TEHNOLOGII MECANIZATE DE EXECUTARE A ANCORAJELOR FORATE

Conditii tehnologice de executare a ancorajelor.

Ancorajele sunt elemente de legatura, intre structurile unor constructii si terenul din vecinatate, prin intermediul carora se pot introduce forte suplimentare in ansamblul structura teren. Aceste forte actioneaza asupra structurii cu o forta indreptata in directia contactului cu terenul, creand un efort de compresiune asupra ansamblului. Se obtine astfel o mai buna legatura si rigidizare intre cele doua elemente. Prin structura se intelege orice constructie supraterana sau subterana a carei stabilitate este asigurata prin ancoraj (grinzi de otel sau de beton, ziduri, pereti din beton, radiere, placi, etc.), inclusiv excavatiile subterane si taluzurile artificiale sau naturale. Prin teren se intelege masivul de pamant din vecinatatea constructiei cu referire atat la rocile stancoase cat si la depozitele neconsolidate de pamanturi coezive sau necoezive, cu pozitia si stratificatia lor naturala.

 Ancorarea structurilor la teren este o metoda prin care se asigura legarea lor reciproca. Aceasta legatura, care este capabila sa preia fortele de intindere si de forfecare, este realizata prin intermediul ancorelor sau tirantilor, iar un astfel de sistem se numeste ancoraj. Ancorele (tirantii) sunt elemente constructive introduse intr-un masiv de pamant care au rolul de a prelua fortele ce se pot dezvolta in teren pe directia lor sau transversal pe aceasta, in cazul ancorelor pasive, sau de a transmite eforturi de compresiune in ansamblul structurateren in cazul ancorelor pretensionate (active). In functie de starea de tensiune, sub care se pun tirantii in exploatare, putem avea doua situatii: tiranti pasivi, care intra in actiune numai cand sunt solicitati prin deplasarea structurii; tiranti activi sau pretensionati, care exercita in permanenta un efort asupra structurii.

Tiranii de ancorare sunt folosii la: susinerea definitiv a pereilor mulai; stabilizarea versanilor cu sau fr ziduri de sprijin; ancorarea radierului, n cazul construciilor uoare ngropate, supuse efectului de subpresiune al apelor freatice, n caz de ridicare a nivelului acestora; ancorarea fundaiilor unor construcii nalte precum: stlpi de linii electrice aeriene, piloni pentru antene de radio, TV sau GSM, couri de fum etc.

Ancorajele pretensionate au in prezent o utilizare in orice fel de terenuri: roci stancoase rezistente; roci stancoase fracturate si putin rezistente; pamanturi necoezive uscate; pamanturi necoezive saturate; pamanturi coezive.

Alcatuirea ancorajelor forate si tipurile constructive de ancore.

Structura ancorajelor Ancorajele pretensionate constau din tiranti metalici sau din alte materiale (de exemplu, fibre de sticla), introdusi in foraje profunde (cu diverse inclinari) si fixati in teren prin diferite metode pe diverse lungimi; dupa fixare se tensioneaza si se blocheaza in aceasta stare, capatul care iese din teren.

 La un tirant inglobat intr-un ancoraj se pot diferentia trei parti principale (fig. 1): portiunea "pasiva", A, sau zona de fixare (ancorare) in teren, care corespunde cu radacina tirantului si este constituita in general, dintr-un cilindru in lungul caruia ancorajul transfera efortul la masivul de pamant direct, prin intermediul unui mortar de ciment sau indirect, prin intermediul unei camasi metalice sau din polietilena; partea "libera", B in care tirantului trebuie sa i se asigure posibilitatea sa culiseze, sa se deformeze liber fara frecari ; portiunea "activa" C, corespunde cu capul tirantului, reprezentata de zona in care tirantul este pus sub tensiune prin rezemare, de regula prin intermediul unei prese, la ancorajele provizorii sau prin dispozitivul de blocare, la ancorajele permanente;

Etape de executare a tirantilor cu injectare prin coloana de tubare

Forare Spalarea coloanei cu retragerea acesteia cu cca 0,3 m; Introducerea armaturii tirantului si injectarea cu presiune (cca 15 bar) cu suspensie de ciment, in vederea formarii bulbului pentru ancorare, simultan cu extragerea coloanei cu ajutorul extractorului hydraulic; Tensionarea tirantului si injectarea suspensiei pe lungimea libera a armaturii

 O ancora este de fapt un dispozitiv cu functie statica, ce transmite de la structura in teren forte pe o directie anumita. Ancora se compune la randul ei din trei parti capul ancorei reprezinta terminatia sa exterioara mobila si este folosit pentru legarea si transmiterea fortelor de ancoraj de la tirant la structura; corpul ancorei (tendonul) este partea de mijloc, care prin deformatia elastica permite tensionarea permanenta a ancorei in timpul procesului de ancorare; radacina ancorei este capatul interior al ancorei si foloseste la fixarea ei in teren.

Tipuri constructive de tiranti metalici.

a) Ancore din bare metalice (fig. 2). Ancorajele cu bare (fig. 19.4), utilizeaza elemente de tractiune formate din una sau mai multe bare de otel (de precomprimare). Ancorele din bare pot fi de doua tipuri: cu bare scurte, indicate pentru preluarea fortelor de tensiune reduse (pana la 100 kN), pe tronsoane scurte, cu un numar mare de ancore, de exemplu la consolidarea suprafetelor masivelor de roca; cu bare lungi (pana la 25 m) indicate pentru preluarea unor tensiuni mari (120 - 600 kN), atunci cand posibilitatea de forare si spatiul de manipulare a barelor sunt asigurate. b) Ancore din tevi . Ancorajele cu tevi, pot prelua atat eforturi de tractiune cat si de compresiune cu valori de 200-1500 KN si ating lungimi de pana la 35 m. c) Ancore din fire de sarma Ancorajele cu corzi utilizeaza ancore din sarme de otel superior cu R = 1800 N/mm2, atingand lungimi de 50m.

Procesul tehnologic de constructie a ancorajelor pretensionate

Procesul tehnologic de executare a unui ancoraj pretensionat are urmatoarele etape: executarea gaurii prin forare; largirea gaurii la baza ancorajului (mecanica prin frezare cu dispozitiv de largire, explozii cu incarcaturi reduse, indesarea cu apa sau aer sub presiune); introducerea tirantilor; fixarea tirantilor in teren (prin realizarea unui bulb de beton, prin cimentarea sectiunii de fixare aa ncorei in teren, prin desfacerea mecanica a unui dispozitiv de otel amplasat la capatul tendonului); tensionarea si blocarea in aceasta stare a tirantilor (cu dispozitiv surub piulita); protejarea partii libere a tirantului prin umplerea spatiului liber din jur cu suspensie de ciment sau cu alte amestecuri injectabile, inerte; protejarea capului tirantilor.

Pentru forarea gaurilor sunt folosite echipamente tehnologice si procedee de lucru in concordanta cu tipul ancorajului si cu natura rocilor forate. In acest context, se pot diferentia doua criterii de clasificare: dupa tipul ancorajelor: - forarea gaurilor pentru ancore scurte (tiranti) supuse la sarcini mici; - forarea gaurilor pentru ancore lungi supuse la sarcini mari. dupa metoda de forare: - forarea in uscat fara tubaj; - forarea in uscat cu tubaj; - forarea umeda cu fluid de foraj.

 S-au conceput echipamente de forare care lucreaza dupa diverse principii: forare rotativa cu melc (fig. 4); forare rotativ cu jet de ap (fig. 5); forare rotopercutanta cu evacuarea hidraulica a fragmentelor de roca (fig. 6); forare rotopercutanta cu tubaj i evacuare hidraulica (fig. 7); forare rotopercutanta cu ciocan interior (fig. 8).