Introducere

Lucrarea de față are ca scop analizarea conotațiilor pe care le are

recunoașterea proprietății intelectuale. Pentru îndeplinirea acestui scop am
structurat lucrarea în trei părți.
În prima parte „Cadrul teoretic al proprietății intelectuale” voi prezenta
definiția proprietății intelectuale și a dreptului de proprietate intelectuală, voi
identifica instituțiile de specialitate care se ocupă cu protejarea dreptului de
proprietate intelectuală, voi enumera normele de conduită etică și principiile
activității de cercetare-dezvoltare și voi înșirui abaterile de la normele de conduită
etică în activitatea de cercetare-dezvoltare.
În a doua parte a lucrării „Necesitatea recunoașterii proprietății intelectuale”
voi prezenta modalitățile prin care se pot manifesta efectiv și concret normele de
etică și integritate academică. De asemenea voi pune în valoare beneficiile pe care
le are pe plan intern și pe plan extern un mediu universitar caracterizat prin
responsabilitate, onesitate, cinste, probitate, adevăr.
În a treia parte a lucrării „Problematica proprietații intelectuale” voi descrie
proprietatea intelectuală dintr-o perspectivă psihologică, care pune în evidență
caracterul ambivalent al oamenilor de știință, precum și nuanțe noi în analizarea
dorinței de recunoaștere a dreptului de proprietate intelectuală.

1
 I. Cadrul teoretic al proprietății intelectuale

Proprietatea intelectuală este un „bun” al creației intelectuale și se referă la:

invenții, modele de utilitate, desene și modele industriale, mărci, indicații
geografice, nume comercial, opere științifice, artistice, literare 1.
Codul Civil român definește proprietatea intelectuală ca fiind „dreptul
titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv,absolut și
perpetuu,în limitele stabilite de lege” 2. Asigurarea protecției proprietății
intelectuale în România se realizează în conformitatea cu normele europene
relevante prin intermediul a două instituții de specialitate: Oficiul de Stat pentru
Invenții și Mărci în domeniul industrial (pentru invenții, modele de utilitate, desene
și modele industriale, mărci, indicații geografice și nume comercial) și Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor în domeniul drepturilor de autor și a drepturilor
conexe (pentru opere științifice, artistice, literare).
Activitatea personalului de cercetare-dezvoltarea este guvernată de un
ansamblu de principii și reguli de conduită morală si profesională obligatorii.
Normele sunt prevăzute în legea privind buna conduită în cercetarea științifică și
reglează comportamentul indivizilor cu privire la activitatea științifică propriu-zisă,
activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare a rezultatelor,
activitatea de evaluare și monitorizare a cercetării, activitatea de conducere, și nu

1
Dan Vătăman, Etică și integritate academică. Curs universitar pentru studiile de masterat și doctorat, Constanța,
Editura Ovidius University Press, 2018, p. 53.
2
Articolul 555 al. (1) din Noul Cod Civil (Legea 287/2009).

2
în ultimul rând cu privire la respectarea ființei și demității umane, la ocrotirea și
refacerea mediului natural3. Principiile funadamentale care stau la baza activității
de cercetare-dezvoltare sunt: principiul demnității, principiul autonomiei,
principiul integrității, principiul binefacerii, principiul precauției.
Abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare includ
următoarele fapte:

- Confecționarea de rezultate sau date și prezentarea lor ca fiind date

exeperimentale.
- Falsificare de date experimentale.
- Îngreunarea deliberată, sabotarea activității de cercetarea dezvoltare a
altor persoane.
- Plagiatul.
- Autoplagiatul.
- Includerea în lista de autori a unei publicații științifice a unui coautor care
nu a contribuit semnificativ sau invers, excluderea din lista de autori a
unei publicații științifice a unui coautor care a contribuit semnificativ.
- Înstrăinarea ilicită a rezultatelor cercetării.
- Diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate, ipoteze, teorii
nepublicate.
- Introducerea de informații false în granturi de finanțare.
- Nedezvăluirea unir situații de conflicte de interese în activitatea de
control și evaluare.
- Nerespectarea confidențialității în evaluare.
- Discriminarea în cadrul evaluărilor.

3
Articolul 2 din Legea nr. 206/2004.

3
 - Abuzul de autoritate pentru a obține calitatea de autor sau coautor al
publicațiilor altor persoane.
- Abuzul de autoritate pentru a impune propriile teorii asupra persoanelor
din subordine.
- Participarea activă la abateri săvârșite de alții.
- Cunoașterea abaterilor săvârșite de alții și nesesizarea comisiei de etică.
- Denigrarea unui competitor prin răspândirea unor informații care nu
corespund realității.
- Deturnarea clientelei de către un fost angajat prin folosirea unor secrete
comerciale4.

În forma inițială a Legii 206/2004 plagiatul este definit ca „însușirea ideilor,

metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor, textelor unei persoane,
indiferent de cale pe care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație
personală”.(p..79, nota de subsol 131). Plagierea poate apărea în mod involuntar ca
urmare a neglijenței sau chiar a necunoașterii normelor de elaborare a unei lucrări.
Chiar și așa persoanei în fapt i se aduce acuzația de fraudă în știință. Severitatea
plagiatului decurge din intrunirea următoarelor caracteristici: preluările ilegitime
au o mare extensie, actul de plagiat este voluntar, repetabilitatea actelor de fraudă.

II. Necesitatea recunoașterii proprietății intelectuale

Manifestarea efectivă a normelor de etică și integritate academică în

activitatea de cercetare-dezvoltare se realizează prin următoarele modalități:

- Citarea corectă a surselor.

4
Dan Vătăman, Etică și integritate academică. Curs universitar pentru studiile de masterat și doctorat, Constanța,
Editura Ovidius University Press, 2018, pp. 44-46, 66

4
 - Rezumarea unui text sursă.
- Parafrazarea unui text sursă.
- Introducerea cursurilor de etică și integritate academică.
- Respectarea Codului de etică
- Promovarea măsurilor educaționale, administrative și teoretice pentru
asigurarea originalității lucrărilor de licență, masterat, doctorat.
- Folosireaunor softuri educaționale pentru depistarea de similitutini între
texte.
- Aplicarea sancțiunilor aferente abaterilor de la normele de etică și
integritate academică.5

Atunci când personalul de cercetare-dezvoltare dintr-o anumita comunitatea

universitară respectă metodologia cercetării, recunoaște dreptului de proprietate
intelectuală a altor autori, aceste acțiuni de bună-credință, au avantaje atât pe plan
intern, cât și pe plan extern. Beneficiile pe plan intern sunt: formarea de
comportamente responsabile și atitudini oneste, dezvoltarea bunelor practici în
deontologia muncii intelectuale, consolidarea unui climat de probitate în rândul
tuturor membrilor comunității universitare, dovadă de respect de sine și pentru
munca altuia, dovadă de curaj intelectual, dovada calității resurselor umane din
universitate. Beneficiile pe plan extern sunt: întărirea integrității academice,
recăpătarea sau consolidarea prestigiului universității, buna poziționare a
universității într-un clasament, asocierea numelui omului de știință cu descoperirea
făcută de acesta, scrisori de mulțumire, titluri onorifice, pemiul Nobel.

5
Dan Vătăman, Etică și integritate academică. Curs universitar pentru studiile de masterat și doctorat, Constanța,
Editura Ovidius University Press, 2018, pp. 21, 89-91

5
 III. Problematica proprietății intelectuale

Tratarea problematicii priorității intelectuale și recunoașterii meritelor în

cercetarea științifică ne obligă să descriem și alte puncte de vedere cu privire la
proprietatea intelectuală.

a) Proprietatea intelectuală nu este meritul unei singure persoane.

Robert Merton afirmă că cercetătorii dezvoltă noi ipoteze, descoperiri

științifice pe baza volumului mare de cunoaștere acumulat anterior. Amintim aici
metafora lui Newton a celor ce văd mai departe întrucât stau pe umerii unor
giganți. Autorul amintește că William F. Ogburn și Dorothy S. Thomas iau în
considerere circa 150 de cazuri de descoperiri și invenții și conchid că anumite
descoperiri și invenții devin inevitabile la un moment dat ca urmare a acumulării
cunoașterii într-o cultură și a dezvoltării sociale. Merton aproba genialitatea omului
de știință, în sensul că acesta este capabil să facă anumite conexiuni mintale pe
care alții, deși dispun de aceleași date, nu sunt capabili să le facă, dar îl plasează pe
acesta unei comunități științifice care îl influențează 6.

b) Proprietatea intelectuală nu este o descoperire singulară

Merton elaborează o listă de zece motive pentru care se poate susține în

mod întemeiat că descoperirile simultane reprezintă o regulă în știință. În

6
Robert Merton apud. Constantin Stoenescu, Etica cercetării științifice și recunoașterea meritelor. Teoria lui
Merton. În: Etica cercetării și proprietatea intelectuală, București, Editura Univerității din București, 2015, pp. 100,
105.

6
continuare void a câteva exemple. Primul este cazul descoperirilor aparent
singulare care se dovedesc la o analiză istorică a fi descoperiri multiple sau
redescoperiri. Al doilea caz este cel în care un om de știință își întrerupe cercetarea
deoarece între timp altcineva face public o descoperire asemănătoare. Al treilea caz
este acela în care oamenii de știință își fac publice rezultatele împreună cu precizări
privind anticiparea lor de către alte cercetări anterioare. Al patrulea caz este acela
în care omul de știință nu știe că altcineva a ajuns la același rezultat. Al cincilea
caz îl reprezintă acea situație în care un om de știință face o descoperire, dar nu o
mai publică deoarece află că și altcineva a făcut aceeași descoperire. Al șaselea caz
este acela în care omul de știință își publică repede rezultatele cercetării tocmai
pentru că banuiește că și alții lucrează la același proiect 7.

c) Proprietatea intelectuală, ca presiune a societății.

Comisia Europeană ierarhizează universitățile în diverse clasamente după

anumite criterii de iearhizare. Clasamentul U-Multirank măsoară transferul de
cunoaștere al universităților prin următorii 7 factori: publicații împreună cu
parteneri industriali, venituri din surse private, patente obținute, patente obținute
cu un partener industrial, citări patentele altora, firme derivate, venituri obținute
din dezvoltarea profesională continuă. Se observă că patentele apar de trei ori în
măsurători.
Mai mult, în prezent există un curent de gândire destul de puternic care le
cere universităților să cerceteze subiecte imediat relevante pentru societatea
contemporană. De exemplu, prin programul Horizon 2020 al Uniunii Europene în
prezent se finanțează mai ales arii de cercetare care răspund situațiior cu care ne

7
Robert Merton apud. Constantin Stoenescu, Etica cercetării științifice și recunoașterea meritelor. Teoria lui
Merton. În: Etica cercetării și proprietatea intelectuală, București, Editura Univerității din București, 2015, pp. 106-
110.

7
confruntăm: probleme ecologice, probleme de integrare culturală a emigranților,
energie sustenabilă, probleme de agricultură, probleme de sănătate. Sharon Rider
atrage atenția că nu putem descoperi ceva profitabil economic în mod intenționat.
Marile descoperiri au venit din cercetarea fundamentală, din preocupări pur
teoretice8.
Există așadar presiunea comunității științifice asupra oamenilor de știință de
a-și face cunoscute realizările și de a primi recunoaștere. În acest caz, disputele cu
privire la prioritate reprezintă reacții la încălcarea normelor etice cu referire la
proprietatea intelectuală a unei personae. Dacă în mod tradițional universitățile
dețineau monopolul asupra producției de cunoaștere teoretică timp de sute de ani,
astăzi asistăm la slăbirea acestui monopol manifestat prin forțarea universităților de
a nu răspândi rezultatele inovative în regim deschis, ci de ale patenta.

d) Inflația proprietății intelectuale

Deși avocații și politicienii tratează toată cunoașterea ca pe un bun privat,

anumite părți nu pot fi privatizate. S-a ajuns astăzi la patentarea unui gest sau a
mișcării degetelor. Gesturile sau schemele nu aparțin de fapt nimănui, au fost
folosite cu mult înaintea patentării. Acest lucru se întâmplă și în rândul anumitor
ideil. În cazul privatizării rezultatelor cercetărilor se poate ajunge la o „tragedie a
anti-comunelor, atunci cânt totul este patentat și nimic nu mai rămâne în domeniul
public”. Când patentarea este atât de răspândiă, devine foarte greu pentru
universitate să mai poată urmări niște obiective pur științifice fără să investească 9.

e) Goana după proprietatea intelectuală naște comportamente deviante

8
Sharon Rider apud. Lavinia Marin, Universitatea și problema proprietății intelectuale. În: Etica cercetării și
proprietatea intelectuală, București, Editura Univerității din București, 2015, p.142.
9
M. A. Heller apud. Lavinia Marin, Universitatea și problema proprietății intelectuale. În: Etica cercetării și
proprietatea intelectuală, București, Editura Univerității din București, 2015, pp. 136, 145.

8
 Sistemul de recunoaștere a meritelor duce la conflicte între oamenii de
știință. Competiția generată de accentul cultural pus pe originalitate duce la
comportamente deviante ale oamenilor de știință. Cazul extrem ar fi frauda
științifică, adică prezentarea unei opere ca fiind creație personală când aceasta nu
întrunește aceste caracteristici. O a doua formă de comportament deviant este
plagiatul, adică copierea unei lucrări fără a indica sursa. Alte fenomene aberante
constau în falsificarea voluntară a datelor experimentale în scopul obținerii cu orice
preț a originalității în susținerea unei teorii sau atacarea rivalilor cu acuzația de
plagiat, plătirea unei persoane de a concepe și redacta o lucrare în numele propriu.

f) Proprietatea intelectuală, ca scop materialist

Astăzi este important să remarcăm cum valoarea cunoașterii este masurată

exclusiv monetar iar inovația reprezintă exact acea parte din cunoașterea teoretică
ce poate fi exploatată financiar. Despre economia cunoașterii se vorbește de mult
în cercurile politice, cel puțin de la publicarea de către CEDO în 1996 a
documentului „Economia bazată pe cunoaștere”. Astfel, o economie a cunoașterii
„se bazează direct pe producția, distribuția și utilizarea de cunoaștere și
informație”10.

g) Proprietatea intelectuală, ca scop egoist

Robert Merton identifică un posibil mobil pentru dorința oameniilor de a

dobândi prioritatea intelectuală. O explicație poate fi dată prin invocarea
egoismului și individualismului speciei umane, mânate de mândrie și de goana
după faimă, respect, prestigiu. Cu cât progresul științei va aduce mai multă glorie,
cu atât mai mult oamenii de știință vor dori să-și afirme originalitatea, vor deveni
10
Lavinia Marin, Universitatea și problema proprietății intelectuale. În: Etica cercetării și proprietatea intelectuală,
București, Editura Univerității din București, 2015, p. 132.

9
mai vulnerabili, iar absolutizarea valorilor va duce la decadență. Accentul pus de
comunitatea științifică pe recunoașterea priorității îndeplinește diverse funcții, dar
are și un caracter disfuncțional. O funcție constă în motivarea și stimularea
oamenilor de știință pentru a face descoperiri. Dar din momentul în care
recunoașterea priorității devine doar un scop în sine, datorită beneficiilor materiale,
se poate vorbi despre producerea unei disfuncții11.

h) Deși plagiat, produsul final este original.

Bacon a fost acuzat că în lucrarea sa postumă Sylva sylvarum a copiat

experimente de la surse ca să poată ajunge cu experimentele la numărul 1000.
Autoarea Doina-Cristina Rusu îi ia apărarea lui Bacon, spunând că acesta este
„foarte original și creativ și folosește sursele pentru a construi din ele o adevărată
filosofie naturală bazată pe o cercetare experimentală a naturii” 12. Poate că Bacon
a folosit plagiatul de tip Mozaik, care reprezintă un material copiat din mai multe
surse și adaptat pentru a se potrivi.

i) Niciun autor nu trebuie citat.

Necesitatea recunoașterii dreptului de autor nu a existat dintotdeauna. În

vechime, oamenii nu erau atât de riguroși în ceea ce privește citarea surselor. Spre
exemplu în secolul XVI Francis Bacon era de părere că niciun autor nu trebuie
citat, cu excepția situațiilor în care informația are un caracter îndoielnic. Filosoful
își argumenta opinia spunând că are ca scop apărarea minții cititorilor în fața
idolatrizării autorilor. Oamenii simplii au tendința să fie fascinați o teorie pe care o
prezintă un autor cu autoritate și o acceptă fără a mai ridica întrebări cu privire la

11
Robert Merton apud. Constantin Stoenescu, Etica cercetării științifice și recunoașterea meritelor. Teoria lui
Merton. În: Etica cercetării și proprietatea intelectuală, București, Editura Univerității din București, 2015, pp. 101.
12
Doina-Cristina Rusu, Critica autorității și folosirea surselor: Francis Bacon despre compilarea istoriilor naturale.
În: Etica cercetării și proprietatea intelectuală, București, Editura Univerității din București, 2015, p. 48

10
valoarea ei de adevăr. Bacon compară acest tip de gândire cu apa unui izvor, care
niciodată nu se ridică mai sus decât nivelul locului de unde izvorăște. Soluția pe
care o oferă Bacon este alegerea naturii ca fiind unica autoritate și de a confrunta
teoriile primate cu experiența. În plus citarea surselor „ar fi o muncă foarte dificilă
și ar constitui un proces nesfârșit pentru scriitor”13.

4. PLAGIATUL

Plagiatul se defineşte, conform DEX, ca fiind o “Operă literară, artistică

sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept
creaţie personală”. Originea etimologică a termenului se pare că provine de la
latinescul plagiarius , care definea pe cei care răpeau oameni, pe care apoi îi
vindeau ca sclavi. Astăzi, termenul de plagiat se referă numai la “răpirea”
produsului intelectual al altei persoane, însuşirea bunurilor materiale purtând

13
Francis Bacon, apud. Doina-Cristina Rusu, Critica autorității și folosirea surselor: Francis Bacon despre compilarea
istoriilor naturale. În: Etica cercetării și proprietatea intelectuală, București, Editura Univerității din București,
2015, pp. 55, 65

11
denumirea de piraterie. Plagiatul academic.
Plagiatul reprezintă o formă de fraudă academică şi face parte din
contextul eticii academice, reprezentând o problemă de educaţie etică. Frauda
academică reprezintă un concept mai larg, care cuprinde: falsificarea unor date
sau informaţii provenite din procesul de cercetare; sabotarea lucrărilor altora
prin împiedicarea acestora să-şi finalizeze lucrarea; înşelarea sau coruperea în
vederea obţinerii unor avantaje academice; favoritismul aplicat unei persoane
în dauna alteia. În legislaţia americană referitoare la drepturile de autor,
plagiat se consideră utilizarea repetată a mai mult de 8 cuvinte, fără precizarea
sursei originale, considerând că în acest fel, lucrarea plagiată este prezentată
ca o lucrare originală. Am făcut această precizare pentru a familiariza pe cei
care utilizează surse de documentare provenite din această ţară asupra
consecinţelor.
Plagiatul poate fi involuntar, prin utilizarea unor idei sau cuvinte, fără a
preciza sursa, citarea greşită a sursei, fără intenţie (graba de a realiza un
material nu reprezintă o scuză), sau voluntar, când ideile şi/sau rezultatele
cercetării sau muncii altei persoane sunt însuşite conştient de către plagiator.
Limita dintre plagiat şi o lucrare elaborată de cineva este de multe ori neclară
şi nu întotdeauna se poate judeca plagiatul numai cu DA şi NU. Aici intervin o
serie de factori de care trebuie ţinut cont, trebuie facută o distincţie între
plagiatul voluntar şi cel involuntar, care de cele mai multe ori este datorat
necunoaşterii unor reguli şi principii.
Inainte de apariţia internetului acest tip de înşelătorie reprezenta mai
mult o pierdere de timp, chiar dacă şi în acea perioadă plagiatul exista,
deoarece necesita consultarea unui număr limitat de resurse, materialul trebuia
scris de mână, iar posibilitatea detectarii era mult mai mare, tocmai din aceste
motive. Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii (internetul), numărul cazurilor
12
de plagiat a crescut brusc. O creştere lentă şi redusă a apărut prin anii 80’,
timp de
aproximativ 8 ani,urmată de o creştere bruscă înainte de anul 1990, creştere
care a durat timp de aproape 10 ani, după care a început o scădere a numărului
de cazuri, în mare parte datorită şi dezvoltării metodelor de depistare a
plagiatului, prin crearea unor soft-uri specializate, aceasta reprezentând o altă
faţetă a avantajelor şi dezavantajelor internetului

In primul rând trebuie să ne gândim dacă termenul plagiat este cunoscut

şi înţeles în comunitatea noastră academică. Este uşor de sancţionat un plagiat
, dar în acest caz trebuie să fii sigur că autorul respectiv ştie ce înseamnă acest
lucru. Bineînţeles că şi acest lucru este greu de demonstrat, cele mai multe
cazuri de plagiat involuntar având drept cauză ignoranţa în acest domeniu. Cea
mai simplă metodă este de a începe educaţia etică cât mai devreme, încă din
primii ani de studiu.
Din păcate, plagiatul nu este detectat în toate cazurile. Uneori poate fi
remarcat atunci când se face o documentare asupra unei teme şi acest lucru se
poate întâmpla după câţiva ani de la publicare.
Aşa cum dezvoltarea internetului a permis o creştere a plagiatului, fiind
la un moment dat vorba de un fenomen, la ora actuală tot el este cel care
limitează această fraudă. Există websiteuri care sunt dedicate studierii acestui
fenomen, precum şi împiedicării răspândirii lui. (www.plagiarism.org;
www.turnitin.com).
In privinţa revistelor, primul contact‚ si posibila evaluare a unui plagiat,
îl constituie procesul de peer review, care dacă ridică suspiciuni, poate verifica
prin intermediul internetului (softuri specializate de detectare a plagiatului),
confirmarea sau infirmarea plagiatului. Urmărind amploarea pe care plagiatul

13
a luat-o în ultimele 2 decenii, doi cercetatori de la Southwestern Medical
Center de la Texas University (5), Mounir Errami şi Harold Garner, cu
ajutorul unui program (eTBLAST), au cercetat baza de date Medline, care
cuprinde rezumatele a 17 milioane articole publicate. Cercetând similitudinile
existente între cele 7 milioane de articole studiate,cel mai des citate, au
constatat 70.000 de cazuri de asemănare, care extrapolate şi raportate la totalul
bazei de date reprezintă aproximativ 200.000 cazuri, aproape 3%.Cei doi
cercetatori au decis să publice rezultatele cercetării pe un site
(http://spore.swmed.edu/dejavu) în speranţa că jena de a fi nominalizat ca
plagiator, va face ca numărul celor care folosesc această metodă să se reducă.
Pentru a preveni plagiatul este necesar să se cunoască cât mai multe
lucruri referitoare la acest subiect şi să se respecte o serie de reguli simple:
citarea textuală a cuvintelor exprimate de altcineva se va pune întotdeauna
între ghilimele şi va fi însoţită de o referinţă completă, relatarea ideii altei
persoane va fi însoţită de o referinţă completă. Chiar dacă un text este
prelucrat şi cuvintele sunt înlocuite prin sinonime, citarea sursei este
obligatorie. Dacă există dubii în privinţa sursei, a originii ei, chiar daca citatul
sau ideea ar fi utilă recomandarea este de a renunţa la ea. Citatele care cuprind
mai mult de câteva rânduri succesive, se trec în text cu alte caractere şi cu
spaţiere diferită, iar dacă depăşesc o pagină se utilizează anexele.
Nu constituie plagiat folosirea unor sintagme sau definiţii scurte
considerate ca aparţin noţiunilor de bază din specialitatea respectivă, sau
folosirea unor noţiuni de cultură generală (6). Plagiatul reprezintă o formă
gravă de fraudă academică, soluţia în majoritatea cazurilor fiind foarte simplă
şi se referă la recunoaşterea paternităţii lucrarilor originale care au constituit
baza documentarii, prin specificarea exactă a sursei, recunoscând astfel, onest,
meritul autorilor lucrărilor studiate.
14
 Concluzie

Scopul acestui referat a fost analizarea implicațiilor pe care le are

recunoașterea proprietății intelectuală. În prima parte „Cadrul teoretic al
proprietății intelectuale” am surprins esența proprietății intelectuale din punct de
vedere legal. În a doua parte a lucrării „Necesitatea recunoașterii proprietății
intelectuale” am prezentat beneficiile respectării proprietății intelectuale din punct
de vedere etic. În a treia parte a lucrării „Problematica proprietații intelectuale” am
descris proprietatea intelectuală dintr-o perspectivă psihologică care pune în
evidență caracterul ambivalent al oamenilor de știință și surprinde adev.
Concluzia noastră este recunoașterea proprietății intelectuale poate avea
conotații pozitive atunci când cercetătorii științifici sunt onești, responsabili și
citează mereu sursa de inspirație în activitatea de cercetare, dar poate avea și
conotații negative atunci când cercetătorii științifici fac din cercetare un mijloc de a
dobândi o proprietate intelectuală, adică faimă, prestigiu, bani.

15
 Bibliografie

1. Constantin Stoenescu (coordonator), Etica cercetării și proprietatea

intelectuală, București, Editura Universității din București, 2015.
2. Dan Vătăman, Etică și integritate academică. Curs universitarpentru
studiile de masterat și doctorat, Constanța, Editura Ovidius University
Press, 2018.

3. Barrie JM, Presti DE, Digital plagiarism - The web giveth and the web shall
taketh, J Med Internet Res 2000;2(1):e6;
[http://www.jmir.org/2000/1/e6/]
4. Basso L, Ethics in bio-medical publishing: plagiarism and self-plagiarism,
SICCR org., downloaded 15.04.2009;
[http://www.siccr.org/newsing/258/Editorial_Basso_ Dec08_EN.pdf]
5. Doctor P, In Other Words….Plagiarism in the new age. Asian Stud Med J
2003;2:2 [Full text available Online at:
http://www.asmj.org/article0803.html ]
6.Errami M,Garner H, A tale of two citations, Nature. 2008 Jan
24;451(7177):397-9; downloaded18.04.2009;
[http://www.nature.com/nature/journal/v451/n7177/full/

16
 451397a.html]
7. Mihaela Miroiu (coord),Ana Bulai,Daniela Cutaş,Liviu Andreescu,Daniela
Ion, Etica În Universităţi, Proiect, "Cum este şi cum ar trebui să fie -
Cercetare şi Cod", downloaded
26.07.2008,http://www.edu.ro/index.php/rap_rez_desc_sitstat/2760,

17