Sunteți pe pagina 1din 8

1

 Cadrul legislativ care reglementează


aspectele etice din domeniul cercetării
ştiinţifice este constituit din:
 acte normative naţionale
 directive europene
prin care se stabilesc principiile generale și
responsabilităţile ce decurg din calitatea de
cercetător şi respectiv de angajator sau
finanţator al cercetărilor.

2
Definirea unor termeni:

fraudă în ştiinţă – acţiunea deliberată de confecţionare,


falsificare, plagiere sau înstrăinare ilicită a rezultatelor
cercetării ştiinţifice.

confecţionarea de date – înregistrarea şi prezentarea


unor date din imaginaţie, care nu sunt obţinute prin
metodele de lucru folosite în cercetare.

falsificare – denaturarea în mod intenţionat a


materialelor de cercetare, a echipamentelor sau
rezultatelor, precum și omiterea unor date sau rezultate
cu scopul de a deforma rezultatele cercetării.
3
plagiat – însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor,
tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane,
indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute,
prezentandu-le drept creaţie profesională proprie.

conflict de interese – situaţia de incompatibilitate în


care se află o persoană care are un interes personal ce
influenţează imparţialitatea şi obiectivitatea
activităţilor sale în evaluarea, monitorizarea şi
raportarea activităţilor de cercetare-dezvoltare;

interesul personal incude orice avantaj pentru persoana


în cauză, pentru soţ/soţie, rude ori afini, până la gradul
al patrulea inclusiv pentru instituţia din care face parte.

4
Buna conduită în cercetare dezvoltare nu este compatibilă cu:

1. Ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite

2. Confecţionarea de rezultate şi înlocuirea rezultatelor cu date fictive

3. Interpretarea distorsionată a rezultatelor în mod deliberat şi deformarea concluziilor

4. Plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori

5. Neatribuirea corectă a originii unei lucrări

6. Introducerea de informaţii false în solicitările de finanţare

7. Deturnarea fondurilor de cercetare

8. Nedezvăluirea conflictelor de interese

9. Nestocarea rezultatelor sau stocarea lor eronată

10. Nerespectarea condiţiilor de confidenţialitate


5
Consiliul Naţional de Etică:
 Pentru a verifica aplicarea normelor de conduită morală şi
profesională s-a decis înfiinţarea Consiliului Naţional de Etică
a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării.
 Acesta este organ consultativ, fără personalitate juridică care
funcţionează pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare
dezvoltare.
 Consiliul Naţional de Etică este format din 11 membrii cu
mandate de 4 ani care pot fi reînnoite o singură dată. Numirea
acestora se face prin ordin al autorităţii de stat pentru cercetare
dezvoltare.
 Conducerea Consiliul Naţional de Etică este asigurată de un
preşedinte şi un vicepreşedinte ajutaţi de un secretar care le
prezintă toate sesizările primite la registratura ANCS
(Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică). Numirea
conducerii se face prin ordin al ministrului Educaţiei Cercetării
şi Tineretului.
 Consiliul Naţional de Etică îşi desfăşoară activitatea în şedinţe
convocate de preşedinte sau vicepreşedinte.
6
 Propunerile, avizele şi hotărârile Consiliul Naţional de
Etică se adoptă cu votul majorităţii în prezenţa a cel
puţin 6 membrii.

 În cazul egalităţii de voturi, decizia va fi luată în funcţie de


votul preşedintelui.
 Membrii Consiliului Naţional de Etică trebuie să fie persoane
cu activitate recunoscută în domeniu: academicieni, profesori
universitari, cercetători ştiinţifici gr. I.

 Consiliul Naţional de Etică îşi desfăşoară activitatea în


plen şi în Comisii de Etică cu statut permanent sau
temporar.

 Consiliul Naţional de Etică are un aparat propriu de


lucru, însă atunci când este cazul, poate apela la experţi.
7
Atribuţii ale Consiliului Naţional de Etică:

 Elaborează codurile de etică pe domenii de activitate;


 Urmăreşte modul în care sunt aplicate şi respectate normele de
conduită morală şi profesională;
 Stabileşte procedura care trebuie urmată la apariţia unei
conduite necorespunzătoare şi decide sancţiunile ;
 Formulează opinii şi recomandări în legătură cu problemele de
natură etică apărute ca urmare a evoluţiei ştiinţei (Ex:
clonările, produse alimentare obținute prin modificare
genetică);
 Propune ANCS-ului modificări legislative în funcţie de evoluţia
legislaţiei internaţionale;
 Redactează raportul anual de activitate care devine public prin
postarea sa pe site-ul Ministerului Educaţiei Cercetării şi
Tineretului: www.mct.ro
8

S-ar putea să vă placă și