Modele ale ciclului de viaţă

al sistemului informatic
Ce este un sistem informatic?

 Sistemul informatic reprezinta un model fizic de

simulare a comportamentului unei parti din lumea
reala sau conceptuala. • Acest model fizic este deficit
prin intermediul unui limbaj de programare si se
concretizeaza sub forma unui model executabil
(aplicatie) ce poate rula pe un sistem de calcul.
Modelul “Cascada”

 Acest model constă într-o divizare a ciclului de viaţă

în faze secvenţiale. La rândul lor, fazele sunt
structurate pe activităţi şi subactivităţi. Trecerea de
la o etapă la alta se realizează după ce precedenta
este parcursă în întregime
Modelul “Cascada”
Modelul “Cascada”
Avantaje
 Un control total asupra etapelor
(fazelor), deci sunt previzibile,
prin evidenţierea clară a ariei de
cuprindere a fiecărei etape sau
subetape;
 Este uşor de însuşit de către
membrii echipelor de analiză şi
proiectare, inclusiv de cei noi, cu
o experienţă mai mică;
 Fiecare etapă este însoţită de o
documentaţie perfect structurată
(controlată).
Dezavantaje
 Sistemul se predă doar după
parcurgerea etapelor anterioare,
ceea ce înseamnă o lungă
perioadă de timp, suficient ca
beneficiarul să-şi schimbe
pretenţiile;
 Nu reprezintă o abordare
dinamică a sistemelor;
 Nu este deschis schimbărilor ce
pot interveni pe parcurs.
Modelul “V”

 Modelul „V” reprezintă o variantă a modelului

„Cascadă”, prin care se introduc conceptele de sistem şi
componente (subsisteme), aplicându-se teste explicite
la un sistem ierarhic pentru sporirea controlului asupra
modului în care se desfăşoară etapele.
Modelul “V”
Modelul “V”

 Modelul face distincţie evidentă între verificare şi

validare. Prima se referă la testarea sistemului, în
diverse stadii ale lui, dacă s-a construit corect din
punct de vedere logic, în timp ce validarea va scoate
în evidenţă faptul că sistemul, în forma lui finală,
răspunde sau nu cerinţelor iniţiale. Anume acest
aspect este considerat un dezavantaj al modelului
pentru că validarea se realizează prea târziu. Filosofia
modelului V este regăsită şi în alte modele, inclusiv în
modelul X.
Modelul “Incremental”

 Modelul incremental este o altă formă a modelului cascadă,

deoarece atât definireaa cerinţelor, cât şi analiza se efectuează la
nivelul întregului sistem. După acestea se efectuează divizarea
proiectului în subproiecte, ele fiind urmărite pe activităţi care vor
concura la obţinerea componentelor necesare sistemului final.
Aceasta este, de fapt, filosofia de bază a modelului. Faţă de
modelul V, modelul incremental oferă posibilitatea atingerii
scopului final în 2 variante:
 1. Sistem global livrat la sfârşit;
 2. Componente livrate distinct
Modelul”Incrementare”
Avantaje
 Sistemul poate fi livrat şi pe
componente realizate la perioade
scurte de timp;
 Proiectul sau sistemul final poate
fi realizat de mai multe echipe
sau persoane datorită
modularizării lui.
 Se încadrează în principiul
arhicunoscut „Împarte şi vei
stăpâni”, prin posibilitatea
abordării unor părţi ale
întregului;
Dezavantaje
 Imposibilitatea aplicării lui în
toate cazurile, uneori neexistând
elementele necesare divizării
întregului;
 Componentele pot fi realizate
numai după ce întregului sistem i
se defineşte arhitectura;
 Fiind posibil de realizat pe părţi,
eforturile de integrare a acestora
în întreg sunt destul de mari.
Modelul “Incrementare”
Modelul “Spirala”

 Apariţia acestui model este cauzată de 2 factori:

 Natura iterativă a dezvoltării şi nevoia de planificare şi
evaluare a riscurilor fiecărei iteraţii;
 Deficienţaînregistrată la modelul „V”, în care validarea se
efectuează prea târziu.
 Conform acestui model, echipa de dezvoltare şi
utilizatorii se angajează treptat în proiect, diminuând
riscurile la nivel de prototip.
Modelul “Spirala”

 Printre avantajele modelului pot fi menţionate:

 Posibilitatea evaluării riscurilor în diferite momente;
 Simplificareaoperaţiunilor de evaluare a ceea ce este
necesar în etapa (prototipul) următoare, inclusiv prin
prisma costurilor.
 Elementele ce condiţionează folosirea modelului
spirală sunt:
 Profesionalismul echipei de dezvoltare;
 Flexibilitate
în acţiune, inclusiv în alocarea de fonduri
precum şi în definirea activităţilor de întreprins.
Modelul “Spirala”
Modelul “Evolutiv”

 constă în efectuarea unei investigaţii iniţiale,

elaborarea unei strategii pentru divizarea proiectului
în părţi/segmente, fiecare cu o valoare deosebită
pentru client. Ele sunt realizate şi livrate în mod
iterativ şi contribuie la sporirea treptată a
performanţelor sistemului
 Principalul avantaj al acestui model constă în crearea
unei arhitecturi deschise, flexibile, elaborată prin
participarea tuturor părţilor interesate, inclusiv a
utilizatorilor, dar şi a unor specialişti profesionişti
Modelul “Evolutiv”
Modelul “Tridimensional”

 Modelul tridimensional surprinde dezvoltarea

sistemelor printr-o redare grafică bazată pe trei axe.
Astfel, este descris ciclul de viaţă al sistemului, ciclul
de viaţă al proiectului şi ciclul de viaţă al
abstractizării.
Modelul “Tridimensional”
Modelul “Tridimensional”

 Prima axa, ciclul de viaţă al sistemului informatic surprinde

timpul vieţii sistemului şi perioadele principale după care se
efectuează schimbări majore cum ar fi:
 Creşteri ale sarcinii de prelucrare
 Schimbări tehnologice (hard şi/sau soft);
 Schimbări structurale
Modelul “Tridimensional”

 Axa doi - Ciclul abstractizării tratează nivelurile succesive ale

specificaţiilor, pornind de la cea mai pură formă conceptuală,
independentă de tehnologie, până la una care depinde vizibil de
mediul tehnologic, adică nivelul fizic.
 Axa trei - Ciclul de viaţă al proiectului (denumit şi ciclul deciziei)
este echivalent cu modelul cascadă. El defineşte secvenţa fazelor
prin care trece proiectul pentru a fi realizat
Modelul “X”

 Modelul X reprezintă o extindere a performanţelor

obţinute prin modelele cascadă şi V, ambele fiind
considerate ca exemple de modele ale procesului de
dezvoltare, care la rândul lui ar fi parte integrantă a
unui proces mai larg al livrării sistemelor
 model al livrării oferă posibilitatea urmăririi fiecărui
proces al dezvoltării ca o iteraţie, sau evoluţie spre soluţia
acceptată. Specificul modelelor iterative este accentul pus
pe minimizarea resurselor de utilizat pentru asigurarea
următorului increment (adaos, spor) de produs, cu
menţinerea legăturii cu obiectivele proiectului global
(general)
Modelul “X”

 Modelul X exprimă două mari categorii de cicluri de

activităţi: una derulată înainte, care sintetizează
sistemul nou (sau modificat), şi o activitate derulată
înapoi, pentru dobândirea sistemelor şi a
componentelor acestuia, pentru catalogarea diverselor
modele, arhitecturi şi componente ale activităţii
finalizate pentru o posibilă reutilizare
Concluzie

 In concluzie, ca şi modelul anterior, nici modelul X nu

va ocupa un loc de seamă în categoria modelelor
ciclului de viaţă prin simplul fapt că nu aduce
elemente noi, ci doar surprinde în detaliu prin V-ul
întors, ceea ce în realitate se efectuează şi la alte
modele.