CICLUL CELULAR

DIVIZIUNEA CELULARĂ
CICLUL CELULAR
DIVIZIUNEA CELULARĂ
• Introducere
• Cinetica diviziunilor celulare
• Mitoza
• Tipuri particulare de diviziune
nucleară
• Controlul duratei fazelor ciclului
mitotic
• Meioza
 INTRODUCERE
• Ciclul celular - perioada de timp parcursă din momentul în
care celula s-a constituit în urma unei diviziuni şi până în
momentul terminării propriei diviziuni
• Ciclul de viaţă al celulei cuprinde două mari etape:
• interfaza sau intercineza, perioada dintre două diviziuni
succesive
• diviziunea celulară propriu-zisă
• Interfaza - perioada cu cea mai intensă activitate metabolică
• În interfază se sintetizează atât acizii nucleici cât şi
proteinele celulare
• Un ciclu celular complet - patru etape:
• G1- etapa parcursă de celulă de la sfârşitul mitozei şi până la
începutul sintezei de ADN
• S- etapa sintezei ADN-ului
• G2- etapa dintre sfârşitul sintezei ADN şi începutul mitozei
• M – etapa diviziunilor celulare
• În total cele trei etape, respectiv interfaza, durează în medie
10-24 ore, iar mitoza durează o oră
• Faza G1
• Fibrele nucleozomice sunt dispersate in nucleu, formând cromatina.
Se intensifică sinteza de proteine şi lipide pentru a asigura
specificitatea funcţiei celulare si pentru a asigura refacerea
moleculară a celulei. Astfel, în celulele secretoare, unele organite
celulare, cum ar fi aparatul Golgi si reticulul endoplasmic sunt foarte
bine dezvoltate.Condroblastele sintetizează elementele matricei
extracelulare, iar adipocitele stochează trigliceridele.
• Faza S-replicarea
• Este condiţionată de matrice, enzimele fiind fixate pe reţeaua
fibrilara.Procesul începe simultan pe mai multe filamente de
cromatină, iar timp de 8 ore, intreg ADN-ul va fi recopiat. In fiecare
loc unde se produce replicarea, se formează un „ ochi de replicare”
ce conţine la fiecare extremitate o „furcă de replicare”Genomul
uman conţine 104-105 repliconi.
• Etape;
• 1 .Desfacerea spiralelor de ADN cu ajutorul unei enzime, si menţinerea lor
in această stare prin intermediul proteinelor de legătură ale braţelor de
ADN. Fiecare braţ de nucleotide devine o matrice
• 2. Amorsa; fixarea unei mici molecule de ARN de 10 nucleotide , pe ADN,
realizându-se astfel un semnal pentru ADN polimeraza.
• 3. Poziţionarea strategică faţă de matrice, prin complementaritate, a
bazelor de dezoxiribonucleotide libere şi sinteza de neobraţe, cu ajutorul
ADN polimerazei.. Această enzimă nu poate funcţiona decât într-o singură
direcţie. Astfel că sinteza unuia dintre braţe, cel avansat, se realizează în
continuarea furcii de replicare, in timp ce braţul întârziat se sintetizează prin
mai multe segmente nucleotidice, fragmentele Okazaki, în direcţie opusî.
Pentru fiecare fragment este necesară o amorsă de ARN
• 4. Segmentele vor fi legate mai târziu prin ADN ligază.
• ! Există 5 ADN polimeraze. Enzimele α şi & catalizează replicarea ADN-ului
nuclear, enzima γ pe cel mitocondrial, , iar polimerazele β si ε catalizează
repararea ADN-ului nuclear.
• Fiecare nouă moleculă bicatenară, este constituită dintr-un braţ matrice şi
dintr-un brat neoformat, de unde şi denumirea procesului de replicare semi-
conservatoare.. După ce replicarea este terminată, la ADN se asociază
histone, completându-se astfel formarea cromatidelor, relegate printr-un
centromer.. Pot să apară şi erpri de replicare, rezolvate de cele mai multe
ori de către polimeraze cu rol de reparare a defectelor apărute. . Dacă acest
lucru nu se poate realiza, prin acumulare de defecte in urma ciclurilor
celulare succesive, se produc disfuncţii seroase care ţin de domeniul
patologicului. Dacă erorile apar la nivelul celulelor germinale, , se pot
transmite mutaţii care duc la apariţia de descendenţi care nu pot
supravietui sau care sunt purtători de boli genetice.
• Exemplu; Erori de replicare pot fi produse prin acţiunea radiaţiilor ionizante,
prin cea a agenţilor chimici mutageni, prin degradarea termică a
nucleotidelor.
• Faza G2
• Pregăteşte mitoza şi durează 4 ore.. nucleul este
înconjurat încă de membrană şi conţine unul sau mai
mulţi nucleoli.Centrozomul se ddublează, se dezvoltă
într-o anumită direcţie microtubuliiplecând de la cei doi
centromeri formaţi .Ecvenimentele următoare se
desfăşoară plecând de la fusul de diviziune format din
ansamblul de microtubuli legaţi de proteine. Microtubulii
a căror asamblare începe în în centrozom, la nivelul
materialului pericentriolar, se alungesc şi încorporează
sub-unităţi de tubulină, inainte de a forma fascicule
definitive pe parcursul profazei.. Urmează sinteza
proteică cea care condensează fibrele cromatiniene.
Controlul ciclului celular

• Ritmul si frecvenţa diviziunilor celulare depinde de tipul de celulă. Celulele epiteliului

de acoperire se divid frecvent, celulele hepatice se refac în funcţie de condiţiile
exterioare, de stimulii ambientali, în timp ce neuronii şi miocitele se pare că nu se
divid. Ritmicitatea aceasta este dependentă de mediatori.
• Exemplu; fibroblastele se divid doar în prezenţa unui factor de creştere derivat din
plachetele sanguine. PDGF . Pe membrana fibroblastelor se găsesc receptori pentru
acest factor, care legându-se de ei prin ligant, stimulează creşterea celulară. În cazul
unei leziuni tisulare, afluxul de plachete şi secreţia de PDGF, stimulează refacerea
celulară şi induce cicatrizarea.
• Pe de altă parte, o prea mare densitate tisulară, induce inhibiţia de contact care
blochează diviziunea mitotică.
• Refacerea celulară este şi sub control hormonal
• Exemplu; refaceea endometrului după menstruaţie, sub acţiunea estradiolului.
• Rol in refacerea celulară o au de asemenea, lumina, echilibrul nutriţional si
temperatura.
Controlul ciclului celular

• Pe parcursul fiecarui ciclu celular, toate celulele trebuie să treacă prin asa zisele
puncte de restricţie, pentru a putea să treacă în faza umătoare.
• -punctul G1/S (G1-sinteza), numit şi punctul R(restricţie), controlează ieşirea din faza
G1 şi debutul replicării. Dacă sunt condiţii favorabile, celula îşi urmează cursul, işi
replică ADN-ul şi se divide. Dacă nu, ea intră într-o fază de repaos. Raportul
nucleocitoplasmatic constituie semnalul de intrare în faza de replicare. Este un punct
ireversibil care implică mecanisme de sinteză ADN.
• -punctul G2/M (faza G2-debutul diviziunii) trebuie atins pentru a se putea permite
debutul mitozei sau meiozei..La sfârşitul fazei G2, un complex proteic, numit MPF , un
complex promotor al maturării, , atinge o concentraţie critică, care stimulează profaza
din mitoză. Scăderea sa la sfârşitul mitozei, semnalează debutul următorului ciclu
celular.
• MPF este o protein kinază care activează alte enzime. Activarea sa duce la fosforilare
proteică a cromatinei ceea ce antrenează condensarea cromozomilor şi stimulează în
acelaşi timp dezagregarea învelişului nuclear.
CICLUL CELULAR
CICLUL CELULAR –
DIVIZIUNEA CELULARĂ
CICLUL CELULAR –
DIVIZIUNEA CELULARĂ
 CLASIFICAREA CELULELOR ÎN
RAPORT DE CICLUL CELULAR

• Categoria I - fără capacitate de diviziune,

celulele oprite în G1 (neuronii, fibra
musculară scheletică, fibra miocardică)
• Categoria a II - a - celulele cu capacitate de
diviziune
• II a - celule care nu se divid decât în
anumite condiţii -compartimentul
neproliferativ
• II b - celule care se divid continuu -
compartimentul proliferativ
• Compartimentul neproliferativ, de rezervă,
cuprinde categoria celulelor “STEM” (G1 în
G0 şi pot reintra în ciclul celular sub
 CINETICA DIVIZIUNILOR CELULARE
• Diviziunea celulară - fenomenul biologic
prin care se asigură transmiterea
materialului genetic de la celula mamă la
celulele fiice
• Împărţirea şi repartizarea tuturor
structurilor subcelulare între cele două
celule fiice
• Etapă premergătoare – antefaza (creşterea
volumului nuclear şi a vâscozităţii
citoplasmei)
• Polimerizări ale microtubulilor (constituirea
aparatului mitotic)
• Cromozomii devin vizibili (verde de metil,
orceină, safranină, pararozanilină)
• Celulele somatice – mitoză (diviziune
MITOZA - “mitos” - filament
DIVIZIUNEA ECVAŢIONALĂ

• Diviziunea indirectă sau mitoza se

derulează în patru faze : profaza,
metafaza, anafaza şi telofaza.
• Durata mitozei
• P M A T
Total minute 30 8 4
18 60
MITOZA - “mitos” - filament
DIVIZIUNEA ECVAŢIONALĂ
MITOZA - “mitos” - filament
DIVIZIUNEA ECVAŢIONALĂ
MITOZA - “mitos” - filament
DIVIZIUNEA ECVAŢIONALĂ
PROFAZA

• Celula conţine o cantitate dublă de

ADN (din faza S)
• Membrana nucleară este intactă
• În nucleu – începe spiralizarea
cromozomilor
• În citoplasmă - formarea celui de-al
doilea centrozom, prin dublarea celor
2 centrioli
• Asamblarea tubulinelor şi constituirea
filamentele fusului acromatic
CENTROZOMUL - MTOC
PROFAZA MITOZEI
PROFAZA MITOZEI
PROFAZA-METAFAZA

• MEMBRANA NUCLEARĂ SE RUPE

• Cromozomii “plutesc” liberi în citoplamsă
şi au mişcări haotice
• Cei 2 centrozomi ajung la polii opuşi ai
celulei
• Cromozomii se ataşează cu ajutorul
kinetocorilor de filamentele fusului
acromatic
PROMETAFAZA
 METAFAZA

• FORMAREA FUSULUI DE DIVIZIUNE

COMPLET – 2 ASTERI ŞI PLACA
METAFAZICĂ (ECUATORIALĂ)
• Cromozomii se găsesc în planul
ecuatorila al celulei (placa metafazică
sau ecuatorială)
• Fusul de diviziune complet – 3 tipuri
de fibre: astrale, polare şi kinetocorice
• Evidenţierea aspectului ”clasic” al
cromozomilor metafazici
METAFAZA MITOZEI
METAFAZA MITOZEI
METAFAZA MITOZEI
ANAFAZA

• Centrozomii de la cei doi poli ai celulei

atrag cromozomii fixaţi de filamentele
microtubulinice
• Despicarea longitudinală a
cromozomilor bicromatidieni în două
cromatide fiice
• Migrarea cromatidelor spre polii
celulei
• La fiecare pol celular - 46 cromozomi
monocromatidici
ANAFAZA MITOZEI
ANAFAZA MITOZEI
ANAFAZA MITOZEI
ANAFAZA MITOZEI
 Telofaza
• Începe când s-a terminat migrarea
cromozomilor spre polii celulei
• Cromozomii monocromatidieni se
despiralizează - reţeaua de cromatină
• Se reface membrana nucleară
• Citodiereza - despicarea citoplasmei prin
formarea unui şanţ la suprafaţa celulei (un
inel contractil, rezultat din structuri acto-
miozinice citoplasmatice)
• Fragmentoplastul – organit temporar format
din fibrele polare (ţine la distanţă cei 2
nuclei nou-formaţi)
• Se dezasamblează fibrele fusului acromatic
• Citokineza – despărţirea celor 2 celule fiice
TELOFAZA MITOZEI
TELOFAZA MITOZEI
TELOFAZA MITOZEI
MITOZA - REZULTATE

• 2 celule fiice care conţin acelaşi nr.

de cromozomi cu celula mamă
• ½ din citoplasmă
• ½ din organite
• un centrozom (format din 2
centrioli)
• 4 tipuri de mitoză
• 2 tipuri particulare de mitoză –
diviziuni nucleare: amitoza şi
endomitoza
ASPECTE CELULARE REZULTATE DIN
MITOZĂ
• 1. Mitoza de tip A - homoplastică : cele două celule
fiice sunt identice între ele şi identice şi cu celula
suşă (mitoza egală - celulele foarte tinere,
nediferenţiate)
• 2. Mitoza de tip B - asimetrică : două celule fiice
care nu sunt identice (una seamănă cu celula
mamă - celula de rezervă, a doua celulă - începe să
se diferenţieze)
• 3. Mitoza de tip C – heteroplastică : Celulele sunt
egale între ele şi mai mature decât celula suşă
• 4. Mitoza de tip D - de diferenţiere – “de întinerire”
: rezultă celule mai tinere decât celula suşă
(transformarea blastică a limfocitelor B în
plasmocite secretoare de imunoglobuline)
 TIPURI PARTICULARE DE MITOZĂ –
DIVIZIUNI NUCLEARE
• AMITOZA
• Împărţirea nucleului în două părţi, mai mult sau mai puţin
egale.
• Celulele rezultate au materialul genetic complet
• Fără individualizarea aparentă a cromozomilor şi fără
constituirea fusului acromatic.
• Hepatocitele, celulele mucoasei uterine, leucocitele în cultură
(in vitro), condrocitele
• ENDOMITOZA
• Cromozomii se comportă normal până la sfârşitul profazei
• Separarea cromatidelor şi spiralizarea acestora, fără ca
membrana nucleară să dispară, fusul acromatic nu se
constituie
• Dublarea numărului de cromozomi cu fiecare mitoză –
endopoliploidie cu garnituri cromozomale de tipul 4n, 8n, 16n
• Megacariocitele, culturi celulare, celule leucemice,
regenerărilor compensatoare, după ablaţie parţială de organ
(hepatocitele după hepatectomie subtotală)
SOARTA CELULELOR REZULTATE DIN
MITOZA

• a). se pot matura şi specializa

• a1) - păstrează potenţialul de diviziune -
celulele hepatice sau limfocitele
• a2)- suportă un înalt proces de diferenţiere,
pierzând potenţialul de diviziune - neuronii
• b). - faza de repaus G0 şi la nevoie, să reintre
în ciclul direct în G1 (atunci când intrarea în G0
s-a făcut imediat după mitoză) sau din G1 să
intre în G2 (cazul celulelor poliploide), când
celula şi-a dublat cantitatea de ADN
• c). după mitoză celulele pot intra în linia
germinală, evoluând spre celule sexuale. Este
cazul celulelor din blastula timpurie (etapa
embrionară)
MEIOZA - “meion” – mai mic
DIVIZIUNEA REDUCŢIONALĂ
• Caracteristică organismelor ce se
reproduc pe cale sexuată
• Prin fecundarea sexuată are loc procesul
de dublare a numărului de cromozomi
care ulterior, este restabilit prin reducerea
lor numerică în cursul meiozei
• Dintr-o celulă diploidă - patru celule fiice
cu garnitura cromozomală haploidă -
spermatozoizii şi ovulele (celule înalt
specializate)
• Celulele pregătite pentru ciclul meiotic
sunt ovocitele şi spermatocitele primare
• Două diviziuni succesive: meioza I, de tip
reducţional şi meioza II, diviziunea
ecvaţională.
MEIOZA
MITOZĂ VS MEIOZĂ
PRIMA DIVIZIUNE MEIOTICÃ
• Meioza I (diviziune reducţională) : profaza
I, metafaza I, anafaza I şi telofaza I
• Evenimente de ordin replicativ - se
sintetizează moleculele complexe
necesare replicării cromozomilor şi
constituirii aparatului mitotic
• Profaza I a meiozei durează mai mult
decât profaza mitotică
• Se caracterizează printr-o creştere
substanţială a volumului nuclear
• Evenimentele complexe din cursul profazei
I sunt subdivizate în mai multe stadii:
leptotenul, zigotenul, pachitenul,
PROFAZA MEIOZEI I
LEPTOTENUL
(leptos – subţire, teino – a întinde )
• Primul stadiu al profazei I – nr. diploid de
cromozomi
• Cromozomii bicromatidieni sunt sub forma unor
filamente subţiri, bine diferenţiaţi
• În nucleul cromozomii se dispun într-o polarizare
bine stabilită, pornind dintr-un singur punct
(aspect de buchet)
• De-a lungul cromozomilor pot fi identificate
cromomerele, constante în dimensiuni, poziţie şi
număr (zone ale cromatidei cu o spiralizare
accentuată)
• Celula conţine o cantitae dublă de ADN din faza
S
• Nucleolul îşi dublează atât volumul cât şi
cantitatea de ARN
• Cei doi cromozomi omologi sunt separaţi la o
distanţă de câţiva microni
LEPTOTENUL
(leptos – subţire, teino – a întinde )
ZIGOTENUL
(zigon - jug, filament conjugat)
• Începe spiralizarea cromozomilor şi ca urmare
cromatidele se scurtează crescând în diametru
• În celulele diploide componentul cromozomal
este alcătuit din perechi de cromozomi, unul de
origine maternă, iar celalalt de origine paternă
• Aceştia se apropie şi stabilesc într-un anumit
punct un contact numit chiasma, după care
punctele de contact se propagă progresiv pe
toată lungimea cromozomilor realizându-se
împerecherea tip “fermoar”
• Conjugarea cromozomilor omologi se realizează
în aşa fel încât fiecare cromatidă sau punct al
unui filament cromozomal vine în contact cu
cromatidele corespunzătoare de pe cromozomul
omolog
ZIGOTENUL
(zigon - jug, filament conjugat)
ZIGOTENUL
(zigon - jug, filament conjugat)
ZIGOTENUL ŞI COMPLEXUL SINAPTONEMAL

• Complexul sinaptinemal sau sinaptomul -

structură proteică tripartită, cu o regiune
centrală (100 nm diametru) şi două
componente laterale (30-50 nm diametru)
• Cromozomii omologi se alipesc de
elementul lateral al sinaptonului
• La începutul zigotenului regiunile scurte
ale sinaptonului se apropie reciproc
formând locurile în care cei doi cromozomi
omologi vor iniţia împerecherea
• Cromozomul se ataşează de învelişul
nuclear prin extremităţi - fiecare bivalent
- formând o buclă spre interiorul nucleului
COMPLEXUL SINAPTONEMAL
COMPLEXUL SINAPTONEMAL
PACHITENUL
(pachys - gros, filament gros)
• Se definitivează procesul de conjugare a
omologilor
• Cromozomii apropiaţi se îngroaşă tot mai mult -
tetradele sau bivalenţii
• Se realizează recombinarea şi schimbul reciproc de
fragmente între cromozomii omologi, fenomen
cunoscut sub numele de crossing-over
• În cursul acestei perioade cromatidele se
fragmentează, după care se reconstituie din nou
• Complexul sinaptinemal contribuie la menţinerea
îndelungată a împerecherii cromozomilor omologi
aflaţi în stare de funcţionare şi stabileşte baza
morfologică în care are loc crossinover-ul
• Ca urmare complexul sinaptinemal apropie
catenele de ADN astfel încât determină cuplarea
bazelor azotate complementare şi formarea
hetero-duplexului de ADN
PACHITENUL
(pachys - gros, filament gros)
CROSSING-OVER
DIPLOTENUL (diplos - dublu)

• Cromozomii bivalenţi, uniţi în tetrade, continuă

să se scurteze
• La un moment dat între cei doi cromozomi
omologi, care conţin material genetic
recombinat, apar fenomene de respingere
electrostatică care tind să-i separe
• Între cromozomii bivalenţi apar nişte bucle,
locuri unde aceştia încep să se despartă, precum
şi unele noduri sau chiasme (de la litera
grecească chi), puncte de contact în care
cromozomii continuă să rămână uniţi luând
forme diferite de X, V, 8
• În urma schimbului de material genetic,
tetradele constituite conţin patru cromatide din
care, două conţin material recombinat atât de
DIPLOTENUL (diplos -
dublu)
DIAKINEZA
“de” – prin, de-a curmezişul; “kinesis” –
mişcare
• Dezagregarea complexului
sinaptinemal
• Chiasmele alunecă spre extremităţile
braţelor cromozomilor - figurile
caracteristice diakinezei în formă de
cruce, de opt sau de inel
• Bivalenţii se îndepărtează unul de
celalalt, organizându-se la periferia
nucleului
• Spre sfârşitul diakinezei are loc
dispariţia membranei nucleare şi
DIAKINEZA
“de” – prin, de-a curmezişul; “kinesis” –
mişcare
METAFAZA I
• Membrana nucleară se dizolvă
complet
• Nucleolii dispar
• Cromozomii bivalenţi se dispun în
plan ecuatorial – placa metafazică
• Pentru fiecare omolog există un
centromer corespunzător amplasat la
distanţe egale, de o parte sau de alta
a plăcii ecuatoriale
METAFAZA I
ANAFAZA I
• Faza de terminalizare, de separare a chiasmelor
restante
• Eliberarea cromozomilor omologi ai fiecărui
bivalent şi migrarea acestora spre polii celulei
• Centromerii nu se divid, numărul diploid de
cromozomi se reduce, astfel că la fiecare pol
ajung doar jumătate din numărul diploid de
cromozomi
• Fiecare diploid conţine două cromatide, una de
origine maternă sau paternă şi alta care rezultă
în urma combinării genetice
• În consecinţă cei 23 cromozomi bicromatidici vor
migra în aşa fel încât o parte din ei, cei de
origine maternă să ajungă la un pol, iar cei cu
cromatina de origine paternă, la celălalt pol
ANAFAZA I
TELOFAZA I
• Cromozomii se despiralizează
• Reapare membrana nucleară şi
nucleolul şi se reconstituie nucleul, în
urma unui proces analog celui observat
în telofaza mitozei
• Precede la scurt timp o a doua meioza
(după modelul unei mitoze simple)
• În timp ce în telofaza mitozei
cromozomii sunt monocromatidieni, în
telofaza meiozei aceştia sunt clivaţi în
cele două cromatide
TELOFAZA I
MEIOZA II - DIVIZIUNEA ECVAŢIONALĂ

• Tiparul mitozei obişnuite

• Deosebirea constă în faptul că
împărţirea cromozomului în cele
două cromatide se realizează încă din
timpul meiozei I
• Cromatidele sunt constituite din
material genetic având provenienţă
maternă şi paternă
INTERFAZA – MEIOZA II
MEIOZA II
SPERMATOGENEZA
PROFAZA ŞI METAFAZA II
• Cele două cromatide, unite printr-un
centromer comun, formează patru braţe
• Sfârşitul profazei II este marcat de
dispariţia membranei nucleare şi
constituirea fusului de diviziune
• În metafaza II diadele cromatidice se
orientează în plan ecuatorial
• Centromerii se prind de fibrele
cromozomale şi se clivează, permiţând
migrarea cromatidelor spre polii opuşi ai
celulei
PROFAZA ŞI METAFAZA II
ANAFAZA ŞI TELOFAZA II
• Se caracterizează prin migrarea în sens
opus a cromatidelor surori
• Telofaza II -cromozomii îşi pierd
individualitatea
• Reconstituirea membranei nucleare
• Se individualizează cele patru celule
haploide rezultate din meioză, fiecare
având garnitura cromozomală haploidă
(23 de cromozomi monocromatidici)
• În cursul spermatogenezei toţi gameţii
constituiţi devin funcţionali
• În ovogeneză numai unul din gameţi
rămâne apt funcţional şi care constituie
ANAFAZA ŞI TELOFAZA II
 CICLUL CELULAR
DIVIZIUNEA CELULARĂ