Casa traditionalã romaneascã

Românii, sunt la origini un popor de ţãrani agricultori si

pãstori. Locuinţele lor aveau o ornamentalitate elementarã
care, consta in principiu din simboluri etnografice. Locuinţa
tãrãnesca servea de obicei, unor scopuri practice si
imediate, ale unui popor nevoit sã duca un trai greu.

Ion Petrescu Burloiu în lucrarea Tipurile de case din

comuna Şant face o clasificare a caselor în două categorii:
case tipice şi case netipice. Primele au o linie trasată de
anumiţi factori de ordin sociologic şi geografic. Cele netipice
nu sunt rezultatul unui progres, ci a unor ordine personale:
ocupaţie, gust, sau situaţie materiala. Casele tipice se impart
în două subtipuri distincte, din care: Tipul I - grajdul şi şura
fac corp comun cu casa. Tipul II - anexele gospodăreşti nu
mai fac corp comun cu casa. Ele s-au desprins de locuinta
pentru ca a avut loc lãrgirea orizontului de civilizaţie.

Felul de trai al omului s-a shimbat în sensul înmulţirii

membrilor lui. Implicit casa trebuia să fie mai încăpătoare.
Formele care le îmbracă acest tip sunt: cameră, tindă,
cameră; cu sau fãrã cãmarã. La acest subtip, locuia o
singurã familie. Al doilea tip era : cameră, tindă, cameră,
plus două cămări. Acest subtip era destinat de regulă pentru
traiul a două familii, tinda fiind comună.

Modelul de casã ales de noi, este o locuinţã

ţãrãneascã din comuna Şanţ, Bistriţa-Nãsãud. Este o casã de
tipul II, dupã cum putem observa. In general, ferestrele erau
de aproximativ 80/95 cm. Unele case erau podite, altele
lutuite.

Modul de construcţie, materiale

 folosite, funcţionalitatea
construcţiilor ţărăneşti.
Amplasarea caselor se făcea pe loturile primite
drept moştenire de la părinţi, în centru sau pe parcele în
pantă, pe teren mai slab productiv, aproape de apă sau de
pădure, în zona de deal. Materialele prioritare folosite erau
piatra, lemnul şi lutul. Arhitectura in lemn a cunoscut o
dezvoltare deosebitã in România, mai ales in zonele cu
pãduri. Lemnul era principalul material de construcţie a
caselor, cel mai des era folosit lemnul de fag, brad si pin.
Din piatră se făcea fundaţia, şi în mai mică măsură, pereţii.
Treptele şi hornul se făceau din piatră, cu dimensiuni de
1m/20cm, iar pentru horn se foloseau bucăţi de piatră de
mărimea cărămizilor. Piatra se mai folosea la zidul de 1,50
m înglobat în pereţii de lemn ai casei, în dreptul unde urma
să fie pusă soba şi cuptorul. Avea rolul de a feri casa de
incendii.
Din lemn se făceau pereţii, acoperişul, tavanele, şi
mobilierul. La pereţi, modul cum era lemnul îmbinat
presupune multă iscusinţă.
Fără a face calcule matematice prealabile, se proceda prin
tatonare. Peste fundatie se aşezeau tălpile de stejar sau
frasin. De pe tălpi porneau grindele, îmbinaţi cu tălpile prin
muc pentru grinde şi gaură pentru tălpi. Grindele aveau în
partea opusă o scobitură numită uluc în care intrau mucurile
bârnelor cioplite. Peste grindele ferestrelor şi uşilor se pune
un lemn lung numit legătură, care prezenta o crestătură cu
muc unde intra partea inferioară a grindelor, iar mucul din
crestătură intra în ulucul grindei, consolidându-l. Ultimile
lodbe erau lungi şi consolidau întregul edificiu. Dacă
existau goluri între bârne se puneau foltaua (porţiune
înfundată cu bucăţi potrivite de lemn). Bârnele prezentau
strâmbătura într-un lemn ce prezenta gol în perete peste
care se coseau stinghii din alun (puricitura), peste care se
aplica lutul. Transversal pe pereţi se aşezau grinzile, fixate
pe pereti prin crestărură. Dacă grinzile nu ajungeau ca
lungime se punea pe mijloc o grindă lungă de unde porneau
alte grinzi mai scurte numite ştihuri, îmbinate de grinda
principală prin muc şi gaură.

Transversal pe grinzi, la capetele lor se aşezau alte

patru bârne numite cununi, pe care se aşezau cornii
acoperişului. Cornii erau din lemn răşinos îmbinaţi, în profil
transversal sub forma literei A. Unghiul de înclinare faţă de
grinzi al cornilor era de 350. Dacă unghiul era mai mare de
350 acoperişul avea forma ţuguiată, dacă avea sub 350 forma
acoperişului era aplatizată.

Modul cum erau concepute locuinţele reflectă în egală

măsură chibzuinţă, dăruire, pricepere, spirit practic, bun gust
al ţăranilor dar şi spirit de funcţionalitate. Stratificaţia socială
din mediul rural în ţărăni săraci, mijlocaşi şi înstăriţi, a fost
generată prin reformă. Ţăranii care nu mai puteau să-şi
asigure existenţa de pe loturile primite, emigrau chiar în
Stalele Unite ale Americii. Trecerea de la tipul I la tipul II de
case, a reprezentat un progres care s-a generalizat în
perioada postbelică.

Echipa Haiducii de la Col. Nat. "A. Muresanu" Bistrita: Fodor

Csaba, Gal Aneta, Lenghel Roxana si Nagy Attila.