POLITICA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

1. Concept şi sfera de cuprindere a politicii financiare

2. Decizii financiare la întreprindere
3. Politica de credit promovată la întreprindere
4. Politica de dividend
5. Riscuri financiare

3. Politica de credit promovată la întreprindere

Politica de credit promovată la nivel de întreprindere cuprinde:

I. Politica de atragere a creditelor - are ca scop asigurarea echilibrului financiar între nevoile de finanțare
a întreprinderii și posibilitățile de procurare a acestora.

Adoptarea acesteia are la bază următoarele elementele principale :

• Destinația creditului
• Termen de acordare
• Gajul
• Costul
• Calitatea bunurilor în cazul creditului de la furnizori

II. Politica de acordare a creditului comercial - are ca scop sporirea cifrei de afaceri.
Adoptarea politicii de credit implică analiza costurilor suportate de întreprindere în cazul acordării
creditului și compararea acestora cu costul de neacordare sau restrângere a creditului.

Costurile acordării creditului comercial:

➢ Dobânda pierdută.

Creditul acordat clienților reprezintă o imobilizare de resurse bănești cu risc ridicat de nerecuperare (de
obicei nu este purtător de dobândă).

➢ Pierderea puterii de cumpărare.

Creșterea prețurilor are ca efect reducerea valorii în timp a banilor.

➢ Costuri legate de înregistrarea și gestionarea creditului.

➢ Discontul.
 Decizia de acordare a discontului trebuie să fie însoțită de calcule privind costul suportat de întreprindere
în cazul acordării discontului și costul administrării creditului comercial (plus riscurile aferente).

Costurile neacordării creditului comercial

• Pierderea
• Reducerea vânzărilor
• Sporirea stocurilor de producție și a riscului de apariție a uzurii fizice și morale

Adoptarea politicii în domeniul creditului comercial se bazează pe următoarele elemente

• Perioada creditului
• Discontul
• Credibilitatea clientului

Condițiile acordării creditului comercial se negociază între întreprindere și client, fiind determinate de:
situația financiară a clientului şi poziția pe care acesta o ocupă pe piață, etc.

4. Politica de divident

Dividendul reprezintă remuneraţia pentru deţinerea unei acţiuni pe parcursul unui an şi este singura formă de
participare a acţionarilor la repartizarea profitului pe acţiuni.

Politica de dividend se referă la decizia de a plăti profitul sub formă de dividend acţionarilor sau de a fi reţinut de
întreprindere pentru reinvestire.

Politica optimă a dividendelor asigură echilibrul dintre dividende curente şi creşterea lor viitoare care maxizimizează
preţul acţiunilor. O politică de distribuire a dividendelor poate fi considerată scăzută dacă rata de distribuire nu depăşeşte
20% din profitul net. Politica de distribuire este considerată puternică atunci cînd rata de distribuire a dividendelor
depăşeşte 60% din suma profitului net. Distribuirea dividendelor la acţionari se face prin 2 moduri:

1. plata dividendelor către acţionari

2. răscumpărarea acţiunilor întreprinderii de la acţionari

Politica de dividend este influenţată de 2 categorii de factori:

1. situaţia financiară a întreprinderii

2. preferinţele investitorilor

Situaţia financiară a întreprinderii – atunci cînd întreprinderea atrage credite sau emite obligaţiuni pe piaţa
financiară. Ea se confruntă cu o restricţie care constă în faptul că dividendele vor fi plătite numai după satisfacerea
obligaţiilor faţă de debitori. Majoritatea contractelor de împrumut menţionează faptul că dividendul poate fi plătit numai
atunci cînd există un indice de protecţie cum ar fi indicii lichidităţii curente.
 Preferinţele investitorilor – luînd în considerare politica acţionarilor şi interesele acestora, politica de dividend
trebuie să satisfacă 2 cerinţe:

1) stabilitatea dividendelor distribuite

2) politica credibilă ce se bazează pe un profit real şi o politică de repartizare a lui vizînd interesul pe termen lung a
acţionarilor.

O politică anumită de stabilitate a mărimii dividendului este de dorit atît pentru întreprindere, cît şi pentru acţionari,
deoarece, acceptînd această politică, întreprinderea poate influenţa asupra încrederii acţionarilor precum şi asupra
partenerilor de pe piaţa financiară atît a statului, cît şi în afara lui.

Urmărirea politicii de dividend se realizează prin calcularea diverşilor indicatori care exprimă anumite aspecte de
realizări în acest domeniu.

Principalii indicatori ai politicii de dividend sunt:

1. Dividend pe o acţiune = Volumul anual al dividendelor / Numărul acţiunilor

2. Randamentul pe o acţiune = Dividendul pe o acţiune / Cursul acţiunilor

3. Profitul de la o acţiune = Profitul anual al societăţii / Numărul acţiunilor emise

4. Coeficientul de capitalizare = Cursul acţiunilor / Profitul pe o acţiune

5. Activul net contabil pe o aciune =(Total activ – Total datorii) / Numărul acţiunilor

6. Rata distribuirii dividendelor = Valoarea totală al dividendelor plătite (1 an) / Profitul net

5.Riscuri financiare

Riscul financiar

riscul asumat de întreprindere prin adoptarea îndatorării ca mijloc de finanţare; el este un risc suplimentar şi
depinde de maniera finanţării întreprinderii.
O întreprindere finanţată numai din capital propriu nu comportă risc financiar. Apare atunci cînd
întreprinderea se finanţează prin împrumuturi bancare sau împrumuturi obligatare.
Riscul financiar multiplică riscul economic şi depinde de capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi sarcinile
financiare.

Tipuri de riscuri financiare

• riscul dobînzii
 • riscul cursului de schimb valutar
• riscul de credit (nerambursabil)

Cu cît structura financiară a întreprinderii este mai îndatorată cu atît mai mare este riscul financiar.

este acel care decurge pentru debitor sau creditor din utilizarea ratei fixe sau variabile a dobînzii după
încheierea contractului pînă la scadenţă.

Riscul de dobîndă

El este prezent şi pentru bănci şi pentru întreprindere. În cazul întreprinderii riscul poate avea loc cînd există
excedente de lichiditate care trebuie plasate precum şi atunci cînd apar deficite de lichidităţi care trebuie
acoperite cu credite.

Riscul cursului de schimb valutar

reprezintă pierderea în urma deprecierii valutei din contract. El este suportat de întreprinderi asupra
ansamblului operaţiunilor efectuate în monedă străină.
Riscul valutar poate fi: risc asupra operaţiunilor comerciale, risc asupra operaţiunilor financiare,
risc de grup