INTRODUCERE

Mineralogia este ştiinţa naturii care studiază mineralele din punct de

vedere al clasificării, genezei, chimismului, structurii atomice interne şi al
proprietăţilor fizico-chimice.

Mineralul

În sens strict un mineral poate fi definit ca o substanţă anorganică,

formată pe cale naturală, care are o compoziţie chimică definită, aflată în
stare de agregare solidă, cristalizată omogen. Aceste limite stricte ale
definiţiei impun unele precizări şi discuţii pentru lărgirea sferei de cuprindere a
noţiunii de mineral:

1. Caracteristica de substană anorganică elimină din câmpul

mineralelor substanţele organice produse de plante şi animale. Este vorba de
scheletele externe ale unor organisme inferioare constituite din carbonat de
calciu identic din punct de vedere fizic şi chimic cu aragonitul (CaCO 3
cristalizat în sistemul rombic). În aceiaşi situaţie se află şi solidele omogene
acumulate sub formă de calculi sau pietre în organismul uman. Dacă aceste
produse organice au o semnificaţie mineralogică redusă, nu acelaşi lucru se
poate spune despre produsele energetice organice de tipul cărbunilor şi
bitumenelor naturale, pe care unii mineralogi le includ în rândul mineralelor.

2. Calificativul de substanţă naturală presupune o discriminare faţă de

produşii sintetici, mai ales că în prezent majoritatea mineralelor pot fi
sintetizate în laborator. În acelaşi conrext se poate discuta despre mineralele
formate pe cale naturală prin transformarea zgurilor metalurgice rezultate în
urma proceselor de extragere a metalelor din minereuri care au început în
urmă cu 6-7 mii de ani.

3. Compoziţia chimică definită a mineralelor sugerează că acestea se

caracterizează printr-o formulă chimică fixă. Însă formulele chimice ale

1
mineralelor pot fi simple sau complexe în funcţie de numărul elementelor
chimice constitutive şi de proporţia în care sunt combinate. Astfel apare
deosebirea intre o compoziţie chimică fixă şi una definită. Foarte multe
minerale pot varia în compoziţie, ea nefiind deci fixă, dar această variaţie are
loc în limite definite.

4. Starea de agregare solidă poate fi o cerinţă arbitrară în cazul

substanţelor cu puncte de topire/solidificare apropiate de temperatura
ambientală. În această situaţie se află gheaţa şi mercurul nativ, cu puncte de
topite în limitele variaţiilor climatice.. În aceste cazuri restricţia referitoare la
starea de agregare devine nerelevantă, iar apa şi mercurul lichid pot fi
considerate minerale.

5. Noţiunea de cristal omogen exclude dintre minerale substanţele

naturale amorfe şi cele mezomorfe care în sens mai larg pot fi, de asemenea,
considerate minerale.

2
 1. ELEMENTE NATIVE
1.1. DIAMANTUL
1.1.1. Date generale

Diamantul este un mineral nativ şi în acelaşi timp o piatră preţioasă.

Din punct de vedere chimic este una din formele de existenţă ale carbonului
pur, celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) şi fulerenele. Diamantul
cristalizează în sistemul cubic şi poate atinge duritatea maximă (10) pe scara
Mohs, duritatea variind însă în funţie de gradul de puritate a cristalului. Din
cauza durităţii ridicate, cristalele de diamant pot fi şlefuite numai cu pulbere
de diamant şi din fulerită. Masa diamantului este exprimată în carate, un carat
corespunzând cu 0,200 grame. Pe lângă cristalele de diamant din sistemul
cubic, uneori se pot întâlni diamante cu cristale hexagonale denumite
Lonsdaleit, unii consideră, aceste diamante s-au format în medii nefavorabile.
Duritatea extremă a diamantului este explicată prin legătura stabilă simetrică
dintre atomii de carbon. Diamantul arde într-un mediu cu oxigen pur la o
temperatură de 720 °C, iar în aer la peste 800 °C cu formare de dioxid de
carbon. Diamantul este solubil în unele metale ca fier, nichel, cobalt,
crom,titan, platină, paladium şi alte metale asemănătoare. Pe motivul
reactivităţii reduse (datorată structurii stabile) a suprafeţei cristalului, prin
iradiere cu neutroni creşte gradul lui de duritate.

1.1.2. Etimologie

Denumirea de diamant provine din limba greacă "adamas" αδάμας, "de

neînvins", "indestructibil". În latina clasică Plinius atribuie o denumire
asemănătoare safirului. Denumirea diamantului era bine cunoscută în
antichitate. În India se numea "irra", iar in sanscrită i se spunea "vajira",
cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Arabii îi spuneau "al-mas" - adică "cel
mai dur", de unde vine şi denumirea slavă de "almaz" (diamant).

1.1.3. Istorie
 800 î.Hr. - descoperirea primelor diamante.

3
 320-296 î.Hr. - Cea mai veche mărturie scrisă asupra diamantului
ce face parte dintr-o însemnare budistă, numită" Anguttara
Nikaya"( un fel de cod al impozitelor asupra pietrelor preţioase).
Cam tot în această perioadă diamantul este cunoscut şi de greci,
de la care ne-a rămas o statuetă de bronz care are, încrustate, în
chip de ochi, două diamante neşlefuite, obiectul putînd fi admirat
astăzi în vitrina de la British Museum din Londra. În această
perioadă diamantele erau folosite ca si talismane.
 327 î.Hr. - Alexandru Macedon aduce primele diamante în Europa
din India.
 1074 - Crearea unuia din primele exemple de bijuterie cu
diamante, coroana reginei ungare.
 1456 - Lodewyk van Berken, un tăietor de diamante din Anvers,
creează primul diamant tăiat in faţete.
 1477- Maximilian de Austria face cadou un inel cu un diamant
Mariei de Borgogna, începând astfel tradiţia inelului de logodna.
 1642 - reapare în Europa diamantul Hope, adus de un negustor
francez, Jean-Baptiste Tavernier.
 1726 - Diamantul este descoperit în Brazilia, ce devine principalul
producător de diamante din lume.
 1797 - Chimistul englez Smithson Tennant descoperă că
diamantul este format din carbon, "arzând" un diamant într-un
mediu de oxigen şi găsind doar resturi de dioxid de carbon.
 1867 - Depozite de diamant sunt descoperite la Kimberly în Africa
de Sud.
 martie 1888 - "South Africa's Kimberley Central Mining Company"
şi "De Beers Mining Company" se unesc şi formează "De Beers
Consolidated Mines Limited."
 26 ianuarie1905 - Se descoperă în Africa de Sud cel mai mare
diamant din lume, Cullinan. În stare brută cântărea 3.025 carati.
 1958 - diamantul Hope este donat Institutului Smithsonian din
Washingtonde către Harry Winston. Valoarea actuală a acestui

4
 diamant, considerat ca fiind un purtator de ghinion, este estimată
în jurul cifrei de 250 milioane de dolari
 1958 - Diamantul se descoperă în Siberia.
 1967 - Diamantul Darya-i-Nur, un diamant de culoare roşie ce
cântărea între 175-195 carate este purtat de ultimul şah al Iranului
la încoronarea sa.
 1990 - Numeroase depozite de diamant sunt descoperite în nord-
vestul Canadaei.
 mai 2000 -După o serie de reuniuni interguvernative, guvernul din
Africa de Sud creează "Kimberley Process" pentru a discuta şi a
înfrunta problema "diamantelor de conflict"( numite şi "diamante
de sânge")
 5 iulie 2000 - Consiliul de Siguranţă al Naţiunilor Unite votează
pentru a impune un control riguros al comerţului cu diamante
provenite din Sierra Leone, cu scopul de a reduce utilizarea
diamantelor în susţinerea războaielor din zonă.

1.1.4. Formare

Diamantele iau naştere la adâncimi mari (150 km), unde sunt

temperaturi (1200-1400 °C) şi presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoţire) a
diamantului sunt Peridotit şi Eklogit sau in vulcani, sunt roci bogate în gaze
Kimberlite şi Lamproite; acestea transportă la erupţia vulcanului şi diamant
(topit) sau fragmente din mantaua scoarţei pământului. Formându-se în
aceste condiţii, grafitulul sau diamantul, aceasta este determinată de timpul
de răcire. Diamantele se pot exploata din rocile însoţitoare prin minerit de
exemplu Namibia, Africa de Sud sau se separă din aluviunile apelor
curgătoare (deşertul, sau ţărmul african).

Microdiamantele iau naştere la căderea meteoriţilor mari pe Pământ (ex.

craterul Barringer), creându-se condiţiile necesare pentru formarea
diamantului, prin existenţa unor presiuni şi temperaturi ridicate şi prezenţa
dioxidului de carbon. Vârsta diamantelor este foarte diferită, fiind diamante
vechi de peste 3 miliarde de ani, dar şi diamante mai noi, care au vârsta de

5
câteva sute de milioane de ani. Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie
trecute printr-un procedeu de filtrare pentru ca, la final, să se poată ajunge la
un cristal cu tăietura specifică, de un carat.

1.1.5. Răspândire pe glob

Ţările unde se găsesc diamante în cantităţi mai importante sunt: Rusia,

Botswana, Australia, Congo, Canada, Africa de Sud, Angola, Namibia, Sierra
Leone, Ghana, Tanzania şi Brazilia. În Europa s-au găsit diamante în
Arhangelsk.

1.1.6. Utilizare

Aplicaţiile în industria de folosire a diamantului sunt ca: abraziv,

instrumente de tăiat sau găurit foarte ascuţite şi dure. În medicină (chirurgie),
o aplicaţie tot mai largă o are folosirea lamelor de bisturiu acoperite cu un
strat de carbon asemănător diamantului. De asemenea, industria electronică
prezintă interese pentru asemenea straturi aplicate pe electrozi, la fel de
important este în tehnologia semiconductorilor sau în chimie.

1.1.7. Diamante renumite

 Cullinan-1905, apărut în Africa de Sud, până în present, este
diamantul cel mai mare, din el s-au obţinut 105 bucăţi, din care 9 se
găsesc în coroana regală britanică, printre care se află si diamantul
"Steaua Africii" de 530,20 carate;
 Excelsior-1893, apărut în Africa de Sud, din el s-au obţinut 22 de
pietre prin despicare;
 Star of Sierra Leone-1972, apărut în Sierra Leone, din el s-au obţinut
17 pietre;
 Incomparable-1980, apărut în Congo, şlefuit are 407,5 Karate;
 Großmogul-1650, apărut în India, diamant albăstrui;din anul 1739 a
dispărut;
 Orloff - apărut în India, în Sceptrul ţarului; azi în Kremlin (Moscova)

6
  Florentiner- aparut în India; Diamant galben; a aparţinut lui Karl I.
(Austroungaria), vândut lui Sondheimer , de la care probabil obţinut
prin înşelăciune de Bruno Steiner de atunci s-a pierdut urma.

Figure 1.1.1. Diamant neşlefuit1

Figure1.1.2. Cristale individuale de diamante2

http://www.diamante.ro/images/diamante2.jpg
2
http://www.diamante.ro/images/diamante2.jpg

7
 1.2. GRAFITUL
1.2.1. Date generale

Grafitul este un mineral răspândit în natură, ce face parte din categoria

nemetalelor fiind după diamant un element stabil datorită structurii simetrice
de C60 cu o compoziţie chimică de Carbon pur, cristalizând hexagonal, rar
romboedric sau fiind sub formă amorfă. Grafitul are în structură cristale opace
de culoare neagră, hexagonale, formă tabulară, solzoasă, sau bare. Luciul
fiind metalic la formele cristaline şi mat la agregatele amorfe. Duritatea pe
scara Mohs este între 1 - 2, densitatea 2,1 - 2,3 având o urmă neagră
cenuşie. Grafitul sublimează la o tempratură de 3825 °C, fiind insolubil în
acizi, devine magnetic bipolar numai după o tratare pirolitică (încălzire), are
un caracter anizotropic accentuat (de ex. radiaţia solară este izotropă
(uniformă în cele 3 dimensiuni), laserul este anizotrop) şi este un bun
conductor electric.

1.2.2. Etimologie

Etimologia termenului provine limba greacă γραφειν (graphein) = a

scrie, aceasta fiind datorată urmei negre lăsată pe hârtie, proprietate care a
determinat folosirea mineralului în fabricarea minelor de creioane. In epoca
târzie fierului (între secolul V şi I î.e.n.) era folosit grafitul la înegrirea
obiectelor din cheramică, unele din acestea fiind descoperite în Passau.

1.2.3. Răspândire pe glob

Grafitul apare în natură de granule, în rocile metamorfice bogate în

carbon, şi ca vinişoare sau sub formă de filon în pegmatite. Mineralul este
exploatat în China, Coreea, Madagascar, Zimbabwe, Brazilia, Cehia, Ucraina
şi India în mine şi cariere de exploatare la zi a grafitului, în total 600.000 t. pe
an.

8
 1.2.4. Producere pe cale sintetică

Prin coxificarea (încălzirea sub un curent de aer la 3000 °C)

materialelor bogate în carbon ca şi cărbune brun, antracit, petrol sau
materiale sintetice, se produce o transformare a materialului amorf bogat în
carbon în grafit policristalin.

1.2.5. Utilizare

In grafitul cristalin este o structură de straturi paralele (straturi bazale)

acest strat are legături covalente hexagonale între atomii săi care este o
legătură stabilă, în schimb două straturi sunt legate între ele prin legături
labile, legături ionice. Această modificare de legături prin schimbarea de
direcţie determină anizotropia grafitului, ce atrage după sine:

 clivajul perfect dintre straturi

 proprietăţile de izolator termic şi electric prin stratul bazal (ortogonal) şi
conductibilitatea bună termică şi electrică în lungul straturilor bazale.

In aşa numitele fibre de sticlă din carbon sunt straturi paralele într-un plan
deosebit de filele unei cărţi ci ca file îndoite, şifonate, prin tratatre (piroliză)
aceste straturi (file) vor fi netezite, rezultând fibrele de carbon care vor fi pe o
anumită direcţie bune conducătoare termice şi electrice.

9
 Figure 1.2.1. Grafit3

Figure 1.2.2. Grafit4

3
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/32/Graphite_mineral_aggreg
ate.jpg/250px-Graphite_mineral_aggregate.jpg

4
http://bioge.ubbcluj.ro/MuzeuMin/img/colectii03.jpg

10
 2. SULFURI, SULFOSĂRURI ŞI COMPUŞI ÎNRUDIŢI
2.1. BLENDA
2.1.1. Date generale

Blenda (Sphalerit, denumirea veche Zinkblende) din punct de vedere

chimic fiind o sulfură de zinc ( α- ZnS ) este un mineral răspândit, din clasa
sulfurilor, formula chimică ZnS cu un raport metal/sulf de 1:1. Cristalizează în
sistemul cubic, cu cristale tetraedrice şi dodecaedrice, mai poate apare sub
formă de agregate fibroase masive de diferite culori.Din punct de vedere
chimic este o sare a acidului sulfhidric [H2S] cu zincul.Mineralul poate fi uşor
confundat cu magnetitul, rutilul, care au la fel o duritate mică (3,5 - 4) din care
cauză varietăţile frumos colorate (brun până la verde) nu se folosesc ca pietre
preţioase.

2.1.2. Etimologie

Numele mineralului de sphalerit provine din limba greacă sphaleros

ceea ce înseamnă înşelător, acest nume se datorează faptului că mineralul
poate fi uşor confundat cu alte minerale.

2.1.3. Varietati

Blenda este varianta obţinută la temperaturi joase a sulfuri de zinc, iar

care la temperaturi înalte formându-se varianta wurtzit (vurţit) sau β-ZnS.

Varietăţile blendei după culoare sunt:

▪ Cleiophan, verde, galben sau portocaliu

▪ Marmatit, negru

▪ Honigblende, galben clar

▪ Rubinblende, brun până la roşu

11
 2.1.4. Răspândire

Blenda i-a naştere în roci magmatice (pegmatite) sau hidrotermale fiind

frecvent asociată cu galena şi alte minerale sulfite, sau magnetit şi Pyrrhotin
ca minenereu în calcare.Printre locurile unde a fost găsit mineralul putem
aminti: Madan in Bulgaria, Aomori in Japonia Dzhezkazgan in Kazahstan,
Cananea in Mexic, Dalnegorsk in der Rusia, Trepča in Serbia, Banská
Štiavnica in der Slovacia, Santander in Spania, Franklin/New Jersey, Big Four
Mine/Colorado, Galena/Illinois und Joplin/Missouri in den USA.

2.1.5. Utilizare

Datorită procentului de ca. 67 % îin zinc şi un procent relativ ridicat în

cadmiu, blenda este una din minereurile cele mai importante pentru obţinerea
zincului şi cadmiului.Zăcămintele mai importante fiind în China, Australia şi
Canada.

12
Figure 2.1.2. Blenda1

Figure 2.1.3. Blenda si Cuarţ5

Figure 2.1.4. Cristale de Blenda6

57
http://www.kalipedia.com/kalipediamedia/cienciasnaturales/media/200704/17/tierrayuniverso
/20070417klpcnatun_66.Ies.SCO.jpg

8
http://www.muzeuminbm.ro/poze/x0blenda/blenda%204.jpg

9
http://www.comune.pisa.it/gruppogeomineralogico/blenda8m.jpg

13
 2.2. CINABRUL
2.2.1.Date generale

Cinabrul denumit de asemenea Cinnabarit şi Zinnober, este un mineral

din categoria sulfiţilor, raportul metal sulf fiind 1:1, din punct de vedere chimic
este un sulfit de mercur (HgS), care cristalizează în sistemul trigonal. În afară
de sistemul trigonal, mai apar variante de formă tabulară, prismatică, sau
agregate de culoare roşie, brunroşcată, sau neagră. Mineralul are duritatea 2
- 2,5 pe scara Mohs, având densitatea de 8,2 g/cm³. Cinabrul este un mineral
polimorf cu variantele Metacinnabarit şi Hypercinnabarit, putând fi confundat
cu realgarul care însă are densitatea mai mică.

2.2.2. Răspândire în natură

Cinabrul se formează în mod deosebit prin procese hidrotermale, care

constau dintr-un amestec de minerale topite gaze vulcanice şi apă care
rămâne în stare lichidă datorită prezenţei presiunilor ridicate, prin răcire
formându-se minerale ca agat, malachit, diferite varietăţi de cuarţ şi cinabru.
Aceste minerale formându-se în apropierea vulcanilor activi, apelor termale,
asociat cu pirita, marcasita şi realgar. Cele mai importante zăcăminte sunt în
Spania în apropierea oraşului Almaden, urmat de regiunile Hunan şi Guizhou
din China, Germania, Italia (Toscana), Iugoslavia, Kirghizstan şi Ucraina.

2.2.3. Producere pe cale sintetică

Cinabrul poate fi produs şi pe cale sintetică din soluţii a sărurilor de

mercur prin adăugarea hidrogenului sulfurat (H2S) precipitatul format fiind
varianta neagră a cinabrului (Metacinnabarit) care prin contact ulterior de
câteva zile cu soluţie de amoniumpolisulfit se va transforma în varianta roşie
de cinabru.

2.2.4. Importanţa ca materie primă

 Ca materie primă-minereul de cinabru are un conţinut în metal de 87 %
, fiind una dintre sursele principale de obţinere a mercurului.
 Ca pigment-pigmentul roşu obţinut din cinambru este greu solubil în
apă, din care cauză se poate folosi pe scară largă, în fabricarea

14
 vopselelor, acoperind bine substratul vopsit şi fără pericolul de
intoxicaţiei cu mercur.
 Alte utilizări-mineralul mai este folosit în producerea unor
medicamente, baterii, şi în industria chimică.

Figure 2.1. Cinabrul7

Figure2.2.Cinabrul8

7
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c7/Cinnabar.jpg/250px-
Cinnabar.jpg
10
http://www.ec.gc.ca/MERCURY/images/cinnabar.jpg

15
 3. COMPUŞI HALOGENAŢI
3.1. SILVINA
3.1.1.Date generale

Silvină mineral cunoscut şi sub numele de clorură de potasiu este

destul de rar întâlnit în natură din clasa halogenaţilor. Cristalizează în sistemul
cubic având formula chimică KCl fiind reprezentat mai frecvent de cristale
cubice. Culoarea fiind incoloră sau variante în funcţie de impurităţile conţinute
gălbui, roşiatice, mai rar albastre sau violete.

3.1.2. Istoric

Silvina este descoperit în anul 1832 fiind numit în forma latinizată „sal
digestibus Sylvii - sarea lui Sylvius” această denumire este dată după numele
fizicianului şi chimistului olandez François Sylvius de le Boë (1614-1672).

3.1.3. Formare şi răspândire

Silvina ia naştere prin sedimentare şi evaporarea apei marine. Se

găseşte asociat cu halitul carnalitul (clorură de magneziu şi potasiu). A fost
găsit în „Staßfurt” şi „Wathlingen”, „Neuhof-Ellers” şi alte locuri cu zăcăminte
de săruri de potasiu din Germania. De asemenea se găseşte în „Berezniki”,
„Solikamsk” în Rusia, „Kalush” în Ucraina ca şi „Salton Sea” in California.

3.1.4. Importanţa ca materie primă

Mineralul serveşte ca materie primă în industria chimică, în special

pentru producerea îngrăşămintelor chimice. Silvina se utilizeaza in industria
chimica la prepararea potasei calcinate si a potasei caustice ,in parfumerie ,in
pirotehnie ,in fotografie,la curatatul linei ,in industra hirtiei,a sticlei (la
fabricarea cristalului si sticei de Boemia),a lacurilor,a vopselelor.

16
 Figure 3.1.1. Silvină9

Figure 3. 1.2. Silvina10

9
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c7/Cinnabar.jpg/250px-
Cinnabar.jpg

10
http://www.uned.es/cristamine/fichas/silvina/silvina1534.jpg

17
 3.2. FLUORINA
3.2.1.Date generale

Fiind cunoscut şi sub denumirea de Fluorit sau Flussspat este un

mineral din clasa halogenidelor, cu formula chimică CaF2, este un fluorid de
calciu, care cristalizează în sistemul cubic, fiecare ion de calciu fiind legat de
8 ioni de fluorid. Fluoritul are duritatea 4 pe scara Mohs, cu o varietate de
culori mai frecventă, verde şi violet. Culoarea mai închisă a cristalului provine
din zăcămintele de uraniu, care determină şi caracterul fluorescent la lumina
ultravioletă.

3.2.2. Răspândire în natură

Fluorina se formează prin răcirea rocilor magmatice, asociat frecvent

cu mineralele: Baryt, (Baritina) Quarz, (Cuarţ) Topaz, Calcit, Galenita şi
Blendă. Mineralul apare în cantităţi mai mari, ca parte componentă a rocilor
vulcanice, granite, pegmatite.Cea mai mare mină de fluorit se află în rocile
vulcanice din Las Cuevas, Mexic, urmat de China, India, Africa de sud şi
SUA. „Blue John“ este o mină de fluorit din Marea Britanie, locuri mai puţin
însemnate se găsesc în Franţa, Germania.

3.2.3. Istoric

Mineralul era cunoscut deja în Grecia antică, denumire germană de

"Flussspat" ne arată folosirea lui în tehnologia metalelor. In anul 1824
descoperă mineralogul german Mohs în lumină ultravioletă. proprietatea
fluorescentă a mineralului.

3.2.4. Importanţa ca materie primă

 In industrie folosit la producerea fluorului.
 In industria optică la producerea lentilelor, cristalele mai mari sunt
produse artificial.
 Este o piatră preţioasă apreciată.

18
 Figure 3.2.1 Fluorina11

Figure 3.2.2 Fluorina12

1115
http://www.muzeuminbm.ro/poze/fluorina/fluorina%201.jpg
1216
http://www.muzeuminbm.ro/poze/fluorina/fluorina%202.jpg
17
http://www.muzeuminbm.ro/poze/x0fluorina/fluorina%203.jpg

19
 4. OXIZI ŞI HIDROXIZI
4.1. CUARŢ
4.1.1. Date generale

Cuarţul (cunoscut şi sub denumirea ştiinţifică α-Cuarţ) este un mineral

răspândit în scoarţa terestră, care are compoziţia chimică SiO2 cristalizând în
sistemul trigonal.În stare pură cuarţul este incolor, impurităţile din cristal
determină culoarea mineralului. Cuarţul cristalizează frecvent în goluri
existente în roci numite geode. Clivajul este inexistent în spărtură având o
culoare sidefie, are valoarea 7 pe scara durităţii lui Mohs. Înainte de
descoperirea proprietăţii sale piezoelectrice, cuarţul a fost utilizat ca piatră în
bijuterii. Din punct de vedere optic el poate fi uşor confundat cu calcitul, de
care se deosebeşte prin duritatea sa mai mare (7) valoarea refracţiei duble
mai reduse şi nu reacţionează ca şi calcitul cu (HCl) acidul clorhidric.

4.1.2. Etimologie şi istoric

Cuarţul ca şi celelate cristale au fost în evul mediu denumirea minei,

Georgius Agricola a fost acela care a delimitat termenul la denumirea
cristalelor. Originea denumirii nu este clară, unii presupun că ar provine din
slava veche tvurdu = "dur" sau din germană (dialect) querch = "pitic" în
germană literară = quarz în orice caz denumirea de cuarţ a fost acceptată pe
plan internaţional.

4.1.3. Clasificare

După Strunz în Systematik, mineralul aparţine clasei oxizilor cu un

raport metal/oxigen 1:2 numărul grupei - (Strunz-ID: 4/D.01-10). La grupa
cuarţului aparţine şi (β-Cuarţ), Tridymit, Cristobalit, Coesit, Stishovit,
Melanophlogite, Seifertit, Lechatelierite şi Opal.

20
 4.1.4. Formare şi râspândire în natură

Cuarţul după feldspat este mineralul cel mai răspândit în scoarţa

terestră. Cristalele se formează după răcirea soluţiilor bogate în SiO2 şi
frecvent întâlnit în roci ca: Plutonit, Granite, Granitoide, Granodiorite, Tonalite,
Quarz-Syenite, Quarz-Monzonite, Quarz-Diorite, minerale de gangă (steril)
ca: Aplite ca şi din grupa vulcanitelor Rhyolithe, Dacite, Andesite, Quarz-
Trachyte, Quarz-Latite. Un criteriu folosit în clasificarea rocilor este conţinutul
în cuarţ. Cuarţul este frecvent mineral de gangă în filoanele de aur. La fel
acest mineral este întâlnit în roci metamorfice ca Şisturi, Gneise. Datorită
durităţii sale este răspândit şi în rocile sedimentare.

4.1.5. Varietăţi de cuarţ

Cristalele pure de cuarţ sunt incolore, transpatrente, prin incluziuni de

gaze sau lichide, cristalul devine de o culoare lăptoasă, la fel impurităţile
determină schimbarea culorii, sau prin iradiere se produce un fenomen
ionizare care schimbă culoarea cristalului.

Varietăţi de culoare prin iradiere sau prezenţa unor ioni străini:

 Amethyst: varietate violetă de cuarţ prin prezenţa ionilor de fier, sau

iradiere cu raze gama.
 Citrin: varietate galbenă de cuarţ folosit ca bijuterie.
 Ametrin varietate rară cu zone de ametist şi citrin.
 Prasiolith: varietate verde de cuarţ transparent.
 Cuarţ fumuriu sau (Morion): varietate de cuarţ de culoare cenuşie,
brună până la negru (prin iradiere cu raze gama).
 Cuarţ roz varietate roză de cuarţ prin prezenţa ionilor de fosfor.

La fel se mai pot aminti: Smaragdquarz , Saphirquarz prin prezenţa ionilor de

Aktinolith respectiv Krokydolith sau varietăţile de cuarţ microcristalin: ca de
exeplu: silex, calcedonie, agat, onix, jasp, sau carneol.

21
 4.1.6. Utilizare
 Proprietatea piezoelectrică presiunea pe cristal la un anumit punct
produce polarizarea electrică a acestuia, important în producerea
semiconductorilor, tactul de frecvenţă la computer, televiziune, celulă
solară.
 Proprietatea de deviere a luminii polarizate o deviaţie de 27,71°/nm.ca
prisme optice lentile.
 Proprietatea de a nu reacţiona cu acizii (excepţie acidul clorhidric) se
folosesc ca vase pentru reactivi.
 La fel utlizat la producera instrumentelor de precizie ca de exeplu cântar
cu fir de torsiune.
 Folosit în acustica electronică, sau lampa de cuarţ.
 Foarte frecvent folosit ca bijuterie, sunt varietăţile colorate ale cuarţului .
 O varietate a sa a fost si inca este folosit in societatile umane primitive
ca si unealta.

22
 Figure 4.1.1 Cuarţ

Figure 4.1.2. Cristale de cuarţ

23
 4.2. CORINDON
4.2.1.Date generale

Corindon (l.germ. Korund) este un mineral clasat ca duritate (9) pe

locul doi după diamant pe scara Mohs, deoarece mineralul Moissanit cu
duritate 9,25 (foarte rar întâlnit în natură) nu este luat în considerare. Din
punct de vedere al compoziţiei chmice este un oxid de aluminiu având
formula Al2O3, prin urmare aparţine de clasa oxizilor, cristalizând în sistemul
trigonal. Culoarea fiind foarte variată, depinzând de impurităţile existente în
cristal. Astfel de variaţii de culoare sunt: de la incolor, brun, sur, roz, roşu,
galben, verde, violet, sau minerale de culoare albastră cu diferite nuanţe. În
mod deosebit sunt apreciate fiind de valoare cristalele de korund de culoare
roşie rubine şi cele albastre safire, aici se mai poate aminti o variantă a
safirului de culoare roză Padparadsha (Sri Lanka).

4.2.2. Răspândire în natură

Corindonul este frecvent însoţit de mineralele Spinell şi Magnetit,

apărând într-o masă lutoasă neagră cu cristale în formă de coloană. Se mai
poate întâlni în roci magmatice vulcanice de granit, pegmatit de asemenea în
roci metamorfice ca gnais şi marmură sau în sedimente (aluviuni) în albia
râurilor din Burma şi Sri Lanka.

4.2.3. Producere pe cale sintetică

Din secolul al IX-lea s-a reuşit producţia sintetică a mineralului, de

către francezul Auguste Verneuil (1902), care din oxid de aluminiu cu
adăugarea intenţionată de impurităţi reuşeşte să producă rubin artificial. Cu
puţin înainte de primul război mondial chimistul german Paul Moyat a reuşit
producerea corindonului artificial din bauxită (minereu bogat în oxid de
aluminiu) într-un cuptor electric la ca 2120°C înlăturând celelalte substanţe
nedorite printr-o reacţie chimică de reducere. În Bavaria prin procese de

24
calcinare a argilei bogată în bauxită s-a reuşit producerea "bauxitei albe", iar
prin adăugarea oxidului de crom rubinul artificial. De remarcat este faptul că
aceste minerale artificiale nu sunt atacate de acizi sau baze (excepţie fac
numai la temperaturile înalte din cuptoarele de topire), punctul de topire fiind
2.050°C.

4.2.4. Importanţa ca materie primă

Duritatea mineralului face ca să poată fi utilizat ca material abraziv

(şmirgel) la producerea sculelor, materialelor de construcţii (beton, ceramică)
sau piese care sunt expuse la procese extreme de oxidaţie. Din corindon s-au
obţinut prin şlefuire şi pietre preţioase.

 Ca pietre pretioase

Prin impurităţile din cristal, ce determină variaţiile de culoare ale

oxidului de aluminiu (incolor). Această gamă variată de culori de la renumita
bijuterie (Verneuil), sau pietrele preţioase roşii ce conţin crom rubinul, de
asemenea variantele albastre (cu impurităţi de fier, titan, vanadiu) numite
safire. Vanadiul în special produce prin reflecţia luminii, fenomenul de
Asterismus (stea cu şase vârfuri). Forme de şlefuire speciale ca Cabochon
sau Mugel când nu se creează prin şlefuire faţete distincte cristalului.

25
 Figure 4.1. Corindon maro13

Figure 4.2. Varietăţi de corindon

13
http://minerals-bzh.com/img/upload/44%20corindon%20marron.jpg

26
 5.SĂRURI OXIGENATE
5.1. CARBONAŢI

5.1.1 ARAGONITE
5.1.1.1. Date generale

Aragonitul este un mineral, respectiv o variantă anhidră a carbonatului

de calciu, fără ioni străini.

 El cristalizează în sistemul ortorombic.

Formula sa chimică este:

 CaCO3.
 Densitatea sa este de 2,95 g/cm3.
 Duritatea pe scara lui Mohs variază între 3,5 - 4.5.
 Culoarea este: f. albă, cenuşie, galbenă, roşie, violetă, albastră.
 Urma lasata de acesta este albă.
 Habitus prismatic, frecvent pseudohexagonal, coloane sau agregate
sub formă de dendrite.
 Cristalele sale pot fi prismatice, cilindrice, dendritice sau oolitice, de
culori diferite, cu un grad de transparenţă diferită, având proprietatea
de luminiscenţă şi fluorescenţă (în prezenţa razelor ultra-violete), fiind
atacat uşor de baze sau acizi.
 Minerale asemănătoare aragonitului sunt: Baritina, Gipsul, Calcitul şi
Cuarţul.

5.1.1.2. Răspândire în natură

Aragonitul este componenta principală a perlmuttului, de origine

biogenă, participând la formarea perlelor şi coralilor.In regiunea Aragon
mineralul s-a format în golurile rocilor magmatice, aici fiind prezente florile
fierului, iar în prezenţa apelor termale sunt prezente variantele sprudelstein şi
pisolith.Aragonitul ia naştere prin oxidare sau prin procese hidrotermale din
siderită (FeCO3) şi pirită.Regiunile unde s-a descoperit în cantităţi notabile

27
sunt: Corocoro (Bolivia), Erzberg (Austria), Hořenec/Bílina şi Karlovy Vary
(Cehia), Aragon (Spania), Podrečany (Slovacia), Cianciano (Italia) şi
Tarnobrzeg (Polonia).

5.1.1.3. Istoric

Numele mineralului aminteşte numele descoperitorului Francois Arago

care în 1811 a fost primul care a observat la cuarţ proprietatea devierii axei
optice. Alte izvoare atestă faptul că primele locuri unde mineralul a fost
descoperit este regiunea Aragon din Spania.

5.1.1.4. Utilizare

Ca piatră preţioasă, dar datorită clivajului şi durităţii reduse deţine o

stabilitate mai redusă.

5.1.1.5. Imitaţii

Din cauza instabilităţii mineralului (este uşor atacat de acizi şi baze),

cât şi în scopul creerii unui luciu accentuat, aragonitul este stabilizat cu
ajutorul răşinilor artificiale sau colorat după cum dictează moda.Aceste
procedee au înlesnit activitatea falsificatorilor, care produc imitaţii de aragonit
din calcedon, calcit şi jadeit (NaAl(Si2O6). Aceste imitaţii sunt vândute pe
piaţă sub numele de Kalifornischer Onyx, Mexikanischer Onyx sau Türkischer
Onyx (onix californian, mexican sau turcesc).

28
 Figure 5.1.1.1. Aragonit14

Figure 5.1.1.2. Ochtina Aragonit 15

141
http://www.mineralatlas.com/mineral%20photos/A/aragonite400e.jpg
2
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/8b/Ochtina_Aragonite_Ca
ve_38.jpg/800px-Ochtina_Aragonite_Cave_38.jpg
15

29
 5.1.2. AZURIT
5.1.2.1.Date generale

Azuritul sau Chessylit este un mineral răspândit, care face parte din
clasa mineralelor, carbonate anhidre. Cristalizează în sistemul monoclinic
având formula chimică Cu3(CO3)2(OH)2. Habitusul azuritului fiind sub formă
de cristale colonare scurte, sau sub formă tabulară, cristalele sunt de o
culoarea albastră intensă, culoare care a determinat denumirea de azurit a
mineralului. Duritatea pe scara Mohs este de 3,5 - 4, iar densitatea de 3,8,
urma fiind de culoare albastră deschisă. Dacă nu se cunoaşte compoziţia
chimică datorită pseudomorfozei se poate confunda cu malachitul.

5.1.2.2. Istoric

Denumirea de „azurit” este dată după culoare, în anul 1824 de

mineralogul francez „Francois Beudant”.

5.1.2.3. Formare şi răspândire

Azuritul este un mineral secundar, care se formează prin procesele

chimice de degradare a calcopiritei sau altor minerale din categoria sulfiţilor
de fier sau cupru. Prin hidratare se transformă în malachit, din care poate fi
găsit frecvent asociat cu mineralul originar nedegradat.Locurile mai
importante unde s-a descoperit mineralul sunt: Guangdong in China,
Chessy/Lyon in Franţa, Touissit in Maroc, Tsumeb in Namibia, ca şi
Bisbee/Arizona şi La Sal/Utah in USA.

5.1.2.4. Utilizare

Azuritul este un mineral care conţine cupru, din care cauză face parte
din zăcămintele cu o importanţă economică deosebită. In Egiptul antic a fost
folosit ca bijuterie sau pigment de culoare albastră. In Evul Mediu fiind folosit
ca şi lazuritul la ilustraţiile colorate a cărţilor şi manuscriselor. Este mineralul
din care s-a obţinut celebrul „albastru de Voroneţ”.

5.1.2.5. Imitaţii, manipulaţii

 Azurit-Malachit din Maroc

30
 Deoarece azuritul are o duritate mică, fiind poros şi cu un clivaj bun, s-
a renunţat la folosirea mineralului pe scară largă ca piatră preţioasă. Când
însă este folosit ca piatră la bijuterii e necesară stabilizarea şi îmbunătăţirea
luciului mineralului prin acoperire cu un strat de substanţă plastică.În
psedoştiinţa ezoterică, mineralul este considerat, ca piatra dezvoltării
spirituale, având un efect de potenţare a atenţiei şi concentrării mentale,
având în general un efect pozitiv asupra sistemului nervos, de regenerare şi
detoxificare a organismului

Figure 5.1.2.1. Azurit16

16
http://monstone.hu/Asvany/Kepek/Best/azurit_6nn.jpg

31
 Figure 5.1.2.2. Azurit17

Figure 5.1.2.3 Azurit18

17
http://www.grube-
clara.com/Clara_Mineralien/AZURIT_MIT_CERUSSIT01.JPG

18
http://www.sifalitaslar.com/images/azurit2_gr.jpg

32
5.2. SULFAŢI, CROMAŢI, SELENIAŢI ŞI TELURAŢI

5.2.1. BARITINA
5.2.1.1.Date generale

Baritina este un mineral răspândit (sulfat de bariu – BaSO4), din clasa

sulfaţilor anhidrii. Cristalizează în sistemul ortorombic. Are un habitus
prismatic, frecvent tabular. Formula chimică: BaSO4. Culoarea este variabilă
(albă, cenuşie, roşiatică, gălbuie, brună până la negru). Variaţiile de culoare
indică conţinutul în impurităţi a cristalului. Din punct de vedere chimic este un
sulfat de bariu, o sare a acidului sufuric cu bariul, care explică densitatea
mare de 4,5 g/cm³, de unde şi denumirea greacă (barys = greu). Duritatea
este de 3-3,5 pe scara Mohs

5.2.1.2. Formare şi răspândire

Este un mineral format pe cale hidrotermală sau sedimentară, fiind

frecvent însoţit de fluorit, calcit, cinabru. Baritina apare la Freiberg,
Halsbrücke, Pöhla (Harz), zona Lahn-Dill şi Thüringer Wald în Germania,
Alston Moor, Cumbria, Frizington şi Mowbray în Anglia, Baia Sprie şi Cavnic
in România, Banská Štiavnica în Slovacia, Dědova hora şi Příbram în Cehia,
Rusia, Georgia, Kazahstan, Mexic, Peru, Canada, Grecia, Italia, Marea
Britanie, Franţa, ca şi la Elk Creek/South Dakota în SUA.

5.2.1.3. Utilizare

Baritina este folosită ca înlocuitor al lichidului de sondă, de exemplu la

forajele de obţinere a ţiţeiului (baritina stabilizează gaura de foraj). El se mai
foloseşte la fabricarea vopselelor, ca material de umplutură în industria hârtiei
şi a cauciucului, la obţinerea sărurilor de bariu.

5.2.1.4. Alte utilizări

 Roză de nisip din Marokko

- pigment alb (alb de baritină)

- producerea betonului greu

33
- substanţă de contrast în radiografia gastrică

- extragerea elementului bariu

- producerea hârtiei fotografice

Ca piatră semipreţioasă este rar folosită, datorită durităţii mici şi

clivajului accentuat.

Figure 5.2.1.2. Baritina19

19
http://www.muzeuminbm.ro/poze/x0baritina/baritina%2012.jpg

34
 Figure 5.2.1.3 Baritina20

5.3. FOSFAŢI, ARSENIAŢI ŞI VANADAŢI

5.3.1. APATITUL
5.3.1.1.Date generale

Apatit este denumirea generica mineralelor fluorapatit, clorapatit,

hidroxilapatit din grupa apatitului piromorfic, differentiate intre ele prin
prezenta ionilor de flour (F), clor(Cl) si respective a grupei hidroxil(OH).

Formula chimica colectiva a mineralului apatit este:

 Ca5(PO4)3(F,CL,OH)

Formula chimica pentru fiecare mineral individual in parte este:

 Ca5(PO4)3F – fluorapatit
 Ca5(PO4)3Cl - clorapatit
 Ca5(PO4)3(OH) - hidroxilapatit

20
http://www.muzeuminbm.ro/poze/x0baritina/baritina%2013.jpg

35
 Ca minerale, aparţin de clasa fosfaţilor, arsenaţilor şi vanadaţilor, fiind
fosfaţi anhidrici cu anioni străini, ce cristalizează în sistemul hexagonal, cu
duritatea 5 (scara Mohs), o densitate de 3,2 şi cu un habitus de culori variate
(verde, brun, alb).

5.3.1.2. Istoric

Numele mineralului provine din greaca veche ("άπατᾶν" = ápatan =

„înşelător”), ce se poate interpreta după formele variate de culoare, putându-l
uşor confunda cu mineralele beril, topaz sau turmalină.

5.3.1.3. Varietăti
 Fluorapatit - foarte frecvent întâlnit în natură, incolor, sau de culoare
albă, galbenă, roză, albastră, violetă, verde, sau brună.

 Clorapatit - foarte puţin răspândit, de culoare albă, sau cu diferite

nuanţe de galben.
 Hidroxilapatit - foarte puţin răspândit, de culoare albă, sau cu diferite
nuanţe de galben şi cenuşiu.
 Apatit-Ochi de pisică.
 Spargelstein - verde-gălbui.
 Moroxit - verde-albăstrui, violet, şi roşu.

5.3.1.4. Geneză

Apatitul este întâlnit în roci vulcanice (pegmatite), în roci metamorfice

sau în roci sedimentare (calcare), luând naştere din materii organice.Cel mai
des este întâlnit în Brazilia, China, India, Marile Lacuri, Madagascar, Maroc,
Mexic, Pakistan, Rusia, Elveţia, Sri Lanka şi SUA.

5.3.1.5. Utilizare

Apatitul (cu conţinut de mangan) este folosit ca etalon pentru

determinarea durităţii (după scara Mohs).Este minereul cel mai important din
care se extrage fosforul, respectiv din care se fabrică îngrăşăminte chimice cu
fosfaţi şi acidul fosforic.În medicină hidroxilapatitul, combinat cu trifosfatul de
calciu, este utilizat ca înlocuitor al oaselor scheletului sau ca implanturi cu

36
titan.În cromatografie hidroxilapatitul este folosit pentru separarea
fragmentelor de proteine.În organismele vii hidroxilapatitul este o parte
importantă în procesul de formare a scheletului. Osteoblastele (celulele ce
sintetizează substanţa osoasă) pot să extragă din mineral ionii de fosfor şi
calciu necesari pentru sinteza osului.Interesul pentru apatit ca piatră preţioasă
este în creştere (varietatea "Ochi de pisică"); dezavantajul acestuia constă în
faptul că devine instabil la căldură, lumină, fiind uşor atacat de acizi.

Figure 5.3.1.2. Apatit21

21
http://www.geoberg.de/text/geology/05111202.jpg

37
 Figure 5.3.1.3 Apatit cristal22

5.4. SILICAŢII

5.4.1. BERILUL
5.4.1.1.Date generale

Berilul este un mineral din clasa ciclosilicaţilor, alumosilicat de beriliu,

cu formula chimică Be3Al2(SiO3)6. Structura sa cristalină este de tip
hexagonal. Poate forma cristale foarte mici, dar şi cristale de dimensiuni
enorme, care se termină brusc, cu feţe fin striate. Berilul pur este incolor, dar
impurităţile conţinute pot să-i confere un colorit verde, albastru, galben, roşu
sau alb. Multe dintre varietăţi au fost considerate încă din preistorie ca pietre
preţioase. Varietăţile cu cristale masive constituie principalul minereu de
beriliu.

22
http://liecivekamene.files.wordpress.com/2007/09/apatit-krystaly.jpg

38
 5.4.1.2. Varietăti

În funcţie de culoare (şi deci de impurităţile conţinute), se disting

următoarele varietăţi principale:

 goshenit - incolor - alb

 morganit - roz până la portocaliu (conţine litiu şi cesiu)
 bixbit (smarald roşu) - roşu
 heliodor - galben (de la galben-pal până la auriu şi chiar galben-verzui)
(conţine fier)
 smarald - verde (datorită prezenţei cromului)
 acvamarin - albastru până la verde (datorită prezenţei fierului şi
titanului)

5.4.1.3. Răspândire

Berilul este întâlnit de obicei în pegmatite granitice, dar (de exemplu în

Munţii Urali se găseşte şi în şisturi de mică şi deseori este asociat cu
minereuri de staniu sau wolfram. Unele dintre cele mai cunoscute locaţii de
exploatare a varietăţilor de beril sunt Minas Gerais şi Pici în Brazilia, Chivor,
Coscuez şi Muzo în Columbia, Antsirabé în Madagascar, Spitzkopje în
Namibia, Iveland în Norvegia, Habachtal în Austria, Gilgit în Pakistan,
Malyshevo, Murzinka şi Adun Chilon în Rusia, Keystone (Dakota de Sud) şi
Pala (California) în SUA. La Namivo, în Mozambic, au fost descoperite
cristale cu o masă de până la 177 tone. În Carolina de Sud, SUA, a fost de
asemenea găsit un cristal cu masa de aproximativ 18 tone.

39
 Figure 5.4.1.1 Berilul23

Figure 5.4.1.2.Varietaţii ale berilului 24

5.4.2. TURMALINA
5.4.2.1. Date generale

Turmalina (sau turmalinul) este un cristal semipreţios cu o structură

chimică variabilă, un silicat complex de aluminiu şi bor. În locul atomilor de
aluminiu se pot substitui în diverse proporţii atomi de sodiu, calciu, magneziu,
fier, litiu etc, determinând variaţii în proprietăţile fizice ale cristalului. Turmalina
face parte din mineralele cu sistemul de cristalizare trigonal. Din formula

23
http://www.uncp.edu/home/mcclurem/ptable/silicon/si.htm
24
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/52/Beryl.jpg/250px-Beryl.jpg

40
chimică reiese faptul că ionii hidroxilici (-OH) şi ionii de fluor (-F) se pot
combina în diferite raporturi de amestec cu metale, acest amestec
determinând culoarea şi duritatea mineralului (între 7 şi 7,5). Culorile
turmalinei sunt foarte variate, de la albastru, verde, roşu, roz, brun, până la
negru, uneori un cristal putând avea mai multe culori; în secţiune transversală
unele cristale apar ca un agat cu linii circulare concentrice de culoare diferită.
La turmaline se poate constata frecvent fenomenul de pleocroism, adică
schimbarea culorii în funcţie de direcţia de observare. Cel mai frecvent
pleocroism este de la albastru la negru. O altă proprietate a cristalelor de
turmalină este piezoelectricitatea, care se manifestă prin polarizarea electrică
a cristalului ca urmare a unei acţiuni mecanice (presiune sau torsiune)
aplicată pe o anumită axă a acestuia. De asemenea, cele mai multe varietăţi
de turmalină prezintă şi proprietatea de piroelectricitate, adică apariţia unei
polarizări electrice în urma încălzirii sau răcirii cristalului. Turmalina este
primul material la care s-au observat aceste două proprietăţi.

5.4.2.2. Etimologie

Termenul turmalină a ajuns în limba română din alte limbi europene (în
germană Turmalin, franceză tourmaline). La origine se află însă cuvântul
sinhalez (limba majoritară vorbită în Sri Lanka) turamali, însemnând „piatră
care atrage cenuşa”, ceea ce reflectă proprietăţile piroelectrice ale turmalinei.

5.4.2.3. Răspândire

Turmalina se găseşte frecvent în natură sub formă de cristale

prismatice asociate cu rocile de granit şi pegmatit sau cu rocile metamorfice
(gnaisuri, şist-uri, marmură) care s-au transformat prin presiuni şi temperaturi
ridicate exercitate de straturile vecine.

5.4.2.4. Varietăţi

Turmalina are o gamă largă de varietăţi, dintre care o parte sunt

enumerate mai jos:

 Achroit (Farbloser Turmalin, Farbvariante)

 Buergerit NaFe33+Al6(BO3)3[Si6O18]O3F

41
 Chromdravit NaMg3Cr6(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)
 Dravit NaMg3Al6(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)
 Indigolith (Blauer Turmalin, Farbvariante)
 Olenit NaAL3Al6(BO3)3[Si6O18](O)3(0H)
 Rubellit (Roter Turmalin, Farbvariante)
 Verdelith (Grüner turmalin, Farbvariante)
 Uvit CaMg3(MgAl5)(BO3)3[Si6O18](OH)3F
 Elbait Na(Li1,5AL1,5)Al6(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)
 Feruvit CaFe23+(MgAl5(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)
 Foitit (Fe22+Al)Al6(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)
 Liddicoatit Ca(Li2AL)3Al6(BO3)3[Si6O18](OH)3F
 Magnesiofoitit (Mg2AL)Al6(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)
 Povondrait NaFe33+Fe3+4Mg2(BO3)3[Si6O18](OH)30
 Rossmanit (LiAL2)Al6(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)
 Schörl NaFe3+2Al6(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)
 Vanadiumdravit NaMg3V6(BO3)3[Si6O18](OH)3(0H)

Figure 5.4.1.2. Turmalina verde

42
Figure 5.4.1.3. Varietaţi de turmalina

43
 BIBLIOGRAFIE

 Androne Delia Anne-Marie – Geologie generală,

Vol. I – Mineralogie;

 http://en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia;

 http://www.clopotel.ro/;

 http://www.fr.ch/mhn/;

 http://www.webmineralshop.com/;

 http://www.muzeuminbm.ro/exponate.php

 http://facultate.regielive.ro/cursuri/chimie_genera
la/curs_de_mineralogie-39728.html

44
INTRODUCERE............................................................................................................1
1. ELEMENTE NATIVE...............................................................................................3
1.1. DIAMANTUL.....................................................................................................3
1.1.1. Date generale................................................................................................3
1.1.2. Etimologie....................................................................................................3
1.1.3. Istorie............................................................................................................3
1.1.4. Formare........................................................................................................5
1.1.5. Răspândire pe glob.......................................................................................6
1.1.6. Utilizare........................................................................................................6
1.1.7. Diamante renumite.......................................................................................6
1.2. GRAFITUL.........................................................................................................8
1.2.1. Date generale................................................................................................8
1.2.2. Etimologie....................................................................................................8
1.2.3. Răspândire pe glob.......................................................................................8
1.2.4. Producere pe cale sintetică...........................................................................9
1.2.5. Utilizare........................................................................................................9
2. SULFURI, SULFOSĂRURI ŞI COMPUŞI ÎNRUDIŢI..........................................11
2.1. BLENDA...........................................................................................................11
2.1.1. Date generale..............................................................................................11
2.1.2. Etimologie..................................................................................................11
2.1.3. Varietati......................................................................................................11
2.1.4. Răspândire..................................................................................................12
2.1.5. Utilizare......................................................................................................12
2.2. CINABRUL......................................................................................................14
2.2.1.Date generale...............................................................................................14
2.2.2. Răspândire în natură...................................................................................14
2.2.3. Producere pe cale sintetică.........................................................................14
2.2.4. Importanţa ca materie primă......................................................................14
3. COMPUŞI HALOGENAŢI.....................................................................................17
3.1. SILVINA...........................................................................................................17
3.1.1.Date generale...............................................................................................17
3.1.2. Istoric..........................................................................................................17
3.1.3. Formare şi răspândire.................................................................................17
3.1.4. Importanţa ca materie primă......................................................................17
3.2. FLUORINA.......................................................................................................19
3.2.1.Date generale...............................................................................................19
3.2.2. Răspândire în natură...................................................................................19
3.2.3. Istoric..........................................................................................................19
3.2.4. Importanţa ca materie primă......................................................................19
4. OXIZI ŞI HIDROXIZI.............................................................................................21
4.1. CUARŢ.............................................................................................................21
4.1.1. Date generale..............................................................................................21
4.1.2. Etimologie şi istoric...................................................................................21
4.1.3. Clasificare..................................................................................................21
4.1.4. Formare şi râspândire în natură..................................................................22
4.1.5. Varietăţi de cuarţ........................................................................................22
4.1.6. Utilizare......................................................................................................23

45
 4.2. CORINDON......................................................................................................25
4.2.1.Date generale...............................................................................................25
4.2.2. Răspândire în natură...................................................................................25
4.2.3. Producere pe cale sintetică.........................................................................25
4.2.4. Importanţa ca materie primă......................................................................26
5.SĂRURI OXIGENATE............................................................................................28
5.1. CARBONAŢI...................................................................................................28
5.1.1 ARAGONITE................................................................................................28
5.1.1.1. Date generale...........................................................................................28
5.1.1.2. Răspândire în natură................................................................................28
5.1.1.3. Istoric.......................................................................................................29
5.1.1.4. Utilizare...................................................................................................29
5.1.1.5. Imitaţii.....................................................................................................29
5.1.2. AZURIT........................................................................................................31
5.1.2.1.Date generale............................................................................................31
5.1.2.2. Istoric.......................................................................................................31
5.1.2.3. Formare şi răspândire..............................................................................31
5.1.2.4. Utilizare...................................................................................................31
5.1.2.5. Imitaţii, manipulaţii.................................................................................32
5.2. SULFAŢI, CROMAŢI, SELENIAŢI ŞI TELURAŢI......................................34
5.2.1. BARITINA....................................................................................................34
5.2.1.1.Date generale............................................................................................34
5.2.1.2. Formare şi răspândire..............................................................................34
5.2.1.3. Utilizare...................................................................................................34
5.2.1.4. Alte utilizări............................................................................................34
5.3. FOSFAŢI, ARSENIAŢI ŞI VANADAŢI.........................................................36
5.3.1. APATITUL...................................................................................................36
5.3.1.1.Date generale............................................................................................36
5.3.1.2. Istoric.......................................................................................................37
5.3.1.3. Varietăti...................................................................................................37
5.3.1.4. Geneză.....................................................................................................37
5.3.1.5. Utilizare...................................................................................................37
5.4. SILICAŢII.........................................................................................................39
5.4.1. BERILUL......................................................................................................39
5.4.1.1.Date generale............................................................................................39
5.4.1.2. Varietăti...................................................................................................40
5.4.1.3. Răspândire...............................................................................................40
5.4.2. TURMALINA...............................................................................................41
5.4.2.1. Date generale...........................................................................................41
5.4.2.2. Etimologie...............................................................................................42
5.4.2.3. Răspândire...............................................................................................42
5.4.2.4. Varietăţi...................................................................................................42
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................45

46
1