Proiect

Prof. Cutui Camelia

Şcoala generală “Ion Creanga”
Diamantul este un mineral nativ şi în acelaşi timp o piatră
preţioasă. Din punct de vedere chimic este una din formele de
existenţă ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf,
grafitul şi fulerenele.
Diamantul
cristalizează
în sistemul
cubic şi poate
atinge
duritatea
maximă (10)
pe scara
Mohs,
duritatea
variind însă în
funţie de
gradul de
puritate a
cristalului.
Diamantele naturale
pure sunt incolore,
în timp ce
diamantele sintetice
au o uşoară
coloratură gălbuie.
Din cauza durităţii
ridicate, cristalele
de diamant pot fi
şlefuite numai cu
pulbere de diamant
şi din fulerită.
Denumirea de diamant provine din limba greacă
"adamas" αδάμας, "de neînvins". În latina clasică
Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului.
Masa diamantului
este exprimată în
carate, un carat
corespunzând cu
0,200 grame. Pe
lângă cristalele de
diamant din
sistemul cubic,
uneori se pot întâlni
diamante cu cristale
hexagonale
denumite
Lonsdaleit, unii
consideră ca aceste
diamante s-au
format în medii
nefavorabile.
Duritatea extremă a diamantului este
explicată prin legătura stabilă simetrică
dintre atomii de carbon. Diamantul arde
intr-un mediu cu oxigen pur la o
temperatură de 720 °C, iar în aer la peste
800 °C cu formare de dioxid de carbon.
Diamantul este solubil în unele metale ca
fier, nichel, cobalt, crom, titan, platină,
paladium şi alte metale asemănătoare. Pe
motivul reactivităţii reduse (datorată
structurii stabile) a suprafeţei cristalului,
prin iradiere cu neutroni creşte gradul lui de
duritate.
Forme de diamant şlefuit intrate în
istorie
Diamantele iau naştere la adâncimi mari (150 km),
unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) şi presiuni
ridicate. Rocile mamă (de însoţire) a diamantului
sunt Peridotit şi Eklogit sau in vulcani, sunt roci
bogate în gaze Kimberlite şi Lamproite; acestea
transportă la erupţia vulcanului şi diamant (topit)
sau fragmente din mantaua scoarţei pământului.
Formându-se în aceste condiţii, grafitulul sau
diamantul, aceasta este determinată de timpul de
răcire. Diamantele se pot exploata din rocile
însoţitoare prin minerit de exemplu Namibia, Africa
de sud sau se separă din aluviunile (depunerile)
apelor curgătoare (deşertul, sau ţărmul african).
Microdiamantele iau
naştere la căderea
meteoriţilor mari pe
Pământ (ex. craterul
Barringer), creându-se
condiţiile necesare
pentru formarea
diamantului, prin
existenţa unor presiuni
şi temperaturi ridicate
şi prezenţa dioxidului
de carbon. Vârsta
diamantelor este foarte
diferită, fiind diamante
vechi de peste 3
miliarde de ani, dar şi
diamante mai noi, care
au vârsta de câteva
sute de milioane de
ani.
Ţările unde se
găsesc diamante
în cantităţi mai
importante sunt:
Rusia, Botswana,
Australia, Congo,
Canada ,Africa de
Sud ,Angola
,Namibia, Sierra
Leone ,Ghana şi
Brazilia. În
Europa s-au găsit
diamante în
Arhangelsk.
Diamant neşlefuit
 Cel mai mare diamant şlefuit din lume

La licitaţia organizată de casa Sotheby's în mai 1995,

acest diamant a fost adjudecat contra unei sume de
16,5 milioane de dolari.
Stiati ca fetele unui diamant
au nume?
Instrument
pentru
şlefuirea
diamantelor,
cu un diamant
monocristalin
Diamantul care până acum a fost
considerat cel mai mare a fost găsit în
1905, tot în Republica Sud Africană, în
mina Premier din Transvaal (o colonie a
Coroanei Britanice, care ulterior a
devenit independentă şi parte a
Republicii Sud Africane). Această
nestemată a primit numele Cullinan, în
onoarea lui Sir Thomas Cullinan,
proprietarul companiei de minerit care
găsise diamantul respectiv. Cântărea
3106 carate sau 800 de grame
aproximativ . (vezi slide-ul urmator)
Conducerea Republicii Transvaal l-a făcut
cadou regelui Edward al VII-lea, ca semn de
recunoştinţă pentru că acesta acordase
independenţa republicii după războiul anglo-
bur. După câţiva ani, „Cullinan” a fost tăiat în
nouă briliante mari şi 96 mici. Dintre acestea,
cel mai mare a fost numit atunci denumit
„Cullinan I”, (între timp, alt nume sub care
este cunoscut este „Steaua Americii”), are
formă de pară şi are 530,2 carate. El
împodobeşte sceptrul reginei Marii Britanii. În
coroana reginei se află şi „Cullinan II”, de
217,4 carate.
In cultura romana intalnim prima
mentionare a diamantelor abia in
secolul I dHr. In vechea Grecie si la
Roma se spunea ca miraculoasele
pietre sunt lacrimi sau daruri ale
zeilor, ori chiar franturi din stelele
cazatoare, iar poetii si filosofii
povesteau despre ele, desi multi nu le
vazusera niciodata. Platon le
considera fiind vii, adapostind spirite
celeste, in timp ce altii credeau ca
sagetile trase de Cupidon au varful din
diamant, de aceea nimic nu poate
rezista magiei iubirii.