PROGRAMUL DE STUDII : P I P P, anul I

19.02.2o234
Buna ziua tuturor !

Conf. univ. dr. NOVAC CORNELIU, vă prezent TEMA 1 a disciplinei

Fundamentele psihopedagogiei speciale
Psihopedagogia specială; domenii de intervenție psihologică,
pedagogică și terapeutică
1.1. Psihopedagogia specială ca știință interdisciplinară
Psihopedagogia specială a apărut ca o necesitate socială de a sintetiza, dezvolta, nuanța
și adapta experiența altor științe (psihologie, pedagogie, medicină, sociologie, etc.) în vederea
explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi speciale (mai ales a celor cu dezabilități) pentru a se
realiza adaptarea școlară, profesională și socială având ca reper permanent creșterea calității
vieții tuturor membrilor societății.
Astfel, Psihopedagogia specială devine o știință interdisciplinară, aflată la intersecția mai
multor științe, după cum reiese și din definițiile propuse de-a lungul timpului.
Sintagma Psihopedagogia specială ar fi, după unii autori, reconsiderarea denumirii
vechiului termen de "defectologie".
"Defectologia (lat. "defectus" = lipsă, defect, deficiență și grec. "logos" = știință, teorie)
este o disciplină în sistemul științelor pedagogice care se ocupă de legitățile dezvoltării
persoanelor deficiente, în cadrul teoriei și practicii instruirii, educării și integrării sociale,
respectiv al readaptării sociale și personale a deficienților." (Walter Roth, 1979).
Defectologia este "știința care studiază legitățile dezvoltării, educației și instruirii
copiilor deficienți", menționând că "prin natura sa, este o disciplină sintetică, interdisciplinară,
deoarece se află la intersecția mai multor direcții de cercetare științifică, psihologie, medicină,
sociologie." (Valer Mare, 1989) .

În concluzie, Psihopedagogia specială sau ” Defectologia” este o disciplină a științelor

psihopedagogice care studiază particularitățile psihologice, biologice și fizice ale persoanelor cu
handicap, principiile și metodologia instruirii, educării, recuperării și formării pentru muncă și
viață.

1
 "Psihopedagogia specială este o știință de sinteză, care utilizează informațiile complexe
furnizate de medicină (pediatrie, neurologie infantilă, oftalmologie, otolaringologie, audiologie,
ortopedie, igienă, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie, sociologie, științe juridice,
în studierea dinamică a personalității tuturor formelor de handicap prin deficiență și
inadaptare..." (C-tin Păunescu, I. Mușu, 1997).
Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor și a formelor de manifestare a
anomaliilor prezente în dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea
proceselor compensatorii și fundamentarea intervenției educativ – terapeutice.

1.2. Principalele concepte operaționale în psihopedagogia specială

În vederea cunoașterii și explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi speciale, în
literatura psihopedagogica specioala se face deosebirea între urmatorii termeni care par a fi
sinonimi in limbajul curent : dificultate, deficienţă, incapacitate, inabilitate, dizabilitate,
disfuncţie, tulburare, dezordine, nedezvoltare, imaturizare, handicap.
Prezentam mai jos cele mai importante nuante semantice ce evidentiaza diferenţe
semnificative între aceşti termeni:
- deficiența / incapacitatea – sugerează aspectul organic, anatomic, morfologic,
somatic
- inabilitatea / disfuncția – se răsfrânge asupra funcţionării, activităţii fiziologice bazale
a diferitelor organe, sisteme etc.
- tulburarea / dezordinea – trimit tot spre funcţional, dar cu extensie spre funcţii
dobândite ulterior, elaborate psiho-social
- nedezvoltarea / imaturizarea – exprimă stagnarea, mai rar regresia, în evoluţia
structurală şi / sau funcţională, conform vârstei persoanei
- handicapul – se referă la reflexul social de valorizare a tuturor situaţiilor precedente în
contextul socio-profesional
- dificultăţile şcolare – marchează momente de stagnare şi de desfăşurare
necorespunzătoare a activităţii de cunoaştere în procesul învăţării şcolare (Dicţionar de
pedagogie, 1979);
- dificultăţile la învăţătură – se referă la insuccesul şcolar (Ieniştea, 1982), la adaptarea
la cerinţele vieţii şcolare, punând merge până la eşec şcolar;

2
 - inabilităţile şcolare – formează un ansamblu de dificultăţi sau deficite intelectuale,
emoţionale, relaţionale de tip şcolar, manifestându-se printr-o paletă largă de incapacităţi
de natură şcolară. Cele de natură intelectuală, alcătuiesc dificultăţile intelectuale de tip
şcolar sau debilitatea şcolară;
- debilitatea şcolară – termenul se referă la grupul de copii ale căror rezultate nu ating
80% din acelea care caracterizează un copil mediu, de aceeaşi vârstă cronologică;
debilitatea şcolară conduce la un deficit şcolar care îl împiedică pe elev să atingă nivelul
şcolar corespunzător vârstei sale reale.
- inadaptarea şcolară – desemnează dificultăţile de inserţie şcolară sau de reinserţie şi se
referă la acea inabilitate şcolară care poate avea drept consecinţe retardul şcolar,
întârzierile de natură şcolară, eşecul şcolar, abandonul şcolar;
- disritmiile de învăţare şi disfuncţionalităţile de învăţare se referă la acea categorie de
dificultăţi de învăţare care au caracter temporar, pasager.
Normalizarea ca proces, reprezintă modalitatea prin care se asigură accesul la tiparele
existențiale și la condițiile de viață cotidiană, pentru toate categoriile de persoane. Transferând
acest fapt în perspectiva educațională, normalizarea pleacă de la imperativul "toți copiii au
dreptul de a fi școlarizați, într-un mediu cât mai normal posibil, iar școala are menirea să
valorizeze capacitățile de adaptare și dezvoltare ale acestora, fără a pune în evidență
dificultățile lor." Transpunerea in practica a normalizarii se desfasoara pe patru niveluri
functionale:
1. normalizarea fizica
2. normalizarea functionala
3 .normalizarea sociala
4. normalizarea societala

În concluzie, psihopedagogia specială este o știință interdisciplinară intre psihologie,

pedagogie, patologie, medicină și psihiatrie , care se ocupă de cunoașterea sistemului psihic al
persoanelor considerate cu diferite tipuri de deficiente si incapacitati ce le creaza un handicap in
adaptarea / integrarea sociala, in vederea desfasurarii de acțiuni cu caracter formativ (educativ
sau reeducativ) și corectiv – terapeutic pentru o inserție / reinserție psihosocială eficientă.

1.3. Cazuistica și domeniile de intervenție psihologică, pedagogică și

terapeutică ale Psihopedagogiei speciale

3
 Sintetizand problematica Psihopedagogiei speciale și plecând de la etimologia
sintagmei "psiho-pedagogie specială" dar și a caracterului aplicativ, rezultă că Psihopedagogia
specială este știința cunoașterii dezvoltării psihice (psihologie specială) pentru a se realiza
educația terapeutică (pedagogie specială) adaptată prezenței și manifestării unei forme de
dizabilitati la diferiti copii.
Problematica si obiectivele Psihopedagogiei speciale sunt foarte diversificate,
rezultand urmatoarele domenii de intervenție și actiune:
 Psihopedagogia elevilor cu dificultati de învățare (datorate sau nu deficiențelor);
 Psihopedagogia deficienților mintali;
 Psihopedagogia persoanelor cu abilități, talente și a creativilor (supradotați).
 Psihopedagogia deficienților de auz;
 Psihopedagogia deficienților de văz;
 Psihopedagogia copiilor cu handicap de limbaj (datorate sau nu deficiențelor);
 Psihopedagogia deficienților fizic și psihoneuromotori;
 Psihopedagogia persoanelor cu polihandicap ( surdo- cecitatea; autismul infantil );
 Psihopedagogia persoanelor cu tulburări socio-afective și de comportament;
În cosecință, psihopedagogia specială este știința si practica cunoașterii și
valorificarii potentialului psiho-comportamental in planul autoservirii si integrarii sociale a
persoanelor cu nevoi speciale.