CONDUITA INCORECTĂ ÎN CERCETARE

„Termenul etică provine din cuvântul grec ethos care se traduce prin „felul sau maniera de a fi”.
Domeniul eticii, denumit şi filosofia moralei, presupune sistematizarea, recomandarea conceptelor de
comportare corectă cât şi apărarea acestora .” Scopul acestui domeniu este de a descoperi şi a introduce
principiile prin care caracterul şi acţiunea umană să poată fi judecate .

Etica poate fi definita in foarte multe cuvinte, insa caracterul sau moral va ramane mereu acelasi.
Din aceasta ecuatie nu poate fi scos nici caracterul social al acesteia, trimiterile la activitatile oamenilor,
corelarea acesteia cu grupurile sociale sau politice pun in evidenta acest lucru. Foarte important de
mentionat este cat de strans legata este aceasta cu educatia, judecata sau justitia. Evolutia istorica a
eticii subliniaza nevoia societatii umane de a construi/ de a stabili sisteme de urmarire, comparare si
etichetare a activitatilor oamenilor.

Democratia este un alt domeniu care paseste pe drumul construit de etica. La baza acestei relatii
„etica-democratie” stau niste structuri la nivel zonal(european) dar si mondial cu roluri si valori majore.
Factorii care au dus la crearea acestor structuri sunt evolutia natiunilor si nevoia de a gasi cadrul si
masurile esentiale de respectare a normelor eticii, dar si a devierilor de la aceste norme (gestionarea
situatiilor conflictuale).

In prezent, regasim aceste structuri in sistematizarea si legiferarea normelor si principiilor etice si

actioneaza cu scopul de a determina un comportament uman adecvat. Cel mai important rezultat al
acestor structuri este Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului, in care rolul principal de a actiona in
consecinta revine Organizatiei Natiunilor Unite.

ONU promoveaza principiile Cartei ce sustin respectarea si sprijinirea oricarui act pentru:

-democraţie şi stat de drept;

-viaţa omului;

-demnitatea şi integritatea persoanei;

-interzicerea tratamentelor inumane sau degradante;

-egalitatea şi absenţa discriminărilor;

-libertatea de expresie şi de informare;

-libertatea artistică şi de cercetare;

-proprietatea şi proprietatea intelectuală;

-protecţia consumatorului;

-ingrijirea sănătaţii;

-drepturile copilului, ale persoanelor vârstnice şi ale persoanelor handicapate;

-viaţa personală şi protecţia datelor personale;

-mediul înconjurător .

Acest sistem de principii morale se divide in „buna conduita” (bunele practici in stiinta) si
„conduita incorecta” (relele practici) in care este regasita si frauda. Dupa multi ani de dezbatere si
studiu, Oficiul pentru Politica Stiintei si Tehnologiei al Casei Albe a ajuns sa construiasca o definitie a
conduitei incorecte („misconduct”) si au creionat directiile pentru cercetarea corecta si in timp util a
infractiunilor suspectate sau banuite :

„Conduita incorectă în cercetare este definită ca fabricarea, falsificarea sau plagiatul în

propunerea, efectuarea sau analizarea cercetărilor sau în raportarea rezultatelor cercetării.

Fabricarea este confecţionarea datelor sau rezultatelor şi înregistrarea sau raportarea lor.

Falsificarea este manipularea materialelor cercetării, echipamentului, sau proceselor, sau

schimbarea ori omiterea datelor sau a rezultatelor, astfel încât rezultatele cercetarii nu sunt prezentate
corect.

Plagiatul este însuşirea ideilor, proceselor, rezultatelor ori cuvintelor altei persoane fără a face
atribuirea corespunzătoare.

Frauda în cercetare nu include erorile cinstite sau diferenţele de opinie”.

Plagiatul poarta mai multe valente, porneste de la insusirea fara drept a calitatii unei opere de
creatie intelectuala sau a unor parti ale acesteia protejate de drepturi de autor, la reproducerea sub
numele propriu, partial sau integral a unei opere deja cunoscute, fara acordul titularului, la preluarea,
citarea sau parafrazarea unei opere drept creatie personala si/sau utilizarea unor expresii preluate din
lucrari originale in opere proprii comunicate intr-un mod public.

Plagiatul este si va fi considerat un act de frauta intelectuala si/sau materiala, indiferent de cauzele
aparitiei acestui fenomen. Acesta poate fi involuntar, aparut din neglijenta si ignoranta sau voluntar,
aparut din rea-vointa. Normele de etica si sistemul de prevederi legale sunt de un ajutor real in
prevenirea riscurilor de plagiat involuntar, existand chiar o conduita in realizarea citarilor sau
parafrazarilor. Acest set de reguli este elaborat in asa fel incat sa faca posibila, in termeni legali,
urmatoarele:

• Citarea care include reproducerea unor fragmente de text din lucrari ale altor autori, a unor idei
si expresii importante, a unorm puncte de vedere ale altor cercetatori

• Parafrazarea, care permite preluarea, in creatiile proprii, unor elemente si/sau idei din lucrari
stiintifice fara ca semnificatia acestora sa fie alterata.

Plagiatul intentionat isi are radacinile in conduita morala a indivizilor care apeleaza la aceste
actiuni. Deseori acestia prezinta un deficit moral si isi doresc un rezultat incununat de succes cat mai
rapid posibil. Efortul propriu nu este prezent in drumul acestor oameni catre ascensiune si sunt lipsiti de
competenta si angajament.

Identificarea operelor plagiate a devenit mult mai usor de realizat mai ales ca in ultimii ani a
crescut numarul lucrarilor stiintifice si al revistelor de specialitate, precum si prezenta acestora in mediul
online. Alte unelte care ajuta la identificarea plagiatul sunt globalizarea stiintifica a informatiei, evolutia
tehnologiei si elaborarea unor programe performante de selectare si identificare a informatiilor plagiate,
sustinearea, comunicarea, respectarea si aplicarea unor prevederi si sanctiuni sustinute de intreg
forumul stiintific.

Sistemul finlandez imparte abaterile de la practicile stiintifice in doua directii, „conduita incorecta”
si „frauda in stiinta”.

Conduita incorecta exista sub apanajul neglijentei si iresponsabilitatii precum si:

-ascunderea la publicare a contribuţiei altor cercetători;

-neglijenţa în referirea la descoperiri anterioare;

-neatenţie, şi prin urmare, inducerea în eroare în raportarea rezultatelor şi a metodelor folosite;

-neglijenţă în înregistrarea şi conservarea datelor;

-publicarea de mai multe ori a aceloraşi rezultate prezentate de fiecare dată ca fiind noutăţi;

-inducerea în eroare a comunităţii cercetătorilor asupra propriei cercetări.

Frauda in stiinta este deseori ilustsrata prin furnizarea de informatii false sau prezentarea unor
rezultate false in randul cercetatorilor. Pe scurt, frauta in stiinta este definita prin inselarea comunitatii
de cercetatori si inducerea in eroare a acestora.

Actiunile sau omisiunile in cercetare ca falsificarea mesajului sau inducerea in eroare sunt unele
dintre exemplele unei conduite stiintifice incorecte si includ informatii sau actiuni cu trimitere la
eforturile persoanei care realizeaza cercetarea, de cele mai multe ori actiunile unnt cele precum:

• construcţia de date;

• respingerea selectivă şi pe ascuns a rezultatelor nedorite;

• înlocuirea cu date fictive;

• aplicarea deliberat eronată a metodelor statistice;

• interpretarea deliberat deformată a rezultatelor şi deformarea concluziilor;

• plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altora;

• prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altora;

• atribuirea nepotrivită a autorului;

• informaţii incorecte în solicitări .

Inselatoria stiintifica este impartita in trei forme care ilustreaza „relele practici”: distorsiunea,
sindromul consensului si interpretarea defectuoasa.

Sindromul consensului capata o alta forma si o alta organizare, procesul stiintific nu mai sta la baza
argumentelor eliberate, presupune:credinta preconceputa, grup de experti care au misiunea de a alege
cu grija o cauza si rezultate direct proportionale cu opinia majoritatii.
 “În forma cea mai moderată a sindromului consensului, argumentele nu sunt decise de un proces
ştiinţific care constă în a identifica şi a remedia defectele metodologice ci de recurgerea la o formă de
proces politic: votul majoritar într-un grup de autorităţi bine alese. Consensul devine dogmă de
nedesrădăcinat în care criticile divergente sunt considerate activităţi eretice. Respingerea cererilor de
subvenţie pentru critici este suficientă pentru reducerea acestora la tăcere. Perpetuarea consensului
poate fi astfel puternic încurajată şi uneori impusă activ. ”

In cercetarea stiintifica exista un alt aspect amintit de nenumarate ori, acesta este cunoscut sub
numele de „conflict de interese”. Acesta are ca punct de inceput evaluare proiectelor si poate sa ajunga
pana la diseminarea informatiei si la transferul tehnologic. Definitia este publicata in Monitorul Oficial
cu numărul 505 din data de 4 iunie 2004, in Legea nr. 206 din 27 mai 2004, art 4e dupa cum urmeaza
„ situaţia de incompatibilitate în care se află o persoană care are un interes personal ce influenţează
imparţialitatea şi obiectivitatea activităţilor sale în evaluarea, monitorizarea, realizarea şi raportarea
activităţilor de cercetare-dezvoltare; interesul personal include orice avantaj pentru persoana în cauză,
soţul/soţia, rude până la gradul al patrulea inclusiv, sau pentru instituţia din care face parte. ”

La nivel global sunt organisme care se ocupa de favorizarea comunicarii intre forumurile stiintifice
si factorii de decizie, consilierea factorilor de decizie, semnalizarea situatiilor de risc si prevenirea lor,
asigurarea unui schimb de idei ce are ca rezultat crearea unor recomandari.

Toate prevederile, procedurile si masurile care imbraca organismele nationale se mai numesc si
comitete sau comisii de etica si au rolul de a construi codurile de buna conduita stiintifica, in functie de
domeniul specific al fiecarei organizatii.

In concluzie, cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica au si vor avea intotdeauna nevoie de

acest proces de verificare, masurare si control. Proces transparent, acceptat de toate partile participante
care respecta drepturile si interesele acestora, mai ales ca stiinta si valorile etice folosesc acelasi limbaj
de comunicare si sunt directionate catre un scop comun: evolutia si autenticitatea informatiei.

BIBLIOGRAFIE

1. The Macmillan Encyclopedia 2001, Market House Books, Ltd. Aylesbury, England, 2000.

2. Oxford Encyclopedia, Oxford University Press, 1998.

3. Pisoschi, A., Vintilă, V., Popescu, Ioana (2006), Etica în Cercetare. Analiza diagnostic a sistemului CDI,
Bucuresti

4. https://www.research.gov.ro/ro/articol/1221/index.php?action=addarticol&fdid=115&fid=115