1.

Triunghiul fraudei este un concept folosit în mod obișnuit pentru a explica motivul din
spatele deciziei unei persoane de a comite fraudă.
Înșelăciunea este descrisa ca fiind o inducere in eroare si pagubire a unei persoane in mod
intetionat / voluntar cu scopul de a obtine anumite foloase.
De ce un triunghi? Pentru ca eu consider ca evidențiază faptul că toată lumea are dreptate, cel
puțin în principiu. În principiu, se poate reduce frauda la nivelul dorit (care nu ar trebui să fie zero!)
reducând nevoia, oportunitatea, raționalizarea sau o rice combinație a acestora.
Prevenire

instruire;  conștientizare;  diseminare/dialog;  ghiduri/compendii de bune practici;  schimb de

experiență operațională;  metodologii/instrumente de evaluare a riscurilor;  măsuri eficace și
proporționale de combatere. b) Detectarea prin:  detectarea surselor (verificări eficiente);  proceduri
adecvate;  instrumente/platforme specifice (ARACHNE platforma de verificare a surselor imaginilor si
altor obiecte, PREVENT);

2.
MOTIVATIA
Factorul „nevoie sau aviditate”. Simpla aviditate poate reprezenta de multe ori un motiv puternic. Alte
presiuni pot apărea din problemele financiare personale sau din vicii personale precum jocurile de noroc,
dependenţa de droguri etc.
OPORTUNITATEA
Chiar dacă o persoană are un motiv, trebuie să existe şi o oportunitate. Sistemele deficitare de control
intern pot genera o oportunitate (presupusa probabilitate ca frauda să nu fie detectată reprezintă un
considerent esenţial pentru autorul fraudei). Exemple de puncte slabe ale sistemelor de control intern sunt
deficienţele referitoare la:
JUSTIFICAREA
O persoană poate formula o justificare prin explicarea rezonabilă a actelor sale, de exemplu „este corect
să procedez astfel – merit aceşti bani” sau „au o datorie faţă de mine”, „iau banii doar cu împrumut – îi
voi restitui”.
Rareori rezultatul direct al trăsăturilor personale inerente, ci mai degrabă aceste trăsături sunt puternic
influențate de factorii de mediu

Când are loc o fraudă științifică, unii oameni reacționează evidențiind condițiile sistemice de fond despre
care susțin că au dus la fraudă, cum ar fi presiunea de a publica și de a obține granturi. Ei subliniază că
mulți oameni au un stimulent – o „nevoie” – să comită fraudă științifică și susțin că ar trebui să reducem
frauda reducând nevoia de a o comite (de exemplu, reducând cumva presiunea de a publica).
4. Când are loc o fraudă științifică, unii oameni reacționează evidențiind condițiile sistemice de fond
despre care susțin că au dus la fraudă, cum ar fi presiunea de a publica și de a obține granturi. Ei
subliniază că mulți oameni au un stimulent – o „nevoie” – să comită fraudă științifică și susțin că ar
trebui să reducem frauda reducând nevoia de a o comite (de exemplu, reducând cumva presiunea de a
publica).

Dacă credeți că singura modalitate de a preveni frauda științifică este reducerea nevoii (percepute) de a
comite fraude, vă înșelați. Dacă credeți că singura modalitate de a reduce frauda științifică este
reducerea oportunității de a o comite, vă înșelați.

5. Etica și morala sunt construcții care reglează comportamentul uman și să permită

direcționarea lor spre ceea ce este considerat acceptabil și pozitiv atît individual (etic), cît și
colectiv (moral). Ce este bine și ce este rău, ce ar trebui să facem și ce nu ar trebui să facem și
chiar ce aspecte care ne interesează și care sunt valoroase sunt elemente derivate într-o mare
măsură din sistemul nostru etic.

Dar, uneori, găsim situații în care nu știm ce să facem: alegerea A sau B are, în ambele cazuri,
repercusiuni negative și pozitive în același timp, iar diferitele valori care ne guvernează intră
într-un conflict. Din acest motiv consider ca aceasta este o dilema etica.

Ei bine in acest caz in urma acestui exercitiu putem afla de ce etica a a fost conceputa la origine – etica
fost conceputa ca un tip de reflecţie şi practică de viaţă menit să ne potenţeze libertatea, să ne-o sporească
– pentru ca etica este în fond menită chiar să ne lărgească paleta de opţiuni morale acceptabile, cel puţin
în anumite situaţii
In cazul nostru
Acţionând raţional, ambii profesori şi-ar înrăutăţit situaţia.- Sau cum ar spune ei, Raţiunea individuală ar
duce la înrăutăţirea situaţiei ambilor indivizi, cel puţin în raport de scenariul optimist.
Cu toate ca cele mai multe decizii ale noastre sunt iraţionale - O altă premiză a acestui studiu de caz este
aceea că ambii profesori trebuie să presupună că celălalt e preocupat doar de propriul său interes, prin
urmare ambii profesori, trebuie să îşi limiteze riscul adoptând o strategie dominantă.
În plus, profesorilor li se cere sa marturiseasca unul împotriva altuia, pentru ca strategiile alese de un
jucator să poată afecta în mod real strategiile celuilalt, unul dintre ei ar putea lua asupra sa întreaga
vinovăţie.
Şi, în fine, întrucât se prezumă că ambii profesori se comportă raţional, dacă nici un profesor nu reuşeşte
să ajungă la finalitatea dorită, atunci jocul ajunge într-un impas (denumit echilibrul Nash): jucătorii îşi
păstrează strategiile curente, de vreme ce nu există nicio motivaţie raţională pentru schimbarea lor.
Dilema prizonierului este una dintre dilemele folosite pentru a explica stimulentele și importanța
deciziilor pentru a obține anumite rezultate, cooperarea fiind necesară pentru a obține cel mai bun rezultat
posibil. In cazul nostru rezultatul depinde nu numai de performanța noastră, ci și de cea a altora.
Niciodată nu suntem mai îndepărtaţi de scopul dorinţelor noastre, decât atunci când ne închipuim că-l posedăm. –
Goethe

Intrebari
Dacă ai avea zero fraudă în societate, atunci nimeni nu s-ar apăra deloc împotriva fraudei.
Am avea o societate de suflete complet naive și de oameni încrezători, care sună frumos până când cineva
se trezește într-o zi și își dă seama că poate comite atâtea fraude pe cât vrea, deoarece societatea nu are
apărare împotriva ei.
Este ca și cum ai spune că nivelul optimă de boală este zero, dar dacă nu ai avut niciodată sistemul
imunitar provocat de vreun fel de boală, atunci primul virus pe care îl întâlnești probabil te va ucide.

Trasarea unei limite între conduita incorectă şi fraudă este greu de făcut şi aici intervine rolul comunităţii
ştiinţifice de a stabili coduri de conduită potrivite cât şi reguli de procedură pentru a preveni greşelile
profesionale. Comunitatea ştiinţifică trebuie să se preocupe de reaua conduită, inclusiv de fraudă,
deoarece ele corup ştiinţa şi induc o neâncredere a publicului

Abaterea de la bunele practici ştiinţifice este clasificată de organismul finlandez în două categorii, definite
“conduită incorectă” şi “fraudă în ştiinţă”. Conduita incorectă este definită ca neglijenţă şi
iresponsabilitate în realizarea cercetării. Alte exemple de proastă conduită în ştiinţă includ: -ascunderea la
publicare a contribuţiei altor cercetători; -neglijenţa în referirea la descoperiri anterioare; -neatenţie, şi
prin urmare, inducerea în eroare în raportarea rezultatelor şi a metodelor folosite; -neglijenţă în
înregistrarea şi conservarea datelor; -publicarea de mai multe ori a aceloraşi rezultate prezentate de fiecare
dată ca fiind noutăţi; -inducerea în eroare a comunităţii cercetătorilor asupra propriei cercetări.

Frauda în ştiinţă este considerată ca furnizarea de informaţii false sau prezentarea de rezultate false către
comunitatea de cercetători sau răspândirea lor, de exemplu într-o publicaţie, într-un articol prezentat la o
conferinţă. Frauda în ştiinţă înseamnă înşelarea comunităţii de cercetători şi adesea inducerea în eroare a
celor care iau decizii.

-proprietatea şi proprietatea intelectuală; -protecţia consumatorului; -ingrijirea sănătaţii; -drepturile

copilului, ale persoanelor vârstnice şi ale persoanelor handicapate; -viaţa personală şi protecţia datelor
personale; -mediul înconjurător. Enumerarea acestor principii arată legatura care există între etică şi
ştiinţă, în general, şi cercetare în particular. Intrând în domeniul ştiinţelor şi tehnologiei trebuie remarcat
faptul că diversificarea şi detalierea aspectelor etice reprezintă o caracteristică de bază mai ales în
contextul exploziei informaţionale şi al dezvoltării fără precedent a acestui domeniu, mai ales în ultimele
decenii. De aceea încercarea de a elabora,sistematiza,dezvolta şi promova principii etice specifice intră în
însăşi conţinutul ştiinţelor şi abordării noilor tehnologii. În prezent asistăm ,deci, la apariţia unei
multitudini şi varietăţi de coduri şi norme etice în cercetare atât la nivel naţional cât şi zonal sau
mondial.4
Conducerea ştiinţei se bizuie pe principii de bază valabile în toate ţările şi în toate disciplinele ştiinţifice.
Primul dintre aceste principii îl constituie cinstea faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Cinstea este atât un
principiu etic cât şi baza tuturor regulilor ale căror detalii diferă în funcţie de disciplină, de
comportamentul profesional în ştiinţă şi anume de buna practică ştiinţifică.