Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
la disciplina
1
Cuprins
2
1. Esenţa creditului comercial şi instrumentele sale
Creditul comercial poate fi caracterizat ca acel credit acordat sub forma de marfă de catre
vanzători cumpărătorilor drept o amânare la plata mărfurilor vândute. El se acordă sub
angajamentul datornicului(cumpărătorului) de a achita la un termen stabilit atît suma datoriei de
bază cît şi dobânda aferentă.
Utilizarea creditului comercial presupune existenţa la vânzător a unui capital de rezervă
suficient , în cazul încetinirii încasărilor de la debitori.
Se evidenţiază cinci metode sau instrumenmte principale de acordare a creditului
comercial:
*0 Trata(cambia);
*1 Cont deschis;
*2 Scontul în condiţia achitării datoriei intr-un anumit termen;
*3 Creditul sezonier (franciza);
*4 Consignaţia .
Trata(cambia) este un efect de comerţ întocmit de vânzător (trăgător) şi plătibilă în viitor
cumpărătorului(beneficiarului). Ea este depusă de deţinător la banca cumpărătorului
În cazul metodei prin efect comercial după livrarea marfei vânzătorul emite o trată care
este trimisă spre acceptare cumpărătorului. Acceptarea este angajamentul luat de catre tras de a
plati cambia la scadenta.
O altă metodă - rabatul în condiţia achitării într-un termen prestabilit. Această metodă
prevede condiţia că dacă plata va fi efectuată de cumpărător în limita termenului prevăzut în
contract , atunci din preţ se va scade scontul. Altfel toată suma trebuie achitată în termenul
stabilit.
Conform contractului de cont deschis , odată încheiat de ambele părţi , cumpărătorul poate
efectua achiziţii periodice fără a apela la credit în fiicare caz aparte.Ordinea efectuării a astfel de
înţelegeri este următoarea: când cumpărătorul face comanda pentru marfă , aceasta e imediat
livrată , iar plata se efctuează în termeni stabiliţi după primirea facturii.
3
Creditul sezonier este deobicei utilizat în producţia de jucării , suveniruri şi alte articole de
consum în masă. Această metodă permite comercianţilor cu amănuntul să cumpere marfă pe
parcursul întregului an în scopul organizării unor rezerve necesare înainte de punctul de vârf al
vânzărilor sezoniere şi permite amânarea plăţii vânzătorului până la sfârşitul vânzărilor. Spre
exemplu , producătorii de jucării permit comercianţilor să achiziţioneze jucăriile cu câteva luni
înaintea crăciunului, iar să se achite pentru marfa în ianuarie-februarie. Principalul avantaj al
acestei metode este posibilitatea de elibera marfa fară cheltuieli suplimentare de depozitare ,
păstrare şi altele.
Consignaţia este metoda prin care comerciantul cu amănuntul poate primi produse fară
obligaţii. Dacă marfa va fi vândută atunci va avea loc şi plata furnizorului , iar daca nu ,
comerciantul poate returna marfa fara a plăti penalităţi. Consignaţia este deobicei utilizată
realizarea unor mărfuri noi , atipice , cererea la care este foarte greu de prevăzut. Drept exemplu
poate servi practica producţiei şi vânzării de noi manuale universitare. Editorii îşi trimit cărţile la
magazinele universitare cu condiţia returnării acestora dacă ele nu vor fi vândute.
Este evident că oricare dintre aceste metode poate fi cea mai eficientă în condiţii de piaţă
concrete. Alegerea celei mai bune metode este problema de bază a politicii de creditare a fiecărei
corporaţii.
4
debitori siguri , asupra volumului şi termenului de creditare.Aceste direcţii sunt apoi realizate de
catre aparatul de management în luarea deciziilor zilnice.
Obiectivul principal al politicii de credit comercial a firmei îl constituie sporirea cifrei de
afaceri în scopul creşterii profitului net, iar pentru fundamentarea sa, firma trebuie să elaboreze
mai multe variante care să ţină seama de o serie de parametri precum:
5
aceştia să se ocupe de administrarea şi încasarea debitelor comerciale. Deasemenea
de regulă , administrarea creditelor comerciale presupune o creştere importantă a
volumului contabilizării tranzacţiilor.
4. Rău-platnicii sau primele de asigurare a riscului de neplată. Dacă firma nu adoptă o
politică prudentă de acordare a creditului comercial, anumiţi clienţi, datorită
insolvabilităţii financiare, nu vor putea plăti. Acest risc poate fi acoperit prin
asigurare la o firmă specializată.
5. Rabatul sau discontul se acordă cu prudenţă, pentru plata promptă a mărfurilor
vândute pe credit ceea ce reduce anumite costuri, dar gestionarea lui pentru plata
prompt trebuie să fie precaută deoarice şi ea presupune un anumit cost);
6. Aprecierea potenţialului valoric al clientului , de asemenea culegerea şi prelucrarea
informaţiilor de către firmă sau agenţii specializate în scopul clasificării clienţilor
necesită un anumit cost.
1. Pierderea unor clienţi . Pe o piaţă concurenţială, dacă ceilalţi concurenţi ai firmei acordă
credit, va fi foarte dificil pentru aceasta să nu acorde credit comercial şi discounturi.În
astfel de condiţii ale pieţei creditul poate fi utilizat pentru eliminarea concurenţei. Acest
cost este unul de oportunitate.
2. Nesiguranţa încasării numerarului. În condiţiile creditului comercial , plata bunurilor se
face cu cecuri ce se decontează prin bancă, evitându-se, astfel încasările în numerar.
Politica privind creditul commercial trebuie să găsească răspunsuri la câteva întrebări , cum sunt:
6
Obiectivul de credit presupune să fie aleasă acea politică de credit care împreună cu alte politici
să asigure maximizarea profiturilor. Există sigur şi constrângeri , care nu pot fi neglijate , la
adoptarea unei anumite politici de credit , cum ar fi: capacitatea de producţie a firmei , riscul şi
principal restricţie-lichiditatea firmei.
Întreprinderile ce acordă credite comerciale au sub controlul său cel puţin patru factori ce
pot influenţa substanţial numărul clienţilor şi nivelul creditului acordat acestora:
2.3.1.Calitatea creditului
Calitatea creditului se referă la forţa financiară minimă a clienţilor pentru a se acorda
creditul. Stabilirea calităţii creditului presupune măsurarea acesteia, care se defineşte în funcţie
de probabilitatea neîndeplinirii obligaţiilor de către clienţi. Pentru măsurarea calităţii creditului
există mai multe metode, cum sunt:
7
sistemul celor „5 C“ – caracter, capacitate, capital, colateral, condiţii;
gestiunea prin excepţie;
credit scoring-ul.
8
conducătorilor ce se ocupă de creditul commercial se concentrează pe clienţii care cel
mai probabil vor crea problem.
Notarea creditului (credit scoring) Conceptul de credit scoring-ul a aparut pentru prima
data in anii '50, dar a fost folosit pe scara larga abia in ultimile doua decenii. Un scoring
generat automat de calculator este alcatuit din informatiile mentionate intr-un raport de
credit individual.
Credit scoringul este de fapt un studiu bazat pe analize statistice cu caracter
istoric. Acestea permit modelari ale unor comportamente specifice ale diferitelor
segmente de clienti, dar si fundamentarea pe baze stiintifice a raspunsului
afirmativ/negativ, care va fi formulat pentru o anume cerere de acordare de credit.
Utilizand credit scoring-ul, creditorul poate sa aprecieze intr-un mod rapid,
obiectiv si consistent creditele anterioare, si sa calculeze probabilitatea ca imprumutul sa-
i fie restituit conform angajamentului. Intrebuintarea credit scoring-ului nu doar mareste
acuratetea analizei creditelor anterioare, ci o realizeaza sporind eficienta si consistenta
procesului in curs de desfasurare. Credit scoring-ul da posibilitatea companiilor sa ofere
"credibilitate imediata" unui solicitant de credit lucru imposibil pana acum cativa ani.
9
2.3.3. Politica de încasări
Politica de încasări evidenţiază „duritatea“ sau „lejeritatea“ în urmărirea plăţii, iar rata de
transformare a creditelor comerciale în bani cash reflectă eficienţa acestei politici.
În practică, pentru a controla sumele de încasat de la clienţi există două tehnici principale,
respectiv:
perioada medie de încasare (Pmî);
modelul sumelor rămase de încasat.
Perioada medie de încasare se determină prin raportarea sumelor pe care firma le are de
încasat la media zilnică a vânzărilor. Deşi este lesne de calculat, această tehnică nu este suficient
de eficace, deoarece, fiind o mărime agregată, tinde să înlăture diferenţele dintre perioadele de
încasare aferente diferiţilor clienţi ai firmei.
Modelul sumelor rămase de încasat, deoarece indică procentul vânzărilor pe credit,
efectuate într-o lună, rămase neîncasate, prezintă două avantaje principale din punct de vedere
managerial, respectiv:
dezagregă sumele de încasat pentru fiecare lună în care are loc încasarea;
deoarece sumele de încasat sunt raportate la vânzările din luna de origine, ele
nu sunt vânzări-dependente
Rabatul acordat pentru urgentarea plăţii urmăreşte pe de o parte să atragă noi clienţi, care îl
apreciază ca fiind un mod de reducere a preţului, iar pe de altă parte o reducere a perioadei de
încasare a vânzărilor, deoarece anumiţi clienţi vor plăti mai repede pentru a beneficia de
avantajul acordării acestuia.
10
Deciziile privind mărimea rabatului sunt în funcţie de rezultatele comparării costurilor şi a
beneficiilor diferitelor termene de acordare. De pildă, o formă poate decide să schimbe termenii
creditelor de la „net 20“, care obligă clienţii să plătească în termen de 20 de zile, la „3/10, net
20“, care înseamnă că va admite un rabat de 3% dacă plăţile sunt făcute în termen de 10 zile.
11
3. Se constată că întreprinderile care realizează marje de profit relevante acordă termene de
plată mai îndelungate clienţilor săi , din cauză că creşterea cifrei de afaceri compensează
în situaţia respectivă costurile financiare adiţionale.
Cc=CA* Trc/360
Termenul mediu de recuperare a creditelor comerciale se exprimă în zile potrivit formulei
următoare:
Trc = Cc/CA*360
12
1) Referinţele băncilor sau opinia bancherilor.Această modalitate prin care banca este
întrebată despre stabilitatea financiară a clienţilor săi poate fi folosită doar în mod
limitat , deoarice reflectă comportamentul firmei faţă de o singură bancă , informaţia
furnizată de aceasta putând fi subiectivă.
2) Referinţe de la alţi comercianţi cu care solicitanţii de credit comercial au făcut afaceri.
3) Rapoartele agenţiilor sau birourilor de credit. Acestea sunt firme specializate
reprezentând structuri private ce se ocupă cu monitorizarea clienţilor care au apelat la
credite. Aceste agenţii pot pune la dispoziţia firmelor vânzătoare liste cu detalii financiare
relevante pentru multe firme , inclusiv un rating al creditului.
4) Opiniile comercianţilor şi opiniile formate când vizitează un client pot constitui o
informaţie folositoare.
5) Informaţiile publice sunt furnizate de datele din bilanţul contabil şi contul de profit şi
pierderi care se depun la Camera de Comerţ şi pot fi consultate de orice doritor.
6) Propriile date despre modul în care clienţii şi-au onorat obţigaţiile de plată în perioadele
precedente. E bine ca aceste date sa fie stocate în calculator pentru a le putea accesa rapid
când se pune problema unei noi decizii de creditare a unui client anumit.
7) Informaţii directe de la solicitant se utilizează atunci când acesta nu este suficient
cunoscut în lumea financiară sau al solicitării creditului de către o firmă nouă.
La efectuarea unei asemenea investigaţii se recomandă apelarea la mai multe surse din cele de
mai sus.
Diversele informaţii necesare fundamentării oportunităţii menţinerei sau acordării unui nou
credit comercial se pot sistematiza în trei grupe principale:
- Informaţii privind antecedentele solicitantului (informaţii privind trecutul ţi actualele
condiţii ale firmei solicitante , precum ţi a principalelor ei relaţii şi activităţi);
- Informaţii comerciale (mărimea creditelor obţinute până acum , scadenţele restituirii şi
încadrarea în aceste termene , situatii recentă a plăţilor către alţi creditori);
- Informaţia financiară (analiza diverşilor indici financiari).
13
pentru furnizor, creditul reprezintă atât un mijloc de sporire a profitabilităţii (prin
diminuarea cheltuielilor cu depozitarea şi creşterea cifrei de afaceri), cât şi o modalitate
de atragere şi menţinere a clienţilor;
la nivelul economiei naţionale, creditul comercial asigură fluidizarea schimburilor
comerciale;
Pentru creditul commercial nu se înregistrează dobânda (sau aceasta este minimă);
Poate fi oferit oricând deorice creditorii speră la o eventuală colaborare.
Acordarea creditului comercial poate fi privită ca o problemă de alocare (investire) a capitalului,
iar extinderea acestuia constituie o investiţie care se concretizează în creşterea profiturilor
rezultată din mărimea vânzărilor.
Creditul comercial poate fi considerat unul din cele mai flexibile tipuri de creditare. De regulă
furnizorul nu atât de categorică faţă de unele întârzieri în plaţi precum bancherii sau alţi creditori
.
14
Bibliografie
1. Giurgiu, A., Finanţele firmei, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2000.
2. Hoanţă, N., Gestiunea finanţelor firmei, Bucureşti, Editura Tribuna Economică, 1999.
3. Katona, L., Finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, Bucureşti, Editura Expert, 2004.
4. Mironiuc , M., Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii , Editura Sedcom Libris,
2007.
5. Nicolescu, O., Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Bucureşti, Editura
Economică, 2001.
6. Stanciu , L. , Particularităţi ale creditului comercial în economia de piaţă , Revista
Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, nr. 3 (35) , 2004.
7. http://koshechkin.narod.ru/fin/fin231.htm
15