaniţii şi pasiunea vânătorii. Fii atent ca nu cumva să ajungi în
situaţia lui Esau, care „mai pe urmă, când a vrut să capete
binecuvântarea n-a fost primit; pentru că, cu toate că o cerea cu
lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12:17)
2. Esau, a rămâne într-o familie credincioasă sau a te
depărta de ea - „Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un
vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe
câmp.” (Geneza 25:27) Despre Esau este scris că era „curvar” şi
„lumesc” (Evrei 12:16) Se pare că nu-i plăcea atmosfera de acasă,
ci se simţea mult mai bine între alţi tovarăşi de vânătoare, cu care
putea să practice lucruri pe care acasă nu le putea face. În vremea
noastră, anturajul vânătoresc în care trăia Esau poate fi nu numai la
vânătoare, ci şi prin diferite localuri din oraş sau, mai nou, prin
intermediul internetului. Zilele copilăriei arată dacă un copil va fi
un Iacov, fiind părtaş activităţilor sfinte şi familiale, sau un Esau,
fiind mereu plecat cu prietenii sau în lumea internauţilor.
3. Esau, a te căsători sau nu după principii sfinte - „La
vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata
hetitului Beeri şi pe Basmat, fata hetitului Elon.” (Geneza 26:34)
Posibil că prietenii de vânătoare ai lui Esau l-au pus în contact cu
fete canaanite, deşi între rudeniile lor erau fete cu care putea să se
căsătorească, după principiile familiei sale. Aşa i s-a întâmplat şi lui
Samson, care avea prieteni dintre filisteni (pe cei pe care i-a invitat
la nunta lui), iar mai apoi a ajuns să aibă prietene fete filistence. Ele
l-au dus la distrugere spirituală. În acest mod s-a pierdut definitiv şi
Esau.
Prieteniile duc în final la căsătorii, de aceea este indicat să ai
prieteni numai dintre cei ce-L cunosc pe Dumnezeu. Dacă un băiat
sau o fată din lume doresc să se lipească de noi, să se ataşeze de
întreg grupul de credincioşi şi să fie familiarizat cu cele sfinte!
Numai dacă s-a integrat definitiv în rândurile credincioşilor poate fi
luată în calcul o relaţie maritală cu el sau ea. Orice relaţie de
căsătorie cu un om nenăscut din nou este o greşeală pe viaţă!

10. Iacov
 Context: Potrivit cu făgăduinţele lui Dumnezeu date lui
Avraam, iată că fiul promis – Isaac, după 20 de ani de căsătorie cu
Rebeca a ajuns să aibă şi el copii, doi băieţi gemeni: Esau şi Iacov.
Copilăria şi mai mult adolescenţa şi tinereţea celui mai mic, care
ţinea pe fratele lui de călcâi la naştere descriu „accesul” său la
Dumnezeu şi primirea binecuvântărilor părinţilor lui.
1. Iacov, gospodarul - „Iacov era un om liniştit, care
stătea acasă în corturi.” (Genesa 25:27) Această stare liniştită era
foarte evidentă la Iacov, căci fratele său Esau era „un vânător
îndemânatic (un sportiv de performanţă, un tip de succes), un om
care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp.” (Genesa 25:27a) Şi
când mă gândesc la ferma lui Isaac, evident la administrarea şi
supravegherea ei, îmi dau seama că de Esau nu se putea folosi nici
mama nici tata, căci era plecat aproape tot timpul. În schimb, Iacov
era tot timpul pe proprietăţile familiei sale. Cred că orice slugă,
dacă era întrebată unde era Iacov, putea răspunde: „îl caut imediat,
este acasă; ori lucrează împreună cu mama lui (fierbe o ciorbă –
Genesa 25:29), ori este printre turme.” (Genesa 27:9) Este indicat
ca fiecare copil să îşi ocupe această foarte trecătoare parte din viaţă
cu lucruri utile, în mijlocul casei părinţilor săi. Să se ştie tot timpul
unde eşti şi ce faci; când eşti la şcoală, la efectuarea temelor, la
curăţenie, prin grădină, în atelier, la repetiţii ori la adunare. Unii vor
întreba: „Dar când să ne mai jucăm?” Desigur, copilăria prevede şi
timp pentru aceasta, vezi Zaharia 8:5 „Uliţele cetăţii vor fi pline de
băieţi şi fete (familii numeroase), care se vor juca pe uliţe.”
Dar Esau şi Iacov, spune Biblia, „băieţii aceştia s-au făcut
mari.” (Genesa 25:27) Reţine diferenţa remarcată şi de Pavel, care
îşi amintea bine de vremea copilăriei sale, când zice: „când m-am
făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” (1 Corinteni 13:11)
2. Iacov, înşelătorul pocăit - „Iacov a răspuns tatălui
său: «Eu sunt Esau, fiul tău cel mare; am făcut ce mi-ai spus.
Scoală-te, rogu-te, şezi de mânâncă din vânatul meu, pentru ca să
mă binecuvânteze sufletul tău!»” (Genesa 27:19) Declaraţia
aceasta, în cel mai oficial moment, a fost o minciună, o fraudă, o
înşelăciune, cum a numit-o Esau. (Genesa 27:36) Deşi Iacov a avut
o reţinere iniţială (Genesa 27:12), căci se temea de blestem,
propunerea şi asigurarea i-au aparţinut mamei. Totuşi, de la acest
eveniment, Iacov, deşi binecuvântat, a trebuit să fugă din calea
fratelui său. (Genesa 27:43) A plătit cu vârf și îndesat înşelarea
când la rându-i a fost înşelat şi el de mai multe ori şi în mai multe
feluri de Laban. (Genesa 29:25; 31:7) Adevărata binecuvântare a
urmat doar după descoperirea de la Betel şi noaptea încercării de la
Peniel - în aşteptarea unei dimineţi a reconcilierii cu Esau.
Aşadar, cu şmecherii nu faci nici carieră, nici afaceri. Fii
serios! Fii corect! Fii cinstit! Nu fi un Iacov – un înşelător, roagă-L
pe Domnul să-ţi schimbe numele în Israel – cel ce luptă cu
Dumnezeu şi cu oamenii şi iese biruitor. (Genesa 32:27-28)
3. Iacov, o căsătorie în ascultare şi aşteptare - „Isaac a
chemat pe Iacov, l-a binecuvântat şi i-a dat porunca aceasta: «Să
nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan. Scoală-te, du-te la
Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale şi ia-ţi de acolo o
nevastă...» Iacov a plecat.” (Geneza 28:1-10) La căsătorie apare
iarăşi diferenţa totală dintre Esau şi Iacov. Cel mai mare s-a
căsătorit în urma aventurilor sale de vânătoare, luând „o fată din
lume.” (Evrei 12:16; Genesa 27:34-35) Iacov, după ce şi-a păstrat
fecioria – mai uşor de realizat pentru cei „casnici” şi ocupaţi cu
şcoala şi munca – a pornit spre căsătorie ascultând sfatul părinţilor,
care venea de la Domnul. Viitorul celor două neamuri arată ce
valoare are o adolescenţă şi o tinereţe curate şi aproape de familie
faţă de o adolescenţă ce prefaţează o tinereţe imorală şi o înstrăinare
de familie şi de Dumnezeu. Esau s-a desprins pentru totdeauna de
Canaan şi de făgăduinţele avraamice.
Fii un Iacov care să devină cât mai repede un Israel! Dacă
tot ai ascultat de părinţi până acum – mai greşesc şi ei – la căsătorie
nu cumva s-o faci de capul tău! Îţi doresc o întâlnire reală cu
Domnul, ca a lui Iacov la Betel, în drumul căutării sau aşteptării
binecuvântării în căsătorie!

11. Iov
 Context: În perioada patriarhilor s-a evidențiat prin viața lui
neprihănită un om din Țara Răsăritului. El și-a dovedit statutul de
om care s-a păstrat departe de păcat încă din copilărie și a rămas
același în vremea grelelor încecări prin care a trecut.
1. Iov, un copil plin de milă cu cei nevoiaşi - „Dacă n-am
dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns
ochii văduvei, dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul
să-şi fi avut şi el partea lui din ea, eu, care din tinereţe l-am crescut
ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă... atunci,
să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi
să se sfărâme!” (Iov 31:16-22) În cercetarea făcută cu ocazia
încercării lui, Iov a trecut în revistă nu doar binefaceri sporadice, ci
principiile milei care l-au călăuzit din vremea copilăriei. Cred că a
avut părinţi buni la suflet, dar mai mult decât atât, el a decis să fie
bun cu toţi cei din jurul lui, ajutându-i ori de câte ori era nevoie. El
ştia că era vrednic de osândit dacă n-ar fi procedat aşa, de aceea a
vorbit sub incidenţa acceptării pedepsei, în cazul în care ar fi fost
vinovat.
Dragul meu, ţi-ar fi frică să rosteşti asemenea cuvinte? Eşti
destul de atent la nevoile altora sau te gândeşti că doar dacă ai fi
bogat ca Iov ai putea avea milă de cei săraci? Învaţă-te să faci bine
cu ceea ce ai în perioada copilăriei şi-ţi va fi uşor apoi toată viaţa să
faci fapte bune, adunând din timp o comoară eternă. Aminteşte-ţi că
tânărului bogat, care nu era obişnuit cu dărnicia şi nu se încredea în
Domnul, i-a fost imposibil să-şi adune o comoară în cer, dăruind la
săraci, dintr-o dată, o valoare mare.
2. Iov, un om neprihănt în prosperitate şi în boală -
„Domnul a zis Satanei: «Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este
nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet,
care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.»” (Iov 1:8)
„Domnul a zis Satanei: «Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este
nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet,
care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.»” (Iov 2:3a)
Atenţie! Eu nu am citat de două ori acelaşi verset şi nici nu este
vorba de aceeaşi situaţie. Dimpotrivă, prima declaraţie a Domnului
a fost făcută în vremea prosperităţii lui Iov, iar cea de-a doua în
urma pierderii întregii lui averi şi a morţii fulgerătoare a tuturor
copiilor lui. Diferenţa apare în partea a doua a versetului 3, când
Domnul Îşi justifică dreptatea hotărârii Sale, în raport cu dorinţa
distrugerii lui, afişată de diavolul: „El se ţine tare în neprihănirea
lui şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
Cum te porţi când primeşti un cadou? Dar când eşti înşelat şi
păgubit? Rămâi acelaşi, ca Iov, sau te schimbi ca oamenii care nu
pot spune: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi
întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat,
binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21) Să ştii că viaţa ne
rezervă atât momente de împlinire cât şi situaţii de nedreptate şi
necaz. În ambele se vede ispita diavolului: la bine, te îndeamnă să te
încrezi în puterile tale şi să uiţi de Dumnezeu; la rău te împinge să
te răzvrăteşti împotriva Lui. Învaţă din primii ani, dacă poţi să
înţelegi, cum operează puterile spirituale în lumea în care trăim,
pentru ca să nu fii înşelat de cel rău şi pentru a rămâne credincios
Domnului toată viaţa. Cu Dumnezeu întotdeauna finalul încercărilor
şi eternitatea vor fi fericite.
3. Iov, un credincios ce experimentează o nouă
cunoaştere a lui Dumnezeu - „Urechea mea auzise vorbindu-se
de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:5) Cartea Iov
cuprinde multe referinţe în plan spiritual care arată cunoaşterea lui,
dar după experienţa încercării lui, el a făcut această declaraţie.
Patriarhul a avut un folos din toate probele grele prin care a trecut.
În viaţă vei trece dintr-un laborator în altul şi de fiecare dată când
acea „oră” se va termina, oricât de rău sau sever ţi se va părea
profesorul sau maistrul, vei fi mai calificat şi în final vei primi o
diplomă. Nimeni nu va experimenta cunoaşteri adevărate şi nu va
deveni virtuos fără să fie lovit şi după părerea de moment, chiar
strivit de avalanşele de evenimente, în trecerea prin valea umbrei
morţii. În astfel de momente recită-ți din memorie Psalmul 23 şi vei
constata că versurile lui sunt o realitate. Cât de necesară a fost
cartea Iov pentru generaţiile ce au urmat! Părinţi cărora le-au murit
copiii sau copii care au rămas orfani se liniştesc mai uşor lecturând
cartea Iov.

12. Dina
 Context: Istoria biblică prezintă un episod păcătos din
viaţa Dinei, urmat de un altul sângeros, comis de fraţii ei. Scopul
menţionării în Scripturi a unor asemenea evenimente neplăcute şi
cu urmări nedorite este unul pedagogic şi preventiv, în vederea
îndepărtării totale a acestor pericole sau cel puţin, pentru fapte deja
petrecute, a efectelor negative ce pot să apară.
1. Dina – fata ce nu şi-a preţuit şi respectat numele
„În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele Dina
(Judecată).” (Geneza 30:21) În general, părinţii creştini pun
copiilor lor nume cu semnificaţii sfinte, înţelepte, care au de-a face
cu stările spirituale, sufleteşti, fizice, familiale sau sociale din
vremea naşterii urmaşilor lor. În cazul Dinei, mama i-a pus un
nume a cărui semnificaţie ar fi trebuit să o determine să se
gândească bine la ceea ce face. Felul în care ea a procedat a dovedit
că a comis o greşeală capitală, în urma căreia şi-a pierdut fecioria,
zestrea cea mai mare, din punct de vedere fizic, a unei fete.
Poate că şi numele tău are o semnificaţie pozitivă, dar şi
dacă nu ai cunoaşte semnificaţia numelui tău, orice copil născut
într-o familie unde cel puţin unul dintre părinţi este credincios este
considerat sfânt, având favoruri speciale din pricina părinţilor.
Poartă-ţi cu demnitate numele! În cazul Dinei, se poate spune că
după acel incident, cei din jur puteau zice: „Da, ea n-a judecat ce se
poate întâmpla!” Altfel spus, numele dat de părinţi îl porţi până
când vei decide singur(ă) cum te porţi. De atunci, fraţii ei au zis că a
fost o faptă de „curvă”, chiar dacă ei au dat vina pe Sihem.
2. Dina – fata curioasă şi interesată de fetele lumeşti
„Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să
vadă pe fetele ţării.” (Geneza 30:1) Dina copilărise în altă zonă şi
acum, de curând sosită în Canaan, era doritoare să cunoască
oamenii locului. Poate că era interesată de portul fetelor şi de
obiceiurile sau lucrurile specifice culturii în care trăia acum. Poate a
ieşit la poarta cetăţii sau pe străzi cu ocazia unei zile frumoase.
Poate atunci a ieşit prima dată, dar întotdeauna se începe cu o ieşire,
ce de regulă este urmată de altele.
În vremea noastră există mult mai multe ocazii să
socializezi cu „fetele ţării”. Ad litteram, situaţia potriveşte cu cea a
familiilor plecate din ţară, dar datorită internetului şi diferitelor
programe de socializare poţi acum să vezi pe băieţii şi fetele
oricărei ţări. Acum limbi vorbite în plan internaţional permit
discuţii directe, iar imaginile cu fotografii sau vizualizările directe
dau posibilităţi de a vedea pe cine vrei şi cum vrei.
3. Dina – fata care s-a lăsat iubită de un băiat din lume
„Ea a fost zărită de Sihem, fiul hevitului Hamor,
domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a
necinstit-o. S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit
fata şi a căutat s-o liniştească. După aceea Sihem a zis tatălui său
Hamor: «Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!»” (Geneza 34:2-7)
Dacă ea a ieşit să vadă pe fetele ţării, la rândul ei a fost văzută de
băieţii acelei ţări. Dacă la prima întâlnire s-a şi produs acest păcat,
vă puteţi da seama ce stare de imoralitate era în acea localitate. Din
cele scrise rezultă că Dina a fost şocată de cele întâmplate. Cred că
avea mustrări de conştiinţă şi poate se gândea la ce vor zice cei din
familie când vor afla. De aceea este scris despre Sihem că „a căutat
s-o liniştească”. Faptul însă era consumat şi niciodată nu mai putea
fi ca înainte.
Astfel de păcate grave se produc în jurul nostru la tot pasul.
Totul pleacă de la „a pus mâna pe ea” şi de la „a iubit fata”. Sunt
situaţii în care un băiat sau o fată nu trebuie să umble sau să rămână
singur(ă) pentru a nu avea de-a face cu o provocare la care să nu
reziste sau chiar cu un viol. În cazul lui Sihem s-a vrut finalizarea
prin căsătorie, dar cu ce preţ?
Dacă vrei să nu ajungi la pierderea cinstei, la căsătorii cu
oameni lumeşti, la tot ceea ce a urmat şi să nu auzim părinţi
spunând cu durere, ca Iacov: „Voi m-aţi nenorocit” (Geneza
34:30), ascultă sfatul lui Solomon, păţitul, a cărui inimă a fost
coruptă tot din „iubire” (1 Regi 11:2): „Vă jur, fiice ale
Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu
stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea!” (Cântarea
Cântărilor 2:7) Să ştii că dragostea adevărată vine cu acte în regulă,
înţelegeri plăcute şi urmări binecuvântate.

13. Maria, sora lui Aaron şi Moise

 Context: În timpul robiei egiptene s-a încercat uciderea
băieţilor evrei. Atunci, prin grija divină, printre alţii s-au născut
Aaron, Moise şi sora lor, Maria. Ea fiind cea mai mare şi-a adus
aportul la îngrijirea fraţilor ei, apoi a avut parte de eliberarea
evreilor sub conducerea lor. Totuşi, peste ani a intervenit o
problemă între ei, iar Dumnezeu a luat măsuri de pedeapsă, căci El
răsplăteşte binele şi pedepseşte răul.
1. Maria, fetița care îngrijește de frățiorul ei - „Sora
copilului pândea la o depărtare oarecare ca să vadă ce are să i se
întâmple. Fata lui Faraon s-a pogorât la râu...a zărit sicriaşul...şi a
văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a
zis: «Este un copil de-al evreilor!» Atunci sora copilului a zis fetei
lui Faraon: «Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor,
ca să-ţi alăpteze copilul?» «Du-te» i-a răspuns fata lui Faraon. Şi
fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.” (Exodul 2:4-8) După
trei luni de îngrijire ascunsă, Iochebed, mama celor trei, a fost
nevoită să-şi lepede copilul. Aici a fost locul slujirii Mariei, care a
urmărit evenimentele şi a intervenit la timp. Cu ce bucurie s-a întors
ea la mama ei, anunţând-o că-şi va recăpăta copilul iubit! Desigur
că Maria a și ajutat-o pe mama ei la creşterea lui Moise şi cred că şi
a lui Aaron, care era cu trei ani mai mare decât Moise. (Exodul 7:7)
Copiii mai mari, în special fetele, pot da o mână de ajutor
mamelor în creşterea şi educaţia fraţilor mai mici. Pot să-i ajute să
mănânce, să meargă, să pregătească lecţiile, să le citească din Biblie
şi să se roage împreună cu ei. Îţi recomand să faci ceea ce a făcut
Maria: să îţi ajuţi părinţii. Spor la treabă!
2. Maria, cântăreața - „Atunci Moise şi copiii lui Israel au
cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: «Voi cânta
Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe
călăreţ»...Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un
timpan şi toate femeile au venit după ea cu timpane...” (Exodul
15:1-21) Maria s-a alăturat cântării comune şi a îndemnat pe cele
din jurul ei să cânte pentru slava Domnului. A luat un instrument (la
care a învăţat) şi cânta. Evident că trecuseră mulţi ani şi ea era de
acum în vârstă, dar în copilărie se formează cântăreţii, de aceea vă
recomand să cântaţi cu gura şi la instrumente, acasă şi la adunare.
Este mult mai sănătos să te îndeletniceşti cu lucruri sfinte şi să cânţi
împreună cu fraţii şi surorile la biserică ori acasă cu fraţii tăi decât
să pierzi vremea pe străzi, prin parcuri sau la computer şi televizor.
Gândeşte-te ce bucurie aveau ei în cântare după ce au scăpat
din sclavie! La fel şi noi avem cel mai frumos subiect de cântat:
jertfa Domnului Hristos.
Cântaţi în cinstea Lui!
3. Maria pedepsită pentru vorbele rele spuse despre fratele
ei - „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina
femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie
etiopiană. Şi au zis: «Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu
vorbeşte oare şi prin noi?» Şi Domnul a auzit-o...Domnul S-a
aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat. Norul s-a depărtat de pe
cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a
întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.” (Numeri 12:1-10) Iată
că Maria, cea care avusese grijă de Moise şi cântase împreună cu el,
acum a ajuns împreună cu celălalt frate al ei să-l vorbească de rău,
iar Domnul a lovit-o cu lepră. Pedeapsa aceasta era foarte grea, căci
Maria trebuia scoasă din tabără şi izolată, iar boala putea cauza
moartea. Ai fost ispitit să vorbeşti împotriva fraţilor şi surorilor
tale? Să ştii că printre primele fapte pe care Domnul nu le suportă
se numără şi „certuri între fraţi.” (Proverbe 6:19) Moise era blând
(Numeri 12:3) şi nu s-a certat cu ea, dar totuşi Domnul a pedepsit-o.
Poate că dacă unii ar fi pedepsiţi o săptămână ca Maria, ar fi
mai atenţi cu cei din jur. Însă Domnul este bun şi doreşte să ne
înţelegem bine cu fraţii şi surorile noastre toată viaţa. Ferice de cei
ce trăiesc în pace!

14. Moise
 Context: Moise, copilul care, scăpat cu viață prin credința
părinților în vremea nemilosului decret faraonic care cerea
aruncarea în rîul Nil a tuturor băieților evrei, a fost îngrijit prin
providența divină tocmai la curtea regală, dar inima lui s-a atașat de
poporul de origine și promisiunile date de Dumnezeu înaintașilor
lui.
1. Moise, un copil care a fost născut în condiţii grele -
„Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut
viaţa amară... în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă
erau fără nici un pic de milă. Împăratul Egiptului a poruncit
moaşelor evreilor:... «Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă
femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este
băiat, să-l omorâţi...»” (Exodul 1:13-16) În aceste condiţii
inumane, când „Faraon a dat următoarea poruncă întregului său
popor: «Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să
lăsaţi pe toate fetele să trăiască.»” (Exodul 2:22), Amram şi
Iochebed, părinţii Mariei şi ai lui Aaron, au acceptat „prin
credinţă” (Evrei 11:23) ca în familia lor să se mai nască un copil,
care a fost băiat. Mama lui „a văzut că este frumos şi l-a ascuns
trei luni. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură pe
care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat
între trestii, pe malul râului.” (Exodul 2:2-3) De acolo, mâna
providenţială a lui Dumnezeu l-a salvat, şi Moise a crescut mare în
condiţii de siguranţă.
Chiar dacă nu te-ai născut în asemenea condiţii aspre,
totuşi mama ta a suferit pe parcursul sarcinii şi la naştere. Iar până
ai crescut la vârsta pe care o ai, împreună cu tata, au muncit mult
pentru tine. În mod deosebit în familiile mai sărace sau cu mulţi
copii, părinţii merită un respect deosebit pentru jertfa aducerii pe
lume a unui copil şi sacrificiile creşterii lui. Nu uita niciodată
eforturile şi suferinţele lor şi întotdeauna ascultă-i cu respect!
2. Moise, tânărul care a refuzat din proprie convingere
plăcerile lumii - „Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a
vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere
împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile
de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare
bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre
răsplătire.” (Evrei 11:24-26) Diferenţa dintre condiţiile de la
palatul regal din Egipt şi condiţiile din zona Gosen erau enorme. De
ce s-a aliat Moise cu cei oprimaţi şi a refuzat favorurile ce i se
ofereau? Scriptura afirmă foarte clar că el a „văzut”, prin ochii
credinţei, paradisul eternităţii viitoare.
Lasă-te cercetat de Duhul Domnului cu privire la alegerile
vieţii de aici şi ale celei viitoare. Priveşte la Moise aşa cum l-au
văzut trei din ucenicii Domnului, când s-a arătat „în slavă.” (Luca
9:31) Niciun alt faraon nu va fi văzut vreodată în slavă; ei au rămas
în piramidele lor reci. Să nu te înşele reclamele lumii cu imaginile
starurilor din muzică şi a actorilor, care mai degrabă sau mai târziu
vor muri ca nişte nefericiţi.
3. Moise, omul împăciuitor şi cu spirit de dreptate
între fraţi - „În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la
fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un
egiptean, care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui. S-a uitat în
toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-
a ascuns în nisip. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi evrei se
certau. A zis celui ce n-avea dreptate: «Pentru ce loveşti pe
semenul tău?»” (Exodul 2:11-13) În aceste două evenimente,
Moise se impune ca unul care s-a luptat, ca şi Mardoheu mai târziu,
pentru fericirea întregului său neam. Nu-i de mirare că tocmai pe el
l-a ales Dumnezeu pentru eliberarea din robie a evreilor.
Atitudinile de dreptate şi bunătate îţi vor marca viitorul.
Dar la fel se poate observa că anumite apucături rele din copilărie se
vor amplifica la maturitate. Dumnezeu urmăreşte fiecare acţiune şi,
în timp, cum ai făcut aşa ţi se va face. Îţi doresc să ajungi să fii în
slavă cu Moise şi cu toţi cei din neamul sfinţilor! Acolo nu mai
trebuie să luăm apărarea celor slabi, nici să facem dreptate între cei
ce se ceartă, căci răul nu va mai fi în niciuna din formele sale.

15. Omul care a strâns lemne în Sabat

 Context: După primirea Legii de pe Sinai, în timpul
călătorilor din pustie, pe drumul din Egipt spre Canaan, într-o zi de
odinnă, un evreu a fost surprins nerespectând cerinţele poruncii care
cerea ca în ziua a şaptea toţi oamenii să se odihnească. Acest om ce
nu a stat liniştit în cortul lui a stârnit indignarea tuturor şi a suportat
pedeapsa rostită de Domnul pentru fapta lui.
1. Stai liniştiţi în adunare şi acasă, atunci când ai timp
de părtăşie sfântă cu familia? - „Când erau copiii lui Israel în
pustie, au găsit pe un om strângând lemne în ziua Sabatului.”
(Numeri 15:32) Atunci când toţi oamenii din tabăra evreilor
trebuiau să înceteze orice activitate, acest bărbat a ieşit din cortul lui
şi s-a apucat să strângă lemne. Oricum era interzis să facă focul în
Sabat, ceea ce înseamna că ori voia să calce mai departe poruncile
sfinte, ori adunase lemne fără rost, dacă nu le putea folosi atunci.
Ceva asemănător se întâmplă atunci când copiii, în loc să stea
liniştiţi şi să participe cu toată inima la slujbele sfinte, găsesc câte
ceva de făcut. Poate că dintre toate activităţile cu care sunteţi ispitiţi
în zilele sfinte, cele mai multe sunt cele legate de telefonul mobil.
Alţii, dacă nu-l au, pot găsi alte activităţi vinovate pe care nu vreau
să le enumăr aici, pentru a nu vă da idei greşite.
Timpul petrecut în rugăciune, în cititul Bibliei sau cântare este
foarte important şi solemn, pentru că atunci stăm de vorbă cu
Dumnezeu şi El ne vorbeşte. Atunci intrăm în comuniune cu cei din
cer care Îl laudă neîncetat pe Tatăl nostru cel slăvit! Chiar dacă nu
ai multe de spus lui Dumnezeu, fii cu respect pentru discuţiile
solemne dintre părinţii tăi şi Dumnezeul din cer! Nu ştiu dacă ai
văzut o ceremonie militară, cum soldaţii stau nemişcaţi sau execută
anumite mişcări, după cum primesc comanda. Dar Stăpânul
universului merită mai mult respect decât orice rege!
2. Ştiai că atunci când nu eşti în orar cu activităţile
sfinte deranjezi fraţii care conduc slujba şi toată adunarea? -
„Cei ce-l găsiseră strângând lemne, l-au adus la Moise, la Aaron şi
la toată adunarea. L-au aruncat în temniţă, căci nu se spusese ce
trebuiau să-i facă.” (Numeri 15:33-34) Atunci în pustie, activitatea
separată şi ilegală a acestui om a întrerupt activităţile sfinte a sute
de mii de oameni şi în special a lui Moise şi Aaron, care conduceau
activităţile în toată tabăra de la Cortul Domnului. Trebuie să
reţinem că cei ce l-au văzut făcând ceea ce era interzis n-au fost
indiferenţi. Tot aşa, cei ce nu sunt liniştiţi şi atenţi în adunare ar
trebui să fie sesizaţi şi, dacă nu ascultă, să fie preluaţi de oamenii de
ordine sau chiar atenţionaţi de la amvon. Oricum, nu este bine ca
aceşti oameni sau copii să fie priviţi cu indiferenţă, pentru că ei
deranjează o adunare întreagă.
3. Ştiai că Dumnezeu poate să ia atitudine şi să
pedepsească foarte drastic pe cei ce nu ascultă şi împiedică
buna desfăşurare a activităţilor sfinte în timpul închinat
Domnului? - „Domnul i-a zis lui Moise: «Omul acesta să fie
pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din
tabără.» Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu
pietre...” (Numeri 15:35-36) Dumnezeu nu a fost deloc îngăduitor
cu acest bărbat, care aparent nu a făcut rău nimănui, dar fapta lui,
dacă era urmată de alţii, putea avea rezultate dezastruoase pentru
slujbele sfinte. Dar slujbele sfinte din adunările noastre nu sunt cu
nimic mai prejos decât cele din tabăra evreilor. Apostolul Pavel
scria: „Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în
pietre, era cu atâta slavă... cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba
Duhului?” (2 Corinteni 3:7-8)
Cum ar fi dacă cei ce nu stau liniştiţi în adunare ar fi aduşi
de oamenii de ordine, la sfârşitul slujbei, la uşa centrală şi nu loviţi,
cum s-a întâmplat cu acel bărbat, ci numai fiecare să le arate faţa cu
degetul şi să li se spună o vorbă de mustrare, dovedindu-li-se
vinovăţia deranjului pe care l-au făcut şi dispreţul pe care l-au arătat
faţă de Casa Domnului şi faţă de toţi cei prezenţi, care au venit cu
dragoste şi respect la adunare. În istoria creştină este scris că în
primele veacuri era obiceiul ca cei ce veneau la adunare să fie
întâmpinaţi de uşieri cu un bun venit, dar şi cu întrebarea: „Ştiţi
unde veţi intra?” La care se răspundea: „Înaintea lui Dumnezeu!”
Aceasta pentru a înţelege o dată în plus cuvintele înţeleptului, care a
scris: „Păzeşte-ţi piciorul, când intri în Casa lui Dumnezeu şi
apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci
ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.” (Eclesiastul 5:1)

16. Saul
 Context: După mulţi ani de la ocuparea Canaanului de către
evreii veniţi din Egipt, perioadă în care ţara a fost condusă de
judecători, poporul a cerut lui Samuel, ultimul judecător, să pună
peste ei un împărat. Cel ales pentru această funcţie a fost Saul, omul
cu o copilărie şi tinereţe de urmat, dar care s-a abătut de la
principiile bune pe care le avea şi a sfârşit rău de tot.
1. Saul, un copil (adolescent) frumos şi puternic - „...un
fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din
copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus.”
(1 Samuel 9:2) Saul avea un fizic de invidiat, ceea ce şi-ar dori
mulţi, dar nu toţi băieţii sunt atât de dotaţi din naştere şi nu toate
fetele sunt fotomodele. Din cele scrise despre Saul aflăm că era
ascultător, ceea ce în vremea aceea însemna muncă fizică în
agricultură care i-a dezvoltat fizicul.
Dacă eşti băiat şi vrei să-ţi îmbunătăţești condiţia fizică, nu
pierde vremea şi nu consuma bani la „sală”. Pune mâna la treabă,
folosind unelte agricole sau de şantier, ceea ce va dezvolta şi
capacitatea intelectuală şi pe cea profesională, aducându-ţi fie bani
acum, fie răsplată pentru eternitate. Dacă eşti fată, îndeletniceşte-te
cu cele gospodăreşti şi vei fi mai frumoasă atunci când vei servi
musafirii cu ceea ce ai pregătit, adunându-ţi puncte pentru
binecuvântare şi răsplată pentru adevărata frumuseţe şi tinereţe.
Dacă nu, frumuseţea şi puterea fizică, oricât de speciale vor fi, vor
trece fără folos, se vor vesteji ca florile care nu au ajuns în vaza
nimănui.
2. Saul, un tânăr ales de Dumnezeu pentru o lucrare
mare - „Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel?
Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?” (1 Samuel
9:20); „Samuel a zis întregului popor: «Vedeţi pe cel pe care l-a
ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el». Şi tot
poporul a strigat: «Trăiască împăratul.»” (1 Samuel 10:24) Saul a
avut parte de favoruri unice în vremea sa şi a fost binecuvântat de
Dumnezeu şi de oameni – a fost primul împărat al lui Israel. El şi-a
dovedit calităţile şi harul primit încă din primul conflict militar,
când a fost biruitor, pentru că Duhul lui Dumnezeu a venit peste el,
în pregătirea şi desfăşurarea luptei cu amoniţii şi slava lui a crescut
şi mai mult. (1 Samuel 11) Potrivit cu promisiunile lui Dumnezeu
pentru Israel, era de aşteptat să aibă o carieră strălucită şi rezultate
măreţe.
Imaginea lui Saul este reprezentativă pentru acei tineri,
băieţi sau fete, care sunt promiţători prin debutul lor. Astfel, unii
sunt deţinători ai unei diplome, eliberate de şcoli de prestigiu, alţii
posesori ai unor condiţii materiale prin care se pot lansa cu succes
pe piaţa economică. Cazul lui este comparabil şi cu cei care au
primit anumite daruri spirituale şi capacitatea cu care i-a înzestrat
Dumnezeu le-a facilitat intrarea într-o lucrare din adunare. Dar
începutul nu este definitoriu pentru o lucrare sau pentru un om.
Viitorul va dovedi dacă sfârşitul va fi la fel de frumos ca începutul.
3. Saul, omul ce a ajuns să piardă tot ce a avut şi să
moară fără Dumnezeu - „Duhul Domnului S-a depărtat de la
Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.” (1
Samuel 16:14); „Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de
fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit şi pentru că
a întrebat şi a cerut sfatul celor ce cheamă morţii. N-a întrebat pe
Domnul: de aceea Domnul l-a omorât...” (1 Cronici 10:13-14) Saul
a comis greşeli repetate, prin neascultarea de Cuvântul Domnului şi
din toate aşteptările lui şi ale poporului nu s-a ales nimic.
Dumnezeu l-a lepădat pe acest împărat înalt şi frumos, în care mulţi
şi-au pus încrederea şi i-a cerut lui Samuel să nu-l mai plângă fără
rost. (1 Samuel 15) După un timp Saul a ajuns, drept pedeapsă, să
fie posedat de un demon, iar în final a murit fără nicio speranţă.
Trista lui poveste este un semnal de alarmă pentru toţi
copiii care au fost ascultători în copilărie, dar pe măsură ce cresc
devin tot mai încăpăţânaţi şi de nestăpânit. De asemenea, evoluţia şi
destinul nefast al acestui rege sunt o avertizare solemnă pentru toţi
cei care îndrăznesc să facă ce cred ei şi nu respectă Cuvântul scris şi
îndrumările părinţilor şi ale fraţilor din adunare. Când eşti ispitit să
nu asculţi de părinţi în lucruri mici, gândeşte-te la cuvintele spuse
de Samuel lui Saul: „Neascultarea este tot atât de vinovată ca
ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât
închinarea la idoli şi terafimii.” (1 Samuel 15:23)

17. Sluga lui Saul

 Context: La îndemnul tatălui său Chis, tânărul Saul a plecat
împreună cu o slugă în căutarea unor animale pierdute. Fiindcă nu
le-au găsit au intrat pe la proorocul Samuel, unde au rămas o zi şi o
noapte. Acea vizită a evidenţiat gândirea şi comportamentul acelui
slujitor, al cărui nume nu este cunoscut.
1. Sluga lui Saul, dorinţa de a te întâlni cu oamenii ai lui
Dumnezeu - „Sluga i-a zis: «Iată că în cetatea aceasta este un om
al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu
se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care
trebuie să apucăm.»” (1 Samuel 9:6) Faptul că sluga cunoştea unde
locuieşte omul lui Dumnezeu, Samuel, poate fi interpretat ca o
simplă informare, dar faptul că a recomandat stăpânului său ajutorul
prorocului arată încrederea lui în oamenii lui Dumnezeu.
Tu cunoşti unde locuiesc slujitorii lui Dumnezeu în
localitatea ta? Cunoşti în ce localităţi sau biserici sunt diferiţi
predicatori și profeţi? Sau mai degrabă cunoşti diferite nume de
sportivi şi la ce echipe joacă? Cu ce eşti mai familiarizat? Este bine
să ştii unde locuiesc, dar ferice de tine dacă vei dori să-i vizitezi şi
să-i asculţi vorbind în Numele Domnului! De exemplu, cunosc mai
mulţi cântăreţi care l-au vizitat pe fratele Nicolae Moldoveanu de la
Sibiu. Ei pot relata ce binecuvântate erau acele părtăşii. Recomand
tuturor opera acestui poet şi compozitor.
2. Sluga lui Saul, dăruirea pentru lucrarea şi oamenii lui
Dumnezeu - „Sluga a luat din nou cuvântul şi a zis: (atunci când
Saul a replicat că nu pot merge la Samuel cu mâna goală) «Uite eu
am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui
Dumnezeu şi ne va arăta drumul.»” (1 Samuel 9:8) Sluga cu
siguranţă nu avea mulţi bani, dar a fost gata să-i ofere „omului lui
Dumnezeu”.
Am auzit despre copii care prestează diferite munci
necalificate în timpul liber şi apoi banii câştigaţi îi dăruiesc la
săracii din alte regiuni. Ce faci tu cu puţinii bani pe care îi ai? Iată
două exemple diferite ce evidenţiază cele două atitudini faţă de
Domnul, în ce priveşte disponbilităţile materiale. Un băiat a plecat
spre biserică având doi lei, unul pentru colectă, celălalt pentru
îngheţată. Însă din neatenţie o monedă a scăpat-o printre nişte
pietre. Cu cealaltă şi-a cumpărat îngheţată, iar la întoarcere s-a
scuzat în faţa părinţilor, spunând: „Leul pentru Domnul l-am
pierdut.” O fetiţă, aşteptând cu banii în mână să-i pună în coşuleţul
de colectă şi văzând foiala unei femei care nu găsea o monedă mai
mică pentru Domnul, i-a zis: „Puneţi banii mei în coş şi eu mă
ascund sub bancă atunci când trece cu colecta pe aici.”
3. Sluga lui Saul, acceptarea condiţiilor de slujire - Prezenţa
lor la Samuel a fost o mare binecuvântare pentru Saul. „Când s-au
coborât la marginea cetăţii, (a doua zi, la plecare) Samuel i-a zis
lui Saul: «Spune slugii tale să treacă înaintea noastră». Şi sluga a
trecut înainte (căci cei doi au avut o confidenţă).” (1 Samuel 9:27)
Nu ştiu exact ce statut avea acea slugă, dar se putea gândi, ca om:
„Poftim, eu i-am dat ideea să vină la Samuel, eu am dat banii şi
când colo, Saul a primit partea cea mare de carne (1 Samuel 9:24) şi
acum pe mine mă dă „afară”, eu nu pot nici măcar să ascult ceea ce
vorbesc ei.”
Cam aşa se întâmplă copiilor - sunt excluşi de la diferite
discuţii din biserică sau dintre mama şi tata. Şi când mă gândesc ce
mare este setea de cunoaştere şi curiozitatea, îmi dau seama,
amintindu-mi din copilăria mea, ce „neplăcut” este să se pună
puncte, puncte într-o relatare interesantă. Dar să ne gândim şi altfel
la „secretul” spus de Samuel lui Saul. Profetul l-a informat că va fi
împărat al lui Israel. Oare ar fi putut păstra sluga secretul acesta sau
ar fi dat totul peste cap? Ce frumos a fost însă când, câteva zile mai
târziu, Saul a ieşit împărat prin tragere la sorţ, dintre toţi bărbaţii lui
Israel! E foarte posibil ca după acest al doilea eveniment, sluga a
putut să se bucure. Ar fi avut ocazia să spună: „Ce interesant mers
al evenimentelor, ce idee mi-a venit să trecem pe la Samuel, eu l-am
însoţit pe noul împărat în ziua învestiri lui în slujbă!”
O slugă, un slujitor se aseamănă cu un copil, din câteva
considerente: trebuie să fie supus, să asculte şi nu are drepturi,
posibilităţi, ca stăpânii, ca oamenii mari. Îţi doresc să fii o slugă
interesată de oamenii lui Dumnezeu, dătătoare cu bucurie a
puţinilor bani pentru nevoi sfinte şi temperată, discretă, în funcţie
de vârstă şi de evenimentele vieţii.

18. Goliat
 Context: În vremea împăratului Saul au fost mai multe
războaie între filisteni şi evrei. La o confruntare, când taberele
militare erau pe poziţii de luptă, dintre filisteni a înaintat un uriaş
care dorea să se lupte cu un evreu, propunând ca cel ce va birui să
aducă victorie pentru armata pe care o reprezenta, iar cel învins să
reprezinte semnul robiei poporului său.
1. Goliat, puternicul - „Goliat...avea o înălţime de
şase coţi şi o palmă. Pe cap avea un coif din aramă şi purta nişte
zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli din aramă. Avea nişte
tureci din aramă peste fluierele picioarelor şi o pavăză din aramă
între umeri. Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut şi fierul suliţei
cântărea şase sute de sicli din fier...S-a oprit şi, vorbind oştilor lui
Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: «...Alegeţi un om
care să se coboare împotriva mea!»...Saul şi tot Israelul au auzit
aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înspăimântat şi au fost
cuprinşi de o mare frică.” (1 Samuel 17:4-11) Goliat se credea erou
naţional sau campion de neînvins şi avea un orgoliu ce-l „deştepta”
în fiecare dimineaţă, iar seara nu avea somn până nu-şi etala din
nou superioritatea. Aşa a fost timp de patruzeci de zile, poate şi
înainte, poate ar fi continuat dacă Dumnezeu nu l-ar fi pedepsit.
Într-un mod asemănător - căci nu sunt aşa de înalţi - se comportă
unii copii sau adolescenţi şi chiar tineri ajunşi la maturitate, care au
făcut „sală” şi poate au şi „trupa” lor. Am auzit şi despre unii tineri
„evrei” ce au ajuns în „lumea interlopă” şi sunt mari bătăuşi.
2. Goliat, batjocoritorul - „Filisteanul a mai zis:
«Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel!” (1 Samuel 17:10);
„Filisteanul s-a uitat şi când a zărit pe David, a râs de el, căci nu
vedea în el decât un copil, cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.
Filisteanul i-a zis lui David: «Ce! sunt câine, de vii la mine cu
toiege?» Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, a adăugat:
«Vino la mine şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor
câmpului.»” (1 Samuel 17 43-44) Pe lângă dorinţa de bătaie, de
crimă - sadismul demonic al celor care se cred tari - Goliat era un
batjocoritor, care sfida pe Dumnezeu şi pe semenii săi. El era fără
frică de Dumnezeu şi fără ruşine de oameni, împletind în natura sa
depravată distrugerea trupului şi întristarea sufletului oricui i-ar fi
ieşit înainte. Dar oare nu sunt şi în vremea noastră atâţia copii care
n-au respect faţă de părinţi, iar profesorii îşi plâng profesia pentru
comportamentul acelor elevi sau studenţi, care pe lângă faptul că nu
merită nici nota patru, ar merita și nota scăzută la purtare?
3. Moartea lui Goliat - „Îndată ce filisteanul a pornit
să meargă înaintea lui...David...și-a vârât mâna în traistă, a luat o
piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte şi
piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la
pământ...A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia pe care
i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când
au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă.” (1 Samuel
17:48-51) Aici s-au sfârşit toate ameninţările şi vorbele
dispreţuitoare ale uriaşului filistenilor. Au fost ultimele patruzeci de
zile – timp limită şi pentru cei din Ninive, dar care s-au pocăit.
Am auzit despre un caz din vremea noastră al unui
„Goliat” din Ardeal, despre care Domnul a vorbit că, dacă nu se va
întoarce la pocăinţă, va muri în chinuri groaznice, fără să ajungă la
bătrâneţe. După o vreme s-a întâmplat că, fiind solicitat de un om
„mare” să îi asigure protecţie la o nuntă, a fost recunoscut de unii pe
care el îi bătuse şi care, unindu-se mai mulţi, sub influenţa
alcoolului, i-au hotărât sfârşitul. Pe la miezul nopţii, când a ieşit
afară, a fost lovit pe la spate, ameţit, dus în altă parte, schingiuit ca
Gheorghe Doja şi omorât spre dimineaţă. Într-un mod diferit, dar pe
acelaşi fond al semeţiei batjocoritoare, urmată de pedeapsa cu
moartea, s-a derulat un alt caz în Banat: fiul unui om cu influenţă în
zonă a fost oprit de organele de poliţie deoarece circula cu viteză
excesivă. Dispreţuitor, el a apelat la tatăl său, care a răspuns ironic:
„Fiul meu circulă după banii tatălui său.” Nu după multă vreme,
circulând aşa, a comis un accident grav şi a murit. Atunci, aceleaşi
organe care fuseseră sfidate de cei doi, au telefonat tatălui: „Veniţi,
luaţi-vă fiul mort şi îngropaţi-l după banii tatălui său.” Toţi aceştia
sunt nepoţii lui Goliat, cărora trebuie să li se reamintească faptul că
„uriaşii” au viaţă scurtă. Punct şi fără continuare.

19. Mefiboşet
 Context: După ce prietenia dintre David şi Ionatan s-a
întrerupt prin moartea fiului împăratului, conform clauzelor
legământului dintre ei, David s-a socotit dator să îngrijească de
urmaşul prietenului său, ologul Mefiboşet. Totul a decurs conform
angajamentului, dar slujitorul Ţiba a afectat în parte viaţa fiului lui
Ionatan. Să urmărim împreună viaţa lui Mefiboşet, făcându-i o
„vizită”, căci este plăcut Domnului să cercetăm pe orfani şi bolnavi.
1. Mefiboşet, copilul cu handicap - „Ionatan, fiul lui Saul,
avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani, când a venit
din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi
a fugit şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele
lui era Mefiboşet.” (2 Samuel 4:4) În primii cinci ani, Mefiboşet a
fost sănătos. A putut să zburde, să se joace şi, de ce nu, să şi lucreze
în gospodăria părinţilor săi. Avea un tată bun, iar pe lângă mamă
mai avea şi o doică să-l îngrijească. Toate până într-o zi, când a
venit vestea de pe front că bunicul, tata şi unchii lui au murit în
război cu filistenii. Atunci micul prinţ a devenit refugiat; în fuga lui
a căzut şi a rămas paralizat, în parte, pentru tot restul vieţii. Poate a
avut şi dureri de moment, dar oricum i-a fost greu pentru totdeauna.
Să ştie cei bolnavi că au fost şi alţii mai bolnavi, iar cei sănătoşi să
fie atenţi cum aleargă, cum şi cu ce se joacă, ca să nu aibă accidente
ce ar putea fi evitate.
2. Mefiboşet, oaspetele de onoare al regelui - „Împăratul
a zis: «Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu
o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?» Şi Ţiba a răspuns
împăratului: «Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare».
Împăratul a zis: «Unde este?» (şi când a fost adus) i-a zis: «Nu te
teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi
voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul şi vei mânca
totdeauna la masa mea». El s-a închinat, şi a zis: «Cine este robul
tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?»” (2 Samuel 9:3-8) De
la accidentul în urma căruia Mefiboşet a rămas bolnav au trecut
mulţi ani, căci între timp el se căsătorise. Oare cum i-a acceptat
soţia infirmitatea? După ce David s-a instalat ca rege peste tot
Israelul, s-a interesat de casa prietenului său Ionatan, după cererea
profetică a acestuia. (1 Samuel 20:14-15) Astfel a aflat de
Mefiboşet şi printr-un angajament nobil l-a adus la casa regală,
acceptându-l în cercul intim, îngrijind totodată prin slujitorul Ţiba
de toată averea ologului, dar preţuitului Mefiboşet, din cauza tatălui
său Ionatan. Cred că noua situaţie a celui infirm l-a provocat să se
gândească la tatăl său şi să se roage lui Dumnezeu aducându-I
mulţumiri pentru grija Sa şi totodată să fie recunoscător lui David
pentru că s-a gândit la el şi îi acorda zilnic îngrijirea necesară. Dacă
sunteţi Mefiboşet (cel bolnav, cu vreo infirmitate) cred că este o
mare bucurie să-ţi facă cineva bine, ca şi David. Dacă sunteţi
„David”, nu uitaţi de cei ce suferă! Am auzit de un copil din Italia
care a primit un premiu pentru generozitate, căci timp de şapte ani
şi-a dus în spate la şcoală şi înapoi acasă colegul, un vecin olog.
3. Mefiboşet, clevetit şi judecat – o altă încercare -
„Împăratul a zis: «Unde este fiul stăpânului tău?» Şi Ţiba a
răspuns împăratului: «Iată, a rămas la Ierusalim, căci a zis:
«Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi împărăţia tatălui meu».
Împăratul a zis lui Ţiba: «Tot ce este al lui Mefiboşet este al tău.»”
(2 Samuel 16:3-4); „Mefiboşet, fiul lui Saul, s-a pogorât şi el
înaintea împăratului...(care i-a zis): «Pentru ce n-ai venit cu mine,
Mefiboşet?» Şi el a răspuns: «Împărate, domnul meu, slujitorul
meu m-a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: «Voi pune
şaua pe măgar, voi încăleca pe el şi voi merge cu împăratul». Şi el
a înnegrit pe robul tău la domnul meu împăratul. Dar domnul meu
împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.»” (2
Samuel 19:24-27)
După ani de împlinire şi mese festive, a venit un alt necaz.
Binefăcătorul lui, împăratul David, a trebuit să plece din palatul
unde avea drept şi Mefiboşet să stea la masă, iar Ţiba, slujitorul lui,
a venit la David cu un dar şi o declaraţie falsă despre stăpânul său.
David se pare că s-a pripit şi a pronunţat o sentinţă despre
Mefiboşet pe care a fost apoi nevoit să o corecteze. Dar noi ne
ocupăm de Mefiboşet, care a trebuit să suporte nedreptatea
pricinuită de administratorul său. Aşa că fii foarte atent în viaţă! Nu
te încrede în oameni, căci pe lângă binevoitori, ca David, pot fi şi
alţii răi, care aşteaptă momentul să te înşele.

20. Amnon
 Context: În familia regelui David, Amnon era întâiul
născut, „din Ahinoam din Izreeel.” (2 Samuel 3:2) Potrivit
legislaţiei în vigoare, întâiul născut avea drepturi speciale şi potrivit
regulilor monarhice, era primul cu drept la tron. Steaua lui însă s-a
stins repede datorită unui păcat ce a zguduit, prin efectele lui, casa
regală. Această lecție trebuie ştiută atunci când păcatul ne îmbie cu
aroma lui ce ameţeşte o clipă, după care totul este numai ruşine,
durere şi în final moarte.
1. Amnon, îndrăgostitul - „Absalom, fiul lui David, avea
o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o.
Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav
după soră-sa Tamar...Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul
lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret. El i-
a zis: «Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei
să-mi spui?» Amnon i-a răspuns: «Iubesc pe Tamar, sora fratelui
meu Absalom».” (2 Samuel 13:1-4) Îndrăgostiea este un fenomen
puternic, de aceea Solomon, fratele celor doi, a fost foarte categoric
când a zis: „Vă jur...nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine
ea!” (Cântarea Cântărilor 2:7) Amnon a ajuns „bolnav” de
dragoste, ceea ce i-a afectat sufletul şi trupul, înainte ca el să discute
problema cu cineva din cei apropiaţi. Cred că cel mai indicat ar fi
fost să-şi spună frământarea tatălui său, care nu ştia absolut nimic
de ispitele fiului său, de acest „foc care mistuie până la nimicire.”
(Iov 31:12)
Nu uita, dacă ai astfel de patimi de neînlăturat, discută cu
sinceritate ceea ce te frământă cu părinţii și nu cu prietenii, aşa cum
a făcut Amnon. Vei vedea ce greşit l-a sfătuit pe acest prinţ
prietenul lui.
2. Amnon, curvarul - „Ionadab i-a zis: «Culcă-te în pat
şi fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui:» «Dă
voie sorei mele Tamar, să vină să-mi dea să mănânc»... David a
trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: «Du-te în casa
fratelui tău Amnon şi pregăteşte-i o mâncare.»...Pe când i le dădea
ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: «Vino, soro şi culcă-te cu
mine.»” Ea i-a răspuns: «Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face
aşa în Israel; nu face mişelia aceasta. Unde mă voi duce eu cu
ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel....»” Dar el n-a
vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.” (2
Samuel 13:5-14) Sub instinctul poftei omul nu mai gândeşte
normal, de aceea poftele trebuie controlate la rece, trăind departe de
păcat, pentru a nu stârni instintele sexuale. Însă imediat ce păcatul
se consumă, stările interioare prin care trece acea persoană se
schimbă radical. Mistuirea lui lăuntrică a trecut în altă fază a
deşertăciunii poftelor păcătoase. „Apoi Amnon a urât-o foarte mult,
mai mult decât o iubise.” (2 Samuel 13:15) Ce nebunie! Să crezi că
ai să fi fericit şi să ajungi mai nefericit de cum erai înainte. Dar nu
aşa s-a întâmplat şi în grădina Edenului cu Adam şi Eva, primii
oameni păcăliţi de diavolul? Vrei să ai parte de astfel de înfrângeri?
Da, aşa se va întâmpla, mai degrabă sau mai târziu: cel/cea de care
te-ai îndrăgostit fără implicarea căsătoriei, propunere pe care
Amnon a respins-o, te va abandona fără reproş! Apoi va gusta şi el,
la rându-i, durerea, aşa cum s-a întâmplat cu Amnon mai târziu. Să
mai învăţăm de aici să nu fim creduli ca David şi ca Tamar.
3. Amnon, pedepsit cu moartea pentru păcatul lui -
„După doi ani ... Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor
săi: «Luaţi seama când se va veseli inima lui Amnon de vin şi când
vă voi zice: «Loviţi pe Amnon!” atunci să-l omorâţi»...Slujitorii lui
Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom...” (2
Samuel 13:23-29) Aici s-a sfârşit povestea de dragoste, căci sexul
ilegal duce la crimă. Dar „povestea” n-ar fi întreagă, dacă nu l-am
auzi pe cel care l-a sfătuit pe Amnon cum să păcătuiască,
anunţându-i sfârşitul, ca şi cum el nu ar fi vinovat. „Ionadab, fiul
lui Şimea, fratele lui David, a luat cuvântul şi a zis: «Să nu creadă
domnul meu că toţi tinerii, fiii împăratului, au fost ucişi, căci numai
Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom,
din ziua când Amnon a necinstit pe soră-sa Tamar.»” (2 Samuel
13:32) Iată cum prietenii de păcat vor asista cu sânge rece la
înmormântare. Nu te împrieteni cu astfel de colegi ce te îndeamnă
la păcat! Fereşte-te de ei căci sunt nişte criminali.

21. Absalom
 Context: Absalom a fost unul dintre prinţii moştenitori ai
tronului davidic. Istoria lui este evidenţiată în Scripturi, începând cu
incidentul dintre Amnon şi Tamar şi până la răscoala ce i-a adus
sfârşitul ruşinos.
1. Absalom, un ipocrit ce făcea impresie bună - „După
aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai şi cincizeci de oameni care
alergau înaintea lui. Se scula dis-de-dimineaţă şi stătea la
marginea drumului la poartă. Şi ori de câte ori avea cineva vreo
neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema
şi zicea: «Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din
partea împăratului nu te va asculta». Absalom zicea: «De m-ar
pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o
neînţelegere şi o judecată, ar veni la mine şi i-aş face dreptate». Şi
când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea
mâna, îl apuca şi-l săruta. Şi Absalom câştiga inima oamenilor lui
Israel. După trecere de patru ani, Absalom a zis împăratului: «Dă-
mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruinţă pe care am
făcut-o Domnului.»” (2 Samuel 15:1-7) Absalom a reuşit să inducă
în eroare pe mulţi oameni, chiar o ţară întreagă l-a crezut şi ajutat în
pornirea lui rea.
Oare sunt conştienţi cei care sunt ispitiţi ca el de
dimensiunile răului din interiorul lor şi apoi de dimensiunile
catastrofelor ce vor urma? Vezi să nu te prindă această ispită!
2. Absalom, un ucigaş crud - „Absalom a dat următoarea
poruncă slujitorilor săi:...când vă voi zice: «Loviţi pe Amnon!»
atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc
eu? Fiţi tari şi arătaţi-vă oameni de inimă!” (2 Samuel 13:28);
„Absalom a zis atunci slujitorilor lui: «Vedeţi, ogorul lui Ioab este
lângă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi-i foc». Şi slujitorii
lui Absalom au pus foc câmpului.” (2 Samuel 14:30) „Ahitofel a zis
lui Absalom: «...voi urmări pe David chiar în noaptea
aceasta;...moartea omului pe care-l urmăreşti va face ca toţi să se
întoarcă, şi tot poporul va fi în pace». Cuvintele acestea au plăcut
lui Absalom şi tuturor bătrânilor lui Israel.” (2 Samuel 17:1-4) Iată
cum Absalom a ajuns în faza a doua şi ultimă a răului, când ura s-a
transformat în crimă. A fost doritor să-şi ucidă fratele, a fost gata să
distrugă recolta lui Ioab, care pledase pentru revenirea lui în ţară și
a fost hotărât să-şi ucidă părintele, după ce l-a batjocorit în diverse
moduri. A „reuşit” toate acestea, căci Satan este la îndemâna oricui
vrea să facă răul şi-i creează ocazii de a păcătui. A putut să-şi
împlinească dorinţele sadice, căci au fost şi alţi oameni la fel de răi
în anturajul său, iar alţii au fost induşi în eroare. Dacă eşti ispitit să
fii rău, să loveşti, să te împrieteneşti cu oameni mânioşi sau cu
grupuri de adolescenţi răufăcători, eşti într-o situaţie foarte
periculoasă!
Fii atent! Cel ce face răul n-are niciun viitor şi lumina celor
răi se stinge; vor muri. (Proverbe 24:20) Ţine cont şi de alte sesizări
ale fratelui lui Absalom, adică Solomon, care a văzut rezultatul unor
astfel de stări, scrise în cartea Proverbelor.
3. Absalom, omul care şi-a primit plata pentru toată
răutatea lui - „Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom
în privinţa frumuseţii lui; din talpa piciorului până în creştetul
capului, n-avea niciun cusur. Când îşi tundea capul – şi-l tundea în
fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe
capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului” (2
Samuel 14:25-26); „Absalom s-a pomenit în faţa oamenilor lui
David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile
încâlcite ale unui mare stejar, şi capul lui Absalom s-a prins de
stejar; a rămas astfel spânzurat între cer şi pământ...Zece tineri,
care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit
şi l-au omorât.” (2 Samuel 18:9-15)
Absalom a fost un prinţ foarte frumos, un împărat
autoproclamat ce a sfârşit spânzurat şi omorât în plină putere. Iată
cum frumuseţea fizică lipsită de valori spirituale şi însoţită de
urâţenia păcatului îl fac pe om respingător şi vrednic de moarte.
Faptele fiecăruia se întorc asupra capului lui. Ura te va face să
rămâi singur, iar loviturile ce le-ai dat altora îţi vor fi administrate
ţie. Ce folos de părul lui de fotomodel? La ce bun fizicul lui fără
seamăn, căci a sfârşit sub o grămadă de pietre?

22. Ahimaaţ
 Context: Istoria regelui David prezintă şi alţi evrei care au
fost alături de el în vremuri adesea zbuciumate. Între ei este şi
Ahimaaţ, un preot care de tânăr s-a implicat în activităţile religioase
şi sociale ale poporului evreu. Râvna lui tinerească a fost pusă la
grea încercare, dovedind faptul că cei tineri trebuie să ţină cont de
sfaturile celor cu experienţă.
1. Ahimaaţ, slujirea conform delegației primite -
Porunca regelui în cazul strategiei de refugiu temporar, din calea
loviturii de stat a lui Absalom, către Huşai, prietenul lui, cuprindea
şi referiri la rolul lui Ahimaaţ: „Şi fiindcă ei au acolo la ei pe cei
doi fii ai lor, pe Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc şi pe Ionatan, fiul lui
Abiatar, prin ei îmi veţi trimite tot ce veţi afla.” (2 Samuel 15:36)
Ahimaaţ, acest fiu de preot, împreună cu tovarăşul său de slujbă, şi-
au îndeplinit misiunea cu succes, ceea ce a contribuit la salvarea
regelui David de complotul care pusese la cale uciderea lui
imediată. Ei au zis lui David şi însoţitorilor lui, după ce au scăpat ei,
în primul rând, de urmăritori: „Sculaţi-vă şi grăbiţi-vă de treceţi
apa, căci Ahitofel a plănuit cutare şi cutare lucru împotriva
voastră.” (2 Samuel 17:21) În acest rol de poştaş secret, Ahimaaţ a
trebuit doar să transmită informaţia corectă şi să fie atent să nu fie
prins. E foarte important să transmiţi corect o veste - direct,
telefonic, sau prin alte mijloace - şi să nu fie divulgată celor ce nu
trebuie să intre în posesia ei, fie pentru că s-ar putea răzbuna, fie
pentru că s-ar putea supăra. Atenţie cui şi cum transmiţi o
informaţie!
2. Ahimaaţ, a alerga numai acolo unde este cu folos -
Evenimentele care au urmat în timpul răscoalei lui Absalom au dus
în final la moartea acestui fiu care s-a răzvrătit împotriva tatălui lui,
eveniment la care eroul nostru a fost martor. În acel moment
crucial, Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis lui Ioab, conducătorul armatei
regale şi cel ce-l ucisese pe răsculător: „Lasă-mă, să dau fuga şi să
duc împăratului vestea cea bună...» Ioab i-a zis: «Nu tu ai să duci
veştile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi; fiindcă fiul
împăratului a murit. Şi Ioab i-a zis lui Cuşi: «Du-te şi vesteşte
împăratului ce ai văzut».... Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăşi lui
Ioab: «Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi». Şi Ioab a
zis: «Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de
folos». «Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg» a zis din nou
Ahimaaţ. Şi Ioab i-a zis: «Dă fuga!»” (2 Samuel 18:19-21) Am
redat dialogul de la plecarea lui Ahimaaţ, în care i s-a recomandat
să nu se ducă, dar el a insistat şi i s-a permis şi dialogul de la sosirea
lui în faţa regelui, unde s-a dovedit nu numai că nu era pentru David
o veste pe deplin bună, dar şi faptul că tânărul alergător nu a
transmis informaţia completă şi corectă.
Din acest episod trebuie să înţelegem că, deşi dorinţa de a
transmite o informaţie este foarte mare, încât unii îşi asumă şi un
risc în transmiterea ei, ca Ahimaaţ, care a zis: „Orice s-ar
întâmpla, vreau să alerg”, nu întotdeauna este „de folos” pentru
tine şi pentru cel căruia vrei să îi transmiţi acea veste. Sunt situaţii
în care este bine să laşi pe alţii să ducă vestea, pentru a fi ferit de
anumite supărări şi chiar umiliri.
3. Ahimaaţ, a urma părinților în slujba sfântă -
Cronicile sfinte prezintă liste ale unor genealogii preoţeşti care
cuprind şi numele acestui tânăr preot şi purtător de informaţii în
slujba regelui, aşa cum l-am cunoscut din experienţele redate mai
sus. „Aaron şi fiii săi aduceau jertfe pe altarul arderilor-de-tot şi
tămâie pe altarul tămâiei, împlineau toate slujbele în Locul prea
sfânt.” (1 Cronici 6:49) Aceasta era mult mai important decât a face
o slujbă de moment, oricât ar fi de importantă, sau a contribui la o
anumită lucrare, oricât ar fi de mare. Fii gata să slujeşti Domnului
toată viaţa, potrivit cu chemarea pe care El o are pentru tine! Poate
va fi o slujbă ca a unuia dintre părinţii tăi, poate va fi alta. Fii gata
la tinereţe să te implici cu pasiune în lucrarea Domnului şi nu va fi
greu să-ţi afli chemarea! Apoi rămâi credincios Domnului toată
viaţa, aşa cum scria apostolul celor din Roma. „Vă îndemn,
deci...pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre
ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din
partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1)

23. Şimei
 Context: În timpul loviturii de stat conduse de Absalom,
regele David a fost nevoit să se retragă în partea de răsărit a
regatului său, în Galaad. Acolo a rămas până la revenirea pe tronul
de la Ierusalim. Evenimentele de pierdere şi recuperare a tronului l-
au determinat pe Şimei să se raporteze foarte diferit la rege. Mai
târziu, noul rege, Solomon, a pedepsit atitudinea lui vinovată.
1. Şimei, omul care îşi bate joc de cei ce sunt în necaz:
„...Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând şi a aruncat cu
pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului...Şimei vorbea
astfel când blestema: «Du-te, du-te, om al sângelui, om rău!...iată-
te nenorocit...»” Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului:
«Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu ,împăratul?
Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.»”...Şimei mergea pe
coasta muntelui, în dreptul lui David şi mergând, blestema, arunca
cu pietre împotriva lui şi vântura praf.” (2 Samuel 16:5-13) Nu
cred că Şimei a blestemat atunci pentru prima dată şi că acele pietre
au fost primele pe care le-a luat în mâini să lovească. Poate că
atunci a fost doar o altă ocazie de a-şi bate joc de oameni. Dacă a
avut îndrăzneală să strige după un rege înconjurat de viteji
recunoscuţi la nivel naţional, cum o făcea faţă de cei fără ajutor?
Ai strigat vreodată dispreţuitor după cei din jur? Ai dat cu
cretă după profesorul ce era cu spatele la clasă? Ai arătat cu degetul
ameninţător spre cineva? Ai lovit pe cineva cu pumnul sau cu
vreun obiect? Aminteşte-ţi acum şi cere-ţi iertare repede, că aceste
fapte nu se uită uşor şi vor avea urmări! De asemenea să învăţăm
din aceste evenimente să nu ne bucurăm de nenorocirea nimănui şi
să nu dispreţuim pe cei pedepsiţi de Domnul, pentru că ei se pot căi
şi ca lui David, Domnul le oferă îndurare.
2. Şimei – omul care îşi cere iertare de frică - „Şimei...
s-a grăbit să se coboare cu cei din Iuda înaintea împăratului
David...Şi a zis împăratului: «Să nu ţină seamă domnul meu de
nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărât în ziua când
împăratul, domnul meu, ieşea din Ierusalim şi să nu ţină seama
împăratul de lucrul acesta! Căci robul tău mărturiseşte că a
păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintâi din toată casa lui Iosif,
înaintea împăratului, domnul meu.»...Împăratul i-a jurat că nu-l va
omorî.” (2 Samuel 19:16-23) Auzind Şimei că regele se întoarce
victorios şi văzându-l înconjurat de poporul care regreta lipsa
credincioşiei faţă de eroul lor naţional, s-a văzut nevoit să vină cu
scuze. A făcut-o de teamă, dar nu era sincer în ceea ce spunea. A
beneficiat totuşi pe moment de promisiunea favorabilă a regelui.
Ai fost silit de împrejurări să-ţi ceri iertare sau să te
împaci forţat? Poate acasă sau la şcoală a trebuit să dai mână de
pace, dar numai inima fiecăruia ştia ce dorea cu adevărat! Sunt
situaţii când unii își cer iertare, dar ar fi dorit ca acea persoană mai
degrabă să fi fost pedepsită, după cum şi Şimei s-ar fi bucurat dacă
David ar fi fost omorât de Absalom, caz în care el n-ar mai fi trebuit
să-şi ceară iertare. Între oameni cuvintele de reconciliere pot fi
sincere sau formale, dar în faţa lui Dumnezeu, iertarea se acordă
numai în condiţii de părere de rău cu sinceritate. Regretele de pe
buze şi scuzele silite n-au iertare.
3. Şimei – omul care şi-a primit în timp pedeapsa
pentru păcatele lui - „Împăratul a chemat pe Şimei şi i-a zis:
«Zideşte-ţi o casă la Ierusalim: să locuieşti în ea şi să nu ieşi din ea
ca să te duci într-o parte sau alta. Să ştii bine că în ziua când vei
ieşi şi vei trece pârâul Chedron, vei muri. Atunci sângele tău va
cădea asupra capului tău.»...Au dat de veste lui Solomon că Şimei
a plecat din Ierusalim la Gat şi că s-a întors. Împăratul a chemat
pe Şimei şi... a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieşit şi
a lovit pe Şimei; şi Şimei a murit...” (1 Regi 2:36-48) Au trecut anii,
dar vinovăţia lui Şimei nu a fost prescrisă. El a acţionat iarăşi forţat
de împrejurări şi împăratul i-a reamintit vinovăţia lui înainte de a
porunci să fie executat. Cu ce sentimente neplăcute şi-a sfârşit
Şimei viaţa! Modul în care ne purtăm astăzi cu cei din jur va fi
modul în care ne va aştepta ziua de mâine.
Să ştii că toate păcatele de care nu ne pocăim cu adevărat
se vor întoarce asupra capului nostru, mai devreme sau mai târziu.
Nici fiul de mai târziu al lui David, Domnul Isus Hristos, nu ne va
ierta, dacă nu ne vom smeri cu sinceritate în faţa celor care am
greșit. De aceea, ca să nu fim nevoiţi să ne cerem iertare sau să fim
pedepsiţi, mai bine să ne purtăm frumos cu toţi oamenii.

24. Ahazia
 Context: După moatea subită (pe front) - dar profeţită - a lui
Ahab, Ahazia, fiul său devine rege în Regatul lui Israel şi continuă
tradiţia extrem de păcătoasă moştenită de la părinţii săi. Domnia lui
a fost scurtă, căci după doi ani a fost pedepsit de Dumnezeu cu
moartea. Felul în care sunt încadrate păcatele vinovăţiei lui şi
judecata divină rostită prin profetul Ilie evidenţiază principiile
divine referitoare la păcat.
1. Ahazia, moştenirea sa păcătoasă - „Ahazia...a făcut
ce este rău înaintea Domnului şi a umblat în calea tatălui său şi în
calea mamei sale şi în calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care
făcuse pe Israel să păcătuiască. A slujit lui Baal şi s-a închinat
înaintea lui şi a mâniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum
făcuse şi tatăl său.” (1 Regi 22:51-53) Ahazia a avut o moştenire
spirituală foarte vinovată, căci pe lângă idolatria de origine internă -
„calea lui Ieroboam” - a păstrat şi religia canaanită imorală,
importată de părinţii săi: „a umblat în calea tatălui său şi în calea
mamei sale”. În general copiii sunt tributari religiei părinţilor lor.
Chiar şi la şcoală, potrivit legii, părinţii pot decide cu cine vor
efectua copiii lor orele de religie. Apostolul Petru a scris despre
„felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii
voştri” (1 Petru 1:18), reluând un citat din Ieremia 16:19, drept
dovadă că răul acesta s-a întins peste veacuri.
În concluzie, fiecare copil, pe măsură ce creşte, este dator
să verifice patrimoniul idolatru al familiei, pentru a face ordine, aşa
ca reformatorul Iosia, care a îndepărtat în tinereţea lui zestrea
idolatră a evreilor, acumulată peste generaţii.
2. Ahazia, păcatele adăugate de el - „Ahazia... a zis:
«Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să
ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta». Dar îngerul Domnului
i-a zis lui Ilie, tişbitul: «Scoală-te, suie-te înaintea solilor
împăratului Samariei şi spune-le: «Oare nu este Dumnezeu în
Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul
Ecronului?»” (2 Regi 1:2-3) Boala ar fi putut să fie o pedeapsă
pentru păcatele comise prin obişnuinţa sa, moştenite în casa tatălui
său Ahab şi a mamei sale Izabela. Dar felul în care a acţionat, prin
solii trimişi spre medii oculte, îl face mai vinovat decât tatăl său,
care mai întreba şi pe prorocii Domnului, chiar dacă nu-i plăcea
ceea ce i se vestea. Adesea se observă că un mediu păcătos dă
naştere la noi păcate, de care se face vinovată generaţia care le
promovează. Pentru cei ca Ahazia Domnul a spus prin profet: „Voi
aţi făcut şi mai rău decât părinţii voştri.” (Ieremia 16:12)
Atenţie acum, când apar „păcate noi”, căci pe vremea
copilăriei părinţilor şi bunicilor tăi nu era internet şi astăzi sunt noi
provocări ale diavolului!
3. Ahazia, sfârşitul lui - „De aceea, aşa vorbeşte
Domnul: «Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei
muri.»” (2 Regi 1:4) Acest mesaj categoric şi îngrozitor, rostit prin
profetul Ilie, era o urmare a păcatelor moştenite de la părinţi şi
acceptate în viaţa lui, dar şi o pedeapsă pentru păcatele personale,
comise din proprie iniţiativă. Sentinţa i-a fost comunicată şi în mod
direct şi s-a împlinit fără întârziere. „El i-a zis: «Aşa vorbeşte
Domnul: «Pentru că ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub,
dumnezeul Ecronului, ca şi cum n-ar fi în Israel Dumnezeu al cărui
cuvânt să-l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai
suit, ci vei muri». Ahazia a murit, după cuvântul Domnului, rostit
prin Ilie.” (2 Regi 1:16-17)
Dumnezeu i-a îngăduit lui Ahazia, timp de doi ani, să facă
ce a vrut, pentru că era rege, dar pedeapsa a venit peste el fără
cruţare. Să ştii că mai degrabă sau mai târziu „păcatul vostru vă va
ajunge” (Numeri 32:23). Au fost şi copii pedepsiţi pentru păcatele
părinţilor lor, dar pedeapsa eternă – pierderea mântuirii – are loc
numai pentru păcatele personale. De la părinţi se transmit efectele
păcatelor şi predispoziţia pentru păcat, dar osânda este întotdeauna
o urmare a păcatului fiecărui om: „Sufletul care păcătuieşte, acela
va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său şi tatăl nu va
purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi
peste el şi răutatea celui rău va fi peste el.” (Ezechiel 18:20)

25. Ioram, fiul lui Iosafat

 Context: În timpul domniei lui Asa şi Iosafat a fost cea mai
înfloritoare perioadă de dezvoltare economică de după separarea
triburilor lui Israel, timp în care poporul din regatul lui Iuda s-a
bucurat de binecuvântarea lui Dumnezeu, trăind în linişte şi
dreptate. Au urmat însă opt ani de decădere, sub domnia lui Ioram,
care a urmat alte căi rele, fapt pentru care el şi toată ţara a suferit.
1. Ioram, un copil crescut într-o familie bună -
„Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale
tatălui său David...Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile
Domnului şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.” (2
Cronici 17:3-6); „Iosafat a adormit cu părinţii săi...Şi, în locul lui,
a domnit fiul său Ioram...pentru că el era întâiul-născut.” (2
Cronici 21:1-3) Dacă se putea numi fericit cineva în ţară, acela era
Ioram, fiul lui Iosafat. Situaţia lui poate fi comparată cu cea a unui
copil dintr-o familie bună, unde nu lipseşte nici pâinea cea de toate
zilele, nici Pâinea Vieţii, iar cel în cauză are şi făgăduinţe cu privire
la chemarea în lucrarea Domnului.
Dacă te consideri defavorizat, compară-te cu alţi copii de
vârsta ta din alte perioade ale istoriei sau din alte locuri de pe glob
unde se moare de foame chiar în zilele noastre.
2. Ioram, păcatele lui - „Când a luat Ioram în stăpânire
împărăţia tatălui său şi când s-a întărit, a omorât cu sabia pe toţi
fraţii săi şi pe vreo cîţiva din capii lui Israel...a făcut ce este rău
înaintea Domnului...şi a amăgit pe Iuda.” (2 Cronici 21:4-11)
Când Ioram a devenit rege, totul s-a schimbat, iar el s-a dovedit a fi
o fiară. Mai întâi şi-a omorât fraţii, după modelul lui Abimelec, deşi
ei nu atentau la poziţia lui. Apoi a ucis pe unii din cei mai buni şi
valoroşi oameni din ţară, probabil cei care nu erau de acord cu noua
orientare păcătoasă. Aceste grozăvii au fost comise sub influenţa
soţiei lui, care era păgână, idolatră şi foarte violentă, o fiică a
Izabelei, simbol al celei mai demonice femei din istoria evreilo. El
s-a comportat ca unul care nu a cunoscut pe Dumnezeu, uitând toate
învăţăturile sfinte şi a introdus într-o ţară curată cele mai vinovate
stări ale păcatului.
Cele relatate despre el ne ajută să înţelegem că şi-a folosit
poziţia şi a forţat adoptarea formelor păgâne de închinare, fiind
influenţat şi influenţând la rândul lui și el pe alţii, spre culmea
răului. Din istoria lui Ioram rezultă că un copil sau un adolescent
bine crescut şi cu potenţial poate ajunge un stricat şi un criminal, o
victimă a lumii şi a influenţelor ei. Un copil crescut în adunare va
deveni un înger sau un demon şi cu cât capacitatea sau poziţia îi vor
fi mai importante, cu atât efectele lucrării lui vor fi mai puternice,
fie în rău, fie în bine. Trebuie însă menţionată şi greşeala părintelui
său evlavios, Iosafat, pentru care şi Domnul S-a mâniat pe el:
colaborarea şi încuscrirea cu Ahab, regele lui Israel. Dumnezeu şi
Biblia prezintă adevărul despre fiecare, arătând vinovăţia părinţilor
şi a copiilor, după caz, fiecare suportând consecinţele propriilor
fapte, dar afectând şi generaţiile următoare.
3. Ioram, pedeapsa lui - „I-a venit o scrisoare de la
prorocul Ilie, care zicea: «Aşa vorbeşte Domnul:...«Pentru că n-ai
umblat în căile tatălui tău Iosafat...pe tine te va lovi cu o boală
grea, cu o boală de măruntaie, care se va îngreuia din zi în zi până
când îţi vor ieşi măruntaiele din pricina tăriei bolii»...A murit în
dureri grele...” (2 Cronici 21:12-19) Conform atributelor Sale de
dragoste şi dreptate, Dumnezeu nu poate fi indiferent faţă de păcat,
dar încercând să-l salveze pe păcătos, l-a avertizat şi l-a ameninţat şi
pe Ioram pentru toate păcatele în care trăia împreună cu cei din
jurul lui, la Ierusalim şi în Iuda. Au urmat o serie de pedepse ce
creşteau în intensitate şi pedeapsa a culminat cu o boală nemiloasă,
sfârşindu-şi zilele în chin şi dispreţ.
Cazul lui este un exemplu înfiorător pentru cei care
abandonează treptat, dar fără revenire prin pocăinţă, învăţăturile şi
practicile sfinte. Atenţie cu cine te împrieteneşti şi cu cine visezi să
te căsătoreşti! Numai dacă prietenul şi apoi partenerul de viaţă va fi
un adevărat copil al lui Dumnezeu, vei moşteni toate promisiunile
binecuvântărilor părinţilor şi Domnului. Câţi ani a durat puterea şi
fericirea pentru Ioram? În fond care a fost câştigul lui? Pentru viaţa
de aici s-a ales cu scurtarea zilelor, pentru că a fost prea rău
(Eclesiastul 7:17), iar pentru eternitate cu o durere mai rea decât
cancerul lui.

26. Fiii prorocilor

 Context: Înainte ca Domnul să ridice pe Ilie la cer, Elisei
s-a ţinut de el, l-a însoţit din Ghilgal până la Betel, apoi până la
Ierihon şi chiar dincolo, spre răsărit, peste Iordanul care s-a
despărţit în faţa lor. Acolo Elisei a primit puterea şi mantaua lui Ilie,
cu care a făcut o primă minune, identică cu ultima a lui Ilie, și
anume despărţirea apelor Iordanului. Apoi Elisei s-a oprit la
Ierihon, unde erau mai mulţi fii ai proorocilor, ca şi la Betel. Să
observăm împreună evenimentele care au urmat.
1. Fiii prorocilor – o credinţă nerespectată în practică -
„Fiii prorocilor, care erau la Betel, au ieşit la Elisei şi i-au zis:
«Ştii că Domnul răpeşte astăzi pe stăpânul tău deasupra capului
tău?» Şi el a răspuns: «Ştiu şi eu, dar tăceţi.» Fiii prorocilor, care
erau la Ierihon, s-au apropiat de Elisei şi i-au zis: «Ştii că Domnul
răpeşte azi pe stăpânul tău deasupra capului tău?» Şi el a răspuns:
„Ştiu şi eu, dar tăceţi.” Fiii prorocilor care erau în faţa
Ierihonului, când l-au văzut, au zis: «Duhul lui Ilie a venit peste
Elisei.» Şi i-au ieşit înainte şi s-au închinat până la pământ
înaintea lui. Ei i-au zis: «Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de
oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău? Poate că
Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte său în vreo
vale.» El a răspuns: «Nu-i trimiteţi.» (2 Regi 2:3, 5, 15-16) Fiii
prorocilor ştiau cu toţii, prin Duhul, că Ilie va fi răpit la cer, ştiau
chiar şi ziua. Cunoaşterea lor comună funcţiona ca şi computerele
din aceeaşi reţea. Ştiau de asemenea că „Duhul lui Ilie a venit peste
Elisei.” (2 Regi 2:15) Dar ciudat este că i-au cerut lui Elisei să-i
lase să-l caute pe Ilie, poate că l-a „abandonat” Domnul pe vreun
munte sau în vreo vale şi nu l-a suit la cer. Elisei însă nu a
încuviinţat propunerea lor.
Aşa sunt şi cei ce ştiu exact ce scrie în Biblie şi fac
afirmaţii teologice corecte, dar a două zi, pe teren, vin cu alte
propuneri. De ce nu rămân statornici în crezul lor? Copiii ştiu care
dintre plăcerile colegilor lor nu sunt plăcute Domnului, dar totuşi
cer să vadă dacă nu cumva o să găsească un colţ de rai şi pe un
munte sau într-o vale, până la mare. Nu, cu siguranţă raiul a fost
ridicat la cer, ca şi Ilie!
2. Fiii prorocilor – insistenţa ispititoare - „Dar ei au
stăruit multă vreme de el. Şi el a zis: „Trimiteţi-i.” Au trimis pe cei
cincizeci de oameni, care au căutat pe Ilie trei zile şi nu l-au
găsit.” (2 Regi 2:17) Deşi Elisei i-a oprit iniţial să plece să-l caute
pe Ilie, fiindcă ei au insistat, el i-a lăsat. Astfel au plecat 50 de
oameni, care au umblat degeaba trei zile, după care s-au întors
obosiţi şi poate flămânzi. La fel şi copiii insistă adesea ca părinţii
să-i lase să facă unele lucruri despre care ştiu că nu sunt
recomandate de Biblie. Mulţi caută prin lume ce ei înşişi ştiu că nu
se găseşte. Pasiunea aceasta îşi are originea în acel „poate”, adică
lipsă încredinţării depline, a credinţei, a hotărârii ferme. Nu ştiu cât
de bine a fost că Elisei i-a lăsat să meargă, dar şi Dumnezeu l-a
lăsat pe Balaam şi de altfel pe toţi care vor neapărat să meargă –
datorită insistenţei lor. (vezi Numeri 22:20; Romani 1:24, 26, 28)
3. Fiii prorocilor – reproşuri întemeiate - „Când s-au
întors la Elisei, care era la Ierihon, el le-a zis: „Nu v-am spus să
nu vă duceţi?” (2 Regi 2:18) Adică, aşa v-am spus de la început şi
voi aveaţi aceeaşi înţelegere ca mine, dar voi ştiţi ce v-a apucat,
numai şi numai să mergeţi şi în final v-am lăsat să vă convingeţi
singuri.
O, câţi nu ascultă sfaturile părinţilor, care le spun să nu se
ducă pe căi ce nu trebuie umblate! Unii se întorc după o vreme,
obosiţi, poate răniţi de schijele păcatului, cu anii pierduţi şi cazierul
pătat. Apoi vor auzi iar vocea părinţilor sau a predicatorului: „Nu v-
am spus să nu vă duceţi?” Vor tăcea ca fiii proorocilor, gândindu-
se ce cuminţi, odihniţi şi fericiţi aţi fi fost dacă ar fi ascultat măcar
de ceea ce şi ei înşişi ştiau.
Bagă de seamă, căci tu ştii ce-i bine şi ce-i rău! Nu te
încadrezi în aceeaşi categorie cu cei din Atena, care aveau scuză că
au trăit în vremuri de neştiinţă. Lor nimeni nu le va putea spune „V-
am spus!”, dar ţie ţi se va putea spune nu numai „Ţi-am spus!”, ci
chiar „Şi tu ai spus!”

27. Doi copii orfani

 Context: În Regatul de Nord al lui Israel, într-un timp de
criză spirituală şi economică, într-o familie credinciosă, dar săracă,
s-au întâmplat mai multe necazuri, dar Dumnezeu a intervenit prin
profetul Elisei şi soarele a răsărit peste casa unei femei văduve cu
doi copii.
1. Doi copii dintr-o familie cu sărăcie şi alte necazuri -
„O femeie dintre nevestele fiilor proorocilor a strigat lui Elisei:
«Robul tău, bărbatul meu, a murit şi ştii că robul tău se temea de
Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei
şi să-i facă robi...Roaba ta n-are acasă decât un vas cu
untdelemn.»” (2 Regi 4:1-2) Reconstituind cronologic
evenimentele, ne dăm seama că familia celor doi copii era săracă şi
tatăl, probabil în timp ce muncea mult pentru a plăti datoria şi
pentru a întreţine familia, a murit, lăsând în urmă multe lacrimi şi o
sărăcie și mai mare. Dar parcă nu ar fi fost destul, a urmat o durere
mai mare: creditorul a reclamat, pentru imposibilitatea de plată a
datoriei, luarea ca sclavi a celor doi copii, ceea ce îndurera puternic
pe cei trei membri ai familiei. De aici se poate observa că un necaz
sau o durere poate să ia amploare, iar întristările dintr-un moment
dat sunt mici - deşi erau mari - în raport cu ceea ce se poate
întâmpla în continuare.nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.”
(Eclesiastul 7:14)
2. Doi copii dintr-o familie în care Domnul a făcut o
mare minune - „Şi el (Elisei) a zis: «Du-te de cere vase de afară
de la toţi vecinii tăi, vase goale şi nu cere puţine. Când te vei
întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din
untdelemn în toate aceste vase şi pune deoparte pe cele pline».
Atunci ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei;
ei îi apropiau vasele şi ea turna din untdelemn în ele. Când s-au
umplut vasele, ea a zis fiului său: «Mai dă-mi un vas». Dar el i-a
răspuns: «Nu mai este nici un vas». Şi n-a mai curs untdelemn.” (2
Regi 4:3-6) Cei doi copii au fost martorii minunii, care nu doar că
le-a salvat viaţa, ci le-a întărit încrederea în Dumnezeul lui Israel.
Ei puteau vorbi cu lux de amănunte despre fiecare fază a minunii,
pe parcursul căreia poate au strigat de mirare sau au plâns de
bucurie; oricum a fost ceva senzaţional! Îţi aminteşti de vreo
minune la care ai fost martor sau beneficiar? Ai slăvit pe Dumnezeu
pentru favoarea de care ai avut parte? Dar ştii că faptul vizibil al
posibilităţii părinţilor de a-ţi asigura cele necesare vieţii este
minunea naturală şi supranaturală a lui Dumnezeu? Si tu ai putea
rămâne orfan sau muritor de foame şi în alte condiţii grele, dar
bunul Dumnezeu S-a îngrijit şi eşti în libertate. De aceea, nu uita
sfatul psalmistului: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita
nici una din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2)
3. Oare ce au ajuns cei doi copii în viaţă? - „Ea s-a
dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: «Du-
te de vinde untdelemnul şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămâne,
vei trăi tu şi fiii tăi.»” (2 Regi 4:7) În continuare, ne putem doar
imagina cursul evenimentelor. Evident că rostirea profetică
presupune continuarea vieţii. De aici se naşte întrebarea: „Ce au
ajuns în viaţă cei doi copii?” Au urmat la şcoala prorocilor ca tatăl
lor? Au păstrat legătura cu Elisei, omul lui Dumnezeu, cerându-i
sfat şi ascultând de voia Domnului în bogăţie sau sărăcie? Oricum,
realitatea dovedeşte că toată viaţa avem nevoie de ajutorul lui
Dumnezeu. Dacă cei doi copii au ajuns oameni credincioşi lui
Dumnezeu şi cu familii, la rândul lor, au putut povesti mai bine ca
mine, care nu ştiu ce s-a mai întâmplat, minunea şi ajutorul
Domnului din vremea copilăriei lor. Dacă vreunul dintre ei n-a
rămas ascultător de omul lui Dumnezeu şi de spiritul profetic,
minunea salvării de la robie nu i-a folosit când a ajuns rob al
păcatului. Oare au ajutat-o şi ei pe mama lor când a ajuns slabă şi
bătrână? Ea a dorit mult salvarea copiilor ei şi Dumnezeu, în cazul
ei, n-a mai îngăduit durere peste durere, când copiii erau mici. Dar
când au ajuns mari, oare au mai ascultat-o, ca în vremea când îi
apropiau vasele şi munceau împreună cu îngerii, care produceau în
mod miraculos şi invizibil untdelemnul? Eu nu ştiu aceasta, dar ştiu
ce este scris în porunca a cincea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama
ta, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău...” (Deuteronom
5:16)

28. Iona
 Context: Iona este cunoscut mai mult prin experienţa trimiterii
lui la Ninive, evenimente descrise în cartea ce-i poartă numele. El
nu a dorit să transmită mesajul ce anunţa judecata divină, a fugit la
Tars şi de abia după ce a fost aruncat în mare în urma furtunii, s-a
„pocăit” şi a fost gata să-şi îndeplinească misiunea, dar nu fără alte
mofturi.
1. Iona, indiferenţa şi fuga de responsabilitate - „Dar
Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o
mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme. Corăbierii s-au
temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat în mare
uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a coborât în
fundul corabiei, s-a culcat şi a adormit dus.” (Iona 1:4-5)
În situaţii grele, când e „furtună”, oamenii apelează la
Dumnezeu mai mult ca în oricare alte condiţii. Dar tot atât de
adevărat este că unii copii se duc în camera lor şi, ca Iona care
„dormea dus”, sunt indiferenţi şi sunt „duşi” în afara problemei a
cărei cauză, în mod total sau parţial, îi priveşte. Toţi cei mari se
roagă şi plâng, iar ei, dacă nu dorm, stau cu ochii deschişi la
rugăciune. Nu vreau să fiu nedrept, pentru că nu-i corect ca cei mici
să se frământe cu problemele vieţii la fel de mult ca adulții, dar
totuşi este evident chiar şi la unii tineri cât de nepăsători sunt faţă
de realităţile din jur. De data aceasta eu sunt cârmaciul care mă
apropii de fiecare care citeşte şi strig: „Ce dormi? Scoală-te şi
cheamă pe Dumnezeul tău!” (Iona 1:6) Sau cel puţin pe Dumnezeul
tatălui tău, ca lacov. (Genesa 32:9)
2. Iona, de la declaraţii la fapte - „«Care îţi este ţara şi din
ce popor eşti?» El le-a răspuns: «Sunt evreu şi mă tem de Domnul,
Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!»” (Iona 1:8-9)
Ce ipocrizie! A declarat că se subordonează Unuia care e Stăpân
peste mare şi pământ, dar care îl trimisese pe uscat, aproximativ
spre est, iar el o luase pe apă spre vest.
Câtă asemănare între răspunsul lui Iona şi unii copii! Dacă-i
întrebi: Al cui eşti? Eşti copil bun? De regulă vei fi uimit de
autocaracterizarea lor. Pentru unii, declaraţiile nu corespund cu
realitatea, „căci nu toţi cei ce coboară din Israel, sunt Israel.”
(Romani 9:5)
 3. Iona, pocăinţă în strâmtorare - „Iona s-a rugat Domnului,
Dumnezeului său, din pântecele peştelui şi a zis: «în strâmtorarea
mea, am chemat pe Domnul şi m-a ascultat; din mijlocul locuinţei
morţilor am strigat şi mi-ai auzit glasul.” (Iona 2:1-2) Ce
schimbare radicală! Dacă nu s-a rugat în corabie, acum se ruga din
pântecele peştelui. Adineauri a cerut să fie aruncat în mare, acum
este gata să aducă jertfele restanță când avea să fie readus pe
pământ. (Iona 2:9-10)
Toţi cei care astăzi sunteţi indiferenţi şi ipocriţi (evrei
neascultători) veți întâmpina mai devreme sau mai târziu necazuri şi
strâmtorări pe care acum nici nu le bănuiți, afară numai dacă sunteți
lăsaţi în voia voastră şi fără mântuire. Nimeni nu se pricepe ca
Dumnezeu când vrea să te judece pe mare, dacă pe mare (prin
lume) ai pornit. Ce asemănare între lona şi fiul risipitor! Cu ce
mândrie o fi plecat şi fiul cel tânăr, totul fiind în regulă, până la
foamete şi la porci. Dar ce să faci dacă unii nu gândesc bine decât la
diferenţa de nivel sau de stare? Să nu facem ca Petru: când Domnul
Se ruga şi plângea, el dormea, dar apoi a plâns şi s-a rugat singur, și
nu trei ore, ci poate trei zile, ca Iona. Iar dacă cineva se răzvrăteşte,
nu face decât să-şi strângă cătuşele.
Ceva asemănător ca lui Iona li s-a întâmplat şi altora. Vezi să
nu fii următorul! Ceea ce ştiu şi este valabil, ca şi în cazul lui Iona,
este că fără pocăinţă nu scapi din prinsoare. Un profet este unul care
trebuie să meargă unde este trimis şi să transmită ce i s-a spus.
Adică este unul care trebuie să asculte - aceeaşi „grea” treabă ce le
revine şi copiilor.
În concluzie, dacă vei scrie în cartea vieţii Iona 1 (fuga şi
somnul) atunci să ştii că urmează Iona 2 (necazul şi pocăinţa). Dar
ar fi mult mai uşor şi mai plăcut să fie doar Iona 3 (ascultare şi
slujire). Nici de Iona 4 (retractări şi reciclări) nu ar fi nevoie în
întregime.

29. Iosia
 Context: După lunga domnie în păcat a bunicului Manase,
care s-a întors la Domnul abia la bătrâneţe şi scurta, dar vinovata
conducere a tatălui Amon, a ajuns pe tronul davidic copilul Iosia.
Căutările sale sfinte şi reforma ce a urmat, conform celor profeţite
în 1 Regi 13:2, sunt un model binecuvântat pentru orice copil,
adolescent sau tânăr ce vrea că-L cunoască pe Dumnezeu cu
adevărat.
1. Iosia, un copil bun - „Iosia avea opt ani când a ajuns
împărat şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. El a făcut ce
este bine înaintea Domnului şi a umblat în căile tatălui său David:
nu s-a abătut de la ele nici la dreapta nici la stânga.” (2 Cronici
34:1-2) Din primele două serii a câte opt ani, înainte de-a fi rege şi
până la şaisprezece ani nu ştim prea multe din viaţa lui Iosia. De
altfel nici despre copii nu se ştiu prea multe în societate până la
vârsta aceea. Totuşi, se poate vedea orientarea lui religioasă, aşa
cum scrie şi în Proverbe 20:11 „Copilul lasă să se vadă încă din
faptele lui dacă purtarea lui vă fi curată şi fără prihană.” Ce
dorinţe ai la vârsta ta? Ce se poate spune despre tine?
2. Iosia, un adolescent care L-a căutat pe Dumnezeu -
„În al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început
să caute pe Dumnezeul tatălui său David...” (2 Cronici 34:3a) Deci
la aproximativ 15-16 ani, Iosia a început să se gândească în modul
cel mai profund la Dumnezeu şi să cerceteze domeniul spiritual
pentru a afla adevărurile sacre. Frumoasă dedicare! Deşi era împărat
şi preocupările puteau să-l reţină, deşi era un adolescent în care
pulsau toate funcţiile firii pământeşti, a găsit resursele şi voinţa
necesară să-L caute pe Dumnezeu. Iar cele spuse de David lui
Solomon s-au adeverit şi de această dată şi vor fi valabile pentru
oricine vrea să-L cunoască în mod personal şi îndeaproape pe
Dumnezeu. „Şi tu, fiule...cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi
slujeşte-I cu toată inimă şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul
cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate
gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L
vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.” (1 Cronici 28:9) Aşadar, să
nu rămâi la ce ţi-au spus părinţii sau învăţătorii, ci cercetează
personal adevărul. Tatăl ceresc va ieşi în întâmpinarea oricui
doreşte să-L întâlnească. Ferice de tine dacă vei face aşa!
3. Iosia, un tânăr care a condus un proces de reformă
religiioasă - „În al doisprezecelea an, a început să curăţească Iuda
şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astarteei, de chipuri cioplite şi
de chipuri turnate. Au dărâmat înaintea lui altarele baalilor...În
cetăţile lui Manase, lui Efraim, lui Simeon şi chiar lui Neftali,
pretutindeni...Apoi s-a întors la Ierusalim.” (2 Cronici 34:3b-7) Iată
că după patru ani de cercetări s-a lămurit, iar la douăzeci de ani a
trecut la efectuarea celei mai puternice reforme din istoria
Israelului. Eliminarea tuturor formelor idolatre şi a păcatului ce-l
generează a fost şi este întotdeauna dovada întâlnirii şi cunoaşterii
lui Dumnezeu. Căci El îţi va spune mai întâi de toate, ca pe Sinai:
„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău...Să nu ai alţi dumnezei afară de
Mine.” (Exodul 20:2-3) Nimeni să nu spună că-L cunoaşte pe
Dumnezeu şi că a ajuns la maturitate câtă vreme nu a renunţat la
filme, sport, imoralitate, vorbe şi discuţii lumeşti. Eventual a auzit
de Dumnezeu, dar încă nu L-a întâlnit şi nu-L cunoaşte. Exact
această rezultă din scrierile unora care L-au cunoscut personal pe
Domnul Hristos: „V-am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe
Tatăl...Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în
El.” (1 Ioan 2:13-15) Mai departe, căutările şi aplicaţiile practice îţi
aparţin. Dumnezeu este tot acolo; dar este Acelaşi!
 30. Ioiachin

Context: După moartea prematură a regelui evlavios Iosia,

au urmat la tronul davidic Ioahaz, care a domnit 3 luni, Ioiachim -
11 ani, fiul său Ioiachin - 100 de zile şi Zedechia - 11ani. Toţi au
fost răi înaintea Domnului şi sfârşitul lor a fost potrivit cu faptele
lor. În timpul lor, poporul evreu a fost dus în trei etape în robia
babiloniană, în anii 605, 597 şi 586 î.Hr. (când a fost distrus
Ierusalimul şi Templul).
1. Ioiachin, ocazii timpurii de a sluji Domnului -
„Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat.” (2 Regi
24:8 ); „Ioiachin avea opt ani când a ajuns împărat.” (2 Cronici
36:9) Beneficiind de greşeala copiştilor sau a modului de socotire a
cronicarului, pot folosi vârsta la care a ajuns Ioiachin împărat, atât
pentru copiii de opt ani cât şi pentru adolescenţi. El a ajuns în zorii
vieţii în slujba Domnului. Este un har să poţi activa în lucrarea
sfântă „de dimineaţă” pentru că poţi acumula mai multe ore de
muncă. Unii au pierdut ani preţioşi, cu ale căror rezultate favorabile
nu se vor mai întâlni niciodată.
Copiii pot sluji Domnului la adunare în diferite moduri:
cântând, recitând poezii, iar acasă „domnind” peste fraţii şi surorile
lor sau peste copiii de pe stradă, poruncindu-le să fie ascultători, să
facă ce este bine şi plăcut Domnului şi oamenilor.
2. Ioiachin, ocazii scurte de a face bine sau rău - „A
domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim. El a făcut ce este rău
înaintea Domnului.” (2 Cronici 36:9) În condiţia celor din primele
generaţii, un împărat putea domni şapte sau opt sute de ani, dar
Ioiachin a domnit numai 100 de zile. Iată că ceea ce facem în
perioade scurte de timp are uneori aceeaşi valoare ca lucrurile
făcute în perioade foarte lungi de timp. Unii oameni se comportă
rău o viaţă întreagă, dar poţi fi rău şi numai într-o vacanţă de trei
luni. E rău dacă eşti rău şi numai o oră şi o învăţătoare sau un
profesor să spună despre tine: „Ce copil rău!” De ce să nu spună?:
„Ce elev cuminte!” Nimeni, fie el copil, tânăr său bătrân, nu are
contract pe termen cu viaţa. Viitorul nu este al nostru, nu accepta
ideea că te vei face mai bun în perioada următoare. Dumnezeu îţi
poate întrerupe în orice moment viaţa sau „domnia” şi vei vedea ce
fericire este dacă a fost bună şi ce tragedie - dacă a fost rea, aşa ca
în cazul lui Ioiachin.
3. Ioiachin, o pedeapsă lungă - Nebucadneţar „a
strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la
Babilon pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe
dregătorii lui şi pe mai mării ţării.” (2 Regi 24:15) „În al treizeci
şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a
douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac,
împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălţat
capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă, i-a
vorbit cu bunătate şi a pus scaunul lui de domnie mai presus de
scaunul de domnie al regilor care erau cu el la Babilon. I-a
schimbat hainele de temniţă şi Ioiachin a mâncat totdeauna la
masa lui, în tot timpul vieţii lui. Împăratul i-a îngrijit necurmat de
hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui.” (2 Regi 25:27-30)
După scurta domnie a lui Ioiachin, au urmat treizeci şi
şapte de ani de închisoare pentru el şi familia lui. Poate că unii
dintre ei au murit în închisoare. Abia spre bătrâneţe a avut parte de
o îngrijire binevoitoare. A avut vreme suficientă să se gândească la
faptele lui rele din anii când era împărat şi făcea ce voia. Oare s-a
pocăit ca străbunicul său Manase, căruia detenţia din Babilon i-a
prins bine? Nu ştim ce atitudine finală a avut el faţă de Dumnezeu,
dar profeţiile lui Ieremia nu-i erau favorabile. (Ieremia 22:24-30)
Dacă nu s-a pocăit cu adevărat, la înviere se va îndrepta spre o altă
închisoare, de data aceasta veşnică, fără a mai fi eliberat şi aşezat la
masă cu cei ce vor împărăţi în vecii vecilor.
Alegi binele sau răul, iar urmările te aşteaptă! Dumnezeu a
spus tuturor: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi
răul. ..Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am
pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege
viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul,
Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de
aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei
putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi,
lui Avraam, Isaac şi Iacov.” (Deuteronom 30:15-20)
 31. Ebed-Melec, etiopianul

Context: În perioada ultimilor ani ai existenţei statului

iudeu, înaintea distrugerii Ierusalimului şi a Templului lui Solomon,
Dumnezeu l-a folosit pe profetul Ieremia pentru a îndemna poporul
la pocăinţă, dar ei s-au răzbunat pe el, aruncându-l într-o groapă.
Atunci a intervenit etiopianul Ebed-Melec în favoarea lui Ieremia,
fapt care a dovedit credinţa lui în Dumnezeul evreilor şi i-a atras
ocrotirea divină, într-o perioadă extrem de critică.
1. Eben-Melec, un om bun şi milos - „Ebed-Melec,
etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că
Ieremia fusese aruncat în groapă...Ebed-Melec...a vorbit
împăratului astfel: «Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au
făcut rău de s-au purtat aşa cu proorocul Ieremia, aruncându-l în
groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu
este pâine!»” (Ieremia 38:7-9) Dintre mulţii angajaţi ai casei regale,
doar el, un străin, s-a găsit să vorbească pentru binele lui Ieremia şi
să condamne atitudinea răuvoitoare a iudeilor! El a intervenit în
favoarea unui om fără ajutor, la cel care avea puterea să facă ceva
pentru uşurarea stării oricum critice a profetului, datorată asediului
în care era Ierusalimul.
Aplicaţia este simplu de formulat: „Intervenim pentru cei
care sunt în nevoi?” Când un copil este lovit de alţii, batjocorit sau
bolnav, facem tot ce putem pentru el, intervenind la învăţători,
profesori, poliţie, medici sau părinţi? Să ne fie milă de cei din jurul
nostru şi să le dorim binele, luând modelul suprem al Domnului
Isus, care mijloceşte la Tatăl pentru toţi cei credincioşi şi are milă
de toţi oamenii! Mai întâi de toate, este necesară o atitudine
binevoitoare.
2. Ebed -Melec, un om care i-a îndemnat şi pe alţii la
bine - „Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec,
etiopianul: «Ia de aici treizeci de oameni cu tine şi scoate din
groapă pe prorocul Ieremia, până nu moare!»... .Au tras astfel pe
Ieremia cu funiile şi l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas în
curtea temniţei.” (Ieremia 38:10-13) Acest om a fost gata să se
implice total pentru salvarea lui Ieremia. Împreună cu alţi oameni,
ce l-au ajutat la scoaterea lui din groapă sau pentru paza
intervenţiei, au pus pe Ieremia la adăpost.
Aşa trebuie să procedăm fiecare dintre noi, fiind gata să
ne dăruim cu tot ce avem, asemeni samariteanului milostiv, care a
folosit untdelemnul, vinul, asinul, banii, energia şi timpul pentru a-l
salva pe cel căzut între tâlhari. În ambele cazuri a fost nevoie de
intervenţia mai multor oameni, de aceea nu uita să-ţi îndemni
colegii să facă bine celor necăjiţi. Organizează activităţi de
ajutorare a celor săraci sau bătrâni şi slabi şi vei face mare bucurie
fiecăruia dintre ei. Ajută la săpatul unei grădini, la transportul unor
materiale (băieţii), la prepararea mâncării sau la curăţenie într-o
familie cu bolnavi (fetele), dar nu uita nici de îndatoririle din
familia ta. Foloseşte timpul liber şi pentru activităţi de binefacere,
nu numai pentru joacă!
3. Ebed-Melec, un om care a fost ocrotit de Domnul
drept răsplată pentru binele făcut altora - „Du-te de vorbeşte lui
Ebed-Melec, etiopianul şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul oştirilor,
Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste cetatea aceasta
lucrurile pe care le-am vestit în rău şi nu în bine; în ziua aceea ele
se vor întâmpla înaintea ochilor tăi. Dar pe tine te voi izbăvi în
ziua aceea, zice Domnul şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de
care te temi. Te voi scăpa şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi
prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice
Domnul.»” (Ieremia 39:16-18) A urmat distrugerea fără milă a
Ierusalimului şi cei mai mulţi dintre locuitori au fost ucişi sau duşi
în robie. Ebed-Melec era printre cei destinaţi pierzării şi, ca orice
om, era întristat şi aştepta cu teamă desfăşurarea evenimentelor.
Atunci Domnul i-a vorbit şi l-a liniştit, asigurându-l că va fi ocrotit
de Cel Atotputernic, în care el se încredea. Cu siguranţă teama lui
de Dumnezeu şi respectul pentru oamenii sfinţi şi lucrurile sfinte l-
au făcut să intervină în favoarea lui Ieremia.
Să ştii că toţi cei credincioşi lui Dumnezeu şi care au
făcut ce au putut pentru copiii lui Dumnezeu beneficiază de
făgăduinţele şi protecţia Lui în vremuri de strâmtorare. Poate vei
avea parte de vremuri critice, de aceea fă bine tuturor şi Dumnezeu
îţi va face bine când vei avea cea mai mare nevoie!
 32. Daniel

Context: Daniel a fost numit omul „preaiubit şi scump”.

(Daniel 10:11), pentru că încă din copilărie şi adolescenţă a fost
credincios adevărurilor sfinte, deşi a trăit fără părinţi pe un pământ
străin.
1. Daniel, adolescentul / tânărul prieten cu cei
credincioşi - „Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel,
Hanania, Mişael şi Azaria.” (Daniel 1:6); „Daniel s-a dus în casa
lui şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi Hanania, Mişael şi
Azaria.” (Daniel 2:17); „Daniel a rugat pe împărat să dea grija
treburilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-
Nego.” (Daniel 2:49) Cele trei referinţe: prima, de la sosirea lor în
Babilon şi admiterea în şcoală, a doua, după terminarea şcolii şi a
treia din timpul vieţii lor profesionale, arată clar o prietenie de
durată. Daniel s-a bucurat de compania prietenilor săi în cele mai
grele, dar şi în cele mai favorabile situaţii, căci „prietenul adevărat
iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbe
17:17) Poate că prietenia lor s-a cristalizat în şcoală, în perioada
când apare dorinţa de prieteni, care la ei era cu mult mai mare,
pentru că nu erau împreună cu părinţii, erau singurii „pocăiţi” într-o
ţară străină. Dar momentele cele mai înălţătoare în prietenia lor au
fost în părtăşiile sfinte, ca atunci când Daniel a venit la cei trei,
„rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru
această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu
ceilalţi înţelepţi ai Babilonului.” (Daniel 2:18)
Care sunt primii trei prieteni ai tăi? Sunt credincioşi ca şi
cei trei evrei sau nici măcar nu fac parte dintre cei din poporul
Domnului? Niciodată nu vei dobândi „prietenia Domnului (care)
este pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 25:14) dacă eşti prieten cu
lumea. Atenţie, aşadar, la prietenii!
2. Daniel, omul care a ştiut cum să-şi întreţină
sănătatea fizică, psihică şi spirituală - „Daniel s-a hotărât să nu
se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea
împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l
silească să se spurce...Daniel a zis: «Încearcă pe robii tăi zece zile
şi să ni se dea de mâncat zarzavaturi şi apă de băut; să te uiţi apoi
la faţa noastră şi la a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele
împăratului şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea!»...După
cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii
care mâncau din bucatele împăratului.” (Daniel 1:8-15) Care este
meniul tău preferat? Îţi doreşti ce serveau bucătarii împăratului sau
ce mânca Daniel şi prietenii săi? Dar sănătatea şi trupul tău cum
vrei să arate? Cine şi-ar dori să fie îmbătrânit prematur sau bolnav?
Nimeni! Dar ceea ce mâncăm şi bem, mai devreme sau mai târziu,
va lăsa urme în trupul nostru. Mai mult, va determina sănătatea
intelectuală şi psihică. Băuturile alcoolice, în special, afectează
negativ mintea.
Pe lângă menţinerea sănătăţii „întregi” - „mens sana in
corpore sano” - Daniel s-a preocupat de păstrarea unei condiţii
spirituale bune. El scria: „Şi mi-am întors faţa spre Domnul
Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi
cenuşă.” (Daniel 9:3) Este dovedit şi se mai poate verifica - de
fiecare în parte - că postul face bine spiritului şi trupului.
Antrenamentul lui de o viaţă l-a ajutat la nevoie să intre „înaintea
Domnului” pentru cauze speciale (Daniel 10:2-3). Încercaţi!
3. Daniel, omul care toată viaţa a avut un orar de
rugăciune - „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în
casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim
şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui,
cum făcea şi mai înainte.” (Daniel 6:10) Viaţa este compusă din
zile, între care sunt pauzele nopţilor, de aceea Biblia recomandă
dimensionarea activităţilor pe fiecare zi. De exemplu, ne rugăm
pentru pâinea de astăzi, dar şi necazul trebuie acceptat tot numai
pentru o zi. (Matei 6:11,34) Astfel, Daniel „de trei ori pe zi” avea
timp pentru suflet, pentru dedicare spirituală sfântă, în compania lui
Dumnezeu. Asta a făcut-o ani în şir, în libertate sau în persecuţie.
Cei din jur ştiau că are un orar sfânt, dar ştiau şi îngerii, care l-au
ocrotit în groapa cu lei, la ordinul lui Dumnezeu.
Dacă ai un orar de rugăciune, să fie asemănător cu al lui
Daniel. Dacă nu ai, începe de astăzi, dar nu-l întrerupe mâine. Toate
cele de mai sus au contribuit din plin la o viaţă de succes spiritual şi
profesional; „Daniel a dus-o bine...” (Daniel 6:28)
 33. Cei trei din Babilon

Context: Istoria vieţii lor în Babilon a înscris pagini de slavă

pentru Dumnezeul pe care au hotărât să-L slujească. În anii de
şcoală, dar şi în funcţiile de demnitari în care au fost numiţi, ei au
dovedit că se poate păstra credinţa sfântă în orice condiţii.
1. Acceptarea condiţiilor de viaţă - „Împăratul a dat
poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă
vreo câţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă
boierească, nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip...
vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba
împăratului. Printre ei erau...Hanania, Mişael şi Azaria.” (Daniel
1:3-6) Dacă iniţial, datorită originii lor nobile, aceşti tineri se puteau
socoti ca având un statut privilegiat, iată că asuprirea babiloniană
le-a ruinat visele adolescenţei. Duşi în robie şi mutilaţi fizic pentru
a sluji ca eunuci la curtea regală, se puteau considera cu destinul
ratat. Totuşi, spre deosebire de alţi evrei ce au luat drumul
surghiunului, ei au avut harul să fie încadraţi în sistemul de
învăţământ haldeian, care le oferea pentru viitor o slujbă
acceptabilă, în raport cu o altă sclavie fizică. Din cazul lor
înţelegem că evoluţia favorabilă sau nefavorabilă a evenimentelor
vieţii trebuie acceptată într-un mod realist.
Dacă eşti într-o condiţie nefavorabilă în raport cu alţii de
vârsta ta, nu te neliniştiţi, nu-ţi blestema soarta şi nu-ţi pierde
nădejdea de reuşită în viaţă!
2. A te pregăti pentru viaţă: spiritual şi profesional -
„Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot
felul de scrieri şi înţelepciune... De aceea ei au fost primiţi în
slujba împăratului.” (Daniel 1:17-19) Consacrarea spirituală şi
profesionaţă a acestor iudei a fost observată fără comentarii de
comisia de examinare condusă chiar de regele haldeu.
După cum te-ai comportat până aici la şcoală, ai avea şanse să
fii promovat cu succes?
3. A fi pregătit pentru evenimentele speciale –
examenele vieţii - „Apoi Daniel s-a dus în casa lui şi a spus despre
lucrul acesta tovarăşilor săi Hanania, Mişael şi Azaria, rugându-i
să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca
să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai
Babilonului.” (Daniel 2:17-18) Aparent încercările prin care trecem
în viaţă sunt regizate de diavolul, dar de fiecare dată observăm că
sunt controlate de Dumnezeu. Doar El a dat regelui visul care l-a
tulburat şi al cărui conţinut şi explicaţii voia să le afle cu orice preţ
şi tot El i l-a şters apoi din minte. Dumnezeu a folosit acel
eveniment pentru a promova pe cei trei evrei, căci în urma
descoperirii primite după ce cei patru s-au rugat, Daniel a fost
răsplătit cu mare cinste, pe care el a împărţit-o cu prietenii lui
(Daniel 2:49).
Mai târziu a urmat un alt eveniment special, care a
dovedit că cei trei sunt pregătiţi pentru luptele spirituale ale vieţii şi
slujirii sfinte: consacrarea unui chip idolatru imens. „Atunci
Nebucadneţar, mâniat şi plin de urgie...le-a zis: «Înadins oare... nu
slujiţi voi dumnezeilor mei şi nu vă închinaţi chipului de aur pe
care l-am înălţat?»... Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns
împăratului Nebucadneţar: «Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi
slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din
mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că
nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de
aur pe care l-ai înălţat!» (Această atitudine l-a înfuriat pe împărat,
care s-a dezlănţuit fără milă, dar furia lui s-a topit ca gheaţa la foc
văzând minunea lui Dumnezeu prin care cei trei au fost cinstiţi de
Cel pe care L-au declarat ca Domn al lor şi a cărui slavă monarhul
orgolios a fost nevoit să o recunoască)... Nebucadneţar a luat
cuvântul şi a zis: «Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac,
Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe
slujitorii Săi care s-au încrezut în El.» După aceea împăratul a
înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul
Babilonului.” (Daniel 3:8-30) Deznodământul acelui eveniment a
fost extraordinar, căci Dumnezeu este expert în minuni, în
schimbări de tronuri şi ridicări în slavă. Dintre toate acestea, cea
mai minunată va fi înălţarea în glorie a sfinţilor ce nu se vor închina
fiarei şi icoanei ei, în ultima generaţie de pământeni, înaintea
instaurării Împărăţiei lui Dumnezeu.
 34. Neemia

Context: După aproximativ 100 de ani de la reîntoarcerea

evreilor din robia babiloniană, Neemia a primit aprobarea de la
împăratul Artaxerxe să rezidească Ierusalimul. În timpul când a fost
dregător, el a colaborat cu preotul şi cărturarul Ezra pentru
refacerea vieţii sociale şi religioase a poporului iudeu.
1. Neemia, omul care avea mai mare plăcere să dăruiască
decât să primească - „Timp de doisprezece ani, nici eu, nici fraţii
mei n-am trăit din veniturile cuvenite dregătorului. Înainte de mine,
cei dintâi dregători împovărau poporul şi luau de la ei pâine şi vin,
afară de cei patruzeci de siclii de argint; chiar şi slujitorii lor
apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa, din frică de Dumnezeu.”
(Neemia 5:14-15) Altruismul dregătorului a fost o permanenţă a
slujirii sale. Dorinţa de a face servicii poporului său l-au făcut să
renunţe la serviciul de la palat şi să fie gata de orice sacrificii pentru
realizarea cu succes a proiectelor pentru Ierusalim şi pentru slujbele
sfinte de la Templu.
Potrivit ultimelor reguli de funcţionare a societăţii, copiii au
devenit „dregători” (şefi), căci astăzi copiii au obţinut drepturi
speciale. Tocmai de aceea ofer drept model un lider care n-a uzat de
drepturi legale, deşi alţii o făceau, pentru că „avea frică de
Dumnezeu”. Pentru cine înţelege, Cel ce dă drepturi şi judecă cu
dreptate în definitiv este Dumnezeu. Astfel, copiii beneficiază de
alocaţie şi timp de 12 ani (cât Neemia), când sunt la şcoală, unii o
pretind în întregime. Unii cer „pâine şi vin”, adică sandviciuri şi
suc în fiecare zi. Dar dacă părinţii sunt mai săraci, ca evreii din
vremea lui Neemia, ar fi recomandat să se renunţe la acei
„patruzeci de siclii de argint” şi la alte venituri extrabugetare -
diverse cadouri sau bani primiţi ocazional.
2. Neemia, omul care a pus mâna la lucru - „Ba mai mult,
am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumpărat niciun ogor
şi toţi slujitorii mei erau la lucru...pentru că lucrările apăsau greu
asupra poporului acestuia.” (Neemia 5:16-18) Neemia, ca dregător,
ar fi putut sta într-un birou (cabinet) sau la un birou (masă), aşa cum
fac mulţi conducători, dar el era la muncă fizică, făcând totul pentru
ca lucrarea să fie realizată la timp.
Cum este corect pentru un copil, să stea în faţa computerului
sau a telefonului în timp ce tata şi mama lucrează sau să participe şi
el la lucrările gospodăreşti? Cine va lua ca model pe Neemia va fi
activ şi va motiva şi pe fraţii şi surorile lui să dea o mână de ajutor
familiei sau oricui are nevoie. Sunt situaţii în care trebuie suspendat
şi timpul de joacă, iar orarul de somn să fie redus, dacă este o
campanie agricolă sau o altă urgenţă.
Este posibil ca cele scrise până aici să nu fie, la prima vedere,
o bucurie pentru tine şi să doreşti ca părinţii să nu citească aceste
rânduri, dar o să-ţi convină ca la vremea socotelilor să ai trecere
înaintea lui Dumnezeu, care-Și va aduce aminte de faptele tale
evlavioase.
3. Neemia, omul care a avut îndrăzneală la Dumnezeu în
rugăciune - „Adu-Ţi aminte de mine, spre bine, Dumnezeule,
pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta!” (Neemia 5:19) Orice
om are nevoie mai devreme sau mai târziu să fie ajutat de
Dumnezeu. În momente grele nu este nimic mai plăcut decât să vii
înaintea Domnului în rugăciune, să fii primit şi să-ţi fie rezolvate
problemele. Neemia avea pe drept îndrăzneala unei astfel de
rugăciuni. De fapt „adu-Ţi aminte...Dumnezeule” este o dorinţă
naturală a celui care face bine. Poate oamenii uită, dar Dumnezeu
are o memorie perfectă, iar principiul retribuirii este operabil atât în
ce priveşte binele cât şi în ce priveşte răul.
Poate acum te compari cu alţi copii, care au mai multe
venituri, mai mari libertăţi şi n-au atâtea obligaţii precum cei săraci
sau cei din familii numeroase. Să ştii că timpul trece şi „imediat”
vei avea nevoie să-Și aducă Dumnezeu aminte de tine şi să te ajute
la examene, la rezolvarea problemelor vieţii acesteia. Dar mai mult,
să ştii că toată veşnicia vei fi premiat şi răsplătit pentru ce ai făcut
aici şi încă n-ai fost recompensat.
Dacă Neemia ar fi uzat de toate drepturile „cuvenite”
dregătorului, ce-ar fi câştigat? Avea mai multi bani (pe moment),
avea mai mult timp liber şi lucra mai puţin, dar toate acestea sunt
efemere. Însă în felul în care a procedat el, a avut realizări măreţe
aici şi cu siguranţă va fi dregător şi în Împărăţia lui Dumnezeu.
 35. Estera

Context: Evenimentele descrise în cartea ce poartă numele

reginei lui Ahaşveroş (Xerxes, fiul lui Darius cel Mare, care a
domnit între anii 486-465 î.Hr.) sunt pline de farmec şi învăţătură.
Între altele, comportamentul acestei eroine evreice, când era o fetiţă
orfană sau când era soţia marelui monarh, este un model de urmat.
1. Estera, o fată ascultătoare de autoritatea tutelară -
Mardoheu „creştea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său;
căci ea n-avea nici tată nici mamă...După moartea tatălui şi a
mamei sale, Mardoheu o luase de suflet.” (Estera 2:7) Pentru că
„fata era frumoasă la statură şi plăcută la vedere” a fost selectată
la concursul pentru ocuparea postului vacant prin repudierea reginei
Vasti, pentru neascultare. În cele douăsprezece luni de pregătire,
Estera a fost „adusă în casa împăratului, sub supravegherea lui
Hegai, păzitorul femeilor”. Acolo a stat cu slujnicele împăratului,
dar în tot acest timp, „Estera nu şi-a făcut cunoscut nici poporul,
nici naşterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste
lucruri.” (Estera 2:10) Să reuşeşti să păstrezi un asemenea secret un
timp îndelungat este o mare realizare. Estera a reuşit datorită
principiului ascultării de părinţi sau orice altă autoritate pusă de
Dumnezeu. Întreg comportamentul ei a calificat-o şi „Împăratul a
iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei şi ea a
căpătat trecere şi iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte
fete. I-a pus cununa împărătească pe cap şi a făcut-o împărăteasă
în locul lui Vasti.” (Estera 2:17) Însă dovada supremă a ascultării ei
de autoritatea părintească şi spirituală s-a arătat în perioada când era
regină: „Şi ea urma acum poruncile lui Mardoheu cu tot atâta
scumpătate ca atunci când o creştea el.” (Estera 2:20)
Toate fetele ce vor să fie regine şi toţi băieţii ce vor să fie
prinţi în poporul lui Dumnezeu, să-şi măsoare ascultarea de părinţi
şi fraţii mai mari cu ascultarea acestei evreice!
2. Estera, o luptătoare spirituală - Când a fost dată legea
pogromului iniţiat de Haman, vrăjmaşul iudeilor, „Estera a trimis
să spună lui Mardoheu: «Du-te, strânge pe toţi iudeii care se află
în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi nici să beţi, trei zile,
nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele;
apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să pier, voi
pieri.»” (Estera 4:15-16) De 2500 de ani încoace, postul ei a rămas
înscris în mintea celor ce sunt în situaţii critice. Postul Esterei a
scăpat pe mulţi oameni de la moarte sau alte rele, atunci şi ori de
câte ori au fost bărbaţi şi femei de diferite vârste gata să moară
pentru o cauză nobilă.
„A treia zi, Estera (s-a dus prin credinţă în sala tronului) ...
Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte,
ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei
toiagul împărătesc, pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat şi
a atins vârful toiagului. Împăratul i-a zis: «Ce ai tu, împărăteasă
Estero şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi
da.»” (Estera 5:1-3) A doua zi „Estera a răspuns: «Dacă am
căpătat trecere înaintea ta, împărate şi dacă găseşte cu cale
împăratul, dă-mi viaţa: iată cererea mea; şi scapă pe poporul meu:
iată dorinţa mea!»” (Estera 7:2-3) În acea zi, balanța destinului s-a
schimbat, căci intervenţiile din lumea spirituală se răsfrâng automat
în lumea fizică.
Nu uita! Când ai probleme în viaţă, apelează la cei
credincioşi şi împreună intraţi înaintea Domnului! După obţinerea
îndurării de la Domnul, intervenţiile la oameni sunt simple
proceduri.
3. Estera, o regină ce a poruncit o sărbătoare a bucuriei
- „Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se
prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare şi să facă din
aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie... Porunca Esterei a
întărit aşezarea acestei sărbători Purim şi lucrul acesta a fost scris
în carte.” (Estera 9:22-32) Până în zilele noastre, porunca Esterei
este respectată de evrei, iar cartea ce-i poartă numele a rămas
cuprinsă în Scripturile sfinte.
Amintirile cu faptele sfinţilor sunt o istorie ce nu s epoate
şterge. Începe să înscrii pagini în memoria altora, mai întâi prin
ascultare, apoi prin a fi alături de cei ce suferă, pentru ca la vremea
răsplătirilor să fii printre cei premiaţi.
 36. Haman

Context: În perioada postexilică, sub domnia regelui

Ahaşveroş, demnitarul Haman a iniţiat un pogrom împotriva
evreilor. Iudeul Mardoheu şi regina Estera au intervenit pentru
neamul lor şi evenimentele s-au derulat total împotriva
răufăcătorilor şi spre binele poporului lui Dumnezeu.
Comportamentul şi destinul lui Haman arată păcatul în desfăşurarea
lui înşelătoare şi distrugătoare, dar şi răsplătirea dreaptă a faptelor
omului.
1. Haman, omul plin de mândrie - „Împăratul Ahaşveroş a
ridicat la putere pe Haman...l-a ridicat în cinste şi a pus scaunul
lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el.
Toţi slujitorii împăratului, care stăteau la poarta împăratului,
plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era
porunca împăratului cu privire la el.” (Estera 3:1-2) Haman se
simţea grozav în poziţia lui și astfel s-a umplut de mândrie. Era ca
un elev care nu mai stă în bancă aşa ca și ceilalţi colegi de clasă, ci
ca unul care are un scaun lângă catedra profesorului. Drept dovadă,
el singur a avut dreptul să stea lângă împărat cu ocazia ospăţului
oferit de Estera. „Haman a ieşit în ziua aceea, vesel şi cu inima
mulţumită... Haman le-a vorbit (familiei şi prietenilor lui) despre
strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce
făcuse împăratul ca să-l ridice... Şi a adăugat: «Eu sunt chiar
singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu
împăratul la ospăţul pe care l-a făcut şi sunt poftit şi pe mâine la ea
cu împăratul. (Apoi a adăugat cu mâhnire că mai era un lucru care
nu-i permitea să se umfle mai tare de mândrie) Dar toate acestea n-
au niciun preţ pentru mine, câtă vreme voi vedea pe Mardoheu,
iudeul acela, şezând la poarta împăratului.»” (Estera 5:9-13) A
doua zi dimineaţa a fost o altă ocazie de a-şi umfla penele mîndriei
lui, numai că au venit ca o ploaie vorbele împăratului, care nu l-a
pus în „şaua” înălţimii dorite de el.
Din povestea vieţii lui Haman învăţăm câteva principii de
viaţă: pentru a nu cădea prea jos, nu te sui niciodată prea sus; când
eşti sus, priveşte cu bunăvoinţă spre cei de jos şi bucură-te de
ridicarea lor. Ce fericit ar fi fost Haman dacă ar fi dorit să-l plimbe
el pe onorat și nu să fie el onoratul!
2. Haman – omul plin de răutate: „Haman a văzut că
Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S-a
umplut de mânie, dar a crezut prea puţin pentru el să pună mâna
numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu
şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi iudeii care
se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş.” (Estera 3:5-6) Haman a
obţinut un decret imperial de distrugere a iudeilor. „Porunca a fost
vestită şi în capitala Susa. Şi pe când împăratul şi Haman stăteau
şi beau, cetatea Susa era îngrozită.” (Estera 3:15) La gândul morţii
multor oameni, el se distra. Mai târziu, a crezut că se va simţi mai
bine la ospăţ dacă mai întâi va fi spânzurat Mardoheu. „Nevastă-sa
Zereş şi toţi prietenii lui i-au zis: «Să se pregătească o
spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi şi mâine dimineaţă cere
împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat. Apoi vei merge vesel la
ospăţ cu împăratul.» Părerea aceasta a plăcut lui Haman şi a pus
să pregătească spânzurătoarea.” (Estera 5:14)
Verifică-te dacă nu ai sămânţa răutăţii în tine, până nu ajungi
aşa de rău ca Haman. Bucură-te întotdeauna de binele celui ce-l
consideri împotriva ta şi chiar tu să-i faci bine atunci când ai ocazia:
„Biruieşte răul prin bine.” (Romani 12:21)
3. Haman – omul răsplătit pentru răutatea lui tocmai când
o ducea cel mai bine: „Împăratul şi Haman s-au dus la ospăţ la
împărăteasa Estera. În această a doua zi, împăratul a zis iarăşi
Esterei, pe când beau vin: «Care este cererea ta, împărăteasă
Estera? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere
jumătate din împărăţie, o vei căpăta.»” După ce Estera a dezvăluit
ambiţiile lui Haman, împăratul, în mânia lui, a zis: „Haman să fie
spânzurat!” Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care
o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.”
(Estera 7:1-10) A urmat şi distrugerea casei lui Haman, toate un
exemplu pentru cei ce împletesc mândria cu răutatea în viaţa lor,
aşa ca Satan, primul personaj din această serie nefericită de eroi ai
păcatului.
 37. Iosif, bărbatul Mariei

Context: Iosif, fiul lui Iacov, bărbatul Mariei, mama

Domnului Isus Hristos este prezentat în Biblie începând cu
evenimentele referitoare la căsătoria lui şi minunea naşterii Fiului
lui Dumnezeu. El a avut un rol de tată pentru „băiatul Isus”, care
„era, cum se credea, fiul lui Iosif.” (Luca 3:23) Iosif a fost şi tatăl
altor ucenici, între care doi - Iacov şi Iuda - au scris epistole
cuprinse în Biblie.
1. Să nu denigrezi - „Iosif, bărbatul ei, era un om
neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-
a pus de gând s-o lase pe ascuns.” (Matei 1:19) Iosif nu putea
accepta să ia în căsătorie o fată imorală, cu atât mai mult cu cât ea
ar fi tăinuit aceasta, dar cu toată indignarea lui naturală într-o
asemenea situaţie, nu a putut, datorită caracterului lui ales, să-i
pricinuiască vreun rău acelei fete.
Tu cum procedezi atunci când o fată sau un băiat poate fi
compromis dacă ai spune ceea ce ştii despre el şi care poate, ca în
cazul Mariei, să nu fie adevărat? Unui om ales nu-i face plăcere să
vorbească rău de alţii, nici dacă este adevărat, după cum este scris:
„să nu vorbească de rău pe nimeni.” (Tit 3:2) Cu siguranţă că
niciunul dintre noi nu şi-ar dori ca alţii să spună ceva ruşinos despre
el, aşa că aplică și tu regula de aur pe care a rostit-o Fiul, a cărui
origine divină Iosif nu o ştia: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi-le şi voi la fel.” (Matei 7:12)
2. Să înveţi o meserie - Domnul Isus era cunoscut de cei
din Nazaret ca „feciorul lui Iosif” (Luca 4:22) sau „fiul
tâmplarului” (Matei 13:55); aceasta era meseria lui Iosif. Învăţătura
biblică este foarte clară în privinţa muncii: „Comoara de preţ a
unui om este munca.” (Proverbe 12:27); „Cine nu vrea să lucreze,
nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10)
Îţi place să munceşti? Să ştii că nimănui nu-i place să facă
orice, fiecare om are o pasiune pentru o profesie sau alta. Ai aflat ce
meserie îţi place mai mult? Oricum nu toţi cărora le place
computerul vor fi informaticieni şi vor lucra având tot timpul un
laptop în faţă. De altfel, este dovedit statistic faptul că
matematicienii vor fi cei mai buni programatori. De asemenea, nu
toţi cărora le place să fie la volanul maşinii vor deveni şoferi, după
cum nici toate fetele cărora le place curăţenia nu vor deveni
menajere. Alege-ţi cu chibzuinţă profesia şi apoi pregăteşte-te
temeinic în domeniul ales. Numai diploma, fără profesionalism, n-
are valoare. „Spor la învăţătură!” şi apoi „Spor la treabă!”, iar la
vremea potrivită „Concediu plăcut!”
3. Harul de a fi călăuzit de Dumnezeu în evenimentele
vieţii este păstrat pentru cei neprihăniţi şi ei ascultă de El -
„Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un
înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei
la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la
Duhul Sfânt.” (Matei 1:20); „După ce au plecat magii, un înger al
Domnului se arată în vis lui Iosif, şi-i zice: «Scoală-te, ia Pruncul
şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune
Eu.»” (Matei 2:13); „După ce a murit Irod, un înger al Domnului
se arată în vis lui Iosif, în Egipt.” (Matei 2:19) În cazul lui Iosif s-a
adeverit din plin cuvântul: „Celui fără prihană îi răsare o lumină
în întuneric.” (Psalmul 112:4) De fiecare dată este scris că Iosif a
ascultat cu promptitudine şi a ştiut ce are de făcut în orice
împrejurare: „Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi
poruncise îngerul Domnului.” (Matei 1:24); „Iosif s-a sculat, a
luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea şi a plecat în Egipt.” (Matei
2:14); „Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în
ţara lui Israel.” (Matei 2:21) Alături de mesajele pentru Iosif, fără
de care el și toată familia lui ar fi fost în mare pericol, Scripturile
prezintă multe alte situaţii în care Tatăl ceresc i-a informat cu
precizie pe copiii Lui.
Ţi-a vorbit Domnul vreodată prin vise sau alte mesaje
profetice? Cel puţin ai auzit cum El a vorbit părinţilor tăi în anumite
situaţii în care nu ştiau ce să facă. Mai întâi, învaţă să asculţi vocea
Domnului prin părinţi şi citind sau auzind cele scrise în Biblie! La
momentul potrivit, când vei ajunge să te căsătoreşti, ca Iosif, sau să
te muţi dintr-o ţară în alta, Domnul va găsi modalitatea să-ţi arate
drumul pe care trebuie să mergi pentru a nu greşi şi a fi ocrotit de
planurile întunericului. Fii neprihănit, şi mai departe totul este
asigurat, inclusiv eternitatea!
 38. Maria, mama Domnului Isus Hristos

Context: Dintre toate fecioarele din Israel care au trăit

acum două mii de ani, Maria a fost aleasă de Dumnezeu pentru a fi
mama Domnului Isus Hristos, tocmai când era logodită cu Iosif, un
„om neprihănit”. Din cele relatate depre ea în Evanghelii,
înţelegem că a avut o viaţă curată, un model pentru adolescentele şi
tinerele care vor să facă și ele parte din Mireasa aleasă de fiul
Mariei, Domnul Isus Hristos.
1. Maria, o fată fecioară - „...îngerul Gavril a fost trimis
de Dumnezeu ... la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif,
din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la
ea şi a zis: «Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul
este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!»...Şi iată că vei
rămânea însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele
Isus” (Luca 1:26-31) Se spune că în familiile religioase din Israel
era cultivată nevoia de sfinţire şi puritate în aşteptarea lui Mesia.
Dar oare acum, fetele se gândesc la revenirea lui Mesia? Mai mult,
atunci doar una putea fi Maria, dar acum toate fetele pot fi
logodnica lui Mesia. Totuşi din ce în ce mai puţine fete îşi păstrează
puritatea - „vasul în sfinţenie şi cinste.” (1 Tesaloniceni 4:4) Ferice
de fetele care înţeleg că trupul lor este Templul Duhului Sfânt!
Aceasta înseamnă nu doar virginitate fizică, ci păstrarea curăţiei
gândurilor şi ferirea de spaţiul virtual unde necurăţia este cultivată
fără restricţii.
2. Maria, o fată smerită - „Maria a zis: «Iată, roaba
Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!»” (Luca 1:38); „Şi
Maria a zis: «Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură
duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea
smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile
îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari
pentru mine. Numele Lui este Sfânt.»” (Luca 1:46-49) O altă ispită
frecventă în lume pentru fete este mândria. Se pierde timp preţios
cu cosmetizări excesive şi bani mulţi pentru haine, la care se adaugă
şi alte ispite ale vremii: tatuaje, remodelări corporale etc. Toate
acestea sub titlul de înfrumuseţare, care la rându-i are ca scop
fericirea, care însă se lasă aşteptată. Maria a acceptat ca o roabă tot
ce i s-a cerut, fiindcă era „smerită” - o calitate pe care orice fată sau
băiat ce o va dobândi va fi fericit. Mândria aduce nefericire.
Amintiţi-vă de Haman, care în orgoliul lui n-a fost fericit cu toată
„strălucirea bogăţiilor lui”, poziţia lui în imperiu şi zilele repetate
de ospăţ (Estera 5). Toată posteritatea şi toată eternitatea urmau să
recunoască faptul că Mariei i „s-a făcut mare har”, dar şi noi ştim
că harul este păstrat pentru cei smeriţi. (1 Petru 5:5)
Bucuria Mariei, exprimată în cuvintele pline de har şi
cântarea ei, pot fi puse şi pe buzele noastre, însă aceasta ţine de
felul în care ştim să ne păstrăm într-o stare smerită.
3. Maria, o fată prietenă cu oameni neprihăniţi -
„Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif ... Iosif, bărbatul ei, era
un om neprihănit.” (Matei 1:18-19); „Maria s-a sculat chiar în
zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi...A intrat în casa lui
Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. Cum a auzit Elisabeta urarea
Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de
Duhul Sfânt.” (Luca 1:39-41); „Maria a rămas împreună cu
Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.” (Luca 1:56) O altă
caracteristică a acestei fete evlavioase este dovedită şi de relaţia ei
cu o femeie mai în vârstă, despre care evanghelistul scrie că era
neprihănită, împreună cu soţul ei. (Luca 1:6) O fată, care în
perioada logodnei poate sta trei luni cu o soră evlavioasă, fără să fie
„moartă” după iubitul ei şi fără să se plictisească de muncă şi de
cele sfinte, este soră cu Maria.
Rămâne valabil proverbul: „Spune-mi cu cine te însoţeşti,
ca să-ţi spun cine eşti.” Cum ar fi putut ea creşte pe Mesia cu un soţ
firesc? Dar cu un băiat cu care nu poţi vorbi lucruri sfinte şi nici nu
te lasă să-ţi păstrezi trupul neatins, cum poţi să crezi că vei fi
fericită şi mântuită? Există câte un Iosif pentru fiecare Maria, dar
până să fii împreună cu el, treci pe la Elisabeta şi rămâi cu ea câteva
zile. Este necesar şi important să fii pregătită ca soţie şi mamă
Tuturor fetelor ce vor citi acest articol şi-l vor accepta, le
doresc împlinirea urării îngerului: „Domnul este cu tine (pentru
feciorie), binecuvântată eşti tu între femei (pentru căsătorie)!” Iar
tuturor băieţilor ce vor astfel, le doresc să aibă parte de o Maria!
 39. Ioan Botezătorul

Context: Dumnezeu a trimis purtătorul Său de cuvânt de

cel mai înalt rang ceresc – arhanghelul Gavril, la un preot
credincios, un om neprihănit – Zaharia, pentru a-l anunţa planul
divin de continuare a operei de mântuire. Astfel se împlinea vestirea
lui Maleahi, referitoare la „împăcarea generaţiilor”, a părinţilor şi
copiilor, cu scopul pregătirii naţiunii pentru primirea lui Mesia.
Omul care a avut cel mai important rol în acest proces a fost Ioan
Botezătorul, fiul lui Zaharia şi al Elisabetei, copilul crescut în
pustie, omul care a chemat toată naţiunea la pocăinţă şi botez.
1. Duhul lui Dumnezeu poate veni şi în viaţa unui
copil, oricât ar fi de mic - Despre Ioan Botezătorul, arhanghelul
Gavril a spus: „Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici
vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din
pântecele maicii sale.” (Luca 1:15) Această lucrare s-a împlinit cu
ocazia vizitei Mariei: „Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a
săltat pruncul în pântece şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.”
(Luca 1:41) Pe parcursul creşterii lui fizice şi intelectuale,
„...pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii
până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.” (Luca 1:80)
Tu ai primit o porţie (măsură) de Duh? Eu cunosc mai
mulţi copii care au primit Duhul Sfânt în jurul vârstei de zece ani şi
unii dintre ei au vedenii şi prorocii. Aceasta se întâmplă numai în
cazul familiilor ce slujesc Domnului în mod evlavios şi al copiilor
care Îl caută pe Domnul cu sinceritate şi ascultare. Cu cât mai
repede un copil îl cunoaşte pe Dumnezeu, cu atât mai bine!
2. Fiecare om are o chemare şi o vreme a lucrării la
care a fost chemat - Mandatul lui Ioan Botezătorul a fost precizat
de solul ceresc, în acord cu profeţia lui Maleahi: „El va întoarce pe
mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge
înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă
inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în
înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod
bine pregătit pentru El.” (Luca 1:16-17) Chemarea lui a fost
pregătită prin comportamentul spiritual şi fizic al părinţilor şi a fost
desăvârşită prin Duhul lui Dumnezeu. Despre el s-a spus, încă de
când era mic: „Oare ce va fi pruncul acesta?” (Luca 1:66a) şi nu
era doar o intuiţie populară, căci „mâna Domnului era într-adevăr
cu el.” (Luca 1:66b) Cu ocazia tăierii lui împrejur, prin Duhul au
fost rostite şi următoarele cuvinte referitoare la chemarea lui: „Şi
tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei
merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui şi să dai
poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor
lui; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia
ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe
cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte
picioarele pe calea păcii!” (Luca 1:67-79) Ani mai târziu, când
noroadele ieşeau la el la râul Iordan, s-au adeverit din plin aceste
mesaje şi lucrarea lui a culminat cu botezarea Domnului Isus
Hristos şi prezentarea Lui înaintea poporului ales. (Ioan 1)
Fii cu luare aminte la descoperirile Duhului referitoare la
chemarea lui Dumnezeu pentru tine! Întreabă-ți părinţii dacă a fost
un cuvânt profetic pentru slujirea la care Domnul te-a rânduit, aşa
cum îi scria Pavel lui Timotei, amintindu-i de: „prorociile făcute
mai înainte” despre el.
3. Mesajul lui Dumnezeu pentru oameni are în vedere
în prim-plan viaţa de familie - „El va întoarce inima părinţilor
spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la
venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4:6) Dacă
aşezăm acest mesaj lângă enunţul poruncii a cincea, referitoare la
cinstirea părinţilor, înţelegem foarte clar că Dumnezeu
binecuvântează cu fericire familiile unde există o înţelegere bună şi
pedepseşte familiile unde părinţii nu-şi învaţă copiii şi nu dau
exemplu de o viaţă sfântă, dar şi copii care nu-şi cinstesc părinţii.
La tine în familie ce atmosferă este? Una bună, care
prevesteşte binecuvântarea sau una rea, aducătoare de blestem? Tu
ce atitudine ai? Respectă-ţi părinţii şi nu uita sfatul pe care l-a dat
Iosif fraţilor lui: „Să nu vă certaţi” (Geneza 45:24), sfat venit din
partea unuia care oriunde mergea era binecuvântat, iar fraţii lui,
pentru că se purtaseră urât cu el, au ajuns în lipsă.
 40. Natanael

Context: Printre primii ucenici chemaţi de marele

Învăţător a fost şi Natanael, evreul care atunci când a fost chemat de
Filip, a fost sceptic referitor la un Mesia din Nazaret, dar care atunci
când i-a fost descoperită taina inimii, l-a recunoscut pe Isus ca Fiul
lui Dumnezeu şi a rămas ucenicul Lui.
1. Natanael, un om interesat de cunoaşterea lucrurilor
sfinte - „Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: «Noi am găsit pe Isus
din Nazaret, fiul lui Iosif». Natanael i-a zis: «Poate ieşi ceva bun
din Nazaret?» «Vino şi vezi!» i-a răspuns Filip.” (Ioan 1:45-46)
Când Filip, recent convertit şi el, a încercat să-l convingă pe
Natanael de solia mântuirii, a făcut o referire profetică: „Acela,
despre care a scris Moise în lege şi proorocii”. Înseamnă că
Natanael era familiarizat cu aceste noţiuni biblice. Dar spre
deosebire de alţi evrei „ce aşteptau mântuirea Ierusalimului” (Luca
2:38) cu pasivitate, Natanael şi-a dovedit interesul acceptând
invitaţia lui Filip de a veni şi a se întâlni cu Domnul. „Vino şi
vezi!” este un mesaj care trebuie să străpungă şi urechile tale şi să te
determine să cauţi adevărul.
Este îngrijorătoare indiferenţa unor copii care nu manifestă
interes pentru Biblie şi lucrările lui Dumnezeu. Cu siguranţă aceşti
dezinteresaţi de Cuvântul lui Dumnezeu sunt pasionaţi de „ideile”
diavolului, ca Adam şi Eva, care, în loc să studieze cu atenţie toate
soiurile de pomi din grădină, s-au „învârtit” în jurul pomului oprit
până au „ameţit” şi mintea s-a deschis spre o cunoaştere rea. Nu
există nicio altă formă de a ajunge să-L cunoşti pe Dumnezeu în
afară de revelaţia Scripturilor, de aceea Pavel îi scria lui Timotei:
„din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea
înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Hristos Isus.”
(2 Timotei 3:15)
2. Natanael, un om cu inimă sinceră - „Isus a văzut pe
Natanael venind la El şi a zis despre el: «Iată cu adevărat un
israelit, în care nu este vicleşug». «De unde mă cunoşti?» I-a zis
Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: «Te-am văzut mai înainte ca
să te cheme Filip, când erai sub smochin.»” (Ioan 1:47-48)
Remarca Fiului lui Dumnezeu: „un israelit, în care nu este
vicleşug”, face din Natanael un exemplu de urmat în ce priveşte
absenţa totală din viaţa lui nu doar a minciunii, ci şi a altor forme de
prefăcătorie. Pentru copii este uşor să fie ca el, pentru că abia
maturitatea clădeşte ipocrizii şi diplomaţii perverse.
Fii sincer şi nu învăţa șmecherii prin care să-ţi ascunzi
faptele; nu folosi măşti, căci întotdeauna adevărul va ieşi la iveală,
mai devreme sau mai târziu şi în loc de laude vei avea ocară, ca
fraţii lui Iosif, când s-au dovedit faptele lor vinovate faţă de fratele
lor. Când spui adevărul nu mai trebuie să ţii minte cum ai spus
ultima dată, nici să te înţelegi cu alţii cum să vorbeşti, eşti liber şi
liniştit.
3. Natanael, un om care L-a văzut pe Fiul lui
Dumnezeu, cerul şi îngerii - „Natanael I-a răspuns: «Rabi, Tu eşti
Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!» Drept răspuns,
Isus i-a zis: «Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin,
crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea». Apoi i-a zis:
«Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veţi vedea cerul
deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste
Fiul omului.»” (Ioan 1:49-51) După ce i s-a descoperit taina,
Natanael a primit încredinţarea că are cu adevărat a face cu Mesia şi
I-a rămas credincios până la sfârşit. Astfel, îl întâlnim după înviere
în postura binecuvântată de ucenic şi apostol: „Simon Petru, Toma
zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi
din ucenicii lui Isus, erau împreună.” (Ioan 21:2) El L-a văzut pe
Fiul lui Dumnezeu şi după glorioasa înviere, având parte de
făgăduinţa de a „vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu
suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului”. Aceste imagini au
fost trecătoare, dar Natanael va avea parte de fericirea eternă în
cortul lui Dumnezeu cu îngerii aleşi şi toţi oamenii mântuiţi.
Vrei să Îl vezi pe Domnul Isus Hristos? Doreşti să fii cu El
şi Dumnezeu Tatăl în fericirea eternă? Ştii că îngerii aşteaptă cu
cerul deschis să te suie şi pe tine în slavă? Dacă da, nu uita că
Natanael a fost interesat de cele sfinte şi caută-L pe Dumnezeu cu
sinceritate.
 41. Toma

Context: Între cei doisprezece ucenici ai Domnului Isus

Hristos, cărora El le-a promis: „veţi şedea pe douăsprezece scaune
de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui
Israel” (Matei 19:28), unul se chema Toma, „zis Geamăn” (Ioan
21:2). Nu ştiu de ce îi spuneau Geamăn, dar scriu ce ne-a lăsat scris
alt ucenic, Ioan, cel care prezintă câteva episoade din viaţa fratelui
şi colegului său de slujbă.
1. Toma, chemat să fie aproape de Domnul - „În zilele
acela, Isus S-a dus în munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea
în rugăciune către Dumnezeu.” (Luca 6:12); „În urmă... a chemat
la El pe cine a vrut şi ei au venit la El. A rânduit dintre ei
doisprezece, ca să-i aibă cu Sine.. Iată cei doisprezece pe care i-a
rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru; Iacov, fiul lui
Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele
Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: «Fiii tunetului»; Andrei;
Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon
Canaanitul şi Iuda iscarioteanul.” (Marcu 3:13-19) Aşadar în urma
călăuzirii primită după o noapte de rugăciune, într-o înţelegere
deplină cu Tatăl, Domnul a decis ca dintre mulţi care Îl urmau, între
cei care voia „ca să-i aibă cu Sine” să fie şi Toma.
Vei fi şi tu ales/ aleasă în numărul celor mântuiţi, întâi
doisprezece, apoi şaptezeci, apoi o mulţime al cărei număr numai
Domnul îl ştie? Cel ce cunoaşte „inimile tuturor oamenilor” (Fapte
1 :24), te poate alege încă din copilărie, ca pe David, dacă vei fi cu
inima curată, numai să nu-ţi vei pierde locul, ca bietul Iuda.
2. Toma, mereu aproape de Domnul - „Atunci Toma,, a
zis celorlalţi ucenici: «Haide să mergem şi noi să murim cu El!»”
(Ioan 11:16); „Doamne” I-a zis Toma «nu ştim unde Te duci; cum
putem să ştim calea într-acolo?»” (Ioan 14:5) Cele două intervenţii
ale lui Toma arată că el voia să fie alături de Domnul în orice
împrejurare. În primul caz, era gata să meargă să moară cu El în
Iudeea, acolo unde viaţa Domnului era în pericol. În al doilea caz,
cuvintele lui exprimă teama ca nu cumva, ei care L-au urmat pe
Domnul de mai bine de trei ani şi care acum le-a spus că va pleca
dintre ei, să fie puşi în situaţia să nu-i mai dea de urmă. Domnul a
reţinut cuvintele lui şi a rostit atunci măreţul adevăr: „Eu sunt
calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
(Ioan 14:6)
Dacă ai fi trăit pe timpul Domnului Isus şi ai fi avut
posibilitate să-L însoţeşti, te-ai fi dus după el ca acel copil a cărui
pâine şi peşti le-a înmulţit Domnul? Când scriu aceste cuvinte
suntem în situaţia stării de urgenţă; a trecut o lună de când nu ne-am
mai putut întâlni la adunare. Ţie îţi este dor de părtăţia sfântă? Îţi
doreşti să cânţi din nou în Casa Domnului?
3. Toma, foarte aproape de Domnul - „Toma... nu era
cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: «Am văzut pe
Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui
semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi
dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.» După opt
zile... Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: «Pace vouă!» Apoi i-a zis lui
Toma: «Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi
mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.»
Drept răspuns, Toma I-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!»
«Tomo» i-a zis Isus «pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei
ce n-au văzut şi au crezut.»” (Ioan 20:24-29) Nu ştim din ce motiv
Toma a lipsit, fapt ce l-a dezavantajat faţă de ceilalţi ucenici, dar
Domnul care ştie toate lucrurile i-a oferit un mare har după
săptămâna lui de frământare între credinţă şi necredinţă. I-a permis
să fie foarte aproape de El, să-l pipăie în locul ranelor răstignirii
Sale. Cred că a fost momentul în care Toma a fost cel mai aproape
de Domnul. A fost ocazia solemnă să-L proclame pe Învăţătorul
Său: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Îţi doreşti o experienţă care să spulbere orice îndoială
depre Domnul? Eu îţi doresc să ajungi la o credinţă de neclintit în
Domnul nostru care a înviat, s-a înălţat la cer, va reveni în slavă şi
ne va conduce în Împărăţia lui glorioasă. La întâlnirea cu El în
slavă, vor fi multe lucruri de privit şi de admirat. Va fi ferice de toţi
ei care cred, aşa cum a spus Domnul lui Toma, căci atunci vom
vedea şi pe Tatăl, cel pe care Filip, alt ucenic, a vrut să-L vadă. Vom
vedea toţi îngerii lui Dumnezeu şi bineînţeles toţi sfinţii. Ce frumos
va fii în Grdina Paradisului – locul (re)vederilor mult dorite.
 42. Orbul din naştere

Context: Printre minunile efectuate de Domnul Isus Hristos,

un loc unic îl ocupă vindecarea unui orb din naştere. Aceasta pentru
felul în care a fost vindecat şi pentru toată dezbaterea pe tema
orbirii şi vindecării lui, care a cuprins pe cei doisprezece ucenici,
dar şi partida fariseilor. Însă dintre toate cele întâmplate atunci, cel
mai important lucru a fost întâlnirea lui cu Domnul Isus după
vindecare.
1. Un bolnav din naştere - „Când trecea, Isus a văzut pe
un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: «Învăţătorule, cine
a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?» Isus a
răspuns: «N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a
născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.»” (Ioan 9:1-
3) Cei ce-l cunoşteau ştiau că acel orb s-a născut fără vedere, nu s-a
îmbolnăvit pe parcursul anilor, ca printr-o boală sau un accident să-
şi piardă vederea, dar pentru a nu mai avea niciun dubiu asupra
acestui fapt, să urmărim şi dialogul dintre farisei şi părinţii lui:
„Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s-a născut orb?” (Ioan
9:19) „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.” (Ioan
9:20) Nu ştim câţi ani avea orbul acesta, dar putem şti că a avut o
copilărie nefericită pentru că nu s-a putut bucura de tot ce oferă
lumina ochilor, căci „dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să
vadă soarele.” (Eclesiastul 11:7)
Motivele ca un copil să se nască orb sau în general să fie
bolnav - aşa cum au întrebat ucenicii - pot fi mai multe, începând cu
păcatul, care aduce multe pedepse, dar nu întotdeauna este aşa. Iată
că acest caz se explică altfel, deci atunci când vedeţi un copil cu un
handicap din naştere sau îmbolnăvit mai târziu, să nu vă grăbiţi să
daţi răspunsuri, pentru că numai Domnul are o explicaţie corectă.
Dar cine are răspunsul la întrebarea: „De ce majoritatea
copiilor sunt sănătoşi?” Întrebaţi bunătatea Domnului pentru a afla
răspunsul corect!
2. Un orb vindecat - Isus „a scuipat pe pământ şi a făcut
tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis:
«Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului”» (care, tălmăcit,
înseamnă: Trimes). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând
bine.” (Ioan 9:6-7) Chestionat de farisei referitor la procedura de
vindecare, el a răspuns: „Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut
tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la scăldătoarea Siloamului
şi spală-te.»” M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”
(Ioan 9:11) Ce minunat! Ce experienţă interesantă! Oare care au
fost primele lui reacţii văzând lumea din jur, pomii, florile,
animalele şi oamenii? Dacă a fost orb din naştere, el doar pipăise
cele de lângă el, dar acum putea vedea până în înaltul cerului. Poate
că în prima noapte senină a privit cu uimire stelele pe cer. Toţi
bolnavii au satisfacţii deosebite. Ce fericit va fi cel şchiop când va
putea umbla normal!
Este bine să dorim vindecarea celor bolnavi, în primul rând
a celor care de mici sunt bolnavi. Apoi să nu-i uităm pe cei sănătoşi.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru minunile permanente ale
sănătăţii organismului nostru. Este un har mai mare să vezi bine
decât să fii vindecat de orbire, o binecuvântare mai mare să auzi
decât să-ţi recapeţi auzul printr-o minune. Atât sănătatea
permanentă cât şi minunile de vindecare arată „lucrările lui
Dumnezeu”. Le vedem? Le recunoaştem? „O, de ar lăuda oamenii
pe Domnul pentru bunătatea lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii
oamenilor!” (Psalmul 107:8)
3. Un om mântuit - După ce fariseii L-au vorbit de rău pe
Domnul şi el i-a luat apărarea, „l-au dat afară”. După terminarea
anchetei, „Isus a auzit că l-au dat afară; şi, când l-a găsit, i-a zis:
«Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?» El a răspuns: «Şi cine este,
Doamne, ca să cred în El?» «L-ai şi văzut»” i-a zis Isus «şi cel
care vorbeşte cu tine, Acela este.» «Cred, Doamne» I-a zis el; şi I
s-a închinat.” (Ioan 9:35-38) Iată că pe cât de simplă a fost
vindecarea, pe atât de simplă a fost și mântuirea lui. El a crezut şi a
devenit un închinător adevărat. Tu ai crezut sau încă nu eşti lămurit,
ca fariseii ce l-au interogat pe cel vindecat? Minunea aceasta îţi
vorbeşte şi ţie, ca altădată unui comandant de penitenciar o altă
minune interesantă, și anume cutremurul din Filipi: „Crede în
Domnul Isus şi vei fi mântuit.” (Fapte 16:31) Dacă nu vei crede, vei
împărtăşi soarta anchetatorilor orbului, care nu puteau nega
minunea, dar nici nu voiau să accepte că El este Mântuitorul lumii.
 43. Femeia samariterancă

Context: Domnul şi ucenicii lui au făcut un popas în

localitatea Sihar, vestită pentru o fântână din perioada patriarhilor.
Acolo, în timp ce Isus aştepta pe ucenici să aducă ceva de mâncare,
a intrat în vorbă cu o localnică, dialog din care putem cunoaşte acea
femeie, provenită - ca toţi ceilalţi samariteni - din amestecul de
popoare deportate de asirieni cu ocazia ocupării teritoriului
Regatului de Nord al lui Israel, în anul 721 î.e.n.
1. Femeia cu o cunoaştere religioasă superficială -
„Isus i-a zis: «Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine
este Cel ce-ţi zice: «Dă-Mi să beau!» tu singură ai fi cerut să bei şi
El ţi-ar fi dat apă vie.» «Doamne» I-a zis femeia «... eşti Tu oare
mai mare decât părintele nostru Iacov?»” (Ioan 4:10-12)
Samariteanca ştia despre patriarhi, dar şi despre promisiunile lui
Dumnezeu făcute poporului evreu, de aceea a zis: „Ştiu, că are să
vină Mesia, (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne
spună toate lucrurile.” (Ioan 4:25) Ea ştia că trebuie să vină, dar nu
ştia că venise şi era chiar în faţa ei. În acel moment al discuţiei lor,
„Isus i-a zis: «Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.»” (Ioan
4:26) Faptul că avea o cunoaştere lipsită de claritate rezultă şi din
confuzia ei referitoare la cele două locuri de închinare, de pe
muntele Samariei şi de la Ierusalim. (Ioan 4:20)
Mulţi copii şi oameni maturi din zilele noastre se
aseamănă cu acea femeie. Ei ştiu de Dumnezeu, de Isus Hristos, de
sfinţi, de existenţa mai multor religii şi confesiuni creştine şi cam
atât. Ferice de cei care ajung să-L cunoască pe Cel ce stătea de
vorbă cu samariteanca, cu scopul mântuirii sufletului ei!
2. Femeia cu mai multe experienţe neplăcute cu
bărbaţii - „«Du-te» i-a zis Isus «de cheamă pe bărbatul tău şi
vino aici.» Femeia I-a răspuns: «N-am bărbat.» Isus i-a zis: «Bine
ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe
care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.»
«Doamne» I-a zis femeia „«văd că eşti prooroc».” (Ioan 4:16-19)
Nu ştiu câţi ani avea femeia, dar din cele scrise înţelegem că nu era
bătrână. La anii ei avusese multe eşecuri în dragoste şi oricine ştie
că o despărţire dintre un bărbat şi o femeie care s-au iubit este
dureroasă. Mai mult, ea comisese multe păcate imorale şi chiar în
acel timp trăia în preacurvie. Totuşi, Domnul a trecut peste pragul
dintre iudei şi samariteni şi peste pragul dintre cei neprihăniţi şi cei
păcătoşi, căci „Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era
pierdut.” (Luca 19:10)
În situaţii similare se găsesc multe femei şi chiar fete din
jurul nostru, şi lângă ele tot atâţia bărbaţi sau băieţi, cu care ei sau
ele au încercat să-şi clădească o relaţie de iubire, dar de fiecare dată
zidul s-a prăbuşit, rănindu-i mai mult sau mai puţin pe cei doi. Ai
avut o astfel de relaţie neîmplinită şi vinovată? Domnul vrea să stea
de vorbă cu tine şi să te ajute să-ţi recunoşti şi să-ţi reclădeşti relaţia
pe o altă bază, curată şi solidă! Episoadele vieţii acestei femei cu
cei şase bărbaţi seamănă cu cele din filmele pe care unii le urmăresc
şi, din nefericire, se constituie ei înșiși în alte episoade ale iubirilor
furate şi apoi pierdute.
3. Femeia transformată după întâlnirea cu Domnul
Isus - „Isus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi
sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i
va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el
într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.» «Doamne» I-a
zis femeia «dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai
vin până aici să scot.»” (Ioan 4:13-15) Nu ştiu exact ce a înţeles
femeia din spusele Domnului, dar şi-a dorit mai mult decât avea, a
dorit ceva etern, căci în orice om este pus de Creator „gândul
veşniciei.” (Eclesiastul 3:11) În aceeaşi zi, ea a aflat şi a înţeles cine
este Hristosul şi că oamenii trebuie să se închine Tatălui „în duh şi
în adevăr.” (Ioan 4:24) Totul a depins de acceptarea ei, asociată
dorinţei pe care deja şi-o exprimase, căci Domnul i-a zis: „crede-
Mă.” (Ioan 4:21)
Este o asemenea zi, cu o decizie a credinţei, notată în
jurnalul vieţii tale? Poate că lucrurile citite aici să fie fântâna de la
care să ajungi şi tu să stai de vorbă în mod sincer cu Mântuitorul,
să-ţi corectezi relaţiile şi să devii un vestitor al mântuirii care se
capătă prin credinţă.
Fie ca apa pe care o dă numai Domnul să-ţi spele şi să-ţi
înnobileze viaţa!
 44. Tânărul bogat

Context: În timpul călătoriilor prin ţară, Domnul Isus a fost

întâmpinat odată de un tânăr de frunte din Israel. Dorinţa lui şi
faptele lui erau bune, dar avea o mare problemă: bogăţia, de care
era legat şi fără de care nu-şi putea imagina viaţa.
1. Tânărul cu dorinţe pentru eternitate - „...a alergat la
El (Isus) un om, care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat:
«Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?»”
(Marcu 10:17) Răspunsul Domnului: „Dacă vrei să intri în viaţă”,
confirmă dorinţele lui pentru Împărăţia pe care toţi evreii care
cunoşteau promisiunile lui Yahve o aşteptau. Tânărul bogat nu avea
îndoieli despre existenţa eternităţii fericite. Întrebarea lui: „ce să
fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” avea de-a face doar cu
posibilele variante ale doctrinelor teologice ale vremii sale.
Pe tine te înteresează mântuirea sufletului tău? Să ştii că
niciun copil, oricât de mic ar fi, nu se poate mântui pe baza
meritelor părinţilor lui. Harul sfinţirii pentru cei ce au măcar un
părinte credincios (1 Corinteni 7:14) sau fericirea de a avea părinţi
neprihăniţi (Proverbe 10.7) sunt doar oportunităţi speciale, nu şi
mântuirea gata asigurată. Îţi recomand să te gândeşti: dacă ar veni
sfârşitul lumii sau ai muri, unde ai merge? Să nu te laşi în nădejdea
unei mântuiri pentru mai târziu, când vei fi mai mare. Cu cât mai
repede cu atât mai bine, căci nimeni nu te poate asigura că te vei
putea mântui mâine. Au fost copii născuţi din nou la 5-7 ani, deci
cei care ştiţi citi, vă puteţi gândi serios la eternitate.
2. Tânărul cu crez şi practică religioasă bună - „Cunoşti
poruncile: «Să nu preacurveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci o
mărturisire mincinoasă, să nu înşeli, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe
mama ta.»” (Marcu 10:19-20) Domnul i-a amintit poruncile
referitoare la aproapele său, iar evanghelistul Matei notează chiar
exprimarea concretă a Domnului: „Să iubeşti pe aproapele tău ca
pe tine însuţi.” (Matei 19:19) Crezul lui era conform cu Legea dată
de Dumnezeu prin Moise, ceea ce în cazul vostru trebuie să fie
conform cu învăţătura lăsată de „apostolii Domnului nostru Isus
Hristos.” (Iuda 1:17) Voi ştiţi „poruncile”? Câte versete aţi
memorat? Cât de des citiţi în Biblie? Răspunsul tânărului: „Toate
aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai
lipseşte?” (Matei 19:20) poate fi o dovadă a ascultării de cerinţele
divine ale Legii sfinte, dar şi o îndoială, o teamă a conştiinţei, că
lucrurile totuşi nu sunt în ordine. Am întâlnit răspunsuri similare,
declaraţii de copii şi adolescenţi „cuminţi”, dar care aveau totuşi
îndoieli în conştiinţa lor, fapt ce i-a determinat să întrebe sau să se
consulte cu privire la statutul lor spiritual. Voi lua de bună
declaraţia acestui evreu, în sensul că s-a silit să respecte poruncile şi
de asemenea cred că cea mai mare parte dintre cei care citesc aceste
rânduri se străduiesc să fie ascultători de părinţi, nu mint şi nu fură.
Totuşi o cercetare sinceră în faţa Domnului este binevenită. Ce are
de spus Cel ce cunoaşte toate lucrurile despre credinţa şi faptele
noastre?
3. Tânărul care s-a împietrit şi nu a acceptat să fie
ucenicul Domnului Isus - „Dacă vrei să fii desăvârşit” (Matei
19:21) Aceste cuvintele i-au fost adresate tânărului personal, căci
„Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: «Îţi lipseşte un lucru:
du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer.
Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.» Mâhnit de aceste cuvinte,
omul acesta a plecat întristat de tot; (şi evanghelistul precizează
motivul) căci avea multe avuţii.” (Marcu 10:21-22) Văzând
atitudinea lui, Domnul a făcut o observaţie generală: „Cât de
anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!”
(Luca 18:24) Realitatea cotidiană arată acelaşi adevăr specific celor
bogaţi – alipirea inimii de avere şi de bani, ceea ce duce la afectarea
în timp a relaţiei cu Dumnezeu şi slăbirea până la abandon a
credinţei sfinte.
Care ar fi domeniul sau pasiunea la care dacă ţi-ar cere
Domnul să renunţi, te-ai întrista foarte tare? Ar fi normal să te
întristezi, dar să nu pleci – să nu refuzi total să accepţi ceea ce ţi se
cere. Într-o situaţie asemănătoare se afla un copilaş care plângea că
nu poate scoate mâna dintr-un vas foarte strâmt la gură. La sfatul:
„Deschide mânuţa şi întinde degetele”, el a răspuns: „Dar atunci
scap jucăria!” Există în lumea aceasta „jucării” pentru toţi oamenii,
dar dacă doreşti viaţa viitoare, ascultă sfatul Domnului referitor la
ceea ce-ţi place şi la slujirea la care El te cheamă.
 45. Saul (Pavel)

Context: În aceeași perioadă cu Pruncul Isus, într-o

familie din Tarsul Ciliciei s-a născut un băieţel, ce s-a dovedit a fi
foarte inteligent. Întrucât avea şi cetăţenie romană prin părinţii săi,
deşi era evreu cu o origine binecunoscută, avea multe șanse să
devină un om important. Anii ce au urmat au dovedit aceasta,
numai că într-o altă direcţie.
1. Saul (Pavel), copilul inteligent - În copilărie, Saul avea
motive să se mândrească, având în vedere drepturile speciale pe
care le avea în plan social: „Şi eu...sunt chiar născut roman.”
(Fapte 22:28) De asemenea, având în vedere şi superioritatea
religioasă a evreilor, el spunea: „Eu sunt iudeu...din Tarsul din
Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate.” (Fapte 21:39)
Mai mult, educaţia primită a fost într-o şcoală de prestigiu din
capitala ţării: „Am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la
picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea
părinţilor noştri.” (Fapte 22:3) Pe parcursul şcolii, s-a evidenţiat şi
era, după cum declara el mai târziu, „mai înaintat în religiunea
iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine.”
(Galateni 1:14)
Poate ai şi tu motive să te lauzi cu părinţii tăi sau cu
premiile pe care le-ai obţinut. Dacă te asemeni cu Saul prin
oportunităţile tale, sper să fie valabil şi pentru tine ce spunea el
despre sine din punct de vedere moral: „Eu am vieţuit cu toată
curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua
aceasta.” (Fapte 23:1)
2. Saul (Pavel), tânărul ambiţios - Datorită acestor
merite, moştenite sau dobândite, el a putut spune: „Viaţa mea, din
cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii,
pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.”
(Fapte 26:4) El a fost vârful de lance al persecutorilor ucenicilor
Domnului Isus, despre care el nu putea crede că este Mesia. Este
suficient să cităm din declaraţiile sale pentru a cunoaşte amploarea
ambiţiilor sale: „Am prigonit până la moarte această Cale, am
legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei.” (Fapte 22:4);
„Prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam
prăpăd în ea.” (Galateni 1:13)
Deşi Saul credea că face un serviciu de onoare lui
Dumnezeu, el lăsa în urmă multe lacrimi şi durere. La fel, unii
adolescenţi şi tineri se lansează în ambiţii pasionale sau
profesionale: sporturi, cercetări excentrice sau alte practici ciudate,
toate cu scopul lansării și reuşitei în viaţă, în detrimentul lucrurilor
sfinte. Alţii consideră o datorie de onoare să se ducă pe front, ca
luptători religioşi. Multe pasiuni şi vise iau amploare în vremea
tinereţii. Ce se va alege de ele rămâne de văzut, pentru că unii
trebuie avertizaţi, aşa cum a spus mentorul lui Saul, Gamaliel,
colegilor de persecuţie ai lui Saul: „Să nu vă pomeniţi că luptaţi
împotriva lui Dumnezeu.” (Fapte 5:39)
3. Saul (Pavel), omul care s-a întâlnit cu Domnul Isus
Hristos – Într-una dintre misiunile sale, tânărul Saul a avut o
experienţă supranaturală, iar în urma acesteia, gândirea lui s-a
schimbat: „Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a
stălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit
un glas, care-i zicea: «Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?»
«Cine eşti Tu, Doamne?»” a răspuns el. Şi Domnul a zis: «Eu Sunt
Isus, pe care-L prigoneşti...» Tremurând şi plin de frică, el a zis:
«Doamne, ce vrei să fac?» «Scoală-te» i-a zis Domnul, «intră în
cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.»” (Fapte 9:3-6) După ce
s-a întors în Ierusalim, este scris că: „De atunci se ducea şi venea
împreună cu ei în Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în
Numele Domnului.” (Fapte 9:28-29) Astfel, fariseul Saul a devenit
„Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu.”
(Efeseni 1:1)
Fie ca fiecare să poată spune despre perioada de dinaintea
întâlnirii cu Domnul şi de după aceea, cuvintele: „Mulţumesc lui
Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit
vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui, măcar că mai înainte
eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat
îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!...am
căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel
dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în
El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică.” (1 Timotei 1:12-16)
 46. Nepotul lui Pavel

Context: Cu prilejul unei vizite la Ierusalim în perioada

Sărbătorii Cincizecimii, apostolul Pavel a fost arestat de autorităţile
romane, pentru că iudeii care i se împotriveau erau gata să-l linşeze.
Potrivit legislaţiei imperiale el urma să fie anchetat şi judecat, dar
duşmanii nu mai aveau răbdare şi au pus la cale un plan de ucidere
a lui. Dumnezeu a intervenit prin nepotul lui şi l-a salvat, prin
măsurile luate de autorităţile locale şi provinciale şi astfel planul
mârşav al iudeilor a eşuat. Felul în care a procedat acest adolescent
poate fi un exemplu de urmat în situaţii critice.
1. Adolescentul bine informat - „La ziuă, iudeii au
uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea,
până nu vor omorî pe Pavel.... Fiul sorei lui Pavel a auzit de
această cursă.” (Fapte 23:12-16) Am citat textul în întregime
tocmai pentru a se vedea că acest adolescent (numit aşa în baza
expresiei: „tinerelul” (versetul 17) era bine informat cu privire la
textul legământului, numărul participanţilor, strategia şi timpul de
execuţie.
În vremea aceasta circulă mai multe informaţii decât în
orice altă perioadă istorică, datorită mijloacelor rapide şi
voluminoase de comunicare. Să fii atent pentru că nu toate
informaţiile sunt corecte şi în cazul în care le transmiţi altora, ele îţi
vor da sau nu credibilitate, vei fi sau nu de folos altora. Este foarte
important să fii informat de diverse lucruri bune, în primul rând, dar
iată că în unele situaţii trebuie să fii în cunoştinţă şi de planurile
oamenilor răi, pentru a fi dejucate. Atenţie, să nu fii credul şi să nu
iei drept lupi toţi butucii din pădure, cum se întâmplă în pădure
când se călătoreşte noaptea.
2. Adolesecentul în relaţii bune cu rudeniile - „S-a dus
în cetăţuie şi a spus lui Pavel.” (Fapte 23:17) Numai o relaţie bună
cu unchiul Pavel l-a putut trimite la el şi numai o reputaţie de
adolescent serios l-au putut determina pe apostol să trateze cu
maximă responsabilitate şi încredere informaţiile aduse de nepotul
lui.
 Ce amintiri te leagă de unchii şi mătuşile tale sau de
bunicii şi verişorii tăi? Plăcute sau neplăcute? Încă nu este prea
târziu să te sileşti să ai relaţii bune cu rudeniile tele. Aceasta se
poate realiza prin respect, ajutorare şi evident întâlniri, la care să
cântaţi şi să vă rugaţi împreună şi să discutaţi lucruri folositoare, fie
din Scripturi, fie din viaţa de toate zilele. Fereşte-te de clevetiri şi
alte vorbării „goale şi lumeşti.” (2 Timotei 2:16)
3. Adolescentul credibil în familie şi societate: „Pavel
a chemat pe unul din sutaşi şi a zis: «Du pe tinerelul acesta la
căpitan, căci are să-i spună ceva.» Sutaşul a luat pe tânăr cu
el...Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte şi l-a întrebat:
«Ce ai să-mi spui?» El a răspuns: «Iudeii s-au sfătuit să te roage
să aduci mâine pe Pavel înaintea Soborului, ca şi cum ai avea să-l
cercetezi mai cu de-amănuntul. Tu să nu-i asculţi, pentru că mai
mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc şi s-au legat cu blestem să nu
mănânce şi să nu bea nimic până nu-l vor omorî; acum stau gata şi
n-aşteaptă decât făgăduiala ta.»” Căpitanul a lăsat pe tinerel să
plece şi i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste
lucruri. În urmă, a chemat pe doi sutaşi şi le-a zis: „La ceasul al
treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de
călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă până la Cezareea.”
Le-a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să-l pună
călare şi să-l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix.” (Fapte
23:18-24) Informaţiile aduse de acest tinerel au fost tratate cu
maximă seriozitate şi astfel sute de soldaţi au fost puşi pe drumuri şi
- ce-i mai frumos - viaţa apostolului a fost pusă la adăpost. De
asemenea, zeci şi sute de iudei au rămas fără obiectul muncii lor
necurate. Cu siguranţă că, potrivit sfatului ofiţerului roman, acest
adolescent nu a divulgat la alţii informaţiile pe care le deţinea, atât
referitor la planul iudeilor răuvoitori cât şi la planul autorităţilor
romane binevoitoare.
Se poate bizui poliţia pe sesizările tale?? Pentru a fi
crezut întotdeauna, să nu minţi niciodată, nici măcar pe colegi! Să
nu fii ca băiatul din povestea cu oile şi lupul, care a dat de mai
multe ori alarmă falsă, iar mai apoi, când a venit cu adevărat lupul,
nu i-a mai venit nimeni în ajutor, pentru că nu mai avea credibilitate
în sat.
 47. Întâiul născut

Context: În istoria poporului evreu, întâiul născut (de parte

bărbătească) al unei familii avea drepturi speciale. Chiar tot Israelul
a dobândit acest titlu: „Aşa vorbeşte Domnul: «Israel este fiul Meu,
întâiul Meu născut.»” (Exodul 4:22) şi a avut drepturi speciale faţă
de alte popoare. De asemenea, orice întâi născut al animalelor
curate avea o menire sacră. Însă cea mai importantă fiinţă dintre toți
cei întâi-născuți este şi va rămâne Domnul Isus Hristos, „Cel întâi-
născut din toată zidirea.” (Coloseni 1:15) Dar ce avem noi a face
cu toate acestea?
1. Dreptul de întâi născut – „Iacov a zis: «Vinde-mi azi
dreptul tău de întâi-născut!» Esau a răspuns: «Iată-mă, sunt pe
moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi-născut?» Şi Iacov
a zis: «Jură-mi întâi.» Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de
întâi-născut lui Iacov. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă
de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-
a nesocotit Esau dreptul de întâi-născut.” (Geneza 25:31-34) Cazul
celor doi gemeni arată că dreptul de întâi născut se dobândea în
mod natural prin naştere, dar şi că putea fi dobândit sau pierdut
ulterior. Esau şi-a dat seama mai târziu de greşeala lui, dar era prea
târziu. Imaginea lui nefericită, plângând lângă tatăl său, să ne fie o
avertizare pentru a nu ne pierde harul primit! „Ştiţi că mai pe urmă,
când a vrut să capete binecuvântarea n-a fost primit; pentru că, cu
toate că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12:17)
În cazul fiilor lui Iacov, s-a produs o altă pierdere şi o
dobândire ulterioară a dreptului de întâi născut, căci Ruben l-a
pierdut prin păcat, iar Iosif l-a dobândit prin viaţa lui curată şi
slujirea lui binevoitoare. (1 Cronici 5:1-2) În generaţia următoare,
evenimentele au dovedit iarăşi că acest drept nu se poate păstra
decât printr-o viaţă plăcută Domnului. „Er, întâiul-născut al lui
Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât.” (Geneza
38:7) Rezultă că Dumnezeu oferă, dar uneori omul nu preţuieşte şi
pierde. De asemenea, înțelegem că cine doreşte cu adevărat şi
dovedeşte vrednicie, primeşte.
 2. Întâiul născut este al Domnului - „Domnul a vorbit lui
Moise şi a zis: «Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi-născut, pe
orice întâi-născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni cât şi
dintre dobitoace: este al Meu...să închini Domnului pe orice întâi-
născut.»” (Exodul 13:2-12) Domnul a „pretins” acest drept asupra
întâilor născuţi din noaptea în care au murit întâii născuţi ai
Egiptului, în perioda eliberării din robie. (Exodul 13:15) De aici a
decurs şi alegerea leviţilor pentru slujbele sfinte. (Numeri 3)
Aplicaţia acestui principiu de proprietate divină pentru vremea
noastră arată că Domnului I se cuvine prima şi cea mai de valoare
parte din tot ce avem, căci şi El a dat pentru răscumpărarea noastră
ce a avut mai scump. Adevăratul Miel care a realizat eliberarea nu a
fost cel pascal, ci Domnul Isus Hristos, aşa cum a spus Ioan
Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul
lumii!” (Ioan 1:29) A înţeles-o şi primul copil „pocăit” din istoria
umanităţii, iar Domnul a apreciat aceasta: „Abel a adus şi el o jertfă
de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor.
Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui.” (Geneza
4:4)
Dacă vrei să fii liber de păcat şi să scapi de pierzarea eternă, ai
o singură şansă: să te dăruieşti Domnului cu tot ce ai mai bun.
3. Domnul, Întăiul născut al Tatălui, Modelul nostru -
Maria „a născut pe Fiul ei cel întâi-născut” (Luca 2:7), dar Tatăl a
adus în „lume pe Cel întâi-născut, (şi a zis): «Toţi îngerii lui
Dumnezeu să I se închine!»” (Evrei 1:6) El este şi „cel întâi-născut
dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.”
(Coloseni 1:18) Domnul este Marele Întâi născut, dar după cum
Domnul a vrut ca tot poporul evreu să fie al Lui şi a zis: „Israel
este fiul Meu, întâiul Meu născut” (Evrei 4:22), tot aşa vrea să aibă
mulţi fii care să semene cu Întâiul-născut. „Căci pe aceia pe care i-
a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea
chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai
mulţi fraţi.” (Romani 8:29) Băiatul Isus la doisprezece ani ştia cine
este Tatăl Său şi Îi plăcea în Casa Lui.
Vrei să te asemeni cu Fratele nostru mai mare? El seamănă
perfect cu Tatăl Lui. Să ştii că toţi cei vor să facă parte din familia
cerească trebuie să dobândească acest chip frumos şi strălucitor!
 48. Corbul

Context: Experienţele a doi oameni ai lui Dumnezeu, Noe

şi Ilie, cuprind şi câte un episod cu corbi, păsări despre care şi
Creatorul a vorbit, în discuţia cu Iov. Să le urmărim „zborurile
interesante”.
1. Corbul călător - „A dat drumul unui corb, care a ieşit,
ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe
pământ.” (Geneza 8:7) Corbul a efectuat câteva zboruri, în folosul
stăpânului său, Noe, şi al tuturor vieţuitoarelor din corabie.
Copiii chiar dacă nu au aripi, datorită energiei specifice
vârstei, pot „zbura”. Problema este dacă zboară (de la corabie – de
acasă) în locurile unde au fost trimişi, efectuând returul la timp,
după cum a făcut corbul: „ducându-se şi întorcându-se”, sau
zboară şi zburdă numai la joacă. Ne pare rău pentru copiii
imobilizaţi la pat sau cu dizabilităţi, care nu pot „zbura”, dar părinţii
suferă mult şi pentru cei leneşi, care ar putea „zbura”, dar nu îşi
folosesc aripile. Îţi recomand să îți asculţi părinţii atunci când te
trimit într-o parte sau alta: la magazin, la un vecin sau undeva pe
câmp pentru a duce sau aduce poate doar o informaţie.
2. Corbii muncitori - „...cuvântul Domnului a vorbit lui
Ilie:...«Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă
pârâul Cherit...Vei bea apă din pârâu şi am poruncit corbilor să te
hrănească acolo». El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului ...
Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara
şi bea apă din pârâu.” (1 Regi 17:2-6) Corbii de la pârâul Cherit au
fost mobilizaţi de Creatorul lor să servească pentru o vreme un
oaspete venit în zona lor. În mod obişnuit corbii se hrănesc cu
carne, dar pentru om trebuia să facă rost şi de pâine. Nu ştiu de la ce
prieten s-au dus să ceară în fiecare zi pâine (vezi Luca 11:5-10)
pentru a-şi servi musafirul, dar au pregătit masa de două ori pe zi,
fără întârziere. Copiii se aseamănă cu corbii, căci Domnul spunea:
„Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu
seceră, n-au nici cămară, nici grânar: şi totuşi Dumnezeu îi
hrăneşte...” (Luca 12:24)
 Copiii nu au salariu, dar au ce mânca, pentru că
Dumnezeu a poruncit părinţilor să-i hrănească. Aceasta îţi place,
dar ce spui dacă ţi se cere să serveşti pe alţii? Când este vorba de
fraţi mai mici sau oaspeţi, te comporţi ca şi corbii din vremea lui
Ilie, care au pregătit zilnic două mese pentru profet? Poate te trimit
părinţii să duci zilnic mâncare la bunici sau la vreun sărac ce
locuieşte în zona voastră. Te duci cu bucurie sau croncănind ca şi
corbii?
3. Corbi care se „roagă” lui Dumnezeu - „Cine
pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă spre Dumnezeu,
când umblă rătăciţi şi flămânzi?” (Iov 38:41) Citam cuvintele
Domnului, care arăta că păsările (deci şi corbii) nu se ocupă cu
agricultura (nu seamănă şi nu au ce să secere), dar sunt hrăniţi de
Creator. În textul din cartea Iov sunt cuvintele lui Dumnezeu Tatăl,
care evidenţia cum El pregăteşte hrana familiei corbilor, dar nu fără
ca ei să se roage înainte de masă. Ei „strigă spre Dumnezeu”, iar El,
în bunătatea Lui desăvârşită, dă pâine la toţi. La masă, te rogi în
mod regulat sau uneori îţi este prea foame sau te grăbeşti să mergi
la joacă și nu mai ai răbdare să zici „Tatăl nostru”?
Într-o familie de credincioşi venea uneori un copil din
vecini. El a rămas surprins văzând că familia gazdă se roagă regulat
înainte şi după terminarea mesei, iar într-o zi a întrebat pe un copil
de vârsta lui: „De ce vorbiţi cu Dumnezeu atunci când serviţi
masa?” „Pentru că Lui Îi cerem pâinea cea de toate zilele şi apoi Îi
mulţumim” răspunse copilul educat în spiritul adevărat al Bibliei.
Nedumerit, copilul din familia de necredincioşi adăugă: „Tata nu
cere pâinea de la Dumnezeu, el o cumpără de la magazin!” Nu ştiu
ce i-a răspuns copilul din casă, dar bine ar fi fost să-l trimită la
magazin, să întrebe vânzătorul de unde are pâinea. Apoi ar fi ajuns
la brutar şi de acolo în câmpul cu grâu, să vorbească direct cu
natura, care l-ar fi trimis la Dumnezeu.
În încheiere te anunţ cu toată solemnitatea că, dacă nu vei
deveni un copil bun, se vor găsi corbi prin care vei fi pedepsit: „Pe
ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de
mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu şi îl vor mânca puii de
vultur.” (Proverbe 30:17)
 49. Furnica

Context: Printre animalele descrise de Solomon, care a

vorbit „despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre
peşti” (1 Regi 4:33), furnica este subiectul unor versete din
proverbele lui. Furnica este lăudată pentru următoarele calităţi:
1. Furnica lucrează din proprie iniţiativă - „Ea n-are
nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân.” (Proverbe 6:6-7) Într-
o lume în care, începând cu copiii şi terminând cu cei angajaţi la
diferite firme, mulţi dintre cei amintiți trebuie îndemnaţi să
muncească, ba chiar siliţi la nevoie, furnica este un exemplu de
hărnicie. Ea munceşte din pasiune. A văzut cineva o furnică
sănătoasă „tolănită” la soare sau la umbră? Tu te asemeni cu o
furnică? Eu ştiu că la joacă alergi peste tot, încât este greu să te
potolească cineva şi să adune lucrurile după tine. Trebuie doar să fii
doritor să faci ceva şi când te apuci de un lucru să-l duci la bun
sfârşit. Să nu fie aşa cum se plângea cineva, că a lucrat cu copiii de
l-a durut gura.
Atunci când vei fi mare, cel puţin la tine acasă, nu va fi
nimeni să te îndemne la lucru; eventual foamea şi dacă nu munceşti
din proprie iniţiativă, cine-ţi va face treaba? Dacă eşti băiat leneş se
va lăsa grinda (Eclesiastul 10:18), iar dacă eşti fată leneşă va ajunge
gunoiul la grindă. Doamne fereşte!
2 Furnica cunoaşte vremea potrivită pentru orice
activitate - „îşi pregăteşte hrana vara, şi strânge de ale mâncării
în timpul secerişului.” (Proverbe 6:8) Ce ar face furnicuţele prin
omăt cu toată hărnicia lor? Da, ele ştiu când este vremea de adunat
provizii. Au casa şi cămara de alimente, iar iarna rămân cu lucrul
prin casă. Dar tu, ce ai făcut în vacanţa de vară? Ai lucrat în
gospodărie la părinţi sau la bunici sau oriunde ai găsit de lucru? Ai
pregătit pentru iarna ce urmează alimente sau lemne? Ai ceva bani
adunaţi pentru nevoile tale sau pentru a face economii? Ai pregătit
împreună cu mama compoturi şi murăruri pentru iarnă? Sau vara ai
avut grijă numai să te plimbi şi să te bronzezi?
Eu ştiu că tot mai mulţi în vremea noastră nu mai gătesc
acasă şi nu mai pun nimic la borcan pentru iarnă. Doar sunt tot mai
multe localuri unde se poate servi masa sau se poate comanda un
meniu pentru acasă. Da, dar acestea costă mai mult decât dacă ai
pregăti acasă şi nici nu sunt la fel de sănătoase. Dar ce este mai rău
are de-a face cu datoriile ce se acumulează de către cei ce nici nu
muncesc la vreme, nici nu-şi fac „prânzul după căpătare”, adică să
fie mulţumiţi cu ceea ce au. Furnicile nu vor fi niciodată cu datorii,
dar cei ce nu cunosc şi nu respectă orarul de muncă vor ajunge cu
mari datorii.
3. Furnica ştie să folosească lucrurile mărunte: firele
de iarbă, bobiţele de hrană şi clipele trecătoare ale timpului -
„Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul
tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi
puţin mâinile ca să dormi!...Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ şi
lipsa, ca un om înarmat.” (Proverbe 6:9-11) Greşeala leneşului,
care nu este gata de muncă în orice moment ca furnicile, constă în
inoperativitatea de moment, ceea ce este exact opusul manierei
furnicii. Leneşul vrea să mai rămână în pat numai „puţin”, poate
cinci minute, apoi încă „puţin”, alte cinci minute. El vrea să-şi
încrucişeze mâinile, adică să nu le folosească la muncă numai
„puţin” şi poate iar numai „puţin”. În loc de „Acum!” leneşul
preferă: „Imediat!” sau „Puţin mai târziu!” Numai că puţin şi iar
puţin înseamnă în timp mult şi chiar foarte mult. Fă o socoteală câte
ore de muncă se adună într-o viaţă de optzeci de ani, la oamenii
care s-au sculat în fiecare dimineaţă mai târziu cu oră şi care la
amiază iar au mai stat o oră în plus faţă de pauza de masă. Fă un
calcul şi vei vedea ce sumă mare se adună dacă în fiecare zi de
şcoală pui un leu pentru economii. Dacă până la terminarea liceului
nu ai economisit nici măcar o sumă mică de bani şi nici nu I-ai dat
Domnului, pentru a-ţi strânge comori în cer, îţi spun sigur că într-o
zi sărăcia şi lipsa, pe care furnica nu le cunoaşte, vor veni şi te vor
aresta şi poate pentru multă vreme vei fi rob, căci este scris: „cel ce
ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.” (Proverbe
22:7)
Furnicile nu au timp de poveşti prea multe, dar ele vă şoptesc
din mers: „Spor la treabă!” şi „Mai vorbim la iarnă!”
 50. Rândunica

Context: „Uitaţi-vă la păsările cerului” (Matei 6:27) a fost

îndemnul Domnului Isus Hristos. El a dat ca exemplu păsările
pentru grija permanentă a lui Dumnezeu faţă de toată creaţia. Dintre
miile de specii de păsări care încântă privirea şi auzul nostru,
rândunica este prezentată în Scripturi în diferite ipostaze, care pot fi
exemple pentru viaţa noastră.
1. Rândunica, în cuibul de la Templul Domnului -
„Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul
meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi
carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Până şi pasărea îşi
găseşte o casă acolo şi rândunica un cuib unde îşi pune puii...Ah!
altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul
meu!” (Psalmul 84:1-3) Leviţii, evrei aleşi să slujească în curtea
Casei Domnului, au observat prezenţa cuiburilor de rândunică la
straşina Templului. Ei au socotit că acel loc este unul foarte plăcut
şi pentru aceste păsări migratoare. Datorită prezenţei divine şi a
slujbelor sfinte prin care Dumnezeu era lăudat în permanenţă, cu
atât mai mult ei, leviții, apreciau acel loc binecuvântat.
Copiii din familiile credincioşilor sunt aduşi la Casa
Domnului, mai întâi într-un coşuleţ pentru slujba de binecuvântare.
Acela a fost primul lor cuib de la adunare. În anii ce au urmat, pe
măsură ce au crescut, au fost aduşi de părinţi în braţe, apoi au venit
pe picioarele lor, pentru a sta în prezenţa Domnului şi a
credincioşilor Săi. La Casa Domnului toţi putem să-L lăudăm pe
Dumnezeu şi să învăţăm cum să-I fim plăcuţi. Aici El ne învaţă, ne
ascultă rugăciunile şi ne ajută în toate. Preţuieşte acest loc, aşa ca
fiii lui Core, care ziceau în cântarea lor: „Căci mai mult face o zi în
curţile Tale decât o mie în altă parte...” (Psalmul 84:10)
2. Rândunica, un glas rugativ - „Am strigat până
dimineaţa... Ciripeam ca o rândunea, croncăneam ca un cocor şi
gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer:
«Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!» Ce să mai spun? El mi-a
răspuns şi m-a ascultat...” (Isaia 38:13-15) Cuvintele acestea sunt
un fragment din cântarea regelui Ezechia. La vârsta de 39 de ani el
a fost bolnav pe moarte, dar s-a rugat Domnului, care s-a îndurat de
el şi i-a lungit zilele cu 15 ani. El a comparat cuvintele rugăciunilor
lui, printre altele, şi cu ciripitul rândunicii.
Copiii au glasul, cu corzile vocale neuzate, care chiar
seamănă cu glasul frumos al unor păsărele. Dar versurile lor sună
plăcut şi prin cuvintele ce le rostesc sau numai prin timbrul vocal?
Dacă ai bolnavi în familie sau orice altă problemă pe care noi ca
oameni nu o putem rezolva, „ciripeşte” ca regele iudeu şi vei vedea
cum bunul Dumnezeu te va asculta şi va face minuni pentru tine!
Dumnezeu ascultă rugăciunea copiilor ca şi a oamenilor mari,
numai să ne silim să-I fim plăcuţi şi să putem motiva rugăciunea ca
regele Ezechia, care din primul an al domniei lui L-a iubit pe
Domnul şi Casa Lui. Drept dovadă, şi după ce a fost vindecat a
dorit să meargă la Casa Domnului şi s-a angajat să-L laude pe
Domnul prin ciripitul cântărilor lui.
3. Rândunica, un zbor la timpul potrivit - „Chiar
şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica
şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu
cunoaşte Legea Domnului!” (Ieremia 8:7) Au fost vremuri în istorie
când oameni n-au ştiut unde pleacă toamna rândunelele. Acum ştim
că se duc în ţările cu climă caldă, străbătând mii de kilometri. Ele
revin la acelaşi cuib la timpul potrivit, primăvara. Dumnezeu le-a
dat ca exemplu prin profet prin faptul că ele „îşi păzesc vremea
venirii lor.” De la ele poţi învăţa să respecti orarul fiecărei
activităţi: să pleci la timp de acasă la şcoală şi astfel vei ajunge la
timp, să te întorci la timp acasă şi să nu mergi în altă part. Mai mult
şi mai important, adolescenţii, băieţi şi fete, să nu plece în drumul
căsătoriei decât la vremea potrivită. Ce s-ar întâmpla dacă
rândunelele ar vrea să vină să-şi înceapă cuiburile prin luna
februarie? Ele aşteaptă primăvara, căci „toate îşi au vremea lor şi
fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui...îmbrăţişarea îşi are
vremea ei...” (Eclesiastul 3:1-5) Să înveţe să rămână liniştiţi la locul
lor, după sfatul: „nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea!”
(Cântarea Cântărilor 2:7) Dacă vom „cunoaşte vremea pe ceruri”
pentru toate activităţile vieţii, la vremea potrivită vom zbura spre
ceruri să ne întâlnim în zbor în cârdul mântuiţilor!
 51. Viţelul

Context: Istoria biblică prezintă experiențe și pilde cu viței,

aceste animale curate ce puteau fi aduse ofrande înaintea Domnului
și care sunt de mare folos oamenilor, prin muncă sau în alimentație.
Din comportamentul lor, care poate fi şi neobişnuit, să învăţăm
următoarele:
1. Înţărcarea, a învăţa să rabzi - „Acum, faceţi un car
nou de tot şi luaţi două vaci tinere care dau ţâţă şi care n-au tras la
jug; înjugaţi vacile la car şi mânaţi înapoi acasă viţeii lor care se
ţin după ele.” (1 Samuel 6:7) Copiii mici sunt ca viţeii şi puii altor
mamifere care se hrănesc în primele luni de viaţă cu laptele matern.
Procesul prin care se stopează alăptarea este uneori neplăcut pentru
ei. În episodul regizat de conducătorii religioşi ai filistenilor avem o
imagine dublă de abstinenţă, atât din partea mamelor cât şi din
partea puilor.
La fel şi în cazul unui copil, toate reţinerile vor fi mai greu
de suportat pentru un timp foarte scurt, apoi va dispare din
organism acea poftă. Astfel, pe măsură ce cresc, copiii trebuie să se
obişnuiască să renunţe la activităţile copilăriei. De exemplu, trebuie
să abandoneze maşinuţele şi păpuşile, cum au făcut cu biberonul.
Trebuie să renunţe la comoditatea de-a le pune mama totul pe masă.
Încet încet să înveţe să-şi prepare singuri anumite mâncăruri şi să-şi
îngrijească hainele, gândindu-se că la maturitate va trebui ei să
îngrijească de cei ce vor fi copiii lor.
2. Jugul, a învăţa să munceşti - „Aud pe Efraim bocindu-
se: «M-ai pedepsit şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la
jug...»” (Ieremia 31:18) De îndată ce viţeii încep să se maturizeze,
sunt învăţaţi să tragă la jug. În această perioadă li se formează gâtul
puternic şi astfel în timp, după ce vor creşte mai mult în greutate,
vor putea duce carul încărcat. Până se formează această deprindere,
ei suportă anumite dureri ce par a fi o pedeapsă. Însă toate acestea
sunt bune la vremea lor: „Este bine pentru om să poarte un jug în
tinereţea lui.” (Plângerile lui Ieremia 3:27) Să ştii că tinereţea în
perioada aceea cuprindea şi vârsta ce este numită astăzi adolescenţă.
Tinerii evrei se căsătoreau mai repede decât cei din vremea noastră.
Acceptă efortul, căci muncind se formează diferite deprinderi. Este
bine să ştii munci în grădină. Fetele să cunoască în mod deosebit
arta culinară, iar băieţii să ştie mânui bine un ciocan, cleştele şi
cheile pentru a repara o maşină. Dacă ştii bine doar să tastezi la
computer sau pe telefon, îţi va fi greu în viaţă, căci după jocuri şi
filme nu vei bea apă, iar pozele şi comentariile de pe net nu ţin de
foame. Câtă vreme trebuie să tragă la jug tata şi mama fără ca şi tu
să „pui osul la treabă”?
3. Jertfa, o viaţă de sacrificiu - „Şi Avraam a alergat la
vite, a luat un viţel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în
grabă. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise
şi l-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lângă ei, sub copac şi le-a
slujit până ce au mâncat.” (Geneza 18:7-8) După potop, Dumnezeu
a dat libertate oamenilor să consume carne de animale curate, ca şi
în cazul menţionat, în care patriarhul Avraam a servit şi oaspeţii din
cer cu carnea unui viţel. De multe ori „viţelul cel îngrăşat” (Luca
15:27) a fost sacrificat pentru ocazii de sărbătoare. Apoi de-a lungul
celor 4000 de ani de istorie a jertfelor, până la venirea Domnului
Isus Hristos, mulţi viţei au slujit ca sacrificii pentru păcatele
oamenilor, după cum este scris: „să mai aduci un viţel ca jertfă
pentru păcat.” (Exodul 29:36)
Cu siguranţă, în cazul nostru nu este vorba de un sacrificiu
total, decât în situaţii de martiraj. Dar ce sacrificii poţi face pentru
lucrarea Domnului? Să ştii că a înălța Numele lui Dumnezeu „prin
cântări şi prin laude...lucrul acesta este mai plăcut Domnului,
decât un viţel cu coarne şi copite!” (Psalmul 69:30-31) Ce diferenţă
între cei care ucid tauri la spectacole şi astfel devin ei înşişi fioroşi
ca aceste animale provocate pentru a fi măcelărite în final, pentru a
satisface pofta de sânge a unor păcătoşi vinovaţi şi de alte multe
păcate şi cei care se adună pentru a-şi jertfi tăria tinereţii în slujba
Evangheliei!
Ferice de cei care învaţă de la tot ce este în jurul lor, ca să
trăiască viaţa cu folos, în mod deosebit prima parte a ei, în care
puterea intelectuală şi fizică este deplină şi în care se formează
stilul de viaţă pentru tot restul anilor ce ne sunt daţi aici, pe pământ.
 52. Smochinul

Context: În istoria biblică, smochinul este un pom foarte

des întâlnit, atât pentru roadele sale timpurii şi târzii, cât şi pentru
simbolistica sa profetică şi parabolică. Există peste şaptezeci de
referinţe biblice despre smochin şi smochine.
1. Smochinul, pomul dorit - „Fiecare va locui sub viţa
lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura
Domnului oştirilor a vorbit.” (Mica 4:4) Evreii au aflat încă înainte
de a ajunge în ţara promisă că este o „ţară cu...smochini”
(Deuteronom 8:8), nu doar din promisiunile divine, ci şi din fructele
culese de cele douăsprezece iscoade, care au adus „şi smochine.”
(Numeri 13:23) În timpul petrecut în pustie, evreii s-au plâns că nu
vedeau niciun „smochin”. (Numeri 20:5) Dorinţa lor s-a împlinit în
vremea regelui Solomon, când „au locuit în linişte fiecare sub via
lui şi sub smochinul lui.” (1 Regi 4:25)
În această ipostază, smochinul este simbolul prosperităţii,
al împlinirii. Să ştii că părinţii tăi îţi doresc să ai toate lucrurile din
belşug, dar atingerea acestui obiectiv depinde de Părintele ceresc.
Dacă păcătuim El ne poate frânge toiagul pâinii, cum s-a întâmplat
cu evreii care, chiar în țara promisă n-au mai avut smochine, după
cum constata profetul: „Via este prăpădită, smochinul este veştejit,
rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp, s-au uscat...Şi s-a dus
bucuria de la copiii oamenilor!” (Ioel 1:12)
2. Smochinul, pomul cu fructe dulci - „Şi copacii au
zis smochinului: «Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!» Dar
smochinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul
meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?»”
(Judecători 9:10-11) Fructele smochinului pot fi consumate direct
din pom câteva luni pe an, având o perioadă de rodire foarte lungă,
sau pot fi conservate în „legături de smochine”, (1 Samuel 25:18)
sau în diverse preparate, cum ar fi „turte de smochine.” (1 Cronici
12:40) În toate aceste forme, smochinele sunt o delicateţe, fiind cele
mai dulci fructe, ceea ce le făcea de dorit cu siguranţă şi de copii.
Dulceaţa smochinelor este realizată doar de smochin,
după cum este scris: „poate oare un smochin să facă măsline sau o
viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.”
(Iacov 3:12) De aici înţelegem că natura noastră este responsabilă
pentru roadele noastre. Noi trebuie să ne naştem din nou, altfel nu
avem şanse să rodim ceva „dulce” şi să fim plăcuţi lui Dumnezeu.
Iar dacă am rodit, prin Duhul, să nu ne părăsim binecuvântarea
promisă, nici pentru toţi copacii din lume! Nici o promisiune a
lumii acesteia, niciuna din valorile ei trecătoare să nu ne mai
întoarcă în pădurea ei seculară, ci să rămânem în grădina lui
Dumnezeu!
3. Smochinul, pomul blestemat, dacă nu rodeşte - „A
zărit de departe un smochin, care avea frunze şi a venit să vadă
poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit
decât frunze... Atunci a luat cuvântul şi a zis smochinului: «În veac
să nu mai mănânce nimeni rod din tine!»...Dimineaţa, când treceau
pe lângă smochin,... Petru şi-a adus aminte de cele petrecute şi i-a
zis lui Isus: «Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat,
s-a uscat.»” (Marcu 11:13-21) Bineînţeles că, văzându-l uscat,
proprietarii la scurt timp l-au tăiat. Aceasta este regula generală
aplicată tuturor pomilor: „orice pom care nu face roadă bună, este
tăiat şi aruncat în foc.” (Luca 3:9) Aşa rezultă şi din pilda
smochinului neroditor, căci stăpânul a zis vierului: „Iată că sunt
trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc.
Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” (Luca 13:7)
„Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui...”
(Proverbe 27:18), dar dacă n-are fructe şi-a pierdut toată dulceaţa.
Smochinul este folosit pentru alimentaţie, iar în cazuri
speciale pentru vindecare, căci cu „...o turtă de smochine...Ezechia
s-a vindecat.” ( 2 Regi 20:7) Este un pom binecuvântat, dar iată că
poate fi şi blestemat. La fel noi, oamenii, am fost creaţi de
Dumnezeu şi binecuvântaţi imediat după aceea, cum şi în vremea
noastră copiii sunt duşi la adunare pentru binecuvântare. Vom
rămâne binecuvântaţi sau vom sfârşi prin a fi blestemaţi? Totul
depinde de rodirea noastră. „Îi veţi cunoaşte după roadele lor.
Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?”
(Matei 7:16) Îţi doresc să fii o binecuvântare prin felul în care
asculţi, înveţi şi te implici în diferite activităţi bune în familie, în
biserică şi în societate!