“Spionajul este arta neagră

a relaţiilor internaţionale,
este felinarul de noapte care luminează
sumbrele cărări ale politicului.”

Jules Mazarin (1602-1661)

cardinal, diplomat, prim-ministru al Franţei
(1642-1661)
 “Atunci a vorbit iarăşi Domnul cu Moise şi i-a zis:
- Trimite oameni ca să iscodească ţara Canaanului, pe care
eu voi da-o fiilor lui Israil. […]

Şi i-a trimis Moise pe ei să iscodească ţara Canaanului,

cu porunca:
-Suiţi-vă acolo prin Negheb, apoi să vă îndreptaţi spre munte,
ca să vă daţi seama de ţară, ce popor locuieşte într-însa:
este tare ori slab, puţin ori mult; şi şi cum este ţara în care
locuieşte: mănoasă sau rea; cum sunt oraşele locuite:
deschise sau întărite; cum este pământul: gras ori slab,
dacă se află pomi sau nu…”

Biblia (Vechiul Testament), secolele XIII – XI î.e.n.

 INDIA
Legea lui Manu, secolele XV – VI î.e.n.
Cartea a VII-a:
►duşmanii: „toţi vecinii din imediata apropiere a statului şi aliaţii acestora”;
► prietenii: ”duşmanii duşmanilor statului şi regelui”;
► calităţi/medii de recrutare a spionilor proprii:
-tineri îndrăzneţi şi cu mintea pătrunzătoare;
-pustnici degradaţi;
-negustori ruinaţi;
- falşi penitenţi.

Panciatantra (Cele 5 cărţi ale înţelepciunii), elaborată între 500-300 î.e.n.

Cartea a III-a, strofa 67:
“Vacile văd prin miros, brahmanii văd prin Vede, regii văd prin iscoade, iar ceilalţi
oameni prin ochi”.
 CHINA
Sun Tzu, Arta războiului (sec. V î.e.n.):
 Cunoaşterea puternicilor interni şi externi se face prin
câte trei spioni.

 Folosirea agenţilor secreţi, împărţiţi în categoriile: nativi,

dubli, de sacrificiu, vii.

 “Numai regele care cunoaşte prin iscoadele sale pe

puternicii zilei şi, mai ales, pe cei ai duşmanilor nu dă
peste nenorociri”.

 Contraspionajul: “firele unei plase de pescuit, care se

unesc într-un singur nod susţinut de un singur fir central”.
 EVUL MEDIU
 Serviciul secret al împărătesei Teodora a Bizanţului.
Regele Ludovic al IX-lea al Franţei a plătit o sumă mare de bani unui beduin
care a servit drept ghid cruciaţilor.
 în Orient, serviciul de informaţii a jucat un rol important în armata lui Gengis-han.
 Spioni recrutaţi, de obicei, dintre negustorii străini.
 Interogarea prizonierilor.
 Trimiterea unor agenţi secreţi din Europa în Orient:
- 1421: regele Angliei îl trimite în Orientul Mijlociu pe diplomatul Ghillebert
de Launay;
- 1431: ducele Burgundiei îl trimite în misiune diplomatică pe cavalerul
Bentrandon de la Brocquière;
- sfârşitul sec. XV: Lorenzo de Medici îl trimite în misiune secretă
în Orientul Mijlociu pe grecul Lascaris.
 SPIONAJUL ŞI POLITICA
- Spionajul servea politicii.
- Diplomaţia se împletea cu activitatea de spionaj:
- puterea economică a ţării respective;
- în ce măsură această putere este la dispoziţia guvernului;
- organizarea armatei, arta militară şi planurile monarhului;
- oameni pe care monarhia se sprijină şi oponenţii ei.
- Ambasadorii şi diplomaţii erau spioni oficiali.
- Ambasadorul devenea şi şeful contraspionajului în ţara în care era trimis.
- Cumularea de către diplomat a obligaţiilor de spion şi de diversionist (organizator de comploturi
în ţara respectivă).
- Ambasadele au devenit centre ale activităţii de spionaj şi contraspionaj:
- schimburi de informaţii cu diplomaţi străini;
- remunerarea unor informatori;
- interceptarea corespondenţei;
- cifrarea corespondenţei;
- transmiterea de mesaje cu informaţii false.
 În epoca RENAŞTERII a renăscut şi spionajul:
- Politica a fost eliberată de reţineri de ordin religios.

Niccolo Machiavelli

“Monarhul trebuie să posede nu numai firea unui om, ci şi pe aceea

a unui animal”.

“Cel mai bun mijloc de acţiune împotriva duşmanului este acela de a şti
.
să-ţi ascunzi de dânsul intenţiile până la înfăptuirea lor”
 BISERICA
- Una dintre cele mai performante reţele de spionaj.

- Ordine călugăreşti cu servicii proprii de spionaj şi contraspionaj (ex.

Ordinul Iezuiţilor – Wilhelm de Orania se răscoală împotriva dominaţiei
spaniole în Olanda – este asasinat de un agent iezuit la 10 iulie 1584).

- Reprezentanţi speciali ai scaunului papal – nunţii – trimişi în diferite ţări

catolice.

- Scaunul Papal a fost, până la epoca Renaşterii, guvernul cel mai informat
din lumea creştină de atunci asupra situaţiei din alte ţări.

- Inchiziţia – aparat opresiv, deosebit de eficient în culegerea de informaţii.

 ANGLIA
- Alfred cel Mare, regele Angliei (871-886) – după cucerirea ţării sale de către
danezi, îşi formează o echipă de cântăreţi, cu care cutreieră regatul; în urma
informaţiilor culese, sub această acoperire, organizează, în anii 885-886,
campania de eliberare de sub ocupaţia daneză.

- Henric al VII-lea al Angliei (1485-1509) – şi-a creat o veritabilă structură de

informaţii, după reguli precise, vizând:
- selectarea şi recrutarea agenţilor secreţi;
- condiţiile de utilizare;
- remunerarea;
- măsuri de contraspionaj împotriva diplomaţilor Veneţiei.

- Henric al VIII-lea – adept al profesionalizării activităţii de informaţii –

desemnarea cardinalului Thomas Wolsey şi, ulterior, a contelui Thomas
Cromwel cu răspunderea organizării unor reţele de spionaj bine concepute
şi structurate.
 Elisabeta I (1558-1603)
- Începutul instituţionalizării activităţilor
informative secrete – spionaj efectuat
în numele reginei şi al ţării.
- Lordul Burleigh – şeful spionajului din timpul reginei
Elisabeta I.
- Activitatea de spionaj capătă continuitate, coerenţă şi forţă,
vizând importante probleme de stat.
- Lupta împotriva bisericii catolice – agenţii “Societăţii lui Isus” trimişi în Anglia pentru suprimarea
reginei şi reinstaurarea catolicismului. (Henric al VIII-lea, dorind să divorţeze de Ecaterina de
Aragon şi să se recăsătorească cu Ana Boleyn, o doamnă de la curte, şi pe care o va decapita
mai târziu, este refuzat de Papa Clement VII la cererea de a declara nulă căsătoria lui Henric cu
Ecaterina; de aceea, regele a rupt legătura cu biserica romano-catolică).
- Nicholas Throgmorton – ambasador al Angliei în Franţa în 1559 – primul organizator al unui
sistem informativ capabil să identifice pericolele şi ameninţările externe la adresa coroanei
britanice.
 Sir Francisc Walsingham
- În 1573 a reuşit să “legalizeze” serviciul secret
al Angliei.

- Organizează adevărate reţele de culegere

a informaţiilor în interiorul şi exteriorul Angliei.
- Recrutează pe cei mai capabili şi devotaţi tineri
care studiau la Cambridge şi Oxford şi îi trimite
la “continuarea studiilor” în Franţa.
- Lupta împotriva catolicismului şi salvagardarea tronului (anihilarea iezuiţilor şi a
pretenţiei la tron a Mariei I Stuart).
- Încurajarea acţiunilor neconvenţionale (pirateriei) împotriva flotei spaniole (Francis
Drake).
- Învingătorul din umbră al Armadei Spaniole – iulie-august 1588.
- Crearea unui serviciu secret destinat verificării datelor obţinute pe canale
diplomatice.
- Activităţi de contrapropagandă şi dezinformare:
- folosirea de agenţi dubli: Edward Stafford;
- influenţa unor persoane sus-puse;
- dezinformarea: profeţii şi predicţii pentru demoralizarea adversarilor;
- interceptarea curierilor, controlarea mesajelor şi decodificarea
cifrurilor adversarilor;

- Premise ale succesului activităţii lui Walsingham:

- inteligenţă şi inventivitate;
- rigoarea selecţiei cadrelor;
- profunzimea analizei.

- Walsingham dispunea de 53 de agenţi de mare valoare infiltraţi în cele mai

importante curţi regale din Europa.
 Oliver Cromwell (1599-1658)
• activitatea de informaţii capătă o nouă turnură, aceea
de poliţie politică cu atribuţii represive care să
împiedice orice încercare de restaurare monarhistă.

• conducătorul militar al revoluţiei

parlamentare, instauratorul republicii
(Commonwealth);
John Thurloe – şef al serviciului de informaţii – 1653:
- folosirea în mai mare măsură a elementului evreiesc din Anglia în culegerea de informaţii;
- consolidarea structurilor contrainformative;
- reînfiinţarea serviciului de criptare-decriptare;
- înlocuirea diplomaţilor cu agenţi secreţi;
- folosirea agenţilor femei.
Daniel Defoe (1660-1730) – aventurier, comerciant, agent politic, scriitor
- autor al romanului Robinson Crusoe;
- a fost şeful unui serviciu secret special în timpul reginei Ana Stuart.
 William Pitt
- prim-ministru englez între anii 1766-1768;
- diplomaţia engleză devine un instrument,
o anexă a serviciilor secrete;
- interceptarea corespondenţei diplomatice – în
special a Franţei, în războiul de 7 ani, englezii
intră în posesia planurilor franceze;

- corupţia “controlată” a diverselor personalităţi cu putere de decizie;

- penetrarea “Clubului de foc al Infernului”, frecventat inclusiv de unii membri ai

guvernului englez;

- Războiul pentru Independenţă dus de cele 13 colonii din America de Nord desprinse
de Marea Britanie va constitui un prim eşec de proporţii, inclusiv pentru sistemul
informativ.
 Perioada 1789-1914
de la Revoluţia Franceză la Primul Război Mondial

Obiective:
- coaliţia împotriva Franţei revoluţionare, slăbirea puterii lui Napoleon I;
- regaliştii francezi, refugiaţi în Anglia, sprijiniţi de serviciile secrete engleze, pun la cale o serie de
atentate împotriva lui Napoleon;
- tipărirea de bancnote false – subminarea economiei Franţei;
- în timpul campaniei lui Napoleon în Rusia, agenţii englezi au pătruns în cele mai înalte sfere ale ale
armatei ruse;
- eşecul serviciilor secrete engleze la debarcarea lui Napoleon în Franţa – eroare şi indecizie (Campbell,
consulul englez care îl supraveghea pe Napoleon pe Elba, a plecat la Florenţa, la amantă);
- toate societăţile revoluţionare irlandeze sunt penetrate informativ şi supravegheate sever
(ex. “Cavalerii Cercului Intim”);
- în prima jumătate a secolului XIX, Maea Britanie începe colonizarea Australiei şi Noii Zeelande;
- mişcări de eliberare naţională a unor colonii engleze.
- 1855 – în cadrul Ministerului de Război se înfiinţează Departamentul Topografic şi Statistic
nucleu care prefigurează naşterea Serviciului de informaţii militare

- 1871 – înfiinţarea Serviciului de Informaţii al Departamentului de Război

- 1883 – înfiinţarea Serviciului Special

- 1887 – înfiinţarea Serviciului de Informaţii al Marinei

- alte structuri de informaţi britanice: Biroul Colonial; Comitetul pentru Informaţii Externe; Biroul
de Informaţii din India; Biroul Colonial pentru Apărare; Cabinetul Comitetului pentru
Apărarea Imperiului

- 1909 – sub ameninţarea spionajului german este înfiinţat Biroul Serviciului Secret – secţie
specială de spionaj din cadrul Serviciului Secret de Informaţii al Armatei:

- Secţia M.I.-6 (Military Inteligence) – informaţii din străinătate – condus

de cpt. Mansfield Cumming

- Secţia M.I.-5 – contraspionaj în străinătate – condus de cpt. Vernon Kell.

 1911 – Parlamentul englez amendează
“Legea secretelor oficiale”;
- În preajma Primului Război Mondial MI-5 a
anihilat o puternică reţea de agenţi germani care
opera la Londra.
Serviciul de Informaţii Navale
- condus de William Hall
- agenţi militari şi civili;
- agenţi femei – obligatoriu surori
ale ofiţerilor de marină.

Thomas Edward Lawrence – ofiţer MI-6

şi arheolog în Orient;
- activităţi informative şi operaţiuni speciale în Orientul Mijlociu:
- determinarea liderilor arabi să se revolte împotriva Imperiului Otoman;
- animatorul şi iniţiatorul revoltei arabe – trecerea Orientului Mijlociu, în cea mai
mare parte, sub mandat britanic.
 FRANŢA
- Carol cel Mare (884-887) – comiţii oraşelor aveau consilieri cu misiuni de menţinere a
ordinii, cercetare a crimelor, anchetarea vinovaţilor, supravegherea străinilor;
- Filip al II-lea August (1180-1223) – printre primii suverani francezi care au început să
acorde atenţie activităţii de informaţii;
- Filip cel Frumos (1285-1314) – pregătirea informativă a campanilor militare;
- cavalerul englez sir Thomas Turberville – prizonier recrutat ca agent al
francezilor la curtea regelui Angliei;
- înlocuirea Papei Bonifaciu al VIII-lea cu Papa Clement al V-lea – rod al acţiunii
informative şi contrainformative.
- Ludovic al XI-lea (1461-1483) – informatori retribuiţi.
- Henric al IV-lea (1589-1610) – dezvoltarea activităţii de informaţii:
- contrainformaţii:
- securitatea internă şi personală a regelui
 Cardinalul Richelieu
– prim-ministru în perioada domniei lui Ludovic al XIII-
lea (1610-1643)
- fondatorul serviciului secret:
- integrarea activităţii informative în arta guvernării;
- reţea informativă internă;
- agentură externă.

- Regulile serviciului secret impuse de Richelieu:

- secretul desăvârşit/conspirarea agenţilor utilizaţi;
- recompensarea generoasă a agenţilor/ uneori rente viagere;
- obţinerea în timp util a informaţilor;
- valorificarea cu operativitate şi integrală a informaţiilor utile.
 Călugărul capucin
Joseph de Tremblay
- eminenţa cenuşie a lui Richelieu – unul dintre cei
mai valoroşi oameni de informaţii ai Franţei

- activitatea secretă de informaţi este subordonată înaltelor raţiuni de stat;

- compromiterea şi scoaterea din scenă a generalului german (ceh) Wallenstein,

comandantul armatei împăratului german Ferdinand al II-lea.

“Pentru a fi util, un agent trebuie să fie acolo unde trebuie şi când trebuie.”
 Jules Mazarin

– prim-ministru în perioada
lui Ludovic al XVI-lea (1643-1715)

- continuatorul politicii lui Richelieu;

- în urma Păcii de la Westfalia (1648), Franţa obţine hegemonia continentală;

- intensificarea activităţii de spionaj;

- cifrarea mesajelor;

- scrierea ascunsă/cerneluri simpatice;

- Mazarin: maestru desăvârşit al influenţării persuasive şi coruperii;

- personalul bisericesc a servit, în bună parte, activităţii de informaţii.

- Activitatea de spionaj şi contraspionaj militar: ofiţerii cu funcţii erau supravegheaţi
contrainformativ.
- Serviciul de informaţii al Poliţiei: deghizări, infiltrări în lumea interlopă şi în rândurile
deţinuţilor politici.
- Poliţia secretă.
- Serviciul informaţiilor externe.
- Ludovic al XIV-lea trasa personal instrucţiuni ambasadorilor:
- activităţi şi contacte secrete;
- operaţiuni de spionaj;
- sprijinirea opoziţiei din state cu conduceri incomode;
- incitarea la tulburări şi răzmeriţe;
- pregătirea unor atentate.
- Obiectivul principal al serviciului de informaţii francez:
cunoaşterea şi menţinerea sub control a politicii externe a Angliei.

- coruperea demnitarilor puterii, dar mai ales ai opoziţiei parlamentare

engleze.

- spionaj de alcov: Louise de Kerouale, fostă favorită a regelui Ludovic

al XIV-lea, devenită favorită a regelui Carol al II-lea al Angliei.

- Marchiza de Pompadour, Contele de Saint Germain, Cassanova,

Pierre Caron de Beaumarchais, Prinţul Conti etc.
 Revoluţia franceză

- organizarea unui vast serviciu de informaţii;

- propagandă;

- agenţi ambulanţi şi agenţi la posturi fixe;

- Maurice de Montgaillard – agent secret în slujba lui Ludovic al XVI-lea

 Napoleon Bonaparte
interes deosebit faţă de domeniul informaţiilor:
“Se zice că succesele mele militare se
datorează geniului meu. Voi răspunde că
acestea sunt rezultatul unor calcule matematice
bazate pe informaţii exacte.”

- Spionajul strategic: date de ordin geografic, economic, politic, etnografic şi social.

- Serviciul de informaţii militare de pe lângă statele majore ale armatelor.
- Biroul secret: antrenarea în jocuri operative cu servicile secrete ale altor ţări, în scopul
dezinformării părţilor adverse.
- Dezinformarea adversarului, prin “transpirarea” controlată a unor informaţii.
- Interceptarea şi controlul trimiterilor poştale.
- “Cabinetul negru” – centrul de control al corespondenţei.
 Josephine de Beauharnais

- Ministerul Poliţiei – condus de Joseph Fouché.

- Informaţiile militare – conduse de Karl Shulmeister.
- Informaţiile externe – conduse de Talleyrand.
- Josephine de Beauharnais, soţia lui Napoleon – în reţeaua lui Fouché.
 - Poliţia politică secretă:
- diviziunea pentru afaceri rezervate;
- siguranţa generală şi poliţia secretă;
- diviziunea pentru problemele libertăţii individuale şi ale presei;
- diviziunea pentru problemele emigranţilor;
- diviziunea contabilităţii;
- diviziunea arhivelor: crearea de baze de date, posibilitatea analizei problemelor şi
fenomenelor în evoluţie şi comparativ – diagnoză şi prognoză;
- rapoarte informative zilnice;
- dosarul individual.

Fouché va constitui, în premieră absolută, evidenţele operative ale unui

serviciu de poliţie secretă.
Fişierul general cuprindea:

- evidenţa surselor, a informatorilor;

- evidenţa persoanelor suspecte şi a persoanelor

importante pentru regim;

- evidenţa persanelor cunoscute cu diferite antecedente.

Serviciul de informaţii militare => victoriile napoleoniene

împotriva austriecilor la Ulm şi ruşilor la Austerlitz.
Napoleon a instituit prin propriul serviciu secret controlul asupra
şefilor serviciilor secrete: Foché şi Talleyrand sunt deconspiraţi şi
demişi; aceştia se pun în slujba Rusiei şi Austriei.

- După 1815, Imperiul Francez se destramă. Serviciile secrete îşi

păstrează, în linii generale, configuraţia până la începutul Primului
Război Mondial, însă eficienţa lor este din ce în ce mai scăzută.

- 1894 – Afacerea Dreyfuss: căpitanul Dreyfus este condamnat la

închisoare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Germaniei; în realitate,
cel care a furnizat informaţii germanilor a fost şeful Biroului 2, maiorul
Henry Esterhazy.
 GERMANIA
Sfântul Imperiu Roman de naţiune germană

- Otto al IV-lea (1209-1215) – culegerea de informaţii în disputa cu rivalul său,

Filip de Saubia.
- Maximilian I, rege al Germaniei (1486-1519) şi împărat al Sfântului Imperiu
Roman de naţiune germană (1493-1519):
- organizarea unor reţele informative cuprinzătoare;
- sistem de interceptare a corespondenţei, în punctele obligatorii de trecere;
- înţelegeri realizate cu conducătorii unor state străine – Ştefan cel Mare
(Moldova)/obţinerea de informaţii de la Moscova şi Istanbul.
Carol al V-lea (Quintul) – 1519-1556:
- acţiuni contrainformative;
- supravegherea reprezentanţilor statelor străine.

Ferdinand I (rege al Ungariei şi al Boemiei (1526-1564) şi împărat al Sfântului Scaun

(1556-1564):
- spionaj şi operaţiuni de influenţă în spaţiul est-european.

Rudolf al II-lea (rege al Boemiei 1576-1611, rege al Ungarie 1572-1609, împărat al

Sfântului Imperiu 1576-1612):
- agenţi secreţi itineranţi, sub acoperire de emisari, trimişi imperiali sau consilieri pe
lângă cancelariile străine;
- biserica catolică – unele ordine misionare, îndeosebi cel iezuit, au sprijinit activităţile
informative secrete.
 Frederic cel Mare,
regele Prusiei
(1740-1786)

- servicii de informaţii militare;

- serviciul de informaţii externe.
 Serviciul de informaţii militare:
- sarcina de bază: asigurarea nevoilor de informaţii ale
Statului Major cu privire la intenţiile politico-militare şi
puterea militară a potenţialelor state inamice;
- importanţa informaţiei secrete în fundamentarea liniei
politice a unui sta, menţinerea şi consolidarea puterii,
asigurarea victoriilor militare;
- cunoaşterea dispunerii, structurii, dotării şi comenzii
efectivelor;
- identificarea vulnerabilităţilor;
- determinarea trădării comandanţilor, a dezertărilor şi a
trecerii de partea inamicului.
 - supravegherea atentă a mediilor diplomatice din capitala
Prusiei;

- spionaj cu ajutorul corupţiei – cazul comandantului

intendenţei armatei austriece;

- compromiterea ambasadorului britanic, contele

Hyndford, prin “cumpărarea” de către englezi a unui
informator (agent dublu prusac) şi dezinformarea regelui
Angliei şi plasarea unei prostituate de lux în anturajul
ambasadorului britanic.
-cunoaşterea intenţiilor => anticiparea şi previzionarea ═
unul dintre principiile fundamentale ale activităţii
informative;
- Cabinetele negre/centrele de colectare şi
tranzitare a corespondenţei:

- obţinerea de informaţii;

- descoperirea de legături de spionaj şi a

unor agenţi străini;

- verificarea propriilor agenţi;

- prevenirea scurgerii de secrete;

- dejucarea unor conspiraţii.

 “Cunoscând din timp intenţiile inamicului, îţi poţi
asigura o superioritate de forţe chiar atunci când
dispui de o armată mai slabă numericeşte.”

August Wilhelm Eichel – şeful serviciului secret al lui Frederic al II-lea Cel
Mare timp de 27 de ani – sfetnicul cel mai de încredere al regelui-
Serviciul de Informaţii externe al lui Frederic cel Mare:
- organizarea unui serviciu de informaţii externe permanent;
- aspectele politico-diplomatice, social-economice sau cele militare ale
activităţii statelor spionate (Spania, Austria, Rusia, Turcia, Anglia).
 AUSTRIA
1785 – peste 2 milioane de florini cheltuieli “diplomatice”:
- coruperea unor funcţionari străini;
- plata racolării curierilor, traducerii şi copierii scrisorilor interceptate;
- întreţinerea sistemului extern de control şi cenzură a corespondenţei.

Cancelarul Kaunitz (1753-1794):

- agenturile externe;
- interceptarea corespondenţei: toţi şefii oficiilor de poştă erau în slujba serviciilor secrete – cabinetele
negre.

Cancelarul Thugut (1794-1801) – fost ambasador în numeroase capitale (între care şi în Ţările
Române):
- poliţia politică a activităţii de spionaj: agenşi provocatori destinaţi infiltrării opoziţiei;
- interceptarea corespondenţei externe;

- reţele de agenţi.
 Congresul de la Viena
(1 nov. 1814 – 9 iun. 1815)
- sfârşitul războaielor napoleoniene;

- controlul lucrărilor Congresului prin obţinerea cifrurilor diplomatice (de stat) ale
puterilor europene participante;

- controlul tuturor comunicărilor;

- anticiparea unor intenţii şi dejucarea altora;

- favorizarea ori defavorizarea unor interese;

- asumarea unor roluri de mediere.

 Metternich
Ministru de externe
(1809-1821),
cancelar al Austriei
(1821-1848)

– conduce cel mai bun serviciu de informaţii din Europa:

- corp de spioni propriu;
- poliţie politică;
- agenţi provocatori.

Francois Hager – şeful poliţiei secrete austriece:

- au fost interceptate toate trimiterile poştale, inclusiv ale membrilor familiei regale austriece;
- regele Alexandru al Rusiei era însoţit de prinţesa Catherine Bagration şi un lot de curtezane
tentante pentru reprezentanţii celorlalte puteri;
- Talleyrand – ministrul de externe al Franţei: l-a trădat pe Napoleon, dar a salvat Franţa.
 Serviciile Secrete Germane
în perioada 1815-1918
Otto von Bismark – prim ministru al Prusiei (1860-1890):
îl desemnează pe Wilhelm Stieber să organizeze
un serviciu de informaţii permanent, în vederea invadării
Austriei, ulterior al Franţei.

- recrutarea unei importante agenturi informative de sprijinire a campaniei militare;

- Steiber: agent sub acoperirea de negustor ambulant (icoane, imagini pornografice);
- 1866: Steiber a creat primul serviciu de contraspionaj din Europa;
- fondarea unei şcoli speciale de spionaj;
- recrutarea şi răspândirea în Europa a unui număr impresionant de agenţi (hoteluri,
restaurante, cafenele sau bordeluri).
- 1866-1869: Steiber a realizat acoperirea informativă completă a Franţei
(14.000-15.000 agenţi, 4 rezidenţe);

- 1000 agenţi profesionişti;

- 4000 horticultori şi viticultori;

- 8000 femei de serviciu pentru hoteluri, restaurante, cafenele;

- 200 de guvernante pentru familiile ofiţerilor superiori sau ale politicienilor

francezi;

- 600 de foşti subofiţeri, sub acoperirea de comis-voiajori.

- În 1870, când Prusia a invadat Franţa, aceasta din urmă era practic invadată de o
armată invizibilă de spioni bine implantaţi şi respectaţi în societatea franceză –
serioşi, prosperi în afaceri, onorabili şi oneşti.

- Sistemul de legătură: cel al posturilor fixe (chioşcuri, tutungerii, bodegi, prăvălii,

ateliere meşteşugăreşti dispuse în mediul obiectivelor militare cercetate).

- Sprijinirea în afaceri a agenţilor mai puţin iscusiţi, în vederea menţinerii lor în mediul
de afaceri francez.

- Recrutarea dintre agenţii francezi.

- Neglijenţele şi ignoranţa celor cărora li s-au exploatat vulnerabilităţile.

=> Înfrângerea Franţei în numai 6 (şase) zile!

Informaţiile obţinute de spionajul german priveau:

 obiectivele şi efectivele militare;

 nivelul de viaţă pe categorii sociale;

 starea de spirit a populaţiei;

 personalităţi locale şi naţionale;

 starea drumurilor, a podurilor şi cursurilor de apă;

 amplasarea depozitelor, numărul de animale şi situaţia mijloacelor de tracţiune;

 starea de spirit a populaţiei;

 moralul armatei franceze – dezinformare – panică,descurajare, disperare;

 cunoaşterea problemelor şi legăturilor de familie ale ofiţerilor şi generalilor =>

penetrarea informativă de profunzime în mediul armatei.
- agenţi feminini - femei frumoase, inteligente şi fără prejudecăţi, de viţă nobilă
sau prostituate;
- marile hoteluri europene – tranşeele de luptă ale acestor agente;
- generalul francez Cissey, căzut prizonier în 1870, o cunoaşte pe frumoasa
baroneasă Kaulla, iar, în 1875, când se întoarce în Franţa, baroneasa îl
urmează. Când generalul este numit ministru de război, agenta prusacă
obţine informaţii preţioase;
- Mercier, ministru de război al Franţei – lucrat informativ de un vizitiu.

Prin acest spionaj strategic, Franţa a fost practic ocupată înainte de a fi

invadată.
 ANGLIA
Activitatea serviciilor secrete se intensifică.

Comanda de informaţii:

- obţinerea de date vizând coordonarea politicii guvernamentale

cu privire la Aliaţi;

- informaţii referitoare la conţinutul şi calitatea măsurilor de securitate

luate de fabricile cu producţie specială, destinate înzestrării forţelor
armate şi ducerii războiului; întărirea dispozitivelor de contraspionaj pe
tot teritoriul imperiului britanic şi identificarea, stricta supraveghere şi,
după caz, arestarea celor suspecţi de sabotaj-diversiune.
- Dezvoltarea operaţiunilor tehnico-operative de interceptare şi decriptare:

- Amiralitatea, prin Naval Intelligence Department, este în măsură să intercepteze şi

să descifreze orice mesaj pe care Germania îl transmitea în lume;

- Alfred Ewing – specialist în probleme de criptare-decriptare şi în comunicaţii fără fir;

- Anglia taie legăturile telefonice transoceanice dintre Europa şi America, cu excepţia

unui cablu pentru convorbiri particulare între Berlin – Copehhaga – New York,
exploatată informativ!

- Determinarea SUA să intre în război s-a făcut prin spargerea, de către englezi, a unui
cod german, prin care aceştia comunicau despre decizia de a ataca navele
americane care îi aprovizionau pe Aliaţi şi, de asemenea, cereau Japoniei şi
Mexicului să facă acelaşi lucru.
Operaţiuni de război imagologic:

- Departamentul Special de Propagandă:

- Sir Arthur Conan Doyle;

- John Galsworthy;

- Thomas Hardy;

- William Mason.

- acţiuni de influenţă, de dezinformare, de culegere de informaţii, de recrutare de agenţi.

- susţinerea, în afara Angliei, a unei imagini pozitive care să coaguleze efortul necesar
ducerii războiului, să motiveze acest efort şi să-l potenţeze.

- contrapropaganda şi dezinformarea – înscenarea unei debarcări în Belgia (strecurarea

unei ştiri în Daily Mail şi trimiterea în larg a unor vase).
Operaţiuni informative bazate pe surse secrete umane ( Humint)
- În Belgia au acţionat peste 2000 de agenţi britanici:
- celule tip fagure, conduse de către un rezident;
- sistemul căsuţelor poştale;
- peste 6000 de porumbei călători;
- radioemiţătoare secrete;
- mijloace de goniometrare;
- cenzurarea corespondenţei.

Louise de Bettignies, Gabrielle Petit, Bruce Lockhart, Claude Dansey, Sidnez

Reilly, Basil Zaharoff, Somerset Maugham.
Cercetarea militară:

 observare directă din tranşee;

 patrule de cercetare;

 cercetarea prin luptă;

 cercetarea aeriană;

 interogarea prizonierilor, a dezertorilor sau a populaţiei locale;

 interceptarea transmisiunilor radio.

 GERMANIA
Colonelul
Walter Nicolai

-Şeful serviciului secret german în perioada Primului Război Mondial:

- a fost numit în 1913 şeful serviciilor secrete germane;
- în Anglia, reţeaua sa a fost rapid anihilată la începerea războiului;
- în Rusia, Franţa şi SUA – depistarea agenţilor germani s-a făcut cu mai mare greutate;
- Serviciile secrete germane au pregătit cu minuţiozitate declanşarea Primului Război
Mondial.
- Agenţii serviciului secret german proveneau din toate straturile sociale:
- agenţi profesionişti – din rândurile Junkerimii germane;
- oameni de afaceri, comercianţi, bancheri, economişti;
- personal din serviciile casnice: guvernante, vizitii, şoferi, mecanici de întreţinere etc.
- agenţi recrutaţi din lumea interlopă;
- organizarea unei contrapropagande adecvate;
- primele activităţi tehnico-operative de spionaj şi contraspionaj;
- baza logistică a spionajului german: pe măsura obiectivelor politico/militare
şi economice urmărite:
- avioane, submarine;
- legături impersonale: radio, cerneluri invizibile, anunţuri de mică publicitate.
 BIBLIOGRAFIE
 Gheorghe Buzatu, Războiul mondial al spionilor (1939-1989), Editura B.A.I., Iaşi, 1991.
 Radu Cristea, Spionajul şi contraspionajul pe înţelesul tuturor, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 2000.
 Alexandru Popescu, Agenţii mărturisiţi. Diplomaţii şi spionajul. O istorie universală, Editura Cetatea de scaun, Târgovişte, 2009.
 Alin Spânu, Serviciul de informaţii al României în Războiul de Întregire Naţională (1916-1920), Editura Militară, Bucureşti, 2012.
 Alin Spânu, Istoria serviciilor de Informaţii/Contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945, Casa Editorială Demiurg Plus, Iaşi, 2010.
 Stan Petrescu, Despre intelligence şi putere, Editura Militară, Bucureşti, Bucureşti, 2009.
 Stan Petrescu, Informaţiile, a patra armă, Editura Militară, Bucureşti, 1999.
 Paul Ştefănescu, Istoria serviciilor secrete române, Editura Antet, 2009.
 Corneliu Pivariu, Lumea secretelor. O modalitate de a înţelege informaţiile strategice, Editura Pastel Braşov, 2005.
 Radu Alexandru Timofte, Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea lumii informaţiilor secrete, Editura ANI, Bucureşti, 2004.
 Marian Ureche, Aurel Rogojan, Servicii secrete străine, vol. I, Editura PACO, Bucureşti, 1999.
 Sun Tzu, Arta războiului, Editura Antet XX Press, Bucureşti, 2000.
 Roger Faligot, Remy Kauffer, Istoria mondială a serviciilor secrete, Editura Nemira, 2000.
 Oliver Forcade, Serviciile secrete. Puterea şi informaţia secretă în lumea modernă, Editura Cartier, Bucureşti, 2008.
 E. Cerneak, Cinci secole de război secret, Editura Plitică, Bucureşti, 1968.
 Jeffrey T. Richelson, Un secol de spionaj. Serviciile de informaţii în secolul XX, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.
 *** Direcţia informaţii militare. Ficţiune şi adevăr, Bucureşti, 1994.
 *** Revista română de studii de inteligence (revistă editată de Academia Naţională de Informaţii).
 *** Infosfera (revistă editată de Direcţia generală de informaţii pentru apărare).