CUVÂNTUL FERMECAT

“Un moşneag mărunţel, cu o barbă lungă, albă, şedea pe bancă şi desena cu umbrela
ceva pe nisip.
-Dă-te mai încolo, i-a spus Pavlik şi s-a aşezat lângă el, la margine.
Moşul s-a aşezat mai încolo, s-a uitat la faţa roşie şi supărată a băiatului şi l-a întrebat:
-Ţi s-a întâmplat ceva?
-Şi dacă mi s-a întâmplat? Dumitale ce-ţi pasă? s-a repezit Pavlik la el, uitându-se chiorâş.
-Mie nu-mi pasă. Dar adineaori ai ţipat, ai plâns, te-ai certat cu cineva.
-Te cred! mormăi băiatul îmbufnat. În curând am să fug de acasă de tot.
-Ai să fugi?
-Am să fug. Numai din pricina Lenei am să fug. Pavlik strânse pumnii...
Cât pe-aici eram să-i arăt eu adineaori! Nici o vopsea nu-mi dă! Şi are atâtea!
-Nu-ţi dă? Bine, dar din pricina asta nu face să fugi de-acasă!
-Nu numai din pricina asta. Bunica m-a alungat din bucătărie pentru un singur morcov...
şi m-a lovit cu o cârpă...
-Fleacuri! spuse moşul. Unul te ocărăşte, altul te ceartă.
-Nimeni nu mă cruţă! strigă Pavlik. Fratele meu se duce să se plimbe cu barca şi pe mine
nu mă ia. Îi spun: ”Mai bine ia-mă cu tine, că tot n-am să te las în pace, am să-ţi şterpelesc
lopeţile şi-am să intru singur în barcă.”
Pavlik dă cu pumnul în bancă. Şi, deodată tace.
-Ei, şi nu te ia frate-tău?
-Dar de ce mă întrebi dumneata mereu?
Moşul îşi netezeşte barba lungă, lungă, apoi murmură:
-Ştiu un cuvânt fermecat.
Pavlik deschide gura, mirat.
-Am să-ţi destăinui cuvântul, dar bagă de seamă, trebuie să îl rosteşti încet, privind drept
în ochii aceluia cu care vorbeşti... Ţine minte: încet, privindu-l drept în ochi...
-Dar care e cuvântul?
Moşul se aplecă la urechea băiatului. Barba lui moale atinge obrazul lui Pavlik.
Şopteşte ceva şi adaugă cu glas tare:
-Acesta este cuvântul fermecat! Dar nu uita în ce chip trebuie să-l spui.
-Am să încerc, zâmbeşte Pavlik; am să fac o probă numaidecât.
Se ridică şi fuge acasă.
 Lena stă la masă şi pictează. În faţa ei se află vopsele verzi, albastre, roşii.
Zărindu-l pe Pavlik, le adună în grabă şi le acoperă cu mâna.
“M-a înşelat moşul, gândeşte băiatul cu ciudă.
Una ca asta parcă poate să înţeleagă cuvântul fermecat...!”
Pavlik se apropie, stângaci, de sora sa şi o trage de mânecă. Ea întoarce capul. Atunci,
privind-o drept în ochi, băiattul îi spune încet:
-Lena, dă-mi o vopsea... te rog...
Lena deschide ochii mari. Degetele se desfac, şi ridicând mâna de pe masă, răspunde
nehotărâtă:
-Pe care o vrei?
-Aş vrea-o pe cea verde, spune Pavlik sfios.
Ia vopseaua, o ţine în mână, se plimbă cu ea prin odaie şi i-o dă înapoi surioarei.
Nu avusese nevoie de vopsea. Acum se gândeşte numai la cuvântul fermecat.
 “ Am să mă duc la bunica.Tocmai face mâncare. O să mă dea afară sau nu?”
Pavlik deschide uşa bucătăriei. Bătrâna scotea din tavă plăcinţelele fierbinţi.
Nepotul se apropie de ea, şi cu amândouă mâinile îi întoarce spre el faţa roşie, zbârcită, o
priveşte în ochi şi-i şopteşte:
-Dă-mi o bucăţică de plăcintă...te rog.
Bunica deschide mirată ochii mari.
Cuvântul fermecat străluceşte parcă în fiecare zbârcitură a feţei ei, în ochi, în zâmbet...
- Chiar aşa fierbinte, fierbinte o vrei, drăguţul meu? spuse ea, alegând plăcinta
cea mai bună, cea mai rumenă.
Pavlik sare în sus de bucurie şi o sărută pe amândoi obrajii.
“ Face minuni! Face minuni! se gândeşte el, aducându-şi aminte de moşneag.
 La masă Pavlik stă liniştit şi ascultă fiecare cuvânt al fratelui său.
Când îl aude că se duce să se plimbe cu barca, Pavlik îi pune mâna pe umăr şi cere încet.
-Ia-mă şi pe mine, te rog.
La masă, toţi tăcură deodată. Fratele îşi ridică sprâncenele şi zâmbi.
-Ia-l cu tine, spune Lena deodată. De ce să nu-l iei?
-De ce să nu-l iei, zâmbi şi bunica: Ia-l!
-Te rog, repetă Pavlik.
Fratele râse tare, îl bătu uşor pe umăr, îi zbârli părul.
-Bine, pregăteşte-te!
“Mi-a ajutat! Iar mi-a ajutat” îşi spune copilul.
Pavlik sări de la masă şi fugi în stradă.
 Dar moşul nu mai era în grădină. Banca era goală şi pe nisip au rămas numai
semnele neînţelese, desenate cu umbrela.”
 Oseeva, Valentina Aleksandrovna (1902-1969), scriitor rus, este autoare de
colecții de poezie, basme și povești pentru copii.  
”Cuvântul magic”, ”Micuţa stăpână”, ”O chestiune simplă”, “Frunze albastre”, 
sunt câteva din volumele ce îi aparţin.
Oseeva a scris, de asemenea, nuvela  autobiografică ”Dinka”. 
Cărţile sale au fost traduse în mai multe limbi.
(enciclopedia2.thefreedictionary.com)
Răspundeţi la următoarele întrebări:

-Descrieţi-l pe Pavlik înainte de întâlnirea cu moşul. (nepoliticos, răutăcios, nervos, supărat)

-Care era cuvântul fermecat?
-Cum trebuia să îl spună?
-Cum a devenit Pavlik după ce a aflat cuvântul fermecat? ( politicos, bucuros).
-Cum au reacţionat sora, bunica şi fratele lui la auzul cuvântului fermecat? (au fost uimiţi,
binevoitori, bucuroşi).
-Daţi exemple de situaţii în care aţi folosit sau veţi folosi cuvântul “te rog”.
-Ce alt cuvânt fermecat mai trebuie să înveţe Pavlik? (mulţumesc)
-L-a folosit el vreodată?
-Când trebuia să îl folosească? (atunci când a primit sfatul moşului, culoarea, plăcinta,
invitaţia la plimbare cu barca).
-De ce crezi că s-a întors Pavlik, în grădină? (să îi povestească moşului despre minunile
făcute de cuvântul fermecat, să îi mulţumească).
-Ce alte cuvinte fermecate folosiţi voi? (scuză-mă, iartă-mă, îmi pare rău, poftim)
Încearcă să scrii şi tu, după model, cuvântul fermecat! (5 puncte)
Desenează expresia feţei lui Pavlik înainte de şi după aflarea cuvântului fermecat. (2 puncte)
Colorează-l pe băiat şi redă-i expresia feţei pe care doreşti să o aibă. (2 puncte)
Citeşte imaginile. (3 puncte)
Încercuieşte imaginile în care copiii utilizează cuvintele fermecate. (3 puncte)
Taie cu un X imaginile în care copiii nu folosesc cuvintele fermecate. (3 puncte)
 text: Valentina Oseeva, “Cuvântul fermecat”, Material ajutător pentru
aplicarea programei grădiniţelor de copii” vol.I, pag. 9

prelucrare imagini: Cristina Ungureanu