Sunteți pe pagina 1din 17

CUPRINS

1. OBIECTIVELE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PLANIFICĂRII FINANCIARE ...................... 2


2. BUGETELE – INSTRUMENTE FUNDAMENTALE DE PLANIFICARE ............................ 5
2.1. Bugetul exploatării ............................................................................................................... 6
2.2. Bugetul numerarului ............................................................................................................ 7
2.3 Bugetul capitalului (bugetul investițiilor) .......................................................................... 10
3. FORMA ȘI CONȚINUTUL DOCUMENTELOR BUGETARE ............................................ 11
3.1. Planul fluxurilor de fonduri ............................................................................................... 11
3.2. Proiectul bilanțului contabil ................................................................................................ 12
3.3. Proiectul Contului de profit și pierderi ............................................................................... 12
4. PROCEDURI DE PLANIFICARE ȘI ANALIZĂ FINANCIARĂ .......................................... 15
1. OBIECTIVELE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PLANIFICĂRII FINANCIARE

Din momentul în care firma are o strategie, ea are nevoie de un plan, în particular un plan
strategic. Care este un set de acțiuni ale firmei destinate să pună în aplicare aceasta strategie.
Oportunitățile de investiții care permit firmei punerea în aplicare a acestei strategii
constituie strategia investițională a firmei. Managerii financiari trebuie să se asigure că firma are
suficiente fonduri pentru a face față nevoilor activității de exploatare ca și celor de investiții. Pentru
aceasta este nevoie de o strategie financiară a firmei. În acest caz este necesară planificarea.
În general, planificarea constă în analizarea unei situații date, determinarea obiectivelor
care trebuie urmarite în viitor și a decide, în avans, acțiunile care trebuie luate pentru realizarea
obiectivelor stabilite, ținând cont de circumstanțele previzionate în care urmează să acționeze
firma.
Planificarea financiară stabilește liniile directoare care privesc schimbările ce vor avea loc
în firma. Ea trebuie să includă:
1. analiza critică a mediului intern și extern în care acționeaza firma;
2. identificarea și stabilirea obiectivelor firmei;
3. analiza diferentei dintre aceste obiective și situatia financiară curenta a firmei;
4. elaborarea unor documente în care să se sintetizeze acțiunile necesare a fi întreprinse
pentru ca firma să atinga obiectivele financiare propuse (finalitatea planificării financiare).
Planificarea financiară formulează căile și metodele prin care obiectivele financiare ale
firmei vor fi realizate. Ea se concentrează pe identificarea oportunităților de investiții cu valoare
netă pozițivă și pe strategii de finanțare care creează valoare pentru firma.
Planificarea financiară are două dimensiuni: o schemă temporală, care arată durata
procesului de planificare și orizontul de timp pentru care se planifică și un nivel de agregare, care
implică faptul că unele planuri se bazează pe agregarea altora de la nivele ierarhice inferioare sau
de la același nivel ierarhic.
Planificarea financiară, în funcție de orizontul de timp, are două componente: (1)
planificarea pe termen mediu și lung și (2) planificarea pe termen scurt.
Planificarea pe termen mediu și lung trebuie să răspundă la întrebări de genul: „Când
trebuie făcută o nouă emisiune de acțiuni? Care trebuie să fie politica firmei în privința
dividendelor? Care trebuie să fie nivelul de îndatorare al firmei, iar datoriile trebuie să fie pe

2
termen scurt sau lung? Trebuie să se platească dobânzi fixe sau variabile pentru datoriile
contractate?”
Planificarea financiară pe termen scurt are în vedere capitalul de lucru, presupunând luarea
în considerare și gasirea răspunsurilor la întrebări de genul: „Ce nivel al numerarului este necesar
la diferite momente din cadrul orizontului de planificare? Ce nivel al stocurilor trebuie menținut?
cât de rapid se pot rambursa creditele bancare angajate pentru nevoile trezoreriei? Pe ce perioadă
trebuie acordat creditul comercial? Trebuie să fie plătiți rapid furnizorii și să se beneficieze de
discountul în numerar ce se oferă de aceștia? Ce proporție din activele circulante trebuie finanțată
prin fonduri pe termen scurt? Care este capitalul de lucru și ce influențează nivelul acestuia?”
Procesul de planificare are drept rezultat planul financiar al firmei, care include atât
considerații financiare, cât și considerații strategice. Planul financiar este un document care arată
ceea ce se va întâmpla în timp cu obiectivele firmei. El realizează analiza alocării capitalului pentru
fiecare proiect al firmei. Propunerile de investiții mai mici pentru fiecare unitate operațională din
cadrul firmei sunt adunate (procesul agregării) și tratate ca parte integrantă a planului financiar de
la nivelul firmei.
Pentru întocmi planurile financiare, este nevoie de existența mai multor alternative și
prezumții sau scenarii. De exemplu, firma poate pregăti trei seturi de alternative: pentru o situație
pesimistă, pentru una normală și pentru una optimistă în ceea ce privește previzionarea
evenimentelor viitoare. Deoarece firma va cheltui un anumit fond de timp pentru pregătirea
propunerilor pentru diferite scenarii care vor sta la baza planului financiar al firmei, este util să fie
cunoscut procesul de planificare care trebuie urmat.
Elementele ce trebuie avute în vedere sunt:
1. Interacțiunile. Planul financiar trebuie să exploateze legaturile dintre propunerile de investiții
pentru diferite activitati operaționale ale firmei și alegerea finantarii disponibile pentru firma.
2. Opțiunile. Planul financiar se bazează pe oportunitățile pe care le are firma, în cadrul activității
sale, de a alege din mai multe variante de investire și finanțare.
3. Fezabilitatea. Diferitele variante de planuri elaborate în cadrul firmei trebuie articulate la
obiectivul general al firmei de maximizare a averii acționarilor.
4. Evitarea surprizelor. Planificarea financiară trebuie să identifice ce se poate întâmpla în viitor
cu firma, dacă anumite evenimente au loc. Astfel, unul din scopurile planificării financiare este să
evite surprizele.

3
5. Prezumțiile economice. Planul trebuie să expliciteze starea mediului economic în care firma
spera să activeze în perioada planului. Printre aceste prezumții se numără rata dobânzii și rata
inflației.
6. Unele variabile introduse de planificator pentru ușurarea procesului de planificare (reconcilierea
dintre documentele de planificare).
Planul financiar trebuie să cuprindă urmatoarele elemente:
- previzionarea vânzărilor (întocmirea bugetelor);
- documentele proforme (contul de profit și pierderi, bilanțul contabil și documentul fluxului de
fonduri);
- necesarul de active; planul va descrie cheltuielile de capital (de investiții) proiectate sau
planificate și va prezenta utilizările ce se propun pentru capitalul de lucru net;
- necesarul de finanțat; planul va include o secțiune a aranjamentelor (înțelegerilor, contractelor)
privind finanțarea. Această parte a planului trebuie să discute politica privind dividendele și pe cea
privitoare la datorii. În cazul în care se impune creșterea capitalului propriu prin vânzarea de noi
acțiuni, planul trebuie să ia în considerare ce feluri de acțiuni trebuie vândute și ce metode de
emisiune sunt cele mai corespunzatoare.
Planul financiar este un document complex alcătuit din mai multe planuri sau bugete, din
situații și documente care descriu elementele arătate mai sus. Planificarea financiară cuprinde deci,
efectuarea de proiecții privitoare la vânzări (cifra de afaceri), active și profit, bazate pe alternative
de producție și strategii de marketing și luarea, în final, a deciziei în privința acoperirii cheltuielilor
de capital solicitate cu sursele de finanțare cele mai corespunzătoare.
Planificarea financiară este însoțită de controlul financiar care are ca obiective furnizarea
de date pentru: (1) asigurarea conducerii că planurile sunt urmărite și/sau (2) modificarea planurilor
existente ca răspuns la schimbările intervenite în realitatea înconjurătoare față de prezumțiile avute
în vedere la planificare.
Planificarea financiară alocă resursele firmei pentru realizarea obiectivelor sale de
investiții. Ea este importantă din mai multe motive:
- ajută managerii să aprecieze impactul unei anumite strategii asupra poziției financiare a firmei
lor, fluxurilor de numerar, profiturilor raportate și nevoilor de finanțare externă;
- conducătorul firmei este într-o poziție mai bună pentru a reacționa la orice schimbare intervenită
în condițiile pieței (scăderea vânzărilor sau alte probleme neașteptate);
- managerii înțeleg schimbările inerente în planurile lor de investiții și de finanțare.

4
Planificarea financiară constă în elaborarea planurilor privind investițiile și finanțarea
firmei. Odată ce se cunoaște planul de investiții al firmei, este nevoie de a stabili când sunt necesare
fondurile și de unde vor proveni. Pentru aceasta este necesară întocmirea unui buget. Procesul
bugetării este prezentat în figura de mai jos:

2. BUGETELE – INSTRUMENTE FUNDAMENTALE DE PLANIFICARE

Bugetele sunt documente financiare proformă care detaliază planurile financiare ale
firmelor. Ele arată cum vor fi utilizate fondurile pentru activitatea de exploatare, cea de investiții
și cea de finanțare (cum vor fi ele cheltuite pentru salarii, materiale, lucrări executate de terți,
procurări de mijloace fixe) și indică cum vor fi obținute fondurile.
Bugetele sunt folosite la planificarea, coordonarea și controlul operațiunilor firmei. Rolul
lor este esențial în planificare, deoarece ele reprezintă obiectivele firmei exprimate valoric sau
cantitativ. Bugetele întocmite de celelalte compartimente din firmă (producție, vânzări,
aprovizionare, salarii etc.) sunt, în final, coordonate de compartimentul financiar pentru a pune față
în față necesarul de fonduri cu solicitările de achiziții.

5
Bugetele firmei se bazează pe prezumții ale anumitor nivele ale producției și volumului de
vânzări viitoare. Ca documente financiare proformă, bugetele prezic cum vor arată probabil
documentele financiare ale firmei dacă vor fi realizate prevederile planificate.
Ca regulă generală, firmele pregatesc și utilizeaza trei tipuri de bază: bugetele exploatării
(fabricatiei sau activității de bază), bugetele numerarului și bugetele capitalului.
2.1. Bugetul exploatării sau planul exploatării este o sumă de bugete individuale
combinate pentru a forma o parte a planului de afaceri al firmei. Primul pas în elaborarea unui
buget al exploatării îl reprezintă pregătirea bugetului vânzărilor. Acesta este o parte importantă și
dificilă a planificării, deoarece necesită luarea în considerare a unui mare număr de factori,
incluzând toate condițiile în care funcționează economia și ramura de activitate din care face parte
firma, capacitatea de producție a acesteia, prețurile și modificările lor ca urmare a concurenței,
cheltuielile de reclamă făcute de firmă etc.
Din moment ce firma a întocmit și aprobat bugetul vânzării, ea poate apoi să
pregătească bugetul producției pentru produsele sale. În mod normal, firma are două obiective
legate de planificarea producției: (1) să atingă vânzările așteptate pentru perioada pentru care
întocmește bugetul și (2) să realizeze un nivel dorit al stocurilor la finele perioadei de planificare.
În plus, bugetul producției arată costurile de producție viitoare care se așteaptă să fie ocazionate cu
realizarea volumului de vânzări și cu stocurile finale.
Etapa finală în elaborarea unui buget al exploatării include combinarea bugetului vânzării
cu cel al producției pentru calcularea nivelului de profit brut așteptat.
Un exemplu de buget al exploatării este prezentat în tabelul de mai jos.

Bugetul exploatării unei firme


1. Vânzări 1500
2. Cheltuieli de exploatare, din care: 1150
2.1 costul bunurilor (exclusiv amortizarea) 780
2.2 amortizarea 90
2.3 cheltuieli de desfacere și administrative 280
3. Cheltuieli financiare (dobanzi) 20
4. Profit înainte de impozitare 330
5. Impozit pe profit (25%) 82,5
6. Profit net 247,5

6
2.2. Bugetul numerarului este un instrument de planificare cu precădere pe termen scurt.
Acesta reprezintă o previziune detaliată (lună de lună) a așteptărilor privind intrările și ieșirile de
numerar pe perioada viitorului an (sau o perioadă mai lungă). Bugetul numerarului oferă informații
în legatură cu:
- dacă firma va avea nevoie să se împrumute sau, din contra, poate să investeasca surplusul de
numerar;
- câți bani sunt în joc la fiecare decizie de împrumutare sau investire;
- periodicitatea și durata împrumuturilor și investirilor.
Firma estimează, în mod normal, nevoile de numerar ca o componentă a planificării
generale sau a procesului previzional. În primul rând sunt previzionate veniturile din vânzări. Apoi
firma prognozează activele imobilizate și stocurile care sunt necesare pentru realizarea nivelurilor
previzionate pentru vânzări. După aceea, firma realizează o prognoză anuală în care vânzările și
cumpărările de stocuri sunt planificate cu defalcare pe luni. Aceste previziuni sunt completate cu
planificările privind perioadele de încasare a clienților, scadențele de plată a impozitelor, datele
când vor fi făcute plățile de dividende și dobânzi și așa mai departe. În final, toate aceste informații
sunt prezentate în bugetul numerarului, care arată planificarea intrărilor și ieșirilor de numerar din
firma (încasări, plăți și numerar net) pe o anumită perioadă de timp.
Procesul întocmirii bugetului se realizează, în general, în cinci etape:
1. previzionarea vânzărilor.
2. planificarea intrărilor totale de numerar, inclusiv încasările previzionate.
3. planificarea ieșirilor totale de numerar.
4. interacțiunea dintre intrări și ieșiri, având la baza deciziile conducerii firmei.
5. determinarea excedentului sau deficitului de numerar pe perioada planificată.
Precizia bugetului depinde de caracteristicile firmei, gradul de incertitudine în legătură cu
mediul afacerilor și de capacitatea planificatorului de a previziona corect fluxurile viitoare de
numerar.
Etapa finală în procesul planificării numerarului este cea mai creativă, deoarece cel
responsabil de planificarea numerarului încearca variate strategii de acoperire a deficitului sau de
investire a surplusului de numerar. Dacă deficitul scade sub limita prestabilită (numerarul minim
de echilibru), planificatorul acestuia trebuie să efectueze unele corecții, cum ar fi creșterea
fondurilor din împrumuturi, modificarea modalității de plată a firmei sau schimbarea politicii
privind creditul comercial pentru a reduce nivelul clienților de încasat, accelerând astfel intrările

7
de numerar. Oricare din aceste opțiuni, sau o combinție a lor, va permite acoperirea insuficienței
de numerar. Dacă există un excedent de numerar, planificatorul trebuie să prevadă investirea lui,
ceea ce ridică problema tipului de investiție ce trebuie ales în condiții de profitabilitate maximă.
Experimentând diferite alternative și raspunzând la întrebări de genul “dacă”, planificatorul
numerarului este mai în masură să argumenteze convingator un anumit curs al acțiunii, dacă el
coopereaza îndeaproape cu creditorii sau cu alți conducători ai firmei.
Bugetele pe termen lung sunt folosite pentru scopuri de planificare generală, în timp ce cele
pe termen scurt sunt folosite la controlul curent al numerarului. Bugetul numerarului poate fi
întocmit și pentru perioade mai mici de un an (o lună, săptămână sau chiar zilnic). În general,
firmele întocmesc bugetul numerarului pe un an de zile sau 6 luni cu defalcare lunară. În cadrul
lunii se pot dezvolta bugete zilnice ale numerarului, în funcție de caracteristicile intrărilor și
ieșirilor de numerar al firmei.
La luarea deciziei în legatură cu durata pentru care se planifică numerarul trebuie luați în
considerare unii factori, dintre care amintim:
- Rata inflației și costurile de oportunitate. Când ratele inflației sunt ridicate, firma trebuie
să minimizeze suma numerarului neutilizat aflat la dispoziția sa, și, de asemenea, să
minimizeze mărimea finanțării pe termen scurt. Ca urmare, în astfel de perioade se
impune o planificare a numerarului la intervale mai scurte de timp.
- Mărimea fluxurilor de numerar. Firmele care au în mod uzual fluxuri importante de
numerar, întocmesc bugete zilnice ale numerarului.
- Timpul efectiv disponibil pentru planificarea și administrarea fluxului de numerar.
Timpul efectiv este una din resursele rare ale multor firme. În aceste condiții, plusul de
venituri rezultat din administrarea zilnică a numerarului poate să nu justifice timpul
cheltuit pentru aceasta. Din această cauză, se impune o planificare pe un interval mai
lung de timp.
- Predictibilitatea în timp și ca marime a fluxului de numerar poate avea un mare impact
asupra intervalului corespunzator de planificare. Un grad mare de predicție a mărimii
și a realizării în timp a fluxurilor de numerar scurtează durata pentru intervalul de
planificare.
- Marimea nivelului pentru asigurarea echilibrului numerarului. Pentru evitarea
insolvabilității se stabilește un nivel al numerarului care să fie asigurat în permanență
în vederea realizării echilibrului intre încasări și plăți, nivel care influențează perioada

8
de planificare a numerarului. Dacă acest nivel este ridicat, planificarea pe termen lung
asigura firma împotriva variațiilor temporare ale numerarului. Dimpotrivă, în cazul unui
echilibru la nivel scăzut este necesară o planificare pe termen scurt pentru evitarea
golurilor de numerar, chiar dacă o astfel de planificare ar fi nejustificată din punct de
vedere economic.
În tabelul de mai jos prezentam un model de buget al numerarului întocmit pentru 6 luni.

Bugetul numerarului (RON)


Explicatii ian. feb. martie apr. mai iunie
Numerar la inceputul anului 200 100 100 100 100 100
Intrări de numerar
Încasări din vânzări 5000 6500 7500 6500 7500 6500
Dividende și dobanzi 50 20 50 20
Titluri de valoare 101 435 50 310
Total intrări de numerar 5050 6621 7935 6550 7550 6830
Total numerar disponibil 5250 6721 8035 6650 7650 6930
Ieșiri de numerar
Salarii 280 300 300 300 300 300
Plati pentru materiale 2500 2700 2800 3000 3000 3000
Plati dividende 800
Plati impozite 700 150 200 750 220 300
Cumparari mijloace fixe 5000
Total ieșiri de numerar 4280 3150 8300 4050 3520 3600
Numerar disponibil 970 3571 (265) 2600 4130 3330
Numerar minim pentru echilibru 100 100 100 100 100 100
Numerar de investit 870 3471 2500 4030 3230
Deficit de numerar 365
Față de acest exemplu facem următoarele precizări:
a) dacă intrările sau ieșirile de numerar pe parcursul lunii nu sunt uniforme, este greu de
stabilit vârful necesarului de finanțare. Datele din tabelul de mai sus, arată situația așteptată
(posibilă) la finele fiecarei luni, dar pe parcursul lunii situația poate fi foarte diferită. Din această

9
cauză, este necesară, în anumite situații, întocmirea de bugete ale numerarului pentru intervale de
timp mai mici (decadă, săptămână, zi).
b) Deoarece bugetul numerarului reprezintă o previziune, toate valorile din tabel sunt valori
sperate (așteptate). Dacă vânzările, cumpărările etc. reale diferă de nivelele previzionate, atunci
deficitele și excedentele de numerar din bugetul numerarului vor diferi de cele reale.
c) Soldul contului de numerar normat poate fi ajustat în timp, crescând sau scăzând în
funcție de schimbările ce au loc în dimensiunile activității firmei.
d) Deoarece amortizarea nu este o cheltuială care să presupună numerar, aceasta, ca și alte
cheltuieli noncash, nu trebuie să apară în bugetul numerarului.
2.3 Bugetul capitalului (bugetul investițiilor)
Bugetul capitalului unei firme este o listă a proiectelor de investiții ale acesteia planificate
să intre în funcțiune în perioada de plan, în mod obișnuit în anul următor. În general, proiectele
majore, având cheltuieli așteptate peste o anumită sumă, sunt prezentate proiect cu proiect în
bugetul capitalului, în timp ce proiectele mici, având cheltuieli sub suma stabilită, sunt prezentate
într-o singură sumă globală.
În tabelul următor este prezentat un buget ipotetic al capitalului:
Bugetul capitalului (RON)
Proiecte de investiții Suma cheltuită Suma ce va fi Suma ce va fi
în anul precedent cheltuită în cheltuită în
anul de plan anul următor
celui de plan
Proiectul A 157 674 231
Proiectul B 189
Proiectul C 66 235
Total valoare proiecte sub 348
50 RON /proiect
Total 223 1446 231
Firmelor românești le este impus prin lege să întocmească anual bugetul de venituri și
cheltuieli, cu defalcare pe trimestre, compus din urmatoarele formulare:
01 - Bugetul activității generale;
02 - Bugetul activității de trezorerie, respectiv determinarea cash-flow, adică a fluxului de
numerar;

10
03 - Împrumut garantat de stat;
04 - Principalii indicatori economico-financiari.
Bugetul activității generale conține date referitoare la veniturile, cheltuielile și rezultatele
preconizate să fie realizate în anul curent pentru care se întocmește bugetul, comparativ cu cele
realizate/preliminate în anul precedent, adică cel în curs, precum și alte date referitoare la profitul
de repartizat, surse de finanțare a investițiilor, cheltuieli pentru investiții și date de fundamentare.
Bugetul activității de trezorerie reprezintă o sinteză a resurselor proprii, grupate în funcție
de proveniență.

3. FORMA ȘI CONȚINUTUL DOCUMENTELOR BUGETARE

După ce au fost previzionate toate elementele de cost și de venit și s-au concretizat în bugete
(planuri), pot fi întocmite, sub formă de situații proforme (anticipate), planul fluxului fondurilor,
contul de profit și pierdere și bilanțul contabil. Aceste documente financiare proformă înlocuiesc
datele care au la baza valori istorice (contabile) cu proiecții ale valorilor viitoare.
3.1. Planul fluxurilor de fonduri
Pentru planificarea pe termen lung, conducerea firmei are nevoie să întocmeasca planul
fluxului de fonduri pentru acoperirea nevoilor în următorii câțiva ani. Un astfel de document nu se
interesează în detaliu de mișcarea numerarului; el este mai ‘interesat” de cum vor fi procurate
fondurile (de unde vor veni) în următorii câțiva ani și cum vor fi utilizate ele. Pentru aceasta este
necesar să se estimeze fondurile (profiturile) care vor fi reținute în interiorul firmei în fiecare an
care sunt condiționate de profitabilitate, politica amortizarii și să se ia în considerare politicile
corespunzatoare privid dividendele.
Nevoile de fonduri vor depinde de planificarea investițiilor de capital și nevoile de capital
de lucru care sunt, ambele, determinate de rata planificată de creștere a firmei și de investițiile pe
termen lung, care sunt în funcție de ciclul de înlocuire a activelor corporale. Fondurile pot fi, de
asemenea, necesare răscumpărării obligațiunilor, spre exemplu.
Planul fluxului de fonduri arată sursele fondurilor firmei și modul în care aceste fonduri vor
fi utilizate. Fondurile nu sunt același lucru cu numerarul, deoarece pot exista anumite tranzacții
care nu presupun folosirea numerarului (de exemplu, preluarea unei firme prin emiterea de acțiuni

11
și obligatiuni catre acționarii vânzători), iar aceste tranzacții nu vor aparea în bugetul numerarului,
dar vor aparea în planul fluxului de fonduri.
2. Proiectul bilanțului contabil este o fotografie contabilă a patrimoniului firmei pentru
un anumit moment viitor (de obicei pentru anul următor). El poate ilustra două puncte de vedere:
(1) modul în care conducerea vrea să arate firma, în care caz documentul este un optim și (2) modul
în care conducerea se așteaptă să arate firma, caz în care documentul este o previziune.
Pentru acest din urmă caz, analistul poate să aleagă dintre mai multe tehnici de previzionare,
efectuând ajustari prin extrapolare pe baza tendințelor din perioadele anterioare. În acest sens,
exista patru tehnici utilizate mai des:
A. Tehnica creșterii, prin care analistul presupune că toate componentele bilanțului
contabil proformă vor crește cu aceeași rată cu care au crescut în perioada precedentă. Previziunile
se stabilesc prin aplicarea, pur și simplu, a ratelor obișnuite de creștere la datele istorice cele mai
recente.
B. Tehnica creșterii și compunerii proporționale, prin care analistul calculează toate
proiecțiile pe baza anumitor presupuneri:
a) activul total și vânzările nete vor crește cu aceeași rată ca și în perioada precedentă;
b) toate componentele bilanțului contabil vor reprezenta același procent din activul
total cu cel existent în perioada precedentă;
c) toate componentele contului de profit și pierdere vor reprezenta același procent din
vânzările nete cu cel inregistrat în perioada anterioara.
C. Tehnica extrapolarii, prin care analistul fixează o linie de tendință a datelor istorice
pentru activele totale și vânzările nete; după extinderea acestei linii de tendință la perioada
urmatoare, analistul calculează componentele bilanțului și contului de profit și pierderi ca procent,
respectiv, din activele totale și din vânzările nete.
D. Tehnica modelului economic, în care analistul stabilește unele sau toate componentele
bilanțului în funcție de variabile de la nivel macroeconomic sau de variabile ale unui anumit
domeniu de activitate.
3. Proiectul Contului de profit și pierderi sintetizează proiecția performanței afacerii unei
firme pentru o anumita perioadă de timp.
Cele trei documente proformă sunt mai tarziu comparate cu documentele similare care
conțin cifrele referitoare la realizarile perioadei respective; aceste comparații pot ajuta firma să

12
stabilească, cu precizie, cauzele devierilor, corectarea operativă a acestora și să ajusteze proiecțiile
pentru perioada urmatoare de planificare pentru a reflecta condițiile reale.
Exemplu de construire a unui proiect de bilanț contabil
O firma intenționeaza să achiziționeze un nou echipament cu care speră ca vânzările să
crească de la 2.000 RON lei la 2.200 RON lei. Firma consideră că activele și obligațiile sale variază
direct proporțional cu nivelul vânzărilor. Indicele realizat pentru indicele profit net/ venituri din
vânzări este de 10% și indicele de plata a dividendelor este de 50%.
Bilanțul contabil curent al firmei (reflectand cumpararea noului echipament) se prezintă
astfel:

Bilanț contabil
-RON-
Explicații Elementele Proiect bilanț Bilanț contabil
bilanțului contabil
curent
Active
2400 2640 120% din vânzări
imobilizate
Active circulante 600 660 30% din vânzări
Total active
3000 3300 150% din vânzări
(alocari totale)
Datorii curente 1000 1100 50% din vânzări
Datorii pe termen lung 600 660 30% din vânzări
Acțiuni comune (capital
400 400 constant
social)
Profit reținut 1000 1110 110 - profit net
30 - fonduri
Total pasiv necesare (diferența
3000 3270
(finanțare totală) dintre active totale
și finanțare totală)
13
Modificarea în profiturile reținute (MPR) va fi:
MPR = profit net – dividende = 10% x 2200 RON – 0,50 x 10% x 2200 RON = 110 RON
În acest exemplu, variabila folosită pentru reconcilerea activelor cu finanțarea totală (cu
pasivul) este valoarea acțiunilor comune. Firma trebuie să emita noi acțiuni comune în valoare de
30 RON.
Ecuația care poate fi folosită la determinarea faptului dacă firma are nevoie de fonduri
externe, adica a necasarului de fonduri externe (NFE) este:
NFE= Active x ∆Vânzări − Datorii x ∆Vânzări − p × e planificat vânzări × (1 −d )
unde: p = rata profitului net (profit net/vânzări);
d = indicele de plata a dividendelor.
În cazul nostru avem:
NFE = 1,5 x 200 RON – 0,8 x 200 RON- 0,1 x 2200 RON x 0,5 = 30 RON lei
Etapele ce trebuiesc parcurse pentru estimarea elementelor bilanțului contabil proformă și
a NFE ale firmei sunt urmatoarele:
1. Examinarea elementelor bilanțului contabil, ca procent din vânzări, deoarece ele variază
în funcție de vânzări.
2. Multiplicarea procentelor obținute în etapa 1 cu vânzările planificate și obținerea sumelor
acestor elemente pentru perioada sau perioadele viitoare.
3. dacă nu se aplica procentele, este suficient să se faca o inserție a cifrelor din bilanțul
contabil anterior în perioada viitoare.
4. Calcularea profiturilor reținute planificate, folosind formula:
Profit reținut planificat = Profit reținut din prezent + profit net planificat – dividende ce vor fi
platite în perioada de plan
5. Însumarea conturilor de activ pentru determinarea activelor planificate; apoi însumarea
conturilor de datorii și a celor privind capitalul propriu pentru determinarea finanțării totale
(pasivului); orice diferență reprezintă NFE.
6. Utilizarea unei variabile pentru acoperirea NFE.
Ilustrarea legăturii dintre capacitatea unei firme de a crește vânzările și politica sa
financiară, când firma nu face emisiune de acțiuni, o putem face în condițiile următoarelor
presupuneri:
-activele firmei vor crește proporțional cu vânzările sale;
-profitul net este o proporție constantă din vânzările sale;

14
-firma are stabilite politica de plată a dividendelor și indicele datorii/capital propriu;
-firma nu va modifica numărul acțiunilor comune aflate în circulație.
O modificare în marimea activelor trebuie întotdeauna să fie egală cu modificarea datoriilor
plus modificarea produsă în nivelul capitalului propriu.
Modelele de planificare financiară pot fi supuse mai multor critici, dintre care amintim:
modelele de planificare financiară nu indică politicile financiare care sunt cele mai
bune;
ele sunt destul de simple; în realitate, costurile nu sunt totdeauna proporționale cu
vânzările, necesarul de active nu va fi un procent fix din vânzări, iar alocarea capitalului
implica mai multe decizii luate în timp. Aceste lucruri nu sunt, în general, încorporate
în planurile financiare.

4. PROCEDURI DE PLANIFICARE ȘI ANALIZĂ FINANCIARĂ

Începand cu anii 1960, multe firme din țările puternic dezvoltate (SUA, Marea Britanie etc.)
au cheltuit cantități considerabile de timp și bani pentru dezvoltarea modelelor pentru a reprezenta
aspecte variate ale procesului planificării financiare într-o firmă. Astăzi, acestea sunt în mod
obișnuit computerizate și au denumirea generală de modele de planificare financiară.
Modelele de planificare financiară sunt nu numai instrumente de îmbunătățire a
previzionării, dar și de a fi un sprijin conducerii pentru o mai bună înțelegere a interacțiunilor
deciziilor privind investirea, finanțarea și dividendele.
La îndemana firmelor exista trei modele alternative de planificare, analiză și previziune
financiară: (1) modelul ecuațiilor algebrice simultane, (2) modelul programării lineare și (3)
modelul econometric. Cu ajutorul acestor modele se obțin documente financiare proformă (bilanț
contabil, cont de profit și pierderi etc.), se previzioneaza profitul pe acțiune, pretul pe acțiune,
dividendul pe acțiune, acțiunile și obligatiunile nou emise.
Modelul ecuațiilor algebrice simultane tratează despre planificarea financiară globala a
firmei, în contrast cu planificarea numai a unui anumit domeniu, cum ar fi bugetarea capitalului.
Obiectivul modelului este nu de a optimiza ceva, ci mai degraba de a servi ca instrument de
furnizare a informatiei semnificative celui care ia decizia.

15
Unul din punctele forte ale acestui model de planificare, în afara celui referitor la
construcția sa, este că el permite utilizatorului să simuleze impacturile financiare ale modificării
presupunerilor referitoare la variabile ca vânzările, indicii exploatării, indicele preț/ profit,
indicele datorii/capital propriu și rata de reținere a profitului.
Avantajul utilizării unei structuri de ecuații simultane ce reprezintă politicile privind
investirea, finanțarea, productia și dividendele este mărirea capacității de interacțiune a
domeniilor în care se iau aceste decizii.
Modelul planificării financiare se bazează pe utilizarea tehnicii optimizării folosind
programarea lineară. Utilizand programarea lineară la planificarea financiară, decidentul
stabilește o funcție obiectiv, cum ar fi maximizarea valorii firmei, bazându-se pe o anumită teorie
financiară. Așadar, modelul optimizează funcția obiectiv în condițiile unor restricții cum ar fi
valorile maxime admise pentru indicii “datorii/capital propriu” și “dividende/profit net”
La utilizarea modelului programării lineare pentru deciziile financiare, problema trebuie
să fie formulată utilizând urmatoarele trei etape:
1. Identificarea variabilelor principale controlabile aferente problemei de rezolvat.
2. Definirea obiectivului ce va fi maximizat sau minimizat și definirea acestei funcții pe
baza variabilelor principale controlabile.
3. Definirea restricțiilor fie ca ecuații lineare, fie ca inegalități ale variabilelor principale.
Programarea lineară se folosește cu precădere la maximizarea profitului, raționalizarea
capitalului și planificarea și previzionarea financiară.
Modelul econometric pentru planificare și analiză financiară combină tehnica ecuațiilor
simultane cu analiza regresiei. Metoda econometrică modelează firma în funcție de o serie de
ecuații de regresie predictive și apoi procedează la estimarea parametrilor modelului în mod
simultan, luând astfel în considerare interacțiunea dintre diferite politici și decizii.
Tehnicile sau modelele econometrice implică, deci, stabilirea și măsurarea practică a
relațiilor funcționale dintre variabile economice (spre exemplu, vânzări) și una sau mai multe
variabile explicative. De exemplu, o firmă poate să emita ipoteza că vânzările sale sunt o funcție
lineară de Produsul Intern Brut (PIB). Ca model al acestei relații se poate folosi o regresie lineară
de forma:
Vânzări = a + b x PIB
Relațiile mai complicate implică folosirea a două sau mai multe variabile explicative, iar
atunci când tehnicile simple nu sunt satisfacatoare pot fi folosite relații neliniare.

16
În mod esential, avantajul modelului consta în mărirea mai eficientă a analizei informațiilor
și a interacțiunii lor cu previziunea consecințelor viitoare în procesul de planificare. Deci, modelul
planificării financiare îmbunătățește profunzimea și întinderea informațiilor financiare utilizate de
conducator în procesul luarii deciziilor.
Un punct cheie la evaluarea oricarui model de planificare îl constituie modul cum acesta
este formulat și construit. Aceasta înseamnă că credibilitatea datelor de ieșire ale modelului depinde
de presupunerile (prezumțiile) fundamentale și teoria financiară specifică pe care modelul se
bazează, precum și de ușurința utilizării sale de către planificatorul financiar.
Din cauza impactului potențial mare asupra procesului planificării financiare și, în
consecință, asupra viitorului firmei, modelul asumat de planificare trebuie ales cu grijă. Astfel, un
model util de planificare financiară trebuie să aibă urmatoarele caracteristici: (1) Presupunerile și
rezultatele modelului trebuie să fie credibile. (2) Modelul trebuie să fie flexibil astfel încât să poată
fi adaptat și extins pentru a satisface o varietate de circumstanțe. (3) Modelul trebuie îmbunătățit
pe baza practicii curente în sens tehnic și al performanței. (4) Datele de intrare și ieșire din model
trebuie să fie inteligibile pentru un utilizator fără cunoștințe (informații) suplimentare vaste. (5)
Modelul trebuie să țină cont de legătura (interacțiunea) dintre deciziile privind investirea,
finanțarea, dividendul și producția, și efectul lor asupra valorii de piață a firmei. (6) Modelul trebuie
să fie cât se poate de simplu pentru utilizator pentru a opera fără intervenții prea mari ale
personalului nefinanciar și fără formulare greoaie ale datelor de intrare.

17