Analiza politicii de dividend

1. Evoluția și descrierea politicii de dividend

1.1. Politica de dividend ca mijloc de informare
1.2. Tipuri de politică de dividend
1.3. Factorii care influențează politica de dividend
2. Caracterizarea elementelor politicii de dividend
2.1. Indicatori ai politicii de dividend
2.2. Formele de plată a dividendelor
2.3. Autofinanțarea și distribuirea de dividende
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 1. Evoluția și descrierea politicii de dividend

1.1. Politica de dividend ca mijloc de informare

Politica de dividend reprezintă ansamblul deciziilor și tehnicilor folosite pentru

determinarea nivelului devidendelor ce pot fi distribuite acționarilor. Ea determină împărțirea
profiturilor obținute în plăți către acționari și în fondurile reținute pentru a fi reinvestite în
afaceri. Profiturile acumulate reprezintă una dintre cele mai semnificative surse de finanțare a
creșterii întreprinderilor, iar dividendele constituie fluxurile de numerar datorate acționarilor.
Politica de dividende reprezintă o cale de afirmare a societății pe acțiuni, pentru a se
face cunoscută și apreciată, sub aspectul viabilității, prosperității, rentabilității și dezvoltării.

Scopul politicii de dividend, promovată de o societate pe acțiuni, poate fi:

o Întărirea încrederii și formarea unui acționariat fidel societății, care nu este
dispus sa vândă acțiunile pe piața financiară, contribuind la stabilitatea
cursului acțiunilor și a valorii bursiere a societății(cazul unor divedende
consistente sau în creștere, de la un an la altul);

2
 o Creșterea economica a societății comerciale (când se acordă prioritate
capitalizării profiturilor și nu creșterii dividendelor).
o Creșterea bonității societății comerciale, a încrederii terților față de acesta
(când se promovează o politică de divedende stabilă sau în creștere, de la un
an la altul, chiar apelând la surse adiționale de plată a acestora).
Distribuirea de dividende este o politică sanătoasă și de dorit pentru fiecare societate
pe acțiuni. Dar societățile comerciale nu sunt obligate juridic să distribuie dividende în
fiecare an, fapt pentru care ele pot adopta o politică de reducere sau suspendare a plății
dividendelor, în favoarea unei politici de autofinanțare.
În luarea deciziei de apelare la sursele externe de fonduri, firma trebuie să promoveze
o adevarată politică a dividendelor. Această politică urmărește să încurajeze fie atragerea de
fonduri pentru capitalul social, fie să asigure o stimulare a proprietarilor de acțiuni pentru a le
crește răspunderea pentru viitorul firmei în cauză.
Politica de dividende are, ca bază de realizare, o serie de restricții cantitative și
calitative.

Astfel nivelul profitului net destinat dividendelor depinde de:

o nivelul total al profitului ;
o nivelul impozitelor care se adresează profiului si câștigului sub formă de
dividende ;
o necesitatea constituirii unui fond de dezvoltare suplimentar pentru refacerea
și dezvoltarea mai accentuată a firmei ;
o constituirea unor fonduri de rezerva, provizioane ;
o stabilitatea profitului obținut de firmă ;
o prevederile legislației economice și financiare etc.

În același timp, politica de dividende se impune a avea un caracter ofensiv(de creștere

sau de stabilitate pentru o perioadă mai mare de timp, indiferent de oscilațiile profitului)
atunci când managerul întreprinderii urmărește:
o penetrarea pieței de capital ;
o câștigarea concurenței de pe piața de capital ;

3
 o reducerea pachetului de control prin difuzarea accentuată a acțiunilor pe piața
de capital.
Politica de dividend din punct de vedere a acționarilor are o mare importanță și
aceasta pune în evidență două aspecte și anume :
- o oarecare stabilitate - vizează importanța evoluției trecute a dividendelor
distribuite.
Politica de dividend practicată anterior de o întreprindere influențează nivelul
dividendelor sperat de acționari, care la randul lui are o influență asupra cursului acțiunilor.
Investitorii ce doresc să cunoască politica de dividend a unei societăți încep, întodeauna, prin
a studia această evoluție anterioară, astfel o întreprindere care în decursul perioadelor dificile
nu a încetat să distribuie regulat dividende va fi, fără îndoială, favorizată în raport cu o firmă
ce suspendă distribuirea dividendelor în anumite perioade. În cele din urmă distribuirea
constantă de dividende conduce la creșterea încrederii publicului față de firmă, la creșterea
valorii de piață a acesteia.
- politica credibilă, adică coerentă în ceea ce privește profiturile obținute de
întreprindere.
Orice politică chiar dacă se bazează pe regularitate , nu poate avea efecte favorabile
pe termen lung, decât dacă este compatibilă cu politica de repartizare a profitului.

1.2. Tipuri de politică de dividend

Întreprinderea își alege politica de dividend pe care o consideră optimă pentru situația
în care se află și pentru strategia de dezvoltare pe care și-a propus-o.
În practică, se utilizează urmatoarele tipuri de politici:
- politica reziduala de dividend;
- politica de dividend în rată fixă;
- politica de dividend în sumă fixă (constantă);
- politica dividendului minimal.
Oricare dintre tipurile de politică ar fi ales, trebuie să se țină cont de următoarele
aspecte:

4
 - Practic, s-a constatat că deși profitul este fluctuant în timp, politica de dividend este
constant crescatoare. S-a stabilit o politică de dividend astfel încât nivelul acestuia, deși
crescător, să nu depășească cel mai mic nivel înregistrat de profit.
- Psihologic, se aplică sintagma „nu reduce niciodată dividendul” deoarece transmite
un semnal negativ pe piață. Prin urmare, stabilirea politicii de dividend trebuie să se bazeze
pe o analiză aprofundată pe termen mediu pentru ca întreprinderea să nu ajungă în situația de
a nu putea plăti dividendele sau să nu aibă resurse proprii de reinvestire.
- În practica marilor firme se utilizează și așa-zisul „dividend surpriză” care
reprezintă un anumit procent peste așteptările pieței.

1. Politica reziduală susține că dividendul trebuie să fie o politică a restului. În

practică se dă prioritate, de obicei, oportunităților de investire și procurării de fonduri pentru
finanțarea acestora. Plata dividendelor se face numai dacă există un excedent de profit peste
cel alocat reinvestirii.
2. Politica de dividend în rată fixă.
În momentul emisiunii de acțiuni, întreprinderea se angajează să distribuie sub formă
de dividend un anumit procent din profit. Având în vedere, însă, faptul că profiturile sunt
fluctuante, iar reducerile de dividend față de perioada anterioară dau un semnal negativ, o
asemenea politică se poate adopta doar dacă pe termen mediu există siguranța menținerii și
creșterii profiturilor.
3. Politica în sumă fixă presupune că pentru fiecare acțiune se cunoaște precis cât se
va primi, indiferent de profitul realizat de întreprindere. Într-o asemenea situație,
randamentul este scăzut dar sigur. În perioade inflaționiste se procedează la ajustarea
dividendelor pe acțiuni în așa fel încât acestea să depășească nivelul inflației.
O asemenea politică se aplică din urmatoarele rațiuni:
- investitorii conferă o valoare mai mare unei unități monetare în condiții de
certitudine;
- unii investitori utilizează dividendele pentru consum curent;
- un dividend fluctuant conține un risc mare privind evoluția cursului bursier.
4. Politica dividendului minimal este o combinație între politica în rată fixă și cea în
sumă fixă, dividendul având două componente: una constantă care se distribuie indiferent de

5
situația firmei și una variabilă în funcție de evoluția profitului peste minimul prevăzut.
Investitorii sunt astfel siguri pentru o sumă minimă care poate fi obținută și în anii cu
profituri reduse sau când se fac investiții considerabile din fonduri proprii.

1.3. Factorii care influențează politica de dividend

Printre factorii care influențează politica de dividend putem enumera:

1. Diponibilitatea numerarului- Dividendele sunt plătite din numerarul societății. O
criză de lichidități poate crea dificulățti în acordarea acestora. Astfel societatea ar putea fi
nevoită să contracteze împrumuturi bancare.
2. Datoriile societății. În cazul unor datorii istorice mai mari, societatea are tendința
normală de a reține o cotă cât mai mare din profiturile obținute din plata acestora. Astfel,
suma alocată ca dividende va fi mică sau chiar nulă.
3. Posibilitatea accelerării sau amânării proiectelor de investiții. Aceasta va pemite
unei firme să își respecte politica de dividend anterior stabilită.
4. Efectele politicii de dividend asupra costului capitalului. Managerii trebuie să țină
cont de piața acțiunilor unei societății în cadrul unei politici de dividend și cum se constituie
o astfel de politică într-un mecanism de semnalizare a rezultatelor unei firme atunci când se
gândesc să acorde dividende.
5. Gradul de concetrare a acționarilor și preferințele acționarilor-capitalul social al
unei societății este concentrat în mâna unui singur acționar, a unui grup de acționari,
persoane ce sunt implicate. Astfel, preferințele acestora dictează adoptarea unei practici
privind acordarea de dividende. De exemplu dacă acționarul majoritar este o Societate de
Investiții Financiare, care preferă să dea dividende acționarilor săi, atunci compania va
adopta o politică stabilă a plății dividendelor. S-a obsevat că la societățiile la care acționar
majoritar este Asociația Salariațiilor - PAS se acordă dividende în proporție mai mare din
profitul net, știind faptul că majoritatea acestor asociați au cumpărat acțiuni în rate.
6. Reglementări juridice. Articolul 67 din Legea 31/1990 prevede faptul că nu se vor
putea distribui dividende decât din beneficiile reale, după constituirea rezervelor legale.
Conform Legii 525/2002, societățiile deschise care acordă dividende trebuie să le achite în
maxim șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii AGA de distribuire a

6
dividendelor. Aceeași lege stabilește că hotărârea AGA, din monentul publicării în Monitorul
Oficial devine titlu executoriu.
Legislația subliniază trei reguli de bază:
- regula profiturilor nete stipulează că dividendele pot fi plătite din profiturile
prezente și trecute;
- regula referitoare la faptul că, capitalul protejează creditorii, interzicând plata
dividendelor din capitalul împrumutat;
- regula insolvabilității prevede că unei companii îi este interzis să plătească
dividende, dacă în urma acestor plăți devine insolvabilă.
7. Restricții impuse prin contractele de credit. Contractele de credit, mai ales pe
tremen lung, restrâng capacitatea firmei de a plăti dividende în numerar. Asemenea restricții
protejează creditorul și prevăd că:
- dividendele viitoare pot fi plătite numai din câștigurile obținute după semnarea
contractului de credit. Așadar, ele nu se pot plăti din profituri acumulate în trecut;
- nu se pot plăti dividende când capitalul de lucru (fondul de rulment net) este mai
mic decat o anumită sumă specificată.
8. Controlul. Dacă echipa managerială este interesată în menținerea controlului ,ea ar
putea să nu fie dispusă să emită și să vândă noi acțiuni, deoarece s-ar diminua puterea de
control a grupului dominant în întreprindere. Așadar, compania ar putea să dețină o proporție
mai mare din profituri decât ar fi necesar, daca nu ar exista această problemă. Totusi, dacă
acționarii doresc dividende mai mari, în ciuda opoziției managerilor, dorința lor trebuie
satisfacută; altfel, acționarii se unesc și pot vota schimbarea echipei manageriale.

7
 2. Caracterizarea elementelor politicii de dividend

2.1. Indicatori ai politicii de dividend

Politica de dividend promovată de către societățile comerciale poate fi reflectată de

către o serie de indicatori. Modificarea politicii de dividend promovate de către societatea
comercială va conduce la modificarea valorilor acestora în sus sau în jos, în funcție de sensul
modificării politicii de dividend. Pentru o fundamentare corectă, atât a politicii de dividend
cât și a celei de autofinanțare, s-a elaborat un sistem de rate financiare, fiecare scoțând în
evidență un aspect sau altul al celor două politici. Imaginea de ansamblu se obține numai prin
interpretarea corelată a acestor indicatori.
Cei mai importanți dintre acești indicatori sunt:
1. Rata distribuirii dividendelor - se calculează ca raport între suma dividendelor de
plată și profit.

Rdv = (ΔDiv/Profitul net) ∗ 100%

Acest indicator dă informații privind raportul dintre profitul reinvestit și cel distribuit
sub formă de dividende. Dacă rezultatul tinde spre 1 (100%) înseamnă că se reinvestește

8
puțin și, în consecință, ritmul de dezvoltare a întreprinderii este mic. Dacă rezultatul tinde
spre zero, atunci situația este favorabilă reinvestirii. Dezavantajul indicatorului este acela că
nu dă informații despre volumul absolut al dividendelor.
2. Dividend pe acțiune :

Dividend = ΔDiv/ n ,

unde n = numărul de acțiuni.

Acest indicator arată suma absolută a dividendelor distribuite pe acțiuni și se

interpretează corelat cu rata distribuirii. Acest indicator este interesant în primul rând pentru
acționari și pentru evoluția întreprinderii la bursă. Dezavantajul său este acela că nu exprimă
integral forța economică a întreprinderii, deoarece ia în considerare numai partea din profit
care se distribuie sub formă de dividend.
3. Randament pe acțiune:

μacț =( Div/acț) / Curs bursier

Acționarii sunt interesați de acest indicator deoarece le permite să facă comparații cu

alte oportunități de investire. Atenție la interpretarea indicatorului deoarece distribuția unui
dividend mare atrage dupa sine creșterea cursului bursier.
4. Profit pe acțiune:

PPA = Profit net/ n

Acest indicator reprezintă gradul de îmbogățire a acționarului în decursul unui an. Nu

reprezintă un flux financiar propriu-zis deoarece nu întregul profit se distribuie, dar este
esențial pentru aprecierea valorii pe piața acțiunilor.
5. Coeficientul multiplicator de capitalizare:

PER = Curs bursier / Profit net pe acțiune

9
 Indicatorul este folosit și cu formula inversă. Exprimă valoarea întreprinderii pe baza
numărului de ani de profit sau altfel spus, numărul de ani în care acționarul își recuperează
valoarea de piață a acțiunilor pe seama profitului anual. Este cel mai utilizat indicator pe plan
internațional.
6. Activ net pe acțiune:

ANCacț = ANC/ n

Acesta se utilizează atât în forma contabilă (ANC), cât și în forma corectată (ANc).
Corecțiile elimină activele fictive care nu contribuie la derularea activității și actualizează
valoarea de piață a imobilizărilor.
Activul net se compară cu valoarea de piață a acțiunilor:
- Dacă AN < cursul bursier, rezultă că pe piață, întreprinderea este supraevaluată.
- Daca AN > cursul bursier înseamnă că întreprinderea este subevaluată pe piață.

2.2. Formele de plată a dividendelor

Dividendele se distribuie în bani, natură și sub formă de acțiuni.

Plata în bani este cel mai des întâlnită, dar acționarul trebuie să suporte incidența
fiscală. Plata în natură se folosește limitat, dar prezintă avantaj pentru acționar, deoarece
primește produse la preț de fabrică, iar pentru întreprindere pentru ca își mărește cifra de
afaceri. Plata în acțiuni se folosește de acele firme care au un acționariat fidel, interesat în
reinvestirea profitului și prezintă urmatoarele avantaje pentru firmă:
- nu înregistrează flux financiar negativ de ieșire de fonduri prin plata dividendelor;
- nu este nevoită să mai suporte costurile de procurare a fondurilor printr-o nouă
emisiune de acțiuni;
- creșterea numărului de acțiuni determină menținerea lor în intervalul optim a
prețurilor de vânzare la bursă.
Pentru acționar avantajul constă în aceea că nu mai suportă impozitul pe dividend, iar
câștigul și-l asigură din creșteri de capital.

10
 Procedura în distribuirea dividendelor este următoarea: A.G.A. stabilește suma
dividendului pe acțiune și îl face public printr-o declarație. În momentul declarării, suma
dividendului se înregistrează contabil ca datorie pe termen scurt, diminuându-se
corespunzător profitul. Data înregistrării acționarilor este data la care firma încheie registrele
de transfer de acțiuni și întocmește o listă cu acționarii înregistrați la data respectivă. Numai
cei trecuți în registru primesc dividende, indiferent dacă la data plății mai sunt sau nu
proprietari ai acțiunilor. Practic, la acea dată, dividendul este desprins de acțiune.
Ca procedură de distribuire a dividendelor, majoritatea firmelor acționează astfel:
- înainte de definitivarea situațiilor financiare se distribuie un dividend minimal pe
acțiune denumit primul dividend;
- după definitivarea situațiilor financiare se poate majora procentul acordat inițial,
majorare care se numește supra-dividend.

2.3. Autofinanțarea și distribuirea de dividende

Cele două politici sunt concurente și în același timp complementare.

Concurente sunt în sensul că ambele vizează împărțirea profitului, iar complementare
în sensul că dezvoltarea întreprinderii, inclusiv prin utilizarea fondurilor proprii, creează în
viitor perspective de creștere a dividendelor și a cursului acțiunilor.
În practică, echilibrul celor două politici este dat de conjunctura existentă. Reperul
pentru distribuirea de dividend îl constituie raportul între costul suportat de întreprindere cu
distribuirea de dividend și rentabilitatea economică:

Racț = Re ∗ (1−Ip) / (1−Is) ,

unde:
Ip = impozitul personal;
Is = impozitul societății;
Re = rentabilitatea economică.

11
 Rentabilitatea pe care o obține acționarul diferă de costul suportat de întreprindere, în
funcție de modul în care intervine între cele două părți fiscalitatea. Statul utilizează
fiscalitatea ca instrument pentru realizarea politicilor macro-economice. Dacă se urmărește
accelerarea ritmului de dezvoltare economică, se reduce impozitul pe profitul reinvestit,
concomitent cu creșterea fiscalității în domeniul distribuției de dividend. Dacă se urmărește o
politică de staționare economică sau migrarea capitalului spre alte ramuri economice se
procedează în sens invers.
Rentabilitatea (costul) reprezintă o afacere acceptabilă atât pentru societate cât și
pentru acționari, adică o afacere echivalentă cu rentabilitatea pe care ar obține-o acționarul
dacă ar primi dividendele pe care să le reinvestească el însuși după ce în prealabil, a suportat
impozitul pe dividend. Pentru întreprindere, rentabilitatea (costul) reprezintă maximul ce se
poate acorda fără a se decapitaliza.

12
 CONCLUZII

Teoria financiară consideră politica de dividend drept un teren de studiu interesant

datorită incitărilor problematice pe care acestea le oferă cercetării ştiinţifice.
În condiţiile unui mediu economic caracterizat printr-o relativă simplitate, prin acest
termen inițial se definea modul de repartizare pe destinaţii a profitului net, pentru dividende
sau pentru reinvestire.
Odată cu dezvoltarea mediului economic, apare managementul financiar care-şi
propune să răspundă la noi întrebări legate de modul de decizie sau la ce tip de dividende să
se distribuie - fie ordinare, fie speciale.
Evoluţia studiilor cu privire la politica de dividend a dus la o bună coordonare a părţii
financiare a societăţilor comerciale, aceasta referindu-se şi la o bună corelare a distribuţiei
dividendelor în funcţie de ceea ce este mai important pentru societate.
De asemenea cunoaștem că dividendul reprezintă remuneraţia cuvenită unei acţiuni în
decurs de un an şi este de asemenea o formă de paticipare a acționarilor la împărţirea
profitului societăţii comerciale pe acţiuni. Orice deţinător de acţiuni are dreptul de a primi
dividende din partea societăţii, dar societatea este autorizată să repartizeze dividende cu
respectarea a două condiţii:
- să dispună de suficient profit încât distribuirea dividendelor să nu afecteze, iar suma
acestora trebuie să nu depăşească totalul profitului repartizat acestei destinaţii;
- distribuirea dividendelor să nu afecteze lichidităţile financiare ale societăţii
comerciale pentru a nu pune în pericol siguranţa creditorilor săi ale căror creanţe devin
scadente.

13
 Distribuirea dividendelor cu regularitate presupune o politică sănătoasă şi de dorit a
oricărei societăţi comerciale, întrucât se formează un acţionariat fidel, care fiind mulţumit de
regularitatea şi de cuantumul dividendelor primite va avea tendinţa să păstreze acţiunile.
Cu toate că politica de distribuire a dividendelor reduce sursele de autofinanţare,
totuşi poate atinge dezideratul strategic de maximizare a valorii întreprinderii prin
îmbogăţirea acţionarilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Anghelache G., Vintila G., Politica de dividend, Revista Finanțe, Credit,

Contabilitate, Nr. 1-2/1996, București.
2. Toma, M., Alexandru, F., Armeanu, D., Isarescu, D., Editura Economica,
București, 2003, p. 77
3. Bucătaru, Dumitru, Gestiunea financiară a întreprinderii, ediția a II-a, Editura
Junimea, Iași, 2006, pp, 427-428.
4. Honta, N., Gestiunea finantelor firmei, Editura Tribuna Economica, București,
1999, pp. 197-202.

Webografie
5. http://www.scritub.com/economie/POLITICA-DE-DIVIDEND61188.php
6. Evolutia politicii de dividend : Finantele firmei (stiucum.com)
7. https://conspecte.com/Finantele-Intreprinderii/politica-de-dividend.html
8. http://www.stiucum.com/finante/finante-generale/Politica-de-dividend94876.php

14