RECENZIE

Autor: ALOIS GHERGUŢ

Carte: ,,Sinteze de psihopedagogie specială” /Ghid pentru concursuri şi examene de
obţinere a gradelor didactice ,
Editura POLIROM, Iaşi , 2005
Colecţia ,,Ştiinţele educaţiei. Structuri ,conţinuturi,tehnici”
ISBN 973-681-887-X

Motto: ,,Oricare specialist care a devenit sau va deveni cadru didactic trebuie să studieze în mod aprofundat
instrucţia şi educaţia sau cu alte cuvinte să studieze pedagogia.” (Jean Piaget)

Alois Gherguţ este cadru didactic la Catedra de Psihologie medicală şi Psihopedagogie

specială,doctor în ştiinţele educaţiei,din 2004 cancelar al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale
Educaţiei,Universitatea ,,Al. I. Cuza’’,Iaşi. A absolvit mai multe stagii de pregătire în
domeniile:managementul serviciilor sociale, designul programelor de intervenţie
psihopedagogică, psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, consiliere psihopedagogică,
educaţie incluzivă. De acelaşi autor au mai apărut: Introducere în problematica educaţiei
integrate, Editura Spiru Haret,Iaşi,2000(coautor Teodor Cozma); Psihopedagogie specială,
Editura Polirom,Iaşi,2000 (coautor Cristina Neamţu); Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe
speciale. Strategii de educaţie integrată, Editura Polirom,Iaşi,2001,Managementul serviciilor
de asistenţă psihopedagogică şi socială. Ghid practic, Editura Polirom,Iaşi,2003. A mai
publicat numeroase studii şi articole în volume colective, publicaţii de specialitate şi periodice.
Autorul poate fi contactatla adresa de e-mail alois@uaic.ro.
Lucrarea ,,Sinteze de psihopedagogie specială” /Ghid pentru concursuri şi examene de
obţinere a gradelor didactice” reprezintă chiar o sinteză a rezultatelor experienţei sale
didactice şi ştiinţifice, constituindu-se ca o sursă informativă valoroasă pentru pregătirea
psihopedagogică a viitorilor profesori şi pentru perfecţionarea pregătirii psihopedagogice a
cadrelor didactice.
Cartea are 424 de pagini şi este concepută ca un ghid pentru concursuri şi examene de
obţinere a gradelor didactice în domeniul psihopedagogiei speciale şi serveşte atât pentru
pregătirea pedagogică a studenţilor din toate profilele învăţământului superior care doresc să
devină cadre didactice, cât şi pentru perfecţionarea pedagogică a cadrelor didactice de toate
specialităţile din învăţământul românesc.
Lucrarea este structurată pe 14 capitole:
1)Cadrul conceptual, stadiul actual şi tendinţele privind reabilitatea, educaţia şi asistenţa
persoanelor cu cerinţe speciale;
2) Personalitatea şi factorii care condiţionează dezvoltarea copilului cu dizabilităţi;
3)Evaluarea şi expertiza persoanelor cu cerinţe speciale. Metode şi mijloace de investigare
psihopedagogică;
4)Deficienţe mintale / de intelect;
5)Deficienţe senzoriale;
6)Deficienţe fizice şi/sau neuromotorii şi tulburări psihomotorii;
7)Tulburări de limbaj;
8)Copii/elevi cu dificultăţi de învăţare;
 9)Deficienţe asociate/multiple;
10)Educaţia specială şi elemente de didactică;
11)Integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcoala publică;
12)Copilul/adultul cu cerinţe speciale, familia şi integrarea profesională;
13)Noile tehnologii informatice şi educaţia specială;
14)Instrumente şi moduri de activitate/intervenţie în serviciile de asistenţă psihopedagogică.
Această lucrare încearcă să sintetizeze, să clarifice şi să actualizeze multitudinea de
informaţii referitoare la asistenţa ,educaţia şi integrarea socioprofesională a persoanelor cu
nevoi speciale, fiind concepută ca un util instrument de lucru pentru specialiştii şi cadrele
didactice, cu şi fără experienţă în domeniul activităţilor specializate, ea urmărind să răspundă
atât nevoii de informare , cât şi celei de formare de deprinderi şi competenţe necesare în relaţia
cu această categorie special beneficiari. Conţinutul volumului a fost elaborat şi structurat în
acord cu noile strategii şi direcţii de pregătire continuă a personalului de specialitate,
prezentând într-un limbaj accesibil informaţii necesare asigurării unei acţiuni educative şi de
intervenţie eficiente. Terminologia de specialitate actualizată, aspectele privind organizarea
modernă a sistemului şi programelor de intervenţie, descrierea clinică a principalelor categorii
de persoane cu cerinţe educative speciale şi specificul dezvoltării lor, modalităţile concrete de
intervenţie în educaţia şi asistenţa copiilor cu cerinţe educative speciale etc., alături de
particularităţile de prezentare a informaţiilor şi de multitudinea şi mobilitatea unghiurilor de
adordare , recomandă această lucrare tuturor categoriilor de specialişti care desfăşoară
activităţi de educaţie , asistenţă, intervenţie şi sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi sau cu
cerinţe educative speciale.
În documentele editate sub egida UNESCO se subliniază ideea că psihopedagogia
specială este o ştiinţă de sinteză care utilizează informaţii furnizate de medicină(pediatrie,
neuropsihiatrie, neurologie infantilă, oftalmologie, otorinolaringologie, ortopedie, audiologie,
igienă etc.),psihologie, pedagogie, sociologie, asistenţă socială, ştiinţe juridice, în studiul
personalităţii persoanelor cu diferite tipuri de deficienţă (mintală, auditivă, vizuală, somatică,
de conduită, de limbaj etc.)sau a persoanelor aflate în dificultate privind integrarea şi
relaţionarea lor cu instituţiile comunităţii sau cu semenii din comunitatea din care fac parte.
Politicile şi strategiile naţionale pentru copii şi tineri cu nevoi speciale au la bază ideea de
educaţie pentru toţi şi, în acelaşi timp, educaţia pentru fiecare.
În literatura psihopedagogică se întâlnesc termeni care pot clarifica o serie de delimitări
semantice utile în înţelegerea corectă şi nuanţată a fenomenelor cum ar fi:deficienţă,
incapacitate, handicap.
Prin deficienţă se înţelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau
temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice şi desemnează o stare de
anormalitate funcţională, adesea cu semnificaţie patologică, stabilă sau de lungă durată, care
afectează capacitatea şi calitatea procesului de adaptare şi integrare şcolară, profesională sau
în comunitate a persoanei în cauză.
Incapacitatea reprezintă o pierdere, o diminuare totală sau parţială a posibilităţilor
fizice, locomotorii, mintale, senzoriale, neuropsihice etc., consecinţă a unei deficienţe care
împiedică efectuarea normală a unor activităţi.
Handicapul pentru o persoană este considerat un dezavantaj social, rezultat dintr-o
deficienţă sau incapacitate, care limitează sau împiedică împlinirea unui rol într-un context
social, cultural, în funcţie de vârsta, sexul sau profesia persoanei respective. Altfel spus,
handicapul este o funcţie a relaţiei dintre persoanele cu incapacitate şi mediul lor de viaţă,
fiind evidenţiat atunci când aceste persoane întâlnesc bariere culturale, fizice sau sociale,
împiedicându-le accesul la diferite activităţi sau servicii sociale care sunt disponibile în
condiţii normale celorlalte persoane din jurul lor.
Autorul concluzionează spunând că deficienţa poate determina o incapacitate care, la
rândul ei, antrenează o stare de handicap ce face ca persoana deficientă să suporte cu
dificultate exigenţele mediului în care trăieşte, mediu ce poate asimila, tolera sau respinge
persoana cu o anumită deficienţă.
În literatura psihopedagogică recentă se întâlnesc alţi termeni care se referă la
problematica persoanelor cu cerinţe speciale cum ar: dizabilitatea, cerinţe/nevoi educative
speciale-CES, normalizarea, reabilitarea, incluziunea socială, şansele egale, serviciile de
sprijin, protecţia specială.
În primul capitol se prezintă experienţa internaţională şi din România în domeniul
protecţiei copilului aflat în dificultate, ocupaţiile din sistemul serviciilor de asistenţă şi
protecţie a copilului,standardele ocupaţionale,formarea personalului, precum şi aspecte privind
calitatea vieţii şi serviciilor pentru persoanele cu cerinţe speciale.
Capitolele 1-13 se încheie cu întrebări şi teme de reflecţie.
Factorii care condiţionează dezvoltarea copilului cu dizabilităţi analizaţi în capitolul al II-
lea sunt: ereditatea, factorii de mediu şi educaţia. Dintre toţi aceşti factori, educaţia are efect
asupra dezvoltării în condiţiile menţinerii unui optimum între ceea ce poate individul la un
moment dat şi ceea ce i se oferă. Educaţia este dependentă de ereditate şi calitatea factorilor de
mediu şi nu dispune de puteri nelimitate.
În subcapitolul despre etapele dezvoltării ontogenetice şi relevanţa lor în cadrul copiilor
cu dizabilităţi,Gherguţ aminteşte că evoluţia şi dezvoltarea copilului se desfăşoară pe etape,
perioade, cicluri de dezvoltare, foarte diferite sub aspect biologic, fiziologic, psihologic şi
educaţional.
Stadiile conturate de autor sunt:
-perioada antepreşcolară(de la 0 la 3 ani) =stadiul inteligenţei senzorio-motorii;
-perioada preşcolară(de la 3 la 6/7 ani) =stadiul inteligenţei preoperaţionale;
-perioada şcolară mică(de la 6/7 ani la 10/11 ani)=stadiul operaţiilor concrete ale gândirii;
-perioada şcolară mijlocie sau pubertatea(de la 10/11 ani la 14/15 ani)=stadiul operaţiilor
formale;
-perioada şcolară mare sau adolescenţa(de la 14/15 ani la 18/19)=dezvoltare fizică şi
intelectuală armonioasă.
Tot în acest capitol aflăm particularităţi ale proceselor psihice (senzaţii, percepţii,
reprezentări,
gândirea, imaginaţia, memoria, atenţia), învăţarea de tip şcolar la elevii cu dizabilităţi, dar şi
aspecte privind personalitatea persoanelor cu dizabilităţi. Autorul face trimiteri la lucrări
importante din domeniu: Dinamica personalităţii de Mihai Golu(1993), Psihopedagogia
dezvoltării şcolarului cu handicap de Gh. Radu (1999) sau Consiliere educaţională
,coordonată de Adriana Băban(2001).
Evaluarea persoanei cu dizabilităţi trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
 Ce evaluăm? (domeniile evaluării)
 Pentru ce evaluăm? (scopul evaluării)
 Pe ce bază evaluăm? (baza evaluării)
 Cum şi cu ce evaluăm? (metodologia evaluării)
 Evalurea trebuie privită ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoaştere şi
estimare cantitativă şi calitativă a particularităţilor dezvoltării şi a capacităţii de învăţare a
copilului, de planificare şi programare care orientează elaborarea planului de servicii
personalizat şi programele de intervenţie personalizate. Metodele şi mijloacele de investigare
psihopedagogică a persoanelor cu cerinţe speciale sunt analizate în capitolul 3.
Referindu-se la deficienţele mintale/ de intelect, autorul prezintă delimitările conceptuale
şi teorii explicative asupra deficienţelor mintale, depistarea , diagnosticarea, clasificarea,
etiologia, tipologia, tabloul clinic şi psihopedagogic, dar şi profilaxia şi terapia medico-
psihopedagogică şi socială în cazul deficienţelor mintale.
La capitolul 5 sunt aduse în atenţia cititorilor deficienţele senzoriale,de auz şi de
vedere,având fiecare aceleaşi subcapitole: clasificarea deficienţelor, etiologia, tabloul clinic şi
psihopedagogic, compensarea şi activităţile educative ce se pot desfăşura cu elevii cu astfel de
deficienţe.
Clasificarea deficienţelor fizice şi/sau neuromotorii şi a tulburărilor psihomotricităţii,
analiza psihopedagogică a psihomotricităţii şi aspecte privind metodologia recuperării
deficienţelor neuropsihomotorii fac obiectul capitolului 6.
Tulburările de limbaj sunt clasificate,după cum spunea Emil Verza, prin raportare
simultană la criteriile anatomo-fiziologic, etiologic, lingvistic şi psihologic în:
a) tulburări de pronunţie:dislalia, rinolalia şi dizartia;
b) tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii:bâlbâiala, tahilalia, bradilalia, logonevroza,
aftongia şi tulburări pe bază de coree;
c) tulburări de voce: afonia, disfonia şi fonastenia;
d) tulburări ale limbajului citit-scris: dislexia-alexia şi disgrafia-agrafia;
e) tulburări polimorfe: afazia şi alalia;
f) tulburări de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, electiv sau voluntar şi
întârzierea în dezvoltarea generală a vorbirii.
Tot aici aflăm despre etiologia şi tabloul clinic şi psihopedagogic al tulburărilor de
limbaj,principiile logopedice care stau la baza activităţii de prevenire şi corectare a tulburărilor
de vorbire, dar şi metodele şi procedeele generale utilizate în activitatea logopedică.
Copii/elevi cu dificultăţi de învăţare fac obiectul unui capitol separat.
Autismul –tulburare de dezvoltare, relaţionare şi comunicare, sindromul Langdon Down şi
surdocecitatea sunt prezentate de Alois Gherguţ ca deficienţe asociate/multiple.
Un alt capitol este dedicat de către autor educaţiei speciale şi elementelor de didactică.
Aici sunt prezentate principiile didacticii( principiul intuiţiei, principiul accesibilităţii şi tratării
individuale, diferenţiate, principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale,
principiul sistematizării, structurării şi continuităţii, principiul integrării teoriei cu practica,
principiul participării conştiente şi active a elevilor la activităţile educativ-compensatorii şi
recuperatorii, principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor),adaptate specificului şi particularităţilor elevilor cu diferite tipuri de deficienţe,
completate cu un principiu fundamental- principiul asigurării unităţii instrucţiei, educaţiei,
compensării, recuperării şi/sau reeducării, metodele de învăţământ ce se pot folosi în
activităţile specifice educaţiei speciale ( cu trimiteri la lucrări din literatura de specialitate ale
autorilor: I. Cerghit, C. Moise, C. Cucoş, M. Ionescu), metodele activ-participative în
activitatea educativă a copiilor cu cerinţe speciale, învăţarea prin cooperare, mijloacele de
învăţământ şi materialele didactice, formele de organizare şi desfăşurare a procesului de
învăţământ.
 O abordare deosebită o face autorul activităţilor de terapie educaţională:terapia
ocupaţională, meloterapia, terapia de expresie grafică şi plastică, terapia cognitivă,
ludoterapia, terapia şi educaţia psihomotricităţii, dar şi terapiei cu ajutorul animalelor (delfini,
cai, animale de companie).
Autorul acordă atenţie deosebită integrării copiilor cu dizabilităţi în şcoala publică
,rolului pe care-l
are familia în integrarea copilului cu cerinţe speciale în societate şi, mai apoi,integrarea
profesională a adultului.
Gherguţ prezintă în lucrarea sa noile tehnologii informatice şi educaţia specială în
capitolul al-13-lea. Noile orientări din domeniul psihopedagogiei recomandă folosirea în
şcoală a instrumentelor derivate din soft-uri profesionale aplicate pe calculator, precum
instrumentele de scriere şi editare moderne, care asociază tratarea textului şi grafismul şi care
oferă, în anumite profesii, un mediu puternic de socializare printr-o muncă de tip colectiv. În
procesul instructiv-educativ al copiilor cu cerinţe speciale, computerul joacă două roluri
importante: suport în comunicare şi sprijin în învăţare. Folosirea lui face posibilă învăţarea
prin creşterea concentrării atenţiei, prin dezvoltarea folosirii limbajului şi a deprinderilor
sociale; cu ajutorul computerului, aceşti copii pot deveni mai puţin dependenţi şi mai capabili
din toate punctele de vedere. Pentru copiii cu dificultăţi profunde şi multiple în învăţare,
folosirea calculatorului poate conduce la îmbogăţirea curriculumului. De asemenea, utilizarea
calculatorului înregistrează următoarele efecte:
 dezvoltă capacitatea elevilor cu deficienţe grave de a opera cu semne şi simboluri;
 antrenează-exersează-dezvoltă percepţia vizuală şi auditivă;
 motivează elevul, astfel încât acesta nu mai poate continua procesul învăţării decât prin
intermediul computerului;
 dezvoltă creativitatea şi abilităţile de rezolvare a problemelor.
În ultimul capitol, al-14-lea, autorul îşi propune să prezinte câteva dintre instrumentele
utilizate de profesionişti sau să ne orienteze către terţe surse de accesare a altor teste şi
instrumente uzuale. În acelaşi timp, sunt oferite şi câteva repere în structurarea programelor/
activităţilor de intervenţie, prin însuşi conţinutul itemilor şi structurarea lor pe domenii de
dezvoltare sau niveluri de performanţă la anumite categorii de vârstă.
La finalul lucrării este prezentat un glosar care cuprinde un inventar de termeni specifici
domeniului psihopedagogiei speciale, utilizaţi frecvent în literatura de specialitate din ultimii
ani şi sursele bibliografice ce l-au ajut pe Alois Gherguţ în elaborarea acestei cărţi. Fişele,
instrumentele şi modelele de lucru propuse în anexe vin să sprijine şi să ofere un cadru
orientativ unitar de elaborare şi redactare a unor materiale frecvent întâlnite şi necesare în
activităţile incluse în sfera psihopedagogiei speciale.
Lucrarea lecturată mi-a oferit, prin conţinutul ei, orientări de bază în pregătirea mea în
domeniul psihopedagogiei speciale atât în postura mea de student cât şi de cadru didactic.
Recomand cartea ,,Sinteze de psihopedagogie specială” /Ghid pentru concursuri şi
examene de obţinere a gradelor didactice’’de Alois Gherguţ tuturor; ea poate orienta pe orice
cetăţean, specialist, manager şi părinte, în a căror viaţă şi muncă le este prezentă şi o
dimensiune educativă.
Apreciez ca binevenită iniţiativa lui A.Gherguţ de a publica această lucrare şi este bine să
fie cunoscută de toţi studenţii secţiilor de psihologie – pedagogie, dar şi de toate cadrele
didactice care sunt interesate de domeniul psihopedagogiei speciale, constituind o importantă
sursă de documentare pentru pregătirea şi perfecţionarea psihopedagogică a acestora.