Ghid de Bune Practici in Cercetarea Academica

GHID DE BUNE PRACTICI IN CERCETAREA ACADEMICĂ
pg
1) Cuvânt înainte 1
Liliana Rogozea
2) Norme și valori în cercetarea științifică 3
Liliana Rogozea, Florin Leașu
 Norme și valori: calitate, imparțialitate, adevăr, valoare,
onestitate, integritate
 Libertatea de a cerceta /
 Rolul cercetării în practică academică
 Drepturile omului și drepturile cercetătorilor
3) Principii de bună practică în cercetarea științifică 10
Daniela Popa, Liliana Rogozea
 Etica în activitatea de cercetare dezvoltare
 Cercetări cu participanţi umani
 Drepturile subiecților implicați în cercetare
 Grupurile vulnerabile. Drepturile acestora
 Cercetare și particularități culturale
 Cercetarea pe animale
 Comitetele de etică a cercetării
 Definirea contribuției cercetătorilor la realizarea unei
cercetări și la publicarea acesteia
 Abateri de la normele de bună conduită în activitatea
științifică
 Conflictul de interese
4) Evaluarea informației 26
Angela Repanovici
 Surse de informare științifice, OPAC, baze de date, baze de
date bibliometrice: Clarivate Analytics, Scopus, Google
scholar, Peer Review, Factor de impact, SCIMAGO, Publish
and Perish, Indexul Hirsh.
 Surse de informare de pe web, Evaluare prin: autoritate,
scop, acoperire, actualitate, obiectivitate, testul CRAAP.
 Știri false
97
5) Elemente de cercetare academică 44

Mihaela Gheorghe, Alice Bodoc, Maria Ghiurtu
 Stabilirea domeniului și identificarea temei de cercetare
 Documentarea iniţială şi stabilirea bibliografiei pertinente
 Etapele proiectării unei cercetări
 Realizarea planului de cercetare
 Prezentarea obiectivelor cercetării şi validarea lor
o Tipuri de obiective: analitice, argumentative,
comparative, experimentale
o Definirea tezei
o Evaluarea obiectivelor în raport cu stadiul curent
al cercetării
o Evaluarea credibilității și a relevanței surselor
 Metode şi design‐uri de cercetare
o Adaptarea metodologiei la specificul (obiectivele)
lucrării
o Metodologia cercetării. Cercetarea cantitativă și
cercetarea calitativă
 Inducție și deducție
 Subiectivitate și obiectivitate
o Context și generalitate
o Metode de colectare și analiză a datelor:
observație, sondaj, interviuri, experimente, studiu
o Design‐uri de cercetare: experimental, descriptiv
 Prelucrarea conținutului. Finalizarea planului lucrării
6) Elemente de scriere academică 51

 Principii de bună practică în scrierea academică
o Formularea limpede a tezei
o Punctarea elementelor de originalitate științifică
o Structura logică și argumentativă a lucrării
o Stilul academic
o Întrebuințarea eficientă a surselor bibliografice
 Structura & Redactarea lucrării corelată cu tipuri de lucrări
științifice
o Tipuri de lucrări științifice
98
o Structura unei lucrări științifice

o Redactarea lucrării
o Sugestii privind redactarea lucrării
 Tehnici de prezentare a unei lucrări științifice
7) Surse și referințe. Elemente de copyright (I) 61
 Citarea, parafrazarea
 Drepturile de autor/proprietate intelectuală
o Legea 8/2006 privind dreptul de autor și
drepturile conexe
 Ce intră sub incidența drepturilor de
autor
 Clasificarea drepturilor de autor
 Durata dreptului de autor
 Întrebuințări ale operei permise fără
consimțământul autorului
 Baze de date cu brevete de invenție
 Organisme de gestiune colectivă a
drepturilor de autor
o Licențe creative ‐ Creative Commons
8) Surse și referințe. Elemente de copyright (II) 67
Angela Repanovici, Liliana Rogozea
 Stiluri de citare, lista de referințe
 Managementul referințelor bibliografice
9) Plagiat și integritate științifică. Drepturi de proprietate 80
intelectuală şi standarde de etică şi deontologie în cercetarea
științifică
Liliana Rogozea
 Principiul integrității
 Principiul imparțialității (analizei pe baze științifice)
 Relația cu colegii în elaborarea materialului științific
 Relația cu mentorul
 Transparența în folosirea fondurilor
 Prezentarea și folosirea rezultatelor
 Dreptul și datoria de a publica
 Diseminarea cercetării
99
10) Aspect etice și legislative 87

Liliana Rogozea
 Legislația din România și cea internațională
 Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea
ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare
 Codul de etică şi deontologie profesională al personalului
de cercetare‐dezvoltare ‐ Legea nr. 319/2003 privind
Statutul personalului de cercetare‐dezvoltare
 Codurile de etică pe domenii ştiinţifice, elaborate de
Consiliul Naţional de Etică si propuse spre aprobare
autorităţii de stat pentru cercetare‐dezvoltare
 Directiva 2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte
ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea
informațională
11) Softul Turnitin – un instrument în analiza cazurilor de 91

similitudine
Radu Lixăndroiu, Cătălin Maican, Sorin Cocoradă
12) Ghiduri de elaborare a lucrărilor de licență, disertație și doctorat 92
în UTBv
13) Bibliografie și Resurse informaționale 93
100
CUVÂNT ÎNAINTE
Realizarea Ghidului de bune practici în cercetarea academică se
constituie într‐un demers al unui colectiv de cadre didactice din
Universitatea Transilvania care și‐au propus să ofere un instrument util
pentru formarea abilității de a folosi corect din punct de vedere etic
informațiile științifice existente, dar și de a oferi membrilor comunității
academice informații utile pentru cunoașterea, înțelegerea și însușirea
normelor etice în practica scrierii academice și a cercetării științifice.
Ghidul este realizat în cadrul proiectului CNFIS‐FDI‐2018‐0450:
Pragmatism și profesionalism în educația în domeniul eticii cercetării
științifice – premisă a autenticei creativități, fiind un instrument util atât
pentru studenții de la ciclul de licență sau masterat, cât și a celor de la
doctorat, sau pentru cadrele didactice, indiferent de gradul profesional sau
programul de studiu la care predau.
Informațiile din acest ghid sunt utile pentru cercetarea științifică,
educație sau diseminarea rezultatelor cercetării, bazându‐se pe valorile și
normele care se pot constitui în realizarea unei bune practici în etica aplicată
în practica zilnică, știind că, așa cum afirma Francois Jacob, laureat al
premiului Nobel, „puterea națiunilor a fost mult timp măsurată prin mărimea
armatelor lor; astăzi ea este determinată de potențialul lor științific”.
Respectarea normelor etice trebuie să fie mai mult decât o întâmplare
sau o simplă obișnuință, trebuie să fie un act asumat permanent. Student
sau profesor, „Cercetătorul este omul practic, aventurierul, iscoditorul, cel
care crede în cercetare, cel care pune întrebări, cel care refuză să creadă că
a fost atinsă perfecţiunea”, spunea Henry R. Harrover.
Fără a avea pretenția că am abordat toate problemele, acest prim
demers, sperăm să atragă în următorii ani tot mai mulți contribuitori, astfel
încât să devină un reper în activitatea noastră didactică și științifică.
Liliana Rogozea
Brașov, noiembrie 2018
1
NORME ȘI VALORI ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ
Într‐o lume marcată de valori relative, instituțiile academice trebuie să reprezinte o

garanție a dezvoltării unor abilități reale de cercetare și de descoperire, în spiritul respectării
valorilor general valabile precum adevăr, onestitate sau integritate.
În ultimii ani, la nivel național și internațional se fac eforturi tot mai mari pentru
schimbarea mentalității celor care activează în orice domeniu, pentru a păstra intact spiritul
respectului față de cunoaștere, față de dreptul de proprietate intelectuală și de respectarea
memoriei celor care au contribuit înaintea noastră la dezvoltarea spiritului academic, dar și
pentru diseminarea rezultatelor cercetării, știind că cercetarea poate asigura oportunitatea de a
contribui la modernizarea oricărei societăți, la evoluția acesteia.
Misiunea oricărei universității este de a se constitui într‐un spațiu ideal pentru cercetare și
formare intelectuală, știindu‐se faptul că instituțiile academice au o influență mare atât în
societate în general, cât și la nivel individual.
Dezvoltarea de cercetări științifice încă din perioada studenției este o garanție a calității
cercetărilor ce vor fi dezvoltate ulterior, libere de orice constrângere intelectuală, dar
respectând principiile etice ale unei cercetări științifice.
Orice membru al comunității academice ‐ student, profesor sau cercetător ‐ trebuie să se
raporteze la valorile universale ale eticii, să își conducă cercetarea astfel încât rezultatele să fie
corecte și astfel valoroase.
Cercetarea nu este un scop în sine, ea trebuie să fie orientată spre rezolvarea unei
probleme sociale sau individuale, din domeniul material sau spiritual, o problemă ivită pe baza
unei întrebări individuale – pe baza sferei proprii de interese sau a unei întrebări apărute din
dorința de a rezolva probleme comune de la nivelul societății.
Cercetarea trebuie să se bazeze pe respectarea demnității umane, a dreptului la viață, a

necesității prezervării armoniei la nivelul societății, mediului și mai ales a respectării regulilor
naționale și internaționale, indiferent dacă vorbim de cele de natură etică sau de cele de natură
legislativă. Este important să analizăm aceste reguli în litera și spiritul lor, dar în aceeași măsură
să le analizăm critic, încercând să le îmbunătățim periodic.
Norme și valori în cercetarea științifică și activitatea academică.
Cercetarea științifică se constituie într‐un demers intelectual menit să pună sub semnul
întrebării un adevăr general acceptat sau o problemă care nu și‐a găsit răspunsul până în acel
moment, obiectivitatea și subiectivitatea având proporții diferite în funcție de tipul de cercetare
științifică desfășurată. Dacă în cazul unei cercetări în domeniile socio‐umane și, în special, în cel
literar sau filozofic, subiectivismul este mai pregnant, propriile credințe, valori și afinități literare
sau filosofice fiind importante, în alte cercetări, cum sunt de exemplu cele medicale, în cadrul
trialurilor clinice se încearcă creșterea gradului de generalizare și obiectivizare a rezultatelor
prin implicarea unui număr mare de subiecți umani.
Principalele norme care guvernează cercetarea științifică sunt prezentate în figura nr.1:
3
Figura 1 – Norme care guvernează cercetarea științifică
Angajamentul personal, autonomia intelectuală, capacitatea de a accepta puncte de

vedere diferite sunt tot atâtea norme care pot modifica modul în care orice individ se
raportează la cercetarea științifică pe care o inițiază și pot crește gradul de noutate sau/și
importanța cercetărilor desfășurate.
Libertatea de a cerceta
Dreptul de a cerceta este unul din drepturile fundamentale ale fiecărui individ, libertatea
de a te îndoi asupra unui adevăr științific fiind esențial. Așa cum arăta Andreas Vesalius, un
renumit anatomist al secolului al XVI (Rogozea, 2003), condițiile care stau la baza cunoașterii
științifice se pot modifica, accesul la informație putând și trebuind să modifice modul de
abordare și înțelegere a unui subiect.
Libertatea științifică se îmbină armonios în mediul universitar cu libertatea academică, cele

două stând la baza unei atitudini deschise în fața noului, a dorinței de a avansa nivelul de
cunoaștere în societate și de a asigura progresul în domeniul de competență a fiecăruia.
Libertatea științifică poate fi îngrădită la nivel financiar prin inexistența unor resurse
suficiente pentru a putea susține cercetarea, dar și prin existența unor factori externi care pot
să încerce să orienteze rezultatele cercetării, atât prin transmiterea selectivă a rezultatelor, cât
și prin nerespectarea normelor etice de realizare a acestora, inclusiv prin modificarea datelor
primare obținute în cadrul cercetării sau prin documentație incompletă sau incorectă.
Diseminarea rezultatelor cercetării este cu atât mai valoroasă cu cât subiectul este mai
controversat, iar transmiterea tuturor informațiilor referitoare la instituția care finanțează
cercetarea este un standard esențial în menținerea credibilității cercetărilor efectuate.
Libertatea de a cerceta poate fi susținută doar în contextul în care se dezvoltă tot mai multe
studii independente de:
1) resursele actorilor economici (resurse obținute prin sponsorizări),
2) presiunea politicului,
4
3) propriile structuri care doresc să obțină rezultate care să justifice investiția în cercetarea științifică.
Atunci când vorbim de etică în cercetare trebuie să ne raportăm la norme și valori precum:
calitate, imparțialitate, adevăr, valoare, onestitate sau integritate, toate acestea fiind corelabile
cu libertatea de a cerceta. Orice universitate abordează problema libertății de a cerceta din cel
puțin două perspective: 1) individuală și 2) colectivă. Cele două perspective nu sunt întotdeauna
antagonice. Libertatea individuală este corelabilă cu dreptul individului de a alege subiectul și
de a derula cercetarea, pe când cea colectivă este legată de existența unor abordări strategice,
corelabile cu nevoia societății de evoluție.
Libertatea de a cerceta începe încă din momentul alegerii subiectului, iar problemele de etică
însoțesc cercetarea pe tot parcursul ei, problemele legate de conflictul de interese sau de
prejudecăți ce pot să apară în cercetarea științifică nefiind specifice unui tip de cercetare sau altuia.
Dezvoltarea unui comportament etic adecvat este nu numai o necesitate dar și un element
care asigură plus valoarea în cercetarea științifică, educația în privința cercetării corecte trebuind
de fapt să facă parte din educația de bază a oricărui individ, ea începând de fapt încă din primele
clase și trebuind să fie realizată gradual pe parcursul întregului proces de instrucție.
Cele mai importante elemente care pot asigura un nivel ridicat de acuitate cercetării reies
din figura nr. 2
Figura 2 – Standarde etice care guvernează cercetarea

Responsabilitatea privind acuratețea rezultatelor cercetării trebuie să fie o preocupare majoră
a tuturor persoanelor care au preocupări în acest domeniu. Fie că se folosesc bani publici sau privați
în cercetare, fie că acestea sunt realizate fără nici un suport financiar, cei care își folosesc propriile
observații pentru noi descoperiri trebuie să o facă în mod altruist, să se gândească la impactul pe
care rezultatul cercetării îl are în sfera cunoașterii sau în activitatea practică.
Cercetătorii, indiferent că ne referim la cei de profesie sau la cei care desfășoară ocazional
această activitate, care nu respectă aceste norme, aduc prejudicii majore progresului și pot
influența negativ decizii individuale sau colective, de la cele atitudinale până la cele legate de
practica medicală, juridică sau socială.
5
Rolul cercetării în practica academică

Activitatea didactică se întrepătrunde cu activitatea de cercetare științifică, existând o serie
întreagă de elemente comune care stau la baza celor două activități. Activitatea de cercetare este
cea care poate și trebuie să formeze acele abilități care sunt necesare pentru însușirea cunoștințelor
necesare viitoarei profesii într‐un mod critic, astfel încât fiecare absolvent să fie capabil ulterior să
folosească rezultatele experienței profesionale în progresul domeniului în care lucrează.
Din practica academică trebuie să rezulte, de asemenea, abilitățile necesare pentru lucrul
în echipă, respectarea valorilor, recunoașterea importanței introducerii noului în activitatea
practică sau de a prioritiza resursele în funcție de posibilitățile reale de a dezvolta anumite
cercetări și de a le aplica în activitatea curentă.
Rigurozitatea însușită în procesul de cercetare este de folos și în însușirea informațiilor în
procesul de pregătire, iar respectarea regulilor și a normelor etice trebuie însușită indiferent că este
vorba de activitatea didactică sau cea de cercetare; aceste norme și reguli trebuie să se regăsească
atât în carta universității cât și în regulamentele specifice. Tot mai multe instituții de învățământ
superior au introdus cursuri prin care oferă informații legate de modul în care trebuie să se respecte
regulile de realizare a unei cercetări științifice, de scriere a unui articol, referat sau a unei cărți.
Pregătirea studenților, indiferent de nivelul de studii, trebuie să se bazeze atât pe
prezentarea formală a cursurilor cât și pe crearea abilităților necesare pentru auto‐informare
sau auto‐descoperire, instituția de învățământ superior prin personalul didactic și măsurile
organizatorice luate fiind obligate să ia toate măsurile necesare formării de competențe
necesare exercitării viitoarei profesii, inclusiv din punct de vedere etic.
dezvoltarea
libertatii de
exprimare
dezvoltarea
caracteristicilor dorința de a
sociale necesare asigura progresul
lucrului împreună
comportament cercetătorul dezvoltarea unui

moral corect domeniu de studiu
cadrul didactic
studentul
așteptările proprii
legate de propria resurse limitate
peformanță
necesitățile prestigiul și
practice sau recunoașterea
spirituale ale valorii /
societății competenței
Figura 3 – Elemente care influențează cercetarea în practica academică

Problemele legate de însușirea metodologiei cercetării, problemele etice legate de cercetare
6
sau de evaluarea rezultatelor învățării fac parte din formarea în cadrul universității, dar și din
abilitățile minimale care trebuie însușite de orice student în timpul educației oferite la nivel
universitar. Printre cunoștințele minimale pe care orice student trebuie să și le însușească se
numără: problemele legate de modul în care trebuie organizată activitatea de cercetare (de la
analiza critică a documentelor existente până la alegerea metodei de cercetare și derularea tuturor
etapelor acesteia) precum și de valorile etice care trebuie respectate pe parcursul cercetării.
Drepturile omului – drepturile cercetătorului, dreptul persoanei care este subiect al unei
cercetări
Drepturile cercetătorului și respectiv drepturile persoanei care poate să fie subiectul

cercetării nu sunt antagonice și nici nu acoperă sfere diferite, cercetătorul trebuind să fie de
fapt, un garant al respectării acestor drepturi.
Scopul principal al cercetătorului trebuie să fie nu progresul de dragul progresului și a
evoluției ci, cercetarea trebuie să fie pusă în slujba dezvoltării armonioase a omenirii, indiferent
dacă vorbim de zona estetică, medicală, industrială sau spirituală.
Drepturile cercetătorului puteau fi, cel mai adesea, intuite, nefiind corelate cu tipul de
cercetare practicat; abia în secolul al XXI‐lea drepturile și îndatoririle cercetătorului au fost
tratate mai puțin tangențial.
Sistematizarea drepturilor cercetătorilor este realizată în figura 4:
Figura 4 – Drepturile cercetătorilor
Astfel, Dreptul la informare, la acces la informaţii, indiferent de locul unde își desfășoară
7
activitatea trebuie analizat în contextul general al drepturilor individuale, indiferent de locul de

pe planetă unde ne naștem sau trăim, astfel încât să fie respectat articolul 1 din Declarația
Drepturilor omului: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi”,
respectiv articolul 2 „În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic,
juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care ţine o persoană”. (Declarația Universală a
drepturilor omului, 1948)
Indiferent de locul unde se găsesc pe planetă decidenții, aceștia sunt de acord, conform
articolul 26 al Declarației Drepturilor omului că: „Orice persoană are dreptul la învăţătură…” și
că „Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea
respectului faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale”, chiar dacă, mai există încă
situații când resursele alocate nu sunt suficiente pentru atingerea acestui ideal. (Declarația
Universală a drepturilor omului, 1948).
Dreptul la instrucţie inițială și continuă, la condiții adecvate de muncă, la acces la resurse

informaționale și de infrastructură adecvate este condiția primordială pentru acumularea
informațiilor necesare înțelegerii noțiunilor de bază, a nivelului de cunoștințe existent în acel
moment, pregătirea trebuind să fie dinamică, în acord cu evoluția științei. Dreptul de a participa
la diferite forme de instrucție este adesea subminat parțial sau total de resursele materiale
existente, iar existența în ultima perioadă a posibilității de accesare on‐line a bazelor de date nu
a rezolvat în totalitate problema, dat fiind faptul că există costuri importante legate de
accesarea lor. Cu toate acestea există tot mai multe reviste care oferă acces în mod gratuit la
articolele pe care le publică, unele obținând fonduri prin plata de către autori a unei taxe de
publicare, altele prin accesarea altor surse de finanțare.
Dreptul la a lucra fără constrângeri și de a fi recompensat pentru serviciile aduse, fără ca astfel
să se intervină asupra rezultatelor cercetării trebuie corelat atât cu articolul 23 din Declarația
Drepturilor omului: „Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la
condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă … ”, ceea ce include și libertatea de a alege tipul
de cercetare pe care îl efectuează, cât și cu articolul 27: „Orice persoană are dreptul … de a
participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui. ….. Fiecare om are dreptul la ocrotirea
intereselor morale şi materiale care decurg din orice lucrare ştiinţifică, literară sau artistică al
cărei autor este.” (Declarația Universală a drepturilor omului, 1948)
Dreptul de a fi crezuţi atunci când vorbesc în aria lor de competenţă. Construcția unor
competențe se bazează pe acumularea de cunoștințe într‐un domeniu al cunoașterii, iar
folosirea aparatului critic poate duce la promovarea cunoașterii printre alți cercetători sau chiar
la nivelul publicului larg. Dreptul de a lucra în domeniul de competență ales trebuie plasat în
categoria elementelor fundamentale care pot să ducă la progres, fără ca rezultatele cercetării
să fie influențate de interese economice, politice sau sociale.
Dreptul la libertatea de gândire, exprimare și derulare a cercetării, la demnitate personală
este exprimat încă din articolele 18: „Orice om are dreptul la libertatea gândirii” și 19: „Orice om
are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii
8
fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi
idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.” (Declarația Universală a drepturilor omului,
1948). Cele două articole din Declarația Drepturilor omului sunt superpozabile libertăților și
procesului de aplicare în sfera concretului a acestor valori și norme generale.
Dreptul la liberă asociere, de a oferi și primi suport din partea altor cercetători este reflectat în
articolul 20: „Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică”, știut
fiind faptul că asocierea este esențială pentru dezvoltarea unor cercetări complexe, cel puțin în
cazul celor interdisciplinare (Declarația Universală a drepturilor omului, 1948). Tot mai mult în ultima
perioadă libera asociere și colaborarea cu alți cercetători a depășit sfera națională și se încearcă
cooperarea atât în domeniul educației cât și în cel al cercetării la nivel regional sau
internațional.
Dreptul de a prezenta rezultatele cercetării și de a solicita folosirea rezultatelor cercetării spre

binele umanității este o aplicare în zona cercetării a articolului 29 din Declarația Drepturilor
omului: „Orice persoană are îndatoriri față de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia
este posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale.” (Declarația Universală a drepturilor
omului, 1948). Prezentarea acestora poate fi realizată în moduri diverse: de la articole prezentate
la conferințe sau în reviste, până la includerea acestor noțiuni în prelegerile susținute în fața
studenților.
Monitorizarea drepturilor omului şi deci şi a cercetătorilor se bazează pe judecata morală,

pe aplicarea acestora în domeniul practic al cercetării, prin transpunerea acestora din zona
filosofică în zona aplicativă.
Bucuria descoperirii nu este un scop în sine, iar respectarea normelor și valorilor în cercetarea
științifică nu este opțională. Comunitatea științifică este prima care trebuie și poate să contribuie la
respectarea drepturilor omului și implicit a drepturilor și obligațiilor cercetătorilor.
9
PRINCIPII DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ
Etica în activitatea de cercetare dezvoltare

Într‐o lume marcată de valori relative, instituțiile academice trebuie să reprezinte o
garanție a dezvoltării unor abilități reale de cercetare și de descoperire, în spiritul respectării
valorilor general valabile precum adevăr, onestitate sau integritate.
Validitatea metodologică a studiilor de cercetare‐dezvoltare permite obținerea unor
rezultate în care putem avea un grad mai ridicat de încredere. Mai mult, aceste cunoștințe sunt
necesare nu doar celor care desfășoară o cercetare, ci și celor care citesc articole de specialitate,
pentru a se pune la curent cu noile descoperiri în domeniu. Cunoașterea criteriilor de identificare
a unor studii valide autorizează o persoană în distingerea informațiilor credibile de cele cu un grad
mai scăzut de încredere.
Nu doar metodele și instrumentele de cercetare utilizate se supun rigorilor științifice.

Procedura aplicată în colectarea datelor, condițiile în care se desfășoară cercetările și, mai ales,
conduita cercetătorului trebuie să respecte anumite standarde. Prin urmare, activitatea de
cercetare ‐ dezvoltare este guvernată de valori, principii și norme morale precum:
responsabilitate profesională și socială; libertate academică; autonomie personală;
corectitudinea intelectuală și onestitatea; integritate științifică; dreptate și echitate; bunăvoință
și grijă; respectul pentru ființa vie (umană sau animală); nondiscriminare; protecția persoanei;
evitarea conflictelor de interese.
Fiecare persoană care desfășoară o activitate de cercetare (cercetător, profesor, student)

trebuie să respecte un cod de etică în această activitate. Mai mult, se discută despre
respectarea unui cod deontologic specific fiecărei profesii.
Codurile de etică, inclusiv cele concepute în România au ca fundament acte normative
care reglementează și delimitează activitatea de cercetare.
Cercetări cu participanţi umani
Cele mai vechi reglementări etice în cercetarea cu subiecți umani datează din antichitate (de
exemplu Jurământul lui Hipocrate), alte forme mai apropiate de cunoașterea actuală se găsesc în
istorie din 1900, în Statele Unite ale Americii (Rotaru T S, Gavrilovici C, 2015). Deși preocupările în
această direcție au apărut din cele mai vechi timpuri, au fost divulgate abuzuri grave asupra
subiecților umani, până în 1950, mai ales în perioadele celor două războaie mondiale.
Participantul uman este definit ca „incluzând ființe umane, ființe umane care au murit
recent (cadavre, rămășițe umane și părți ale corpului), embrioni și fetuși, țesuturi umane și fluide
corporale, datele și înregistrările umane (cum ar fi, dar fără a se limita la, registrele genetice,
financiare, personale, penale sau administrative; rezultatele testelor, inclusiv realizările școlare)”
(British Psychological Society, 2011).
Termenul de participant vine să îl înlocuiască pe cel de subiect, evidențiind astfel rolul activ
participativ al persoanei care consimte să facă parte dintr‐o cercetare, autonomia acesteia
precum și drepturile acesteia de a renunța în orice moment.
10
Principalele reglementări etice în cercetarea cu participanți umani care au stat la baza

codurilor etice contemporane sunt: Codul de la Nürnberg (1947), Declarațiile de la Helsinki (1964,
1975, 1983, 1989, 1996), Raportul Belmont (1979), Liniile directoare etice internaționale pentru
cercetarea biomedicală cu subiecți umani (propus în 1982, revizuit în 1993), Convenția privind
drepturile omului și biomedicină (1997) (Emanuel, E. J., Wendler, D., & Grady, C., 2000).
Principiile etice care vizează în special statutul participantului la cercetare sunt: promovarea
stării de bine a participanţilor, protecția și respectul participanților, confidențialitatea,
consimțământul informat, profesionalismul, corectitudinea intelectuală și onestitatea.
Promovarea stării de bine a participanţilor. Cercetătorul are obligația să participe doar la
activități de cercetare care sunt în beneficiul participanţilor, prevenind totodată posibilitatea de
a fi cauzate efecte negative asupra participanților la cercetare, asigurându‐se că participanți sau
reprezentanții lui legali iau decizii etice. Cercetătorul nu va face rău intenționat, orice
comportament inuman și care ar leza integritatea persoanei fiind interzis.
Respect pentru ființa vie, respectarea autonomiei personale a fiecărui participant, a deciziei
bazate pe înțelegerea cercetării trebuie corelate cu atitudinea cercetătorului bazată pe principii
și valori în acord cu cele democratice, respectând demnitatea şi valoarea umană, acordând
atenție drepturilor participanților la intimitate, confidenţialitate şi autodeterminare.
Nondiscriminare. Cercetarea va ține cont de toate diferențele inter‐individuale, tratând cu

respect particularitățile culturale, etnice, religioase, de gen, orientare sexuală, statut socio‐
economic, nivel cognitiv și alte aspecte diferențiatoare.
Protecția participanților este adesea un subiect sensibil, mai ales atunci când aparțin unor
grupuri vulnerabile și mai ales cele incapabile de a lua decizii, cercetărilor revenindu‐le obligația
de a le proteja drepturile și a evita orice formă de neglijare, abuz sau exploatare.
Confidențialitate trebuie abordată atât din punct de vedere al protecției datelor cu

caracter personal cât și legat de dreptul fiecărui individ la imagine. Cercetătorul va proteja
datele de identificare cu caracter personal, precum: numele, statutul social, financiar,
organizația pentru care lucrează, orientarea sa politică sau religioasă, fie prin neincluderea lor în
cercetare, fie prin codificarea acestor variabile. Cercetătorul nu va discuta despre subiecți cu
terți sau nu va furniza datele de identificare ale participanților persoanelor neimplicate în
cercetare, în limita legii.
Consimțământ informat. Cercetătorul va oferi informații destule, clare și într‐un limbaj
accesibil posibilului participant privind scopul cercetării, rezultatele, riscurile, repercusiunile,
efectele și procedurile alternative pe care le are la dispoziție, feedbackul privind înțelegerea
informațiilor primite fiind esențial. Participarea subiecților va fi voluntară, evitându‐se utilizarea
factorilor coercitivi precum: forța, constrângerea, înșelăciunea, abuzul de putere sau de statut.
Acordul participanților trebuie înregistrat sau consemnat în scris.
Profesionalismul. Cercetătorul va dovedi o conduită științifică și profesională de înaltă
11
calitate, respectând standardele deontologiei profesionale și condițiile de calitate în cercetare,

promovând un nivel ridicat de responsabilitate profesională, comunicând cu cei implicați în
cercetare, cu comunitatea științifică și socială în acest spirit și bazându‐se pe ultimele
cunoștințe din domeniu atunci când realizează designul cercetării.
Corectitudinea intelectuală și onestitatea. Cercetătorul va iniția cercetări în sfera sa de
competență, nu va utiliza metode, instrumente pentru care nu este autorizat și nu își va asuma
să conducă cercetări în zone în care nu are competențe de cercetare. Cercetătorul va promova
onestitatea științifică și academică. Nu va denatura datele și rezultatele cercetării, nu se va
implica în fapte considerate falsificatoare și nu va modifica sau ascunde concluziile pe care le va
publica sau comunica participanților. Cercetătorul va evita crearea unor conflicte de interese și
va declara potențialele amenințări de acest gen.
Drepturile subiecților implicați în cercetare
Participanții care sunt incluși în grupul de cercetare beneficiază de o serie de drepturi care
trebuie respectate.
Cele mai importante sunt:
Figura 5 – Drepturile participanților la cercetare
Dreptul de a participa la cercetare în mod liber consimțit, pe bază de voluntariat. Fiecare

persoană are dreptul de a participa ca subiect în cadrul unei cercetări, pe bază de voluntariat,
autonomia persoanei trebuie respectată, iar cercetătorii se vor asigura că persoana este în
măsură să decidă pentru propria persoană. Dacă persoana se încadrează în caracteristicile
publicului – țintă și dorește să participe, nu i se poate refuza acest drept din motive
discriminatorii (rasă, gen, vârstă, orientare politică, religioasă, sexuală, categorie socială etc.).
Nimeni nu poate fi obligat, constrâns să facă parte din grupul studiat. Dacă studiul prevede
12
acordarea unor bonusuri, recompense, compensații financiare acestea trebuie astfel alese încât
să asigure decizia independentă a participanților la studiu.
Consimțământul informat și asumat așa cum a fost el definit anterior trebuie să asigure
dreptul participantului de a alege în mod conștient și asumat pe baza informării care trebuie să
cuprindă date legate de afilierea instituțională a cercetătorilor, sursele de finanțare ale
studiului, de compensațiile financiare acordate participanților, modul în care datele vor fi
utilizate precum și interesele comerciale care derivă din cercetare.
În cazul în care persoana nu este în măsură să decidă pentru sine, fiind în incapacitate
absolută sau relativă fizică sau psihică sau aparține unui grup considerat vulnerabil (minori,
persoane aparținând anumitor culturi, etnii, etc.), persoana desemnată legal va răspunde în
numele acestora, doar în perioada în care participantul este declarat incapabil de a lua decizii.
În cazul studiilor longitudinale (care se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp), se preferă
reînnoirea consimțământului informat, la intervale de timp regulate.
Dreptul de a cere și primi informații. Participanții au dreptul de a pune întrebări și de a
primi răspunsuri oneste și clare legate de cercetarea în care se pot implica. Mai mult,
participanții la un studiu pot fi încurajați să comunice eventualele nelămuriri, scopul
cercetătorilor fiind acela de a se asigura de faptul că participanții au înțeles pe deplin ce
presupune implicarea lor în cercetare. Dacă protocolul de cercetare prevede omiterea totală
sau parțială a unor informații în procesul de obținere a consimțământului, aceste amănunte
trebuie prezentate și explicate Comisiei de etică, care va decide dacă acest lucru este posibil.
Dreptul de a refuza participarea la cercetare. Nimeni nu poate fi obligat sau constrâns să

participe la o cercetare. O persoană poate refuza încă de la început, chiar înainte de a asculta
informațiile legate de cercetare, pe parcursul informării, sau în orice moment de după sesiunea
de informare, atât pe parcursul desfășurării cercetării cât și după ce aceasta s‐a finalizat.
Dreptul la confidențialitate și anonimizarea datelor. Datele cercetării care permit

identificarea subiecților nu vor fi dezvăluite terților, dar vor fi păstrate cât timp cer
reglementările în vigoare, acestea fiind diferite în funcție de domeniul de cercetare, după care
pot fi distruse. Participanții vor fi informați asupra faptului că datele se vor arhiva și păstra un
anumit timp. Cercetătorii nu vor înstrăina sau comercializa aceste baze de date. Datele
recoltate pot fi anonimizate și criptate, utilizând coduri secundare pentru a proteja mai bine
interesele participanților la studiu. Anonimizarea este o procedură stipulată și în
Regulamentului 679/2016 al Parlamentului European, absolut necesară în prelucrarea datelor
cu caracter personal. (Popescu IG, 2018, Olimid AP, 2018)
Grupurile vulnerabile.
Vulnerabilitatea în cercetare este o caracteristică a unei ființe de a fi pusă într‐o situație
improprie, în care poate fi determinată să ia anumite decizii, inclusiv să accepte să participe la o
cercetare, din cauza unor condiții economico‐sociale, medicale, de ascendent moral sau în
cadrul unor relații de subordonare față de cercetător sau altă persoană implicată în activitatea
13
de cercetare. Vulnerabilitatea presupune trei elemente: susceptibilitatea ființei umane, accesul

unei persoane rău intenționate la situația care poate influența decizia și capacitatea acestei alte
persoane de a exploata punctul nevralgic al persoanei.
Majoritatea abuzurilor cunoscute în cercetarea pe subiecţi umani s‐au realizat mai ales
asupra grupurilor vulnerabile: persoane lipsite de discernământ, spitalizate sau internate în
ospicii, deținuți, săraci, minoritari etnic, etc.
Grupul vulnerabil este cunoscut în literatura de specialitate ca fiind „grup defavorizat,
marginalizat, exclus sau grup de risc” (Popescu R., 2011). Se evidențiază în aceste sensuri ale
termenului, expunerea excesivă la riscurile de diminuare a nivelului de bunăstare precum și de
a fi exploatați sau vătămați (Ruof MC., 2004). Definim riscul ca fiind „un potențial prejudiciu fizic
sau psihologic, disconfort sau stres pe care un proiect de cercetare îl poate genera
participanților umani” (British Psychological Society, 2011). Menționăm că cercetătorii trebuie să
identifice potențialele riscuri ale proiectului de cercetare și să construiască o strategie de
managementul riscurilor ca parte integrală a proiectului propus.
Conform art. 6 lit. h) din Legea 219/2016 privind economia socială și art. 6 lit. p) din Legea
asistenței sociale nr. 292/2011), o persoană este inclusă în categoria grupurilor vulnerabile dacă
este în situația de risc de a‐şi pierde capacitatea de îndeplinire a nevoilor cotidiene de trai,
datorită prezenței unor afecțiuni, dizabilități, nivel socio‐economic extrem de redus,
dependenţă de substanțe nocive ori a altor situaţii care determină vulnerabilitate economică şi
socială.
În cercetarea științifică, aria de întindere a conceptului de „grup vulnerabil” este mult mai
mare. Aceasta înglobează nu doar ceea ce este delimitat prin legile de protecție socială,
specifice fiecărei țări ci și acele categorii de persoane care pot fi cu ușurință folosite în mod
abuziv, fără prea multe repercusiuni sau chiar deloc, datorită factorilor socio‐culturali.
O definiție largă a categoriei de grup vulnerabil evidențiază identificarea grupului ca fiind

cel care ar putea fi expus riscului de acces limitat în virtutea vulnerabilităților cunoscute sau
ipotetice ale persoanelor (Rogers 1997). K. Kipnis, (2001) definește vulnerabilitatea ca o limită a
capacității de a furniza consimțământul informat.
Analizând tipurile de vulnerabilitate cele mai des invocate, se remarcă două categorii de
factori ce determină nivelul de vulnerabilitate:
 factori interni ce afectează capacitatea individului de a lua decizii singur;
 factori externi, situaționali prin care potențialii subiecți pot fi forțați să participe.
Literatura de specialitate evidențiază existența mai multor definiții ale grupului vulnerabil
fără a exista un acord privind trăsăturile și însușirile care permit includerea unor persoane în
categoria de grup de cercetare vulnerabil. Astfel, categoria este una eterogenă, cuprinzând de
la copii la vârstnici, de la persoane funcționale cognitiv și fizic la cele cu un grad ridicat de
incapacitate, de la persoane care lucrează la șomeri.
14
Adesea sunt incluși în categoria „grupuri vulnerabile” persoane precum: fetușii, nou‐
născuții, copiii, orfanii, săracii, persoanele fără adăpost, emigranții, refugiații, bătrânii, femeile,
gravidele, șomerii, persoanele cu dizabilități fizice, psihice, cognitive, etniile minoritare, anumite
culturi. Unii autori extind grupurile vulnerabile incluzând anumite categorii socio‐profesionale,
de exemplu: elevii, studenții, personalul unei organizații sau instituții (Sykes L.M, Dullabh, H.D.,
2012; Shivayogi P., 2013).
Consiliul pentru Organizațiile Internaționale de Științe Medicale (CIOMS, 2002) consideră
grupurile vulnerabile ca fiind persoanele adulte fără capacitatea (relativă, absolută sau temporară) de a
da consimțământul voluntar și copiii care sunt considerați că nu au capacitatea de a‐și da
consimțământul. Această definiție largă include grupurile care sunt dezavantajate din punct de vedere
economic, defavorizate din punct de vedere educațional, analfabeți, angajați, cei cu deficiențe fizice, cei
cu condiții de viață periculoase sau boli debilitante, persoane cu dizabilități mintale, persoane care
vorbesc limbi străine și studenți. Riscurile la care pot fi supuse grupurile vulnerabile sunt legate de
aspecte precum modalitatea în care se realizează consimțământul, confidențialitatea și încrederea,
putând provoca potențiale daune participanților, fie prin procedurile aplicate, fie prin autodezvăluirea
persoanei și a comunității. Drepturile omului și justiția socială pot fi principii încălcate în cazul lor
(Jacobsen, K., Landau, L. 2003; Pittaway, E., Bartolomei, L., & Hugman, R., 2010).
Kipnis, K. (2001) a dezvoltat o interesantă taxonomie a tipurilor de vulnerabilități,

împărțindu‐le în:
de
cognitive: juridice: deferențiale: medicale: alocaționale:
infrastructură:
•abilitatea de •date de •obediența •având o •sărăcia, •limitele
a înțelege autoritatea față de afecțiune deprivarea designului de
informațiile și legală a unei persoana cu pentru care educațională; cercetare.
de a lua persoane autoritate, nu există
decizii (părinte, autoritatea tratament;
tutore, medicală sau
gardian, etc) de altă
natură
(profesor);
Figura 6 – Taxonomia vulnerabilităților după Kipnis
Observăm în această taxonomie o necesară și utilă clasificare a vulnerabilităților, un pas

important în delimitarea acestora,chiar dacă nu este una exhaustivă, ci doar mai generoasă.
Drepturile grupurilor vulnerabile

Persoanele vulnerabile beneficiază de aceleași drepturi ca și celelalte categorii de subiecți
și de câteva reglementări deosebite. Persoanele vulnerabile au dreptul să le fie protejate
demnitatea, drepturile și nivelul de bunăstare.
Au dreptul de a participa la cercetare, dacă doresc și (se) consideră că este în interesul și
15
beneficiul lor, având astfel acces și drepturi egale, nefiind discriminați, combătând excluderea socială.
Persoanele aparținând unui grup considerat vulnerabil au dreptul de a fi reprezentați de o
persoană cu discernământ, capabilă să ia decizii împreună sau în locul lor, pentru a le proteja interesele.
Persoanele vulnerabile au dreptul să primească informațiile necesare pentru a‐și da
consimțământul la cercetare, în limita posibilităților de înțelegere. Prin urmare, cercetătorii se
vor asigura că persoanele vulnerabile vor avea ocazii suficiente de a înțelege informațiile privind
natura cercetării, scopul și rezultatele anticipate pentru a‐și da consimțământul.
Persoanele considerate vulnerabile au dreptul de a fi protejate de riscuri considerate
inutile. Se vorbește chiar de o protecție specială, atacată de unii specialiști care consideră că
discriminează chiar mai mult propunerea acestui gen de ocrotire. Protecția persoanelor
vulnerabile presupune și adaptarea procesului de cercetare în funcție de credințele cheie,
tradițiile și protocoalele persoanelor vulnerabile (Wilson, D., & Neville, S., 2009).
Cercetarea indiferent de natura ei, pe un grup vulnerabil este justificată doar dacă
cercetarea răspunde nevoilor de sănătate sau priorităților acestui grup, iar cercetarea nu poate fi
efectuată într‐un grup care nu este vulnerabil. În plus, acest grup ar trebui să beneficieze de
cunoștințele, practicile sau intervențiile care rezultă din cercetare (World Medical Association, 2013).
Aceste grupuri nu ar trebui să fie incluse în cercetare decât în cazul în care cercetarea este
necesară pentru a promova sănătatea populației reprezentate și această cercetare nu poate fi
efectuată în locul persoanelor competente din punct de vedere juridic (World Medical Association, 2001).
Trebuie să aibă loc o evaluare a condițiilor în care subiecții acceptă participarea la
cercetare, pentru a elimina orice risc ca potențialii subiecți să accepte participarea din disperare
sau neînțelegerea naturii cercetării, a beneficiilor și potențialelor riscuri.
Exemplu: Cazul Willowbrook
Situația din Şcoala de stat Willowbrook, USA, din anii 1956 ‐1971, dezvăluită de presă, reprezintă un
caz clasic de încălcare a drepturilor persoanelor vulnerabile. În această instituție erau internate persoane
cu deficiențe mintale severe. Întrucât în acea perioadă percepția socială a acestor persoane nu era una
tocmai favorabilă sau măcar tolerantă, nici preocuparea pentru bunăstarea acestora nu era o prioritate.
Înregistrările istorice evidențiază că erau internate aproximativ 6.000 de persoane. Condițiile

igienico‐sanitare lăsau mult de dorit și incidenţa hepatitei virale A era deosebit de ridicată, afectând pe an
25% dintre copii şi 40% dintre adulţi. Pornind de la aceste condiții, un grup de cercetători afiliați
Universității din New York, condus de Saul Krugman au considerat oportună studierea evoluţiei naturale a
afecțiunii. În acest scop, au infectat intenționat cu virusul hepatitei A și copiii sănătoși internaţi, fără a le
acorda niciun tratament.
Când cazul a intrat în atenția presei, opinia comunității științifice și opinia publică au criticat aspru
experimentul din mai multe puncte de vedere:
 nu s‐au aplicat măsuri de protecție sau tratare a persoanelor internate, deși existau la acel moment
tratamente considerate eficiente;
 existau vicii de procedură în obținerea consimțământului de la părinții și aparținătorii persoanelor cu
16
deficiențe mintale. Existau suspiciuni că a fost obținut sub presiune, promițându‐se urgentarea
internării în instituție și că riscurile la care urmau să fie supuși nu au fost menționate.
Scandalul din presă a trezit reacții în rândul opiniei publice obligând autoritățile să oprească studiul în
1971, dar instituția a fost închisă de abia în 1986.
Cercetare și particularități culturale

Convingerile, principiile, valorile și tradițiile culturale fac ca normele etice să prezinte
particularități specifice în diferite zone ale globului. Din acest motiv, principiile etice și
drepturile participanților în cercetările cu subiecți umani nu sunt respectate în toate țările. Deși
autoritățile responsabile de promovarea lor fac eforturi de a impune sau măcar armoniza aceste
drepturi, situația contemporană prezintă realități diferite.
Categoriile sociale care intră în componența grupuri vulnerabile sunt dependente de

factorii culturali. Astfel, în unele culturi este o ofensă să consideri persoanele cu dizabilități
auditive ca fiind grup vulnerabil, în altele femeile, anumite minorități nu sunt incluse în această
categorie, deși nu au nici măcar drept de vot. Unii specialiști discută despre țările subdezvoltate
ca fiind grupuri vulnerabile, întrucât posibilitatea de a exploata populația este mult mai mare
din lipsa acestor reglementări etice. Kottow (2003) remarca astfel diferența dintre
vulnerabilitate și susceptibilitate, în argumentarea „standardelor duble” în cercetarea pe
subiecți umani din mai multe națiuni, în special evidențiind condițiile care permit desfășurarea
unor cercetări în țările defavorizate, ce nu ar fi posibile în țările dezvoltate.
Publicarea cercetărilor efectuate în țările în curs de dezvoltare sau pe populațiile

vulnerabile ar trebui întotdeauna să fie însoțită de o argumentare a aspectelor etice relevante
(Zion, D., Gillam, L., & Loff, B., 2000). Protocolul pe care cercetătorii trebuie să îl urmeze pentru
„căutarea, luarea și înregistrarea consimțământului este potrivit obiceiurilor locale, cadrelor
juridice și așteptărilor culturale, precum și naturii cercetării și subiectului său, respectând în
același timp principiul valabilității" (British Psychological Society, 2011). Deosebit de importantă este
respectarea valorilor, culturii, tradițiilor și practicilor comunității diferite de cultura din care
cercetătorii provin.
Din cauza particularităților culturale, trei puncte esențiale se definesc în evaluarea etică a
cercetărilor cu participanți umani:
 standardul care ar trebui să fie utilizat în cercetare în țările în curs de dezvoltare;
 „disponibilitatea rezonabilă” a intervențiilor care s‐au dovedit utile în cursul studiilor de cercetare;
 calitatea consimțământului informat (Emanuel, E.J., Wendler,D., Killen,J., & Grady,C., 2004, p. 930).
Designul științific al cercetării trebuie să garanteze valoarea socială a beneficiarilor primari
ai cercetării, să asigure ca participanții să primească intervențiile medicale, psihologice și sociale
la care au dreptul. Valoarea socială a cercetărilor cu participanți umani este dată de generarea
cunoașterii care poate duce la îmbunătățiri ale domeniului științific în care are loc studiul. Lipsa
acestei valori sociale presupune expunerea participanților la riscuri inutile și o risipă fără sens a
resurselor. Nu fiecare cercetare poate aduce o valoare socială semnificativă, dar poate contribui
17
la progresul științific al domeniului.

În construirea designului de cercetare multinațional, cercetătorii se vor asigura că
propunerea de cercetare este fezabilă în diferite contexte sociale, politice și culturale sau că
permite îmbunătățiri durabile ale infrastructurii locale fizice și de îngrijire psiho‐socială și
medicală. Aceste îmbunătățiri durabile ale infrastructurii locale presupun instruirea personalului
medical, didactic, al serviciilor psihologice, al protecției sociale, etc., crearea unor facilități
suplimentare și aprovizionarea cu materiale didactice, instrumente de lucru, aparatură
medicală, medicamente, etc.
De asemenea, o grijă deosebită se va acorda alegerii populației studiului. Numărul de

persoane incluse în studiu trebuie să permită validarea științifică a rezultatelor. Nu se va utiliza
un număr mai mare decât cel necesar, pentru a minimiza riscurile, unde este cazul. Se vor
identifica și proteja grupurile vulnerabile. Factori precum constrângerea familială,
marginalizarea socială, lipsa de putere politică și privarea economică vor fi luați în calcul pentru
a stabili vulnerabilitatea comunităților sau a grupurilor din cadrul comunității.
Se vor evalua și pune în balanță eventualele riscuri și beneficii pe care cercetarea le poate
aduce grupului de participanți, în contextul socio‐cultural în care aceștia se află deja. Doar
beneficiile care asigură valoarea socială a studiului, precum îmbunătățirea stărilor
participanților în urma intervențiilor din studiu, serviciile de care pot beneficia și cunoașterea pe
care o vor dobândi subiecții, comunitatea locală și cea științifică justifică acceptarea unor riscuri
(Freedman B, Fuks A, Weijer C., 1992).
Informațiile din protocolul de consimțământ vor fi oferite în formate cât mai adecvate
lingvistic și cultural. Dacă este necesar, în anumite contexte culturale, se vor oferi proceduri
suplimentare de consimțământ comunitar și familial. Indiferent de reglementările etice în
vigoare în anumite contexte culturale, cercetătorii trebuie să aducă la cunoștința subiecților
drepturile lor de a refuza participarea la cercetare și de a se retrage în orice moment, fără
repercusiuni asupra lor. Asigurarea confidențialității este o măsură necesară, indiferent de
contextul cultural în care se desfășoară studiul.
Măsuri suplimentare pentru respectarea prevederilor etice în studii multinaționale sunt
asigurarea calității și transparenței cercetărilor cu subiecți umani, solicitarea unor mecanisme
independente de orice posibil conflict de interese precum experți evaluatori ai progresului
proiectului de cercetare și respectării normelor etice în vigoare.
Cercetarea pe animale
Încă din Grecia antică au început primele cercetări pe animale (Aristotel în secolul III î. Hr.,
Galen, secolul al‐II‐lea), în special pentru cunoașterea anatomiei dar, începând cu secolul al
XVIII‐lea, acestea au luat amploare, fiind utilizate în domenii precum: biologie, medicină umană
și veterinară, stomatologie, farmacie, psihologie, industria farmaceutică și cosmetică.
Experimente binecunoscute precum cele conduse de Skinner și Pavlov, pe animale ca șoareci,
18
porumbei, iepuri și câini, concepute pentru a studia aspecte medicale, au permis obținerea unor
concluzii utile în psihologie, cum este condiționarea operantă a comportamentului.
Nenumărate progrese în medicină se datorează utilizării animalelor în studiile biologice cu
caracter fundamental, în studiile de imunologie și microbiologie, în activitatea de diagnostic, în
implementarea unor noi formule terapeutice sau tehnici chirurgicale, în producerea și controlul
calității produselor și aparaturii folosite în medicină și stomatologie, în evaluarea toxicologică a unor
substanțe, ca aditivii utilizați în hrana destinată consumului uman, produsele cosmetice și de menaj.
Conform celui de‐al șaselea raport privind statistica numărului de animale utilizate în
scopuri experimentale și în alte scopuri științifice în statele membre ale Uniunii Europene SEC
(2010), numărul total al animalelor utilizate în experimente în 2008, în cele 27 de state membre
UE, era puțin peste 12 milioane de animale. Principalele animale utilizate în UE, în 2008 au fost
rozătoarele și iepurii într‐o proporție de 80%, animalele cu sânge rece 10%, păsările 6%.
Șoarecii sunt cel mai des utilizați, reprezentând 59% din totalul populației de animale (Comisia
europeană, 2010).
Principala limită a cercetări pe animale este suferința cauzată animalelor în cadrul

diferitelor protocoale de cercetare, atât intervențiile la care sunt supuse cât și condițiile în care
sunt întreținute. Intensitatea suferinței este dependentă de sensibilitatea speciei, de numărul
de indivizi folosiți, de posibilitatea utilizării substanțelor care micșorează sau înlătură durerea,
de modul de curmare a vieții.
Declarația universală a drepturilor animalelor (UNESCO, 1978), semnată la Paris, în 15

octombrie 1978 pune bazele reglementărilor etice în domeniu, recunoscând dreptul animalelor
la viață și existență, la respect, dreptul la atenția, îngrijirea și protecția omului. De asemenea,
condamnă actele de cruzime împotriva animalelor, abandonul acestora, îngrădirea libertății
animalelor sălbatice precum și utilizarea lor în experimente medicale, științifice, comerciale sau
de orice natură care provoacă suferință fizică și psihică animalelor. (Rogozea, 2015)
Mii de organizații și asociații naționale și internaționale au luat ființă având ca obiectiv
promovarea responsabilității față de viață, respectul pentru animale, grija și compasiunea
pentru ființele sensibile la durere și suferință. În acest context social, alături de semnalele de
alarmă trase de oameni de știință, laureați ai premiilor Nobel, i‐a naștere în 2000, bioetica
animală (Decun, M., & Bodnariu, A., 2009).
Reglementările etice în cercetarea pe animale sunt în continuă îmbunătățire. Conceptul
celor 3R, creat de Russel și Burch (1959), preluat și prelucrat ulterior sub egida Organizației
Mondiale a Sănătății și a altor organisme internaționale reprezintă o piatră de temelie în
bioetica animală. Cele trei principii sunt:
 reducere, un principiu care prevede evitarea și eliminarea experimentelor care nu aduc
progrese semnificative cunoașterii, precum și reducerea numărului de animale implicate în
experimente, până la limita care asigură validitatea științifică;
 înlocuirea (replacement) testării pe animale cu alte metode fizico‐chimice sau biologice (de
19
exemplu tehnici in vitro, metode de simulare pe calculator); acestea din urmă ar putea fi
superioare testării pe animale prin eliminarea variabilității biologice; de asemenea,
principiul presupune înlocuirea speciilor de animale considerate superioare, făcându‐se
referire explicit la primate, câini și pisici cu vertebrate inferioare sau chiar cu nevertebrate;
 îmbunătățirea (refinement) în scopul perfecționării metodelor folosite, al rafinării tehnicilor
(de exemplu: extinderea utilizării metodelor non‐invazive, reducerea nivelului de stres al
animalului prin utilizarea procedurilor corecte de manevrare), pentru a diminua și chiar
elimina suferința animalelor; valorile care stau la baza acestui principiu sunt grija,
compasiunea și răbdarea.
Multe dintre grupurile care luptă pentru drepturile animalelor nu sunt de acord cu
principiile 3 R, deoarece acestea permit în continuare utilizarea animalelor în cercetare (Festing,
S., & Wilkinson, R., 2007). Deși nu putem vorbi de înlăturarea totală a animalelor din cercetare, cu
siguranță că putem afirma că cercetătorii au maximizat eforturile de a reduce participarea
animalelor la studii și de a îmbunătăți metodele utilizate. De asemenea, au fost generate noi
metodologii de raportare a studiilor făcute pe animale, adoptate de jurnalele științifice
importante, creând condițiile aplicării unor mai bune condiții animalelor din studii pentru ca
acele cercetări să fie publicate (McGrath, J. C., Drummond, G. B., McLachlan, E. M., Kilkenny, C., & Wainwright,
C. L., 2010; McGrath, J. C., McLachlan, E. M., & Zeller, R., 2015).
În România, prevederile legale care delimitează cercetarea cu animale sunt:

 Directiva 2010/63/ UE a Parlamentului european și a Consiliului din 22 septembrie 2010
privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice;
 Legea nr. 43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice;
 Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare sanitară veterinară a proiectelor care
implică utilizarea animalelor în proceduri din 01.09.2015, Monitorul oficial partea I nr. 722
În ultima perioadă, în România, au fost promulgate legi cuprinzătoare privind protecția

animalelor în timpul cercetărilor. S‐au constituit organisme de verificare periodică a centrelor
autorizate de a conduce astfel de studii, comitete regionale și comisii de etică. Principalele
aspecte evaluate sunt nivelul de protecție a animalelor (eliminare a stresului, suferinței și
durerii), condițiile de creștere, îngrijire, adăpostire, ucidere, utilizarea unui număr cât mai mic
de animale, în limitele obținerii validității statistice, îmbunătățirea aparatului statistic astfel
încât să fie nevoie de cât mai puține animale ca populație de studiu, măsurile de protecție ale
personalului care lucrează cu animale. O nouă viziune considerată științifică, ecologică,
umanistă și integrativă domină activitatea de cercetare cu animale.
Comitetele de etică a cercetării
Monitorizarea activității de cercetare științifică se realizează actualmente prin Comitetele

(comisiile) de etică a cercetării, formate din experți capabili să analizeze solicitările cercetătorilor și să
se asigure că sunt respectate normele cercetării științifice în designul cercetării.
Primele comitete de etică a cercetării apar în a doua jumătate a secolului XX în SUA, fiind
20
evident legate de cercetarea pe subiecți umani, în contextul în care, cel de‐al doilea Război
Mondial a ridicat numeroase probleme de etica cercetării atât în Europa cât și în Asia sau pe
alte continente.
Apariția acestor comitete de „supraveghere” va culmina în Statele Unite cu apariția unei
comisii prezidențiale, a cărui scop va fi în principal legat de cercetarea biomedicală sau cea din
domeniul psihologiei.
Dacă inițial rolul și locul comitetelor de etică a fost corelat doar cu cercetarea directă pe
subiecți umani, ulterior s‐a constatat că și alte zone necesită o analiză efectuată de astfel de
structuri: cercetarea pe animale (indiferent de unde se găsesc pe scara evoluției), cercetarea în
domeniul psihologiei, sociologiei, educației sau în cel tehnologic, toate putând influența prin
concluziile sau produsele rezultate starea de bine a populației.
Rolul acestor comitete ar trebui să fie nu de sancționare – în caz de încălcare a unor reguli
și norme morale ci, în primul rând de prevenție, fiind un factor consultativ pentru cei care vor să
dezvolte cercetări în domeniu.
Apariția catedrelor de bioetică, a cercetătorilor și cercetărilor în domeniul eticii aplicate, a
asigurat, în ultimii ani, existența unui număr important de experți capabili să facă parte din
aceste comitete, dar, din păcate, nu s‐a reușit și educarea masivă a populației în litera și spiritul
acestui concept. De asemenea, în foarte puține țări există astfel de comitete care activează,
independent, pe lângă structurile politice, pentru a le sprijini și a contribui la dezvoltarea unei
legislații adecvate.
Există o serie de comitete de etică organizate la nivelul instituțiilor (universități, spitale), la

nivel național (pe lângă ministere, președinție, etc.) sau la nivel internațional (UE, UNESCO;
OMS, etc.)
Nu există o regulă generală privind componența acestor comitete de etică, alcătuirea lor la
nivel mondial depinzând atât de experiența cât și de specialiștii disponibili, dispuși să se implice
într‐o astfel de structură. Este important ca în aceste comitete să fie prezenți oameni cu
calificări diferite, alături de specialiști din domeniul respectiv, inclusiv reprezentanți ai societății
civile. În acest mod analiza va fi echilibrată atât din punct de vedere tehnic cât și din cel al
normelor morale.
Consultarea comitetelor de etică este opțională, dar ea ar trebui să intre în practica

curentă. La nivelul Universității Transilvania există două comitete de etică: Comisia de etica
cercetării științifice organizată la nivelul Facultății de Medicină (care abordează atât cazurile din
domeniul medical cât și cele interdisciplinare, care au legătură cu starea de sănătate a unei
persoane sau la nivelul societății în ansamblu) și ulterior, a fost înființată Comisia de etică în
cercetarea ştiințifică social‐umană, care abordează în principal cercetările din zona de
sociologie și psihologie.
Comisiile de etică trebuie să fie formate din persoane capabile să evalueze independent
21
activitatea de cercetare științifică, pentru a aprecia cazurile în complexitatea lor. La ședințele

Comitetului/ Comisiei de etică pot fi invitate și alte persoane, a căror expertiză este considerată utilă.
Activitatea comisiilor trebuie documentată și îmbunătățită în permanență, iar
documentele trebuie arhivate pentru o perioadă de minim 5 ani, aprobarea emisă trebuind să
fie în concordanță cu Declarația de la Helsinki, Raportul Belmont și documentele conexe.
Cercetătorului îi revine obligația de a anunța comisia de etică privind orice modificare în
protocolul de cercetare, asigurând astfel posibilitatea de a reanaliza metodologia utiliza și a
asigura în acest fel o abordare corectă a cercetării pe parcursul întregului proces.
Convenţia de la Oviedo, semnată și de România la 4 aprilie 1997, stabilește faptul că

„Interesele și bunăstarea ființei umane vor prevala asupra intereselor singulare ale societății sau
ale științei”, și că „Nici o cercetare nu poate fi întreprinsă asupra unei persoane decât numai dacă
sunt întrunite următoarele condiții … proiectul cercetării a fost aprobat de către un organ
competent, după o examinare independentă a meritelor științifice ale acesteia, inclusiv a evaluării
importanței scopului cercetării și analizei multidisciplinare a acceptabilității sale etice.”
În cazul cercetărilor medicale se aplică și Directiva 2001/20/CE, care definește comitetul etic
ca fiind „un organism independent, într‐un stat membru, compus din profesionişti din sănătate şi
membri nemedici, a căror responsabilitate este de a proteja drepturile, siguranţa şi bunăstarea
subiecţilor umani implicaţi într‐un studiu şi de a oferi o asigurare publică a acelei protecţii”.
Comitetele/ comisiile de etică au denumiri diferite în diferite țări, obiective secundare

diferite, dar scopul principal rămâne cel al asigurării unui climat corect cercetării științifice din
fiecare țară.
Definirea contribuției cercetătorilor la realizarea unei cercetări și la publicarea acesteia
Rolul fiecărui cercetător într‐o echipă trebuie stabilit cu rigurozitate încă de la începutul
cercetării, inechitățile în aprecierea contribuției fiind la fel de supărătoare, fie că este vorba de
oameni care nu au contribuit deloc la cercetare, dar își asumă meritul de a fi parte din aceasta,
fie de cei care deși contribuie la desfășurarea cercetării nu sunt menționați pentru contribuția
lor, fie pentru că nu se integrează până la final în grup, fie pentru că se minimalizează nepermis
rolul lor în dinamica cercetării.
La nivel instituțional rolul de a valida locul fiecăruia în echipa de cercetare revine liderului
informal al acesteia sau, poate fi tranșată la nevoie, de comisiile de etică, după o analiză
prealabilă a cazului.
Cercetarea NU trebuie să fie un scop în sine; ea trebuie să rezolve o problemă de ordin
teoretic sau practic, ceea ce impune în egală măsură publicarea sau comunicarea rezultatelor
obținute în cercetare, astfel încât de aceste rezultate să beneficieze cât mai multă lume. Printre
autori vor fi incluși toți cei care au participat la cercetare, indiferent că sunt studenți, cadre
didactice sau cercetători, menționându‐se rolul acestora în procesul de realizare a cercetării și
elaborare a manuscrisului: enunțarea ideii de cercetare, conceperea și realizarea cercetării,
22
analiza rezultatelor obținute, discutarea și interpretarea datelor, scrierea manuscrisului, analiza

critică a acestuia.
În funcție de aportul adus există două categorii de autori:
a) autor principal:
 primul autor – cel care este responsabil cu colectarea și analiza datelor și care redactează
prima variantă a manuscrisului,
 autorul de corespondență care va ține legătura cu membrii grupului și cu editorii, referenții,
 ultimul autor – considerat seniorului grupului, expertul, majoritatea celor care au studiat
fenomenul fiind de acord că poziția de ultim autor este a doua în importanța unei publicații,
după cea a primului autor, indiferent dacă cumulează sau nu calitatea de autor corespondent
(există și domenii care nu recunosc această calitate);
b) co‐autori – care se trec între primul și ultimul autor, în ordinea descrescătoare a contribuției.
Persoanele care nu au contribuit substanțial la realizarea articolului pot fi trecute la

secțiunea “Mulțumiri” – Aknowledgements.
Conform MATUSZ P. „Deşi autorul corespondent are responsabilitatea principală pentru

corespondenţă cu revista, ICMJE … recomandă ca editorii să trimită copii ale întregii corespondenţe
tuturor autorilor enumeraţi în lista de autori. Fără a fi consideraţi „autori corespondenţi”, în acest fel,
toţi membrii echipei sunt la curent, în permanenţă, cu etapele procesului editorial.” (Matusz P, 2014)
Abateri de la normele de bună conduită în activitatea științifică
Presiunea permanentă care a apărut în ultimii ani asupra studenților, cadrelor didactice sau
cercetătorilor, de a avea un CV care să respecte standarde cuantificate numeric, cantitativ, a dus
la apariția unor abateri de la normele de bună conduită în cercetare, precum cele descrise în
figura 7:
Figura 7 – Abaterile de la normele de cercetare

23
Conflictul de interese
Conform legislației în vigoare conflictul de interese în cercetarea științifică este „situația de
incompatibilitate în care se află o persoană care are un interes personal ce influențează
imparțialitatea și obiectivitatea activităților sale în evaluarea, monitorizarea, realizarea și raportarea
activităților de cercetare‐dezvoltare; interesul personal include orice avantaj pentru persoana în
cauză, soțul/soția, rude ori afini, până la gradul al patrulea inclusiv, sau pentru instituția din care face
parte” (Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare).
Conflictul de interes este o modalitate prin care o persoană este în poziția de a putea fi
influențată în decizia pe care o ia, inclusiv de a modifica rezultatele unei cercetări în vederea
obținerii unor avantaje materiale sau nu. Interesant este faptul că în acest caz nu se ia în calcul
prezumția de nevinovăție și simpla prezență a acestei stări duce la sancționarea persoanei
respective, chiar și atunci când acțiunile acestuia nu justifică o astfel de măsură, plecând de la
prezumția că, din punct de vedere uman reacția noastră este cea de a fi părtinitori în deciziile
pe care le luăm față de persoanele cu care avem o relație specială cum este cea de rudenie.
Dezvoltarea industriei, indiferent de natura ei, creșterea competitivității între persoane,

tensiunile legate de integrarea în poziții cheie a forței de muncă sau resursele limitate explică
necesitatea unor măsuri speciale preventive. Gestionarea unor situații de conflict de interese nu se
poate face fără abordarea sistematică a subiectului, prin educarea încă de pe băncile școlii și crearea
unui climat de competiție adecvat.
Recunoașterea posibilității de a apare un conflict de interese și conștientizarea acestui
lucru este principala modalitate de evitare a acestuia și de analiză a modului în care acestea pot
să influențeze judecata de valoare și obiectivitatea. Se consideră că, indirect, în subconștient
suntem influențați de aceste conflicte de interese, integritatea profesională fiind modificată
fără ca adesea cercetătorul să urmărească acest lucru.
Majoritatea strategiilor legate de evitarea conflictelor de interese sunt corelate cu cele
financiare, dar trebuie să recunoaștem că acestea reprezintă doar vârful aisbergului și de fapt
elementul care pare cel mai ușor de cuantificat, chiar dacă adesea reglementările în acest
domeniu sunt duse la extremă – existând situații în care se iau în calcul chiar și situații care nu
sunt de fapt imputabile persoanelor aflate în conflict, gestionarea conflictelor financiare fiind
determinate de faptul că uneori cercetătorii care au același domeniu pot să aibă în comun unul
sau mai multe proiecte de cercetare, fără ca acest lucru să însemne neapărat că nu ar putea
evalua corect importanța muncii colegilor de echipă.
Gestionarea acestor conflicte se face fie prin elemente etico‐deontologice, fie prin
elemente legislative la diferite niveluri, așa cum reiese din figura 8
24
Figura 8 – Conflictul de interese
Dezvoltarea unor mecanisme transparente de analiză, de prezentare a acesteia, necesită

menținerea unui grad mare de autonomie în luarea deciziei, strategiile corecte de informare
fiind o cale sigură de analiză obiectivă, a întregului proces, mai ales dacă la el participă un
număr mai mare de persoane. Asigurarea unei documentații complexe și a unei analize la care
participă un număr mai mare de persoane, poate reduce impactul conflictului de interese, dacă
acesta este conștientizat chiar și de cel care se găsește în acea situație.
Conflictele de interese financiare și nefinanciare trebuie tratate cu aceeași acuratețe și

sunt la fel de importante.
25
RESURSELE INFORMAȚIONALE ȘI EVALUAREA INFORMAȚIEI
Resursele informaționale
Realizarea unui proiect sau a unei lucrări științifice se bazează pe procesul de
documentare.
Sursele informaționale sunt cele tradiționale tipărite sau electronice sau cele web.
Resursa Caracteristici Puncte tari Puncte slabe Număr de
informațională identificare
carte O operă scrisă și tipărită despre un Prezintă o Nu pot fi ISBN
fapt sau un subiect științific. imagine clară actualizate foarte
asupra repede
subiectului
revistă Publicație cu apariție regulată ce Prezintă ultimele Nu au ISSN
publicații seriale conține articole științifice, cercetări, prezentarea DOI
științifice academice care prezintă un anumit evaluate critic de amplă a unui
subiect. Prezintă noi cercetări. către experți. subiect.
ziar Publicații care apar regulat și conțin Prezintă Nu conțin întot‐ ISSN
informații despre evenimentele informații zilnice. deauna informații
actuale, articole informative, diverse verificate
fapte și reclame. Pot fi electronice
revistă populară Publicații ce apar regulat și conțin Știri despre Rapoarte detaliate ISSN
de comerț informații despre produse noi, sunt ultimele produse. și obiective.
informații pentru mediul de afaceri.
pagini web Resurse informaționale care pot fi Informație foarte Nu conțin întot‐ URL
ușor create de oricine și în orice actuală. deauna informații
domeniu electronic. verificate
Tabelul 1: Descrierea principalelor resurse informaționale
Semnificația I.S.B.N.
I.S.B.N. este prescurtarea din limba engleză a International Standard Book Number;
I.S.B.N. face obiectul standardului român SR ISO 2108:1994 (clasa U03) ‐ Sistemul Internaţional
pentru numerotarea cărților (ISBN);
Potrivit acestui standard, I.S.B.N./ Numărul internațional standard al cărții, identifică un

singur titlu sau o singură ediție dintr‐o carte sau dintr‐un alt tip de monografie publicată sau
produsă de către un anumit editor sau producător;
I.S.B.N. a fost oficializat în anii 1967‐1968‐1969 în ţări ca Anglia, SUA, Germania, Austria,
Elveţia. În ţara noastră ISBN s‐a introdus după anul 1990. Organismul de înregistrare pentru
sistemul internaţional de numerotare a cărţilor. Ca organism de înregistrare a fost desemnată
Agenţia Internaţională pentru ISBN din Berlin. Pentru ţara noastră, acesta se află la Biblioteca
Naţională a României.
Semnificaţia I.S.S.N.
ISSN reprezintă prezentarea denumirii în limba engleză pentru International Standard Serial
Number. ISSN face obiectul standardului STAS 10792‐89 (clasa U03) – Numerotarea internaţională
standardizată a publicaţiilor seriale (ISSN). Potrivit acestui standard, ISSN identifică în mod concis,
26
unic şi univoc titlul publicaţiei respective, pe toată perioada apariţiei sale.

Ce este o publicaţie serială? Potrivit normelor internaţionale ISO 329 (ISSN) aceasta este o
publicaţie care, indiferent de suport, apare sub formă de fascicule sau volume consecutive,
ordonându‐se, de regulă, numeric sau cronologic şi al cărei termen de apariţie nu este stabilit dinainte.
Notă: lucrările destinate a fi editate într‐un număr limitat de părţi nu fac obiectul definiţiei.
Publicaţiile seriale cuprind periodice, ziare, publicaţii anuale, reviste, colecţii, etc.
Un ISSN poate fi atribuit oricărei publicaţii seriale fie că este tipărită, fie că este pe un alt
suport (CD, dischetă etc.). Criteriul fundamental care defineşte o publicaţie serială este acela că
elementele sale sunt publicate în mod succesiv, sub un titlu unic, pe o durată nedeterminată
dinainte. Organismul care atribuie ISSN‐urile este Agenţia Naţională ISDS (ISDS fiind Sistemul
Internaţional de Date privind Publicaţiile Seriale).
ISDS a fost înființat în anul 1971, ca o reţea de centre naţionale, cu un centru internațional
coordonator aflat la Paris. Centrul Naţional Român ISDS se află la Biblioteca Naţională şi a fost
înfiinţat în anul 1991. În prezent reţeaua ISSN este constituită din 65 de centre naţionale,
coordonate de Centrul Internaţional ISSN de la Paris.
Semnificația DOI
DOI reprezintă prezentarea denumirii în limba engleză Digital Object Identifier, adică
Identificator de Obiecte Digitale. Este un identificator unic, asemenea ISBN, ISSN etc., nu se
schimbă niciodată, se atribuie unui document de către editură; poate fi atribuit înainte ca
documentul să fie publicat. Are următoarea formă de prezentare: un prefix pentru identificarea
editorului, și un sufix pentru identificarea obiectului la acel editor, cele două părți fiind unite
printr‐un “/”.
Este atribuit de către Fundația DOI, o organizație non‐profit, autoritate pentru

înregistrarea ISO 26324.
Agregatorii internaționali sunt: CrossRef, DataCite, mEDRA, OP.

În România, pentru revistele științifice românești, agregator este BCU – Biblioteca Centrală
Universitară Cluj Napoca. Este un serviciu taxabil. Mai multe informații se găsesc la adresa:
https://www.bcucluj.ro/ro/servicii/serviciul‐atribuire‐doi‐identificator‐de‐obiecte‐digitale
Clasificarea documentelor
Definirea principalelor forme de documente
„Tehnici de documentare, redactare şi comunicare” oferă o serie de definiţii pentru
principalele documente (Repanovici, 2018). Sunt definite documentele neperiodice – tradiționale
după cum urmează:
a) Broșură:  document neperiodic având de la 5 la 48 de pagini.
 poate fi ușor difuzată
27
b) Carte:  document neperiodic având minimum 49 pagini

 produs în mai multe exemplare prin tipărire sau alte mijloace,
 într‐un volum sau mai multe volume
c) Monografie:  studiu științific amplu asupra unui anumit subiect, tratat detaliat şi
complex;
 cuprinde toate aspectele obiectului sau fenomenului studiat;
 pune accent pe elementele noi;
 poate fi elaborată de un autor sau un colectiv de autori;
 bibliografie complexă
 monografiile ştiinţifice sunt studii de specialitate care exprimă sintetic
cunoştinţe acumulate într‐un anumit domeniu şi expun contribuţiile
personale ale autorilor realizate prin documentare, analiză, cercetare
ştiinţifică, experimentare etc.;
 monografiile artistice prezintă în general curente, şcoli, epoci sau
creaţii particulare.
d) Manual:  carte care conține un ansamblu de noţiuni, metode şi elemente de
bază ale unei ştiinţe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice;
 are un caracter didactic;
 se elaborează conform unui program de învăţământ, de pregătire şi
perfecţionare profesională.
e) Curs:  timp alocat expunerii, predării a unei discipline / materii de studiu sub
forma unui ciclu de lecţii sau de prelegeri, reunite într‐un ansamblu;
 ciclu de lecţii tipărite ;
 cursul universitar este o sinteză ştiinţifică de nivel superior destinat
unui domeniu sau unei discipline bazate pe acumulare principalelor
contribuția anterioare şi completat cu cele mai noi cercetări dintr‐un
anumit domeniu de cunoştinţe. (https://docplayer.net/62804817‐Angela‐
Repanovici‐tehnici‐de‐documentare‐redactare‐si‐comunicare.html)
Căutarea informației științifice
Cele mai folosite surse de informare în procesul de documentare sunt:

o Resursele bibliotecii universitare
o Bazele de date la care universitatea are abonament
o Resurse informaționale în acces deschis
o Motoare de căutare științifice în internet
La UTBv biblioteca oferă informații despre toate resursele existente în bibliotecă în
catalogul online – OPAC‐Online Public Access Catalog.
Acesta poate fi accesat la pagina https://www.unitbv.ro/biblioteca , fig.9
28
Figura 9: Imagine din pagina de Figura 10: Bazele de date la care UTBV are acces
start a OPAC‐UTBV
Informații cu privire la bazele de date la care UTBv are acces pot fi consultate la aceeași
pagină (Fig.10):
Prezentarea bazelor de date în cadrul proiectului ANELIS‐ Acces național electronic la literatura
științifică și de cercetare (Anelisplus.ro., 2018), proiect prin care toată comunitatea academică din
România accesează bazele de date. Detalii referitoare la aceste baze de date se pot obține de pe
pagina web a bibliotecii universitare.
Baze de date bibliometrice
Există mai multe baze de date. Unele sunt bibliometrice, adică oferă informații privind
referințele bibliografice dar și numărul de citări obținute la nivel de articol în aceeași bază de
date. Cele trei baze de date bibliometrice sunt:
WEB OF SCIENCE, http://clarivate.com/?product=web‐of‐science,

SCOPUS, https://www.scopus.com/
GOOGLE ACADEMIC, https://scholar.google.ro/
Primele două sunt contra cost, a treia fiind gratuită.
Alte baze de date documentare disponibile online și foarte utilizate în mediul academic sunt:
EBSCO https://www.ebscohost.com/,
PROQUEST http://www.proquest.com/,
SCIENCE DIRECT http://www.sciencedirect.com/
EMERALD http://www.emeraldinsight.com/
PUBMED https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/
Accesul mobil la bazele de date
Accesul la bazele de date este asigurat prin proiectul ANELIS – Acces Național Electronic,
prin platforma E‐nformation, https://www.e‐nformation.ro/
Se pot accesa bazele de date de pe rețeaua universității dar și din afara rețelei universității
prin realizarea unui cont personal folosind adresa de email instituțională, la platforma
E‐nformation. Prin descărcarea aplicației MyEnf, disponibilă și pentru Android și IOS, puteți
accesa bazele de date și de pe telefonul mobil.
29
Diferența dintre catalogul bibliotecii și bazele de date

În catalogul bibliotecii există informații despre documentele aflate în colecțiile bibliotecii.
În cazul bazelor de date se găsesc descrierea revistelor, cărților și se poate accesa textul integral
al documentelor.
Bazele de date reprezintă instrumentul cheie pentru accesarea majorității resurselor
academice disponibile în format tipărit și electronic. Cele mai multe informații academice,
recenzate, științifice nu sunt disponibile gratuit pe internet. Ele pot fi descoperite în cadrul unui
articol accesibil printr‐o căutare Google, dar pentru utilizare este necesară plata unei sume de
bani. Folosind bazele de date ale UTBv accesul la materiale poate fi gratis.
Atât catalogul bibliotecii –OPAC ‐ cât și bazele de date permit căutarea documentelor
după titlu, autor, ISBN/ISSN, editor, subiect și cercetare avansată. Multe strategii de căutare pot
fi folosite pentru a face ca cercetarea bazelor de date să fie mai eficientă.Fiecare bază de date
gestionează strategiile de căutare, cum ar fi operatorii booleeni și trunchierea în diferite
moduri, cercetarea avansată.
Toate bazele de date au pagini de ajutor excelente și sfaturi rapide cu privire la modul de
aplicare a unei căutări.
Google Scholar
Google Scholar este motorul Google de căutare academică care caută în literatura de spe‐
cialitate. Este bază de date bibliometrică, gratuită. Are acoperire extinsă, preluând informații de la:
 editorii universitari,
 organizații profesionale,
 depozite digitale universitare și alte resurse de acces deschis,
 site‐uri web profesionale care acoperă toate disciplinele.
Google academic este un instrument de cercetare excelent, dar nu are unele dintre
caracteristicile avansate de căutare disponibile în bazele de date de cercetare.
Beneficiile căutării bazelor de date în loc de Google Scholar includ:
 limitarea căutării în anumite câmpuri, de ex. titlu, abstract sau subiect,
 obținerea unui număr de rezultate ușor de gestionat, cu posibilitatea de a rafina căutarea,
 indexarea materialului pentru a permite căutarea mai precisă și mai precisă.
Avantajele folosirii Google Scholar.
Este un instrument foarte util! Google Scholar poate fi un loc bun pentru a începe o
căutare, ajutând la:
 identificarea de referințe greu de găsit în bazele de date ale bibliotecii,
 descoperirea mai multor detalii despre citări parțiale sau despre lucrări incorect citate,
 identificarea literaturii „gri”, care nu este deseori indexată în altă parte,
 descoperirea de jurnale sau baze de date utile pentru a explora în detaliu.
30
Dezavantajele folosirii Google Scholar
 folosirea exclusivă poate duce la pierderea altor resurse utile pentru cercetare
o pentru a evita acest lucru e suficientă completarea căutării cu cea în OPAC sau alte
baze de date care permit rafinarea căutării prin folosirea unor tehnici de căutare
avansate
Există tehnici de căutare comune care se pot aplica la aproape orice bază de date, inclusiv
baze de date de articole, cataloage online și motoarele de căutare populare, cum ar fi Google.
Aceste tehnicile permit găsirea de rezultate relevante atunci când se utilizează catalogul
bibliotecii UTBv, baze de date sau alte resurse on‐line.
Tehnicile de căutare permise de bazele de date pot fi.
 folosirea descriptorilor sau cuvintelor cheie sau sinonimelor,

 folosirea operatorilor booleeni AND, OR, NOT,
 folosirea tezaurelor sau vocabularelor controlate,
 folosirea trunchierii.
Alte surse de informare: motoare de căutare
Motoarele de căutare sunt alte instrumente de căutare a informației în mediul electronic.

Clasificarea după tipul de informații indexate ne indică:
 motoare de căutare generaliste (search engines) – indexează „toate” resursele disponibile
în web
 motoare de căutare specializate – ex. motoarele de căutare a informațiilor de nivel
academic (academic search engines) – indexează numai resursele care corespund
anumitor nevoi de informații
Principiul de funcționare al unui un motor de căutare este: fiecare motor caută într‐o bază
de date de pagini web pe care le‐a colectat şi cărora le‐a făcut o copie; astfel:
 efectuarea unei căutări se face practic într‐o copie oarecum veche a paginii Web reale; însă
atunci când facem click pe rezultatele furnizate de motorul de căutare, regăsim versiunea
curentă a paginii.
 bazele de date explorate de motoarele de căutare sunt construite de programe „robot” de
calculator numite „spiders”, care parcurg web‐ul, găsind pagini noi pe care să le colecteze;
 ulterior, paginile web sunt preluate de un alt software, care le indexează: identifică textul,
link‐urile şi orice alt tip de conținut din pagină şi le stochează în baza de date a motorului
de căutare, astfel încât baza de date să poată fi interogată prin cuvinte‐cheie sau folosind
modalităţi de căutare mai avansate.
Google reprezintă unul dintre cele mai utilizate și cunoscute motoare de căutare din lume
http://www.google.ro. Yahoo este un alt motor de căutare des folosit http://ro.yahoo.com.
Frecvent utilizat de către utilizatori este şi motorul de căutare AltaVista
http://www.altavista.com. Bing este un motor de căutare care regăseşte şi sortează rezultatele
31
căutării, are funcția de căutare Web, de imagini, videoclipuri, ştiri, hărţi, un translator etc.
http://www.bing.com. Excite este unul dintre cele mai vechi motoare de căutare, fiind lansat în
1994. Oferă un portal Internet, un motor de căutare, un server de e‐mail propriu
http://www.excite.com.
Acces deschis la informație. Reviste în acces deschis. Depozite digitale
Accesul deschis la informația științifică a apărut în 2001, la Budapesta, în cadrul conferinței
organizate de Open Society Institute. S‐a discutat și argumentat necesitatea accesului liber la
informația științifică datorită faptului că se plătește de două ori accesul, o dată pentru publicare
și apoi pentru accesare. Se dorea găsirea unor căi de acces pentru articolele ştiinţifice din toate
domeniile academice. Rezultatul dezbaterilor s‐a materializat în elaborarea proiectului intitulat
Budapest Open Access Initiative (BOAI).
Accesul deschis este varianta electronică a publicației ştiinţifice tipărite care poate fi citită
pe internet, distribuită fără niciun scop comercial, fără nicio plată sau restricție.
Pe scurt, vorbim despre dubla calitate a membrilor comunității academice cea de

producători și cea de consumatori de informație.
În 2003, la întâlnirea de la Haga, Comitetul de conducere IFLA adoptă „Declaraţia IFLA

privind accesul deschis la literatura ştiinţifică şi la documentele de cercetare” (IFLA Statement
on Open Access to Scholarly Literature and Research Documentation): accesul deschis este
„accesul online, imediat şi permanent la întregul text al articolelor de cercetare pentru oricine, în
toată reţeaua globală, existând două căi de realizare a acestuia: (IFLA, 2003)
 calea de aur (“golden road”) prin care autorii îşi publică articolele, rezultate ale cercetării,
în reviste ştiinţifice în regim de acces deschis,
 calea verde (“green road”) sau cea a auto‐arhivării în arhive electronice deschise sau
depozite instituţionale a articolelor publicate deja. (Kosson.ro.; 2018).
Explozia informaţională a schimbat total modul clasic de publicare, acces, diseminare şi
utilizare a informaţiei ştiinţifice. Datorită Internetului, care este un domeniu public de
comunicare şi transmitere a informaţiei, publicaţiile ştiinţifice au migrat de la forma tradiţională
spre forma digitală. Comunicarea ştiinţifică s‐a dezvoltat mult în această direcţie. Toate
programele conferinţelor, toate rezultatele contractelor de cercetare sunt disponibile pe
internet. Cercetătorii s‐au adaptat, folosesc aceste noi tehnologii în procesul de cercetare,
comunicare şi transmitere de informaţii, în colaborare şi procesul didactic.
O listă a jurnalelor electronice disponibile în regim open access este Directory of Open
Access Journals (DOAJ), având scopul de a mări vizibilitatea publicaţiilor electronice,
http://www.doaj.org/.
O altă resursă de informare este The Directory of Open Access Repositories (DOAR) ce
reuneşte adresele Web ale multor depozite instituţionale, http://www.opendoar.org/. Găzduit
de Universitatea din Nottingham (Marea Britanie), DOAR este susţinut de Open Society Institute
32
(OSI), precum şi de Joint Information Systems Committee (JISC) și The Consortium of Research
Libraries (CURL), http://www.opendoar.org/ .
Alte resurse sunt oferite de mișcarea acces deschis la informație: OpenDOAR, DOAB ‐
Directory of Open Access Books ‐ Repertoriul monografiilor în acces deschis, lansat în aprilie
2012, ROAR‐ Registry of Open Access Repositories ‐ Repertoriul Depozitelor în Acces Deschis.
Evaluarea informației științifice
Efectuarea unei cercetări se bazează pe găsirea celor mai bune informații pentru a
susținerea ideilor fiecărei persoane implicate în cercetare. Acest lucru necesită o evaluare
atentă a informațiilor găsite.
Evaluați informațiile ...

 pentru a găsi cele mai relevante informații pentru subiectul dumneavoastră și a găsi cei
mai relevanți autori din domeniu
 pentru a asigura calitatea și fiabilitatea cercetării
 pentru a găsi opinii și cercetări ale experților privind subiectul dvs.
 a elimina informațiile nesigure, părtinitoare, depășite și / sau incorecte
În condițiile creșterii dramatice a cantității informației științifice s‐au creat instrumente de

evaluare a calității informației. Vom prezenta două tipuri de informații, cele științifice publicate
în reviste și informațiile găsite pe resurse web.
Evaluarea publicațiilor seriale științifice (revistele)
Comunitatea științifică din întreaga lume consideră publicațiile seriale:

 principalul mijloc de comunicare științifică,
 principala bază de documentare,
 mijlocul de evaluare a cercetării științifice.
Producătorii bazelor de date sunt editorii publicațiilor seriale, dar și intermediarii de
informații care cumpără drepturile de autor ale revistelor, le organizează într‐un sistem de baze
de date și le vând ca noi produse infodocumentare. Acestea sunt numite baze de date.
Factorii implicați în crearea, producerea, distribuirea și utilizarea publicațiilor seriale sunt:
 editorii,
 autorii,
 utilizatorii.
Editorii sunt responsabili de calitatea informației științifice.
Există trei categorii de editori care publică reviste științifice:
1. societățile științifice și profesionale,
2. editurile universitare,
3. editorii comerciali.
Autorii sunt cei care diseminează cercetările științifice în comunitatea academică și de
cercetare.
33
Apariția și dezvoltarea revistelor științifice a fost cea mai adecvată și eficientă metodă de
comunicare, un mod de a transmite idei și cunoștințe, o interdependență între ierarhizarea
revistelor științifice și evaluarea cercetătorilor și cadrelor didactice din mediul academic.
Pe cât are nevoie o revistă științifică de autori buni, pe atât are nevoie un autor de o
revistă de calitate.
Calitatea informației științifice
Pentru cercetători, calitatea a reprezentat întotdeauna o cerință esențială.
Prin calitatea unei publicații seriale științifice , se înțelege că publicare articolelor se face după o
evaluare strictă prin procesul de peer‐review care, deși este contestat, este în continuare privit ca
fiind cea mai bună metodă de selecție a articolelor de calitate.
Pentru ca o revistă să fie considerată publicație serială științifică, aceasta trebuie neapărat
să aibă implementat acest proces de verificare a calității articolelor înainte de publicare.
Calitatea procesului de peer‐review este cel care, de cele mai multe ori, influențează
nivelul calității articolelor publicate de o revistă științifică.
Apariția primelor publicații seriale
Prima publicație serială a apărut în anul 1609: ziarul „Avisa, Relation oder Zeitung” a fost
publicat în Germania și a avut un succes răsunător în societate.
Comunitatea științifică a secolului al XVII‐lea, care întâmpina la acea vreme numeroase

piedici în comunicarea ideilor, preia modelul ziarului și îl adaptează la propriile nevoi
comunicaționale.
Astfel, la numai 56 de ani distanță, au apărut și reviste științifice: prima a fost publicată în
Franța la 5 ianuarie 1665 ‐ „Journal de Sçavans”, fiind urmată într‐un timp relativ scurt de
„Philosophical transactions”, publicată în 6 martie 1665.
Până în 1665, informaţia ştiinţifică era diseminată doar prin intermediul cărţilor şi al
scrisorilor cu teme ştiinţifice, care circulau într‐un cerc restrâns de persoane.
Ideea adunării unui grup de scrisori şi de a le publica în volume succesive a condus la apariţia
primelor publicaţii seriale științifice, publicaţii ce au revoluţionat comunicarea în lumea ştiinţifică.
Publish or Perish
Dezvoltarea cercetării a condus la o și mai mare nevoie de comunicare, iar dezvoltarea
sistemelor de evaluare a cercetătorilor și cadrelor didactice universitare pe baza lucrărilor
publicate, a stat la baza dictonului „publică sau vei pieri”.
Această concepție este predominantă în cercetarea contemporană și ilustrează nevoia de
formalizare a comunicării științifice prin publicarea de articole în reviste științifice recunoscute
sau de cărți la edituri prestigioase.
34
Presiunea publicării nu este cauzată doar de evaluarea oamenilor de știință, ci a devenit o

presiune instituționalizată deoarece și în evaluarea instituțiilor din învățământul superior și a
celor de cercetare sunt luate în considerare publicațiile autorilor afiliați la respectivele instituții.
În clasamentul Shanghai, numărul de publicații contează în proporție de peste 60%, în
clasamentul Times Higher Education numărul de publicații și de citări contează în proporție de
aproximativ 38,5%, iar QS World University Rankings, alocă cel mai mic procent: 20%, însă îl
consideră a fi indicator al rezultatelor cercetării.
Evaluarea înaintea publicării: peer‐review
Termenul „peer‐review” descrie procesul din punct de vedere al activităţii şi al persoanei

care realizează această activitate.(Biagioli, 2002)
Acesta este compus din două cuvinte, a căror traducere în limba română ar putea fi
„evaluare colegială”: peer = coleg şi review = evaluare, analiză, examinare, corectare, revizuire etc.
Peer‐  primul cuvânt, peer/coleg, indica în secolul al XVII‐lea calitatea de coleg în

academia regală, astăzi calitatea evaluatorului este de specialist al aceluiaşi
domeniu, cu aceleaşi preocupări ştiinţifice.
review  cel de‐al doilea cuvânt, review, are semnificaţii multiple în limba engleză,
putând fi cu greu redus la un singur cuvânt românesc.
Cum a apărut evaluarea înaintea publicării: peer‐review
Prima formă de evaluare de tip peer‐review a fost realizată în 1752 de către specialiştii din
colegiul de redacţie al revistei Philosophical Transactions, editată de Royal Society of London,
însă forme incipiente de peer‐review s‐au înregistrat încă din secolul al XVII‐lea, când cărţile
ştiinţifice erau verificate înainte de a fi publicate.
Henry Oldenburg, primul secretar al Royal Society of London şi primul editor al The
Philosophical Transactions, a primit, pentru publicare, un număr mare de articole de o calitate
îndoielnică. În încercarea de a se asigura că articolele pe care urma să le publice vor fi de calitate,
acesta a apelat la colegii săi pentru a‐i ruga să evalueze lucrările a căror subiecte nu le cunoştea.
Astfel s‐a instituţionalizat la prima revistă ştiinţifică şi primul sistem de peer‐review.

(Kronik, 1990). Există trei tipuri de peer‐review utilizate în practica editorială ştiinţifică:
 peer‐review dublu orb (double blind peer‐review), atunci când specialistul sau grupul de
specialişti nu cunosc identitatea autorilor şi nici aceştia nu cunosc identitatea evaluatorului
sau a evaluatorilor;
 peer‐review orb, (blind peer‐review), atunci când specialistul sau grupul de specialişti
cunosc identitatea autorilor, dar aceştia nu cunosc identitatea evaluatorului sau a
evaluatorilor;
 peer‐review deschis (open peer‐review), atunci când identităţile autorilor şi a evaluatorilor
nu sunt anonimizate pentru nici una din părţi: autorii cunosc identitatea evaluatorilor, iar
aceştia cunosc identitatea autorilor; (Rockwood, 2007)
35
Etapele procesului de peer‐review
Figura 11: Etapele procesului de peer‐review
Baze de date bibliometrice
Cele mai utilizate baze de date bibliometrice sunt: WoS (1970) si Scopus (2000) – contra
cost; Google Scholar – gratuită.
Sunt încadrate cu denumirea de bibliometrice deoarece indexează toate referințele
bibliografice și calculează un index de citări.
Web of Science, care a aparținut companiei Thomson Reuters, denumită popular ISI, iar
acum Clarivate Analytics, și Scopus reprezintă baze de date care permit accesul utilizatorilor în
baza unui abonament.
Cărțile şi o varietate mare de reviste nu sunt incluse în WoS.
WoS include cinci baze de date: Science Citation Index Expanded (SCI‐EXPANDED); Social
Sciences Citation Index (SSCI); Arts & Humanities Citation Index (A&HCI); Conference
Proceedings Citation Index‐ Science (CPCI‐S) şi Conference Proceedings Citation Index‐ Social
Science & Humanities (CPCI‐SSH).
SCImago Journal & Country Rank
 este un portal ce prezintă vizibilitatea revistelor ştiinţifice; el include indicatorii privind
dezvoltarea ştiinţifică a ţărilor. Aceşti indicatori sunt generaţi de baza de date Scopus şi
arată vizibilitatea revistelor incluse în baza de date respectivă din 1996. Portalul este
dezvoltat de SCImago, un grup de cercetare din Spania.(Scimagojr.com., 2018)
Publish and Perish (Harzing,2007)
 este un soft gratuit prin care putem realiza analize bibliometrice în Google Scholar și
Microsoft Academic, https://academic.microsoft.com/
36
Se descarcă de la pagina: https://harzing.com/resources/publish‐or‐perish

Rezultatele obținute pe baza celor 3 baze de date pot fi foarte apropiate, deşi se iau în
calcul doar publicațiile incluse în acea bază de date.
Clarivate Analitycs.
Evaluarea după publicare: factorul de impact ISI
Astăzi, factorul de impact ISI este considerat în multe țări un criteriu de evaluare a calității
publicațiilor, a cercetătorilor științifici, a cadrelor didactice universitare şi chiar a instituțiilor academice.
Apariția şi dezvoltarea factorului de impact ISI
Cunoscuta bază de date Thomson Scientific, consacrată sub numele ISI, astăzi Clarivate
Analytics, a fost dezvoltată inovator de către Eugene Garfield (fondator al Institute for Scientific
Information), la începutul anilor 1960. Acesta a dorit să creeze un top al revistelor celor mai
importante pentru cercetarea științifică, apoi să creeze indicatori prin care să măsoare
impactul, să compare revistele și să creeze un sistem valid de evaluare.
Analiza citărilor
Analiza citărilor era, la momentul respectiv, văzută ca o metodă de a gestiona explozia de
publicaţii, din punct de vedere al informării şi documentării.
Ideea lui Garfield a fost una revoluționară: acesta nu numai că a utilizat pentru prima oară
calculatorul în vederea realizării unui index, dar a şi văzut cuantificarea citărilor ca o metodă de
măsurare a impactului în mediul științific. (Garfield,2005)
Bazele de date Thomson Scientific (ISI)
Includerea revistelor în această bază de date s‐a bazat pe evaluarea acestora, iar apoi
apartenența la această bază de date a devenit un criteriu important de evaluare atât a
revistelor, cât şi a autorilor.
Thomson Reuters pune la dispoziţie gratuit, lista tuturor publicațiilor incluse în bazele de
date ştiinţifice, numit Thomson Scientific, această listă este integrată într‐un motor de căutare,
numit Master Journal List: http://ip‐science.thomsonreuters.com/mjl/#scope_notes.
Reviste ISI
Procesul de selecție a publicațiilor pentru includerea în Thomson Scientific este bazat pe principii
clare: existența sistemului transparent de peer‐review, apariția periodică, calitatea articolelor.
Anual sunt înregistrate peste 2.000 de titluri de reviste pentru verificare din care sunt
indexate 10‐12% în baza de date Thomson Scientific.
Calcularea factorului de impact ISI
„Rank in category”
Începând cu anul 2003, pentru evaluarea unei reviste, platforma pune la dispoziție un
instrument bibliometric de ierarhizare a revistelor în cadrul unui domeniu, intitulat „Rank in
category” (rangul în categorie).
Acesta este prezentat sub forma unui tabel în care sunt menţionate: numărul total de
reviste din cadrul fiecărui domeniu în care este indexată revista, locul pe care aceasta îl ocupă
în cadrul domeniului respectiv, calculat în funcţie de factorul de impact şi rangul în care a fost
37
încadrată revista: Q1, Q2, Q3 sau Q4.

În prima parte a fiecărui an calendaristic, factorul de impact este calculat pentru anul
anterior.
Astfel, factorul de impact pentru 2017 a fost publicat la începutul anului 2018, luând în
calcul articolele publicate și citările obţinute în anii 2015 şi 2016.
H‐index, indexul HIRSH
Indexul H reprezintă cel mai mare număr h de articole ale unui autor, cu cel puţin h citări
fiecare dintre ele. (Hirsh, 2005)
Modalităţi de calcul:
o automat: platformele bibliometrice Web of Science şi Scopus,
o softul „Publish or Perish” pentru Google Scholar.
Concluzii
Urmările aplicării acestui indicator bibliometric pot fi, în funcţie de context, unele benefice
sau, dimpotrivă unele distructive.
Eugene Garfield concluziona în 2005 asupra modului de aplicare, astfel: „precum energia
nucleară, factorul de impact este o binecuvântare amestecată. Mă aşteptam să fie folosit într‐un
mod constructiv, dar, recunosc, în același timp că, în mâini greșite, poate fi abuziv.”
Evaluarea surselor web
Semnificația și sensul informației se poate schimba rapid. Anumite informații inovative

primite prin intermediul rețelelor de socializare si pot transforma rapid în știri, apoi discutate,
mediatizate, publicate în reviste și apoi în cărți și articole științifice. În câțiva ani putem vedea
diseminarea acestor informații cu plus valoare în filme sau enciclopedii. (fig.12 )
Fig.12 Ciclul de viață al informației (Guides.library.illinoisstate.edu., 2018)
În spațiul electronic oricine poate publica orice informație. Informațiile trebuie evaluate înainte
de a fi preluate și de a se realiza un demers științific, în special informația de pe paginile web.
TESTELE 5W and 1H și CRAAP
5W and 1H‐urile pot fi folosite pentru evaluarea informațiilor găsite. Diferitele criterii vor fi
mai mult sau mai puțin utile în funcție de necesitățile individuale. Întrebările testului sunt:
38
Where? Unde? Cine este editorul?

 De unde este conținutul?
 Ce reputație are editorul?
 Editorul își asumă responsabilitatea pentru conținut?
 Este articolul publicat ca un jurnal cu un proces de revizuire peer review, jurnal științific,
revistă sau sursă de știri?
 Dacă este o revistă verificați dacă există în baza de date ULRICH dacă nu sunteți sigur.
 Dacă este un site web, cercetați următoarele:
o Unde este publicat? Care este domeniul Internet?
o Domeniile Internet sunt:
 .com = un site comercial
 .gov = un site guvernamental din S.U.A.
 .org = site‐ul organizației nonprofit
 .edu = un site educațional
o Acest site este un site stabil care va continua să existe?
Who? Cine?, Care e autoritatea?
 Cine este autorul (individ, organizație)?
 Care sunt calificările autorului (ocupație, ani de experiență, poziție, educație, altele)?
 Care este afilierea instituțională a autorului, dacă există? (instituție de învățământ,
organizație nonprofit, companie, altele)?
 Există informații de contact pentru a putea contacta autorul pentru clarificări sau pentru
mai multe informații?
 Există o secțiune Despre noi?
What? Ce? Corectitudine sau Precizie
 Care este scopul conținutului?
 Conținutul pare să fie bine cercetat?
 Există editori și verificatori? Elementul a trecut printr‐o revizuire de tip peer review sau un
proces arbitrat?
 Există referiri la surse de informații care susțin orice declarații sau puncte de vedere deținute?
 Faptele sunt documentate astfel încât să puteți verifica conținutul dintr‐o altă sursă?
 Elementul include erori gramaticale, ortografice sau tipografice?
 Dacă sunt sugerate sau legate de site‐uri web, sunt acestea site‐uri de calitate?
When? Când? Valabilitatea
 Când a fost scris sau publicat documentul?
 Este important ca informațiile de care aveți nevoie să fie la zi?
 Dacă este un site web, când a fost creat site‐ul?
 Când a fost ultima actualizare a conținutului?
 Este destul de actual pentru nevoile tale?
 Există link‐uri inactive?
Why? De ce? Scop și obiectivitate
 De ce există sursa?
 Există o declarație de misiune, scop, public țintă?
 Oferă multe opinii? Este echilibrat?
 Conține în majoritate opinii sau fapte?
 Există părtinire în informațiile și opiniile prezentate?
 Sursa reprezintă agenda unui grup, instituție sau instituție politică, religioasă sau socială?
 Dacă există publicitate, este clar diferențiată de conținutul informațional?
39
How? Cum? Determinarea a ceea ce se dorește a fi informația transmisă

 Verificați dublu faptele și sursele. Găsiți informațiile dintr‐o altă sursă.
 Găsiți alte pagini web care creează sau citează această pagină.
 În cazul în care alte pagini leagă la un site Web, atunci acestea recomandă site‐ul pentru un
motiv sau altul. De ce o recomand? Ar putea fi fani sau detractori ai site‐ului.
 Faceți un link: căutați pe Google pentru a găsi pagini Web care se leagă la o anumită adresă URL.
Dacă nu găsiți niciun link, încercați o porțiune mai scurtă a URL‐ului, oprind după fiecare/.
Căutați mai multe informații despre autor
Căutarea informațiilor revelatoare despre un autor se poate face:
 cu ajutorul motorului Google – după analiza sursei (inclusiv dacă punctul de vedere este
radical sau controversat)
 pe Worldcat pentru a vedea dacă bibliotecile din întreaga lume dețin cărți scrise de autor.
 în Biblioteci UW Biblioteci Articole și Baze de date de Cercetare și Google Scholar pentru a
vedea dacă autorul a publicat articole științifice despre acest subiect.
(Guides.library.illinoisstate.edu. 2018)
Alt test folosit în evaluarea informației, testul CRAAP – CURRENCY, RELIABILITY,
AUTHORITY, ACCURACY, PURPOSE, Răspunde la întrebarea: Este sursa mea științifică? (Fig.13 )
Figura 13: TESTUL CRAAP Figura 14: CRAAP, CURRENCY
CURRENCY: actualitatea informațiilor (vezi fig.14)

 Cât de recente sunt informațiile?
 Puteți găsi o dată când paginile au fost scrise / create / actualizate?
 Bazat pe subiectul dvs., ce ați găsit este destul de actual?
RELIABILITY: Fiabilitatea, importanța informațiilor (vezi fig.15)
 Ce fel de informații sunt incluse pe site?
 Conținutul este în primul rând fapt sau opinie? Informațiile sunt echilibrate sau
părtinitoare?
 Furnizează autorul referințe pentru citate și date?
 Dacă există legături, funcționează?
40
Figura 15: CRAAP, RELEVANCE Figura16: CRAAP, AUTHORITY
AUTHORITY: Autoritatea, sursa informațiilor (vezi fig.16)

 Puteți determina cine este autorul / creatorul? există o modalitate de a le
contacta?
 Care sunt acreditările (educație, afiliere, experiență etc.)?
 Cine este editorul sau sponsorul site‐ului? |Au o reputație?
ACCURACY: Acuratețea: fiabilitatea, veridicitatea și corectitudinea informațiilor (vezi fig.17)
 Este corect? Informația este susținută de dovezi?
 Informațiile sunt echilibrate sau părtinitoare?
 Au fost revizuite informațiile de alți specialiști?
 Puteți verifica informațiile dintr‐o altă sursă de încredere?
 Puteți determina cine este autorul / creatorul? există o modalitate de a‐i
contacta?
Figura 17: CRAAP, ACCURACY Figura 18: CRAAP, PURPOSE
PURPOSE: Scop, motivul pentru care informațiile există (vezi fig.18)

 Care este intenția site‐ului (de a convinge, de a vinde ceva etc.)?
 Care este domeniul (.edu, .org, .com, etc.)?
 Există anunțuri pe site?
 Cum se raportează la subiectul abordat (de exemplu, un anunț pentru muniție
alături de un articol despre legislația privind armele de foc)?
 Autorul prezintă doar faptul sau opinia sa?
 Pe baza stilului de scriere, cine este publicul vizat?
Testul CRAAP a fost elaborat de bibliotecari de la California State University, Chico.
(Csuchico.edu., 2018).
41
Știri false
Știrile false nu sunt știri cu care nu suntem de acord. Știrile false sunt „informații fabricate,
care imită conținutul știrilor mass‐media ca formă, dar cu alte intenții de informare. Se bazează
pe faptul că nu există norme editoriale și procesele editoriale pentru a asigura acuratețea și
credibilitatea informațiilor. Se suprapun și cu alte probleme din procesul de informare, cum ar fi
dezinformarea (informații false sau înșelătoare) și dezinformarea (informații false care se
răspândesc în mod intenționat pentru a înșela oamenii).” (Lazer, 2018)
Cum puteți identifica știrile false?
Identificarea știrilor false este adesea un proces complex, care necesită o analiză bazată
atât pe cunoștințele de bază dintr‐un domeniu cât și pe verificarea oricărei informații din mai
multe surse responsabile pentru conținutul lor și care respectă etica și standardele jurnalistice.
Analiza conținutului mesajelor, știrilor, a informațiilor care trezesc emoții puternice,
pozitive sau negative este esențială în depistarea știrilor false. Există site‐uri create pentru a
imita site‐urile de știri de bază.
Principalele modalități de a identifica știrile false se bazează pe următorul algoritm, pe
care ar trebui să îl urmeze orice persoană:
 Căutați informații de contact cu o adresă și afiliere verificabile.
 Căutați o pagină „Despre noi”, adesea din antetul sau subsolul paginii de pornire. Citiți cu
atenție pagina „Despre noi” pentru a identifica dovezi de partizanat sau de părtinire. Dacă
nu există o pagină „Despre noi” și nici o pagină de contact, fiți foarte sceptici.
 În listele de angajați (sau pe pagina „Despre noi”), aruncați o privire critică în lista
directorilor. Sunt oameni reali sau fotografii? Deschideți o filă nouă și căutați un alt profil al
persoanei (de exemplu, LinkedIn).
 Efectuați o căutare independentă pentru sursa de știri. Comparați și verificați adresele URL.
 Exemplu: http://abcnews.com.co/ (site‐ul fals) nu este ABC Network News
http://abcnews.go.com , dar logo‐ul și adresa URL sunt aproape identice.
 Dacă aveți o reacție emoțională imediată la un articol sau sursă de știri: faceți o pauză,
reflectați, investigați.
 Excitarea unei reacții emoționale este un obiectiv primar al producătorilor de știri false. Nu
face parte dintr‐o spirală de știri false.
 Verificați independent sursa (efectuând o căutare separată) și verificați independent
informațiile (prin mai multe surse de știri sau site‐uri de verificare a faptelor).
 Selectați surse de știri cunoscute pentru rapoarte de investigație de calitate. Căutați direct
aceste surse. Nu vă mulțumiți cu rezultatele căutării pe web.
 Verificați imaginile atașate știrii
 Căutați imaginile pe Google images https://images.google.com/ și aflați unde au mai
apărut.
 IFLA ‐International Federation of Library Association‐ Asociația Internațională a Bibliotecilor
a generat un set de recomandări pentru evaluarea știrilor false (fig.19)
42
Figura 19: Cum verificăm o știre falsă (Google.ro,2018)
Platforme cursuri online
 Fiecare curs pe Coursera este predat de instructori de top din cele

mai bune universități din lume și cele mai bune instituții de
învățământ. Cursurile includ prelegeri înregistrate video, auto‐
clasificate si evaluate peer review și în forumurile de discuții. (Sunt
disponibile cursuri gratuite și contra cost)
 Fondată de l’Universitatea Harvard si MIT în 2012, EDX este
platformă de învățare online și furnizor de Mooc, care oferă cursuri
de înaltă calitate, de la cele mai bune universități și instituții din
lume. (Sunt disponibile cursuri gratuite și contra cost)
 FutureLearn oferă o selecție variată de cursuri de la universități de
top și instituții culturale din întreaga lume. Acestea sunt livrate la
un anumit moment, și sunt accesibile pe dispozitive mobile,
tablete și computere desktop. La aproape fiecare curs,veți avea
posibilitatea de a face upgrade sau să învățați gratuit.
43
ELEMENTE DE CERCETARE ACADEMICĂ
Cercetarea academică este un proces complex, cu mai multe etape, care necesită un timp
îndelungat și care poate căpăta uneori un caracter interdisciplinar. Ideea inițială se va
transforma pe parcursul procesului, pe măsură ce ea devine din ce în ce mai familiară; sunt
descoperite și reținute toate detaliile.
Pentru cercetare în general și pentru cercetarea academică în special, stabilirea unor
întrebări ale cercetării reprezintă un punct de pornire foarte important, întrucât aceste
întrebări devin unelte esențiale ale procesului, influențând multe dintre etapele următoare.
Stabilirea domeniului şi identificarea temei de cercetare
Stabilirea domeniului și a temei de cercetare reprezintă, de cele mai multe ori, etapa cea
mai dificilă a unui proiect de cercetare.
Pentru parcurgerea acestei etape, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
Figura 20: Stabilirea domeniului şi identificarea temei de cercetare
Iată câteva sugestii:

Fă o listă cu pentru tema aleasă
Adună toate informațiile legate de temă
Dacă sunt prea multe informații/ tema este prea generală, îngusteaz‐o folosindu‐te de următoarele întrebări:
 Ce știi deja în legătură cu acel subiect?
 Există o perioadă anume (un moment specific) asupra căreia ai dori să‐ți concentrezi cercetarea?
 Există o anumită zonă geografică/țară?
 Te interesează un aspect anume? De exemplu, modificări diacronice, aspecte sociologice, abordări
psihologice etc.
Dacă sunt prea puține informații/tema este prea îngustă, extinde‐o folosindu‐te de următoarele întrebări:
 Ai putea să mai adaugi alte elemente subiectului ales?
 Cum ai putea extinde tema aleasă?
 Ce alte probleme/subteme implică tema aleasă?
Documentarea iniţială şi stabilirea bibliografiei pertinente
 După ce ți‐ai stabilit o strategie a cercetării, poți începe documentarea inițială, aceasta presupunând
accesarea tuturor resurselor:
 căutări electronice (utilizarea unor motoare de căutare sau accesarea unor baze de date)
44
În era tehnologiei și a informației în care trăim, aproape orice poate constitui o resursă.
Iată câteva exemple:
 cărți și enciclopedii
 website‐uri, bloguri
 articole de reviste, ziare (periodice)
 lucrări ale conferințelor
 memorii și jurnale
 fotografii, picturi, desene și alte opere de artă
 programe TV sau radio (materiale audio și video)
 manuscrise, hărți, schițe, planuri arhitecturale (arhive)
 fosile, oase, minerale
 documente politice, statistici
 înregistrări muzicale, teatrale
Resursele bibliografice se organizează în trei mari categorii:
 resurse primare
 resurse secundare
 resurse terțiare
Exemple
Resurse primare  articole originale, cărți, texte care aparțin autorului studiat,
manuscrise, discuri, rapoarte ale experților, date statistice, etc.
Resurse secundare  referate generale, sistematice, articole citate de alți autori, sinteze
și comentarii despre autorul / subiectul analizat, metaanaliza,
Resurse terțiare  paginile web ale unor instituții, bibliografie de bibliografii, culegeri
de traduceri, etc.
Un bun punct de pornire îl reprezintă enciclopediile, unde există explicații, dar și trimiteri la alte
lucrări importante. Enciclopediile nu trebuie să reprezinte și punctul final al unei cercetări! Sursele de
documentare trebuie să fie corecte și valide din punct de vedere științific, de aceea NU se acceptă în
cadrul unei cercetări științifice folosirea unor surse precum Wikipedia.
Pașii care trebuie urmați pentru a avea acces la informații sunt:
 vizite la biblioteci (ale facultății de care aparții, ale universității, ale orașului etc.), arhive
o bibliotecile oferă acces la documente, cărți, hărți, fotografii, albume, partituri
muzicale, cărţi şi reviste de artă, casete audio si video, CD‐uri şi DVD‐uri, etc.
o biblioteca universității oferă acces și la baze de date internaționale ANELIS+.
o arhivele oferă acces la documente vechi
 materiale puse la dispoziție de către cadre didactice (coordonatori)
Cum să‐ți evaluezi resursele?
Pentru a‐ți organiza cât mai eficient toate informațiile pe care le aduni din diverse surse,
folosește următoarele criterii:
 data apariției (de când datează informația/sursa?)
 relevanță (cu ce te poate ajuta acea sursă?)
 sursa informației (cine este autorul/editorul/coordonatorul?)
 acuratețea/autenticitatea informației (cât de credibilă este sursa? se bazează pe dovezi?)
45
Etapele proiectării unei cercetări – în funcție de tipul acesteia
Figura 21: Etapele și feedbackul proiectării unei cercetări
Realizarea planului de cercetare
Figura 22: Etapele realizării cercetării
Prezentarea obiectivelor cercetării şi validarea lor

Tipuri de scriere academică: descriptive, analitice, argumentative, experimentale
Înainte de a concepe efectiv lucrarea de cercetare științifică, este important să stabilim ce
urmărim prin această lucrare. În funcție de destinația și tipul lucrării, ne putem propune să
descriem un fenomen (din realitatea observată sau din literatura de specialitate), să analizăm
acest fenomen, să înaintăm un punct de vedere și să‐l susținem prin argumente, să facem o
comparație între două sau mai multe fenomene sau să realizăm un experiment.
În cazul în care avem de realizat un rezumat sau o fișă de lectură sau când ceea ce ne
propunem este să transcriem rezultatele unui experiment, vom adopta stilul descriptiv. Așadar,
în materialul pe care îl realizăm vom prezenta sau transpune în propriile cuvinte informațiile
asupra cărora ne îndreptăm atenția.
Deși a putea consemna corect și riguros ceea ce am citit/ constatat este o premisă
necesară pentru orice cercetare academică, odată ajunși la universitate, lucrările pe care le
producem se vor supune unor exigențe și rigori noi. Pentru a putea participa la circuitul
academic de idei, o primă condiție este aceea de a demonstra o capacitate superioară de
înțelegere și prelucrare a informației. De aceea, cele mai multe lucrări academice au o
pronunțată dimensiune analitică. Pentru a face trecerea de la descriptiv la analitic, vom
evidenția relațiile care se stabilesc între datele și informațiile pe care le descriem, vom realiza
comparații, vom face clasificări, vom evalua abordări, teorii, metodologii ș.a.m.d. și ne vom
structura ideile în consecință. Dacă suntem interesați de subiectul X, vom începe prin a studia
literatura de specialitate în căutarea câtorva surse credibile (cărți, articole de specialitate etc.),
vom consemna punctele de vedere care se dovedesc a fi relevante, după care vom încerca să
stabilim relații între aceste teorii pe baza unor criterii de diferențiere. Pentru a ne ușura munca,
46
putem recurge la diferite metode de organizare a informației: prin convenții cromatice, grafice,
diagrame, tabele ș.a. Astfel, vom putea identifica elemente comune și puncte de divergență
care vor sta apoi la baza analizei noastre.
De cele mai multe ori, în lucrările pe care le scriem în facultate, analiza trebuie completată
de argumentație, adică de înaintarea unui punct de vedere personal. Orice articol academic
trebuie să includă elemente de evaluare sau interpretare a ideilor puse deja în circulație, toate
bazate pe argumente (referințe, raționamente etc.).
Pentru a ajunge la formularea unui punct de vedere personal cu privire la o temă
academică, este necesar:
 să citim și să înțelegem punctele de vedere ale altor cercetători
 să evaluăm aceste puncte de vedere în funcție de calitatea argumentației
 să căutăm tipare argumentative
 să discutăm cu alți membri ai comunității academice (colegi, profesori) aceste idei
În anumite domenii de studiu (sociologie, psihologie, fizică, chimie, biologie, medicină
etc.), lucrările noastre academice pot avea la bază un experiment. Experimentul presupune o
abordare științifică și sistematică în care cercetătorul manevrează una sau mai multe variabile,
controlând și măsurând modificările care apar în celelalte variabile definite în prealabil. Pentru
ca experimentul să poată fi valorificat într‐o lucrare academică, premisele și rezultatele acestuia
trebuie și ele descrise și analizate, așa cum am văzut mai sus.
Definirea tezei (a concepției lucrării)
Teza va surprinde ideea centrală a lucrării, reflectând sintetic punctul de vedere al
autorului în raport cu tema de cercetare.
O teză bine definită:
 trebuie să fie clară, inteligibilă după o singură lectură;
 trebuie să fie compusă din maximum două fraze;
 trebuie să propună un punct de vedere nou, original;
 nu poate fi formulată în termeni vagi, impreciși sau ezitanți („Se pare că”, „E posibil ca” etc.);
 nu poate consta în simpla afirmare a unei realități deja confirmate;
 nu poate fi formulată în termeni prea generali.
Teza pe care ajungem să o formulăm este uneori doar o versiune rafinată a unei ipoteze de
lucru. Odată definită, această ipoteză va suferi modificări pe măsură ce înaintăm în procesul de
documentare și/sau redactare, dar ea funcționează în tot acest timp ca un fir roșu care ne va
structura lucrarea și ne va împiedica să ne abatem de la traseul analitic și argumentativ necesar
verificării, respectiv confirmării, infirmării sau nuanțării ei.
În același timp, ne putem reprezenta (și formula) teza ca pe un răspuns la acele întrebări
care ne‐au atras către tema aleasă. Însă fie că pornim de la o întrebare deschisă sau o ipoteză de
lucru, ele trebuie definite astfel încât să fie relevante în raportul cu stadiul curent al cercetării.
Evaluarea obiectivelor în raport cu stadiul curent al cercetării
Indiferent de cât de ambițios ar fi proiectul nostru de cercetare, trebuie ca mai întâi să ne
asigurăm că preocupările noastre sunt semnificative, relevante și actuale. Mai exact, ele trebuie
să contribuie la un progres oricât de mic în domeniul de cercetare ales, participând constructiv
la conversația academică globală. Asta înseamnă că într‐o lucrare de cercetare nu este suficient
să ne prezentăm punctul de vedere, ci trebuie să îl prezentăm ca pe un răspuns sau reacție
necesară la ceea ce s‐a spus în literatura de specialitate.
Cel mai simplu mod de a verifica dacă obiectivele noastre satisfac aceste criterii este acela
47
de a ne formula punctele de vedere conform unei scheme retorice care poate fi rezumată ca „ei
susțin asta, pe când eu susțin asta” (Graff, Birkenstein 2014). Dacă ne reprezentăm lucrarea de
cercetare ca pe o formă de participare la un dialog, o „replică”, vom vedea că la baza ei trebuie
să stea înțelegerea „replicilor” celorlalți, disponibilitatea noastră de le interpreta și reda just și,
nu în ultimul rând, dezinvoltura de a ne exprima poziția (uneori opoziția) față de ele.
Evaluarea credibilității și a relevanței surselor
Așa cum ne evaluăm propriile idei și oportunitatea transpunerii acestora într‐o lucrare
academică, trebuie să deprindem tehnici de verificare a credibilității și relevanței surselor de
informare pe care le utilizăm. Documentarea ineficientă poate afecta rigoarea științifică a unei
lucrări la fel de mult documentarea insuficientă. În acest sens, Wayne C. Booth, Gregory
Colomb și Joseph Williams (2008) ne propun câteva întrebări menite să ne garanteze că nu ne
vom construi argumentația pe premise false.
1. Cartea a apărut la o editură prestigioasă?
 Editurile celor mai multe dintre universitățile mari sunt în general de încredere.
2. Cartea sau articolul au fost supuse unui proces de peer‐ review?
 „Cele mai multe dintre editurile și jurnalele de prestigiu au comisii de experți la care
apelează pentru evaluarea unei cărți sau a unui articol înainte de publicare. Acest proces
este cunoscut ca peer‐review. Multe colecții de eseuri sunt evaluate doar de către editor.
Puține publicații comerciale folosesc sistemul de peer‐review. Dacă o publicație nu a fost
supusă acestui proces ar trebui să ne punem întrebări.” (Booth, Colomb, Williams 2008).
3. Autorul este bine cotat?
 Cărțile de specialitate ar trebui să indice lucrările anterioare sau pregătirea care îl califică
pe autor să publice în acel domeniu. Dacă informațiile sunt insuficiente, putem folosi
motoare de căutare. Booth, Colomb și Williams (2008) ne atrag în continuare atenția
asupra faptului că „cei mai mulți cercetători consacrați sunt de încredere, dar atunci când
subiectul este o problemă socială controversată, trebuie să fim prudenți. Până și cei mai
calificați cercetători pot avea polițe de plătit sau preconcepții”.
4. Dacă sursa nu e disponibilă decât online, este finanțată de către o organizație
respectabilă?
 Putem avea încredere în articole apărute pe site‐uri finanțate și administrate de către o
organizație prestigioasă. Site‐urile deținute și administrate în mod individual (blog‐urile,
spre exemplu) nu reprezintă de obicei surse credibile.
5. Sursa este actuală?
 „Trebuie să folosim surse actuale, dar asta înseamnă lucruri diferite în funcție de domeniul de
cercetare. În știința calculatoarelor, un articol științific încetează să fie actual în câteva luni. În
științele umaniste ideile nu se perimează nici pe departe la fel de repede: în filosofie, spre
exemplu, sursele primare pot rămâne actuale câteva secole, iar cele secundare, câteva
decenii. În general, o sursă care înaintează o teorie esențială, pe care ceilalți cercetători o
validează, va rezista mult mai bine decât cele care răspund la ea sau care o dezvoltă. Când
avem de‐a face cu o sursă secundară, trebuie să căutăm și să consultăm cea mai nouă ediție.
Cercetătorii își schimbă adesea punctele de vedere.” (Booth, Colomb, Williams 2008).
6. Cartea/articolul conține trimiteri bibliografice?
 Trimiterile bibliografice nu numai că demonstrează seriozitatea demersului autorului, dar
ele ne permit să verificăm ideile prezentate și ne pot ajuta să ne orientăm mai departe în
propria documentare.
7. Cartea a fost citată frecvent?
48
 Putem aprecia influența unei cărți asupra domeniului din care face parte în funcție de
numărul cărților/articolelor care o citează.
După cum susțin autorii înșiși (Booth, Colomb, Williams 2008), întrebările de mai sus sunt
indicatori relativi, de natură să ne asigure că suntem pe drumul cel bun, dar care nu reprezintă
o garanție a credibilității tuturor ideilor și informațiilor pe care le întâlnim în aceste surse.
Indiferent de prestigiul autorului sau al editurii, în activitatea de cercetare nu putem parcurge
necritic niciuna dintre sursele bibliografice pe care le luăm în calcul.
Metode şi design‐uri de cercetare
Adaptarea metodologiei la specificul (obiectivele) lucrării
Metodologia unei cercetări nu este altceva decât o teorie asupra modului în care trebuie
abordată cercetarea, un cadru de referință „incluzând premisele teoretice pe care se bazează
cercetarea și implicațiile acestora asupra metodelor adoptate”(Saunders, 2007), în timp ce prin
„metode” înțelegem tehnicile și procedurile necesare obținerii și analizării datelor de cercetare.
Opțiunea pentru o metodă de cercetare în detrimentul alteia va avea întotdeauna în vedere
specificul cercetării pe care o vom întreprinde. Spre exemplu, un cercetător în domeniu științelor
sociale va avea de ales între a realiza o cercetare cantitativă, una calitativă sau una mixtă.
Metode de cercetare. Cercetarea cantitativă și cercetarea calitativă
Metodele de cercetare calitative se disting de cele cantitative din cel puțin trei puncte de
vedere. Primele se bazează pe inducție, subiectivitate și context, pe când a doua categorie
mizează pe deducție, obiectivitate și generalitate. (Morgan 2014).
Inducție și deducție
Distincția între inducție și deducție este esențială în înțelegerea diferenței dintre metodele
calitative și cele cantitative. În cercetarea calitativă, inducția ne permite să pornim de la
observații pentru a genera ipoteze și a lansa teorii, pe când atunci când pornim de la teorii și
ipoteze pe care le verificăm prin observație (deducție) putem spune că facem cercetare
cantitativă.
Subiectivitate și obiectivitate
Cercetarea calitativă ține de semnificația personală cu care înzestrăm fenomenele studiate
și de interpretarea acestora din urmă. Renunțarea la aceste mărci ale implicării subiective a
cercetătorului definește cercetarea cantitativă.
Altfel spus, în cercetarea calitativă, „convingerile și experiențele personale nu vor afecta doar
felul în care colectăm informații, ci și concluziile pe care le tragem pe baza lor. (...) Prin comparație,
obiectivele care caracterizează cercetarea cantitativă se referă la măsurători detașate, bazate pe o
separare clară între cercetător și fenomenul/subiecții observați” (Morgan 2014: 49).
Context și generalitate
Potrivit aceluiași David Morgan, cercetarea calitativă examinează în detaliu situații sau categorii
particulare. Prin contrast, cercetarea cantitativă „vizează înțelegerea unui număr mare de situații sau
persoane (...) prin modele abstracte, bazate pe controlul variabilelor” (Morgan 2014: 50).
Metode de colectare și analiză a datelor
În funcție de natura cercetării pe care o întreprindem, de domeniul de specialitate al acesteia și
de subiectele alese, putem analiza și colecta datele folosind următoarele metode:
 observație
 sondaj
 interviuri
 experimente
 studiu de arhivă/ analiza secundară a datelor
49
 metode combinate.
Spre exemplu, atunci când ne propunem să facem o cercetare sociologică asupra gradului
de satisfacție a studenților cu privire la dotările laboratoarelor din universitate, putem începe
printr‐o sondaj, urmat de intervievarea individuală a unora dintre participanții la sondaj. Datele
pe care le colectăm vor fi diferite în termeni de calitate și/sau cantitate în funcție de metoda
pentru care optăm. Spre exemplu, sondajele sunt menite să producă răspunsuri scurte, dar
numeroase, pe când interviurile ne permit să adunăm răspunsuri detaliate, dar mai puține.
Design‐uri de cercetare: conclusiv, exploratoriu
Rolul unui design de cercetare este acela de a garanta utilizarea logică și eficientă a resurselor.
Nu toate lucrările sunt la fel de dependente de descrierea și aplicarea strictă a unui design de
cercetare, dar acesta din urmă trebuie să prevadă datele necesare pentru testarea adecvată a
ipotezei de lucru, de modalitatea de obținere a acestor date sau resurse și de metodele de analiză
care urmează să fie aplicate în vederea determinării valorii de adevăr a ipotezei.
Vom alege, spre exemplu, un design exploratoriu atunci când intenția noastră este aceea
de a înțelege mai bine sau de a determina natura și implicațiile problematicii studiată, și nu
aceea de a ofere soluții finale. În acest caz, spre exemplu, putem să ne fundamentăm
cercetarea pe interviuri nestructurate ca metodă principală de colectare a datelor, procesul de
cercetare va fi mai flexibil, iar eșantionul pe care lucrăm poate fi unul redus.
Prin contrast, cercetarea conclusivă va genera rezultate definitive, care pot fi folosite apoi,
în funcție de domeniu, în luarea unor decizii. Analiza și colectarea datelor se va face de obicei
prin metode cantitative, iar obiectivul unei astfel de cercetări este testarea unor ipoteze, a unor
relații de cauzalitate etc.
Prelucrarea conținutului. Finalizarea planului lucrării
Odată ce am colectat toate datele de care credem că avem nevoie și ne‐am ales metodele
de lucru, putem schița conținutul lucrării.
În acest punct vom descoperi însă că exercițiul redactării propriu‐zise ne va ajuta și el să ne
punem gândurile în ordine. Uneori vom reuși să ne clarificăm argumentele, iar alteori vom sfârși
prin a abandona pistele prea speculative. La finalul acestui proces vom obține o primă versiune
a lucrării, din care apoi putem extrage „planul de idei” astfel încât să verificăm încă o dată dacă
argumentația noastră este suficient de bine dezvoltată pentru a ne susține teza, dacă structura
pe care am ales‐o produce rezultatele cele mai convingătoare ș.a.m.d.
Însă ceea ce trebuie să avem în vedere în realizarea și valorificarea planului final al lucrării
este faptul că „planul ne poate ajuta să reorganizăm elementele argumentației noastre de la o
formă care pare coerentă pentru noi către o formă simultan coerentă și persuasivă pentru
cititorii noștri” (Booth, Colomb, Williams 2008)
50
ELEMENTE DE SCRIERE ACADEMICĂ
Principii de bună practică în scrierea academică

Formularea limpede a argumentelor/a tezei
Deși creativitatea nu este nici pe departe incompatibilă cu scrierea academică (talentul
narativ poate fi valorificat și într‐o lucrare științifică, așa cum înlănțuirea ideilor poate fi
caracterizată uneori drept inventivă), aceasta din urmă se supune mai curând unor standarde
de claritate, coerență și consecvență. Spre exemplu, o lucrare științifică, indiferent de
întinderea ei, trebuie să fie previzibilă ‐ cititorul nu trebuie pus în situația de a ghici care e
poziția noastră. Concret, asta se traduce în precizarea încă de la început a scopului, de preferat
în maximum două fraze, astfel încât să îi indicăm cât mai curând și mai clar cititorului ceea ce
plănuim să explicăm sau să demonstrăm în paginile care urmează.
Ideea principală a lucrării noastre este adesea rezultatul câtorva luni sau chiar ani de
documentare, al unor raționamente complexe și al unui efort semnificativ de rafinare a
discursului. La capătul acestui proces, este de așteptat să putem opera cu lejeritate cu concepte
specializate și trimiteri ezoterice, astfel că este posibil să fim tentați să le folosim și în
formularea tezei. Trebuie însă să ne amintim că, oricât de bine pregătit ar fi, cititorul parcurge
în sens invers acest traseu și este rolul tezei să îl pregătească pentru restul călătoriei.
Așadar, trebuie să ne formulăm teza în maximum două fraze clare și concise, inteligibile de la
prima lectură și care să nu lase loc niciunei ambiguități cu privire la ceea ce vrem să demonstrăm.
Punctarea elementelor de originalitate științifică
Cum afirmam în capitolul anterior, punctarea elementelor de originalitate se poate reduce
la o schemă de bază de tipul „ei susțin asta/eu susțin asta”. Astfel, atunci când dorim să ne
marcăm contribuția în cercetarea unui anumit fenomen prin delimitarea față de punctele de
vedere ale altor cercetători, trebuie ca mai întâi să integrăm și să reprezentăm corect aceste
puncte de vedere. Deși lucrarea noastră va fi evaluată mai cu seamă prin prisma originalității
conceptelor întrebuințate și a punctele de vedere înaintate, o mare parte din argumentație se
va baza pe citări, parafrazări și rezumate.
Fiecare domeniu de cercetare are propriile practici predilecte în ceea ce privește citarea.
Așa cum arată Booth, Colomb și Williams (2008), „cercetătorii din științele umaniste
citează mai mult decât cei din științele sociale și științele naturale, care tind să parafrazeze și să
rezume”. Aceiași autori ne oferă și câteva principii pe baza cărora putem stabili dacă informația
trebuie parafrazată (reformulată) sau citată: „Rezumați atunci când detaliile sunt irelevante sau
sursa nu este suficient de importantă pentru a‐i dedica prea mult spațiu.”
Parafrazați atunci când puteți formula ideea mai clar și mai concis decât autorul ei sau
atunci când argumentația voastră depinde de anumite detalii oferite de text, dar nu și de
cuvintele în care au fost exprimate!
Citați atunci când:
 cuvintele folosite constituie ele însele „probe” care vă ajută în argumentație;
 cuvintele îi aparțin unui cercetător influent care vă confirmă teza;
 cuvintele sunt deosebit de originale sau exprimă conceptele cheie ale lucrării într‐un mod
atât de convingător încât citatul poate da naștere unei discuții extinse;
 un anumit pasaj exprimă o viziune cu care nu sunteți de acord, dar pe care, în interesul
51
onestității, vreți să o reproduceți întocmai”;

Indiferent ce variantă am alege, însușirea ideilor/ cuvintelor altora fără precizarea
corespunzătoare a paternității lor constituie plagiat!
Pe tot parcursul lucrării, punctele de vedere ale altor autori trebuie prezentate corect,
interpretate cu bună‐credință și folosind tonul corespunzător. Indiferent de cum ne poziționăm
față de aceste puncte de vedere, trebuie să adoptăm un limbaj neutru, obiectiv, atunci când le
descriem și să ne exprimăm dezacordul față de ele fără superioritate și fără să le desconsiderăm
– odată ce le‐am adus în discuție, le‐am învestit cu o oarecare autoritate.
Deși nu ni se poate impune să fim la curent cu tot ce se scrie într‐un anumit domeniu de
specialitate, documentarea trebuie să fie suficient de atentă și cuprinzătoare pentru a evita
situațiile în care ipoteza noastră de lucru (ideea principală) a fost deja demonstrată. În acest
caz, ignoranța nu reprezintă o scuză.
În toate domeniile, originalitatea unei lucrări se poate reflecta nu numai în teza propriu‐
zisă, ci și în metodologie, în structură, în design‐ul experimentelor și al raționamentelor prin
care am ajuns să o formulăm etc.
O lucrare academică bună nu trebuie neapărat să producă o schimbare radicală în felul în
care comunitatea academică se raportează la un anumit subiect. Esențial este ca opiniile
înaintate să fie întemeiate pe o înțelegere solidă a dezbaterii academice care se poartă într‐un
anumit domeniu de specialitate. Așadar, miza principală a oricărei cercetări academice constă
în a îl convinge pe cititor de validitatea punctului nostru de vedere printr‐o lucrare bine
documentată, coerentă și structurată logic.
Structura logică și argumentativă a lucrării
Atunci când ne structurăm lucrarea, trebuie să ținem cont de unele cerințe minimale cu
privire la conținutul fiecăreia dintre cei trei părți principale ale lucrării, după cum urmează:
 Introducerea:
o trebuie să precizeze problematica pusă în discuție în lucrare;
o trebuie să capteze atenția cititorului;
o trebuie să ofere informații legate de context/stadiul curent al cercetării;
o trebuie să clarifice obiectivele și metodologia lucrării;
o trebuie să definească, pe cât posibil, conceptele și termenii‐cheie la care apelează;
o trebuie să prezinte punctul de vedere al autorului/teza.
 Corpul lucrării:
o trebuie să prezinte argumentația autorului;
o trebuie să marcheze printr‐o structură ușor de urmărit diferitele puncte ale
argumentației;
o trebuie să examineze, să explice și să descrie;
o trebuie să ofere argumente sprijinite prin referințe.
 Concluzia:
o trebuie să rezume principalele argumente aduse;
o trebuie să stabilească legătura dintre aceste argumente și teza enunțată;
o trebuie să exprime în mod definitiv punctul de vedere al autorului;
o poate propune comentarii și recomandări.
52
În ceea ce privește modul în care ne expunem argumentele:

 ideile trebuie să decurgă logic una din cealaltă;
 evită redundanța! Nu folosi 20 de cuvinte când două ar fi suficiente pentru a‐ți comunica
punctul de vedere! După redactarea unui paragraf, recitește‐l pentru a identifica posibile
cuvinte sau chiar fraze de care te‐ai putea lipsi în argumentație;
 asigură‐te că lucrarea în ansamblul ei ia forma unei demonstrații coerente în care
argumentele individuale stabilesc relații logice, necesare și suficiente pentru a conduce
către punctul de vedere susținut;
 trebuie să fie clar cum ai ajuns la fiecare dintre judecățile pe care le faci;
 asigură‐te că premisele tale sunt valide!
 nu invoca din literatura de specialitate decât argumente convingătoare și cu relevanță
directă asupra cercetării proprii!
Stilul academic
Pentru cei mai mulți studenți și cercetători, familiarizarea cu stilul academic se produce
firesc, prin expunerea continuă la discursul cărților de specialitate din domeniul sau domeniile
care ne interesează. Mai puțin lină și firească se poate dovedi trecerea de la statutul de cititor la
cel de autor, în special în cazul scrierii academice. Indiferent de natura lor, lucrările noastre de
cercetare academică trebuie să se supună însă acelorași rigori care guvernează articolele
profesorilor noștri, cea mai recentă carte a teoreticianului nostru preferat și așa mai departe,
Astfel spus, respectarea mărcilor formale ale acestui discurs, felul în care ne afișăm și ne
comunicăm punctele de vedere în fața comunității academice, reprezintă condiția minimală
pentru participarea noastră la orice dezbatere de idei.
Așadar, stilul academic de caracterizează prin:
a. Claritate:
o adoptarea unei topici ușor de urmărit;
o structurarea logică a conținutului.
o evitarea frazelor prea lungi sau a parantezele duble și aunui stil prolix
o utilizarea consecventă a timpurilor verbale; de exemplu: trecut (pentru experimentele
efectuate care nu au fost încă validate), prezent (pentru adevărurile general valabile sau
experimentele validate în cursul altor cercetări) sau viitor (pentru cercetările viitoare)
o eliminarea stângăciilor în redactare.
b. Precizie:
o folosirea unor termeni specializați, care surprind în mod nuanțat idei, concepte și
fenomene desprinse din literatura de specialitate;
o evitarea utilizării unui limbaj ambiguu sau a unor expresii vagi;
o evitarea abrevierilor; acestea sunt admise: a) dacă sunt standardizate la nivel
internațional sau b) dacă au fost definite ca atare la prima mențiune; este indicat însă să
nu se abuzeze de ele; se justifică doar dacă au mai multe ocurențe în text, pentru a evita
încărcarea excesivă;
o folosirea citatelor pe baza surselor primare.
c. Aspect structurat:
o organizarea logică a argumentației, fără a pierde niciodată din vedere „teza” sau tema
explorată și ținând seama de faptul că fiecare nouă idee trebuie să continue firesc ideea
anterioară sau să participe la formarea unor raționamente sau demonstrații.
53
o evitarea argumentelor „laterale”, care nu contribuie la demonstrația principală;

d. Ton formal:
o evitarea elementelor de argou și a expresiilor prea colocviale;
o utilizarea adecvată a semnelor de punctuație. Spre exemplu, semnul exclamării trebuie
folosit doar sporadic, indicând lipsa detașării științifice;
o persoana a III‐a vs persoana I: în textul se utilizează mai ales persoana a III‐a – forma
verbală impersonală; atunci când se subliniază contribuția originală a autorului se admite
utilizarea formelor verbale de persoana I.
e. Documentare:
o justificarea fiecărui punct de vedere pe care îl avansăm;
o evitarea inconsecvențelor și a contradicțiilor.
f. Obiectivitate:
o adoptarea unui limbaj neutru, impersonal, lipsit de marcatori emoționali;
o evitarea unor afirmații tranșante lipsite de susținere;
o predilecția pentru verbe la diateza pasivă;
o utilizarea riguroasă a unui sistem de referințe;
o operarea informată cu terminologia specifică;
o evitarea folosirii în exces a persoanelor I și a II‐a.
Întrebuințarea eficientă a surselor bibliografice

Structura și redactarea lucrării corelată cu tipuri de lucrări științifice
Pentru cele mai multe domenii științifice, de la biologie până la fizică, scrierea/redactarea
unei lucrări științifice reprezintă una dintre cele mai importante abilități.
Principalele tipuri de lucrări științifice sunt: nota, editorialul, referatul, raportul de lucru
sau tehnic, recenzia, eseul, lucrarea de licență / disertația, teza de doctorat, articolul științific
(tip „note” sau „letters”, articol ştiinţific original, articol ştiinţific de sinteză ‐ review papers),
monografia, capitolul de carte, cartea.
Editorialul:
 un articol scurt, care exprimă opinia unui specialist sau a editorilor revistei într‐o problemă
(în cazul numerelor tematice ale unei publicații reprezintă o punere în temă a cititorului cu
privire la subiectul tratat în respectivul număr);
 sunt comunicări scurte, scrise pe un subiect interesant, scris sub coordonarea sau de către
editorii sau co‐editorii revistei, sau de către persoane invitate de aceștia, în calitate de experți;
 se realizează fie pe un subiect de actualitate, fie pa baza unui articol publicat anterior;
 există reviste care consideră editorialul la fel de important ca și un alt articol, considerând
că pot influența atât personalul de specialitate cât și publicul larg;
 editorialele sunt urmărite atât de profesioniști, cât și de publicul larg, având astfel o
influență importantă.
Referatul:
 expunere succintă asupra unui subiect științific sau literar, bazată pe informația
bibliografică. Valoarea unui referat se măsoară după bogăția informației și, mai ales, după
54
sistematizarea acesteia.(...) Întinderea unui referat este variabilă, situându‐se aproximativ

între 3 și 10 pagini dactilografiate (Vulpe, 2002: 49).
 structura referatului:
o titlul ‐ trebuie să se refere la subiectul de cercetat, limitele în timp ale cercetării,
spațiul la care se referă cercetarea
 titlul trebuie să fie cât mai concis și clar
o rezumatul (abstractul) – oferă imaginea de ansamblu asupra referatului
o cuvintele cheie
o introducere: oferă motivația scrierii referatului
o cuprinsul
 mai multe capitole și subcapitole, fiecare având un titlu/subtitlu semnificativ
 se scriu într‐un limbaj clar, științific, folosind terminologia adecvată
 principiul este: un paragraf – o idee
 textul trebuie să fie coerent, argumentativ
o discuții și concluzii
o referințe bibliografice
Recenzia
 = prezentare, mai mult sau mai puțin dezvoltată, de obicei la apariție, a unei scrieri literare
sau științifice, cu comentarii și aprecieri critice. Definitorii pentru recenzie sunt caracterul
critic și, în mai mică măsură, caracterul actual (Vulpe 2002: 47).
o EXEMPLU: Bodoc, A, 2017, The Syntax of Old Romanian, G. Pană Dindelegan (ed.), în
Bulletin of the Transilvania University of Brașov, Series IV: Philology and Cultural Studies,
Vol. 10 (59) No. 1 (recenzie).
Eseul:
 studiu de proporții restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau științifice, compus cu
mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema (MDA2 2010). Un eseu stabilește și
apoi apără punctul de vedere personal al unei persoane cu privire la un anumit subiect.
Trăsături:
 originalitatea ideilor și a interpretărilor
 compoziția liberă
 aparatul critic redus sau chiar absent
 lipsa unei intenții de exhaustivitate (Vulpe 2002: 31)
Tipuri de eseu:
 eseu liber (autorul se bucură de libertate totală în abordarea temei, originalitatea fiind
extrem de apreciată)
 eseu structurat (autorul trebuie să parcurgă anumite etape dinainte stabilite, să respecte o
structură: ipoteză, argumentare și concluzie – ex. eseul argumentativ)
De obicei, cel care propune realizarea unui eseu ca sarcină, folosește unul dintre
următoarele verbe: a descrie, a explica, a argumenta, a discuta, a critica etc.
Pentru exemple privind realizarea diferitelor eseuri academice, vezi Academic Essay
Writing (For students at Charles Darwin University), accesat în 15 septembrie 2018 la adresa
https://www.cdu.edu.au/sites/default/files/acike/docs/academic‐essay‐writing‐resource.pdf
55
Articolul:
 expunere scrisă, cu caracter publicistic, de amploare medie, care tratează, în mod original,
o temă științifică clar definită. Articolul este scris, de obicei, pentru a fi publicat ulterior
într‐o revistă de specialitate sau într‐un volum colectiv. Accentul cade pe interpretarea
proprie a faptelor studiate, chiar dacă aceste fapte reprezintă și din punctul de vedere al
materialului o noutate (Vulpe 2002: 25).
 EXEMPLE:
o Rogozea, Liliana, 2004: „Ethical aspects of e‐Health in Electronic Communication, Overcoming
the Barriers for E‐Health in Enlarged Europe”, Zdrowie i Zarzadzanie Health and Management,
Krakow, Polonia, p. 107‐115.
Studiul:
 lucrare științifică de mari dimensiuni, rezultată din studierea, până în cele mai mici
amănunte, a unui obiect al cunoașterii. Tratarea este monografică, iar dimensiunile mari
impun o structurare pe capitole. Modalitățile de publicare pot fi: carte independentă,
culegere de studii (organizată tematic), ca studiu introductiv sau ca postfață a unei opere
literare (Vulpe 2002: 26‐27).
 EXEMPLE
o George Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, 5 volume, 1934‐1936;
o Eugen Simion, Nivelele textului mitic (postfață la Mircea Eliade, În curte la Dionis, Cartea
Românească, București, 1981, 42 p.) (Vulpe 2002: 27).
Posterul:
 mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afișe în cadrul sesiunilor, al congreselor
științifice (DEX 2009).
 Un poster se compune din:
o titlu (scurt şi sugestiv)
o introducere asupra domeniului de interes
o prezentare sintetică a abordării experimentale / teoretice
o discuție a rezultatelor celor mai semnificative
o enumerare a referințelor bibliografice relevante
o menționare a surselor de finanțare de care a beneficiat cercetarea.
o Conceput corect, un poster poate fi parcurs integral în 10 minute.
 Avantajele prezentării poster:
o permite o interacțiune mai apropiată cu cei interesați
o la cerere poate fi suplimentat verbal cu detalii tehnice, care pot să nu fie de
interes general
o permite şi atragerea unui auditoriu din afara domeniului lucrării
o poate fi consultat şi în absența autorului
o poate fi reutilizat şi la alte manifestări ştiințifice
o poate fi expus în departament şi atestă cercetarea desfăşurată
o reprezintă un exercițiu pregătitor foarte util pentru viitoarea etapă profesională –
cea a „prezentărilor orale”.
Alegerea aplicației grafice. Cele mai performante şi bine adaptate aplicații pentru
proiectarea posterelor în format mare sunt QuarkXPress şi InDesign. Se pot realiza postere mari
şi folosind pachete grafice nespecializate, cum ar fi CorelDRAW, Adobe Illustrator şi PowerPoint.
Fişiere model pentru multe dintre acestea pot fi găsite pe internet. Aplicații gratuite cu care pot
fi realizate postere pot fi găsite la www.postersw.com. Pentru mai multe detalii, vezi
56
http://www.ecs‐univ.ro/UserFiles/File/Microsoft%20 PowerPoint%20‐%204.2.pdf
Modul de aranjare în pagină poate diferi, dar structura generală a unui poster este
identică (fig. 23)
Figura 23: Structura unui poster
Lucrarea de licență și disertația:

 lucrări prezentate de către studenți la terminarea unui ciclu de studii (post)universitare
(licență și masterat) (MDA2 2010). Acestea constituie un exercițiu academic prin care
studenții trebuie să demonstreze capacitatea de a pregăti și elabora independent o lucrare
științifică de dimensiuni mari.
 Pe parcursul acestui proces, studenții au următoarele responsabilități:
o Alegerea unei teme
o Solicitarea sfaturilor unui coordonator științific
o Redactarea lucrării
o Editarea și verificarea lucrării
o Depunerea lucrării în timp util
Tipul, subiectul și scopul lucrării de licență/disertație
Ca mărime, o astfel de lucrare poate varia între 60 și 100 de pagini (minimum 17.000 de
cuvinte), fiind structurată în cel puțin trei capitole. Conținutul lucrării, subsumat domeniului de
studiu ales, poate fi integral teoretic, poate reda o cercetare empirică sau poate fi o combinație
între teorie și practică.
57
Supervizarea procesului de elaborare a lucrării

 Studentul
o are obligația de a alege una dintre temele propuse de cadrele didactice cu drept de
îndrumare a lucrărilor de finalizare a studiilor sau de a propune o temă de cercetare în
domeniul de competență al acestora.;
o poate alege doi coordonatori pentru a realiza o lucrare complexă, interdisciplinară;
o după definitivarea temei, de comun acord cu coordonatorul, stabilește un orar de
consultații individuale regulate (săptămânal, bilunar sau lunar).
! Nu uitați că este responsabilitatea studentului să solicite aceste întâlniri!
 Coordonatorul se va implica în următoarele aspecte:
o va oferi ajutor studentului cu privire la redactarea unei introduceri a lucrării, din care
să reiasă teza și obiectivele lucrării și care să ateste validitatea, consistența și relevanța
cercetării pentru domeniul de studiu ales;
o va oferi ajutor studentului la alegerea unui titlu potrivit pentru lucrare;
o va oferi ajutor studentului în privința alegerii surselor de informare și a bibliografiei
relevante;
o va discuta și va propune soluții la problemele majore care pot apărea pe parcursul
cercetării sau redactării lucrării;
o va citi cu atenție și va adnota ciornele lucrării, indicând deficiențele apărute și
modalitățile de remediere; studentul trebuie să își însușească recomandările și
comentariile coordonatorului și să modifice manuscrisul în termenul stabilit de comun
acord cu profesorul coordonator.
Rețineți!!!
o coordonatorul lucrării nu este responsabil pentru remedierea greșelilor de redactare
din lucrare; la predarea materialului către coordonator, ciornele lucrării ar trebui să fie,
pe cât posibil, curate, lizibile, fără greșeli gramaticale sau de redactare;
o coordonatorul nu ar trebui să parcurgă părți ale lucrării mai mici decât dimensiunea
unei secțiuni sau a unui capitol;
o coordonatorul nu ar trebui să parcurgă un capitol al lucrării în mod repetat, cu fiecare
schimbare adusă lucrării; pentru a economisi timp și efort, un capitol nu ar trebui să fie
trimis de mai mult de două ori.
Considerente etice
 Lucrările de finalizare a studiilor trebuie să fie originale.
o Copierea directă sau parafrazarea din lucrările altor autori, fără menționarea
corectă a surselor, poartă numele de plagiat și este considerată o infracțiune
echivalentă cu copiatul la examen.
o Această regulă se aplică atât la copierea din lucrările altor studenți, cât și din surse
publicate în format tipărit (cărți sau jurnale) sau electronic (pe internet).
 Folosirea parafrazării, a citării sau a exemplelor apărute în lucrările altor autori este acceptată și,
adesea, extrem de valoroasă, cu condiția precizării sursei (a se vedea normele de redactare
specifice din secțiunile speciale ale acestui ghid) și fără a lega împreună, prin câteva cuvinte,
fragmente aparținând altor autori (fapt ce se constituie într‐o dependență accentuată față de
aceste texte, adică o altă formă a plagiatului).
 ! orice formă de plagiat va determina respingerea lucrării și acordarea unei note de
nepromovare.
58
Teza de doctorat:
 lucrare științifică redactată și prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de doctor
în științe (DEX 2009).
Ghidurile de elaborare a lucrărilor de licență, disertație sau doctorat sunt elaborate la

nivelul fiecărui domeniu și sunt postate pe site‐ul universității
Sfaturi privind redactarea lucrării
 Primul enunț ar trebui să sintetizeze esența lucrării (tema); acesta poate fi completat cu
opinia personală/un comentariu critic/formularea unei ipoteze
 Fă‐ți un program (dacă nu ți‐a făcut deja coordonatorul)!
 Stabilește‐ți niște date exacte pentru cei mai importați pași ai lucrării!
 Încearcă să te încadrezi în numărul de pagini cerut
 Ai grijă la ortografie și la greșelile gramaticale! Întotdeauna corectează‐ți lucrarea (pe
capitole și apoi în întregime)! Verifică semnele diacritice!
 Atenție la alineate!
 Explică fiecare abreviere în momentul utilizării acesteia pentru prima dată în text! Nu folosi
abrevieri în exces!
 Evită utilizarea limbajului informal, familiar! Evită adresările directe!
Tehnici de prezentare a unei lucrări științifice

Prezentarea (orală sau scrisă) a unei lucrări științifice este, de asemenea, un proces
complex, care implică mai multe etape:
 pregătirea prezentării (Ce ar trebui să spun? Cât? Cu ce să încep? Cui mă adresez?)
 organizarea conținutului (selectarea celor mai importante părți din lucrare și organizarea
lor cât mai clară, concisă, relevantă pentru auditoriu)
 pregătirea materialelor necesare (de ex., pentru o prezentare orală, ai nevoie de laptop,
videoproiector etc.);
 prezentarea propriu‐zisă (cu o introducere – care să capteze atenția auditoriului, în care să
prezinți tema, scopul și obiectivele lucrării, metodologie etc. –, un cuprins – prezentarea
principalelor secțiuni ale lucrării, cu accent pe rezultatele cercetării – și o încheiere sau
concluzii).
Recomandări privind conținutul prezentării multimedia:
 primul slide,
o titlul lucrării,
o numele autorului /absolventului și numele cadrului didactic coordonator;
 slide‐uri conținând
o date din literatura de specialitate
o scopul și obiectivele
o material și metodă
o rezultate
o concluzii
o bibliografie selectivă
59
Recomandări tehnice pentru realizarea prezentării multimedia:

o slide‐urile pot să conțină text și / sau tabele și/ sau figuri
o conținutul unui slide să apară tot odată
o trecerea de la un slide la următorul să nu fie făcută automat, ci folosind opțiunea ”on
mouse click”
o fiecare slide trebuie să aibă:
 un titlu (scoate în evidență conținutul acestuia)
 o structură schematică; nu vor conține prea mult text (maximum 7 linii a câte 7
cuvinte fiecare),
 doar cuvintele esențiale, cheie, fără prepoziții, conjuncții inutile
o aranjarea imaginilor, graficelor cât mai armonios
o păstrarea aceluiași font pe toate slide‐urile
 asigurați‐vă că folosiți un font care poate fi recunoscut de pe orice laptop,
o fontul (dimensiunea, culoarea) trebuie să asigure o vizibilitate suficientă, indiferent de
luminozitate
Recomandări privind susținerea orală a prezentării unei lucrări:
o nu se citesc informațiile de pe slide;
o prezentați‐vă la început (nu presupuneți că vă cunoaște toată lumea);
o nu învăța prezentarea pe dinafară;
o vorbiți tare și clar, încercați să nu fiți monoton;
o nu stați cu spatele la auditoriu;
o respectați timpul alocat prezentării;
o prezentați întotdeauna limitele studiului;
o puneți accent pe prezentarea cercetărilor personale;
o ilustrați prezentarea cu imagini, grafice și chiar prezentări video;
o exersați prezentarea acasă;
o dacă sunteți o fire emotivă, puteți să vă notați întrebarea atunci când vi se pune.
60
CAPITOLUL 6 – SURSE ȘI REFERINȚE. ELEMENTE DE COPYRIGHT - I
Citarea, parafrazarea
1. Citarea reprezintă preluarea cuvânt cu cuvânt a unui paragraf dintr-o lucrare, cu

precizarea clară a autorului, a anului și a paginii de la care a fost extras fragmentul. Citatul
trebuie să fie identic fragmentului original și trebuie marcat cu ghilimele.
Cele mai multe citări presupun două părți:
 precizarea (imediat după închiderea ghilimelelor) a autorului, a anului în care a apărut
lucrarea și a paginii din care a fost extras fragmentul,
 sursa completă inclusă în pagina de Bibliografie sau Referințe (din finalul lucrării).
2. Parafrazarea implică preluarea unui fragment și redarea acestuia în termeni proprii. Și

în cazul parafrazării trebuie precizată sursa (autor, an, pagină), dar nu sunt folosite
ghilimelele.
Scopul cel mai important al citării și al parafrazării corecte îl reprezintă

recunoașterea calității de autor a celui care a emis ideea pentru prima dată! Doar astfel
vei putea să eviți să fii acuzat că ți-ai însușit ideile altor persoane, prin plagierea unui
text. De fiecare dată când folosești o idee care nu îți aparține este necesar să precizezi
sursa respectivei idei.
De ce să folosești citate și parafrazări?

 pentru a argumenta propriile idei și pentru a conferi credibilitate lucrării,
 pentru a exemplifica diverse puncte de vedere asupra subiectului abordat,
 pentru a atrage atenția asupra unei perspective cu care ești de acord sau pe care o
contrazici,
 pentru a sublinia o anumită idee (propoziție, frază sau fragment) citând originalul,
 pentru a te distanța de original și pentru a le transmite cititorilor faptul că ideea
respectivă nu îți aparține,
 pentru a da profunzime lucrării.
Este obligatoriu să indici sursa, chiar și atunci când:
1. folosești ghilimele pentru reproducerea unui fragment.

2. ai înlocuit cuvintele unui autor cu sinonime.
3. ai parafrazat complet o idee.
4. ai folosit, în general, cuvintele și opiniile tale, dar ideile inițiale sunt ale altcuiva.
5. ai menționat numele autorului în enunț.
3
Exercițiu
Pe o pagină distinctă, parafrazează următorul fragment. Încearcă să-l citești o singură
dată, după care să nu te mai întorci la fragmentul inițial.
„Aproape două treimi (60%) dintre studenții intervievați au declarat că în
facultatea pe care o urmează se practică foarte frecvent preluarea informațiilor
de pe internet fără a se menționa acest lucru și aproximativ jumătate dintre
respondenți (47%) au declarat că preluarea unor pasaje din lucrările tipărite
fără a indica sursa se întâlnește, de asemenea, foarte frecvent” (Chelcea et al,
2008: 278)
Formatul notelor
Notele de subsol sau cele finale nu cuprind trimiteri bibliografice. Ele pot conține
redarea în original a citatelor traduse în text, definiții sau explicații suplimentare privind
teoriile și conceptele prezentate, orice alte informații menite să clarifice sau să ofere
alternative la cele prezentate în corpul lucrării. Notele de subsol se notează cu cifre arabe,
începând cu 1, pe fiecare nouă pagină a documentului sau de la 1 la n.
Notele de final (endnotes) apar la sfârșitul fiecărui capitol și se notează cu cifre arabe,
începând cu numărul 1.
Drept de autor, legea dreptului de autor, durata dreptului de autor, baze de

date cu brevete de invenție, proprietatea intelectuală, licențe creative-Creative
Commons
Drepturile de autor/proprietate intelectuală. Legea 8/1996 privind dreptul de autor și

drepturile conexe
În România, drepturile autorului oricărei opere de creație intelectuală sunt protejate
prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În cele ce urmează,
vom vedea ce restricții și obligații ni se aplică atunci când utilizăm o operă de creație
intelectuală în propria lucrare academică, dar și tipul de protecție pe care ni-l garantează
legea dreptului de autor atunci când producem noi înșine o lucrare care intră sub incidența
acestuia.
4
Ce intră sub incidența drepturilor de autor?

Potrivit legii nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, „obiectul dreptului de autor e
constituit din operele originale în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi
modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea şi
destinaţia și indiferent dacă sunt sau nu publicate sau finalizate, precum:
a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi
orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu
analog fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica
sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată
produselor destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce
formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei
în general.
De același regim de protecție beneficiază operele derivate, adică acele creații care au
fost realizate pe baza unei opere preexistente, și anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale
şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care
reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi
antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu,
inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie
creaţii intelectuale.
Protecția legală a dreptului de autor nu se aplică, însă, printre altele:

a) ideilor, teoriilor sau conceptelor care apar într-o operă;
b) textelor oficiale de natură politică, legislativă, administrativă sau judiciară;
5
c) știrilor;
d) simplelor fapte sau date.
! Deși ideile, teoriile și conceptele nu sunt protejate prin legea drepturilor de

autor, însușirea lor (utilizarea acestora fără indicarea corespunzătoare a
paternității lor) constituie plagiat și este sancționată în temeiul Legii nr. 206/2004
privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare,
Legea nr. 1/2001 (Legea Educației Naționale), Legea nr. 319/2003 privind Statutul
personalului de cercetare-dezvoltare și Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 privind
aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, modificată și completată prin
Hotărârea nr. 134/2016.
Clasificarea drepturilor de autor

Drepturile de autor pot fi drepturi morale sau drepturi patrimoniale.
În categoria drepturilor morale intră:
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică;
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei
modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă îi prejudiciază onoarea sau
reputaţia;
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de
utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării.
Autorul unei opere are de asemenea dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice
următoarele tipuri de utilizări a acesteia:
a) reproducerea operei (realizarea de copii sau stocarea operei);
b) distribuirea operei;
c) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a originalului sau a copiilor unei opere;
d) închirierea operei (punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi pentru
un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere);
e) împrumutul operei (punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi fără
un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere prin intermediul
unei instituţii care permite accesul publicului în acest scop);
f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin
6
punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în
orice moment ales, în mod individual, de către public;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate (traduceri, adaptări, culegeri etc.).
Durata dreptului de autor
Drepturile de autor asupra unei opere literare, științifice sau artistice iau naștere din
momentul creării operei și se extind pe toată durata vieții autorului. După moartea autorului,
ele se transmit prin moștenire pe o perioadă de 70 de ani sau, în absența moștenitorilor, vor
fi exercitate de un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Întrebuințări ale operei permise fără consimțământul autorului
În condițiile detaliate la art. 33, alin. 1, din legea nr. 8/1996, anumite utilizări ale operei
sunt permise fără acordul autorului și fără plata unei remunerații:
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau
administrative ori pentru scopuri de siguranţă publică;
b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori
cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de
radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv
învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de
învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere,
în măsura justificată de scopul urmărit;
d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul
bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale
sau ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a
exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii,
al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a
bibliotecii sau a arhivei respective;
e) reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituţiile de
învăţământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii
unui avantaj comercial sau economic, direct ori indirect;
f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera,
7
distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă
plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara
cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri,
distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;
g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de
învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau
executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată;
h) utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale
organizate de o autoritate publică;
i) utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expoziţiilor
cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere de artă, ca
mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
De asemenea, sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea
către public, fără un avantaj comercial sau economic:
a) de scurte extrase din articole de presă şi reportaje radiofonice sau televizate, în scopul
informării asupra problemelor de actualitate, cu excepţia celor pentru care o astfel de
utilizare este, în mod expres, rezervată;
b) de scurte fragmente ale conferinţelor, alocuţiunilor, pledoariilor şi ale altor opere de
acelaşi fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiţia ca aceste utilizări să aibă ca
unic scop informarea privind actualitatea;
c) de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informaţiilor privind evenimentele de
actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informării;
d) de opere, în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învăţământ sau pentru cercetare
ştiinţifică;
e) de opere, în beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel
handicap şi în limita cerută de handicapul respectiv.
Transformarea unei opera fără consimțământul autorului și fără plata unei remunerații
este și ea permisă în următoarele cazuri:
a) dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia
publicului;
b) dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca rezultatul
să nu creeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia;
c) dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor;
d) dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop
didactic, cu menţionarea autorului.
8
Baze de date cu brevete de invenție
Organisme de gestiune colectivă a drepturilor de autor

În exercitarea drepturilor sale recunoscute de către lege, autorul unei opere şi alţi
titulari de drepturi protejate în cadrul legii dreptului de autor pot să aleagă între a-şi
proteja în mod individual drepturile și a apela la organismele de gestiune colectivă.
Atunci când opera protejată este folosită de un număr foarte mare de utilizatori, în
locuri și momente diferite, titularul dreptului de autor asupra acesteia riscă să nu poată
urmări, pe cont propriu, toate aceste utilizări, respectiv să nu poată negocia direct cu
utilizatorii și colecta remunerația care le este datorată.
Un sistem de gestiune colectivă le permite titularilor de drepturi de autor să autorizeze
anumite persoane juridice pentru a verifica utilizările operei, a negocia cu potențialii
utilizatori, a le acorda acestora licenţe în schimbul unei remuneraţii corespunzătoare, a
colecta aceste remunerații şi a le repartiza titularilor.
În prezent, în România, există un număr de 16 organisme de gestiune colectivă,
constituite cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și organizate în funcție de
specificul operei protejate. Spre exemplu, drepturile de autor pentru operele științifice
sunt gestionate de PERGAM (Societatea Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice),
UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Romania - Asociația Drepturilor
de Autor) gestionează drepturile de autor pentru opere muzicale, iar COPYRO este un
organism dedicate gestiunii drepturilor autorilor de opere scrise.
Pentru exercitarea anumitor drepturi (dreptul de suită, spre exemplu) este obligatorie
gestiunea colectivă, pe când drepturi precum cel de comunicare publică pot fi gestionate
colectiv sau direct de către titularul acestora.
Licențele Creative Commons
Licențele Creative Commons reprezintă unul dintre mijloacele legale de a permite

distribuirea unor opere altfel protejate de legea drepturilor de autor. Așadar, licențele
Creative Commons oferă un mijloc standardizat prin care autorii unei opere pot să acorde
altor persoane permisiunea de a o utiliza, în parametrii legilor naționale care guvernează
dreptul de autor și drepturile conexe și în anumite condiții prestabilite de către titular.
Potrivit inițiatorilor proiectului, „Creative Commons vă permit să împărtășiți legal din
cunoașterea și creativitatea dumneavoastră pentru crearea unei lumi mai echitabile, mai
9
accesibile și mai inovative. Eliberăm întregul potențial al internetului ca vehicul al unei noi
era de dezvoltare și productivitate”.
O astfel de licență poate oferi dreptul de a utiliza, distribui și dezvolta opera, oferindu-i
autorului posibilitatea de a limita întrebuințările acesteia. Spre exemplu, titularul poate
alege să facă opera disponibilă doar pentru uz ne-comercial.
Operele licențiate prin Creative Commons sunt guvernate de legea drepturilor de autor
corespunzătoare și pot aparține astfel mai multor domenii de creații: cărți, piese de teatru,
filme, muzică, jocuri, fotografie, bloguri sau articole.
Bibliografie:
1. Chelcea, S, Cultura universitară – cultură a plagiatului?, în S. Chelcea (coord.). Rușinea și
vinovăția în spațiul public. Spre o sociologie a emoțiilor, Ed. Humanitas, București, 2008,
pp. 236-247
2. Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, actualizată 2018;
3. Shuttleworth, M., 2008, Writing a Research Paper, retrieved 07 August 2018 from
Explorable.com: https://explorable.com/writing-a-research-paper
4. Şerbănescu, A. Cum se scrie un text, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
5. Vulpe, M. Ghidul cercetătorului umanist, Editura Clusium; Cluj, 2002,

6. http://elon.libguides.com/research
7. https://ohiostate.pressbooks.pub/choosingsources/chapter/purpose-of-research-
questions/
8. https://library.sacredheart.edu/c.php?g=29803&p=185905
9. https://creativecommons.org/, accesat la data de 10 septembrie 2018;
10. www.orda.ro, accesat la data de 10 septembrie 2018.
10
SURSE ȘI REFERINȚE. ELEMENTE DE COPYRIGHT ‐ II
Sisteme de citare
Există foarte multe sisteme de scriere corectă a bibliografiei. Există sisteme care se folosesc
mai mult pentru anumite domenii (psihologie, chimie, inginerie etc.), altele care se regăsesc
indiferent de domeniu.
Folosirea citărilor este esențială în zonele cheie ale fluxului scrierii unei lucrări:
Figura 24: Zonele cheie ale fluxului scrierii

Standardizarea modului de scriere a bibliografiei a apărut ca o necesitate, dar aceasta s‐a
materializat în mai multe standarde elaborate plecând de la 3 posibilități de organizare a
acesteia:
a. organizarea bazată pe acordarea unei importanțe mai mari dreptului de proprietate
asupra unei idei – motiv pentru care este precizat numele autorului in text, iar sursa
bibliografică a unei persoane ca prim autor este grupată la final (organizarea în ordine
alfabetică) – pe care îl vom denumi în continuare sistemul referințelor tip autor
 citarea numelui (numelor) autorului (autorilor) sau organizației în text + anul
publicației sau număr de pagină pentru MLA
 la finalul textului citarea în ordine alfabetică
 variantele autor – dată/ autor –titlu / autor ‐ pagină)
b. organizarea bazată pe note și referințe de subsol sau de final – pe care îl vom denumi în
continuare sistemul referințelor tip note
c. organizarea bazată pe ideea regăsirii cu ușurință a unei referințe, în funcție de locul
unde apare într‐un text, numerotarea la final realizându‐se în ordinea apariției în text ‐
– pe care îl vom denumi în continuare sistemul referințelor tip numeric
 citarea sub formă de numere în text,
 la finalul textului citarea în ordinea apariției în text
Scrierea corectă a bibliografiei, citarea corectă a surselor de informație precum și

prezentarea corectă pe baza surselor valide științific a ideilor și rezultatelor obținute prin
cercetări anterioare nu trebuie să fie o activitate formală și nici doar rezultatul presiunii tot mai
67
mari a societății de a descoperi „cine plagiază și cât”.

În mod normal trebuie să ținem cont de faptul că:
 o lucrare valoroasă nu poate să apară fără cunoașterea tuturor rezultatelor anterioare în
domeniu, deci prezentarea lucrărilor consultate este o dovadă a cunoașterii domeniului,
 este corect din punct de vedere etic să recunoaștem cui aparține o idee sau un rezultat,
prezentarea acestui drept de proprietate intelectuală realizându‐se doar prin menționarea
la bibliografie a surselor folosite,
 citarea oferă posibilitatea de a demonstra că cercetarea actuală e rezultatul unor
preocupări anterioare în acest domeniu a persoanei sau echipei care se ocupă acum de
această problemă,
 scrierea unei lucrări nu trebuie să fie un scop în sine, pentru care să încălcăm toate regulile
etice; scopul trebuie să fie doar cel de a împărtăși rezultatele obținute de noi cu alți
specialiști în domeniu.
Modul în care este aleasă bibliografia este rezultatul unui proces de selecție prin care se pun
în valoare calități precum: capacitatea de sinteză, recunoașterea relevanței, analiza critică a
informațiilor.
Necesitatea de a modifica uneori modul de scriere a bibliografiei în funcție de condițiile

impuse de revista / editura unde se publică articolul / cartea, a făcut necesară apariția unor
sisteme prin care să se poată face automat scrierea corectă a bibliografie, așa cum vom arăta
ulterior. Cu toate acestea, scrierea corectă, cu maximă acuratețe a informațiilor este esențială.
Cu atât mai mult cu cât între diferite stiluri din aceeași categorie (cel puțin pentru cele mai
folosite) există diferențe care țin în principal de punctuație.
O categorie specială de informații o reprezintă obișnuite, care au intrat în folosință generală
și pentru care nu este necesar să folosim elemente de citare sau să restricționăm folosirea lor.
Dacă am compara cele două sisteme tip autor / tip numeric, am constata următoarele
avantaje și dezavantaje:
Sistemul de referințe Tip Tip Cu note de

autor numeric subsol
Numărul redus de cuvinte folosit pentru același indice bibliografic ++ +++ +
Fluidizarea textului (fără a fi întrerupt de informații suplimentare) ++ +++ +
Informații rapide despre calitatea surselor citate +++ + ++
Informații complexe despre sursele citate ++ + +++
Posibilitatea referenților de a analiza rapid calitatea surselor folosite +++ + ++
Flexibilitatea de a aranja referințele în text și lista finală +++ + ++
Posibilitatea de a aprecia rapid oportunitatea referinței ++ + +++
Relevanța educațională a folosirii stilului (recunoașterea persoanelor ++ + ++
cu cercetări recunoscute în acel domeniu)
Tabelul 2: comparație între sistemele de referințe utilizabile în practică
68
Există mai multe stiluri de citare, pe care le puteți consulta la

http://www.citethisforme.com/guides. Cele mai importante sunt prezentate în tabelul:
Numele sistemului Domeniul/domeniile Informații utile

Harvard (sistem autor‐data) Folosit și recomandat de https://elc.polyu.edu.hk/referencing/harvard.pdf
http://www.ntpu.edu.tw/ipug/files/req/HARVARD%20Reference
multe universități și %20Style%20Guide.pdf
structuri academice
ISO 690:2010 Toate domeniile https://www.fmed.uniba.sk/fileadmin/lf/sluzby/akademicka_kniz
nica/ENGLISH/PDF/Brief_citation_and_reference_guide.pdf
http://www.cmaph.org/attachment/201364/1370309271657.pdf
APA Ştiinţe sociale: psihologie, https://www.apastyle.org/
educaţie, sociologie, științe

Referințe tip autor
politice, economice,
juridice,¨geografie
ACS‐American Chemical Society Științe chimice, fizice https://library.umbc.edu/tutorials/ACSQuickGuide.pdf
MLA Ştiinţe umaniste: artă, www.mla.org/style
teatru, filologie, filosofie,

muzică, religie, arhitectură
MHRA Științe umaniste http://www.mhra.org.uk/style
Chicago (Turabian) Ştiinţe naturale, fizice și www.chicagomanualofstyle.org

https://www.chicagomanualofstyle.org/turabian/turabian‐
sociale author‐date‐citation‐quick‐guide.html
CSE (Council of Science Editors) Ştiinţe naturale: biologie, https://www.councilscienceeditors.org/publications/scientific‐
style‐and‐format/
ştiinţele pământului https://writing.wisc.edu/Handbook/DocCSE.html
British Standard (notes) Științe umaniste
Referințe tip
MHRA Științe umaniste http://www.mhra.org.uk/style

note
Chicago (Turabian) Științe umaniste: literatură, https://www.chicagomanualofstyle.org/turabian/turabian‐notes‐

and‐bibliography‐citation‐quick‐guide.html
istorie, artă
Oxford http://libraryguides.vu.edu.au/oxford‐referencing
British Standard (numeric) https://hep.ph.liv.ac.uk/twiki/pub/Computing/CollectedManuals/

reference.pdf;
Vancouver știinţe medicale, biologice https://library.westernsydney.edu.au/main/sites/default/files/cite
_Vancouver.pdf
şi fizice
IEEE inginerie https://ieee‐
dataport.org/sites/default/files/analysis/27/IEEE%20Citation%20
Guidelines.pdf
Referințe tip numeric
CSE (Council of Science Editors) Ştiinţe naturale: biologie, https://guides.lib.vt.edu/find/citation‐style‐manuals/cse
ştiinţele pământului
American National Standards inginerie http://instr.iastate.libguides.com/c.php?g=49430&p=318481
Institute (ANSI)
NLM‐National Library of Medicine Științe bio‐medicale https://www.nlm.nih.gov/pubs/formats/internet2001.pdf
ICMJE ‐Comitetul Internaţional al Științe bio‐medicale https://library.palmer.edu/citationstyles/icmje
Editorilor de Jurnale Medicale

ACS‐American Chemical Society chimie https://obu.edu/library/files/2013/12/ACSQuickReferenceStyleGu
ide.pdf
AMA ‐ Asociaţia Americană de Științe medicale http://library.nymc.edu/informatics/amastyle.cfm
Medicină
Consiliul Editorilor în Ştiinţe (CSE).
Tabelul 3: Exemple de sisteme de scriere a referințelor
69
MANAGEMENTUL REFERINȚELOR BIBLIOGRAFICE
Ce sunt software‐urile pentru managementul informației sau a referințelor?

Software‐ul de gestionare a referințelor sau generare a citărilor, de asemenea cunoscut sub
numele software de gestionare bibliografică sau managementul citărilor, este un instrument util
pentru gestionarea și organizarea citărilor și formatarea bibliografiilor și notelor de subsol.
Microsoft Office oferă utilitarul References pentru a crea o bibliografie, citări și referințe. Se
aplică pentru Word Office 365, Word 2016, Word 2013, Word 2010 și Word 2007.
Există multe instrumente de gestionare a citărilor diferite ‐ unele sunt disponibile gratuit,
altele nu. Exemplele includ Mendeley, EndNote și Zotero.
Există mult mai multe opțiuni conform fig. 25
Fig.25 Managementul referințelor software
Toate software‐urile aceleași funcții de bază, dar caracteristicile specifice pot varia de la un
program la altul. Majoritatea instrumentelor de gestionare a citărilor vă pot ajuta să:
 Importați informații privind referințele folosite și modul de citare din baze de date și
cataloage de bibliotecă;
 Colectați, organizați și adnotați citările;
 Gestionați articolele PDF cu varianta full text,
 Generați bibliografii și formatați note de subsol sau note finale într‐o varietate de stiluri.
Tabel 4: Comparație software‐uri pentru managementul referințelor

70
Word oferă instrumente excelente pentru citarea surselor, crearea unei bibliografii și
gestionarea surselor. Primul pas pentru a crea o listă de referințe și o citare într‐un document
este să alegeți stilul corespunzător pe care îl veți folosi pentru a formata citările și referințele.
Stilul de citare
Pentru a alege un stil de publicare:
 Click References
 Click Style în Citations & Bibliography Group
 Alegeți stilul de citare dorit
Figura 26 – Alegerea stilului de citare

Citările
Pentru a insera o citare în text:

 Click Insert Citation în Citations & Bibliography Group
 Dacă este o sursă nouă click New Source
 Dacă ați creat sursa, click în drop down list
Fig.27 – Inserarea citării

o Dacă doriți să inserați o sursă nouă dați click New Source,
alegeți tipul documentului (carte, articol, pagină web,
etc.) click type of source (boock, article, etc.)
o Completați Create Source Form
o Dacă doriți câmpuri adiționale, click Show All
Bibliography Fields check box
o Click OK
Figura 28 – crearea unei surse noi
Managementul surselor
Dacă ați introdus datele unui document și doriți

să adăugați sau ștergeți sau completați informația:
 Click Manage Sources Button on Citations &
Bibliography Group
 Puteți din acest meniu să adăugați, șterge sau
edita sursele, puteți să vedeți sursa în aceasta
fereastră.
Figura 29 – Completarea informației
71
Inserarea bibliografiei
Dacă doriți să inserați bibliografia în document:

Bibliography to the document:
 Plasați cursorul în document unde doriți să inserați
bibliografia
 Click Bibliography
 Alegeți Insert Built‐in Bibliography/Works Cited sau
Insert Bibliography
Fig.30 Inserarea bibliografiei
Ce este Mendeley?
Mendeley este un manager de referințe disponibil gratuit și o rețea socială academică cu

versiuni web, desktop și mobile. Puteți să vă sincronizați biblioteca. creată din documentele
stocate între aceste versiuni diferite și pe diferite computere.
Cu un cont gratuit primiți 2 GB de spațiu web și puteți crea grupuri private cu până la 3
utilizatori. Puteți să faceți upgrade la un plan Premium dacă aveți nevoie de mai mult spațiu sau
grupuri.
Mendeley este un software gratuit, disponibil pe mai multe platforme diferite. Puteți rula
Mendeley pe computer sau laptop, pe telefon sau pe tabletă și accesați‐o și din orice browser
modern. Puteți descărca aplicația potrivită pentru dispozitivul dvs. sau puteți utiliza browser‐ul
web pentru a vă conecta la versiunea web.
Aplicația Desktop a aplicației Mendeley oferă cea mai completă experiență ‐ permițându‐vă
să organizați, să colaborați și să descoperiți, precum și să utilizați plug‐inul de citare pentru a
cita în timp ce scrieți în Microsoft Word sau Libre Office.
Celelalte versiuni ‐ Web și Mobile ‐ vă oferă posibilitatea de a accesa referințele dvs. în
deplasare, precum și de a face note și adnotări.
Mendeley este conceput pentru a vă ajuta să atingeți trei obiective principale:
Organizarea referințelor dvs., permițându‐vă să creați o bibliotecă personală și să o

structurați după cum doriți. Vă poate ajuta să țineți evidența diferitelor lucrări pe care le citiți ‐
prin adăugarea de note și subliniere și prin amintirea unde ați ajuns.
Colaborarea cu ceilalți. Mendeley vă permite să vă alăturați altor utilizatori pentru a
împărtăși referințe și a schimba idei. De asemenea, puteți utiliza grupuri private pentru a
72
partaja documente întregi și pentru a adnota în colaborare. Puteți utiliza această funcție pentru
a lucra cu persoane pe care le vedeți în fiecare zi sau pentru a utiliza caracteristicile sociale ale
lui Mendeley pentru a găsi persoane cu interese similare din întreaga lume.
Descoperiri. Pe lângă faptul că vă ajută să descoperiți oameni noi cu care să lucrați,
Mendeley vă poate ajuta să găsiți noi cercetări publicate în domeniul dvs. și să recomandați o
lectură nouă bazată pe conținutul bibliotecii dvs. personale.
Cont Mendeley
Primul lucru pe care trebuie să‐l faceți este să creați un cont prin
https://id.elsevier.com/as/UqMt6/resume/as/authorization.ping
Acest lucru este complet gratuit și durează doar câteva secunde. Veți avea nevoie de un
cont Mendeley pentru a vă conecta la diferitele versiuni ale software‐ului.
După ce vă creați contul, vi se va solicita să descărcați versiunea corespunzătoare a
Mendeley Desktop pentru calculatorul principal. Nu trebuie să faceți acest lucru imediat, dar
este o idee bună să aveți aplicația desktop instalată pe computerul principal de lucru.
Mendeley Desktop
Fig. 31: Imagine Mendeley desktop Fig.32 : Imagine Mendeley web
Când deschideți pentru prima oară Mendeley Desktop, va trebui să vă conectați la contul
dvs. Mendeley. Acest lucru asigură că toate modificările pe care le faceți sunt efectuate în
contul dvs. și vor fi transmise atunci când vă conectați la diferite dispozitive.
Mendeley Desktop urmează o structură cu trei coloane. Panoul din stânga vă permite să
navigați prin diferite opțiuni de filtrare pentru biblioteca dvs. Când faceți clic pe foldere sau
grupuri diferite listate în această coloană, în panoul principal vor fi returnate diferite liste de
lucrări. În această captură de ecran avem selectat "Toate documentele", ceea ce înseamnă că
panoul principal conține toate referințele noastre.
73
Panoul din mijloc vă permite să selectați referințe individuale. Dacă faceți clic pe o referință
listată aici, veți afișa detaliile acestui document în panoul din partea dreaptă. De asemenea,
puteți selecta mai multe lucrări pentru a efectua acțiuni în vrac, cum ar fi ștergerea în masă sau
adăugarea în foldere.
Panoul din dreapta afișează detaliile referinței selectate. De asemenea, puteți utiliza acest
panou pentru a modifica detaliile făcând clic pe câmpurile individuale. Ar trebui să verificați cu
atenție și să corectați detaliile afișate în acest panou, deoarece asigurarea exactității aici vă va
asigura că citările sunt complet corecte.
Mendeley web
Mendeley Web este versiunea Mendeley accesibilă prin browserul dvs. web. Va trebui să vă
autentificați în contul dvs. Mendeley pentru a avea acces la acesta.
Aspectul este similar cu cel pe care tocmai l‐am văzut pentru desktopul Mendeley ‐ deși a
fost optimizat pentru utilizarea în browser.
Cum funcționează Mendeley?
Mendeley oferă, de asemenea, o serie de alte opțiuni pentru adăugarea de materiale în

bibliotecă. Puteți găsi acestea deschizând meniul Fișier. (Fig. 33,34)
Puteți alege să adăugați fișiere individuale sau conținutul unui întreg dosar accesând locația
relevantă de pe computer.
Puteți opta pentru a "urmări" un dosar ‐ ceea ce va însemna că Mendeley monitorizează

acea locație pentru ca orice elemente noi să fie scoase în dosar. Dacă găsește un document
nou, documentul va fi adăugat automat în biblioteca dvs. din Mendeley.
Fig.33 : Adăugarea documentelor în Mendeley Fig.34 Căutare noi cercetări
Puteți, de asemenea, să importați cu ușurință o bibliotecă de la alți manageri de referință,

așa că dacă ați încercat EndNote, Reworks sau altă soluție și le‐ați descoperit că nu vă plac,
puteți purta cu ușurință biblioteca dvs. la Mendeley.
Aveți, de asemenea, opțiunea de a crea o referință manuală ‐ ceea ce vă va permite să
74
completați manual câțiva câmpuri.

Mendeley vă ușurează să vă construiți biblioteca.
Importer‐ul web este un marcator de carte pe care îl puteți adăuga în browserul dvs. Web.
Când faceți clic pe acest element în preferințele browserului dvs., Importer‐ul Web va încerca să
detecteze referințele pe pagina pe care o vedeți și să întrebați dacă doriți să le adăugați în
bibliotecă. De asemenea, puteți să‐l utilizați pentru a adăuga pagini web în bibliotecă.
Mendeley operează, de asemenea, un Catalog de Cercetare ‐ cele mai mari colecții de
publicații cu publicitate disponibile online. Puteți căuta în catalogul online pentru a identifica
referințele pe care le doriți în biblioteca dvs. și le puteți adăuga cu doar câteva clicuri.
Anumite cataloage online, cum ar fi ScienceDirect ‐ ilustrat aici ‐ vă permit să exportați
trimiteri direct la Mendeley. Priviți butonul Export în pagini ca acesta.
Alte cataloage vă vor permite să exportați în formate de fișiere, cum ar fi RIS, care pot fi apoi
adăugate la Mendeley utilizând meniul Fișier.
Funcțiunea de sincronizare a Mendeley web cu desktop și mobile
Syncing este un concept de bază în Mendeley. Ori de câte ori efectuați modificări în
Mendeley, va trebui să vă sincronizați pentru a împinge aceste modificări în spațiul de stocare în
cloud. Sincronizarea va schimba, de asemenea, orice modificări efectuate pe alte dispozitive.
Este o idee bună să sincronizați regulat pentru a vă asigura că documentele și adnotările dvs.
sunt salvate în cloud.
Puteți să sincronizați în orice moment utilizând butonul de sincronizare. De asemenea,

Mendeley se va sincroniza automat de fiecare dată când o deschideți.
Fig.35 Imagine a butonului de sincronizare Fig.36 : Organizarea bibliotecii în Mendeley
Organizarea bibliotecii Mendeley

Interfața Mendeley Desktop ar trebui să fie destul de intuitivă dacă sunteți familiarizați cu
programe cum ar fi iTunes sau chiar Gmail. Panoul din stânga oferă o serie de opțiuni diferite
pentru a vă ajuta să filtrați lista documentelor exact la ceea ce trebuie să găsiți.
75
Poziția implicită la deschiderea Mendeley Desktop este "Toate documentele", care va lista
toate elementele din bibliotecă. Puteți să utilizați titlurile coloanelor (cum ar fi numele
autorilor, anul etc.) pentru a vă ordona documentele prin această valoare ‐ aceasta poate fi
utilă, de exemplu, pentru găsirea de lucrări de către un anumit autor.
Când adăugați materiale în bibliotecă, acestea vor fi inițial marcate ca necitite ‐ indicată
printr‐un punct verde mare în a doua coloană. Puteți dezactiva și dezactiva acest lucru făcând
clic pe el. În mod alternativ, un document va fi marcat ca citit o dată ce ați petrecut o anumită
perioadă de timp în lectură Mendeley PDF.
Puteți să "marcați" documentele pentru a le marca ca favorite. Acestea pot fi apoi

recuperate cu ușurință prin panoul din stânga.
De asemenea, puteți utiliza panoul din stânga pentru a accesa articolele pe care le‐ați
adăugat recent sau articolele pe care le‐ați citit recent.
Dosarele – folderele vă permit să trimiteți rapid referințele la rubrici diferite. Puteți să

trageți și să renunțați la referințe din bibliotecă în numele folderului din panoul din stânga
pentru a adăuga acea referință la un dosar.
De asemenea, puteți crea directoare în dosarele existente. (Fig. 37)
Fig. 37: Crearea și utilizarea folderelor Fig.38 Căutarea documentelor în biblioteca personală
Mendeley oferă un instrument de căutare puternic care vă ajută să găsiți elemente în

bibliotecă. Doar introduceți termenul de căutare în câmpul care apare în colțul din dreapta sus
și Mendeley va filtra afișarea curentă pentru a afișa referințe care conțin acest termen. De
asemenea, va căuta în textul integral al documentelor PDF care apar în bibliotecă.
Căutarea este specifică contextului, deci dacă nu obțineți rezultatele pe care le așteptați,
asigurați‐vă că aveți folderul corespunzător selectat în panoul din partea stângă. Dacă aveți
dubii, selectați „Toate documentele".
Utilizați butonul „clar" care apare pe bara de instrumente galbenă pentru a elimina filtrul de
căutare.
Căutarea documentelor în biblioteca personală
Mendeley oferă un instrument de căutare puternic care vă ajută să găsiți elemente în
76
bibliotecă. Doar introduceți termenul de căutare în câmpul care apare în colțul din dreapta sus
și Mendeley va filtra afișarea curentă pentru a afișa referințe care conțin acest termen. De
asemenea, va căuta în textul integral al documentelor PDF care apar în bibliotecă. (Fig.38 )
Căutarea este specifică contextului, deci dacă nu obțineți rezultatele pe care le așteptați,
asigurați‐vă că aveți folderul corespunzător selectat în panoul din partea stângă. Dacă aveți
dubii, selectați „Toate documentele".
Utilizați butonul „clar" care apare pe bara de instrumente galbenă pentru a elimina filtrul de
căutare.
De asemenea, puteți utiliza etichete pentru a găsi o referință sau referințe în biblioteca dvs.
Puteți adăuga mai multe etichete la referințele dvs. utilizând panoul de detalii al documentului
atunci când aveți selectată referința. (Fig. 39)
Apoi utilizați meniul Filtrați după etichetele care apare în colțul din stânga jos pentru a trage
rapid materialele pe care le‐ați etichetat.
Lista etichetelor disponibile va afișa numai etichete utilizate în vizualizarea curentă a
dosarelor ‐ așa că, din nou, asigurați‐vă că vizualizați dosarul corespunzător sau Toate
documentele înainte de a încerca să filtrați.
Fig.39 Căutarea documentelor în biblioteca personală Fig.40 Căutarea duplicatelor în Mendeley
S‐ar putea să observați că, după colectarea unei biblioteci de referințe, ați acumulat câteva
intrări duplicate ‐ în cazul în care două fișe ale aceleiași referințe au fost adăugate în bibliotecă.
Din fericire, Mendeley le poate curăța. Utilizați „Verificați pentru duplicate" ‐ găsite în
meniul Instrumente. Mendeley va identifica orice intrări duplicate și va oferi o combinație a
acestora într‐o singură intrare combinată. Vi se va solicita să verificați detaliile versiunii
combinate înainte de finalizarea fuziunii ‐ permițându‐vă să luați detalii din fiecare dintre
intrările pe care le îmbinați. (Fig. 40)
Cum lucrăm cu documentele în format PDF, PDF Viewer?
Aspectul cititului vă va fi familiar dacă ați utilizat Adobe Acrobat sau un software similar. În
partea de sus a ecranului veți vedea o serie de instrumente, care sunt în mare măsură explicite.
77
(Fig. 41) Mendeley operează un format tabular ‐ permițându‐vă să deschideți mai multe PDF‐uri
pentru citirea dintr‐o dată și să comutați între ele. Mendeley îți va aminti unde te‐ai oprit din
lucru într‐o lucrare și când o deschizi și te duci înapoi în același loc.
Fig.41 PDF viewer Fig.42 Note și notițe
Puteți evidenția pasaje importante utilizând instrumentul Evidențiere ‐ la fel cum ați face și
atunci când citiți o copie tradițională, tipărită. Acest lucru vă permite să selectați pasaje
importante dintr‐o lucrare.
De asemenea, puteți adăuga note pentru a vă ajuta să vă organizați gândurile. Acestea se

pot face fie în caseta Note, care apare în panourile cu detalii ale documentului. Aceste note
sunt documentate și pot fi vizualizate și din vizualizarea principală a bibliotecii ‐ fără a deschide
documentul pentru citire. (Fig. 42)
Procesul de citare
Una dintre caracteristicile cele mai populare ale lui Mendeley este capacitatea sa de a
îmbunătăți procesul de citare. Mendeley face mult mai ușor să inserați citări corect formate pe
toată hârtia pe care o scrieți și va genera automat o bibliografie pentru dvs. De asemenea, vă
permite să restabiliți citările manuscrisului dvs. cu doar câteva clicuri ‐ făcându‐l ideal pentru
resubmissions la diferite reviste sau editori.
Fig.43 : Instalarea Citation Plug‐in Fig. 44Generarea citărilor
Mai întâi trebuie să instalați plug‐inul de citare. Acest lucru se poate face prin intermediul
meniului Instrumente din cadrul Mendeley Desktop. (Fig. 43)
78
Plug‐inul citare acceptă Microsoft Word și LibreOffice alternativă gratuită. În funcție de care
dintre acestea ați instalat, veți vedea solicitarea de a instala plug‐inul.
Odată instalat, plug‐inul de citare va apărea în procesorul de text. Aspectul va varia ușor în
funcție de sistemul dvs. de operare, dar veți vedea aceleași butoane și opțiuni în ambele.
Introducerea unei citări se realizează prin poziționarea în primul rând a cursorului în locația
potrivită și prin apăsarea butonului „Insert Citation" care apare pe bara de instrumente
Mendeley. De asemenea, trebuie să rulați Mendeley Desktop și vi se va cere să o porniți dacă
nu rulează în prezent. (Fig. 43)
Apăsând butonul se va deschide instrumentul de căutare Mendeley. Această casetă vă

permite să introduceți un termen ‐ cum ar fi numele unui autor ‐ înainte de a returna
rezultatele căutării din bibliotecă. Găsiți referința pe care doriți să o citeți, faceți clic pentru a o
selecta și apăsați butonul Ok. Veți vedea că citatul este adăugat. Aspectul său va varia în funcție
de stilul de citare pe care îl aveți în prezent activ ‐ vom vorbi mai multe despre acest lucru în
scurt timp.
Dacă căutați o anumită citare și nu vă puteți aminti detaliile acesteia, puteți de asemenea
opta să treceți la desktop‐ul Mendeley pentru al localiza ‐ utilizând, de exemplu, căutare sau
filtrarea după etichete. Apăsați butonul „Du‐te la Mendeley" pentru a trece la interfața
respectivă.
După ce ați găsit referința adecvată, faceți clic pentru a o evidenția și apăsați butonul „Cite"
care apare temporar pe bara de instrumente Mendeley Desktop. Dacă doriți să anulați procesul
de citare și să reveniți la manuscris, apăsați butonul anulare.
Rețineți că manuscrisul dvs. este considerat blocat, în timp ce acest proces este activ.
Trebuie să anulați citarea pentru a reveni la document sau să inserați o citare înainte de a putea
reveni la procesorul de text.
Inserarea bibliografiei
Odată ce ați adăugat citările, va trebui să generați o bibliografie. Asigurați‐vă că cursorul dvs.
este poziționat acolo unde doriți să apară bibliografia dvs. și apăsați butonul „Inserare
bibliografie" ‐ durează doar un singur clic!
Mendeley va analiza acum manuscrisul tău, va alege toate citările pe care le‐ai adăugat și le
vei ordona într‐o listă. Ordonarea exactă și aspectul bibliografiei dvs. vor depinde de stilul de
citare ales. (Fig. 44)
79
Fig.45 Inserarea bibliografiei Fig.46 : Alegerea stilului de citare
Stiluri de citare
Folosind Mendeley, puteți alege stilul de citare adecvat pentru manuscrisul dvs. și, de
asemenea, puteți comuta între diferite stiluri cu doar câteva clicuri. Mendeley va restabili
automat toate citările din manuscrisul tău. Pentru a schimba stilurile de citare, deschideți
meniul derulant de stiluri care apare pe bara de instrumente Mendeley. Dacă nu vedeți stilul de
care aveți nevoie, puteți face clic pe „Mai multe stiluri" pentru a fi luate la instrumentul Stiluri în
cadrul Mendeley Desktop. Acest lucru vă va permite, de asemenea, să descărcați și să instalați
stiluri noi în câteva secunde.
Mendeley vă permite să utilizați peste 1.600 de stiluri diferite de citare ‐ dar este preinstalat
cu unele dintre cele mai frecvent utilizate, cum ar fi APA, Harvard și IEEE.
Dacă tot nu puteți găsi stilul potrivit sau dacă doriți să personalizați un stil existent, vă
recomandăm să încercați editorul Mendeley CSL, care vă permite să personalizați stilurile de
citare. Stilurile salvate sunt adăugate la baza de date Mendeley și vor apărea în meniul drop‐
down din Word.
Puteți, de asemenea, să distribuiți stiluri create altor utilizatori Mendeley. Editorul poate fi
găsit la http://csl.mendeley.com
80
PLAGIAT ȘI INTEGRITATE ȘTIINȚIFICĂ
Principiul integrității
Plecând de la definirea cuvântului integritate – care poate fi suprapus peste cel de
onestitate, integritatea în cercetarea științifică este o stare care trebuie să se refere atât la
cercetarea individuală cât și la activitatea la nivel instituțional.
Așa cum arată Stanley G. Korenman (2006): „integritatea cercetării înseamnă examinarea
datelor cu obiectivitate și ghidarea mai degrabă a rezultatelor decât a noțiunilor preconcepute”.
Dacă, așa cum reiese din modul de abordare atât la nivel european cât și la nivel mondial, în
diferite țări a problemei integrității, pentru individ este important modul în care este educat, în
spiritul respectării acestor valori, fiind educat să știe cum să respecte – din punct de vedere
tehnic regulile cercetării, la nivel instituțional trebuie să fie creat un climat care să încurajeze
respectarea regulilor morale și legislative din cercetarea științifică.
• integritate • însușirea valorilor morale încă din primii ani ai educației,
individuală • participarea la activități de cercetare în cadrul colectivelor care
respectă regulile etice,
• folosirea experienței proprii pentru a sprijini dezvoltarea unor
standarde de referință,
• dezvoltarea spiritului de colegialitate și a respectului reciproc, care să
favorizeze exactitatea formulării contribuției individuale în cercetarea
unui colectiv,
• dezvoltarea abilității de a discuta pe baza argumentelor a ideilor de
cercetare, atunci când vin din partea altor persoane, și recunoașterea
importanței unor idei valoroase enunțate de alte persoane
• integritate • stabilirea unui climat de onestitate și încurajare a onestității,
instituțională • crearea unor mecanisme precum comitetele de etică a cercetării
(unități de științifice care ar trebui să aibă și rol metodologic și de sprijin
învățământ, decizional pentru cercetători,
institute de • crearea condițiilor pentru transparență decizională în cercetare,
cercetare) • evaluarea sistematică a modului în care sunt respectate regulile
privind cercetarea pe subiecți umani sau pe animale,
• asigurarea condițiilor pentru o bună transparență a potențialelor
conflicte de interese,
• promovarea unui sistem responsabil de coordonare a activității de
cercetare,
• încurajarea seniorilor să implice persoanele care își încep activitatea
de cercetare să o facă într‐un mod responsabil,
• să ofere posibilitatea celor care urmează o formă de învățământ să
primească informații etice și legislative privind integritatea în cercetare
• integritate la • elaborarea unor legi/ coduri care să reglementeze cercetarea
nivel statal/ științifică, fie la nivel național, fie la nivel internațional – de ex: Legea
interstatal 206/2004, Codul european al integrității în cercetarea științifică.
80
Principiul obiectivității și imparțialității (analizei pe baze științifice)

A fi obiectiv și imparțial presupune a analiza informațiile cu maximă atenție, a evita
distorsionarea analizei pe baza propriilor interese, a unei analize superficiale sau incomplete, a
înțelegerii unei noțiuni sau a unui experiment pe baza prejudecăților sau a abordării subiective,
sentimentale.
Păstrarea unui grad mare de obiectivitate necesită respectarea cumulativă a unor factori ai
obiectivității în cercetare, precum cei din figura 47:
Figura 47: Factorii obiectivității într‐o cercetare științifică
Relația cu colegii în elaborarea materialului științific

Așa cum e precizat în documentele elaborate de Consiliul Național al Cercetării din SUA:
„Colegialitatea în interacțiunile științifice, inclusiv comunicarea și partajarea resurselor, impune
ca investigatorii să raporteze rezultatele cercetării către comunitatea științifică într‐un mod
complet, deschis și în timp util.”
Competitivitatea între cercetători este acerbă, iar dorința de a fi primul care își leagă
numele de un rezultat important sau spectaculos este visul oricărui cercetător adevărat.
În analiza acestui subiect trebuie luate în considerare două tipuri mari de cercetare: a) cele
individuale, în care cercetarea se poate realiza în principal de o singură persoană sau b) cercetări
efectuate de colective dintr‐un domeniu sau cercetări interdisciplinare, care ridică adesea probleme
de stabilire a rolului fiecărui membru atât în echipa de cercetare cât și în publicarea rezultatelor.
Rolul și locul fiecărui membru în echipă sau a fiecărei echipe în publicarea cercetării
generale trebuie stabilit de la început. Atunci când cercetarea se face cu ajutorul banilor publici
81
și rezultatele trebuie să devină publice, dar evident doar după ce sunt validate. În acest scop
cercetătorii sunt încurajați nu doar să publice dar și să breveteze rezultatele cercetării.
Categoriile mari de persoane care pot fi implicate într‐o cercetare cu participarea unui
număr mai mare de persoane sunt:
a. persoana care are ideea; aceasta poate să inițieze formarea unei echipe sau să o discute cu
mentorul sau structura de cercetare din care face parte, împreună stabilind echipa
proiectului și de obicei este persoana care coordonează întreaga cercetare;
b. persoanele care primesc pe tot parcursul proiectului roluri în echipă, în diverse etape ale
cercetării;
c. persoane responsabile cu o etapă principală a cercetării.
Echipa de cercetare poate include și personal tehnic, personal administrativ, dar ei nu se vor
regăsi în echipa de publicare a cercetării.
Dacă ar trebui să stabilim un decalog al colaborării în cercetare acesta ar trebui să cuprindă:
1. respect reciproc,
2. dezvoltarea colaborării pe baza interesului comun asupra unui/unor subiecte de cercetare,
3. încredere în ceilalți membri ai echipei,
4. capacitate de a coopera și de a comunica cu ceilalți membri ai echipei,
5. responsabilități comune,
6. transparență interrelațională,
7. împărțirea corectă a rezultatelor cercetării,
8. crearea sentimentului de apartenență la același grup intelectual,
9. respectarea dreptului altei persoane de a avea o altă opinie și verificarea acestei opinii,
10. dezvoltarea capacității de reflexie plecând de la opiniile altei persoane.
Relația cu mentorul
Mentorul în cercetare este o persoană capabilă să contribuie la dezvoltarea capacității unei

persoane de a dezvolta o cercetare, dar și de a‐și dezvolta abilitățile de a‐și însuși și de a aplica
standardele etice ale cercetării.
Relația de mentorat depășește adesea perioada unei cercetări; mentori putând fi: conducătorul
de doctorat pentru un doctorand, coordonatorul unui proiect de cercetare pentru membrii mai
tineri ai proiectului. Mentoratul este un proces intelectual complex care nu se suprapune decât
parțial peste posibilitatea de a oferi suport intelectual, material (inclusiv financiar), mentorul nu e
doar persoana care contribuie administrativ la organizarea cercetării și adesea nu e doar persoana
care îi coordonează un proiect de cercetare pentru o perioadă scurtă de timp.
Cel mai adesea rolul mentorului se observă și după ce mentorul și persoana mentorată nu
mai lucrează efectiv împreună sau în afara laboratorului de cercetare, mentorul fiind cel care
poate și trebuie să reprezinte un sprijin și un model atât în dezvoltarea carierei, cât și în viața
socio‐profesională a persoanei mentorate.
82
Descoperirea unui mentor ideal este însă adesea la fel de complicată ca și descoperirea de
către un mentor a unei persoane cu care să facă echipă și pe care să o mentoreze.
Figura 48: Mentorul
Transparența în folosirea fondurilor
Folosirea resurselor materiale în cercetare este o problemă indiferent dacă e vorba de

resurse din fonduri publice sau private. Accesul la resurse fiind unul limitat, e necesară o
abordare rațională a modului în care aceste resurse se folosesc și mai ales ca aceste resurse să
fie folosite într‐un scop constructiv, pozitiv.
Accesul la folosirea fondurilor ar trebui să se realizeze printr‐o competiție transparentă, în
funcție de necesitățile societății la un moment dat.
Se ridică însă două probleme majore: 1. De ce ar fi de acord un investitor privat să accepte

să fie controlat modul de distribuire a resurselor dale și 2. Cine sunt persoanele care pot să
creioneze direcțiile strategice spre care se duc fondurile publice?
Dacă prima problemă nu poate fi controlată și deci nu există mijloace legale și etice prin
care acest lucru să fie controlată, cu excepția situațiilor în care cercetările se îndreaptă
împotriva umanității, în cazul fondurilor publice controlul modului de utilizare a fondurilor
devine obligatoriu, iar persoanele care pot să creioneze direcțiile strategice pot fi factori cheie
în direcția spre care se orientează aceste persoane. În cazul proiectelor din fonduri proprii
transparența trebuie de asemenea să impună și diseminarea rezultatelor cercetării către
întreaga comunitate și trecerea lor în patrimoniul general.
83
Figura 49: Etape în care trebuie evaluată transparența în folosirea fondurilor

Folosirea fondurilor în cercetare este însă neuniformă, așa cum reiese și din figura 50,
conform datelor furnizate de UNESCO
Figura 50: Nivelul sumelor alocate pentru cercetare și dezvoltare în diferite țări
Mai multe informații despre fonduri de cercetare: https://ec.europa.eu/info/research‐and‐

innovation/funding/funding‐opportunities_en
Prezentarea și folosirea rezultatelor.
Prezentarea lucrărilor științifice se face la conferințe, seminarii, cu ocazia prezentării unui

referat, a unei teze de licență, de disertație sau de doctorat, cu ocazia publicării unui articol sau
în cadrul unor prezentări în mas‐media (indiferent de forma ei).
Originalitatea lucrării științifice și onestitatea în prezentarea tuturor datelor de cercetare,

indiferent că este vorba de o lucrare la care ipotezele inițiale au fost validate sau nu.
Deși există elemente de diferențiere între diferite domenii în privința prezentării rezultatelor
unei cercetări, trebuie remarcat că există și câteva elemente comune; prezentarea:
84
 trebuie făcută în scopul transmiterii unor informații corecte,

 trebuie adaptată audienței – pentru ca aceasta să înțeleagă în ce a constat cercetarea și
care sunt rezultatele acesteia,
 trebuie să asigure obținerea unui feedback din partea celor care vin în contact cu
informația respectivă,
 trebuie să fie clară, concisă, ușor de urmărit:
o o prezentare care durează foarte mult timp va determina audiența să se plictisească;
practic captarea atenției audienței se face încă din primele minute ale prezentării,
o folosirea de imagini, grafice, tabele favorizează înțelegerea informației,
o nu intrați în multe amănunte privind datele din literatură, mai ales atunci când sunteți
în fața unui public avizat,
o reveniți mereu la structura generală a prezentării, astfel încât să fie ușor de urmărit de
audiență,
o fiți familiari cu toate lucrările conexe,
 trebuie să conțină referințe bibliografice și (dacă e necesar) mulțumiri,
 trebuie să nu vă pierdeți în toate amănuntele; dacă ați fost convingători cei care v‐au
audiat vor citi lucrarea,
 trebuie să fiți pregătit să răspundeți la întrebări; e bine să inițiați aceste întrebări printr‐un
slide la final,
 trebuie să folosiți un stil elegant, simplu, dar suficient de personal în prezentare:
o alegeți cu grijă culorile, dimensiunile fontului,
o introduceți puține cuvinte pe un slide – ele trebuie întotdeauna completate cu
ceea ce spuneți,
o nu citiți slide‐urile,
o folosiți culoarea pentru a sublinia un titlul, un element important – dar nu folosiți
prea multe culori pe un slide,
o nu folosiți scrisul cu MAJUSCULE – pentru că îngreunează cititul,
o folosiți fonturi comune, ușor eligibile, care pot fi recunoscute de orice calculator,
o graficele, imaginile, tabelele vor avea elemente de identificare (titlu, valori, unități
de măsură, etc.),
 trebuie să fiți pregătiți pentru varianta în care mijloacele tehnice nu merg.
Dreptul și datoria de a publica
Dreptul de a avea o opinie și de a putea să o prezinte este unul fundamental. Este evident că
numărul publicațiilor, în era internetului este din ce în ce mai mare. Cu toate acestea nu putem
să nu remarcăm numărul foarte mare de publicații in diferite domenii.
Spre exemplificare, în figura nr 51, puteți constata cum a crescut numărul de articole din
Baza de date ISI, în ultimii 10 ani, fenomen care însă trebuie analizat nu doar sub aspectul
dreptului individual de a putea să își expună punctul de vedere, dar și din cel al dreptului
individual de a avea acces la informații de bună calitate, care să nu fie redundante
85
Figura 51: Nivelul sumelor alocate pentru cercetare și dezvoltare în diferite țări
Diseminarea cercetării
Există mai multe căi de diseminare a cercetării:
Figura 52. Modalități de diseminare a cercetării
Pentru realizarea unei bune diseminări este necesar să ținem cont de mai multe lucruri:
 stabilirea unui plan de diseminare care să asigure sustenabilitatea informațiilor
 stabilirea grupului țintă de persoane interesate în rezultatele cercetării
 cine sunt liderii de opinie care ar trebui să fie influențați de rezultatele cercetării
dumneavoastră
 cum puteți prezenta în mod atractiv cercetarea prin mijloacele media
86
ASPECTE ETICO‐LEGISLATIVE
Aspectele etico‐legislative
Legislația din domeniul cercetării și publicării vine în completarea normelor etico‐
deontologice.
Principalele acte normative în domeniu sunt:
a. La nivel național:
 Strategia naţională de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014‐2020 ‐ (HG 929/2014);
o Modificarea şi completarea Strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare

2014 ‐ 2020, aprobată prin HG 929/2014 ‐ (HG 81/2017)
 Legea 64/1991 privind brevetele de invenție, republicata 2014
 Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, republicată
 Legea nr. 16/1995 privind protecţia tipografiilor produselor semiconductoare, republicată
 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi

completările ulterioare
o Legea nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind
dreptul de autor și drepturile conexe
 Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, cu modificările

ulterioare
 LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi
bărbaţi – Republicare
 Legea 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare‐dezvoltare
 Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi

inovare
 Legea nr. 350/2007 privind modelele de utilitate, cu modificările ulterioare
 Legea educaţiei naționale ‐ (Legea 1/2011)
 Legea 83/2014 privind invențiile de serviciu
 LEGE nr. 43/ 2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice
 OG 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică

o OG: 41/2015 pentru modificarea şi completarea OG nr. 57/2002 privind
cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
 Ordinul nr. 7079/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind protecţia

informaţiilor clasificate din domeniul cercetării ştiinţifice si dezvoltării tehnologice
87
 Ordinul nr.3845 /2009 privind aprobarea modelului pentru Registrul de evidenţă a

rezultatelor activităţilor de cercetare‐dezvoltare şi Metodologia de înregistrare a
rezultatelor activităţii de cercetare‐dezvoltare
 HG 1062/2011: Evaluarea şi clasificarea în vederea certificării instituţiilor din sistemul

naţional de cercetare‐dezvoltare
 Regulamentul de funcționare a Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării

Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI)
b. La nivel internațional:
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, semnată la Nisa la 07 dec. 2000,

document C364/01/2000;
 Directiva 86/609/CEE privind protecţia animalelor utilizate cu scopuri experimentale sau

alte scopuri ştiinţifice, care cuprinde:
o Directiva 86/609/CEE
o Protocolul asupra protecţiei şi bunăstării animalelor (Protocol la Tratatul de la
Amsterdam)
 Directiva 90/219/CEE a Consiliului, din 23 aprilie 1990, relativ la utilizarea limitată a

microorganismelor modificate genetic; este modificată prin Directiva 98/81/CE a Consiliului
din 26 octombrie 1998
 Directiva 95/46/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 relativ

la protecţia persoanelor fizice cu privire la tratamentul datelor cu caracter personal şi la
libera circulaţie a acestor date;
 Directiva 98/44/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 6 iulie 1998 relativă la

protecţia juridică a invenţiilor biotehnologice;
 Directiva 2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și

drepturilor conexe în societatea informațională
 Directiva 2001/20/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind

aplicarea bunelor practici clinice în conducerea testelor clinice de medicamente pentru
uzul uman, care cuprinde:
o Ghid detaliat al formatului de cerere şi al documentaţiei de trimis cu cererea de

opinie a Comitetului etic;
o Ghid detaliat al cererii de autorizare a încercărilor clinice adresată autorităţilor
competente.
 Directiva 2001/83/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001

instituind un cod comunitar al medicamentelor de uz uman;
88
 Directiva 2003/63/CE a Comisiei, din 25 iunie 2003, care modifică Directiva 2001/83/CE a
Parlamentului european şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 instituind un cod comunitar al
medicamentelor de uz uman;
 Directiva 2001/18/CE a Parlamentului european şi a Consiliului, din 12 martie 2001, relativ

la diseminarea voluntară a organismelor modificate genetic în mediu şi care abrogă
Directiva 90/220/CEE a Consiliului;
 Carta Europeană a Cercetătorilor, a Codului de Conduita pentru Recrutarea Cercetătorilor

si a principiilor OTM‐R (Open, transparent and merit‐based recruitment)
 H2020 Grants Manual,
 Reglementarea CE nr. 1084/2003 a Comisiei, din 3 iunie 2003, privind examinarea

modificărilor termenilor unei autorizaţii de introducere pe piaţă, eliberată de către
autoritatea competentă a unui stat membru, pentru medicamente de uz uman şi
medicamente veterinare;
 Reglementarea (CE) nr. 1946/2003 a Parlamentului european şi a Consiliului din 12 iulie

2003 relativ la mişcările transfrontaliere a organismelor modificate genetic
 Recomandarea Comisiei nr. 2003/556/CE, din 23 iulie 2003, stabilind liniile directoare
pentru elaborarea strategiilor naţionale şi cele mai bune practici vizând asigurarea
coexistenţei culturilor modificate genetic, convenţionale şi biologice [notificată cu numărul
C(2003) 2624];
 Reglementarea (CE) nr. 1830/2003 a Parlamentului european şi a Consiliului din 22

septembrie 2003 privind trasabilitatea şi etichetajul organismelor modificate genetic şi
trasabilitatea produselor destinate alimentaţiei umane sau produselor animale plecând de
la organisme modificate genetic şi care modifică Directiva 2001/18/CE
 Reglementarea CE nr. 1085/2003 a Comisiei, din 3 iunie 2003, privind examinarea

modificărilor termenilor unei autorizaţii de introducere pe piaţă, eliberată de către
autoritatea competentă a unui stat membru, pentru medicamente de uz uman şi
medicamente veterinare evidenţiind câmpul de aplicare al reglementării (CEE) nr. 2309/93
a Consiliului
 Reglementarea (CE) nr. 1829/2003 a Parlamentului european şi a Consiliului din 22

septembrie 2003 privind mărfurile alimentare şi alimentele pentru animalele modificate
genetic;
 Reglementarea (CE) nr. 65/2004 a Comisiei din 14 ianuarie 2004 instaurând un sistem
pentru elaborarea şi atribuirea identificatorilor unici pentru organismele modificate
genetic;
89
 Reglementarea (CE) nr. 641/2004 a Comisiei, din 6 aprilie 2004, fixând modalităţile de
aplicare a reglementării (CE) nr. 1829/2003 a Parlamentului european şi a Consiliului în
ceea ce priveşte cererea de autorizare de noi mărfuri şi de noi alimente pentru animale
modificate genetic, notificarea produselor existente şi prezenţa întâmplătoare sau tehnic
inevitabilă a materialului modificat genetic făcând obiectul unei evaluări a riscului şi
obţinerea unui aviz favorabil.
 Decizia Consiliului 834/2002/CE, din 30 septembrie 2002, relativă la programul specific de

cercetare, dezvoltare tehnologică şi demonstrare „Integrare şi întărire a Spaţiului european
al cercetării”;
 Decizia Consiliului 835/2002/CE, din 30 septembrie 2002, relativă la programul specific de

cercetare, dezvoltare tehnologică şi demonstrare „Structurarea Spaţiului european al
cercetării”;
 Convenţia asupra drepturilor omului şi biomedicină a Consiliului, care cuprinde:
o Convenţia de la Oviedo, 04.04.1997;

o Protocolul adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi demnităţii
fiinţei umane cu privire la aplicaţiile biologiei şi medicinei privind interzicerea
clonajului fiinţelor umane, Paris, 12.01.1998;
o Protocolul adiţional la Convenţia asupra drepturilor omului şi biomedicinei relativ

la transplantul de organe şi de ţesuturi de origină umană;
o Protocolul adiţional la Convenţia asupra drepturilor omului şi biomedicinei relativ

la cercetarea biomedicală, Strasbourg, 25.01.2005.
90
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ȘI RESURSE INFORMAȚIONALE
1. ACADEMIC RESEARCH GUIDE, [no date]. Elon.libguides.com [online],

2. ALELEA. The European Code of Conduct for Research Intregrity Revised Edition, ALLEA ‐ All European Academies, Berlin 2017,
https://ec.europa.eu/research/participants/data/ref/h2020/other/hi/h2020‐ethics_code‐of‐conduct_en.pdf
3. ANNAS, George J.; GRODIN and Michael A. Medical ethics and human rights: legacies of Nuremberg. In: Hofstra L. & Pol'y Symp.
1999. p. 111.
4. BHAGIA, Jyoti and TINSLEY, Joyce A. The mentoring partnership. In: Mayo Clinic Proceedings. Elsevier, 2000. p. 535‐537.
5. BIAGIOLI, Mario. From book censorship to academic peer review. Emergences: Journal for the Study of Media & Composite
Cultures, 2002, 12.1: 11‐45.
6. BOOTH, Wayne C.; COLOMB, Gregory G. and WILLIAMS, Joseph M. The craft of research (Chicago guides to writing, editing, and
publishing). University Of Chicago Press, 2003.
7. BRITISH PSYCHOLOGICAL SOCIETY, Code of Human Research Ethics, viewed July 10th, 2018, from
http://www.bps.org.uk/sites/default/files/documents/code_of_human_research_eth ics.pdf
8. CHELCEA, Septimiu. Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor. Bucureşti: Humanitas, 2008. pp. 236‐247
9. COMISIA EUROPEANĂ, Al șaselea raport privind statistica numărului de animale utilizate în scopuri experimentale și în alte scopuri
științifice în statele membre ale Uniunii Europene SEC (2010) 1107, viewed 20 June 2018, https://eur‐lex.europa.eu/legal‐
content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52010DC0511R%2801%29, 2010.
10. CONVENŢIE EUROPEANĂ din 4 aprilie 1997 pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile
biologiei şi medicinei, Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina) https://www.medlegtm.ro/CONVENTIE%20Oviedo.pdf
11. CORILLON, Carol. The role of science and scientists in human rights. The Annals of the American Academy of Political and Social
Science, 1989, 506.1: 129‐140.
12. COUNCIL FOR INTERNATIONAL ORGANIZATIONS OF MEDICAL SCIENCES, et al. International ethical guidelines for biomedical
research involving human subjects. Bulletin of medical ethics, 2002, 182: 17.
13. DECLARATIA PRIVIND PUBLICAREA CU ACCES DESCHIS DE LA BETHESDA Available at:
https://kosson.ro/component/finder/search?q=Acces+Deschis&Itemid=284 [Accessed 22 Aug. 2018]
14. DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR ANIMALELOR (UNESCO, 1978): http://fpam.ro/wp‐
content/uploads/2012/11/Declaratia‐Universala‐a‐Drepturilor‐Animalelor1.pdf
15. DECUN, Mihai and BODNARIU, Alina. Experimentarea pe animale în România, analizat din perspectiva european. Revista Român de
Bioetic, 2009, 7.3. PP 17‐27. viewed July 16th 2018, ResearchGate, https://www.researchgate.net/publication/264849133
EXPERIMENTAREA_PE_ANIMALE_IN_ROMANIA_ANALIZATA_DIN_PERSPECTIVA_EUROPEANA.
16. DETERMINE CREDIBILITY (EVALUATING): THE 5 WS OF EVALUATING SOURCES, Guides.library.illinoisstate.edu., Guides: [online]
Available at: http://guides.library.illinoisstate.edu/evaluating/5ws [Accessed 12 Aug. 2018]
17. DICŢIONAR EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE (ediţia a II‐a).Bucureşti: Ed. Univers Enciclopedic, 1998.
18. DICŢIONAR EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, ed. a II‐a revăzută şi adăugită, Bucureşti: Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2009
19. DIMA,Lorena et all. Informed consent and e‐communication in medicine. Revista Română de Bioetică. 2014. 12.2.
20. DIRECTIVA 2010/63/ UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI DIN 22 SEPTEMBRIE 2010 PRIVIND PROTECȚIA
ANIMALELOR UTILIZATE ÎN SCOPURI ȘTIINȚIFICE, viewed 15 August 2018, https://eur‐
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:276:0033:0079:RO:PDF
21. DRENTH, Pieter JD. A European code of conduct for research integrity. Promoting Research Integrity in a Global Environment,
2012, 161.
22. DUCA, Liliana, et al. Transplantul de organe în România–perspective etice. Revista Română de Bioetică, 2008, 6.1: 39‐46.
23. EMANUEL, Ezekiel J., et al. What makes clinical research in developing countries ethical? The benchmarks of ethical research. The
Journal of infectious diseases, 2004, 189.5: 930‐937.
24. EMANUEL, Ezekiel J.; WENDLER, David and GRADY, Christine. What makes clinical research ethical?. Jama, 2000, 283.20: 2701‐
2711. viewed July 17th 2018, https://www.dartmouth.edu/~cphs/docs/jama‐article.pdf.
25. FESTING, Simon and WILKINSON, Robin. The ethics of animal research: talking point on the use of animals in scientific research.
EMBO reports, 2007, 8.6: 526‐530.
26. FREEDMAN, Benjamin; FUKS, A. and WEIJER, C. Demarcating research and treatment. Clin Res, 1992, 40: 653‐660.
27. GARFIELD, Eugene. The agony and the ecstasy—the history and meaning of the journal impact factor. 2005. [accesat mai 2013].
Disponibil pe internet la: http://garfield.library.upenn.edu/papers/jifchicago2005.pdf
28. GHID PENTRU REDACTAREA LUCRĂRILOR DE FINALIZARE A STUDIILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Brașov: Universitatea Transilvania din
Brașov, [no date].
29. GIANNELLI, PC, Daubert "Factors" In: Criminal Justice, 2009. 23.4. 42‐44
30. GILAYREVSKII, R. S. and CHERNYI, A. I. Doctor Eugene Garfield: scientific‐information activities. Scientific and Technical Information
Processing, 2009, 36.3: 156‐159.
31. GRAFF, Gerald; BIRKENSTEIN, Cathy and DURST, Russel. They say, I say. The Moves That Matters in Academic Writing, 2006.
32. GRODIN, Michael A. Historical origins of the Nuremberg Code. Nazi doctors and the Nuremberg code, 1992. Oxford University
Press, Oxford.
33. HARZING, ANNE‐WIL, Publish or Perish. https://harzing.com/resources/publish‐or‐perish: Research in International Management. 2018
34. HIRSCH, JORGE, 2005, arXiv.org E‐Print Archive [Accessed 13 August 2018]. Available from: http:arxiv.orgabsphysics0508025
35. IFLA (2003) ‐ IFLA Statement on Open Access to Scholarly Literature and Research Documentation (2003). [online] Available at:
https://www.ifla.org/publications/ifla‐statement‐on‐open‐access‐to‐scholarly‐literature‐and‐research‐documentation [Accessed
22 Aug. 2018]
36. JACOBSEN, Karen and LANDAU, Loren Brett. Researching refugees: Some methodological and ethical considerations in social
science and forced migration. Geneva: UNHCR, 2003. viewed 10 August 2018,
http://www.conflictrecovery.org/bin/UNHCR_researching_refugees_June_2003.pdf.
37. KIPNIS, Kenneth. Vulnerability in research subjects: A bioethical taxonomy. Ethical and policy issues in research involving human
participants, 2001, 2. viewed 07 Julu 2018, http://hdl.handle.net/10822/941754
93
38. KORENMAN, Stanley G. Teaching the responsible conduct of research in humans (RCRH). Los Angeles: University of California, 2006.
39. KORENMAN, Stanley G., et al. Evaluation of the research norms of scientists and administrators responsible for academic research
integrity. Jama, 1998, 279.1: 41‐47.
40. KOTTOW, Michael H. Vulnerable and the susceptible. Bioethics, 2003, 17.5–6: 460–471.
41. KRONICK, David A. Peer review in 18th‐century scientific journalism. Jama, 1990, 263.10: 1321‐1322.
42. LAZER, David MJ, et al. The science of fake news. Science, 2018, 359.6380: 1094‐1096.
43. LEGEA 8/1996 PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ȘI DREPTURILE CONEXE, actualizată 2018; Monitorul Oficial, Partea I nr. 489 din 14
iunie 2018, https://lege5.ro/Gratuit/ge3deoju/legea‐nr‐8‐1996‐privind‐dreptul‐de‐autor‐si‐drepturile‐conexe
44. LEGEA NR. 43/2014 PRIVIND PROTECȚIA ANIMALELOR UTILIZATE ÎN SCOPURI ȘTIINȚIFICE, Monitorul Oficial al României, București, viewed
15 August 2018, https://lege5.ro/Gratuit/gm4tomrtge/legea‐nr‐43‐2014‐privind‐protectia‐animalelor‐utilizate‐in‐scopuri‐stiintifice
45. LNSS‐montenegro.libguides.com. LibGuides: Module 2: Marketing skills for librarians: Sources. 2018. [online] Available at:
https://lnss‐montenegro.libguides.com/c.php?g=665466&p=4712356 [Accessed 14 Aug. 2018]
46. LUPIA, Arthur, ELMAN, Colin. PS, Openness in Political Science: Data Access and Research Transparency: Introduction, Political
Science & Politics; Washington, 2014.47.1: 19‐42. DOI:10.1017/S1049096513001716
47. MACGIBBON, LESLEY, Academic Essay Writing. Cdu.edu.au [online]. [Accessed 15 September 2018]. Available from:
https://www.cdu.edu.au/sites/default/files/acike/docs/academic‐essay‐writing‐resource.pdf, [no date]
48. MANAGEMENTUL REFERINTELOR CU ZOTERO. [online] Available at: https://www.slideshare.net/lursachi/managementul‐
referintelor‐cu‐zotero [Accessed 13 Aug. 2018].
49. MARTINEZ‐VAZQUEZ, Jorge; ALM, James and TORGLER, Benno. Developing alternative frameworks for explaining tax compliance.
Routledge, 2010.
50. MATUSZ, Petru. Calitatea de autor al articolelor biomedicale. Revista de Politica Ştiintei și Scientometrie ‐ serie noua. 2014, 3.3:218 – 228
51. MCGRATH, J. C., et al. Guidelines for reporting experiments involving animals: the ARRIVE guidelines. British journal of
pharmacology, 2010, 160.7: 1573‐1576.
52. MCGRATH, John C.; MCLACHLAN, Elspeth M. and ZELLER, Rolf. Transparency in Research involving Animals: The Basel Declaration
and new principles for reporting research in BJP manuscripts. British journal of pharmacology, 2015, 172.10: 2427‐2432.
53. MORGAN, David L. Integrating qualitative and quantitative methods: A pragmatic approach. Sage publications, 2013.
54. MUSGROVE, Ann T., et al. Real or fake? Resources for teaching college students how to identify fake news. College &
Undergraduate Libraries, 2018, 25.3: 243‐260.
55. NATIONAL RESEARCH COUNCIL, et al. Integrity in scientific research: Creating an environment that promotes responsible conduct.
National Academies Press, 2002.
56. OLIMID, Anca Parmena; ROGOZEA, Liliana Marcela and OLIMID, Daniel‐Alin. Ethical approach to the genetic, biometric and health
data protection and processing in the new EU General Data Protection Regulation (2018). Romanian journal of morphology and
embryology= Revue roumaine de morphologie et embryologie, 2018, 59.2: 631‐636.
57. Peer review: The nuts and bolts. London: Sense About Science, 2012, p. 14
58. PITTAWAY, Eileen; BARTOLOMEI, Linda and HUGMAN, Richard. ‘Stop stealing our stories’: The ethics of research with vulnerable
groups. Journal of human rights practice, 2010, 2.2: 229‐251.
59. POPESCU, IULIAN GABRIEL, et al. Correlations on the protection of personal data and intellectual property rights in medical
research. Rom J Morphol Embryol, 2018, 59.3: 1001‐1005.
60. POPESCU, Raluca. Grupurile vulnerabile şi economia socială. Romi şi femei în dificultate. Manual de intervenţie, București: Expert, 2011.
61. PRICE, Derek J. Știință Mică, Stiință Mare. Teodoru, P.; Iordan, Dimitrie N. (trad ), București: Editura Științifică. 1971, 176.
62. PURCARU, Daniel, et al. Informed consent: how much awareness is there?. PloS one, 2014, 9.10: e110139.
63. REPANOVICI, Angela. Tehnici de documentare, redactare şi comunicare ‐ PDF. [online] Available at:
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://webbut.unitbv.ro/Carti%2520on‐line/Repanovici/TDRC.pdf
[Accesed 12 august, 2018]
64. Research Guides: Organizing Academic Research Papers: 1. Choosing a Topic, 2019. Library.sacredheart.edu [online],
65. RESNIK, David B., et al. What is ethics in research & why is it important. National Institute of Environmental Health Sciences, 2011, 1‐10.
66. ROCKWOOD, Irving E. Peer review: more interesting than you think. În Choice, 2007, 44.9: S1436.
67. ROGERS, Ada C. Vulnerability, health and health care. Journal of Advanced Nursing, 1997, 26.1: 65‐72. Available from:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9231279.
68. ROGOZEA, Liliana Marcela, et al. Bioethical dilemmas in using animal in medical research. Challenges and opportunities. Romanian
journal of morphology and embryology= Revue roumaine de morphologie et embryologie, 2015, 56.3: 1227‐1231.
69. ROGOZEA, Liliana Marcela. Istoria medicinii universale. Editura Universității "Transilvania", 2003.
70. ROLLS, Nicola and WIGNELL, Peter F. Communicating at university: skills for success. Charles Darwin University Press (CDU Press), 2008.
71. ROTARU, Tudor and GAVRILOVICI, Cristina. Cercetarea biomedicală și etica cercetării. In OPREA, Liviu, BOTEZAT, Doru,
GAVRILOVICI, Cristina (ed), Instituții și sisteme în sănătate. București: Prouniversitaria, 2015: 142‐167.
72. RUBENSTEIN, Leonard and YOUNIS, Mona. Scientists and Human Rights. Science, 2008, 322.5906: 1303‐1303. În Hofstede, G.
Management scientists are human. Management science. 1994, 40.1: 4‐13.
73. RUOF, Mary C. Vulnerability, vulnerable populations, and policy. Kennedy Institute of Ethics Journal, 2004, 14.4: 411‐425.
74. RUSSELL, William M S; BURCH, Rex L and HUME, Charles W. The principles of humane experimental technique. London: Methuen, 1959.
75. SATALOFF, Robert T. Journal ethics: Let the reader beware. Ear, Nose & Throat Journal, 2011, 90.1: 8.
76. SAUNDERS, Mark N. Research methods for business students. India: Pearson Education, 2007.
77. SHIVAYOGI, Preethi. Vulnerable population and methods for their safeguard. Perspectives in clinical research, 2013, 4.1: 53.
doi:10.4103/2229‐3485.106389.
78. SHUTTLEWORTH, M. Writing a Research Paper, retrieved 07 August 2018 from Explorable.com: https://explorable.com/writing‐a‐
research‐paper
79. SINGH, Kultar. Quantitative social research methods. Sage, 2007.
80. SÜER, Evren and YAMAN, Önder. How to write an editorial letter?. Turkish journal of urology, 2013, 39.Suppl 1: 41.
94
81. SYKES, LM and DULLABH, HD. Students' vulnerability in educational research, SADJ. 2012. 67.5: 224‐227.
82. ŞERBĂNESCU, A. Cum se scrie un text, Iaşi: Polirom, 2001.
83. THE PURPOSE OF RESEARCH QUESTIONS – CHOOSING & USING SOURCES: A GUIDE TO ACADEMIC RESEARCH, [no date].
Ohiostate.pressbooks.pub [online],
84. UNESCO, 1978, DECLARAȚIA UNIVERSALA A DREPTURILOR ANIMALELOR, viewed 02 August 2018, http://fpam.ro/wp‐
content/uploads/2012/11/Declaratia‐Universala‐a‐Drepturilor‐Animalelor1.pdf
85. VULPE, M. Ghidul cercetătorului umanist, Cluj: Editura Clusium, 2002.
86. WHEN WE SHARE, EVERYONE WINS ‐ CREATIVE COMMONS, [no date]. Creative Commons[online]
87. WILSON, Denise and NEVILLE, Stephen. Culturally safe research with vulnerable populations. Contemporary Nurse, 2009, 33.1: 69‐
79. DOI: 10.5172/conu.33.1.69
88. WORD 2013 ‐ REFERENCES AND CITATIONS www2.fgcu.edu. (2018). Office 2016 Word. [online] Available at:
https://www2.fgcu.edu/Support/Office2013/Word/references.html [Accessed 13 Aug. 2018].
89. WORLD MEDICAL ASSOCIATION, World Medical Association Declaration of Helsinki: ethical principles for medical research
involving human subjects. Jama, 2013. 310.20:2191.
90. YEATMAN, Anna. Who is the subject of human rights?. American behavioral scientist, 2000, 43.9: 1498‐1513.
91. ZION, Deborah; GILLAM, Lynn and LOFF, Bebe. The Declaration of Helsinki, CIOMS and the ethics of research on vulnerable
populations. Nature medicine, 2000, 6.6: 615. DOI:10.1038/76174
Resurse informaționale, tutoriale video

92. Anelisplus.ro. (2018). Anelis Plus – Site‐ul proiectului și al Asociației Anelis Plus. [online] Available at: http://www.anelisplus.ro
[Accessed 22 Nov. 2018]
93. Zotero.org. quick start guide [Zotero Documentation] . [online] Available at: https://www.zotero.org/support/quick_start_guide
[Accessed 13 Aug. 2018].
94. Zotero.org. Zotero | Your personal research assistant. [online] Available at: https://www.zotero.org/ [Accessed 13 Aug. 2018].
95. E‐nformation (2018). Acces resurse științifice Enformation. [online] Available at: https://www.e‐nformation.ro [Accessed 13 Aug. 2018]
96. Google.ro. (2018). Cum verificam știrile false ‐ Google Search. [online] Available at:
https://www.google.ro/search?q=Cum+verificam+stirile+false&safe=active&rlz=1C1CHZL_roRO727RO727&ei=OJf5W57‐
A8rHgAaQs4noCg&start=10&sa=N&ved=0ahUKEwie‐qyd0‐
3eAhXKI8AKHZBZAq0Q8tMDCIUB&cshid=1543083891138000&biw=1280&bih=530 [Accessed 24 Aug. 2018]
97. Mendeley.com.Sign in. [online] Available at: https://www.mendeley.com/newsfeed/ [Accessed 13 Aug. 2018].
98. Scimagojr.com. Scimago Journal & Country Rank. [online] Available at: https://www.scimagojr.com/ [Accessed 22 Aug. 2018]
99. https://www.etikkom.no/en/ethical‐guidelines‐for‐research/general‐guidelines‐for‐research‐ethics/
100. https://www.who.int/ethics/research/en/
101. https://integrity.mit.edu/
102. Evaluating Information – Applying the CRAAP Test Meriam Library California State University, Chico Evaluating Sources– Un video
scurt despre testul CRAAP la Western University Libraries.
103. Evaluating Sources by Western Libraries is licensed under a Creative Commons Attribution‐NonCommercial‐NoDerivs 3.0
Unported License: http://creativecommons.org/licenses/b...
104. Scholarly vs. Popular Periodicals – Scurt tutorial de la Jean and Alexander Heard Peabody Library la Vanderbilt University.
105. How to Read a Scholarly Article ‐ Video de la Western University Libraries.
106. Anatomy of a Scholarly Article –( Anatomia unui articol academic) tutorial interactive de la North Carolina State University
Libraries. (Lnss‐montenegro.libguides.com., 2018).
95

Ghid de Bune Practici in Cercetarea Academica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid de Bune Practici in Cercetarea Academica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHID DE BUNE PRACTICI IN CERCETAREA ACADEMICĂ

5) Elemente de cercetare academică 44

6) Elemente de scriere academică 51

o Structura unei lucrări științifice

10) Aspect etice și legislative 87

11) Softul Turnitin – un instrument în analiza cazurilor de 91

Într‐o lume marcată de valori relative, instituțiile academice trebuie să reprezinte o

Cercetarea trebuie să se bazeze pe respectarea demnității umane, a dreptului la viață, a

Figura 1 – Norme care guvernează cercetarea științifică

Angajamentul personal, autonomia intelectuală, capacitatea de a accepta puncte de

Libertatea științifică se îmbină armonios în mediul universitar cu libertatea academică, cele

Figura 2 – Standarde etice care guvernează cercetarea

Rolul cercetării în practica academică

comportament cercetătorul dezvoltarea unui

Figura 3 – Elemente care influențează cercetarea în practica academică

Drepturile cercetătorului și respectiv drepturile persoanei care poate să fie subiectul

Figura 4 – Drepturile cercetătorilor

activitatea trebuie analizat în contextul general al drepturilor individuale, indiferent de locul de

Dreptul la instrucţie inițială și continuă, la condiții adecvate de muncă, la acces la resurse

Dreptul de a prezenta rezultatele cercetării și de a solicita folosirea rezultatelor cercetării spre

Monitorizarea drepturilor omului şi deci şi a cercetătorilor se bazează pe judecata morală,

Etica în activitatea de cercetare dezvoltare

Nu doar metodele și instrumentele de cercetare utilizate se supun rigorilor științifice.

Fiecare persoană care desfășoară o activitate de cercetare (cercetător, profesor, student)

Principalele reglementări etice în cercetarea cu participanți umani care au stat la baza

Nondiscriminare. Cercetarea va ține cont de toate diferențele inter‐individuale, tratând cu

Confidențialitate trebuie abordată atât din punct de vedere al protecției datelor cu

calitate, respectând standardele deontologiei profesionale și condițiile de calitate în cercetare,

Cele mai importante sunt:

Figura 5 – Drepturile participanților la cercetare

Dreptul de a participa la cercetare în mod liber consimțit, pe bază de voluntariat. Fiecare

Dreptul de a refuza participarea la cercetare. Nimeni nu poate fi obligat sau constrâns să

Dreptul la confidențialitate și anonimizarea datelor. Datele cercetării care permit

de cercetare. Vulnerabilitatea presupune trei elemente: susceptibilitatea ființei umane, accesul

O definiție largă a categoriei de grup vulnerabil evidențiază identificarea grupului ca fiind

Kipnis, K. (2001) a dezvoltat o interesantă taxonomie a tipurilor de vulnerabilități,

Figura 6 – Taxonomia vulnerabilităților după Kipnis

Observăm în această taxonomie o necesară și utilă clasificare a vulnerabilităților, un pas

Drepturile grupurilor vulnerabile

Înregistrările istorice evidențiază că erau internate aproximativ 6.000 de persoane. Condițiile

Cercetare și particularități culturale

Categoriile sociale care intră în componența grupuri vulnerabile sunt dependente de

Publicarea cercetărilor efectuate în țările în curs de dezvoltare sau pe populațiile

la progresul științific al domeniului.

De asemenea, o grijă deosebită se va acorda alegerii populației studiului. Numărul de

Principala limită a cercetări pe animale este suferința cauzată animalelor în cadrul

Declarația universală a drepturilor animalelor (UNESCO, 1978), semnată la Paris, în 15

În România, prevederile legale care delimitează cercetarea cu animale sunt:

În ultima perioadă, în România, au fost promulgate legi cuprinzătoare privind protecția

Monitorizarea activității de cercetare științifică se realizează actualmente prin Comitetele

Există o serie de comitete de etică organizate la nivelul instituțiilor (universități, spitale), la

Consultarea comitetelor de etică este opțională, dar ea ar trebui să intre în practica

activitatea de cercetare științifică, pentru a aprecia cazurile în complexitatea lor. La ședințele

Convenţia de la Oviedo, semnată și de România la 4 aprilie 1997, stabilește faptul că

Comitetele/ comisiile de etică au denumiri diferite în diferite țări, obiective secundare

analiza rezultatelor obținute, discutarea și interpretarea datelor, scrierea manuscrisului, analiza

Persoanele care nu au contribuit substanțial la realizarea articolului pot fi trecute la

Conform MATUSZ P. „Deşi autorul corespondent are responsabilitatea principală pentru

Figura 7 – Abaterile de la normele de cercetare

Dezvoltarea industriei, indiferent de natura ei, creșterea competitivității între persoane,

Figura 8 – Conflictul de interese

Dezvoltarea unor mecanisme transparente de analiză, de prezentare a acesteia, necesită

Conflictele de interese financiare și nefinanciare trebuie tratate cu aceeași acuratețe și

Potrivit acestui standard, I.S.B.N./ Numărul internațional standard al cărții, identifică un