Sunteți pe pagina 1din 135

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Prefaţă

Lucrarea de faţă se adresează îndeosebi studenţilor din anul I, cursuri de zi cât şi celor de la frecvenţă redusă, învaţământ la distanţă, însă poate reprezenta un suport ştiinţific deosebit pentru toţi geografii. Pe baza unei documentări complexe se pune accent asupra identificării repartiţiei spaţiale a unor procese şi structuri economice care au condus la mutaţii majore pe harta politico-economică a lumii contemporane. Autorii au realizat un istoric al preocupărilor geografilor şi economiştilor în direcţia abordării spaţiale a fenomenelor economice. In a doua parte a capitolului sunt prezentate metodele şi principiile geografiei economice precum şi metodele de informare insistând pe rolul reţelelor informaţionale ca mijloc indispensabil în procesul de documentare. O atenţie deosebită este acordată modalităţilor de ierarhizare economică a statelor lumii. Dezvoltarea umană este unul dintre indicatorii prezentaţi complex:

începând cu elementele structurale, metoda de calcul şi terminând cu distribuţia geografică a indicelui dezvoltării umane, la nivel regional şi global. Pentru o mai bună înţelegere Produsul Intern Brut este prezentat în comparaţie cu alţi indicatori de ierarhizare a statelor lumii. Analiza libertăţii economice este realizată prin prisma factorilor de determinare care sunt detaliaţi într-o manieră aproape exhaustivă. O atenţie deosebită a fost acordată de autori şi competitivităţii economice analizată complex, urmărindu-se elementele de condiţionare şi situaţia existentă la nivelul economiilor abordate de Institutul Internaţional pentru Dezvoltarea Managementului din Lausanne. Transnaţionalitatea activităţilor economice este tratată într-un alt capitolul unde sunt subliniaţi factorii şi etapele procesului de transnaţionalizare, principalele companii transnaţionale precum şi rolul acestora în

7

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

dezvoltarea exporturilor de mărfuri şi de capitaluri şi a apariţiei unor disparităţi economice regionale Integrarea economică, ca un proces dinamic al lumii contemporane, este abordată subliniindu-se principiile şi etapele acestui fenomen, insistându-se pe evoluţia celei mai puternice regiuni de integrare economică, respectiv Uniunea Europeană. O atenţie aparte este acordată sistemelor de transport, domeniu dinamic puternic influenţat de evoluţia de ansamblu a economiei mondiale. Sunt prezentate rutele de transport în distribuţia lor spaţială, principalele aeroporturi ale lumii, clasificarea aeroporturilor precum şi influenţa evenimentelor din 11 septembrie din SUA asupra acestui domeniu. Autorii au considerat necesară prezenţa unui mic glosar care aduce elementele necesare pentru înţelegerea unor noţiuni specifice geografiei economice, dar şi a unora impuse de dinamica procesului de globalizare economică. Prin problemele actuale prezentate şi prin metodologia de abordare, lucrarea se constituie într-un material didactic şi ştiinţific deosebit de util studenţilor geografi, dar şi profesorilor din învăţământul preuniversitar.

Prof. univ. dr. Cristian BRAGHINĂ

8

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

CAPITOLUL I GEOGRAFIE ECONOMICĂ-DEFINIRE , OBIECT DE STUDIU, METODE DE ANALIZĂ ŞI INFORMARE

1.1. Obiectul geografiei economice

Geografia studiază o problematică foarte complexă cu preocupări atât în analiza mediului natural – Geografia fizică - cât şi în ceea ce priveşte grupurile de oameni şi activităţile desfăşurate de aceştia – Geografia umană. Această componentă cuprinde toate acele domenii şi obiecte de studiu din cadrul Geografiei care nu sunt direct preocupate de mediul natural, analizând diferitele regiuni ale lumii în care se găsesc oameni, cum se intercondiţionează ei cu spaţiul în care trăiesc, care sunt trăsăturile peisajelor în care îşi desfăşoară activitatea şi cum transformă aceştia mediul natural pe care îl ocupă. Geografia economică este o componentă a Geografiei umane care studiază răspândirea spaţială a comunităţilor umane şi relaţiile dintre acestea şi mediul natural. Ea include şi elemente din alte ştiinţe:

sociologie, demografie, economie, dar impune o viziune globală ce trebuie analizată în fiecare loc şi moment în funcţie de jocul de forţe care se opun între ordinea genezei şi alte forme de ordine şi are menirea de a sesiza toate elementele revoluţionare nu numai pe plan cultural, social, politic, dar şi în plan tehnologic.

9

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Geografia umană păstrează grija pentru comparaţie şi explicaţie, în scopul găsirii cauzelor, modalităţilor şi efectelor acţiunilor umane. Scopul geografiei umane este acela de a determina extensiunea spaţiului uman, popularea acestuia, peisajele determinate de habitat, de activităţile productive şi de modurile de viaţă. Geografia economică studiază spaţiul unde se produc bunurile şi serviciile, fluxurile pe care le produc acestea, ca şi factorii de producţie, condiţiile şi resursele punerii lor în valoare. Conturarea unui obiect al geografiei economice s-a făcut datorită contribuţiei economiştilor, într-o primă etapă, şi geografilor, îndeosebi după 1850. Înainte de 1850 interesul geografiei pentru aspectele teritoriale ale economiei era redus, în timp ce analiza fenomenelor economice în repartiţia lor teritorială, la economişti, ocupa un rol deosebit de important. Se remarcă aici interesul pentru a explica bogăţia statelor, dezvoltarea activităţilor materiale prin prisma principiilor care le favorizează. Se disting, în această perioadă, trei puncte de vedere (curente): al mercantiliştilor, al fiziocraţilor şi cel al clasicilor. Mercantilismul este un sistem teoretic caracteristic secolelor XV-XVIII care consideră că statul este cel care trebuie să regleze viaţa economică pentru a urmări interesele naţionale apelând la protecţionism şi deţinerea monopolurilor. Statul este cel care trebuie să favorizeze un excedent comercial prin intermediul căruia să permită intrarea în ţară a metalelor preţioase. Mercantiliştii identificau bogăţia cu banii şi considerau comerţul exterior principala sursă pentru sporire a avuţiei. Considerau că profitul se obţine din a vinde mai scump un produs. În realitate prin procesul de circulaţie a mărfurilor nu se creează plusvaloare ci doar se repartizează plusvaloarea iniţială obţinută prin producerea bunurilor. Apariţia acestui curent a fost determinată de un complex de factori care au generat dezvoltarea comerţului: marile descoperiri geografice şi progresele spectaculoase în domeniul transporturilor. Acţiunea

10

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

diferenţiată a acestor factori a determinat conturarea a trei arii geografice: centrală, mediană şi periferică (Wallerstein, 1974). În aplicarea politicii economice mercantiliste au existat patru: etape: mercantilismul timpuriu, mercantilism bazat pe industrie, mercantilism monetarist, mercantilismul dezvoltat (bazat pe comerţ). Fiziocraţia sau “guvernarea naturii” este un curent promovat de şcoala franceză începând cu 1758, când F. Quesnay a publicat Analiza Tabloului economic în care a prezentat, sub forma unei scheme doctrina fiziocrată care analizează posibilitatea reproducerii şi repartiţiei produsului social total în condiţiile capitalismului. Tabloul reprezintă reprezintă repartiţia avuţiei societăţii franceze pe care autorul o împărţea în trei categorii: producători, proprietari şi industriaşi şi comercianţi. Fiziocraţii considerau că fenomenele economice se desfăşoară potrivit unor legi naturale, deci independent de voinţa oamenilor şi a statului şi că unicul izvor al avuţiei este producţia agricolă, singura clasă productivă fiind arendaşii şi muncitorii salariaţi care lucrează în agricultură. Perioada liberalismului economic clasic. Teoriile liberalismului clasic au fost elaborate de reprezentanţii şcolii engleze la sfârşitul sec. al XVIII şi începutul sec. al XIX-lea. Ei studiază producţia, circulaţia şi repartiţia bogăţiilor materiale, axându-se pe rolul motor al interesului individului, pe existenţa unei ordini naturale şi pe funcţia reglatoare a pieţei şi a liberei concurenţe. Liberalismul economic este o noţiune care se diferenţiază atât de etatism (controlul total al statului) cât şi de anarhie şi presupune intervenţia statului între anumite limite, care sunt stabilite prin negociere de părţile implicate în actul economic. Principalele caracteristici ale liberalismului clasic

sunt:

concentrarea atenţiei pe producţie şi doar în plan secundar pe circulaţie;

la

îmbogăţirea naţiunilor prin abstractuzare;

identificarea

cauzelor

care

au

condus

11

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

ordonarea societăţii şi economiei după legi naturale. Economia se caracterizează, în această perioadă printr-o analiză diversificată a aspectelor spaţiale (Fig.1), acordând o atenţie deosebită elementelor sociale, culturale, istorice, economice şi geografice (Lamartiere, Staszak, 2000).

Fig. 1. Interferenţa dintre componentele analizei economice

Explicarea bogăţiei statului, dezvoltarea activităţilor materiale Structura socială Cultură ISTORIE Geografie
Explicarea bogăţiei statului, dezvoltarea activităţilor materiale
Structura socială
Cultură
ISTORIE
Geografie
Economie
Sursa: Lamartiere, Staszak (2000), Principes de géographie économique,
Breal, Paris, pag.22.
Cel
mai
important
reprezentant
al
liberalismului

economic clasic este A. Smith (1723-1790) care se remarcă prin câteva teorii, care au în vedere şi dimensiunea spaţială a fenomenelor economice. Teoria diviziunii muncii, a comerţului între state şi a avantajului absolut are ca idee centrală specializarea dintre state în funcţie de favorabilităţile naturale şi artificiale conduce la accentuarea avantajelor reciproce. Această inegalitate a avantajelor creşte pe măsură ce se accentuează diferenţele de nivel, structură şi rentabilitate. David Ricardo (1772-1823) pune bazele unei noi teorii–avantajul comparativ relativ–care analizează rolul comerţului exterior ca factor de dezvoltare şi progres al ţărilor partenere în schimburi. Potrivit acestei teorii fiecare ţară trebuie să se specializeze în producţia şi exportul acelor bunuri pe care le produce cu costuri relativ mai scăzute invers, fiecare ţară va căuta să importe acele bunuri pe care le produce la costuri mai mari. Pe această bază schimburile economice internaţionale pot fi reciproc avantajoase pentru toţi partenerii. Astfel apare liberul schimb, deplina libertate

12

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

de concurenţă între ţări, indiferent de potenţialul lor economic. Acest principiu a reflectat mai mult economiile din sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX –lea. La sfârşitul sec. al XVIII-lea apar primele lucrări veritabile de Geografie economică ca urmare a dezvoltării statisticii. Aceste studii analizează datele statistice ce privesc populaţia, activităţile economice. Se poate vorbi de un asemenea interes pentru Geografia economică la C. Ritter (1779-1859) care depăşeşte viziunea statistică tradiţională, opera sa fiind centrată pe influenţa condiţiilor naturale asupra evoluţiilor istorice. Ratzel F. este un urmaş al lui Ritter fiind la originea conceptelor de oicumenă şi de spaţiu vital precum şi la originea orientărilor de cercetare a raporturilor dintre pământ, societate şi stat. Teoriile sale sunt preluate apoi de suedezul Rudolf Kjellen. Între 1850 şi 1870 are loc o diminuare a interesului pentru spaţiu la economişti şi o dezvoltare progresivă a Geografiei economice. Începutul perioadei este marcat de teoria marginalistă sau neoclasică (Lamartiere, Staszak, 2000, pag. 23). Teoria marginalistă a fost emisă de şcoala austriacă. Potrivit acestei teorii, valoarea este o categorie subiectivă, rezultată din aprecierile “subiectelor economice” izolate. Reprezentanţii acestei teorii susţin că valoarea mărfii nu este creată în procesul producţiei ci ia naştere în procesul schimbului pe baza aprecierilor participanţilor la actul vânzare-cumpărare. Aceste aprecieri depind de raportul dintre intensitatea nevoilor individuale ce trebuie satisfăcute şi volumul de bunuri. Cu cât nevoia este mai mare, cu atât utilitatea este mai mare. După cum se poate observa dispare treptat interesul pentru analiza spaţială, în favoarea raţionalului). Excepţie fac studiile lui Alfred Marshall care insistă asupra factorilor de localizare ai activităţilor economice. În prima jumătate a sec. al XX-lea situaţia economică cunoaşte mutaţii profunde. Numeroase ţări revin la protecţionism, mecanismele capitaliste devin rigide, apar crizele economice în urma cărora creşte

13

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

şomajul şi se amplifică supraproducţia. Apar, în aceste condiţii, alte modele economice (de ex. planificarea sovietică în 1928) pe fondul neîncrederii în mecanismele spontane ale pieţei. În intervalul analizat se remarcă două momente în constituirea acestei ştiinţe:

Geografie economică pragmatică (caracteristică sfârşitului de secol XIX);

Geografie economică teoretică (în prima jumătate a sec. al XX-lea). În prima etapă se remarcă Şcoala Franceză de Geografie prin fondatorul său Paul Vidale de la Blache care acordă o atenţie deosebită progresului noilor regiuni industriale şi urbane. El evidenţiază rolul căilor ferate şi marilor centre industriale în noile forme de structurare a spaţiului. Printre succesorii săi cei mai de seamă, J. Brunhes consacră un capitol important al lucrării sale Geografie umană (1910) geografiei economice. Se remarcă în această etapă dezvoltarea geografiei economice în învăţământul secundar şi practic, începând cu 1860. Astfel ia naştere geografia economică, ca răspuns la nevoile unui public interesat de transformarea lumii şi extinderea pieţelor. Devine în anii 1870-1880 ramura geografiei cu cel mai mare succes public. Apar în aceşti ani societăţi de geografie colonială, comercială sau maritimă. Obiectul Geografiei economice este reprezentat în această etapă de inventarierea resurselor (minerale, energetice, agricole) din diferite ţări, de a descrie utilizarea lor productivă şi de a prezenta fluxurile de schimburi internaţionale corespunzătoare (rute ale comerţului mondial). Cadrul natural, care determină activităţile economice, deţine un rol foarte important. Această geografie economică este foarte empirică, ea prezintă fapte concrete, statistici şi nu utilizează fundamentul teoretic. Observaţiile sale cu privire la economie sunt mai ales descriptive. Al doilea moment este marcat de contribuţia lui Pierre George care va exercita un ascendent puternic asupra epocii sale. El încearcă să adapteze geografia la epoca sa considerând că această ştiinţă trebuie să

14

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

servească mai ales în acţiunile de planificare. El se opreşte asupra problemelor de actualitate cum ar fi industrializarea, urbanizarea, legătura dintre modul de viaţă şi modul de producţie. Pentru P. George nu există mecanisme naturale care determină o anumită adaptare ci doar concepţii guvernamentale care împart lumea în societăţi capitaliste şi socialiste. El plasează astfel, în centru regimurile economice şi politicile macroeconomice (legislaţie, infrastructură, protecţionism). Autorul privilegiază producătorul însă nu ignoră consumul care îi serveşte să măsoare nivelurile de dezvoltare ale ţărilor (George P, 1956). Paul Claval în lucrarea Eseu asupra evoluţiei umane- 1964 propune o reorientare a geografiei economice prin apropierea de economie şi abordarea problemelor de microeconomie. În lucrarea Geografia generală a pieţelor-1963 el analizează dimensiunea spaţială a teoriei pieţelor, acordând un loc important cheltuielilor de transport şi costurilor de informare. Autorul, în lucrarea Regiuni, naţiuni, mari spaţii-1968, se opreşte asupra rolului mecanismelor macroeconomice în structurarea spaţiului. Noile orientări ale geografiei economice, fondate pe luarea în considerare a comportamentelor raţionale au căpătat o asemenea importanţă în anii 1950-1970 încât geografii le-au considerat o bază pentru reorganizarea totală a Geografiei umane. Geografia economică era calificată, în Franţa anilor 1968, ca fiind noua geografie. După 1970 curentul economiei spaţiale la economişti îşi pierde din importanţă din cauza rolului secundar al costurilor de transport. În această perioadă capătă o importanţă deosebită reintegrarea mediului în teoria economică, idee reluată în zilele noastre indirect prin reflecţiile asupra dezvoltării durabile şi căutarea unor soluţii noi în gestiunea mediului. În economia internaţională s-au realizat dezvoltări teoretice importante, această ramură fiind printre puţinele care nu au eliminat dimensiunea spaţială a abordărilor, ea fiind consolidată pe baza teoriei ricardiene fondată pe heterogenitatea geografică.

15

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Această evoluţie conferă o mare putere explicativă pentru progresele realizate în economia internaţională, pentru caracteristicile determinate de schimburile internaţionale sau localizarea unor activităţi, şi determină o creştere a interesului pentru noua geografie. Economistul american Paul Krugman a devenit unul dintre cercetătorii actuali cei mai cunoscuţi pentru că a contribuit la o reorientare fundamentală a teoriei comerţului internaţional, în cursul anilor 1980. El a demonstrat că schimburile internaţionale ar putea exista şi în lipsa unui avantaj comparativ, datorită randamentelor ridicate realizate de economiile de scară. Această posibilitate justifică intervenţia publică în politicile industriale şi comerciale private. Începând din 1990, cercetările lui Paul Krugman s- au reorientat către Geografia economică, şi mai ales către problemele localizării. Una din sarcinile economiei, afirmă el, este de a înţelege de ce activităţile economice apar şi se dezvoltă într-un loc mai degrabă decât în altul. El mai arată că o regiune poate deveni prin efect cumulativ şi, plecând de la un demaraj aproape arbitrar, mai competitivă decât alta, datorită randamentelor crescute permise de concentrarea spaţială a activităţilor. Lucrările de geografie economică, realizate de geografi sunt foarte numeroase, în această perioadă, ele fiind consacrate pieţelor internaţionale, localizărilor industriale, activităţilor de servicii, telecomunicaţiilor, economiilor regionale sau naţionale, meritul lor fiind acela de a depăşi caracterul explicativ, trecându-se la abordări teoretice. Acesta este un salt calitativ remarcabil ce plasează Geografia economică în rândul ştiinţelor indispensabile în abordarea realităţii economice contemporane. Complexitatea abordărilor creşte, aspectele economice fiind urmărite într-un context mai larg, în legătură cu discursul şi ideologiile grupurilor sociale, percepţia indivizilor asupra proceselor şi fenomenelor economice, optimizarea raporturilor între economie, ca dimensiune a dezvoltării economice, şi celelalte elemente ale teritoriului.

1.2. Metode de analiză şi informare

16

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Analiza şi interpretarea geografică a fenomenelor economice se bazează pe o serie de principii şi metode în vederea cunoaşterii fenomenelor în conexiunea şi dinamica lor.

1.2.1. Principiile geografiei economice

Principiul repartiţiei spaţiale defineşte legăturile indisolubile ale fenomenelor economice din teritoriu, deoarece nici un fenomen economic nu poate să fie analizat în afara lui, şi în afara relaţiilor strânse care se stabilesc între fenomenele economice şi teritoriul în care se desfăşoară. Principiul cauzalităţii permite studierea fenomenelor prin prisma cauzelor care determină caracteristicile lor. Principiul integrării geografice presupune studierea corelaţiilor dintre elementele unui complex, poziţia spaţială şi rolul pe care îl ocupă fiecare element în cadrul acestui complex.

1.2.2. Metodele geografiei economice

Metoda observaţiei presupune observarea directă (pe teren) sau indirectă (pe materiale cartografice) în scopul acumulării unor elemente calitative şi cantitative necesare investigăriii fenomenelor economico- geografice. Metoda istorică constă în abordarea fenomenelor economico-geografice în evoluţia lor (se au în vedere factorii care au determinat evoluţia fenomenului), în scopul înţelegerii caracteristicilor lor actuale. Metoda inductiv-deductivă presupune pe de o parte cunoaşterea relităţii geografice prin studiul singularului (inducţie), pe de altă parte se pleacă de la generalizările realizate prin inducţie pentru cunoaşterea singularului. Metoda matematică este utilizată frecvent în condiţiile în care analiza geografică apelează la un volum

17

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

de date din ce în ce mai mare, iar nevoia de cuantificare a fenomenelor este stringentă. Metoda analizei şi sintezei este o metodă compusă ce are la bază analiza şi sinteza.Metoda analizei presupune descompunerea obiectelor, fenomenelor şi proceselor studiate în părţile lor componente pentru observarea şi cunoaşterea în detaliu

a caracteristicilor şi funcţiilor pe care le au. Metoda

sintezei presupune integrarea mentală a părţilor obiectului descompus iniţial prin analiză în părţi componente, în contextul sistemului din care fac parte. Metoda modelelor constă în imitarea materială sau mentală a unui fenomen reconstruindu-se principiile organizării şi funcţionării acestui sistem.

Informarea

geografică a fenomenelor economice

1.2.3.

statistică

şi

analiza

Informarea statistică presupune culegerea, prelucrarea, sistematizarea datelor din sursele de documentare. Se vor alege acele surse care sunt legate direct sau indirect de fenomenul studiat. De exemplu, dacă se studiază procesul de privatizare în România se

vor utiliza datele legate direct de privatizare, dar şi date despre investiţiile străine care susţin procesul de privatizare. În lucrarea finală datele nu vor apare în formă brută,

ci

prin reprezentări grafice şi cartografice, menţionându-

se

obligatoriu sursa datelor şi anul la care se referă.

Analiza datelor statistice permite identificarea aspectelor calitative şi cantitative ale fenomenelor economico-geografice pe baza principiilor şi metodelor amintite mai sus, conducând la conturarea legilor obiective de dezvoltare a fenomenelor economico- geografice, a legăturilor reciproce dintre acestea, a diferenţierii lor calitative şi cantitative în spaţiu, a evoluţiei şi perspectivei lor. Abordarea problemelor de geografie economică mondială se face în două moduri: problematic şi regional. Abordarea problematică presupune studierea geografică a unui fenomen în dimensiunea sa globală, în

18

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

timp ce abordarea regională presupune analiza geografică a complexului de fenomene economice dintr- un teritoriu. În acest ultim caz delimitarea teritoriului se face pe baza mai multor criterii: administrative (ţară, zonă de integrare, etc.), istorice (Tirol, Republica Federală Germană, Cehoslovacia, etc.), economico- geografice (regiune industrială, nucleu neoindustrial, etc.), fizico-geografice (Bazinul Parizian, Valea Rhinului, etc.). În abordarea fenomenelor de geografie economică mondială, analiza trebuie să insiste asupra caracteristicilor fenomenelor în relaţie cu teritoriul în care se desfăşoară. Trebuie precizat momentul apariţiei şi dezvoltării fenomenelor respective, structura lor, dinamica, intensitatea şi complexitatea legăturilor economice generate de acestea, formele specifice ale localizării, diferenţierile în profil teritorial. Un rol deosebit de important, atât din punct de vedre teoretic cât şi aplicativ, îl are stabilirea tipurilor de localizare în domeniul industriei, a tipurilor de producţie agricolă, implicaţiile procesului de privatizare, consecinţele globalizării economice în profil teritorial, caracteristicile procesului de integrare economică, dinamica fluxurilor de investiţii străine etc. În studiile de geografie economică mondială cercetătorul nu trebuie să se oprească doar asupra prezentării lor cantitative, ci trebuie să surprindă fenomenele pe care le generează de asemenea în repartiţia lor teritorială. Efectuarea analizei şi sintezei trebuie să plece de la obiectul geografiei economice, întregul economico- spaţial, care indiferent din ce unghi este analizat, necesită o analiză multilaterală, sistematică şi integrată. Din studiul realizat trebuie să se reţină factorii directori în jurul cărora se polarizează toate celelalte fenomene studiate.

1.2.4. Informarea cartografică

19

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Analiza fenomenelor reprezentate pe hartă permite obţinerea imaginii raporturilor spaţiale, privirea sintetică a corelaţiei fenomenelor economico-geografice. Hărţile ajută la analiza repartiţiei fenomenelor economico- geografice privite în dinamica lor, precum şi la descifrarea raporturilor care se stabilesc între fenomene economice şi spaţiul în care se manifestă.

1.2.5. Informarea electronică

Tehnicile moderne (Internetul) pot fi utilizate pe scară largă pentru documentare, în realizarea studiilor de geografie economică mondială, datorită unor avantaje categorice:

volum impresionant de informaţie;

accesul rapid la sursele de documentare. Beneficierea de aceste avantaje este condiţiontă de:

cunoaşterea tehnicilor de utilizare a Internetului;

cunoaşterea modalităţilor moderne de înregistrare şi prelucrare a informaţiei (stocarea informaţiei, printare, realizarea de materiale grafice şi cartografice pe calculator etc.);

o pregătire prealabilă a subiectului ce urmează să fie analizat ;

realizarea unei bănci informatice cu pagini WEB care surprind direct sau indirect tema studiată.

Bibliografie selectivă:

Braghină C., Peptenatu D., (2003), Consideraţii privind conceptul de Geografie economică pe plan mondial, Comunicări de geografie vol. VII, Ed. Universităţii din Bucureşti. Carbon L.B., (1971), Essai sur l’histoire de la pensée et des doctrines economiques, Editura Montchretien; Claval P., (1976), Élements de géographie économique, Paris. Dumitrescu S., Bal Ana, (1999), Economie mondială, Editura Economică, Bucureşti.

20

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Engels F. (1966), Dialectica naturii, Editura Politică, Bucureşti; Galbraith J.K., (1982), Ştiinţa economică şi interesul public, Editura Politică, Bucureşti; Généreux J., (1992), Introduction á l’économie, Paris; Gide Ch., Rist Ch., (1926), Istoria doctrinelor economice, de la fiziocraţi până azi, Editura Casei Şcolilor, Bucureşti; Ivanciu Nicolae-Văleanu (1992), Istoria gândirii economice, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Keynes J.M., (1970), Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti; Lamartiere Geneau Isabelle, Staszak J F., (2000), Principes de géographie économique, Breal, Paris. Malthus Th. R., (1846), Principles of Political Economy, Guillaumin, Paris; Peptenatu D., Drăghici C., Cepoiu Loreta (2006), Geografie economică mondială, Editura Universitară, Bucureşti; Quesnay Fr., (1958), Analyse du Tableau economique, Paris; Simonde de Sismondi, (1827), Noveaux principes d’economie politique, ou de la richesse dans ses rapports avec la population, Editura Delaunay, Paris; Smith A., (1965), Avuţia naţiunilor, Editura Academiei, Bucureşti; Wallerstein E., (1974), The modern world system, Mc Millan, Londra; Walras L., (1953), Eléments d’économie politique pure, Paris.

21

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

CAPITOLUL II GLOBALIZAREA ECONOMICĂ

II.1.

generale

Globalizarea

economică-consideraţii

Procesul de globalizare este caracteristic ultimelor decenii ale secolului al XX-lea şi s-a dezvoltat datorită accentuării complexului de relaţii economice, sociale, culturale şi politice dintre state pe baza principiilor neoliberalismului, sintetic acest proces poate fi considerat ca fiind tendinţa universală de raportarea la o scară unică de valori. Curentul neoliberalist a militat întotdeauna pentru eliminarea protecţionismului în relaţiile internaţionale şi mai ales în cele comerciale. Autori ca Lubbers Ruud şi Koorevaar Iolanda consideră neoliberalismul principala cauză a globalizării. La autorii care au analizat acest proces se disting două direcţii de abordare a istoriei globalizării. În primul rând se remarcă autorii care consideră că se poate vorbi de globalizare încă de la începutul istoriei, însă efectele s-au simţit în ultimele decenii cu o intensitate mai mare. Argumentul principal folosit era răspândirea creştinismului. Alţi autori consideră globalizarea un fenomen contemporan caracteristic dezvoltării relaţiilor capitaliste. După M. Camdessus globalizarea este evidenţiată în prezent de următoarele elemente:

Marile întreprinderi se mondializează treptat şi se structurează în reţele sub efectul progreselor tehnologice, cercetărilor de optimizare a gestiunii şi productivităţii, şi noilor relaţii financiare;

22

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Globalizarea

se produce

în prezent în timp real

datorită eliminării controlului la efectuarea schimburilor comerciale şi uşurarea accesului la alte culturi; Posibilităţile de transmitere universale şi instantanee a noutăţilor (de exemplu costul unei convorbiri telefonice între New York şi Londra a scăzut de la 245$, în 1930, la sub 3,5% din această valoare în

1990);

Conştientizarea că anumite probleme ale devenirii umane sunt transnaţionale şi nu pot fi acceptate pe scara stat-naţiune. Economia mondială reprezintă un ansamblu al schimburilor reciproc de activităţi (producţia materială, circulaţia bunurilor, serviciilor, capitalurilor, cercetarea ştiinţifică etc). Se poate spune că este un sistem de interdependenţe în care celulele de bază sunt, încă, economiile naţionale, a căror influenţă asupra economiei mondiale este în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. În diferite zone geografice, evoluţia economică este diferită, fazele de expansiune alternând cu cele de recesiune, dar rezultanta globală este de creştere a produsului mondial brut. Economia mondială este un sistem eterogen, pentru că statele diferă ca mărime, potenţial demografic şi economic, dar se mai menţin diferenţe şi în privinţa sistemului economic. În prezent, se poate spune că cele mai importante elemente ale evoluţiei economiei mondiale sunt societăţile transnaţionale, definite ca acele firme care şi- au extins activitatea economico-financiară dincolo de graniţele ţării de origine. Ele reprezintă un ansamblu la scară globală, alcătuit dintr-o societate principală - firma mamă - şi un număr de filiale, dependente de aceasta, implantate într-un număr mai mare sau mai mic de ţări. Iniţial, s-au afirmat în ţările dezvoltate cu economie de piaţă, ajungând, în unele cazuri, să aibă o forţă economică mai mare decât a unui stat – naţiune. Strategia generală a societăţilor transnaţionale vizează abandonarea economiilor bazate pe consumuri mari de materii prime, de energie şi trecerea la o economie bazată pe informaţie şi tehnologie de vârf, fiind interesate în special de sectorul bancar, cel de asigurări,

23

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

de servicii, sectoare în care deţin aproape 60% din active la nivel global. Un efect al transnaţionalizării este procesul de delocalizare, adică transferul unei producţii interne în alte state, cu un nivel economic mai scăzut, datorită unor interese ca: prelungirea ciclului de viaţă a produsului, minimizarea costurilor de fabricaţie, ocolirea unor bariere vamale, extinderea concurenţei. În general, delocalizarea vizează produse standardizate şi s-a dezvoltat mai întâi pe axa Nord – Nord, pentru ca apoi să includă şi ţările în curs de dezvoltare. Acest proces implică noi forme de organizare internaţională a producţiei, apariţia unor filiale comune, încheierea unor acorduri de licenţe, începerea producţiei de subansamble. Se observă că profiturile obţinute în urma delocalizării sunt utilizate pentru modernizarea tehnologiilor în ţara în care îşi are sediul firma-mamă, adică asistăm la un proces invers, cel de relocalizare. Reorganizarea economiei mondiale este determinată în mod hotărâtor de trei elemente esenţiale:

globalizarea consumatorilor şi a corporaţiilor, formarea statelor-regiuni ca reacţie la statele naţiuni, apariţia şi ascensiunea blocurilor economice (Keinichi Ohmae, End of the Nation State, 1995). Un proces tot mai evident este globalizarea economiei. Are loc o întrepătrundere a economiilor, manifestată prin creşterea rolului jucat de investiţiile şi capitalurile străine, de schimburile comerciale în formarea produsului intern brut. Capitalul intern nu mai poate fi factorul principal al creşterii economice. Globalizarea nu este un proces uniform şi linear ce include o gamă largă de fenomene, de la activităţi economice la internaţionalizarea culturii, educaţiei, tehnologiei. M. Waters (Waters M., (1996) , Globalization, Routhlege, London) spune că globalizarea reprezintă reducerea constrângerilor geografice asupra aranjamentelor sociale. Mergând pe schema conceptuală propusă de acesta se poate vorbi despre o tridimensionare a globalizării: pe plan economic, politic, cultural. Autorul operaţionalizează pentru fiecare concept (globalizare economică, politică, culturală) şi

24

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

apoi propune o comparaţie între ideal-tip şi starea de

fapt. Procesul de globalizare cuprinde trei dimensiuni:

globalizarea economică, politică şi socială. Astfel, în ceea ce priveşte globalizarea economică Waters consideră că dimensiunile acesteia sunt: comerţul, producţia, investiţiile, ideologia organizaţională (impunerea unui anumit mod de a face producţie), piaţa financiară şi piaţa muncii. Dintre acestea piaţa financiară şi comerţul reprezintă acele elemente în care globalizarea este realizată aproape în întregime. În sens mai restrâns, globalizarea se referă la liberalizarea comerţului, investiţiilor şi fluxurilor de capitaluri dintre ţări, precum şi la integrarea mijloacelor de producţie din diferite ţări sub proprietatea societăţilor transnaţionale şi la integrarea pieţelor de produse şi financiare Din punct de vedere economic globalizarea semnifică integrarea sistemelor economice naţionale sistemului economiei mondiale, deci într-un sistem unic. Această integrare presupune schimbări de mentalitate la nivelul entităţilor statale, dar şi la nivelul fiecărui agent economic în parte. Motivaţiile de natură naţională încep să îşi piardă teren în condiţiile în care componentele sistemului economic mondial nu mai reprezintă decât în mică măsură interesele naţionalului. Astfel în numeroase state în care societăţile transnaţionale produc o mare parte din produsul intern brut, acestea capătă o putere de negociere pe plan internaţional care devansează reprezentanţii puterilor naţionale. In aceste condiţii există riscul ca cele două grupări să intre în conflict şi să dea o altă direcţie şi formă procesului. Statele care urmează direcţia impusă de societăţile transnaţionale trebuie să-şi adapteze politica economică şi legislativă în funcţie de interesele acestora, pentru a nu genera probleme sociale, ţinând cont de faptul că aceste firme gigant contribuie tot mai mult la crearea valorii adăugate în cadrul economiei naţionale, şi, de asemenea, la crearea de locuri de muncă. Există două forţe care acţionează asupra globalizării: răspândirea reţelelor informaţionale, care urmăresc traseul infrastructurii urbane, creând oraşe

25

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

informaţionale globalizate, şi cooperarea naţiunilor la crearea unei reţele economice globale, care necesită politici financiare şi comerciale liberalizate. Globalizarea economică reprezintă o transformare majoră în organizarea teritorială, spaţială, a activităţii economice şi a puterii politico-economice. Primul val al globalizării a fost determinat de o combinaţie între scăderea costurilor de transport (motorul cu aburi) şi eliminarea obstacolelor legate de tarifele vamale ceea ce a făcut posibilă folosirea unor regiuni mai extinse. Noile tehnologii (calea ferată) au deschis mari posibilităţi pentru exporturile de produse industriale. Un prim rezultat a fost acela că bunurile primare legate de agricultură erau schimbate cu produse industriale. Producţia de bunuri primare necesita şi forţă de muncă. Circa 60 milioane persoane au emigrat din Europa spre America Nord şi Australia pentru a lucra terenurile disponibile. Migraţiile din zonele populate ale Chinei şi Indiei către Thailanda, Birmania, Filipine, Vietnam au însemnat fluxuri aproape egale, astfel că fluxurile totale de forţă de muncă în primul val de globalizare au implicat circa 10% din populaţia Terrei. Migraţia este considerată un factor mai important decât schimburile comerciale sau de capital. Apar diferenţieri importante între state ca urmare a creşterii veniturilor:

SUA, Australia, Noua Zeelandă, pe de o parte, dar şi cele din Europa de Vest în care se constată creşterea salariilor datorită emigraţiei. Perioada 1914 - 1945 poate fi considerată ca o reîntoarcere la naţionalism. Tehnologia a dus în continuare la scădere costurilor de transport, astfel la transportul pe apă, costurile scad de 3 ori în perioada interbelică. Sistemul monetar, foarte eficient la începutul secolului, este distrus datorită războiului, iar în încercarea de a atrage cererea către pieţele interne ţările puternice adoptă măsuri protecţioniste care dau rezultatte negative: în SUA între 1929-1933 importurile au scăzut cu 30%, iar exporturile cu 40%. La nivel internaţional protecţionismul a dus la un declin al

26

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

comerţului mondial, astfel că la nivelul anului 1950 exporturile, ca parte din venitul global, se situau la acelaşi nivel cu cel din 1870. Apare o atitudine antiimigrare: în SUA au intrat numai 6 milioane persoane faţă de 15 miloane între 1870-1914. Retragerea fenomenului de globalizare nu a schimbat însă situaţia marilor inegalităţI mondiale. Experimentul de globalizare inversă a arătat faptul că acest lucru este posibil dar nu şi atractiv. Al doilea val de globalizare (1950-1980) a însemnat o reîntoarcere la internaţionalism. Se produce o liberalizare a comerţului cu bunuri datorită activităţii Acordului General pentru Tarife şi Comerţ. A fost o

liberalizare selectivă atât în privinţa ţărilor care participa

la acest proces cât şi în privinţa produselor care erau

acceptate. Până în 1980 comerţul cu bunuri industriale dintre ţările dezvoltate a fost mult eliberat de bariere

tarifare, dar pentru ţările în curs de dezvoltare acestea

au fost îndepărtate doar pentru bunurile primare care nu

puteau concura cu agricultura din ţările dezvoltate. Acest lucru a dus la apariţia unor mari inegalităţi Nord-Sud. Se produce o liberalizare a comerţului cu bunuri datorită activităţii Acordului General pentru Tarife şi Comerţ. A fost o liberalizare selectivă atât în privinţa ţărilor care participa la acest proces cât şi în privinţa produselor care erau acceptate. Până în 1980 comerţul cu bunuri industriale dintre ţările dezvoltate a fost mult eliberat de bariere tarifare, dar pentru ţările în curs de dezvoltare acestea au fost îndepărtate doar pentru bunurile primare care nu puteau concura cu agricultura din ţările dezvoltate. Acest lucru a dus la apariţia unor mari inegalităţi Nord – Sud. Pentru ţările dezvoltate a crescut foarte mult comerţul exterior, apare specializarea internaţională în cadrul producţiei, ceea ce

a permis aglomerarea industrială şi o economie de

scară. Se poate vorbi de apariţia unui nou sistem comercial: intra-Nord care a avut un efect benefic pentru ţările industriale cu venituri mici.

27

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Noul val de globalizare (după 1980) este marcat de câteva elemente cu efecte semnificative în evoluţia economiei mondiale:

1) În ultimele decenii se constată tendinţa de „tripolarizare” a schimburilor comerciale internaţionale, principalii actori fiind Uniunea Europeană, S.U.A. şi Japonia, care însumează jumătate din valoarea schimburilor mondiale. 2) Liberalizarea mai mare a comerţului prin apariţia Organizaţiei Mondiale a Comerţului (Acordul de la Marrakech, 1995) care aduce noi reglementări privind comerţul cu servicii şi drepturile de proprietate intelectuală. 3) Multinaţionalizarea presupune un complex de transformări legate de politicile de liberalizare şi dezvoltarea noilor tehnologii. În prezent caracterizează toate procesele de schimburi, de bunuri şi servicii precum şi transferurile de informaţie. Liberalizarea a fost aplicată în special în sectorul financiar după care au urmat transporturile aeriene şi telecomunicaţiile. Multinaţionalizarea este o fază superioară internaţionalizării şi presupune o nouă logică de producţie în străinătate. Ea implică organizarea şi controlul activităţilor de producţie şi de comerţ în străinătate ale firmelor care sunt ancorate în sistemele economice naţionale. Multinaţionalizarea este rezultatul interdependenţei între patru componente fundamentale:

investiţiile străine directe, exporturi şi importuri, transferuri de capital şi transferuri de tehnologie. 4) Creşterea exportului de servicii datorită liberalizării comerţului, eliminării barierelor faţă de investiţiile străine şi progresului extraordinar din domeniul transporturilor şi comunicaţiilor. 5) Creşterea mişcărilor de capital. Controlul asupra fluxurilor externe de capital din ţările dezvoltate a fost înlăturat - în 1997 se atinge un maxim de fluxuri către ţările în curs de dezvoltare de peste 300 miliarde dolari SUA, dar în 2003 acestea scad la 172 milioane USD. Ţări cu primiri importante în grupa celor în curs de dezvoltare: China (cele mai mari primiri – 61 miliarde USD în 2004), Brazilia, Chile, Malaezia, Thailanda. Cu

28

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

toate acestea fluxurile de capital către gruparea respectivă reprezintă doar o parte redusă din piaţa totală de investiţii ca urmare a neîncrederiii faţă de situaţia economică şi politică internă. ISD implică nu numai fluxuri de capital, ci şi de tehnologie avansată şi acces la pieţele internaţionale. 6) Creşterea migraţiei internaţionale, cauzele economice fiind principalul motiv al deplasărilor internaţionale şi internaţionale. Diferenţele mari salariale conduc la creşterea presiunilor migraţiei, circa 120 de milioane de persoane trăiesc în afara ţărilor în care îşi au domiciliul. În momentul actual se poate aprecia despre globalizare că este un proces inevitabil, reuşita sa fiind legată de rezolvarea unor probleme care afectează funcţionarea sistemului mondial:

Stabilirea noului rol pe care îl ocupă statul în

sistemul mondial, ştiut fiind faptul că funcţionarea sa a fost deseori frânată de politicile naţionale protecţioniste.

Evitarea crizelor financiare (crizele financiare

din Asia şi America Latină au perturbat serios economia mondială) prin instituţii financiare credibile.

Sprijinirea statelor aflate în curs de dezvoltare

pentru standarde de viaţă ridicate şi pentru consolidarea unor economii stabile şi deschise.

Diminuarea decalajului dintre ţările bogate şi

cele sărace, principalul argument al adversarilor globalizării.

TEMĂ SEMINAR/LUCRĂRI PRACTICE

Indicele globalizării

Indicele globalizării realizat de Kearney A.T. (Foreign Policy) clasifică 62 de ţării (reprezintă 96% din PIB mondial, 84% din populaţia lumii) în funcţie de 14 variabile grupate în patru categorii:

29

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

integrarea economică (comerţul, investiţiile străine directe, portofoliul fluxurilor de capital, veniturile din investiţii), contact personal (călătoriile şi turismul internaţional, convorbirile telefonice internaţionale, transferuri şi expedieri între persoane), conectivitatea tehnologică (utilizatori de internet, gazde de internet şi servere sigure) şi angajamentul politic (membru în organizaţii internaţionale, contribuţii financiare şi personal pentru misiunile Consiliului de Securitate ONU, tratate internaţionale ratificate, schimbări guvernamentale).

Tabel nr. Indicele globalizării-2004

A

B

 

D

E

F

G

H

I

J

K

L

M

N

O

P

Q

R

S

T

U

V

         

1

                 

1

 

2

       

1

Ireland

0

1

2

4

11

3

1

1

1

3

5

4

24

6

7

3

5

9

26

1

         

1

             

4

 

1

 

5

2

4

   

2

Singapore

2

2

3

0

40

1

6

7

2

1

6

8

3

0

9

9

1

4

38

4

                 

1

         

1

 

1

6

4

   

3

Switzerland

-1

9

1

7

33

18

8

8

3

2

2

2

19

1

5

3

0

4

10

2

 

Netherland

   

1

               

4

     

1

1

4

   

4

s

1

3

1

8

14

9

2

5

6

6

16

3

4

3

15

2

7

4

8

5

       

1

           

1

 

3

     

1

1

3

   

5

Finland

5

7

5

4

12

28

4

6

12

4

11

9

6

2

8

1

4

0

16

10

     

1

       

3

1

     

6

       

2

3

   

6

Canada

1

8

5

3

20

25

0

2

20

4

20

1

9

9

3

4

3

0

31

7

 

United

 

5

3

     

2

3

 

1

 

5

       

2

6

   

7

States

4

6

5

1

28

61

6

9

38

9

33

6

5

1

1

3

5

0

44

11

 

New

 

3

1

     

2

4

     

5

     

3

       

8

Zealand

8

5

0

2

3

35

1

7

17

5

23

7

8

6

2

2

1

9

20

16

     

1

 

1

     

2

 

1

 

2

 

1

           

9

Austria

-1

3

6

3

1

13

3

5

11

1

3

8

14

5

13

9

3

1

4

8

     

1

       

1

1

     

1

       

1

3

   

10

Denmark

-4

2

8

6

10

19

9

3

9

7

19

6

10

4

10

8

0

0

9

6

     

1

1

     

2

       

3

       

1

     

11

Sweden

-8

0

2

9

8

21

3

9

8

9

13

5

1

8

11

4

3

9

14

3

 

United

 

2

1

1

   

1

3

 

1

 

4

 

1

   

1

     

12

Kingdom

-3

0

3

1

7

46

8

5

5

0

17

1

15

4

6

2

2

9

19

9

     

2

2

     

1

1

 

1

 

5

     

3

 

3

   

13

Australia

8

6

8

5

13

52

3

6

24

2

30

2

12

5

4

2

4

0

37

21

 

Czech

     

2

   

2

   

2

 

1

 

2

 

2

4

     

14

Republic

1

6

4

4

29

5

2

4

25

5

1

7

25

0

25

6

0

9

27

15

     

1

1

2

   

1

1

 

1

 

3

 

1

           

15

France

-3

6

9

1

2

47

1

0

16

8

12

4

22

9

19

1

6

9

11

12

     

1

1

2

     

1

 

2

 

1

 

2

 

1

       

16

Portugal

-2

5

7

2

4

31

7

4

13

1

15

8

18

4

23

4

2

9

6

14

     

2

2

1

     

2

 

2

 

2

 

1

 

1

1

     

17

Norway

-4

3

7

2

21

29

5

9

18

2

24

9

7

3

12

8

8

9

22

13

     

2

2

1

   

1

2

 

1

 

4

 

1

           

18

Germany

-1

4

3

6

5

30

4

8

14

3

21

5

13

7

14

4

9

9

13

17

     

1

1

1

   

5

   

2

 

2

 

2

 

5

2

     

19

Slovenia

6

1

8

8

23

10

3

8

45

3

10

1

16

2

18

5

2

1

24

25

       

1

2

   

4

1

 

2

 

1

 

3

 

3

4

3

   

20

Malaysia

-2

8

4

6

46

2

2

7

15

8

7

2

20

6

35

2

3

0

45

18

 

Slovak

   

3

3

   

3

   

3

 

2

 

2

 

3

       

21

Republic

6

5

8

1

18

4

6

2

47

0

32

6

30

5

34

7

8

1

54

27

     

3

 

1

   

3

3

         

1

 

6

2

6

   

22

Israel

-3

1

7

9

44

23

4

0

26

8

27

5

21

8

17

1

4

1

3

19

     

1

 

2

   

2

1

 

1

 

1

 

3

 

5

4

     

23

Croatia

-1

4

9

8

37

11

0

1

31

5

8

0

28

4

22

3

7

1

21

22

     

1

2

2

   

1

1

 

1

 

3

 

2

 

1

1

     

24

Spain

-4

9

2

5

16

41

0

5

21

7

18

8

27

7

20

5

9

9

17

20

     

3

2

2

   

2

3

 

1

 

4

 

3

   

1

     

25

Italy

-1

4

5

3

6

49

9

1

19

6

22

0

23

0

24

4

5

9

12

24

     

2

1

2

   

3

4

 

2

 

3

 

2

 

2

3

     

26

Hungary

-3

1

6

9

26

6

3

0

30

9

4

7

29

1

31

3

6

1

34

23

       

4

3

   

2

   

3

 

4

 

3

 

5

5

     

27

Panama

3

4

5

6

48

7

4

3

7

1

39

7

41

8

26

8

7

1

25

30

     

5

2

3

     

5

 

2

 

3

 

2

 

1

2

3

   

28

Greece

-2

2

1

0

15

45

9

8

48

0

14

3

31

6

28

8

0

0

5

26

     

6

5

1

   

3

4

 

3

 

6

 

1

 

2

1

     

29

Japan

6

0

5

5

19

62

5

9

49

8

45

0

11

2

16

1

1

9

50

35

30

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

   

1

3

5

   

1

5

 

3

 

1

 

4

 

6

5

     

30 Botswana

3

7

3

0

17

15

2

2

4

4

25

9

50

5

60

0

3

9

1

33

   

4

2

3

   

3

3

 

3

 

3

 

2

 

1

3

3

   

31 Poland

1

2

6

2

32

38

8

4

52

3

9

6

32

3

32

8

1

0

36

32

South

 

4

4

2

   

3

5

 

3

 

2

 

3

 

3

2

4

   

32 Korea

-4

4

2

0

41

24

9

1

54

7

38

5

2

3

29

2

8

4

48

28

   

3

2

4

   

3

4

 

3

     

4

 

5

4

     

33 Philippines

21

2

0

7

51

16

2

4

36

9

51

1

48

8

46

0

8

9

47

54

   

3

5

3

   

1

4

 

4

 

5

 

2

           

34 Argentina

16

3

6

3

9

51

6

5

10

2

41

8

33

8

36

9

7

1

43

50

   

2

3

4

   

5

2

 

3

 

1

 

6

 

3

3

3

   

35 Tunisia

4

5

1

6

42

17

7

4

34

2

28

5

42

0

44

7

2

0

46

39

   

2

3

1

   

1

3

 

2

 

2

     

6

6

6

   

36 Taiwan

-2

7

2

7

62

14

5

6

40

4

29

7

17

7

21

2

2

2

55

34

   

2

5

2

   

1

2

 

3

 

5

 

3

 

3

4

     

37 Chile

-6

9

0

7

39

36

7

6

23

5

44

4

26

2

30

7

6

9

33

31

   

5

2

6

   

6

2

 

6

     

5

 

5

6

     

38 Uganda

-2

0

9

0

24

55

1

7

50

2

59

3

60

3

60

7

1

9

2

36

   

3

3

4

   

4

3

 

3

 

2

 

4

 

3

4

     

39 Romania

1

8

7

1

30

26

9

2

56

6

31

0

36

0

45

2

4

1

29

40

   

4

3

5

   

5

3

 

4

 

1

 

5

 

3

2

     

40 Senegal

2

3

9

8

22

32

2

7

46

5

46

4

57

6

56

7

7

9

7

42

Saudi

 

4

2

4

   

2

5

 

2

     

4

 

5

4

4

   

41 Arabia*

0

9

4

3

59

34

8

7

42

6

26

9

40

7

48

5

2

4

53

41

   

2

5

6

   

4

2

 

6

 

3

 

6

 

2

3

     

42 Nigeria

-5

2

2

1

27

20

1

0

22

0

58

1

61

1

57

1

4

9

62

37

   

3

4

5

   

2

4

 

5

 

2

 

4

 

4

3

3

   

43 Ukraine

0

0

1

2

38

12

7

1

57

1

36

2

53

2

49

8

3

0

23

43

Russian

 

4

5

4

   

4

3

 

4

 

5

 

3

 

1

1

5

   

44 Federation

2

6

1

5

25

42

5

8

39

8

35

1

49

7

43

5

6

3

42

46

   

4

4

3

   

5

3

 

2

 

4

 

3

 

2

5

     

45 Mexico

6

8

0

9

43

43

5

3

51

7

34

2

45

1

39

8

4

9

60

51

   

5

3

5

   

4

4

 

5

     

5

 

2

3

4

   

46 Pakistan

6

5

6

9

34

56

8