TEMA:

CONTINUTUL SI ROLUL
MANAGEMENTULUI FINANCIAR

ECONOMIE GENERALA,AN I

1
 CONTINUTUL SI ROLUL MANAGEMENTULUI
FINANCIAR

Managementul financiar este considerat o parte componentă a managementului general

al firmei. Obiectivul lui global este de a asigura eficienţa utilizării capitalui firmei, de a susţine
crearea fondurilor intreprinderii, a capitalului şi de a realiza pe această cale suportul pentru
performanţele de piaţă ale intreprinderii.
Managerul financiar operează într-un cadru bine conturat al strategiei adoptate de firmă.
Aceasta deoarece capitalul firmei se subordonează, la rândul său, obiectivelor organizaţionale
înscrise într-o astfel de strategie şi nu poate fi obnţinut şi respectiv utilizat decât în strînsă
legătură cu această strategie.
Intreprinderii îi este caracteristic faptul că abordează capitalul ca o resursă
asemănătoare tuturor celorlalte resurse necesare realizării outputurilor propuse. Capitalul intră
în reţeta resurselor alături de resursele de muncă, resursele materiale, energetice, tehnologice şi
de know-how, resurse informaţionale, de mediu, etc.
Capitalul este considerat o resursă limitată. Capitalul este obţinut de pe piaţa
capitalului cu un anumit preţ. Preţul reprezintă pentru intreprindere costul său de capital, fiind
în acelaşi timp considerată limita minimă a randamentului financiar scontat.
Managementul financiar poate fi definit ca un ansamblu de persoane, metode,
tehnici, procedee, instrumente şi acţiuni,prin care se urmăreşte transformarea efectului
utilizării capitalului firmei în profit şi implicit creşterea valorii de piaţă a întreprinderii.
Din această definiţie de bază se desprind următoarele sarcini(atribuţii şi rol):
♦ de-a evalua efortul în plan financiar a tuturor acţiunilor ce urmează a se intreprinde într-o
perioadă de timp dat.
♦ de-a asigura la momentul oportun, fondurile necesare, în structura de capital reclamate de
nevoi, la un cost cât mai scăzut.
♦ de-a urmări utilizarea capitalului şi influenţa comportamentul factorilor deciziei din celelalte
centre de responsabilitate, în direcţia asigurării unei utilizări cât mai eficiente a capitalului
atras în circuit.
♦ de-a obţitine rezultatul financiar scontat şi de al repartiza pe destinaţii.
Managementul financiar este chemat să contureze, în vederea adoptării şi să urmărească
cu consecvenţă aplicarea în practică , a politicilor de finanţare pe termen lung, implicit a stării de

2
credibilitate vis-a-vis de solvabilitatea firmei, a politicilor de împrumut (de îndatorare pe termen
scurt), a politicilor de credit comercial, de distribuire a profitului şi dividende a firmei.
Managementul financiar este chemat ca prin acţiunile managerilor financiari să
influienţeze în sens crescător valoarea de piaţă a firmei cu scopul realizării unei stări financiare
corespunzătoare prosperitatea actionarilor firmei.
Rolul fundamental al managementului financiar în cadrul întreprinderii se concretizează în:

1.Maximizarea valorii întreprinderii

Valoarea unei întreprinderi nu este data numai de valoarea prezenta a patrimoniului sau ci
trebuie luate în consideraţie si următoarele aspecte:
• valoarea întreprinderii este o valoare actuala, adică echivalentul prezent al rezultatelor
sale viitoare
• valoarea este o mărime dinamica si nu statica ce este perceputa în interdependenta cu
procesul de valorificare a patrimoniului
• evaluarea întreprinderii reflecta în acelaşi timp si efectele riscurilor interne si externe ce
pot afecta nivelul si stabilitatea viitoare a rezultatelor aşteptate.
În concluzie, pentru a se înfăptui acţiuni în domeniul managementului financiar este necesar ca
firma să deţină personal competent în posturi ce reclamă competenţe decizionale. Nu se poate
spune că numai personalul lucrător din compartimentul financiar realizează acţiuni specifice
managementului financiar, prin implicaţiile şi efectele de natură financiară pe care le reclamă
orice acţiune din domeniul tehnic, comercial, aprovizionare-expediţie, a personalului lucrător,
face ca diferiţi decidenţi din diferite centre de responsabilitate să se implice în acelaşi tip de
management.

2.Mentinerea nivelului performantelor finanziare

Gestiunea financiara trebuie sa asigure menţinerea performantelor întreprinderii la un nivel care

sa asigure obţinerea unor venituri suficiente pentru a asigura plata furnizorilor de resurse si, daca
este necesar, sa permită restituirea acestor resurse. Obţinerea de către întreprindere a unor
rezultate defavorabile sau insuficiente reflecta o risipire a resurselor, dăunătoare atât pentru
întreprindere cât si pentru furnizorii săi de fonduri si pentru economia naţională.
De asemenea, gestiunea financiara a întreprinderii nu urmăreşte obţinerea cu orice preţ a
profitului maxim pe termen scurt ci acorda o mai mare importanta stabilităţii performantelor pe
termen lung, încercând sa găsească un compromis satisfăcător între stabilitate si rentabilitate.

3.Stapânirea riscurilor financiare

Principalele riscuri financiare la care este expusa întreprinderea sunt:

-riscul de exploatare are în vederea stucturarea costurilor întreprinderii în costuri fixe si costuri
variabile, acesta repartiţie determinând o dependenta mai mic a sau mai mare a rezultatelor la
evoluţia producţiei si vânzărilor. Astfel, o întreprindere având cheltuieli fixe foarte mari este mai
supus a ricului deoarece daca aceste cheltuieli se repartizează pe o cantitate limitata de producţie
determina pierderi însemnate. Daca activitatea întreprinderii si cererea de piaţa permit o producţie
ridicata, cheltuielile fixe se repartizează asupra unei produc tii suficiente si se pot obţine profituri.
• riscul de îndatorare este legat de structura de finanţare a întreprinderii si se manifesta
atunci când rentabilitatea economica a întreprinderii îndatorate este inferioara ratei medii
a dobânzii aferente creditelor acordate. Daca întreprinderea creste volumul de credite ea

3
 se obliga sa obţină profituri suplimentare care sa permită remunerarea si rambursarea
acestor credite.
• riscul de faliment este consecinţa insolvabilităţii întreprinderii si poate determina chiar
dispariţia acesteia. Crizele de solvabilitate nu conduc întotdeauna la faliment, deseori
întreprinderea îsi asigură supravieţuirea dar chiar si în acest caz sunt antrenate costuri
specifice care pot afecta activitatea viitoare a întreprinderii.
• riscul valutar si riscul de rata a dobânzii sunt riscuri financiare specifice legate de
evoluţia cursului de schimb a monedei naţionale si de evoluţia posibila a ratei dobânzii.
Orice întreprindere care efectuează operaţii în devize sau moneda străina se expune
riscurilor de pierdere legate de evoluţia defavorabila a cursului de schimb între momentul
încheierii unei tranzacţii si momentul efectuării efective a plăţii. De asemenea,
întreprinderile sunt expuse efectelor de favorabile date de variaţia ratelor dobânzii pe
piata de capital. Acest risc afectează atât întreprinderile care angajează noi credite
(cheltuielile financiare cresc ca urmare a creşterii dobânzilor) cât si cele împrumutătoare
(daca au acordat credite cu dobânda fixa care asigura o remuneraţie plafonata în timp ce
dobânda de pe piaţa financiara poate creste).

4.Mentinerea solvabilităţii sau stăpânirea echilibrului financiar

Solvabilitatea reprezintă aptitudinea unei întreprinderi de a face fata datoriilor sale când acestea
ajung la scadenta. Menţinerea solvabilităţii este esenţiala, asa cum am arătat, pentru prevenirea
riscului de faliment. În cazul întreprinderilor insolvabile creanţierii prejudiciati pot cere urmărirea
în justitie, acţiune ce se poate încheia cu pierderea totala sau parţiala a patrimoniului debitorului
falimentar. Prin urmare, gestiunea financiara are un domeniu de acţiune foarte larg impunând, în
special, rezolvarea a doua probleme esenţiale:
• asigurarea echilibrului financiar, respectiv echilibrarea fluxurilor de încasari si plati;
• rentabilizarea utilizarii fondurilor, asigurându-se atât remunerarea acestora cât si
dezvoltarea întreprinderii.
Respectarea cerintelor gestiunii financiare impune efectuarea unui control riguros ce
urmareste:
• sa masoare diferenţele între previziuni si realizări;
• stabilirea cauzelor dificultăţilor financiare care afectează sau ameninţa întreprinderea;
• sa indice decizii corective care sa redreseze situa tia financiara atunci când este
nevoie;
• sa revizuiască, daca este necesar, obiectivele si previziunile iniţiale.

În raport cu ierarhizarea obiectivelor urmărite în cadrul managementului financiar

interacţionează diferite categorii de manageri şi anume: - top managerii -ei contribuie la
înfăptuirea managementului general şi apoi cel al domeniului de specialitate, în raport cu
nivelul ierarhic de distribuire a competenţei; -midle manageri; -first line manageri
TOP MANAGERII se pronunţă şi adoptă decizii cu privire la obiectivele organizaţionale
globale care întotdeauna îmbracă şi o tentă financiară. Ei adoptă decizii cu privire la alocarea
resurselor, implicit a celor financiare, avându-se în vedere structura de capital, politicile de
finanţare pe termen lung şi termen scurt, politicile de credit comercial. politicile de dividende,
precum şi cele de investire şi dezinvestire.

4
 MIDLE MANAGERII au rolul de curea de tansmisie a obiectivelor şi sarcinilor către
first line manageri şi apoi de informare a top managerului asupra rezultatelor obţinute ca urmare a
implementării deciziilor anterioare.
• ei sunt cei care elaborează planul şi programul de acţiune ;
• defalcă sarcinile implicit pe cele de natură financiară pe colective de muncă ;
• urmăresc realizarea obiectivelor propuse în practică ;
• fac comparaţii între nivelul sperat şi cel realizat ;
• analizează ecartul şi impactul acestora asupra evoluţiei viitoare;
• identifică factorii de influienţă şi propun măsuri pentru redresarea unor situaţii nefavorabile .
• efectuează analize, elaborează studiile de fezabilitate, formulează concluzii şi emit rapoarte
către top managementul firmei..
CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR are o sarcină anume, el
trebuie să verifice prin prisma criteriilor financiare nivelul de eficienţă al tuturor celorlalte
programe de acţiune elaborate şi implementate de conducătorii altor compartimente de
responsabilitate. În acest sens colaborează pe orizontală cu toţi aceşti factori pentru a contura
cea mai bună alternativă de acţiune în plan financiar, fără a diminua din punct de vedere
cantitativ şi calitativ acţiunea economică întreprinsă. De multe ori apar conflicte şi soluţia cea
mai bună de rezolvare a lor este compromisul care trebuie să pornească de la un nivel minim de
eficienţă de natură financiară. Natura problemelor pe care le rezolvă managerii financiari îi
obligă, ca prin instrumente specifice, să monetarizeze acţiunile întreprinse sub toate aspectele lor.
Aceasta este permisă datorită calităţii atribuite instrumentelor financiare şi în primul rând
capacităţii finanţelor de a genera operaţii, monitoriza procese şi fenomene prin evaluări
sistematice efectuate în unităţi monetare. Din acest motiv acţiunile managementului financiar se
extind întodeauna şi în celelalte sfere ale celorlalte tipuri de management.
FIRST LINE MANAGERII sunt persoane care conduc nemijlocit colective de lucru, ei
lucrează cu prezentul şi au obligaţia de a asigura transpunerea în practică, într-un orizont de timp
imediat, a obiectivelor înscrise în programul de acţiune elaborat, pentru resortul lor, de către
midl manageri. Are şi sarcina de a raporta sistematic rezultatele obţinute şi de a supune spre
analiză midl managerilor cauzele şi efectele. Pot formula sugestii şi propune măsuri de
eficientizare a activităţii din resortul pe care-l conduc, ele având implicit o tentă financiară
NATURA ACŢIUNILOR MANAGEMENTULUI FINANCIAR, derulate într-un context
dat, se subordonează în exclusivitate obiectivelor organizaţionale de bază ale companiei:

5
• La firmele cu caracter productiv prin care se urmăreşte expansiunea pe piaţă, nu în toate
cazurile obiectivul managerului financiar îl va reprezenta profitul, ci posibilitatea de finanţare
a manevrelor srategice pentru a putea crea noi utilităţi pentru economie şi a dobândi noi
segmente de piaţă.
• La firmele la care se practică altruismul social vor predomina problemele care ţin de
satisfacerea pretenţiilor clienţilor, protecţia mediului înconjurător, salarizarea mai bună a
lucrătorilor şi managerilor precum şi crearea condiţiilor mai bune de muncă ,fără a se pune în
prim plan profitul.
• Există firme, de regulă clasificate mici şi mijlocii, la care obiectivul organizaţional de bază îl
poate reprezenta afirmarea calităţii personale a managerului, pentru a dovedi succesul. În
acest caz în planul managementului financiar se vor urmări acele acţiuni prin care se vor
sublinia performanţele managerului financiar cum ar fi:
• acţiuni surpriză la bursă ;
• contracte de vânzări ce asigură creşteri spectaculoase ale încasărilor;

• programe de dezvoltare-modernizare de anvergură şi de maximă eficienţă;-

• programe de control intern al costurilor raţionale şi pline de eficienţă;

• programe de costuri, randamente finaciare şi rentabilitate a căror rezultate se situează
peste media sectorului industrial din care face parte firma ;
• plasamente de capital realizate cu scopul obţinerii unor nivele de profitabilitate de
excepţie.
Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii
financiare
Principalele sarcini ale gestiunii financiare a întreprinderii pot fi analizate pe cele
trei faze ale ciclului financiar fundamental desfasurat în întreprindere: analiza financiara,
delizia financiara si controlul de gestiune. Prima faza, analiza financiara are ca obiectiv
identificarea potentialului de degajare a fluxurilor monatare reale (cash flow-uri) ca
actiune interna, iar ca actiuni externe se urmareste echilibrul financiar si performantele
întreprinderii evidentiate la nivelul soldurilor interne de gestiune, capacitatii de
autofinantare etc. Analiza financiara urmareste de asemenea stabilirea unui diagnostic
financiar al rentabilitatii si al riscului pe baza documentelor contabile de sinteza: bilantul,
contul profit si pierderi, anexele la bilant.
A doua faza a ciclului financiar presupune formularea deciziilor financiare. Decizia
financiara este procesul ra tional de alegere a unei linii de actiune pe baza analizei mai
multor solutii posibile în vederea realiz arii obiectivului de maximizare a valorii
întreprinderii. La nivelul întreprinderii se pot identifica trei mari categorii de decizii:
• decizii de investitii, decizii de finantare si decizii de repartizare a profitului.

6
 deciziile de investitii au influenta directa asupra structurii activelor
întreprinderii, respectiv asupra gradului lor de lichiditate. Obiectul deciziei
de investitii îl reprezinta selectia elementelor de activ utilizând drept criterii
rentabilitatea si lichiditatea;
• deciziile de finantare au influenta directa asupra structurii pasivelor,
modificând gradul de exigibilitate al acestora si costul mediu al capitalului.
Deciziile de finantare urmaresc selectarea surselor de finantare optime
pentru întreprindere si stabilirea celui mai corect raport între sursele interne
rezultate din autofinantare si din dezinvestirea de active fixe si circulante, pe
de o parte, si sursele externe respectiv atragerea de capitaluri din afara
întreprinderii, pe de alta parte. Criteriul pe care se bazeaza stabilirea
structurii financiare a întreprinderii este realizarea celui mai redus cost al
capitalurilor în conditiile unui grad rezonabil si controlabil de îndatorare a
întreprinderii.
• deciziile de repartizare a profitului net au implica tii directe asupra
investitiilor si a capacitatii de autofinantare a întreprinderii. Pe de o parte
reinvestirea profitului net conduce la cresterea autonomiei financiare, la
îmbunatatirea structurii financiare a capitalurilor întreprinderii, reprezentând
totodata un factor de crestere a valorii întreprinderii. Pe de alta parte,
distribuirea de dividende creazaimaginea unei întreprinderi rentabile,
conduce la cresterea încrederii publicului în întreprindere si, ca urmare, la
cresterea valorii acesteia de pia ta.
Aceste trei categorii de decizii fac obiectul gestiunii financiare pe termen lung, a
activelor si pasivelor permanente. Gestiunea financiara pe termen lung sta la baza
stabilirii unei strategii financia re de crestere si consolidare a valorii întreprinderii.
Gestiunea financiara pe termen scurt are ca obiectiv asigurarea echilibrului
financiar între nevoile de capitaluri circulante si de trezorerie pe de o parte si sursele de
capitaluri circulante (proprii, temporare, credite de trezorerie si de scont) pe de alta parte.
Gestiunea financiara pe termen scurt urmareste optimizarea gestiunii stocurilor, a
creantelor-clienti, a soldurilor de trezorerie în vederea cresterii rentabilitatii si lichiditatii
lor, în conditiile de diminuare a riscului. Se urmareste, de asemenea relaxarea scadentelor
datoriilor de exploatare si reducerea costului creditelor pe termen scurt.
Analiza financiara constituie si baza de fundamentare a bugetelor întreprinderii.
Sistemul de bugete al întreprinderii se realizeaza într-o structura ierarhic a pornind de la
cele de orientare generala (planul strategic pe 3-5 ani), continuând cu cele anuale
specifice diferitelor activitati economice ale întreprinderii si încheind cu cele operaţionale
(bugetul de trezorerie). A treia faza a ciclului financiar al întreprinderii presupune
controlul de gestiune prin care se urmăreşte identificarea abaterilor realizărilor fa ta de
prevederile bugetare sau fa ta de proiectele iniţiale si de corectare a acestor abateri.

In concluzie,obiectivul principal urmărit prin acţiunile managerului financiar

trebuie să-l reprezinte supravieţuirea şi competitivitatea firmei pe piaţă, în contextul
unei acerbe concurenţe, consolidarea performanţelor sale financiare, creşterea valorii
de piaţă.

7
BIBLIOGRAFIE
1. Cristea Horia, Heteş-Gavra Iosif, Heteş-Gavra Roxana, “Managementul financiar-
contabil al organizaţiilor” ,Editura Mirton Timişoara. 2004.
2. Dragotă Victor, Dragotă M, Cioban Anamaria, Obreja L,Management
financiar ,Edit. Economică Bucureşti.. 2003 (vol 1 şi 2)
3. Ioan Trenca,”Fundamente ale managementului financiar.Casa cartii de stiinta
Cluj-Napoca 2005
4. Ioan Trenca,Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj - Napoca,
1997
5. www.scribd.com