desemnată ca dispozitiv-standard de intrare. Citirea datelor de la tastatură se realizează prin apelul procedurilor predefinite read sau readln. Lista parametrilor actuali ai unui apel read sau readln poate să includă variabile de tip integer, real, char, inclusiv şir de caractere. Apelul read(x) arene următorul efect. Dacă variabila x este de tip integer sau real,atunci este citit întregul şir de caractere care reprezintă valoarea întreagă sau reală. Dacă x este de tip char, procedura citeşte un singur caracter. Apelul read (x1, x2, . . ., xn) este echivalent cu read (x1); read (x2); . . ., read (xn). Datele numerice introduse de la tastatură trebuie separate prin spaţii sau caractere de sfîrşit de linie. Spaţiile dinaintea unei valori numerice sunt ignorate. Şirul de caractere care reprezintă o valoare numerică se conformează sintaxei constantelor numerice de tipul respectiv. În caz contrar, este De exemplu fie programul: Program P45; { Citirea datelor numerice de la tastatura } var i, j : integer; x, y : real; begin read (i, j, x, y) ; writeln('Ati introdus:'); writeln(' i = ', i) ; writeln('j = ', j); writeln(' x=', x); writeln(' y=', y) ; end. în care sînt citite de la tastatură valorile variabilelor i, j, x, y. După lansarea programul în execuţie, utilizatorul tastează: 1<ENTER> 2<ENTER> 3.0<ENTER> 4.0<ENTER> Pe ecran se va afişa: Aţi introdus: i=l j=2 x=3.0000000000E+00 Acelaşi efect se va obţine şi la tastarea numerelor într-o singură linie: 1 2 3.0 4.0<ENTER>
Dacă e necesar, numerele întregi,
introduse de utilizator, sînt convertite în valori real De exemplu, în cazul programului P4 5utilizatorul poate tasta 1 2 3 4<ENTER> In mod obisnuit, tastatura este desemnata ca dispozitiv-standard de intrare. Citirea datelor de la tastatura se realizeaza prin apelul procedurilor predefinite read sau readln. Aceste doua proceduri apartin unit- ului System care este deasemenea predefinit(nu trebuie de declarat). Lista parametrilor actuali a unui apel read sau readln poate sa includa variabile de tip integer, real, char si string. Instrucţiunea Nul, If, Case, For
Instrucţiunea de efect Nul
Executarea acestei instrucţiuni nu are niciun efect asupra variabilelor programului. Sintaxa instrucţiunii în studiu este: <Instrucţiunea de efect nul> ::= Prin urmare în textul unui program instrucţiunea de efect nul nu este reprezentată pun nimic. Întrucît instrucţiunile unui program sînt despărţite între ele prin delimitatorul ” ; „ , prezenţa instrucţiunii de efect nul este marcată de apariţia acestui delimitator. De exemplu, în textul: x: = 4; ;;; y:=x+l există 5 instrucţiuni dintre care 3 de efect nul. În mod obişnuit, instrucţiunea de efect nul se utilizează la etapa elaborării şi depanării a unor programe complexe. Deşi efectul său la execuţie este nul, inserarea sau eliminarea unei astfel de instrucţiuni (mai exact, a simbolului ";") poate să altereze semnificaţia programului. Instrucţiunea if Instrucţiunea de ramificare simpla if, in funcţie de valoarea unei expresii de tip boolean, decide fluxul execuţiei. Sintaxa instrucţiunii este: <Instrucţiune if > ::= if <Expresie booleană>then <Instrucţiune> [ else<Instrucţiune>] Diagrama sintactică a instrucţiunii în studiu este prezentatăîn figura 3.7. Expresia booleana din componenţa instrucţiunii if se numeşte condiţie.