Studiu de caz(solubilitatea)

Solubilitatea indică gradul în care o substanță pură se poate dizolva

într-un dizolvant, alcătuind o soluție omogenă unde repartizarea
atomilor, moleculelor și ionilor este uniformă. Pentru lichide parțial
miscibile reciproc, care formează o soluție eterogenă cu cel puțin 2
faze lichide (lichid multifazic) solubilitatea se denumește miscibilitate.
Dizolvantul în modul cel mai frecvent este un lichid, dar sunt și unele
excepții când unii dizolvanți sunt:

solide ca în cazul aliajelor, sticlei, ceramicii, semiconductoare sau

gaze ce dizolvă solide sau lichide, de obicei la temperaturi și presiuni
înalte ca de exemplu silicea în vapori de apă în anumite procese
geochimice[1].
În funcție de cantitatea de substanță dizolvată, soluțiile se clasifică în:

soluții saturate: care conțin cantitatea maximă de substanță dizolvată

la o anumită temperatură.
soluții nesaturate: în care se mai poate dizolva o cantitate de dizolvat
până la saturație.
Solubilitatea unei substanțe reprezintă cantitatea maximă din acea
substanță care se dizolvă într-o anumită cantitate de solvent, la o
anumită temperatură. Concentrația substanței din soluția saturată
reprezintă solubilitatea substanței respective.
Clasificarea soluțiilor după masa de substanță dizolvată:

I. Soluții nesaturate

diluate: conțin o masă mică de dizolvat.

concentrate:conțin o masă mare de dizolvat.

II. Soluții saturate: conțin masa maximă de dizolvat la o temperatură

dată, fiind egală cu solubilitatea substanței respective.
III. Soluții suprasaturate: conțin mai multă cantitate de dizolvat decât
solubilitatea acestuia la temperatura dată
Factorii care influenţează solubilitatea substanţelor:

1. Natura solutului şi a solventului:

Substanțele ionice (ex. NaCl, CuSO4) și cele cu molecule polare

(alcool etilic, hidracizi) se dizolvă în solvenți cu molecule polare,
numiți solvenți polari (ex. apa).
Substanțele cu molecule nepolare (ex. iod, ulei) se dizolvă în solvenți
cu molecule nepolare, numiți solvenți nepolari (ex. tetraclorura de
carbon - CCl4, sulfura de carbon - CS2, benzen - C6H6 etc.)
Observații:

a) Solvații se dizolvă în solvenți cu structură asemănătoare. b) Când

două lichide se dizolvă unul în celălalt spunem că sunt miscibile (ex.
apă + alcool etilic), iar dacă nu se dizolvă sunt nemiscibile (ex. apa +
ulei, apă + mercur etc.).

2. Temperatura este un alt factor care influenţează solubilitatea

substanţelor. În general cu creşterea temperaturii, creşte solubilitatea
substanţelor solide şi lichide şi scade solubilitatea gazelor.

Observații:

a) Când dizolvăm la temperatura camerei (20°C) o masă de substanță

egală cu solubilitatea ei, obținem o soluție saturată. Ca să dizolvăm o
cantitate suplimentară de solvat, trebuie să încălzim soluția și
obținem o soluție suprasaturată. Prin răcirea soluției suprasaturate
are loc recristalizarea substanței.
b) Când bem sifon sau apă minerală carbogazoasă de la frigider
simțim mai pregnant înțepăturile dioxidului de carbon, deoarece la
temperatură mai mică gazul de dioxid de carbon este dizolvat în
cantitate mai mare decât la temperatura camerei
c) În zilele caniculare scade solubilitatea oxigenului în apă și viața
peștilor este în pericol.

3. Presiunea influenţează solubilitatea gazelor. Cu creşterea presiunii,

creşte solubilitatea substanţelor gazoase în solvenţii lichizi.

Observații:

Creșterea presiunii asupra solubilității gazelor își are aplicație la

obținerea băuturilor carbogazoase.

4.Soluţiile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide, care

conţin una sau mai multe substanţe, active dizolvate într-un solvent
sau într-un amestec de solvenţi; sunt destinate administrării interne
sau externe.
După cum se observă, definiţia înscrisă în farmacopee limitează
categoria largă a soluţiilor la sisteme disperse omogene, în care
mediul de dispersie sau solventul este un lichid, aceste preparate
fiind cele mai frecvent întâlnite şi având importanţă primordială din
punct de vedere farmaceutic.
Soluţiile medicamentoase sunt deci amestecuri omogene, preparate
prin dizolvarea unor substanţe solide, lichide sau gazoase într-un
lichid şi reprezintă un grup de preparate, în care moleculele
solvantului sunt dispersate printre cele ale solventului, formând o
singură fază.
Faţă de celelalte amestecuri, soluţiile se caracterizează prin
dispersarea activă a componentelor, una în cealaltă. Între componente
nu există suprafeţe de separare, astfel că în cazul soluţiilor, spre
deosebire de sistemele disperse heterogene, nu au loc fenomene de
interfaţă.
În cazul ideal, componenta dizolvată este dispersată până la nivelul
de moleculă sau ion, trecerea spre sisteme multifazice făcându-se
prin coloizi de asociere.
Particulele componente unei soluţii sunt de mărime apropiate, de
aceea soluţia poate fi considerată ca o dispersie omogenă
moleculară.
Expedierea şi conservarea soluţiilor se face în recipiente de sticlă de
capacitate corespunzătoare, bine închise. Soluţiile cu substanţe
fotosensibile se condiţionează în flacoane colorate.

Soluţii ale unor compuşi chimici

a) Soluţia de bicarbonat de sodiu
• Soluţia de bicarbonat de sodiu este utilizată la reducerea acidităţii
stomacale. În cazul înţepăturilor de insecte poate fi utilizat un
amestec de soluţie de bicarbonat de sodiu şi carbonat de zinc
(loţiune).
b) Soluţia de clorură de sodiu
• Soluţia de clorură de sodiu de concentraţie 0,83% se utilizează în
medicină, ca ser fiziologic.
• Saramura, o soluţie concentrată de NaCl este utilizată drept
conservant.
• Îndepărtarea petelor proaspete de bere poate fi făcută cu o soluţie
de clorură de sodiu obţinută prin dizolvarea a 2 g NaCl în 100 mL apă.
c) Soluţia de piatră vânătă
• Este folosită la obţinerea de zeamă bordeleză: utilizată în agricultură.
d) Soluţia de hidroxid de sodiu
• Se foloseşte în industria săpunului, a fibrelor artificiale, la rafinarea
uleiurilor minerale, a grăsimilor şi a uleiurilor vegetale.
e) Soluţia de hidroxid de calciu
• Se foloseşte în construcţii (var, mortar), ca dezinfectant, insecticid şi
în industria zahărului.
f) Soluţia de alcool acetic
• Se foloseşte în alimentaţia pentru prepararea băuturilor spirtoase.
• Alcoolul etilic este folosit în farmacii la prepararea tincturii de iod (I2,
alcool, KI) utilizată la dezinfectarea rănilor.
Soluţii utilizate pentru scoaterea petelor :
a) Petele de arsură (pârlire)
Dacă materialul nu s-a distrus se poate decolora pata cu:
• în cazul ţesuturilor albe, apă oxigenată 10%;
• în cazul ţesuturilor colorate, apă oxidenată 1%;
• inul, se udă cu apă caldă, apoi se tratează cu o soluţie de perborat
sau peroxid de sodiu, după care se clăteşte repede cu apă multă;
• lâna se tamponează cu acid citric, după care se spală.
b) Petele de bere
• Se tamponează pata cu o soluţie de iodură de potasiu 10%, iar pata
galbenă ce rămâne se decolorează cu tiosulfat de sodiu 10%, după
care se spală cu apă multă.
c) Petele de cafea
• Pata proaspătă se spală cu apă caldă şi detergent;
• Pata mai veche se tamponează cu glicerină, apă caldă şi în final cu
apă oxigenată.
d) Petele de coca-cola şi pepsi-cola
• Se îmbibă locul pătat cu puţină benzină şi se freacă cu peria sau cu
o cârpă, până când se evaporă solventul, apoi se spală cu apă şi
detergent.
e) Petele de sânge
• Petele mai proaspete se scot cu apă rece sau prin înmuiere în apă
oxigenată 3%;
• Petele mai vechi, se tratează timp de o oră cu o soluţie de acid oxalic
(atenţie: este toxic) 0,6%, se clătesc cu apă, după care materialul se
lasă peste noapte într-o soluţie ce conţine 50 mL apă oxigenată 3% şi
5 mL amoniac la litru. Se aplică doar la albituri!
f) Petele de vin roşu
• Petele mai proaspete se presară cu sare de bucătărie, apoi se spală
cu apă şi săpun, iar la sfârşit din nou cu apă;
• Petele mai vechi se tratează cu apă oxigenată 5%, apoi cu amoniac,
după care materialul se usucă cu o cârpă;
• Se scufundă locul respectiv într-o soluţie de acid citric şi alcool