POLITICA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

1. Concept şi sfera de cuprindere a politicii financiare

2. Decizii financiare la întreprindere
3. Politica de credit promovată la întreprindere
4. Politica de dividend
5. Riscuri financiare

1. Concept şi sfera de cuprindere a politicii financiare

Politica financiară
reprezintă o parte componentă a politicii generale a întreprinderii avînd o influenţă deosebită asupra
constituirii, repartizării şi folosirii fondurilor în scopul realizării programelor economice curente şi de
dezvoltare a creşterii eficienţei ciclurilor operaţionale şi de investiţii precum şi a întregii activităţi.
Sarcinile ale politicii financiare
constau în alegerea unui ritm de creştere a capitalului economic şi de modalităţile de finanţare a acestei
creşteri, deoarece o asemenea alegere generează sporirea capitalului financiar şi gradul de autonomie a
întreprinderii.

Politica financiară poate fi privită la nivel

• La nivel macroeconomic

politica financiară este o componentă a politicii generale a statului, acţionând necontenit asupra procesului de
formare şi repartizare a fondurilor astfel încât pe de o parte să se obţină veniturile necesare statului, iar pe de
altă parte, să se atingă anumite obiective de strategie a dezvoltării economice.

Prin modul cum se înfăptuieşte ca şi prin obiectivele pe care le urmăreşte, politica financiară a statului
acţionând în sfera repartiţiei influenţează hotărârilor producţia, circulaţia şi chiar consumul.

• La nivel microeconomic,

la nivelul agenţilor economici, deciziile de politică financiară se sprijină pe structura financiară a societăţilor,
pe obiectivele de rentabilitate şi de creştere având în vedere şi riscurile posibile.

Flexibilitatea financiara capacitatea întreprinderii de a se adapta la transformările survenite în mediul său

şi/sau în activitatea sa, schimbări ce pot afecta toate domeniile de gestiune (strategică, comercială, a
resurselor umane, financiară).

În ceea ce priveşte flexibilitatea, din punct de vedere a politicii financiare se are în vedere cel puţin trei
aspecte.
 • în primul rând,

flexibilitatea financiară se apreciază în raport de capacitatea pe care întreprinderea o manifestă în materie de

mobilizare rapidă de lichidităţi.

• în al doilea rând,

flexibilitatea financiară se apreciază în raport cu capacitatea de finanţare a întreprinderii. Posibilitatea de a

recurge la resurse proprii sau de a beneficia de noi credite (capacitate de îndatorare) permite într-adevăr
întreprinderii să obţină în caz de nevoie, noi fonduri care-i vor permite să reacţioneze la modificările
imprevizibile din domeniul său de activitate.

• în al treilea rând,

flexibilitatea întreprinderii poate fi legată de posibilităţile pe care întreprinderea le are de a diviza nevoile de
finanţare la realizarea proiectelor sale de investiţii în curs sau prevăzute, dar şi în activitatea sa curentă.

2. Decizii financiare la întreprindere

Orice întreprindere pentru a-şi efectua activitatea financiară elaborează decizii financiare.
Principalele decizii de politică financiară sunt:

Decizia de investire - decizia de a plasa capitalul într-o anumită operaţiune, este rezultatul corelării dintre
costul capitalului utilizat şi rentabilitatea calculată.

Decizia de finanţare - opţiunea întreprinderii de a-şi acoperi nevoile de finanţare a proiectelor avute în vedere
prin fonduri proprii, împrumutate sau participaţie.

Decizia de autofinanţare - este principiul cel mai răspîndit şi arată că întreprinderile trebuie să-şi asigure
dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive obţinute în exerciţiile anterioare.

Politica de dividend opţiunea întreprinderii de a distribui sau nu dividende în anumite exerciţii financiare de
creştere continuă, de reducere sau de păstrare nemodificată a mărimii dividendelor de la an la an urmărind
un anumit scop.

Decizia de investire

Costul capitalului (Cc) constituie legătura directă între rentabilitatea investiţiilor şi rentabilitatea reclamată de
aducătorii de capital.
În cazul în care întreprinderea investeşte în proiecte cu
 Re < Cc

ea va fi sancţionată economic pe piaţă în felul următor:

1. Dacă întreprinderea se finanţează prin îndatorare ea va obţine pierderi contabile în măsura în care
rezultatele financiare sunt mai mici decît cheltuielile financiare.

2. Dacă întreprinderea este finanţată din capital propriu, pierderile contabile se transmit asupra capitalului
propriu micşorîndu-l, însă dacă întreprinderea investeşte în proiecte cu Re > Cc ea nu va avea probleme cu
suportarea cheltuielilor financiare şi se vor crea posibilităţi de creştere a volumului capitalului propriu.

Pentru a clarifica posibilitatea alegerii între două căi de finanţare se procedează la analiza cîtorva indicatori şi
anume: Rentabilitatea, Solvabilitatea, Lichiditatea pentru a afla situaţia financiară şi necesarul precum şi posibilităţii
implementării deciziei de finanţare.

Incidenţa acestor indicatori asupra deciziei de finanţare se prezintă în felul următor:

1. dacă R > Rd,

atunci este oportună apelarea la împrumuturi deoarece în astfel de cazuri îndatorarea contribuie la
creşterea masei profitului şi creşterea randamentului capitalului propriu.

2. decizia de finanţare prin îndatorare are o influenţă pozitivă asupra solvabilităţii, însă în cazul producerii
unor pierderi solvabilitatea degradează mult mai repede.

3. finanţarea prin îndatorare are influenţă pozitivă şi asupra lichidităţii, însă avînd în vedere faptul că resursele
primite prin îndatorare cu un termen limitat este necesar ca durata de întrebuinţare a resurselor să nu
depăşească scadenţa sumelor împrumutate.

Decizia de autofinanţare

Autofinanţarea prezintă avantaje reale pentru întreprindere şi pentru acţionari.

a) întreprinderea, ca persoană juridică, este avantajată deoarece pentru realizarea creşterii economice nu
are nevoie să apeleze la resurse externe sau la acţionari pentru a-i convinge să cumpere acţiuni sau să
sporească valoarea nominală a acţiunilor şi nici să apeleze la piaţa financiară de capitaluri.

b) acţionarii sunt avantajaţi deoarece fără nici un efort financiar din partea lor creşte valoarea bursieră a
întreprinderii şi a acţiunilor pe care le deţin, adică creşte bogăţia acţionarilor.