IDENTIFICAREA ŞI IERARHIZAREA

PROBLEMELOR DE SĂNĂTATE

Conf. dr. Georgeta Zanoschi

Cunoaşterea tehnicilor şi metodelor de identificare şi
ierarhizare a problemelor de sănătate este justificată de
următoarele argumente:
 resursele sistemului de sănătate sunt puţine şi întotdeauna
insuficiente
 existenţa unui decalaj între resursele sistemului de sănătate şi
nevoia de servicii de sănătate a populaţiei (resimţită şi
exprimată)
 accentuarea decalajului între ritmul de creştere al nevoilor de
sănătate şi cel al resurselor alocate pentru satisfacerea
acestora, în sensul ca ritmul de creştere al nevoilor este mult
mai mare decât cel al resurselor
 în profil teritorial există inegalităţi în ceea ce priveşte
distribuţia resurselor sistemului de sănătate ca şi oferta de
servicii de sănătate
 problemele de sănătate au o distribuţie inegală fiind
influenţate de o multitudine de determinanţi specifici
(genetici, de mediu, comportamentali, derivaţi din modul de
organizare al sistemului de sănătate, din accesibilitatea la
serviciile de sănătate, etc.)
Metodele pentru identificarea şi ierarhizarea problemelor de sănătate pot fi
grupate în două categorii:
 metode cantitative
 metode calitative
Metode cantitative
Principiu: pentru identificarea şi ierarhizarea problemelor se utilizează nivelul
unor indici sau rate, tendinţa de evoluţie, gravitatea sau impactul bolii
asupra individului.
Aspectele stării de sănătate sau ale determinanţilor care pot fi utilizate în
identificarea şi ierarhizarea problemelor de sănătate sunt:
 ratele şi indicii demografici - numărul şi structura populaţiei (structura pe
sexe, grupe de vârstă, în funcţie de mediul de rezidenţă, categorie socio-
profesională, stare civilă, nivel de instruire), natalitatea, mortalitatea, sporul
natural;
 aspecte ale morbidităţii (incidenţa, prevalenta, invaliditatea, incapacitatea,
morbiditatea spitalizată, morbiditatea profesională,etc.)
 percepţia problemelor de sănătate (autoevaluarea problemelor de
sănătate)
 frecvenţa unor determinanţi ai stării de sănătate (fumat, consum de
alcool, sedentarism, alimentaţie sănătoasă, resurse ale sistemului de
sănătate, poluanţi ai apei, aerului, solului, alimentelor, etc.).
Clasificarea metodelor cantitative
Metodele cantitative pot fi:
• evaluarea nivelului unui fenomen/aspect al stării de sănătate prin interpretarea
valorilor absolute (număr de cazuri) sau prin calcularea unor rate sau indici
• stabilirea poziţiei ocupate de o localitate, judeţ sau ţară în ierarhia
(crescătoare sau descrescătoare) stabilită în funcţie de nivelul unui fenomen prin
utilizarea tehnicilor neparametrice de prelucrare statistică a datelor (calculul
cuartilelor, quintilelor,percentilelor)
• compararea nivelului unui fenomen măsurat cu ajutorul unor rate sau indici
- compararea cu valorile anilor precedenţi obţinute pentru acelaşi teritoriu sau
zonă, sau cu unele valori luate ca referinţă (valoarea unuia sau mai multor judeţe,
a ţării, a altor ţări, valoarea medie pentru ţările europene, valoarea medie publicată
pentru ţările Comunităţii Europene sau cea a ţărilor din Europa Centrală şi de Est,
etc.)
• calculul intervalului de încredere pentru o rată sau un indice
• compararea a două rate independente
• compararea a două rate non - independente
• evaluarea tendinţei de evoluţie, pe o serie cronologică (de minimum 5 ani), a
unui fenomen cu calcularea şi a intervalului de încredere (ajustarea dreptei
empirice cu una teoretică)
• metode bazate pe ordinul de mărime
Măsurarea nivelului unui fenomen
Nivelul unui fenomen poate fi măsurat prin consemnarea tuturor
evenimentelor şi evaluarea numărului absolut de cazuri apărute,
identificate cât şi prin calculul unor rate, indici şi/sau indicatori.
Acolo unde este cazul, pentru o interpretare corectă a nivelelor, se
aplică tehnici de standardizare a datelor.
Identificarea şi ierarhizarea problemelor prin metode ale statisticii
neparametrice
Această tehnică este utilizată în special pentru identificarea locului
ocupat de o zonă/un teritoriu într-un şir ordonat al nivelelor unui
fenomen. Tipul de ordonare a nivelului fenomenului, crescătoare s-au
descrescătoare, este stabilit de către cel care face analiza. După
ordonare se pot stabili următoarele valori:
- cuartilele - se împarte şirul ordonat în 4 părţi egale, cuartilele 1,2,3,4.
Valorile (zonele) din cuartilelel şi 4 sunt cele extreme: foarte bune sau
foarte rele. Interpretarea se face în funcţie de caracteristicile nivelului
fenomenului.
- valoarea mediană - valoarea care împarte şirul ordonat în două jumătăţi
egale
- percentilele - se împarte şirul ordonat al fenomenului în 100 părţi egale.
Compararea nivelelor unui fenomen
a) Calculul intervalului de încredere pentru o rată.
• calculul intervalului de încredere pentru o rată pe ţară pentru anul "X"
poate fi utilizat pentru interpretarea valorii ratei în anul "X + 1" (anul
următor celui pentru care a fost calculat). Dacă valoarea anului "X + 1" se
găseşte în intervalul de încredere al ratei pentru anul "X" înseamnă că
diferenţa observată este consecinţa numai a variabilităţii biologice a
fenomenului. Dacă ea se găseşte în afara limitelor intervalului de
încredere, înseamnă că există o diferenţă care este consecinţa unor factori
exogeni care au acţionat favorabil sau defavorabil.
b) compararea nivelului unei rate cu o valoare aleasă ca obiectiv (o
valoare abstractă) - testarea semnificativă diferenţei între valoarea reală şi
cea aleasă ca obiectiv se face simplu. Se calculează limitele intervalului de
încredere pentru valoarea reală. Dacă valoarea aleasă ca obiectiv se
situează în intervalul limitelor de încredere al valorii reale înseamnă că
diferenţa este nesemnificativă statistic.
c) compararea nivelului ratelor din 2 zone diferite (zone care nu au
elemente comune; 2 judeţe, 2 teritorii diferite ale aceluiaşi judeţ, 2 ţări).
Interpretare
 Dacă intervalul de încredere conţine între limitele sale valoarea 1 -
diferenţa dintre cele 2 rate comparate este nesemnificativă statistic pentru
probabilitatea pentru care a fost calculat (p = 95% - coeficientul 1,96; p =
99% coeficientul 2,58).
 Dacă intervalul de încredere nu conţine între limitele sale valoarea 1
diferenţa dintre cele 2 rate comparate este semnificativă statistic, este reală,
are o cauzalitate
 d) compararea ratei unui judeţ cu rata pe ţară (între cele 2 rate există
elemente comune - decedaţii din judeţ intră şi în calculul ratei pe ţară;
populaţia din judeţ este parte componentă a populaţiei ţării - situaţia unor
rate non independente).
 Interpretare
 Se compară valoarea lui  cu valoarea (coeficientul) tabelar din legea de
distribuţie normală pentru o probabilitate aleasă.
 pentru p = 95% - valoarea de referinţă este 1,96 p = 99% - valoarea de
referinţă este 2,58
 Dacă valoarea lui  este mai mare decât cea tabelară
diferenţa este semnificativă statistic; este o diferenţă reală
datorată acţiunii unor factori. Dacă valoarea lui  este mai
mică decât cea tabelară diferenţa dintre cele 2 rate este
nesemnificativă statistic, ea poate fi atribuită numai
variabilităţii intrinseci biologice.
 Identificarea şi ierarhizarea problemelor în funcţie de
ordinul de mărime
 Principiu: clasarea problemelor, de către mai multe
persoane, de la cea mai importantă spre cea mai puţin
importantă şi acordarea de ranguri. Se pot clasifica toate
problemele identificate sau numai un număr restrâns
dintre ele.
 IERARHIZAREA PROBLEMELOR DE SĂNĂTATE
PRIN METODA SCORURILOR
Problemele identificate sunt ordonate în funcţie de scorul acordat pornind de la nivelul ratelor/indicatorilor, de la cel mai rău spre
cel mai bun şi în final se face un scor total care permite ierarhizarea problemelor.
Exemplu

Impactul asupra Impactul asupra deceselor Prevalenta Scor

mortalităţi premature

Bolile ap. circ. 1 2 1 4

Tumorile 2 4 4 10
Bolile ap. resp. 3 3 2 8
Accidentele 4 1 5 10
Bolile ap. dig. 5 5 3 13

Utilizând aceste criterii, în ordinea importanţei, sunt bolile aparatului cardio-vascular, bolile aparatului
respirator, urmate de tumori şi accidente şi în final bolile aparatului digestiv.
Scala lineară de măsură
Ea utilizează o scală lineară continuă de la 0 - 1 (0 - 100). Se solicită fiecărei persoane poziţionarea problemei
pe această scală. Este de recomandat ca pe această scală să fie fixate şi unele puncte de referinţă. Exemplu

0,25 0,5 0,75 extrem de important

0-------------.-------------.-------------.-------------1
de puţin important f. important
neglijat important
 Compararea prin perechi
Este o tehnică care se bazează pe compararea numai a câte 2 persoane/situaţii/probleme. Fiecare problemă este
comparată pe rând cu fiecare din celelalte probleme identificate. în fiecare comparare se cere să se spună
care din cele 2 probleme este mai importantă.
Sunt 5 probleme (A, B, C, D, E) - fiecare problemă este comparată pe rând faţă de celelalte şi în final se face o
sumă a situaţiilor în care o problemă le depăşeşte pe celelalte ca importanţă.

Exemplu de ierarhizare prin compararea perechilor

Problema Perechile de probleme comparate:Este însemnată cu Scorul %

asterisc problema mai importantă
A A A A* A A = 1 – 10 %
B* C* D* E*
B B* B* B B = 3 – 30 %
C D E*
C C* C C = 2 – 20 %
D E*
D D D=0–0%
E*
E E = 4 – 40 %

Preluat după Pinault, R. - La planification de la sânte' - concepts, methodes, strategies, Agence d' Arc INC, 1986
 Ierarhizarea în funcţie de importanţa relativă a problemelor
Au fost identificate 10 probleme (A,B,C,D,E,F,G,H,I,J). Membrilor grupului l-i se
cere să identifice şi să ordoneze primele 5 probleme, de la cea mai importantă
spre cele mai puţin importante
Rezultatele obţinute

Ierarhia stabilită de membrii grupului

Rangul Ponderea
Ionescu Popescu Georgescu
1 5 J A B

2 4 E E C

3 3 F D G

4 2 H F F

5 1 A H A
Exemplu: (preluat după Pineault)
Astfel problema A este considerată de 1 persoană de rang 1 şi de alte 2 de
rang 5 şi de alte 2 de rang 5.
5 11 7
Ponderea medie a problemei A   2,3
3 3
Ponderea medie a problemei 5
B  1,6
3
Ponderile medii ale diverselor probleme sunt prezentate în tabelul alăturat:
Problema Ponderea Ponderea medie
A 1,5,1 2,3
B 5 1,6
C 4 1,3
D 3 1
E 4,4 2,6
F 2,2,2 2
G 3 1
H 3,1 1,3
I - -
J 5 1,6
 Metode calitative
Procedura de triaj
Procedura de triaj este recomandat a fi utilizată în cazul în care în etapa de
identificare a fost alcătuită o listă mare de probleme. a permite numai o
reducere a numărului de probleme şi nu o ierarhizare a lor, înlăturând pe
cele mai puţin importante.
Indicaţia de selecţie de utilizare este situaţia în care numărul de probleme
selecţionate este foarte mare (de ex. 40 şi peste).
Tehnica de lucru
Se stabileşte lista cu toate problemele identificate. Un grup de experţi (variabil
ca număr 3-5 persoane) este rugat, în mai multe runde succesive, să
selecţioneze cele mai importante şi cele mai puţin importante.
runda 1 - se alege cea mai importantă problemă şi cea mai puţin importantă
runda 2 - din lista de probleme rămase se aleg cele mai importante 2 probleme
şi alte 2 probleme, cele mai puţin importante.
runda 3 - din lista de probleme rămase se aleg câte 3 din fiecare categorie.
se continuă până se epuizează întreaga listă de probleme.
In final din lista iniţială de probleme rămân numai cele care au fost identificate
ca fiind cele mai importante.
 Grila de analiză pentru determinarea priorităţilor

Această metodă porneşte de la importanţa problemei, relaţia ei cu factorul (factorii)

de risc, cu capacităţile tehnice de rezolvare a problemei ca şi cu fezabilitatea unui
program sau a unei intervenţii pentru influenţarea ei.
Tehnica şi exemplul sunt preluate din "La planification de la sânte-concepts,
methodes, strategies" R. Pineault, C. Daveley - Agence d'Arc Inc.
Se urmăreşte situaţia concretă a fiecărei boli.
Exemplu - cancerul de plămân - Utilizarea unui program de prevenţie primară a
cancerului pulmonar prin reducerea frecvenţei fumatului
Importanţa problemei - foarte mare +
Relaţia cu factorul de risc - demonstrată +
Capacitatea de intervenţie - în profilaxia primară +
Fezabilitate - rezultate slabe -
Recomandarea pentru profilaxia primară a cancerului pulmonar prioritate 2
Exemplu - cancerul de col uterin
Importanţa problemei - foarte mare +
Relaţia boală - factor de risc - demonstrată +
Capacitatea de intervenţie - prevenţie primară -
(greu de modificat comportamentul femeilor)
- prevenţie secundară +
(depistare precoce)
Fezabilitate - prevenţie primară -
(rezultate slabe)
- prevenţie secundară +
Rezultate - prevenţie primară recomandare 4
- prevenţie secundară recomandare 1
 Metoda Hanlon
Metoda se bazează pe 4 componente.
 componenta A - amploarea problemei
 componenta B - severitatea problemei
 componenta C - eficacitatea soluţiei
 componenta D - fezabilitatea intervenţiei sau a programului.
Scorul de prioritate este dat de formula: (A + B) C x D
Pentru fiecare din componente trebuie dat un scor. Scorurile se pot obţine prin consensul
grupului.
Componenta A- amploarea problemei (numărul de persoane afectate în raport cu
populaţia generală) este măsurată prin rate sau indici.
Exemplu de scor acordat:
Cazuri la 100 000 locuitori Scor
50 000 şi peste 10

5000 - 49.999 8

500 - 4 999 6

50 - 499 4

5 - 49 2

0,5 - 4 1
 Componenta B - modalitatea de definire a
severităţii problemei poate fi reprezentată prin
mortalitate, prin anii potenţiali de viaţă pierduţi, prin
incapacitate şi/sau invaliditate, DALY, etc. şi pentru
aceste criterii se acordă scoruri, de exemplu de la 0
(situaţia cea mai favorabilă) la 10 (situaţia cea mai
gravă). Dacă se utilizează concomitent mai multe
criterii, pentru fiecare din ele se acordă un scor şi în
final se face un scor mediu.
Componenta C - eficacitatea soluţiei - se evaluează
posibilităţile tehnologice, financiare şi de accesibilitate
pentru a influenţa problema. Autorii sugerează că
pentru fiecare criteriu să se acorde scoruri între 0,5
(problema nu are sau are soluţii foarte costisitoare,
inaccesibile) şi 1,5 (soluţia este acceptabilă, există, e
posibilă).
 Acest tip de scor face ca atunci când suma A+B este
multiplicată prin componenta C valoare obţinută să fie redusă
când nu există o soluţie (sau e greu accesibilă) şi să crească în
situaţia existenţei soluţiei.
 Componenta D - fezabilitatea programului sau intervenţiei
este de fapt reflexul unui grup de factori
P = pertinenţa
E = fezabilitatea economică
A = acceptabilitate
R = disponibilitate de resurse
L = legalitate
 Scorul acordat pentru fiecare componentă este de tip binar:
DA - se dă un punct (1)
NU - se dă "0" puncte (0)
 Tehnici bazate pe consens

Principiul: tehnicile bazate pe consens pornesc de la ideea ca rezultatele

obţinute de la grupuri de experţi sunt suficient de fiabile pentru a le utiliza
în luarea deciziei.
Clasificarea tehnicilor bazate pe consens
 tehnici bazate pe anchete
 utilizarea "informatorilor cheie"
 ancheta Delphi
 tehnici bazate pe judecăţi individuale
 tehnica grupului nominal
 brainwriting
 tehnici bazate pe interacţiune
 brainstorming
forumul comunitar.
Metoda "informatorilor cheie"
Conceptul de"informatori cheie" - "informatorii cheie" sunt constituiţi din
specialişti într-un anumit domeniu sau din persoane care locuiesc într-un
anumit teritoriu şi care cunosc bine problemele acelui teritoriu. Cunoştinţele
acestui grup sunt utilizate pentru identificarea şi ierarhizarea problemelor de
sănătate.
Etapele:
- definirea obiectivelor
- identificarea problemelor de interes, stabilirea întrebărilor la
care se doreşte să se răspundă prin studiu (de exemplu: care
sunt problemele cele mai importante de sănătate, care sunt
determinanţii lor, care sunt grupurile la risc, care sunt
posibilele metode de intervenţie, etc.)
- stabilirea structurii chestionarului de utilizat şi modalitatea
concretă de aplicare.
- alegerea grupului de "informatori cheie" - alegerea se poate face
aleator de pe o listă care cuprinde persoanele eligibile, fie pot
fi nominalizate persoane de interes, etc. Numărul recomandat
este de 10-15. In funcţie de necesităţi pot fi formate mai multe
grupuri de specialişti.
- întâlnirea cu grupul/grupurile de specialişti pentru obţinerea
răspunsului la chestionar.
- prelucrarea şi analiza datelor
- redactarea raportului.
 Ancheta Delphi

Metoda a fost iniţial o suită de întâlniri de brainstorming al căror

obiectiv a fost obţinerea opiniei referitoare la o anumită
problemă/probleme; prin aceste întâlniri s-a încercat evitarea
influenţei factorilor psihologici (interinfluenţare, prestigiul
partenerilor) a căror acţiune ar reduce valoarea opiniilor
exprimate. Ulterior s-a trecut la utilizarea unor chestionare
repetate la care se aşteaptă un răspuns din partea experţilor. O
problemă importantă este asigurarea, pentru experţi, a
anonimatului răspunsurilor. Ancheta se desfăşoară în 3 -6 runde -
distorsiunile care apar în cadrul unei şedinţe de brainstorming pot
fi corectate în următoarele şedinţe - runde; ulterior metoda s-a
"impurificat" admiţându-se şi anchetele la distanţă prin
chestionare urmărind obţinerea unor date ca:
1. lista evenimentelor ştiinţifice viitoare posibile (probabile, dezirabile
etc.)
2. estimarea datei de apariţie a unor evenimente ştiinţifice
3. evidenţierea obiectivelor şi necesităţilor viitoare.
Etapele anchetei
 definirea temei de cercetat şi stabilirea unui grup de
coordonare a anchetei (experţi în domeniu,
sociologi, matematicieni)
 elaborarea listei de experţi ce urmează a participa la
anchetă (numărul poate oscila între 8 şi sute);
stabilirea unui raport just între experţii "specialişti"
şi cei "generalişti " (cei cu informaţii de cultură
generală); elaborarea eventuală a unui material
preliminar adresat experţilor.
 desfăşurarea propriu-zisă a anchetei.
Rundele
Runda I
Se trimite experţilor un chestionar cu întrebări vizând problemele ce decurg din
tematica anchetei; prin acest chestionar se solicită propunerea unei liste de
evenimente (ştiinţifice, tehnice etc.) posibile. Prin prelucrare se elaborează lista
de evenimente posibile.
Runda II
Se informează experţii asupra rezultatelor rundei I şi li se cere să-şi
fundamenteze opiniile (discordante) sau să li le revizuiască. , solicitându-se fie
estimarea datei de apariţie, fie estimarea probabilităţii de apariţie a
evenimentelor cuprinse în listă. Seria de probabilităţi se regrupează pe cuartile,
mediană, măsurându-se acordul întrunit de evenimentele din listă.
Runda III
Experţii sunt informaţi supra rezultatelor obţinute în runda a H-a şi la cei cu
opinii discordante li se cere să îşi motiveze opinia. Se încearcă obţinerea
consensului.
Runda IV (runda variază în funcţie de acordul, consensul – dezacordul obţinut)
Se procedează prin corectări succesive ale probabilităţii (datei de apariţie) a
evenimentelor până la obţinerea unui consens satisfăcător asupra unui număr
cât mai mare de evenimente. Se reţin numai acele evenimente asupra cărora
acordul a fost satisfăcător.
 Exemplu - In anul X Organizaţia Mondială a
Sănătăţii a publicat rezultatele unei anchete
Delphi, desfăşurate în 22 de ţări, pentru a
identifica atributele esenţiale ale unei asistente
şefe.
 Runda 1 — respondenţilor le-a fost trimis un
chestionar cu întrebări cu răspunsuri deschise
în care erau rugaţi să enumere cât mai multe
dintre atributele, competenţele, pe care ei
consideră că trebuie să le aibă o asistentă şefa.
Runda 2 - pe baza răspunsurilor primite a fost alcătuit un chestionar
structurat care conţine 16 caracteristici tematice ale asistentelor şefe.
Caracteristicile alese, pe baza consensului, au fost:
1. capacitatea de a comunica
2. capacitatea de a lucra în echipă
3. capacitatea de a gândi strategic
4. credibilitate profesională
5. capacitatea de a conduce (leadership)
6. neimplicare politică
7. decenţă/integritate
8. spirit inovator
9. capacitatea de a rezolva problemele
10. calităţi personale
11. promovarea nursing-ului
12. bun management
13. capacitatea de a rezolva conflictele
14. capacitate de a utiliza informaţiile
15. deschidere spre cercetare
16. caracteristici fizice.
Tehnica grupului nominal
Principiul tehnicii grupului nominal: tehnica se bazează pe
ideea că în generarea de idei sau în procesul de evaluare pot fi
utilizate diverse grupuri de specialişti care nu comunică între
ele.
Datele şi informaţiile obţinute de la mai multe grupuri ajută la o
evaluare mai corectă a dimensiunii problemelor dintr-o
populaţie sau dintr-un teritoriu.
Etapele
 determinarea obiectivului de studiu al grupului nominal
 selecţionarea componenţilor grupului: un grup este alcătuit din 7-10
persoane; numărul de grupuri poate merge până la 30; se recomandă
formarea mai multor grupuri.
 întâlnirea cu grupurile de lucru - se solicită fiecărui participant, ca în
10-15 minute, în linişte, să răspundă la întrebările care constituie
obiectivul studiului; apoi sunt prezentate ideile pe rând de către
componenţii grupurilor;
 ideile prezentate sunt discutate;
 -selectarea a 5 - 9 idei din lista totală; fiecare participant alege cele 5-9
idei considerate ca cele mai importante şi apoi se caută un consens.
Tehnica "brainwriting"
Principiu: se înscriu, în linişte, idei legate de posibile răspunsuri la obiectivul
grupului; diferenţa faţă de grupul nominal este următoarea: de la început animatorul
grupului va prezenta unele soluţii ale problemei.
Etapele
- stabilirea obiectivelor studiului
- alegerea grupului: în grup se recomandă să fie incluse 6-8 persoane
(specialişti în domeniul de interes)
- găsirea unor soluţii la obiectiv, propuse de către animator, scrierea lor pe
bilete şi punerea la dispoziţia componenţilor grupului
- fiecare dintre componenţii grupului este rugat pe un bilet să adauge o soluţie
la, o idee la obiectivele propuse; biletele se transmit de la un participant la altul
- discutarea ideilor, soluţiilor
- alegerea prin consens a 5 - 6 idei, soluţii dintre cele enunţate.
Tehnica "brainstorming"
Principiu: obţinerea de idei sau soluţii la o problemă; din punctul de vedere al
modului de desfăşurare acesta se poate desfăşura în două modalităţi:
- structurat: este solicitată opinia componenţilor, în mod organizat, unul după altul,
în funcţie de un criteriu (locul ocupat, ordine alfabetică, etc.) nestructurat: fiecare
component răspunde când doreşte, spontan.
Etapele
- stabilirea obiectivului
- alegerea grupului: se recomandă ca din grup să facă parte 10 – 12
persoane
- întâlnirea de lucru cu anunţarea subiectului şi a modalităţii de
desfăşurare; întâlnirea nu trebuie să dureze mai mult de 60 minute.
- culegerea opiniilor
- alegerea a 5 - 6 idei care întrunesc consensul grupului.
Tehnica forumului comunitar
Conceptul de forum comunitar: prin forum comunitar se
înţelege totalitatea membrilor unei comunităţi date. Fiecare
membru al comunităţii este considerat ca o potenţială sursă de
informaţii, de identificare a problemelor, de găsirea de soluţii
la problemele identificate, etc.