Cățeluș cu părul creț, fură rața din coteț!

În poezia lui Arghezi câinele hoț este sancționat și condiționat să nu mai fure ouăle
din cuibul găinii. Similar, în folclorul copiilor se păstrează versiuni despre cățelușul cu
păr creț, ce fură rața din coteț. Deși este pedepsit, furtul raței e un fapt ordinar în
comunitățile tradiționale. Mai exact, ce face?! Fură! Astfel, în perioada celor 7 ani de
acasă acestora ni s-a indus, mai mult sau mai puțin intenționat, de către familie și
educatori că cel mai bun prieten al omului (în speța de față cățelușul cu păr creț) e
un hoț.

Cățeluș cu părul creț,

Fură rața din coteț.
El se jură că nu fură
Și l-am prins cu rața-n gură
Și cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular!
-Nu mă duc c-am fost o dată
Și am căzut cu nasu-n baltă.*
sau
Cățeluș cu părul creț,
Fură rața din coteț,
Și se jură că n-o fură
Dar l-am prins cu rața-n gură,
La Primar pe bătătură.
Pân’ să-l duc la judecată,
Mi-a mâncat și rața toată.*
sau
Cățeluș cu păr marou
Fură Kentu’ din birou
Și se jură că nu fură
Și l-am prins cu kentu-n gură
Și cu dolarii-n buzunar.
-Treci la Sfatul Popular
Că-i tăticu’ milițian!*