Sunteți pe pagina 1din 3

Mobilierul caselor arhaice era foarte simplu, fiind perfect adaptat functiunilor sale.

Casa taraneasca cuprindea 1-3 incaperi, fapt care a determinat o anumita schema de aranjare a mobilierului in raport cu celelalte elemente ale interiorului, caracteristica tuturor locuintelor de pe teritoriul Romaniei asezarea sa imprejurul peretilor si agatarea unor piese pe pereti. Interiorul adaposturilor temporare, indeosebi al stanelor, unde se mai pastreaza inca o schema arhaica de organizare, ofera o imagine asupra modului de aranjare a pieselor de mobilier in locuintele traditionale. Unele din piese au fost fixate la inceput intre grinzile peretilor, in tavan sau pe podea, o solutie pitoreasca, mobilierul urmand forma materialului natural. Ca exemplu se pot cita scaunele realizate prin retezarea trunchiului unui arbore, bratele si picioarele din ramuri crescute arcuit. Caracteristica mobilierului romanesc este data de simplitatea formelor si delicatetea decoratiilor, fiind evidenta si in acest caz preocuparea pentru impodobire. Piesele erau puse in valoare prin petele de culoare pe care le aduceau tesaturile de interior, intalnite in toate casele romanesti. Mobilierul era confectionat in general din lemn, in partea de sud a tarii folosindu-se si piesele din lut batut (paturi, banci). De obicei, era decorat cu crestaturi, insa in Transilvania, unde se resimt influentele apusene, apare si mobilierul pictat. Motivele cele mai raspandite ale decorului pictat sunt inscriptiile si motivele florale. La mobilierul sculptat, caracteristic Munteniei si Moldovei (dar regasindu-se si in Crisana, Maramures si Tara Oasului) motivele sunt cele traditionale: linia dreapta, punctele, spirala, dintii, rozeta, crucea, bradul si rar siluetele omenesti. Principalele piese ale mobilierului erau patul, masa, scaunele, lavitele, blidarele, coltarul, politele, culmea si lada de zestre. Lavitele Lavitele (banci lungi, fara spatar) simple, confectionate din scandura de stejar sau fag, sunt cele mai vechi piese de mobilier, fiind folosite in cea mai mare parte a Romaniei. Lipsite de cele mai multe ori de decoratii, lavitele se fixau in barnele peretilor. Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ele sunt inlocuite mai intai in Transilvania si apoi si in restul tarii, cu banci lungi cu spatar (colorat uneori) sau lada dedesubt, destinate pastrarii hainelor si servind chiar la dormit. Patul In casele traditionale, locul cel mai important din punct de vedere decorativ era coltul in care era asezat patul (coltul opus vetrei), datorita tesaturilor grupate aici si nu neaparat mobilierului. In prelungirea patului, de-a lungul peretelui lateral, stau lavitele si mai tarziu bancile cu spatar. Patul, ca mobilier cu forma speciala, apare destul de tarziu, in secolul al XVIII-lea si deriva in cele mai multe cazuri din lavita. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in Transilvania, in casele cu o camera de locuit si

camara (planul cel mai simplu), patul era situat in continuarea vetrei, in coltul opus fiind asezate in unghi doua lavite, cu o masa in fata. In casele mai evoluate, cu doua camere si tinda, in odaia curata apare si al doilea pat, asezat in coltul cu lavitele. In fata paturilor (dispuse paralel de-a lungul peretilor) este cate o banca cu spatar, iar intre ele, langa peretele opus intrarii, se afla masa. In Moldova paturile respecta aceeasi schema de organizare, insa sunt mai joase, iar bancile cu spatar lipsesc. In sudul si vestul tarii bancile, acoperite cu postav, sunt dispuse in unghi pe doua sau trei din laturile incaperii si au functie de pat. Pe langa acestea, in Muntenia si Dobrogea se gasesc si paturile de pamant, a caror latime permite dormitul de-a curmezisul, cu picioarele spre soba. In afara de paturile cu tablii, de origine oraseneasca, introduse in casa taraneasca la sfarsitul secolului al XIX-lea, in locuintele vechi apar mai multe tipuri de pat. Cel mai apropiat ca forma de lavita este cel cu picioarele infipte in pamant sau sprijinite pe un fel de talpi, intalnit in sudul Carpatilor. In Transilvania patul este inalt, compus dintr-un cadru de scanduri si patru picioare. La el se ajunge cu ajutorul bancii din fata, folosita ca o treapta. In nordul Moldovei apare un pat original, suspendat, fixat intre barnele peretilor si sustinut de grinda printr-un stalp bogat crestat. Un alt tip de pat, destul de rar intalnit, are stalpi inalti la capete, amintind prin forma si decor de patul stil Renastere. Culmea Culmea este un element cu o veche traditie, specific in trecut intregii tari. Culmea era o bara de lemn fixata pe doua grinzi ale tavanului, deasupra patului sau in jurul sobei. Se mai intalneste si astazi in Moldova si unele zone ale Transilvaniei, Banatului si Olteniei. Folosita initial in scopuri practice, pentru uscat sau agatat hainele, culmea a capatat mai tarziu doar un rol decorativ. Masa Masa, cu forme, dimensiuni si decoratii diferite in functie de zona si de epoca, nu lipseste din nici un interior. In Moldova, Transilvania si Banat se intalneste masa inalta, dreptunghiulara, cu patru picioare. In nordul Moldovei si in zona Muscelului masa are fata mobila, dedesubt aflandu-se o lada pentru alimente. Impresioneaza in principal mesele din nordul Moldovei, foarte bogat ornamentate cu crestaturi. In sudul Transilvaniei se folosea masa de tip germanic, specifica goticului din Europa centrala, cu talpi laterale puternice si sertar dedesubt. In Muntenia, Oltenia, Moldova si Dobrogea apare masa mica, rotunda, cu trei sau patru picioare, datorata influentelor orientale si balcanice. Rareori decorata, aceasta nu are un loc

fix in cadrul schemei de organizare a mobilierului, insa este asezata de obicei langa vatra. Ea poate fi mutata, sprijinita de un perete, agatata de tavan sau scoasa in tinda. Scaunele Varietatea scaunelor este foarte mare. Scaunele joase se intalnesc pe tot teritoriul tarii, dar mai ales in sud. Scaunele lungi cu spatar (decor simplu, traforat) sunt specifice in special Transilvaniei. Ele au inlocuit lavitele de colt sau bancile din fata paturilor inalte, fiind introduse in casa taraneasca destul de tarziu, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Mobilierul fixat pe perete Piesele de mobilier fixate pe perete (polite, cuiere, blidare, coltare) ocupau un rol important si se foloseau pentru pastrarea vaselor de uz casnic si cu caracter decorativ. Politele erau scanduri fixate pe perete, fie deasupra usilor si ferestrelor, fie pe una din grinzile tavanului, fie direct pe perete. Avand marginile bogat decorate cu crestaturi, indeplineau o functie asemanatoare cuierului orasenesc. In Transilvania, in partea de sus a peretilor, sub grinzi, sunt fixate prin cuie de lemn cuiere pentru farfurii si ulcioare.

In blidare (mici dulapuri confectionate din lemn de fag, de obicei deschise, cu rafturi, decorate cu crestaturi) sunt pastrate vasele de uz gospodaresc. Blidarul este asezat de obicei langa vatra, pentru ca el contine vasele necesare alimentatiei. Coltarul este un dulap cu o forma deosebita, cu sectiune triunghiulara, fixat, asa cum ii spune si numele, intr-un colt al incaperii, de obicei acela cu lavitele. In Transilvania coltarele sunt impodobite cu crestaturi simetrice, iar in Moldova sunt lipsite de decoratii. Lada de zestre Lada de zestre a indeplinit mult timp functia dulapului, pastrand hainele si alimentele. Ea ocupa un loc de cinste, fiind asezata la capul patului sau pe lavita. Cele mai raspandite lazi sunt confectionate din lemn de fag, stejar sau frasin, avand forme variate si decoratie bogata si originala. Lada de zestre era piesa cea mai fin decorata a mobilierului. Cu exceptia lazilor de tip brasovenesc, pictate, lazile de zestre erau impodobite cu crestaturi, avand capac plan sau bombat. Motivele sunt variate, de obicei geometrice semicercuri, romburi, zig-zag-uri, cercuri, patrate, triunghiuri, dar apar si flori, brazi stilizati, simbolul solar (cercuri si rozete concentrice).