Instructiunile simple

Grupa instrucţiunilor simple:

1. Instructiunea de atribuire
2. Instrucţiunea apel de procedură
3. Instrucţiunea de efect nul
4. Instrucţiunea de salt necondiţionat
Planul de studiere:
1. Destinaţia instrucţiunii
2. Sintaxa instrucţiunii
3. Modul de funcţionare
 Instrucţiunea de atribuire
1. Îndeplineşte 2 funcţii:
a. Efectuează calcule şi rezultatul se înscrie într-o variabilă
b. Înscrie valoare într-o variabilă
2. var:=expresie;
3. Dacă în partea dreaptă se află expresia, ea se calculează şi
rezultatul se înscrie în variabila din partea stângă. Dacă în
partea dreaptă se află o valoare, ea se inscrie în variabila din
partea stângă.
Ex: a:=7-2; (se calculează diferenţa dintre 7 şi 2, se obţine
rezultatul 5 şi el se înscrie în variabila cu numele a)
 Instrucţiunea
apel de procedură
1. Se efectuează acţiunea presupusă de procedura
corespunzătoare.
2. numeprocedură(parametrii);
3. Bazându-se pe numele procedurii (acţiunea concretă) se
efectuează operaţii asupra parametrilor din paranteză.

Ex. read(a); – citirea de la tastatură a valorii şi înscrierea ei în

variabila cu numele a.
 Instrucţiunea de efect nul
1. Se utilizează la etapa depanării programului (etapa de
alcătuire şi testare).
2. Nu are sintaxa
3. Nu realizează nimic

Remarcă: Aceasta instrucţiune este observată la prezenţa a

câteva simboluri de „;” – separatori de instrucţiune. In
absenţa unei instrucţiuni se presupune prezenţa
instrucţiunii de efect nul.
 Instrucţiunea
de salt necondiţionat
1. Deplasarea în timpul execuţiei programului nu în ordine
scrierii instrucţiunilor fără condiţie.
2. GOTO eticheta;
…
eticheta: instrucţiunea;
…
3. La întâlnirea cuvîntului-cheie goto eticheta se caută în
program eticheta prezentată şi se face săritură peste acele
instrucţiuni care se află între etichetele. Execuţia programului
se continue cu instrucţiunea indicată după eticheta.