Finantele agentilor economici

I. Precizari conceptuale

Sfera de cuprindere a unei astfel de discipline este extrem de vasta si este

generata de complexitatea relatiilor pe care orice agent economic o dezvolta cu mediul
in care isi duce existenta. Ritmul alert al schimbarilor specific de altfel economiei de
piata transformă compartimentul financiar al oricarei firme intr-o oglinda in care si din
care se reflecta atât evolutia mediului extern al firmei cat si evolutia mediului intern al
firmei.
Complexitatea relatiilor financiare se evidentiaza prin multitudinea de probleme
care se cer rezolvate de catre orice firma care îşi doreşte să se mentină pe piaţă şi să
aibă succes.
In funcţie de gradul de dezvoltare al firmei sfera relatiilor financiare ale firmei
si problemele cu care se confrunta managementul financiar al acesteia diferă dupa
cum urmează:

A. Pentru Microîntreprinderi managementul financiar este caracterizat de:

- inexistenţa unui compartiment clar definit în interiorul firmei
- relatii financiare restrânse cu alţi agenţi agenţi economici şi reduse de
obicei la plata impozitelor şi taxelor către stat
- lipsa accesului la fonduri pentru finanţare provenite din exteriorul
firmei (ex. Pieţele de capital)
- aspecte financiare legate de efectuarea de încasări şi plăţi generate de
activitatea de bază a firmei şi care se referă de obicei la activitatea de
aprovizionare cu materii prime, materiale, vânzarea produselor, plata
salariilor, etc.
- expunerea la risc este relativ mica dar adesea acesta nu este cuantificat
in deciziile economice.
Acest sistem este cu preponderenţă intalnit in ţările slab dezvoltate şi în cele în
curs de dezvoltare.

B. Pentru Întreprinderi mici şi mijlocii managementul financiar are o

complexitate mai mare si se bazează pe utilizarea unor instrumente
financiare diversificate. Utilizarea tuturor acestor instrumente depinde însă
de mărimea firmei în cauză, de vechimea ei in spaţiul economic, de puterea
sa financiara, de prestigiul dobândit şi de atitudinea acesteia faţă de risc.
C. Pentru Întreprinderile mari principalele caracteristici ale managementului
financiar sunt:

1
 - supravegherea încasărilor şi plăţilor efectuate în/din valută sau
monedă naţională
- atragerea resurselor de finanţare din sistemul bancar dar si prin
accesul la pieţele de capital
- efectuarea de investiţii în ţară şi în străinătate
- realizarea unui control riguros al riscurilor legate de evoluţia cursului
de schimb şi a ratelor dobânzii, etc.

După cum se poate observa problemele financiare ale unei firme pot fi extrem
de simple sau extrem de complicate în funcţie de o multitudine de factori
Practica economico-financiară ne obligă însă să facem următoarea distincţie:
Managementul financiar, ca departament la nivel de firma este provocat sa facă faţă
tuturor acestor probleme în timp ce managementul financiar ca disciplina se doreşte a
oferi instrumentele teoretice absolut necesare fundamentării deciziilor în plan practic.
Adesea se întâmplă ca aceeaşi valoare a unui indicator obţinută pentru două
firme diferite să impună măsuri şi conduite diferite pentru acestea.
Astfel, ceea ce este important nu este doar însuşirea unor noţiuni teoretice şi
cunoaşterea formulelor de calcul a unor indicatori ci înţelegerea fenomenului
financiar, nuanţarea lui şi interpretarea acestuia în funcţie de condiţiile specifice în
care se produce.
Denumit de unii autori si gestiune financiara, managementul financiar a fost
definit de-a lungul timpului în felul următor:

Management financiar = totalitatea principiilor, metodelor, tehnicilor şi

sfaturilor ce îl pot ajuta pe orice individ care îşi propune creşterea averii personale
prin intermediul unei firme să-şi atingă acest scop. (V. Dragotă, L. Obreja, M.
Dragotă, A. Ciobanu – „Management financiar” , Ed. Economică, 2003, pag.15

Gestiunea financiară poate fi definită ca un ansamblu de decizii şi activităţi

care concură la reglarea şi la ajustarea fluxurilor financiare şi a fondurilor, la
gospodărirea resurselor financiare ale întreprinderii. (Gheorghe E. Bistriceanu, Mihai
N. Adochiţei, Emil Negrea - .Finanţele agenţilor economici., Ed. Economică,
Bucureşti, 2001, pag. 92)

Fie ca este definit prin intermediul instrumentelor pe care le foloseste, fie prin
scopul urmarit Managementul financiar este abordat prin mijlocirea a două elemente
importante:
- Obiectul managementului financiar
- Scopul managementului financiar
- Gestionarea riscurilor

2
 1.1. Obiectul managementului financiar

Obiectul managementului financiar îl reprezintă ansamblul componentelor

financiare din cadrul mediului în care orice firmă îşi desfăşoară activitatea. Aceste
componente interacţionează între ele, sunt adesea interdependente şi reprezintă forme
de manifestare ale unui sistem unitar aflat într-o permanentă evoluţie.
Cu alte cuvinte, obiectul managementului financiar al unei firme este
reprezentat de catre sistemul financiar din care aceasta face parte şi care are drept
componente următoarele:

a) Activele financiare sau titlurile financiare - reprezinta hârtii de valoare care

conferă deţinătorului lor drepturi de proprietate sau drepturi de creanţă. În
această categorie intră: acţiunile, obligaţiunile, bonurile de tezaur, biletele de
trezorerie, etc.
b) Instituţiile financiare – reprezintă principalii agenţi economici prin
intermediul carora se realizează majoritatea operaţiunilor financiare: banci, case
de economii, societăţi de asigurări, etc
c) Pieţele titlurilor financiare – reprezintă spaţiul în care sunt tranzacţionate
activele financiare si au rol de:
- finanţare a agenţilor economici şi a întregii economii
- refinanţarea instituţiilor financiare
- acoperirea riscurilor financiare
d) Reglementări juridice şi tehnice ce au drept scop reglarea şi organizarea
comportamentelor financiare ale agentilor economici
e) Pârghii de intervenţie ce susţin pe de o parte aplicarea reglementărilor
enunţate anterior iar pe de altă parte corectează şi influenţează indirect modul
de acţiune al operatorilor financiari pe piaţă. Exemplu de astfel de pârghii: rata
dobânzii, cursul de schimb, cotaţiile bursiere, etc.

1.2. Scopul managementului financiar

A. Principalul scop al managementului financiar la nivelul unei firme îl

reprezintă maximizarea valorii acelei firme. Sigur, nu putem afirma ca acesta este şi
singurul scop al managerului financiar dar toate celelalte sunt subordonate acestuia.
Dar ce este valoarea unei firme?
Într-o manieră simplistă putem afirma că valoarea unei firme este dată de
valoarea patrimoniului său. DAR! Acest lucru este departe de realitate deoarece
patrimoniul unei firme nu poate fi separat de proiectele de investiţii în care acesta este
implicat sau va fi implicat. Drept urmare este absolut necesar sa facem câteva

3
precizări referitoare la ceea ce înţelegem prin valoarea unei firme, cel puţin din punct
de vedere financiar:
* valoarea unei firme este o valoare actualizată a rezultatelor viitoare ce sunt
preconizate a fi obţinute
* valoarea unei firme nu este o mărime statică ci fluctuează în funcţie de
rentabilitatea proiectelor de investiţii în care este implicat patrimoniul acesteia
* calculul valorii unei firme depinde de atitudinea şi gradul de percepere a
riscului de către echipa managerială.

Premizele maximizării valorii unei firme:

- patrimoniul firmei trebuie să fie angajat în proiecte de investiţii astfel

încât să poată fi valorificat în mod optim
- optimizarea deciziilor financiare astfel încât să existe un grad cât mai
mare de acoperire a riscurilor
- implicarea firmei în social prin grija faţă de bunăstarea angajaţilor şi
crearea unui climat de muncă non-conflictual.
- Dobândirea respectului prin produse de calitate şi măsuri de protejare
a mediul
- Maximizarea rezultatelor financiare pe termen lung

B. Menţinerea nivelului performanţelor financiare

Gestiunea financiară trebuie să vegheze asupra menţinerii performanţelor

financiare la un nivel satisfacator. Majoritatea formularilor vorbesc de căutarea
unui nivel satisfăcător al rezultatelor pe termen mediu şi lung, ca sarcină a
managementului financiar.
Urmărirea atingerii unui anumit nivel al performanţelor trebuie să ţină seama şi
de durata cât vor fi obţinute. Contrar ideii mult răspândite, finanţele întreprinderii
nu preconizează căutarea cu orice preţ a obţinerii unui profit maxim pe termen
scurt. Ele apreciază dimpotrivă, într-un mod favorabil, stabilitatea performanţelor
şi introducând noţiunea de valoare actualizată şi de risc, caută să obţină un
compromis satisfăcător între stabilitate şi rentabilitate.
În timp ce creşterea profiturilor este importantă pentru firmă, ea nu este
obiectivul principal, deoarece bogăţia acţionarilor poate chiar să scadă în ciuda
creşterii profitului. Investitorii sunt dispuşi să facă o investiţie riscantă numai dacă
se aşteaptă să fie compensaţi printr-un venit superior. Cu cât este mai mare riscul,
cu atât trebuie să fie mai mare venitul obţinut.

4
 C. Gestionarea riscurilor

Riscul este definit în „Dicţionarul complet al economiei de piaţă” drept un

„eveniment viitor şi probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. El
poate fi previzibil atunci când factorii care ar aduce pierderi pot fi prevăzuţi cu
anticipaţie şi imprevizibil atunci când este determinat de situaţii fortuite” (Buşă
Georgeta, 1994)
Riscul nu trebuie confundat cu incertitudinea, diferenţa dintre ele fiind dată de
anticiparea probabilităţii apariţiei unor consecinţe obiective. Astfel, în timp ce în cazul
riscului putem identifica aceste probabilităţi, incertitudinea nu permite, prin lipsa de
informaţii, anticiparea în nici un fel a producerii unor evenimente.
În funcţie de probabilitate pot fi evidenţiate trei categorii de situaţii:
 Certitudinea absolută definită ca acea situaţie decizională în care evoluţia
viitoare a evenimentelor poate fi prevăzută cu o o precizie maximă, de 100%.
 Incertitudinea a cărei măsură este dată de numărul şi dimensiunea factorilor
care pot afecta cursul unei acţiuni.
 Riscul se află între certitudine şi incertitudine şi provine din imposibilitatea
de a aprecia cu exactitate care este evenimentul identificat ca atare de decident care se
va materializa efectiv şi va determina un anumit rezultat negativ.
Riscul poate fi şi el de două feluri:
- risc pur – care ia în considerare doar pericolul unei pierderi (ex:
pagubele potenţiale ale incendiilor, inundaţiilor sau cutremurelor
- risc speculativ – care acoperă atât posibilitatea unui câştig, cât şi
pericolul unei pierderi.

În sfera managementului financiar riscul face trimitere la posibilitatea şi

probabilitatea unor variaţii ale rezultatelor faţă de valorile sau nivelurile estimate
iniţial. Cu cât informaţiile utilizate sunt mai actuale şi mai inteligent utilizate cu atât
consecinţele nefaste ale unei anumite situaţii riscante sunt mai puţine.

C1. Măsurile de control şi gestionare a riscurilor includ:

Evitarea riscului presupune renunţarea la acea parte a proiectului care este

asociată cu riscuri considerabile.
Prevenirea şi reducerea riscurilor presupune pe de o parte reducerea pierderilor
înainte ca ele să aibă loc (prevenirea) sau după ce acestea au apărut (reducerea).
Reducerea pierderilor se poate realiza pe trei căi:
- valorificarea a tot ce mai poate fi salvat după ce evenimentul negativ
s-a produs;

5
 - obţinerea de daune de la cei care se fac responsabili de producerea
evenimentului negativ;
- existenţa planurilor pentru situaţii limită care să conţină soluţii în
eventualitatea producerii unor astfel de evenimente negative.
Transferul riscului se poate realiza pe două căi:
1. transferul activităţii generatoare de evenimente cu potenţiale consecinţe
negative către unul sau mai mulţi parteneri
2. încheierea unor contracte de asigurare
Asumarea riscului presupune, după o analiză obiectivă a situaţiei, ignorarea
riscului şi demararea activităţii.

C2. Riscul financiar

Influenţa a numeroşi factori cum ar fi piaţa, concurenţa, factorul timp, inflaţia,

cursul valutar, dobânzile, face ca decizia financiară să devină de multe ori o decizie în
condiţii de risc.
Principalele riscuri care trebuiesc stăpânite şi analizate de managementul
financiar sunt:
a) Riscul de exploatare determinat de structura costurilor, modificarea preţului
utilităţilor, modificarea cadrului legislativ şi a reglementărilor din domeniul
taxelor şi impozitelor, creşterea salariilor, înăsprirea concurenţei, etc.
b) Riscul îndatorării care apare ca efect al structurii financiare şi este strâns
legat de structura finanţării întreprinderii.
c) Riscul de faliment care provine din incapacitatea firmei de a-şi onora
obligaţiile.
d) Riscul ratei dobânzii şi riscul cursului valutar care prin fluctuaţiile
neprevăzute pot determina pierderi economice şi financiare importante

Măsurarea globală a riscului financiar

Valorificarea activelor unei firme presupune speranţa unor rezultate viitoare
care sunt însoţite de o anumită rată de rentabilitate Rj . Diferitelor ipoteze de
valorificare a activului le pot fi asociate rentabilităţile R 1, R2, R3,...Rn. Fiecare dintre
aceste rate va fi însoţită de o probabilitate subiectivă Pj, care va şirului de rentabilităţi
un ansamblu de probabilităţi P1, P2, P3...Pn.
Distribuţia ratelor de rentabiltate permite stabilirea speranţei matematice
corespunzătoare ratelor de rentabilitate preconizate, ponderate cu probabilităţile
asociate lor.
n
R =  PjRj
j =1

6
 Instabilitatea acestor rezultate se poate stabili luându-se în considerare
amploarea distanţei faţă de medie (Rj - R ).
Dispersia şi abaterea medie pătratică sunt mărimile care măsoară instabilitatea
rezultatelor şi deci mărimea riscului.
n
 R2 =  Pj ( R
j =1
j − R ) 2 dispersia

n
R =  Pj ( Rj − R )
j =1
2
abaterea medie pătratică