ETICA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 Cadrul legislativ care reglementează

aspectele etice din domeniul cercetării
ştiinţifice este constituit din acte normative
naţionale şi directive europene prin care se
stabilesc principiile generale,
responsabilităţile şi prerogativele ce decurg
din calitatea de cercetător şi respectiv de
angajator sau finanţator al cercetărilor.
 Legislaţia naţională
 Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită
în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi
inovare ( MO nr. 505 din 4 iunie 2004)
 Ordinul nr. 400 din 22 februarie 2007 al ministrului
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru aprobarea
componenţei Consiliului Naţional de Etică a Cercetării
Ştiinţifice, a Comisiilor de Etică cu statut permanent şi
a Regulamentului de organizare şi funcţionare a
acestora. Ordinul 400/2007 a fost modificat şi
completat prin:
 Ordinul nr. 3609 din 31 martie 2008 al ministrului
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
 Directiva 2005/ 251/ CE privind
Carta europeană a cercetătorului şi
codul de conduită pentru recrutarea
cercetătorilor
 Legea nr. 206/2004 (MO nr. 505/4 iunie
2004) BUNA CONDUITĂ ÎN CERCETAREA
ŞTIINŢIFICĂ DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ
ŞI INOVARE

 REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI
FUNCŢIONARE A CONSILIULUI
NAŢIONAL DE ETICĂ
(Anexa 4 a Ordinului 400/2007 şi
Anexa 3 a Ordinului 3609/2008)
 Definirea unor termeni:
 fraudă în ştiinţă – acţiunea deliberată
de confecţionare, falsificare, plagiere
sau înstrăinare ilicită a rezultatelor
cercetării ştiinţifice.
 confecţionarea de date – înregistrarea şi
prezentarea unor date din imaginaţie,
care nu sunt obţinute prin metodele de
lucru folosite în cercetare.
 falsificare – denaturarea în mod intenţionat a materialelor
de cercetare, a echipamentelor sau rezultatelor, precum și
omiterea unor date sau rezultate cu scopul de a deforma
rezultatele cercetării.
 plagiat – însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor,
tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane,
indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute,
prezentandu-le drept creaţie profesională proprie.
 conflict de interese – situaţia de incompatibilitate în care
se află o persoană care are un interes personal ce
influenţează imparţialitatea şi obiectivitatea activităţilor
sale în evaluarea, monitorizarea şi raportarea activităţilor
de cercetare-dezvoltare;
 interesul personal incude orice avantaj pentru persoana în cauză,
pentru soţ/soţie, rude ori afini, pană la gradul al patrulea inclusiv
pentru instituţia din care face parte.
 Dispoziţii generale:
 Principiile morale şi procedurile destinate aplicării în

activitatea de cercetare-dezvoltare sunt reunite în Codul de

Etică şi Deontologie profesională a personalului de cercetare
dezvoltare.
 Responsabilitatea elaborării Codului de Etică şi Deontologie

profesională a personalului de cercetare dezvoltare revine

autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare care va ţine
seama de reglementările internaţionale la care România
este parte.
 Autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare este

reprezentată de Ministerul Educaţiei Cercetării şi

Tineretului.
 Activitatea de cercetare-dezvoltare se desfăşoară în respect

faţă de fiinţa umană şi demnitatea sa, faţă de suferinţa

animalelor şi cu ocrotirea mediului natural şi a echilibrului
ecologic.
 Buna conduită în cercetare dezvoltare nu este
compatibilă cu:
 Ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite
 Confecţionarea de rezultate şi înlocuirea rezultatelor cu date
fictive
 Interpretarea distorsionată a rezultatelor în mod deliberat şi
deformarea concluziilor
 Plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori
 Neatribuirea corectă a patrenităţii unei lucrări
 Introducerea de informaţii false în solicitările de finanţare
 Deturnarea fondurilor de cercetare
 Nedezvăluirea conflictelor de interese
 Nestocarea rezultatelor sau stocarea lor eronată
 Nerespectarea condiţiilor de confidenţialitate
 Consiliul Naţional de Etică:
 Pentru a coordona şi monitoriza aplicarea normelor de conduită
morală şi profesională s-a decis înfiinţarea Consiliului Naţional de
Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării.
 Acesta este organ consultativ, fără personalitate juridică care
funcţionează pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare
dezvoltare.
 Consiliul Naţional de Etică este format din 11 membrii cu mandate
de 4 ani care pot fi reînnoite o singură dată. Numirea acestora se
face prin ordin al autorităţii de stat pentru cercetare dezvoltare
( Ordin al MEdCT).
 Conducerea Consiliul Naţional de Etică este asigurată de un
preşedinte şi un vicepreşedinte ajutaţi de un secretar care le prezintă
toate sesizările primite la registratura ANCS (Autoritatea Naţională
pentru Cercetare Ştiinţifică). Numirea conducerii se face prin ordin
al ministrului Educaţiei Cercetării şi Tineretului.
 Consiliul Naţional de Etică îşi desfăşoară activitatea în şedinţe
convocate de preşedinte sau vicepreşedinte.
 Propunerile, avizele şi hotărârile Consiliul Naţional de
Etică se adoptă cu votul majorităţii în prezenţa a cel
puţin 6 membrii.
 În cazul egalităţii de voturi, decizia va fi luată în funcţie de
votul preşedintelui.
 Membrii Consiliului Naţional de Etică trebuie să fie persoane
cu activitate recunoscută în domeniu: academicieni, profesori
universitari, cercetători ştiinţifici gr. I.

 Consiliul Naţional de Etică îşi desfăşoară activitatea în

plen şi în Comisii de Etică cu statut permanent sau
temporar.

 Consiliul Naţional de Etică are un aparat propriu de

lucru, însă atunci când este cazul, poate apela la
experţi.
 Atribuţii ale Consiliului Naţional de Etică:

 Elaborează codurile de etică pe domenii de activitate;

 Stabileşte procedura care trebuie urmată la apariţia unei conduite
necorespunzătoare;
 Urmăreşte modul în care sunt aplicate şi respectate normele de
conduită morală şi profesională;
 Analizează, soluţionează şi decide sancţiunile în cazurile de încălcarea
a regulilor de bună conduită în cercetare dezvoltare;
 Formulează opinii şi recomandări în legătură cu problemele de natură
etică ridicate de evoluţia ştiinţei şi cunoaşterii (Ex: experimentul
CERN, clonările, produse alimentare obținute prin modificare
genetică);
 Propune ANCS-ului modificări legislative în funcţie de evoluţia
legislaţiei internaţionale;
 Redactează raportul anual de activitate care devine public prin postarea
sa pe site-ul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului:
www.mct.ro
 Sancţiuni pe care Consiliului Naţional de Etică le
poate propune spre aplicare:

 Îndepărtarea persoanei din echipa de realizare a

proiectului;
 Schimbarea responsabilului de proiect;
 Retragerea lucrărilor publicate în care au fost
încălcarea regulile de bună conduită în cercetare;
 Mustrarea scrisă;
 Retrogradarea / suspendarea din funcţie sau chiar
rezilierea contractului.
 Comisiile de Etică
 A) Comisiile de Etică cu statut permanent din cadrul
Consiliului Naţional de Etică se înfiinţează pentru
următoarele domenii:
 Ştiinţe socio-umaniste
 Ştiinţe legate de lumea viului
 Ştiinţe exacte şi tehnice
 Comisiile de Etică cu statut permanent sunt compuse
din 9 membrii fiind conduse de un preşedinte şi un
vicepreşedinte şi pot funcţiona prin subcomisii pentru
diferite ştiinţe.
 Comisiile de Etică cu statut permanent îşi desfăşoară
activitatea în şedinţe convocate de preşedinte sau
vicepreşedinte.
 Comisiile de Etică cu statut permanent îşi pot
desfăşura şedinţele în prezenţa a cel puţin 6 membrii.
 Atribuţiile Comisiilor de Etică cu statut
permanent:

 Formulează opinii şi recomandări în

problemele de natură etică pentru domeniul
lor de competenţă;
 Analizează cazurile de abatere de la normele
de conduită profesională în cercetarea
ştiinţifică pentru domeniul lor de
competenţă;
 Întocmesc raportul anual de activitate şi îl
înaintează Consiliul Naţional de Etică.
 B) Consiliul Naţional de Etică poate organiza şi Comisii de
Etică cu statut temporar
 C) De asemenea, se înfiinţează Comisii de Etică pe lângă
consiliile ştiinţifice şi administrative ale instituţiilor care fac
parte din sistemul naţional de cercetare dezvoltare.
Atribuţiile acestora sunt:
 urmărirea modului în care se respectă codurile de etică

pentru domeniul ştiinţific specific instituţiei;

 cercetearea cazurilor de abateri de la etica cercetării şi

propunerea de sancţiuni cărora li se pot adăuga

măsurile punitive prevăzute în legea 64/1991 privind
brevetele de invenţie precum şi cele din legea 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
 Directiva 2005/251/CE
Secţiunea 1: CARTA EUROPEANĂ A
CERCETĂTORULUI

 Carta europeană a cercatătorului este un ansamblu de

principii generale prin care se specifică rolurile,
responsabilităţile şi prerogativele ce decurg din calitatea
de cercetător şi respectiv din cea de angajator sau
finanţator.
 Carta se adresează tuturor cercetătorilor din Uniunea
Europeană şi pleacă de la principiul că atât cercetătorii cât
şi angajatorii sau finanţatorii, au obligaţia de a respecta în
primul rând exigenţele legislaţiei naţionale.
 Carta propune recunoaşterea formelor de mobilitate ale
cercetătorilor (geografică, interdisciplinară, între sectorul
public şi cel privat, etc) ca mijloace de îmbunătăţire a
nivelului profesional al cercetătorului.
 Principii generale aplicabile cercetătorilor

 Libertatea de a cerceta (ex:accesul liber la sursele de informare,

schimbul liber de idei, neamestecul factorului politic în activitatea
de cercetare, necenzurarea rezultatelor cercetării) conferă
posibilitatea alegerii temelor şi metodelor de cercetare atâta timp
cât nu se încalcă principiile etice.
 Limitarea acestei libertăţi poate surveni totuşi din motive bugetare şi de
infrastructură.
 Respectarea principiilor etice fundamentale şi a celor specifice
domeniului.
 Responsabilitatea şi probitatea profesională constă în alegerea
unor teme de cercetare utile societăţii cu evitarea oricărui tip de
plagiat şi cu respectarea principiilor proprietăţii intelectuale.
 Responsabilitatea faţă de angajatori sau finanţatori constă într-
o gestionare eficientă a fondurilor alocate şi colaborarea cu
membrii comisiilor de audit.
 Regulile de bună practică în cercetare constau în
aplicarea metodelor de lucru sigure, respectarea
confidenţialităţii şi protecţia datelor conform
dispoziţiilor contractuale.
 Difuzarea datelor la termenele stabilite prin contact şi
exploatarea rezultatelor în staţii pilot pentru a fi
verificate şi ulterior valorificate în interesul societăţii.
 Activităţile de cercetare trebui făcute cunoscute şi în
afara comunităţii ştiinţifice, într-un limbaj accesibil
nespecialiştilor, pentru a îmbunătăţi astfel dialogul
cercetătorilor cu marele public şi a înţelege mai bine
interesul societăţii pentru priorităţile din ştiinţă şi
tehnologie.
 Dezvoltarea profesională continuă (ex: participarea la
cursuri, manifestări științifice naționale sau
internaționale).
 Principii generale aplicabile angajatorilor şi
finanţatorilor
 Recunoaşterea cercetătorilor ca profesionişti şi tratarea lor în
consecinţă.
 Nediscriminarea cercetătorilor în funcţie de sex, vârstă, origine
etnică, opinie politică, religie, etc.
 Mediul în care se desfăşoară activitatea de cercetare trebui să
fie stimulativ, să dispună de dotările necesare şi să asigure
sănătatea şi securitatea în munca de cercetare.
 Orarul poate fi flexibil şi se acceptă munca cu program parţial şi
tele-munca.
 Angajatorii şi finanţatorii trebuie să fie preocupaţi să asigure
cercetătorilor contracte de muncă stabile, condiţii echitabile şi
atractive pe plan financiar şi din punct de vedere al securității
sociale (asigurări de boală, alocaţii parentale, dreptul la pensie,
indemnizaţie de şomaj).
 În cadrul programelor de valorificare a resursei umane,
angajatorii şi finanţatorii trebuie să asigure o strategie de
dezvoltare a carierei în cercetare care nu îi va exclude nici
pe cercetătorii cu contracte de muncă pe durată
determinată.
 Prin aceasta se urmăreşte oferirea oportunităţilor de dezvoltare
profesională şi îmbunătăţirea capacităţii de inserţie a cercetătorilor.
 Se vor oferi servicii de orientare în carieră şi se va media pentru
găsirea unor angajamente.
 Mobilitatea cercetătorilor (geografică, interdisciplinară, între
sectorul public şi cel privat, etc) trebuie recunoscută de
angajatori şi finanţatori ca fiind o cale importantă prin care
se asigură creşterea nivelului ştiinţific şi de dezvoltare
profesională.
 Se recomandă stabilirea procedurilor administrative prin
care să se poată realiza transferarea burselor şi asigurarea
securităţii sociale.
 Rezultatele activităţilor de cercetare dezvoltare sunt protejate
juridic prin legislaţia referitoare la drepturile de proprietate
intelectuală.
 De aceea, în contractele de angajare/finanţare trebuie să se
stipuleze clar drepturile ce revin prin exploatarea rezultatelor
cercetării pentru fiecare din părţile implicate (cercetător-
angajator sau cercetător-finanţator).
 Cercetătorii începători sunt instruiţi şi se află sub
coordonarea unor cercetători experimentaţi desemnaţi ca
persoane de referinţă.
 Datorită cunoştinţelor, experienţei şi disponibilităţii de a îndruma,
aceste persoane oferă o susţinere adecvată cercetătorului în
formare.
 Intervenţia cercetătorilor îndrumători nu trebui să fie însă
excesivă.
 Astfel, angajatorii/finanţatorii trebuie să dezvolte strategii care
să ofere cercetătorilor debutanţi posibilitatea de a fi coautori
la brevete şi să-şi poată publica propriile rezultate ale
cercetării, independent de îndrumătorii lor.
 Angajatorii / finanţatorii trebuie să elaboreze metodologia
de evaluare periodică a performanţelor profesionale ale
tuturor cercetătorilor prin proceduri corecte şi
transparente.
 Acestea iau în considerare originalitatea, creativitatea şi
rezultatele activităţii de cercetare dezvoltare (brevete,
publicaţii, colaborări naţionale şi internaţionale, etc.).
 Cercetătorii experimentaţi sunt evaluaţi de către comitete
independente, de preferinţă cu componenţă
internaţională.
 Conflictele de muncă, litigiile şi reclamaţiile se vor rezolva
în conformitate cu procedurile stabilite de angajatori /
finanţatori în acord cu reglementările naţionale.
 Prin acasta se urmăreşte promovarea unui tratament
echitabil al tuturor categoriilor de cercetători: debutanţi,
începători şi experimentaţi cu asigurarea unui mediu de
lucru armonios și cu o competiţie corectă.
 Cercetătorii sunt reprezentaţi în organele
consultative şi de decizie din unităţile
unde lucrează, contribuind activ la
funcţionarea instituţiei.
 Admiterea ca cercetător se face cu
respectarea unor norme clar specificate
care trebuie să respecte codul de
conduită pentru recrutarea cercetătorilor.
 Secţiunea 2: CODUL DE CONDUITĂ PENTRU
RECRUTAREA CERCETĂTORILOR

 Codul de conduită pentru recrutarea

cercetătorilor conţine principiile generale
care trebuie să fie aplicate de angajatori şi
finanţatori astfel încât să se asigure
tratarea echitabilă a candidaţilor în cadrul
unui proces transparent de recrutare.
 Se doreşte ca prin aplicarea acestui Cod să se
creeze o piaţă europeană a muncii în
cercetare care să fie atractivă, deschisă şi
stabilă. În acest sens:

 Angajatorii trebuie să detalieze fişa postului,

condiţiile de muncă şi perspectivele de dezvoltare
în carieră.
 Membrii comitetelor de selecţie trebuie să fie
pregătiţi corespunzător pentru a putea evalua
candidaţii şi să dispună de competenţe diverse
aflate în conexiune cu profilul postului.
 Procedurile de recrutare şi criteriile de selecţie trebuie
să fie clare, deschise, eficiente şi cunoscute de
candidaţi.
 Este de dorit ca metodele prin care se realizează
selecţia să fie cât mai variate şi să ofere o imagine
globală asupra candidatului.
 Criteriile de selecţie trebuie să urmărească experienţa
candatatului, creativitatea (brevete, invenţii), gradul
de independenţă, capacitatea de a lucra în echipă
sau de a administra cercetarea, disponibilitatea de a
transfera cunoştinţe şi de a sensibiliza publicul, etc.
 Se va evita aprecierea axată numai pe numărul de
publicaţii.
 După încheierea selecţiei, candidaţii trebuie să fie
informaţi asupra motivelor care au determinat admiterea
sau respingerea lor.
 CV-urile candidaţilor trbuie să conţină un ansamblu
reprezentativ al realizărilor şi calificărilor adecvate
postului.
 Întreruperile în carieră nu trebuie să prejudicieze şansele
candidatului întrucât ele pot sta la baza unui parcurs
profesional multidimensional.
 Astfel, orice experienţă de mobilitate (loc de muncă într-o
altă ţară, altă disciplină, alt sector de activitate, alt institut)
trebuie considerată o contribuţie importantă la dezvoltarea
profesională a cercetătorului.
 În contextul mobilităţii profesionale internaţionale,
angajatorii / finanţatorii trebuie să cunoască reglementările
privind evaluarea sau recunoaşterea calificărilor
universitare.
 Această evaluare trebuie să se axeze pe analiza
realizărilor persoanei şi nu pe reputaţia instituţiei în care
şi-a dobândit calificările.
 Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie
Carol Davila Bucureşti

COMISIA DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE UNIVERSITARĂ

 Structura şi componenţa Comisiei de Etică şi Deontologie Universitară este propusă
de Consiliul de Administraţie. Se avizează de Senatul Universităţii și este aprobată
de Rector. 

 Nu pot fi membri în Comisia de Etică şi Deontologie Universitară persoanele care

ocupă funcţii de conducere în Universitate, la nivel de facultate sau de departament.

 Comisia de Etică şi Deontologie Universitară are ca principale atribuţii: 

 contribuie la elaborarea Codului de Etică şi Deontologie Universitară şi propune

imbunataţirea acestuia atunci cand se impune;

 analizează şi soluţionează reclamaţiile şi sesizarile referitoare la încălcarea

prevederilor Codului de Etică şi Deontologie Universitară. Comisia de Etică se

poate autosesiza;
 evaluează şi avizează din punct de vedere etic propuneri de cercetări clinice sau

non clinice formulate de membrii comunităţii universitare;

 prezintă un raport anual în fata Senatului. 
 Comisia de Etică şi Deontologie Universitară se întruneşte la convocarea
Preşedintelui Comisiei. 

 Hotărarile Comisiei sunt avizate de Consilierul juridic al Universităţii şi sunt puse în

aplicare de către Rector sau, după caz, de către Decan, în termen de 30 de zile
lucrătoare de la adoptarea acestora.
 
  Hotărarile Comisiei de Etică şi Deontologie Universitară sunt comunicate celor în
cauză în termen de 3 zile lucrătoare de la adoptarea acestora. 

 Hotărarile Comisiei de Etică şi Deontologie Universitară pot fi contestate în termen

de 5 zile lucrătoare de la data luării la cunostinţă, la Senatul Universităţii. 

 Dacă a fost formulată o contestaţie la Senat, Rectorul sau, după caz, Decanul amană
aplicarea sancţiunii stabilită de Comisia de Etică şi Deontologie Universitară pană la
soluţionarea contestaţiei. 

 Senatul se întruneşte în termen de 20 de zile lucrătoare de la depunerea

contestaţiei şi decide.

 Rezoluţia Senatului este adusă la îndeplinire de către Rector.