Curs 1.

Introducere

1. Natura și scopul managementului financiar

Managementul financiar se ocupă cu procurarea și utilizarea eficientă a resurselor financiare pe termen

scurt și pe termen lung, pentru a asigura atingerea obiectivelor organizației.

În sfera managementului financiar se vor lua decizii cu privire la trei aspecte cheie:

 Investițiile: atât pe termen lung, în active imobilizate, cât și pe termen scurt, în capital de lucru
(active ciculante)
 Finanțarea: care vor fi sursele de finanțare a investițiilor și
 Dividendele: cum vor fi distribuite proprietarilor disponibilitățile bănești rezultate din afacere și
în ce mod/măsură va fi afectată valoarea afacerii de această distribuție?

În procesul de luare a unor astfel de decizii, managerul financiar va ține cont de:

- Obiectivele comerciale și financiare ale organizației

- Mediul economic general în care organizația își desfășoară activitatea
- Riscurile potențiale asociate acestor decizii și metodele de gestionare a acestor riscuri

Decizii privind investițiile:

Toate organizațiile au nevoie de surse de finanțare, iar rolul managerului financiar este, printre altele, de
a se asigura că aceste surse de finanțare sunt utilizate în mod eficient și eficace, astfel încât organizația să
își atingă obiectivele. Acest deziderat poate fi analizat pe două componente:

1) Evaluarea investițiilor necesare: pleacă de la analiza planurilor pe termen lung ale organizației,
respectiv de la identificarea acțiunilor / proiectelor potrivite, care să asigure atingerea obiectivelor
financiare. Acțiunile/proiectele/segmentele de activitate selectate vor presupune aproape
întotdeauna achiziția de active imobilizate înainte de începerea activității propriu-zise.
2) Managementul capitalului de lucru: chiar dacă au fost selectate acțiuni / proiecte/segmente de
activitate promițătoare, afacerea nu va avea succes decât dacă reușește să își asigure
supraviețuirea de zi cu zi. În acest scop, managementul capitalului de lucru se referă în principal
la managementul lichidităților: încasarea creanțelor, păstrarea stocurilor la nivelul minim necesar
pentru a asigura continuitatea producției în condiții de eficiență, investirea adecvată a surplusului
de lichidități pe termen scurt și achitarea la timp a datoriilor curente.

1
Decizii privind finanțarea:

Pentru a face investiții, organizația are nevoie de surse de finanțare. O decizie cheie a managerului
financiar va fi legată de identificarea și selectarea celor mai adecvate surse de finanțare (pe termen lung
și/sau scurt), ținând cont de:

- Profilul organizației și restricțiile impuse de acesta

- Pretențiile investitorilor și
- Sumele care pot fi accesate.

Decizii privind acordarea de dividende:

Dacă organizația a făcut investiții înțelepte, există premisele ca această să obțină profit, respectiv fluxuri
de numerar pozitive. Ultima decizie cheie care va fi luată de managerul financiar este dacă o parte din
numerarul generat de afaceri va fi distribuit proprietarilor sub formă de dividende și, dacă da, în ce sumă.

Alternativa este de a păstra cel puțin parțial profitul, respectiv numerarul generat în organizație, pentru a
fi din nou investit, respectiv pentru a fi multiplicat dacă rentabilitatea obținută este cea așteptată. Din
această perspectivă, deciziile privind acordarea de dividende sunt strâns legate de deciziile privind
finanțarea.

Decizia privind nivelul dividendelor care vor fi distribuite poate afecta valoarea afacerii în ansamblul său,
precum și capacitatea organizației de a atrage finanțări în viitor.

Delimitarea managementului financiar – contabil de alte domenii

Managementul financiar-contabil trebuie diferențiat de alte două domenii esențiale, componente ale
sistemului informaționale contabil: contabilitatea de gestiune și contabilitatea financiară.

Atât contabilitatea de gestiune, cât și managementul financiar sunt preocupate de utilizarea resurselor,
în scopul atingerii unor obiective. Din acest motiv, informația utilizată și raportată de cele două domenii
este adesea aceeași.

Principala diferență între contabilitatea de gestiune și managementul financiar este dată de orizontul de
timp. Managementul financiar vizează asigurarea surselor financiare pe termen lung, precum și alocarea
și controlul resurselor. De regulă, implică obiective care sunt pe termen lung prin natura lor, în timp ce
contabilitatea de gestiune operează de regulă într-un orizont de timp de 12 luni.

Contabilitatea de gestiune furnizează informații necesare controlului și luarii deciziilor pe bază curentă,
prin întocmirea bugetelor, calculația costurilor, analiza abaterilor și evaluarea alternativelor de utilizare a
resurselor pe termen scurt.

Contabilitatea financiară nu este direct implicată în procesul de planificare, control și luare a deciziilor
curente din cadrul organizației. Rolul său este de a furniza informații despre rezultatele istorice ale unor

2
 planuri și decizii din trecut. Obiectivul contabilității financiare este de a informa proprietarii și alte părți
interesate cu privire la poziția și performanța financiară generală a organizației și nu se preocupă de
informațiile de detaliu utilizate de contabilii de gestiune și de managementul financiar.

2. Relația între strategia corporativă și obiectivele generale și financiare

ale organizației

Obiectivele arată ce trebuie să obțină o organizație.

Strategia vizează cum ar trebui să procedeze organizația, pentru a-și atinge obiectivele.

MISIUNE

OBIECTIVE
GENERALE

OBIECTIVE DE STRATEGIE
DETALIU

COMERCIALE FINANCIARE

INTRAREA PE ROCE / EPS ORGANIC SAU

CORPORATE
NOI PIEȚE PREȚ ACȚIUNE? ACHIZIȚIE?

INVESTIȚII ÎN ROI? ÎNCHIRIERE SAU

BUSINESS
IMOBILIZĂRI ACHIZIȚIE?

NUMERAR? VÂNZARE PE
ASIGURAREA VITEZĂ DE CREDIT
OPERAȚIONAL 3ROTAȚIE
LICHIDITĂȚILOR COMERCIAL
CREANȚE? SAU INCASARE
IMEDIATĂ?
Schema de mai sus ilustrează modul în care managementul financiar se încadrează în strategia generală a
organizației.

Fiecare obiectiv general trebuie descris prin obiective de detaliu comerciale și financiare, cu target-uri
identificabile și măsurabile, astfel încât progresul în atingerea lor să poată fi monitorizat.

Distincția între obiective ”comerciale” și ”financiare” este necesară pentru a scoate în evidență faptul că
nu toate obiectivele pot fi exprimate în termeni financiari și că anumite obiective derivă din considerații
legate de piață.

Obiectivele sunt derulate în cascadă în interiorul organizației, prin stabilirea de target-uri, astfel încât
toate segmentele afacerii colaborează în vederea atingerii aceluiați obiectiv general. De exemplu, target-
ul privind numărul mediu de zile de încasare a creanțelor, alocat departamentului de monitorizare a
creditului comercial, trebuie stabilit în corelație cu nevoia de lichidități generată de proiectele de investiții,
iar proiectele de investiții trebuie selectate în așa fel încât să fie atins obiectivul global al organizației, cum
ar fi creșterea valorii de piață a acțiunilor. La rândul său, acesta va satisface proprietarii, prin creșterea
averii acestora.

Odată ce obiectivele și target-urile au fost stabilite, organizația va încerca să le atingă, prin dezvoltarea și
implementarea unor strategii adecvate. Vor fi elaborate strategii pentru fiecare nivel al afacerii.

- La nivel corporativ, strategiile pleacă de la deciziile managementului superior și vizează aspecte

precum domeniul de activitate al organizației, intrarea pe noi piețe sau retragerea de pe anumite
piețe actuale. Astfel de decizii pot avea implicații financiare importante. De exemplu, dacă se ia
decizia de a intra pe o nouă piață, există varianta achiziției unei alte organizații deja existente pe
piață, sau varianta înființării unei noi organizații.
- Strategiile de afaceri vizează deciziile care vor fi luate de fiecare unitate strategică de afaceri din
cadrul organizației. Fiecare unitate va încerca să își maximizeze avantajele competitive pe piața
pe care activează, de exemplu alegând între a fi competitiv în termeni de cost, sau în termeni de
calitate.
- La nivel operațional, ariile funcționale din cadrul unităților strategice de afaceri își vor planifica
operațiunile, pentru a se încadra în strategiile de afaceri, respectiv corporative. În contextul dat
vom fi interesați, desigur, în principal de deciziile aferente funcției financiare, respectiv de decizii
privind managementul capitalului de lucru.

Exercițiu: Obiective și strategie

Lista de mai jos include obiective/target-uri comerciale, obiective/target-uri financiare și strategii de

nivel corporate, business și operațional. Realizați o clasificare conform schemei de mai sus:
a. Implementarea unui sistem de gestiune a stocurilor Just in time
b. Creșterea câștigurilor pe acțiune (Earnings per share – EPS) cu 5% față de anul precedent

4
 c. Achiziționarea unei companii concurente, prin cumpărarea treptată de acțiuni în capitalul
acesteia
d. Achiziționarea a patru utilaje noi, în valoare de 250.000 euro fiecare
e. Creșterea ratei lichidității curente de la 1,7 la 1,85
f. Reducerea stocurilor de produse nevândute cu 12%
g. Creșterea capacității de producție prin încorporarea de noi tehnologii
h. Creșterea gradului de conștientizare de către consumatori a brandului creat de firmă, la nivel
național

Obiective/target-uri Obiective/target-uri Strategii

comerciale financiare
Nivel corporate
Nivel business
Nivel operațional

3. Obiective financiare

Maximizarea averii acționarilor reprezintă un obiectiv fundamental al managementului financiar, alături

de maximizarea profitului, creșterea afacerii, a cotei de piață, asumarea unor responsabilități sociale.

Maximizarea averii proprietarilor (acționarilor)

În condițiile în care strategia organizației este elaborată ca răspuns la nevoia de atingere a obiectivelor,
este în mod evident necesar să ne fie clar care sunt respectivele obiective.

Majoritatea organizațiilor sunt înființate cu scopul de a produce bani pentru proprietari, motiv pentru
care maximizarea averii proprietarilor este obiectivul principal pentru cele mai multe companii. Acesta
poate lua și forma creșterii prețului de piață al acțiunilor, sau a dividendului pe acțiune.

Maximizarea profitului

Maximizarea profitului nu reprezintă în mod neapărat necesar același lucru ca maximizarea averii
acționarilor. Deseori, legătura între prețul de piață al acțiunilor și mărimea profitului nu este una strânsă
(de ex. în cazul companiilor din domeniul bio-tehnologiilor, sau din alte sectoare economice cu grad ridicat
de inovație).

Considerarea maximizării profitului ca obiectiv financiar al organizației ridică o serie de probleme, cum ar
fi:

 rezultate pe termen lung versus rezultate pe termen scurt: în orice afacere, este posibilă creșterea
accentuată a profitului pe termen scurt, sacrificând profitul pe termen lung. Un exemplu în acest
sens poate fi dat de reducerea costurilor fixe prin renunțarea la acțiuni de training, publicitate,

5
 reparații și întreținere a utilajelor, cercetare-dezvoltare. Prin reducerea unor astfel de costuri,
profitul imediat va crește, dar perspectivele pe termen lung ale afacerii vor fi afectate. În mod
normal, bursa va penaliza astfel de acțiuni și prețul acțiunilor va scădea.
 Calitatea (riscul) câștigurilor: organizația își poate crește profitul raportat prin asumarea unor
riscuri mai ridicate. Cu toate acestea, astfel de riscuri pun în pericol rentabilitatea investiției. Bursa
va considera câștigurile astfel obținute ca fiind de slabă calitate, iar investitorii cu aversiune față
de risc își vor vinde acțiunile. În consecință, prețul acțiunilor va scădea.
 Numerarul: profitul contabil reprezintă o cifră teoretică, rezultată din calcule contabile.
Dividendele se plătesc însă din numerarul generat de afacere. Ca rezultat, investitorii vor acorda
o importanță egală profitului contabil și numerarului generat.

Maximizare și satisfacere

Raportat la conținutul prezentului curs, trebuie făcută o distincție clară între conceptul de maximizare și
cel de satisfacere.
Maximizarea reprezintă căutarea atingerii celui mai înalt nivel posibil (de exemplu al rentabilității
investiției), chiar dacă aceasta presupune o expunere mai mare la risc, sau supraîncărcarea
managementului cu sarcini.
Satisfacerea presupune atingerea unui rezultat adecvat, rezonabil, evitându-se acțiunile prea riscante și
păstrând încărcarea managementului la un nivel suportabil.
În cadrul unei companii, managementul poate încerca să maximizeze rezultatele destinate unui anumit
grup (de ex. investitorii), satisfăcând în același timp cerințele unui alt grup (de ex. angajații). Discuția legată
de obiective este de fapt despre rezultatele cărui grup trebuie maximizate.

4. Obiectivele părților interesate și conflictele între acestea

Prin părți interesate (stakeholderi) înțelegem grupurile care au un interes legat de activitatea companiei.
De cele mai multe ori, părțile interesate ale unei organizații includ:
- Comunitatea în cadrul căreia organizația își desfășoară activitatea
- Angajații
- Managementul
- Investitorii (proprietarii)
- Clienții
- Furnizorii
- Creditorii
- Autoritățile publice (guvernul)

Opinia generală este aceea că datoria managementului este să păstreze echilibrul între nevoile și
obiectivele tuturor acestor părți interesate. În realitate, conflictul între și în cadrul acestor părți interesate
și nevoia ca managementul să păstreze echilibrul între diversele interese reprezintă problema cheie a

6
organizației. În această perspectivă, obiectivul principal al acesteia nu ar trebui să fie maximizarea averii
proprietarilor, ci concilierea intereselor tuturor părților interesate.

Investitorii (proprietarii)

Pentru o societate pe acțiuni, investitorii, respectiv acționarii, sunt furnizorii de capital de risc. Aceștia au
decis să își asume un risc investind în companie, deși puteau alege o alternativă de investire fără risc, cum
ar fi obligațiunile guvernamentale. Riscul asumat trebui răsplătit, acesta fiind un argument puternic pentru
maximizarea averii investitorilor ca obiectiv principal al companiei.

Managementul

Managerii companiei se află în poziția ideală pentru a încerca să își atingă propriile obiective financiare,
în detrimentul celorlalte părți interesate. Astfel de obiective pot fi pe termen lung (protejarea firmei de
preluare de către alte companii, maximizarea vânzărilor) sau pe termen scurt (creșterea ratei de
profitabilitate, în vederea maximizării bonusurilor anuale încasate ca remunerație suplimentară).

Angajații

În mod evident, membrii de sindicat ar susține ideea ca angajații să fie beneficiarii oricărui surplus de
rentabilitate obținut de companie. Cu toate acestea, o astfel de abordare nu ar ține cont de faptul că
angajații nu își asumă un risc care să justifice obținerea acestei remunerații suplimentare.

Clienții

Satisfacerea nevoilor clienților presupune presupune furnizarea de bunuri și servicii de valoare/calitate

corespunzătoare, în raport cu prețul plătit. Se pune în acest context problema ca organizația să identifice
cu precizie care este valoarea/calitatea așteptată de client.

Furnizorii

Furnizorii au obiective pe termen scurt, care vizează plata la timp a datoriilor comerciale de către
organizație. Importanța relativă acordată de organizație furnizorilor depinde de mărimea relativă a
fiecăruia în raport cu ceilalți, precum și de numărul acestora.

Creditorii (bănci, alți creditori)

Creditorii urmăresc rambursarea de către organizație a împrumuturilor, respectiv plata dobânzii aferente.
În consecință, vor fi interesați de capacitatea acesteia de a genera lichidități, atât pe termen scurt, cât și
pe termen lung.

Guvernul

Interesele guvernului în entitățile economice sunt de natură politică și economică. Din punct de vedere
politic, guvernul este interesat de exemplu de creșterea exporturilor și diminuarea importurilor. Din punct
de vedere financiar, guvernele își doresc creșterea pe termen lung a profitului firmelor, în vederea creșterii
încasărilor la buget din impozitul pe profit. În egală măsură guvernul, prin autoritățile publice de profil, va

7
urmări respectarea reglementărilor legale privind sănătatea și siguranța publică, protecția mediului,
salariul minim pe economie etc.

În contextul specific al finanțării proiectelor de investiții din fonduri europene, Autoritățile de

Management sunt direct interesate de cheltuirea fondurilor în conformitate cu prevederile contractelor
de finanțare.

Comunitatea

Comunitatea în care organizația își desfășoară activitatea va fi direct interesată și va urmări ca obiectivele
de natură economică ale acesteia să nu intre în conflict cu obiectivele și bunăstarea membrilor săi.

Exercițiu. Identificarea conflictelor

1. Identificați posibile conflicte între următoarele grupuri de stakeholderi ai organizației, în ceea ce

privește obiectivele urmărite:

Stakeholderi Conflict potențial

Angajați Acționari
Clienți Comunitate
Acționari Creditori
Clienți Acționari/Manageri
Guvern Acționari
Acționari Manageri

2. Discutați posibilitățile de aplicare a teoriei de agent, având în vedere stakeholderii organizației. Este
această teorie aplicabilă și în contextul mecanismelor de acordare a finanțărilor din fonduri europene?

5. Definirea obiectivelor în organizațiile nonprofit

Obiectivul general al organizațiilor nonprofit nu este de a face bani, ci de a genera beneficii pentru anumite
grupuri. Și în acest caz însă, obiectivul general va fi atins printr-o combinație de obiective de detaliu de
natură financiară și nefinanciară.

Obiectivele nefinanciare vor fi aici deseori atât mai importante, cât și mai complexe, datorită următoarelor
aspecte:

 Majoritatea obiectivelor cheie sunt dificil de măsurat, respectiv de exprimat în termeni financiari
(de ex. calitatea îngrijirii pacienților într-un spital)
 În organizațiile/activitățile nonprofit există obiective multiple, adesea aflate în conflict (de ex.
calitatea îngrijirii pacienților versus numărul de pacienți tratați)

8
Factori de influență în procesul de definire a obiectivelor
Definirea obiectivelor unei organizații nonprofit se află sub influența unor factori care nu se regăsesc și în
cazul entităților economice, respectiv:
- gama largă de stakeholderi
- nivelul ridicat de interes manifestat de grupurile de stakeholderi
- gradul ridicat de implicare din partea autorităților finanțatoare și a sponsorilor
- contraprestația financiară redusă, sau chiar absența unei contraprestații financiare din partea
beneficiarilor finali ai serviciului prestat
- planificarea de regulă pe termen lung a proiectelor
- posibilitatea de a se afla sub influența guvernului, sau a politicilor guvernamentale
macroeconomice.
În cazul unei companii listate la bursă putem considera maximizarea averii acționarilor ca fiind principalul
obiectiv, atingerea acestuia fiind monitorizată prin raportare la prețul acțiunilor și valoarea dividendelor
plătite.
În cazul unui ONG, situația este mai complicată. Trebuie găsit răspunsul la două întrebări:
- în al cui interes funcționează organizația?
- care sunt obiectivele părților interesate?

Multe astfel de organizații funcționează în interesul societății în ansamblul său. Costul activității acestora
poate fi determinat relativ simplu, pe baza informațiilor contabile. Beneficiile generate sunt însă adesea
intangibile. De exemplu, beneficiile asociate activității unor organizații de sănătate publică, sau din sfera
educației, sunt aproape imposibil de cuantificat. Dată fiind problema măsurării obiectivelor nemonetare
ale ONG-urilor, cea mai mare parte a acestor organizații își propun atingerea unor obiective definite de
guvern (și indirect de electorat).

Obiective financiare

Întrucât volumul serviciilor furnizate este limitat de fondurile disponibile, principalele obiective financiare
ale ONG-urilor vor fi:

- Atragerea de fonduri
- Cheltuirea fndurilor atrase cu eficacitate

Pentru fiecare perioadă contabilă pot fi stabilite diverse target-uri, cum ar fi:

- Suma totală a fondurilor care trebuie atrase, din granturi și donații

- Procentul maxim pe care îl vor ocupa cheltuielile de atragere a fondurilor în total fonduri atrase
- Sume alocate pe anumite proiecte, sau pe anumite domenii finanțate
- Nivel maxim permis al cheltuielilor de administrație generală
- Respectarea bugetelor

9
 - Evitarea pierderilor pe termen lung (atingerea pragului de rentabilitate)

Valorile efective vor fi ulterior comparate cu aceste estimări și se vor lua măsuri de corecție la nevoie.

Raportul cost – eficiență (value for money - VFM) și cei 3 E

Raportul cost – eficiență poate fi definit ca ”atingerea volumului și nivelului corespunzător de calitate a
serviciilor oferite, la cel mai mic cost posibil”.

Dat fiind faptul că numeroase organizații non profit sunt finanțate din fonduri publice, lipsa unor indicatori
clari de performanță financiară este considerată o problemă. Societatea are nevoie de o dovadă a faptului
că finanțarea pe care o acordă (sub formă de taxe, impozite și donații) este cheltuită în mod
corespunzător.

În plus, combinațiile complexe de obiective, fără o prioritate absolută, generează preocupări cu privire la
faptul că banii sunt cheltuiți greșit.

Aspectele descrise mai sus, precum și nevoia tot mai stringentă de transparență în ceea ce privește
activitatea persoanelor aflate în funcții publice fac ca noțiunea de raport cost – eficiență să joace un rol
tot mai important în instituțiile finanțate din fonduri publice. Principiile aferente acestuia nu sunt însă
general aplicabile în organizațiile nonprofit.

Vom înțelege mai ușor ce înseamnă de fapt raportul cost – eficiență considerând organizația un sistem
înființat pentru a-și atinge obiectivele prin transformarea unor input-uri în output-uri.

Procese:
Input-uri:
interacțiunea
resurse Rezultate:
între Output-uri:
materiale, atingerea
angajați, bunuri,
resurse obiectivelor
structura, servicii
umane, stabilite
informații,
numerar
sarcini

Organizația ca sistem

Cei 3 E

Evaluarea măsurii în care organizația generează valoare pentru banii cheltuiți (atinge un nivel
corespunzător al raportului cost - eficiență) implică analiza tuturor aspectelor sale funcționale. În timp, au
fost dezvoltați indicatori de performanță care permit evaluarea fiecărei componente.

10
 Procese:
Input-uri:
interacțiunea
resurse Rezultate:
între Output-uri:
materiale, atingerea
angajați, bunuri,
resurse obiectivelor
structura, servicii
umane, stabilite
informații,
numerar
sarcini

Focus VFM: Focus VFM: Focus VFM:

Costuri și controlul Sisteme și metode Atingerea
costurilor obiectivelor
Economie Eficiență Eficacitate

Economia

Presupune achiziția resurselor în cantitatea și la calitatea corespunzătoare, la cel mai mic cost posibil. Este
important însă de reținut că, deși important, prețul mic de achiziție nu este singurul aspect de avut în
vedere. De egală importanță este asigurarea faptului că resursele achiziționate sunt potrivite pentru
scopul avut în vedere și corespund standardelor impuse.

Eficiența

Înseamnă fie maximizarea output-ului obținut dintr-un nivel dat al resurselor, fie minimizarea inputului
necesar pentru a obține un nivel dat al output-ului.

Anumite servicii publice se încadrează în prima parte a definiției: sunt furnizate la cea mai bună calitate
posibilă, în condițiile în care resursele sunt strict limitate și există slabe șanse ca serviciul oferit să genereze
venituri.

În alte domenii, pe de altă parte, există obligația de a furniza serviciul la anumite standarde impuse, care
nu pot fi reduse sau anulate (de ex. in cazul închisorilor). Obligația devine aici de a furniza serviciul la
standard obligatoriu și cost rezonabil.

În ambele situații, principalele aspecte de avut în vedere sunt măsura în care resursele au fost utilizate
corespunzător și procesele s-au desfășurat conform celor mai bune practici.

11
Eficacitatea

Presupune asigurarea faptului că output-ul obținut dintr-o activitate conduce la atingerea obiectivelor
stabilite.

De exemplu, cea mai ieftină locație în care ar putea fi construită o sală de sport este pe un teren scos din
circuitul agricol, aflat la marginea localității. Dacă obiectivele investiției includ însă reducerea utilizării
mașinilor și asigurarea accesului facil la echipamente sportive, în scopul îmbunătățirii sănătății populației,
atunci output-ul proiectului – sala de sport – nu îndeplinește acest scop și nu își atinge obiectivele de
eficacitate, chiar dacă a fost construită în condiții de economie și eficiență.

12